Decizia civilă nr. 222/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 222/2013
Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare, în vederea soluționării, recursul declarat de reclamant recurentul B.
A. împotriva sentinței civile nr. 11729/_ pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu pârât intimata SC. B. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care .
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii 202/2010, în conformitate cu prev. de art. 1591alin.4 C.pr. civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.
Se constată prin termen în recursul declarat de recurentul B. A. împotriva sentinței civile nr. 11729/_ pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosar cu nr. de mai sus, recursul este declarat în termen, motivat și comunicat, nu este legal timbrat.
Instanța, având în vedere că pentru acest termen reclamant recurentul B. A. a fost legal citat, inclusiv cu dispoziția de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 2502,36 lei și timbru judiciar de 5 lei, din oficiu invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare cu privire la excepție.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 11729/_ pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta SC BETACONS S., având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Primul aspect care se impune a fi clarificat în speța pendinte este dat de necesitatea determinării temeiurilor juridice aplicabile, față de textele legale invocate de către reclamantă din Noul Cod Civil. În acest sens, se impune a se stabili care dintre cele două legi sunt aplicabile speței, respectiv vechiul cod civil ori prevederile noului cod civil intrat în vigoare la data de_, așa încât analizarea condițiilor instituțiilor juridice ce se tind a fi angajată să poată fi făcută prin prisma cerințelor specifice din textele legale.
Se reține, așadar, aspectul că art. 6 al. 2 din Noul cod civil prevede expres aspectul că
"actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor";.
Așa fiind, văzând că raportul juridic între cele două părți litigante s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment, instanța nefiind ținută de temeiul juridic invocat de către parte, astfel cum este cazul în speță.
Prin acțiunea introductivă, ulterior precizată, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumei de 34.875 euro, datorați cu titlu de preț plătit în vederea achiziționării unor automobile, conform facturilor fiscale nr. 3099/_ și nr. 2210/_, precum și a sumei de 2.000 euro, cu titlu de penalități și a 5,97 euro pe fiecare zi de întârziere a restituirii debitului propriu-zis.
Deși între cele două părți nu există un contract, reclamanta susține că, în virtutea relațiilor contractuale de durată dintre părți, se poate considera, pe baza facturilor fiscale menționate, veridicitatea operațiunii juridice.
Astfel, prin raportare la prevederile art. 43 Cod comercial și la înscrisurile depuse în probațiune (filele 12-15 din dosar), instanța constată că relațiile comerciale derulate între părți, având în vedere și calitatea lor de profesioniști, relații concretizate în emiterea celor două facturi de care se prevalează reclamanta, au valențele unui contract de vânzare - cumpărare care dă naștere la obligații de a face în sarcina ambelor părți, fiind arhicunoscut aspectul că factura reprezintă, în raporturile comerciale, un veritabil contract în formă simplificată.
Pentru a se da eficiență juridică acestuia, în măsura în care face obiectul investirii instanței, este necesar să îndeplinească toate condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare cumpărare și implicit cele prevăzute de art. 948 și urm. Cod civil vechi. Ori, din conținutul acțiunii reclamantei rezultă indubitabil că aceasta nu solicită constatarea valabilității convenției încheiate de părți și nici executarea ori desființarea convenției în ipoteza în care se pretinde că este valabil încheiată. Chiar și în exercitarea prerogativelor conferite instanței prin prevederile art. 129 al. 4 și 5 Cod procedură civilă, respectiv a rolului activ, pe parcursul a două termene de judecată, reclamanta a precizat în mod expres că nu înțelege să învestească instanța cu un capăt de cerere privitor la desființarea contractului dintre părți, considerând că o atare solicitare nu se justifică, neexecutarea culpabilă rezultând fără echivoc din conduita pârâtei.
Din analiza capetelor de cerere și a temeiurilor de drept invocate rezultă că se solicită, în final, restituirea sumei achitate cu titlu de preț, invocându-se în drept, ca temei al obligației de restituire pentru pârâtă, răspunderea civilă contractuală antrenată în baza art. 960 și urm. Cod civil, precum și îmbogățirea fără justă cauză, în subsidiar, ca izvor al obligației de restituire, având în vedere că reclamanta a achitat prețul convenit dar pârâta nu i-a mai livrat bunurile cumpărate.
Este real că debitorul obligației de a face născută dintr-un contract de vânzare-cumpărare are la îndemână posibilitatea să solicite executarea contractului sau rezoluțiunea lui, sub condiția să-și fi îndeplinit, în cel privește, obligațiile asumate sau mai poate invoca motivele de nulitate absolută dintre cele ce intră sub incidența dispozițiilor art. 948 Cod civil vechi.
Cum, însă instanța nu a fost investită cu acțiune în desființare în orice formă pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 948 Cod civil și nici cu acțiune în realizare în sensul celor anterior reținute, instanța urmează să constate că o atare acțiune este inadmisibilă.
În situația în care, instanța învestită cu acțiunea în restituirea sumei solicitate, întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, conform art. 1020 și art. 1092 Cod civil vechi, potrivit căruia îmbogățirea fără justă cauză se prezumă a fi executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, condiții care trebuie întrunite cumulativ, în speță, nu numai că nu s-a făcut asemenea dovadă, a cerințelor menționate, dar fiind vorba de restituirea prețului ca efect al neexecutării unui contract, nu intră în discuție aplicarea acestui text, fiind evidentă aspectul că prevalează răspunderea civilă contractuală. Cu toate acestea cel care plătește în temeiul unui contract nul sau rezolvit are drept la restituire, deoarece atât nulitatea cât și rezoluția au efect retroactiv, pe cale de consecință obligația pare ca și când nu ar fi existat niciodată iar părțile urmează a fi repuse în situația anterioară, ori în cauză instanța nu a fost investită cu asemenea cerere, astfel încât nici această teză nu poate fi primită de instanță.
Că este așa o confirmă și prevederile art. 129 al. 6 Cod procedură civilă care prevede că "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății";, în speță nefiind solicitată rezoluțiunea contractului, dar și de principiul disponibilității, reclamanta solicitând doar repunerea în situația anterioară, aspect ce poate fi primit doar subsidiar constatării culpei în neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. Aceeași teză este reluată de către legiuitor și prin dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă potrivit cărora "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut";.
Astfel, cererea reclamantei nu intră în discuție ca soluție de admitere, având în vedere că izvorul obligației de restituire a prețului derivă dintr-o convenție în vigoare, principiul forței obligatorii a contractului fiind consacrat prin prevederile art. 969 Cod civil în conformitate cu care
"convențiile au putere de lege între părțile contractante";, în scopul neînfrângerii acestuia legiuitorul
instituind, prin art. 970 Cod civil în sarcina părților semnatare ale unei convenții obligația executării obligațiilor asumate cu bună credință.
Nici chiar analizată prin prisma dispozițiilor invocate de către reclamantă din noul cod civil acțiunea nu poate fi admisă deoarece, astfel după cum arată reclamanta, art. 1516 prevede că
"Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său";. Așadar, chiar dacă prin art. 1548 Cod civil ce prevede că "culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării"; este instituită prezumția legală de culpa contractuală, în raport de textul art. 1516 mai sus citat, este evident că se instituie în sarcina creditorului obligației neexecutate necesitatea de a învesti instanța pe cale principală cu un capăt de cerere de desființare a actului așa încât să poată opera repunerea părților în situația anterioară.
În consecință având în vedere starea de fapt mai sus reținută și temeiurile de drept invocate, instanța a dispus respingerea acțiunii civile formulate de către reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâta SC Betacons S., ca fiind neîntemeiată.
Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă, în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil și ținând cont de soluția instanței, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate reclamantei. În considerarea acelorași temeiuri juridice, cererea pârâtei de acordate a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca fiind nedovedită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal, recurenta BIRNER A. din Germania, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii recurate și pe cale de consecință admiterea cererii formulată.
In motivarea recursului s-a arătat,în esență, că prin cerere inițială s-a solicitat rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a sumelor de 34.875 euro, 2000 euro cu titlu de penalități, suma de 5,97 euro pentru fiecare zi de întârziere, iar mecanismul contractului agreat de părți constă în tranzacții de autoturisme pe care le achiziționa vânzătoarea, pârâtă intimată, de la dealer local urmând a fi vândute cumpărătoarei, respectiv reclamantei, emițându-se în acest sens facturi de către pârâtă, iar reclamanta urma să efectueze plata pentru a intra în posesia lor.
In drept au fost invocate disp.art. 282 și urm.C.pr.civ, art.l5l6, l535, art.l548 C.civ.
Având în vedere că recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2502,36 lei și timbru judiciar de 5 lei, deși i s-a pus în mod expres în vedere această obligație prin citație a primită personal, instanța în temeiul art.20 alin.3 din L.l46/l997 privind taxele judiciare de timbru va anula recursul ca netimbrat.
In această situație, nu se mai impune examinarea motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de petenta BIRNER A., cu sediul în Leer, S. Heisfelder nr.2l3, Germania, înregistrată cu nr. DE ll7225328, prin administrator Axel B., cu sediul procesual la Cab.de avocat B. C., împotriva sentinței civile nr.ll729/03.l2.20l2 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.433l/l90/20l2.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.04.20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
V. C. I. P. | I. U. L. | C. | A. |
Red/dact CV/CR 2 ex./ 23.05.20l3
Jud.fond: C. O. D.
| ← Decizia civilă nr. 7108/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 573/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
