Decizia civilă nr. 658/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios A. ȘI FIS. L

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 658/2013

Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR V. C.

GREFIER L. C. A.

S-a luat în examinare soluționarea recursului declarat de recurenta U. A.

-T. A M. B. PRIN P., recurentul C. LOCAL B., recurenta SC. A. SA, împotriva Sentinței civile nr. 2875/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC O. V. I. G. SA (F. SC B. A. V. I. G. SA), având ca obiect pretenții.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 13 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula eventuale concluzii scrise pentru termenul din 20 noiembrie 2013 când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi, când:

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin Sentința civilă nr. 2875/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis ca fiind fondată acțiunea civilă formulată de reclamanta SC O.

V. I. G. SA, în contradictoriu cu pârâții U. A. T. A M.

B., prin P., C. LOCAL B., în consecință:

Au fost obligați pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 783,37 lei, din care 700 lei reprezintă despăgubirea achitată în temeiul asigurării facultative Casco și 83,37 lei reprezintă dobânda legală aferentă,de la data de_ - data achitării despăgubirii de către reclamantă - și până la data de_ .

Au fost pârâții, în solidar, să achite reclamantei dobânda legală, calculată de la data de_, în continuare, până la plata integrală a debitului.

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 75,17 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de_, autovehiculul Dacia Logan cu nr._, aparținând asiguratului B. Leasing IFN S.A. a fost avariat pe str. Arțarilor din B., datorita unei guri de canal neacoperite și nesemnalizate corespunzător. Conform declarației conducătorului auto Rauca A. I., în timp ce conducea auto cu nr._ pe str. Arțarilor din Mun. B., datorita unui cămin de canal neacoperit și nesemnalizat corespunzător, a avariat roata dreapta spate. Având în vedere faptul că auto

marca Dacia Logan cu nr._ era asigurat CASCO la societatea reclamantă, în baza poliței seria AVA nr. 0447317, aceasta a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 700 lei, conform extrasului de cont din data de_ . Cuantumul despăgubirii acordate este justificat cu factura fiscală nr. 4313/_, precum și cu extrasul de cont din data de_, corespunzător avariilor constatate prin Procesul Verbal de constatare întocmit de către inspectorul de daune al S.C. B. A. V. I. G. S.A, cât și prin Autorizația de reparații seria ARA nr. 2. eliberata de IPJ B. - Năsăud - SPR B. . În consecință, reclamanta a promovat acțiunea pendinte, invocând instituția răspunderii civile delictuale a pârâților.

Pentru a fi admisibilă o atare cerere, se impun, prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, aplicabile în materie, a fi întrunite concomitent și cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale și anume: a) fapta să aibă caracter ilicit; b) să existe un prejudiciu; c) să existe raport de cauzalitate între primele două condiții; d) debitorul obligației sa fie culpabil.

Totodată, condițiile ce trebuie a fi întrunite cumulativ și concomitent de prejudiciu sunt trei, anume creanța să fie certă, lichidă si exigibilă, caractere definite în art. 379 alin. 3 si 4 Cod procedură civilă.

Creanța este certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță emanat de la debitor sau recunoscut de acesta.

Creanța este lichidă atunci când cuantumul ei este determinat prin actul de creanță, ori determinabil și este exigibilă atunci când a ajuns la scadență, putându-se trece la executarea ei.

Răspunderea civilă delictuală este dominată de ideea fundamentală a reparării unui prejudiciu cauzat, de regulă, printr-o faptă ilicită și, adeseori, culpabilă, faptă ilicită extracontractuală.

Potrivit actelor existente la filele 25-27, cuantumul total al reparațiilor pe care reclamanta a fost obligată să îl suporte pentru repararea prejudiciului produs asiguratului său este de 700 lei. În temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare, preluate de dispozițiile art. 2210 Noul Cod Civil, prin plata despăgubirii, asigurătorul CASCO se subrogă în drepturile asiguratului său, fiind în drept a recupera suma achitată de la pârâte, în calitate de administratori ai drumului pe care s-a întâmplat incidentul rutier.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 1, 2 și 6 din OUG nr. 195/2002, cu completările și modificările ulterioare, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce le revin, "este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice"; și să le mențină în stare corespunzătoare, rezultând așadar existența unei obligații legale în sarcina pârâților. Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia. În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.

Aceste prevederi trebuie coroborate cu art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, conform căruia unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu și sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, cat și cu art. 40 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, potrivit căruia drumurile trebuie sa fie semnalizate și menținute în stare tehnica corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului, în perioadele în care pe sectoarele de drum se desfășoară lucrări de întreținere, reparații, modernizare, reabilitare sau consolidare, aceasta responsabilitate revine executantului lucrării.

Conform art. 22 din OG nr. 43/1997, drumurile publice de interes local sunt administrate de consiliile locale, fiecare pe raza sa administrativ - teritorial. Conform acestor prevederi legale, pârâtele sunt răspunzătoare de producerea evenimentului rutier menționat. De altfel, arterele de circulație la intersecția cărora a avut loc incidentul sunt situate în intravilanul localității. Prin urmare, toate indiciile sunt în sensul că proprietar al drumului este pârâta U. administrativ-teritorială a M.

B., în timp ce administrator al drumului este pârâtul C. Local B., în timp ce pârâta S.C. A. S.A. este operatorul regional de servicii de apă și canalizare.

De asemenea, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 ";în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei";

Relevante sunt, în cauza de față, prevederile inserate în legislația specială privind asigurările de bunuri, sens în care instanța reține că, potrivit art. 23 din Legea nr. 136/1995, "asigurătorul poate opune titularului sau deținătorului documentului de asigurare ori terțului sau beneficiarului, care invocă drepturi derivând din acesta, toate excepțiile care sunt opozabile contractului inițial."; Pe de altă parte, art. 24 stipulează că "În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire."; Art. 30 prevede că "dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, în cazul în care bunul asigurat este înstrăinat, contractul de asigurare se reziliază";, iar art. 33 al. 3 arată că "înlocuirea sau revocarea beneficiarului se poate face oricând în cursul executării contractului, în modul prevăzut la alineatul precedent."; În fine, potrivit art. 50 "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.";

Pe de altă parte, relevante în cauză sunt și dispozițiile art. 2 lit. A pct. 3 din Legea nr. 32-2000 care definește asigurarea ca fiind "operațiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate";, precum și cele ale art. 42 al. 4 din aceeași lege în care se prevede că "Pentru situațiile nereglementate în prezenta lege aceasta se completează cu legislația comercială, civilă, a investițiilor străine și contravențională, după caz.";

În cauză a fost dispusă și efectuarea unei expertize tehnice auto de expert Jiga

D. A. (filele 76-79 dosar) care a concluzionat că se confirmă dinamica declarată de către conducătorul auto implicat, respectiv trecerea peste o gură de canal, existând corespondență - legătură de cauzalitate - între avariile exterioare constatate iniția și locul declarat al producerii accidentului, dar nu se justifică înlocuirea altor elemente la autoturism - în speță, rulmentul.

Astfel, instanța, văzând ansamblul materialului probator administrat în cauză, consideră că au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel: prejudiciul a fost dovedit cu factura fiscală nr. 4313/_ ; fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligațiilor legale referitoare la administrarea drumului - potrivit art.

40 din OG nr. 43/1997 republicat, cu modificările și completările ulterioare, drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este probată cu declarația conducătorului auto susținută prin expertiza judiciară efectuată în cauză și cu procesul verbal de constatare, în care sunt consemnate avariile suferite de autovehiculul asigurat CASCO la reclamantă; vinovăția pârâtelor a fost probată prin faptul că, în calitatea lor de proprietari și administratori ai drumului, nu au luat măsurile care se impuneau pentru înlăturarea de îndată a obstacolelor ce puneau în primejdie siguranța traficului, nerespectând obligațiile legale instituite în sarcina lor.

În concluzie, potrivit art. 1169 cod civil raportat la dispozițiile art. 998-999 Cod civil, instanța a admis ca fiind fondată acțiunea formulată de către reclamanta SC

O. V. I. G. SA, sens în care a obligat pârâții, în solidar, să achite acesteia suma de 783,37 lei, din care 700 lei reprezintă despăgubirea achitată în temeiul asigurării facultative Casco, și 83,37 lei reprezintă dobânda legală aferentă,de la data de_ - data achitării despăgubirii de către reclamantă - și până la data de_ și dobânda legală, calculată de la data de_, în continuare, până la plata integrală a debitului.

Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 75,17 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Împotriva Sentinței civile nr. 2875/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ au declarat recurs U. A. -T. A M. B. prin P., recurentul C. LOCAL B. și recurenta SC. A. SA în contradictoriu cu intimata SC O. V. I. G. SA (F. SC B. A. V. I.

G. SA).

Prin recursul declarat de recurenta U. A. -T. A M. B. prin P. și recurentul C. LOCAL B. în baza prev.art.304 pct.9 și 304/1 Cod proc.civ., în temeiul art.312 C.proc.civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii formulată de intimata SC O.

  1. I. G. SA (F. SC B. A. V. I. G. SA) pentru următoarele motive:

    In fapt, prin sentința atacată, instanța de fond a admis cererea intimatei și a fost obligată în solidar cu SC A. SA la plata contravalorii despăgubirii solicitate de intimată.

    In mod greșit instanța de fond a admis cererea împotriva M. B. . Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, aceasta nu poate avea calitate procesuală

    pasivă deoarece din probatoriu administrat a rezultat că avaria autoturismului asigurat s-a produs din cauza unei guri de canal neacoperită. Ori, gurile de canal nu sunt proprietatea M. B., ci ale Județului B. -Năsăud și se află în administrarea SC A. SA B. -Năsăud, așa cum rezultă din Hotărârile C. ui județean B. - Năsăud nr.75/2007. În proprietatea Mun.B. se află doar străzile, așa cum sunt ele enumerate în anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr.527/2010. Mai mult, Mun.B. este proprietarul drumului și nicidecum administratorul căruia să îi revină răspunderea prev.art.5 alin.2 și 6 din OUG nr.195/2002 conform cărora administratorul drumului public este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia, administratorul fiind răspunzător în cazul producerii unui eveniment rutier. Administratorul drumului este stabilit de art.22 din OG nr.43/1997 ca fiind consiliul local și, atât timp cât există o reglementare specială care stabilește cine este răspunzător în cazul evenimentelor rutiere, consideră că aceasta din urmă primează.

    Consideră că și în ceea ce privește C. local B. trebuia admisă excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece din probele administrate la fondul cauzei a rezultat că avaria s-a produs din cauza unei guri de canal neacoperită. În aceste condiții se impune ca răspunderea pentru producerea avariei să revină doar intimatei- pârâte de rang trei, respectiv SC A. SA care are calitatea de administrator al sistemului de canalizare.

    În subsidiar a solicitat instanței de fond respingerea cererii ca neîntemeiată, dar instanța de fond a apreciat că vinovăția a fost probată prin faptul că în calitate de proprietari și administratori ai drumului nu s-a luat măsuri pentru înlăturarea de îndată a obstacolelor care puneau în primejdie siguranța traficului. Ori lipsa unui capac la un canal nu este o răspundere în sarcina sa deoarece administratorul rețelei de apă canal este SC A. SA și nu recurenta. In situația de față instanța a apreciat că ar trebuie să îndeplinească atribuțiile acesteia de a-i păzi de fapt bunurile și a-i sesiza dacă acestea prezintă defecțiuni de natură să afecteze circulația dar o atare interpretare înseamnă o sporire nejustă a atribuțiilor sale și o scădere a atribuțiilor de administrator al SC A. SA. Având în vedere aceste aspecte, consideră că în ceea ce privește nu a fost stabilită culpa la producerea faptei reclamate.

    Ca urmare a tuturor celor de mai sus solicită respingerea cererii.

    În concluzie, având în vedere toate cele de mai sus, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.

    În drept,invocă prev.Leg.215/2001, art.56 Cod com., art.22 din Leg.nr.136/1995, art.3 lit.a, 4 lit.a, 5 lit. b, 8 lit. c din OG 43/1997, art.1000 alin.1 Cod civ., art.304 și urm. din Cod.pr.civ.

    Intimata SC A. SA a declarat recurs împotriva sent.civ.nr.2875/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.nr._, solicitând admiterea recursului și să se dispună modificarea hotărârii atacate, exonerându-i de la plata sumei la care a fost obligată pentru următoarele motive.

    În fapt, conform declarației conducătorul auto Rașca A. I. la data de_ auto Dacia Logan cu nr._ proprietatea B. Leasing SA a fost avariat pe str.Arțarilor din mun.B., dar simpla declarație a acestuia referitor la locul indicat la autorizația de reparație și la faptul că avarierea s-ar fi produs datorită unei guri de canal neacoperită și nesemnalizată corespunzător nu poate constitui proba pentru că

    nu poate fi dovedit și ceea ce este important de menționat este că aceste capace sunt astfel concepute și construite încât nu se pot ridica oricând și oricum și nici atunci când se călca pe ele.

    Mai amintește de obligația conducătorului auto de a adapta viteza ținând seama de împrejurări, în special de caracteristicile drumului, de starea și încărcătura vehiculului, de condițiile atmosferice și de intensitatea circulației, astfel încât să poată opri vehiculul în limitele câmpului sau de vizibilitate către înainte precum și în fața oricărui obstacol previzibil.

    Ceea ce consideră cel mai important este faptul că exista dubii cu privire la declarația conducătorului auto raportat la faptul că evenimentul rutier s-a produs cu o zi înainte de expirarea poliței Casco, deoarece aceasta ar fi putut avea un interes, acela de a-și repara mai multe defecțiuni la roata sau la mașină în general.

    In cazul de față simpla declarație a acestuia nu poate constitui proba pentru că nu se poate stabili cu exactitate momentul și locul avarierii autoturismului, acesta putând fi lovit de mai mult timp sau în alt loc.

    Nici din pozele raportului de expertiză tehnică auto nu reiese că gura de canal ar fi neacoperită și nesemnalizată corespunzător.

    Referitor la expertiza, expertul face o expunere a declarației conducătorului auto și nu constată, din punct de vedere tehnic, dacă avariile produse autoturismului puteau provenii de la o gură de canal sau și de la o bordură ori orice alt corp contondent teșit.

    Mai menționează că nu avea obligația de semnalizare a drumurilor pentru că nu se afla în administrarea sa ci în administrarea C. ui local.

    Chiar instanța considera că fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligațiilor legale referitoare la administrarea drumului.

    Răspunderea civilă delictuală se bazează pe stabilirea culpei, ori nu se poate reține fără nici un dubiu legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta lucrului, astfel instanța nu putea reține culpa, deoarece culpa nu se prezumă, ci trebuie dovedită, iar în sarcina sa nu au fost reținută nici un fel de culpă, neavând calitatea nici de proprietar și nici de administrator al drumului.

    Pentru motivele invocate mai sus, solicită admiterea recursului. In drept, invocă disp.art.299 și urm.C.pr.civ.

    Intimata SC O. V. I. G. SA (F. SC B. A. V. I. G.

    SA), a solicitat respingerea recursurilor formulate de către recurenți ca neîntemeiate și menținerea hotărârii de fond ca fiind legală și temeinică pentru următoarele considerente.

    1. Pe cale de excepție înțelege să invoce excepția tardivității formulării recursului de către recurente, având în vedere că sent.civ.nr.2875/2013 a fost comunicată recurentelor în data de_, iar recursul a fost declarat în data de _

, deci după termenul legal stabilit de lege în vederea formulării căii de atac.

Potrivit art.301 teza I Cod pr.civ., termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii. Luând în considerare ca sentința a fost trimisă de instanță către recurente la data de_, ceea ce înseamnă ca aceasta, cel mult în data de_ a primit sentința. Conform dispozițiilor legale, mai jos invocate, recurentele-pârâte aveau posibilitatea să introducă recurs în termen de 15 zile de la aceasta data. Însă, acestea nu s-au conform disp.legale și au introdus recursul la 21 zile de la comunicarea hotărârii.

Termenul de recurs este un termen imperativ, așa încât nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv introdus. În aceasta situație, recurentele nu au respectat termenul de recurs și l-au introdus în termen de 21 de zile și nu 15 așa cum prevede legea, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca tardiv introdus.

  1. De asemenea înțelege să invoce excepția inadmisibilității recursurilor promovate de către recurente având în vedere disp.art.1 alin.1 indice 1 Cod pr.civ. existente în vigoare și aplicabile la data introducerii acțiunii, respectiv_, coroborate cu disp.art.299 C.proc.civ. Așadar, solicită să se aibe în vedere faptul că recursurile promovate de către recurenți sunt inadmisibile întrucât sentința pronunțată nu era supusă căii de atac a recursului.

    Dispozițiile procedurale mai sus amintite prevăd faptul că pricinile având ca obiect plata unor sume de bani mai mici de 2000 de lei se judecă în prima și ultima instanță de judecată, sentințele fiind definitive și irevocabile. Chiar dacă aceste norme procedurale au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale 967 din data de_, publicată în Monitorul Oficial din data de _

    , solicită să se aibă în vedere faptul că efectele deciziilor pronunțate de către Curtea Constituțională sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar noțiunea de "viitor"; cuprinde o aplicabilitate pentru toate acțiunile introduse după pronunțarea acestor decizii.

    Așadar, cu privire la momentul aplicării acestei decizii de neconstituționalitate, solicită instanței să se aibe în vedere disp.art.147 din Constituția României, precum și interpretarea jurisprudenței în ceea ce privește principiul aplicabilității legii noi doar pentru viitor în acest caz. Astfel, încât recursul formulat de către recurente este inadmisibil, date fiind dispozițiile legale în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

  2. În ceea ce privește recursurile formulate de către ambele recurente, solicită instanței să aibă în vedere ca recursul formulat nu este motivat în fapt și în drept în mod concret, în sensul că nu sunt indicate și încadrate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței recurate. Recurentele solicită admiterea recursului formulat fără însă a preciza motivele de casare sau modificare pe care le apreciază ca fiind incidente în speță.

Pentru aceste aspecte, solicită să se aibă în vedere disp.art.302 lit.c C.proc.civ., care prevăd că sub sancțiunea nulității recursului, ca aceasta trebuie să cuprindă motive de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței recurate.

Mai solicită să se aibă în vedere faptul că recursul formulat nu cuprinde veritabile motive de recurs, care țin de nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate de către instanța de fond, ci reprezintă o reiterare a excepțiilor susținute de către recurente și prin întâmpinarea formulată cu ocazia soluționării în fond a pricinii.

Intr-adevăr, disp.art.304/1 C.pr.civ. prevăd că " recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prev.de art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele";, așadar, astfel cum acest text de lege, reglementează, instanța de recurs nu este limitată cu privire la motivele de casare prevăzute de Codul de procedură civilă, fiind însă limitată la motivele de modificare, având în vedere solicitarea pârâtei de a modifica sentința recurată.

In concluzie, aplicând principiul disponibilității, apreciază că instanța de recurs nu poate soluționa recursul declarat decât în limitele în care aceasta a fost investită. Având în vedere faptul că recurenții nu investesc în mod legal instanța cu privire la recursul formulat, instanța nu este limitată la motivele de casare, însă apreciază că este limitată față de motivele de modificare, întrucât acestea nu sunt invocate de către recurentă.

Pentru aceste considerente apreciază că recursul formulat de către recurente este inadmisibil, iar instanța investită cu soluționarea acestuia, nu poate decât să constate această inadmisibilitate.

In fapt, prin sent.civ.nr.2875/2013, instanța de fond a admis acțiunea formulată de către intimată în contradictoriu cu recurentele U. A. - T. a Mun.B. și C. local B., și i-a obligat pe aceștia în solidar la achitarea sumei de 700 lei reprezentând despăgubiri achitate către asiguratul intimatului de către acesta, de asemenea a obligat recurentul și la plata dobânzii legale în cuantum de 83,37 lei calculate de la data de_ și până la plata plății efective a debitului, totodată obligând recurentul și la plata cheltuielilor de judecată, suma de 75,17 lei.

Recurentele critică în cuprinsul motivelor de recurs respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților. Acestea arată că nu Municipiul B. răspunde de avarierea autoturismului, ci SC A. SA, în calitate de administrator al rețelei de canalizare.

Mai solicită instanței menținerea soluției pronunțate în fond, în care se arată că atât Mun.B., în calitate de proprietar al respectivului sector de drum, cât și C. ui în calitate de administrator al sectorului de drum, răspund pentru starea drumului, chiar și în situația în care canalul respectiv nu se află în proprietatea acestora.

Municipiul B. prin compartimentele specializate sau/și unitățile subordonate trebuia să verifice și să identifice capacele și grătarele situate pe teritoriul Mun.B. care sunt în stare tehnică necorespunzătoare și vor solicita administratorilor acestora să le înlocuiască.

Atât proprietarul, cât și administratorul drumului au obligația de a semnaliza orice obstacol aflat pe partea carosabil care stânjenește a pune în pericol siguranța circulației și de a lua măsurile de înlăturare a acestuia.

Potrivit disp.art.19 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice

"Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii";.

De asemenea, potrivit art.8 din OG nr.43/1997, drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află și cuprind:

a/ drumurile comunal care asigura legăturile între:

- reședința de comună și satele componente; oraș și satele care îi aparțin, precum și alte sate;

b/ drumurile vicinale sunt drumuri ce deservesc mai multe proprietari, fiind situate la limitele acestora;

c/ străzile sunt drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: strada, bulevard, cale, chei, splai, șosea, alee, fundătură, uliță, etc.

Însă, calitatea procesuală pasivă a C. ui local rezultă din art.22 din OG nr.43/1997, potrivit căruia: "administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora";.

In plus, potrivit art.5 alin.6 din OUG 195/2002, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal în condițiile legii.

Astfel, conform art.5 alin.6 din OUG 195/2002 coroborat cu art.22 din OG nr.43/1997, consiliile locale dobândesc în temeiul legii calitate procesuală pasivă în calitatea lor de administrator al drumului public.

Astfel, consideră că pârâtele au calitate procesuală pasivă în calitatea lor de administrator, respectiv de proprietar al drumului public, motiv pentru care solicită respingerea motivului de recurs prin care acestea au reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive.

In urma materialului probatoriu administrat în cauză, și anume proba cu înscrisuri și de asemenea expertiza tehnică auto, a rezultat ca toate condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în mod cumulativ și anume:

Fapta ilicită constând într-o inacțiune, respectiv neluarea măsurilor pentru a asigura o stare tehnică, corespunzătore drumului, atribuții care le revin conform art.5 alin.6 din OUG 185/2002 și art.2, art.22 din OG 43/1997;

Prejudiciul suferit de reclamantă constând în plata contravalorii despăgubirii către asiguratul său în cuantum de 700 lei, demonstrată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (factură fiscală reparații, cerere de despăgubire, extras de cont din data de 0_ din care rezultă plata efectuată de aceasta).

Legătură de cauzalitate dintre prejudiciul creat și fapta entităților care aveau obligația de a menține în stare bună de funcționare tronsonul de drum în cauză este dovedită prin declarația conducătorului autoturismului, precum și din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în care este descris modul în care a avut loc evenimentul și avariile produse, precum și cu fotografiile făcute tronsonului de drum pe care se află groapa ce a dus la producerea evenimentului.

Vinovăția recurenților constă în neglijența și starea de pasivitate care a dus la producerea avarierii autoturismului. Așadar, recurenții în calitatea lor de administratori ai drumului public, nu au luat măsuri necesare ce se impuneau pentru înlăturarea obstacolelor care puneau în primejdie siguranța traficului.

Instanța de fond în mod corect a reținut, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză ca avariile autoturismului au fost produse ca urmare a stării necorespunzătoare a carosabilului, mai exact acoperirea necorespunzătoare a gurii de canal aflată pe respectivul tronson de drum.

In ceea ce privește celelalte susțineri ale recurenților, solicită respingerea ca fiind nefondate și pe cale de consecință respingerea recursurilor formulate în

principal ca fiind inadmisibile, iar în subsidiar ca neîntemeiate și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

In drept, invocă disp.art.115,317, 318 C.proc.civ.

Recurentele Municipiul B. și C. Local B. prin P. formulează

"concluzii scrise"; (f.30-31) solicitând respingerii cererii intimatei pentru următoarele motive.

În fapt, prin sentința atacată, instanța de fond a admis cererea intimatei- reclamante și a fost obligată în solidar cu SC A. SA la plata contravalorii despăgubirii solicitate de intimată.

Apreciază că, în mod eronat, instanța de fond a admis cererea împotriva Mun.B. . Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece din probatoriul administrat a rezultat că avaria autoturismului asigura s-a produs din cauza unei guri de canal neacoperită. Ori gurile de canal nu sunt proprietatea Mun.B., ci ale Jud.B. -Năsăud și se află în administrarea SC A. SA B. -Năsăud, așa cum rezultă din Hotărârea C. ui Jud.B. -Năsăud nr.75/2007. În proprietatea Mun.B. se află doar străzile, așa cum sunt ele enumerate în Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr.527/2010. Mai mult, Mun.B. este proprietarul drumului și nicidecum administratorul căruia să îi revină răspunderea prev.art.5 alin.2 și 6 din OUG nr.195/2002 conform cărora administratorul drumului public este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol administratorul fiind răspunzător în cazul producerii unui eveniment rutier. Administratorul drumului este stabilit de art.22 din OG nr.43/1997 ca fiind consiliul local și, atât timp cât există o reglementare specială care stabilește cine este răspunzător în cazul evenimentelor rutiere, consideră că aceasta din urmă primează.

Consideră că și în ceea ce privește C. local B. trebuia admisă excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece din probele administrate la fondul cauzei, a rezultat că avaria s-a produs din cauza unei guri de canal neacoperită. În aceste condiții se impune ca răspunderea pentru producerea avariei să revină doar recurentei-pârâte de rang trei, respectiv SC AQIABIS SA care are calitatea de administrator al sistemului de canalizare.

Tot în mod eronat, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile privind angajarea răspunderii civile delictuale a recurenților, respectiv a reținut că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a constat în faptul că, în calitate de proprietari și administratori ai drumului nu au luat măsuri pentru înlăturarea de îndată a obstacolelor care puneau în primejdie siguranța traficului.

Așa cum s-a arătat și în cererea de recurs administrarea rețelei de canalizare este o obligație care incubă recurentei-pârâte SC A. SA și nu acesteia. Având în vedere aceste aspecte, consideră că în ceea ce privește nu a fost stabilită culpa la producerea faptei reclamate.

Referitor la excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinarea depusă de SC O. V. I. G. SA, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, la data pronunțării sentinței atacate disp.C.pr.civ. erau modificate urmare Deciziei Curții Constituționale nr.967/_, devenită obligatorie de la data publicării în M.O. la_ .

In concluzie, având în vedere toate cele de mai sus, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.

Tribunalul examinând în baza prev.art.304 și art.304/1 Cod proc.civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu constată că aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.

Referitor la excepțiile invocate este de menționat că excepția tardivității recursului declarat de recurenții U. administrativ teritorială a mun.B. și C. local al mun.B. a fost respinsă în ședința publică din 13 noiembrie 2013, deoarece sentința a fost depusă la oficiul poștal în termenul legal de recurs, iar excepția inadmisibilității recursurilor este nefondată deoarece la data pronunțării sentinței 8 aprilie 2013 dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la procesele având ca obiect sume de bani până la 2000 de lei inclusiv erau deja modificate prin Decizia Curții Constituționale devenită obligatorie în urma publicării în Monitorul Oficial al României în data de_ .

În schimb este întemeiată excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de recurenta S.C. A. S.A. întemeiată pe disp.art.20 al.3 din Legea nr.146/1997, deoarece aceasta nu a dat curs solicitării instanței de a timbra recursul cu taxă judiciară de timbru de 36,85 lei și cu timbru judiciar de 1,50 lei.

Referitor la fondul cauzei se constată că prima instanță în mod justificat a constatat că în conformitate cu disp.art.22 din O.G.nr.43/1997, drumurile publice de interes local sunt administrate de consiliile locale, fiecare pe raza sa administrativ - teritorială. Conform acestor prevederi legale, pârâtele sunt răspunzătoare de producerea evenimentului rutier menționat. De altfel, arterele de circulație la intersecția cărora a avut loc incidentul sunt situate în intravilanul localității. Prin urmare, toate indiciile sunt în sensul că proprietar al drumului este pârâta U. administrativ-teritorială a M. B., în timp ce administrator al drumului este pârâtul C. Local B., în timp ce pârâta S.C. A. S.A. este operatorul regional de servicii de apă și canalizare.

De asemenea, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 ";în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei";

În cauză a fost efectuată și o expertiză tehnică auto de expert Jiga D. A. care a concluzionat că se confirmă dinamica declarată de conducătorul auto implicat, respectiv trecerea peste o gură de canal, existând corespondență între avariile exterioare constatate inițial și locul declarat al producerii accidentului.

Prima instanță, văzând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în mod justificat a considerat că au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel: prejudiciul a fost dovedit cu factura fiscală nr. 4313/_ ; fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligațiilor legale referitoare la administrarea drumului

- potrivit art. 40 din OG nr. 43/1997 republicat, cu modificările și completările ulterioare, drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este probată cu declarația conducătorului auto susținută prin expertiza judiciară efectuată

în cauză și cu procesul verbal de constatare, în care sunt consemnate avariile suferite de autovehiculul asigurat CASCO la reclamantă; vinovăția pârâtelor a fost probată prin faptul că, în calitatea lor de proprietari și administratori ai drumului, nu au luat măsurile care se impuneau pentru înlăturarea de îndată a obstacolelor ce puneau în primejdie siguranța traficului, nerespectând obligațiile legale instituite în sarcina lor.

Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev.art.312 alin.1 Cod proc.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentele Mun.B. și C. local al mun.B., iar în baza prev.art.20 al.3 din Legea nr.146/1997 să anuleze ca netimbrat recursul declarat de recurenta S.C.A. SA.

În baza prev.art.274 Cod proc.civ., tribunalul urmează să oblige în solidar recurentele să plătească intimatei S.C. O. V. I. G. S.A. suma de 541,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat (f.15).

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele U. A. -T. a M. B. prin P. și C. Local B. , ambele cu sediul în mun.B., Piața C. nr.6, jud.B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâta S.C. A. SA cu sediul în mun.B., str.P. nr.1, jud.B. -Năsăud și intimata S.C. O. V. I.

G. SA (fosta SC B. A. V. I. G. SA)

cu sediul în mun.B., cu sediul procesual ales la S. C. & A. din B., str.Dr.Dimitrie Drăghiescu, nr.15 sector 5.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. A. SA.

Obligă recurentele U. A. -T. a M. B. prin P. și C. Local B. și S.C. A. S.A. să plătească intimatei SC O. V. I. G. SA (F. SC B. A. V. I. G. SA) suma de 541,97 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2013.

PRESEDINTE,

JUDECATORI,

GREFIER,

I. P.

I. U.

V. C. L.

C.

A.

Ch.V./VF.

2 ex./_ .

Jud.fd.C. O.D.

← Decizia civilă nr. 175/2013. Acțiune în pretenții comerciale  Decizia civilă nr. 321/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 658/2013. Acțiune în pretenții comerciale