Decizia civilă nr. 238/2013. Rezoluțiune contract
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 238/R/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța este constituită din :
PREȘEDINTE - C. G. JUDECATOR - V. LAURA OROS JUDECĂTOR - S. I.
GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenții M. I. și M. LUCICA în contradictoriu cu intimata SC F. F. S. împotriva sentinței civile nr. 1134/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, având ca obiect în primă instanță rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurenților, d-na avocat Bota D. Anca cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta intimatei, d-na avocat Secară I. D. cu împuternicire avocațială depusă la acest termen la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentatele părților arată că nu au alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat constată cauza în stare de judecată și acordă reprezentantelor părților cuvântul pentru dezbaterea cauzei pe fond.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului și pe cale de consecință, în principal solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în fond în vederea administrării probelor solicitate și anume: interogatoriul reprezentantului societății, proba testimonială cu tezele probatorii indicate în fața instanței de fond și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât de prezentul recurs cât pentru instanța de fond. În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât în fața instanței de fond cât și în fața
instanței de recurs. Apreciază că instanța de fond a procedat nelegal atunci când a respins probele solicitate în susținerea cererii iar din ansamblul probator nu rezultă faptul plății prețului, pârâta nu a putut face dovada
faptului pozitiv al plății, astfel că rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținând în totalitate sentința civilă nr. 1164/_ pronunțată de Judecătoria Huedin, ca fiind temeinică și legală și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Arată că instanța de fond în mod just a respins solicitarea recurenților de a fi administrată proba testimonială întrucât legea civilă instituie două reguli restrictive, interdicția de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege și interdicția de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. Arată de asemenea că înserarea în cuprinsul actului autentic a mențiunii că prețul s-a achitat integral în numerar, în lei de către intimată prin reprezentant legal anterior semnării și autentificării contractului precum și declarația recurenților că au primit în întregime prețul și nu mai au nicio pretenție față de intimată,
constituie în primul rând o chitanță eliberatorie și prin urmare nu este nevoie de o altă dovadă de plată a prețului.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 1134/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. I. și M. LUCICA în contradictoriu cu pârâta SC F. F. S. și s-a dispus obligarea reclamanților la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/_ de BNP Jucan-Andrieș M. na Georgiana (f. 4-5) reclamanții M. I. și M. L., în calitate de vânzători, au vândut pârâtei SC F. F. S., în calitate de cumpărător, întreg dreptul lor de proprietate ce îl dețineau asupra imobilului teren situat în extravilanul com. Rîșca, înscris în CF 50273 Rîșca, nr. cad. 50273, imobil compus din teren extravilan în suprafață de 7000 mp, categoria de folosință fâneață. Prețul stabilit de comun acord între părțile contractante a fost de 23.000 lei și s-a achitat integral în numerar, în lei, de către societatea cumpărătoare prin reprezentant legal anterior semnării și autentificării contractului, potrivit paragrafului 4 din contract. În același paragraf reclamanții vânzători au declarat că au primit în întregime prețul și nu mai au nicio pretenție față de societatea cumpărătoare.
S-a reținut că reclamanții au promovat cererea de chemare în judecată solicitând rezoluțiunea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta la_ autentificat de BNP Jucan Andrieș M. na Georgiana sub nr. 979/_ privind imobilul teren în suprafață de 7000 mp înscris în CF 50273 Rîșca și rectificarea CF 50273 Rîșca nr. cad. 50273 în sensul reînscrierii terenului în favoarea reclamanților, ca urmare a rezoluțiunii contractului pentru neplata prețului.
Reclamanții au susținut că, deși în contract este inserată clauza potrivit căreia au primit în întregime prețul, aceasta este una dintre faptele pe care notarul nu le-a perceput în mod nemijlocit și se bazează doar pe declarația părților. Principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul în ziua și locul determinat prin contract, această obligație a cumpărătorului fiind de esența contractului de vânzare-cumpărare. În caz de neplată a prețului vânzătorul are la dispoziție mai multe mijloace juridice, printre care și dreptul de a cere rezoluțiunea vânzării. Regulile prevăzute în art. 1361-1370 C. civil sunt supletive, părțile putând conveni după voința lor. Având în vedere faptul că pârâta nu a plătit prețul bunurilor cumpărate și nici nu poate face dovada existenței vreunei cauze care să înlăture obligația sa de plată a prețului, se impune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Sub aspectul dispozițiilor legale incidente în cauză, prima instanță a apreciat că prevederile Noului cod civil nu sunt aplicabile, având în vedere art. 5 din Legea nr. 71/2011 și momentul nașterii situației juridice între părți.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 1020 și 1021 Cod civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice. În cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește obligațiile contractul nu este desființat de drept, creditorul obligației neexecutate având dreptul de a alege între executarea obligației și desființarea contractului cu daune interese.
Rezoluțiunea constă în desființarea unui contract sinalagmatic, cu titlul de sancțiune, la cererea uneia din părți, pentru motivul că cealaltă parte nu și- a executat obligațiile sale.
Instanța a reținut că potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 C. civ. convențiile trebuie executate cu bună credință. Conform alineatului 2 din același articol contractele obligă părțile nu numai la ceea ce este prevăzut expres, ci și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.
În speță, părțile au încheiat un înscris în formă autentică în sensul art. 1171 C. civil. Ca act autentic, contractul de vânzare-cumpărare în discuție se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, astfel încât cel care îl
folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.
Pe de altă parte, s-a apreciat că înscrisul autentic - în speță contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/_ de BNP Jucan-Andrieș M. na Georgiana face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile simțuri, celelalte mențiuni făcând dovadă până la proba contrară. În această ultimă categorie se include și mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător - clauză inserată în cuprinsului actului în litigiu.
Așa cum anterior s-a arătat, prețul stabilit de comun acord între părțile contractante a fost de 23.000 lei și s-a achitat integral în numerar, în lei, de către societatea cumpărătoare prin reprezentant legal anterior semnării și autentificării contractului, potrivit paragrafului 4 din contract. În același paragraf reclamanții vânzători au declarat că au primit în întregime prețul și nu mai au nicio pretenție față de societatea cumpărătoare.
S-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1191 alin. 2 C. civil care cuprinde două restricții distincte, respectiv faptul că nu se poate face dovada cu martori împotriva unui înscris și în al doilea rând că nu se poate dovedi cu martori peste cuprinsul unui înscris.
În prima categorie, proba cu martori nu este admisă pentru a se stabili că înscrisul ar cuprinde clauze sau mențiuni inexacte cum ar fi, de exemplu, că prețul ar fi altul decât cel prevăzut în înscris, că prețul nu a fost plătit la momentul menționat în înscris, etc.
În cea de a doua categorie, proba cu martori este inadmisibilă pentru a se stabili faptul că părțile au adus verbal modificări actului juridic constatat prin înscrisul respectiv, indiferent de momentul în care se pretinde că ar fi intervenit acestea. Discuțiile pe care le-au purtat părțile înainte de redactarea înscrisului, în timpul redactării acestuia sau ulterior, cât timp nu au îmbrăcat forma unui acord de voință concretizat într-un înscris, urmează a fi considerate simple tratative.
Cu privire la dispoziția înscrisă în art. 1191 alin. 2 C. civil în literatura de specialitate și în practica judiciară s-au făcut mai multe precizări, printre care și aceea că dovada cu martori este admisibilă pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin înscris și ulterioare încheierii acestuia, care constituie moduri de executare și stingere a obligațiilor, dacă aceste operațiuni privite separat pot fi dovedite cu martori potrivit primului alineat al art. 1191 C. civil.
În contract s-a făcut referire însă la plata prețului anterior încheierii actului autentic, iar reclamanții au invocat discuții care s-ar fi purtat între părți tot anterior încheierii actului. În consecință, prima instanță a apreciat că proba cu martori este inadmisibilă în speță, acesta fiind motivul pentru care instanța a și respins-o.
Inserarea în cuprinsul actului autentic a mențiunii că prețul s-a achitat integral în numerar, în lei, de către societatea cumpărătoare prin reprezentant legal anterior semnării și autentificării contractului, precum și declarația reclamanților că au primit în întregime prețul și nu mai au nicio pretenție față de societatea cumpărătoare, constituie pentru pârâți chitanță eliberatorie și nu este nevoie de o altă dovadă a plății prețului.
În consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, atât în ceea ce privește petitul de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/_ de BNP Jucan-Andrieș M. na Georgiana, cât și în ceea ce privește petitul de rectificare a CF 50273 Rîșca nr. cad. 50273 în sensul reînscrierii terenului în favoarea reclamanților - petit accesoriu rezoluțiunii.
Față de dispozițiile art. 274 și urm. C. proc. civ., fiind părți căzute în pretenții, reclamanții au fost obligați la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat conform chitanței depuse la f. 58 de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții M. I. și M. LUCICA și au solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor, iar în subsidiar au solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și că cererile în probațiune formulate de reclamanți au fost respinse în mod nelegal. Deși, prima instanță a reținut că actul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile simțuri, celelalte mențiuni făcând dovadă până la proba contrară și că în această ultimă categorie se include și mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător, totuși nu a admis proba contrară solicitată de reclamanți.
Recurenții au invocat și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 36/1995 care permit proba contrară a actului autentic contestat. Chiar dacă în contract este inserată o clauză din care rezultă că vânzătorii au declarat că au primit prețul, această constatare nu fost făcută în mod nemijlocit de notar și se bazează doar pe declarația părților, astfel că pentru părțile contractante acesta devine un fapt care poate fi dovedit prin orice mijloc de probă. Cu toate acestea, în contract nu se menționează nici data și nici locul încasării prețului. Câtă vreme reclamanții au contestat faptul încasării prețului, prima instanță avea obligația de a
încuviința probele contrare în vederea aflării adevărului
S-a arătat că prin probele care au fost administrate în fața primei instanțe, respectiv interogatoriu pârâtei și înscrisuri, nu se face dovada faptului pozitiv al plății, ceea ce înseamnă că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata SC F. F. S. a solicitat respingerea recursului și menținerea în întregime a hotărârii pronunțate de prima instanță, precum și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de
judecată.
Intimata a susținut că prima instanță a administrat în mod corect probele și a respins solicitarea de administrare a altor probe care nu erau utile și pertinente soluționării cauzei, aplicând în mod corect prevederile art. 167 c.pr.civ. În privința admisibilității probării actelor juridice prin declarațiile martorilor, intimata a arătat că în mod corect a fost respinsă proba testimonială solicitată de reclamanți. S-a arătat că inserarea în cuprinsul actului autentic a mențiunii că prețul s-a achitat și că reclamanții nu mai au nici o pretenție față
de pârâtă, constituie o chitanță eliberatorie și nu este nevoie de o altă dovadă a plății prețului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115, art. 242 c.pr.civ., art. 1171 și art. 1191 c.civ.
Prin încheierea civilă nr. 12/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenții M. I. și M. LUCICA în favoarea T. ului Specializat C.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Motivele de recurs invocate de către recurenți vizează legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță prin raportare la modalitatea în care au fost aplicate în cauză dispozițiile legale care reglementează probele în procesul civil, fiind incidente astfel dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
T. ul reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/_ de BNP Jucan-Andrieș M. na Georgiana prin care reclamanții M. I. și M.
, în calitate de vânzători, au vândut pârâtei SC F. F. S., în calitate de cumpărător, întreg dreptul lor de proprietate ce îl dețineau asupra imobilului teren situat în extravilanul com. Rîșca, înscris în CF 50273 Rîșca, nr. cad. 50273, imobil compus din teren extravilan în suprafață de 7000 mp, categoria de folosință fâneață. Cauza rezoluțiunii contractului o reprezintă neplata prețului.
Pentru a dovedi faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, reclamanții au înțeles să solicite în fața instanței de fond administrarea probei cu înscrisuri, a interogatoriului, precum și audierea unor martori. În ședința publică din data de_, reprezentanta reclamanților a arătat că prin proba testimonială urmărește să dovedească înțelegerea părților cu privire la modalitatea de plată a prețului. Asupra cererii de audiere a unor martori prima instanță s-a pronunțat la termenul de judecată din data de_ în sensul respingerii cererii în probațiune prin raportare la dispozițiile art. 1191 alin. 1 și alin. 2 c.civ.
Conform acestei dispoziții legale, este inadmisibilă proba cu martori pentru a se face dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 de lei și pentru a se face dovada contra sau peste cuprinsul unui înscris.
În analizarea admisibilității probei testimoniale prima instanța era ținută să analizeze, mai întâi, natura juridică a litigiului dedus judecății. Raportat la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății, sub aspect material, în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil din anul 1864, precum și cele ale Codului comercial din anul 1887. Având în vedere că una din părțile actului
juridic a cărui rezoluțiune se solicită este comerciant, conform dispozițiilor art. 56 c.com., actul este supus legii comerciale.
T. ul reține că actul de vânzare cumpărare a bunului imobil nu intră în categoria faptelor de comerț obiective, legiuitorul înțelegând să includă în această categorie numai vânzarea bunurilor mobile. Însă acest act poate fi inclus în categoria faptelor de comerț subiective deoarece există legătură între terenul cumpărat si activitatea societății comerciale. Astfel, terenul cumpărat face parte din fondul de comerț al societății intimate, fiind destinat activității comerciale curente a intimatei al cărei domeniu de activitate este prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor. În concluzie, pentru societatea intimată
actul de vânzare cumpărare are o natură comercială, iar raportat la dispozițiile 56 c.com., acesta este supus legii comerciale.
Conform art. 46 c.com., actele comerciale se probează cu martori, chiar și în cazurile prevăzute de art. 1191 c.civ. Astfel, în materie comercială, proba cu martori poate fi folosită și pentru dovedirea unui act juridic care are o valoare mai mare de 250 lei, precum și pentru a se proba contra sau peste cuprinsul unui înscris. În aceste condiții era admisibilă cererea în probațiune formulată de reclamanți având ca obiect audierea martorilor pentru a dovedi înțelegerea părților cu privire la modalitatea de plată a prețului. De asemenea, proba testimonială este admisibilă și prin raportare la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 36/1995 care prevăd că înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii. Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane. Fiind vorba de
intenția reclamanților de a proba faptul că declarația acestora din cuprinsul actului autentic cu privire la încasarea integrală a prețului nu reprezintă adevărata înțelegere a părților, proba testimonială solicitată era admisibilă și, de asemenea, era utilă și pertinentă pentru soluționarea cauzei, conform art. 167 alin. 1 c.pr.civ.
Astfel, în condițiile în care instanța de fond a considerat în mod greșit că este inadmisibilă proba testimonială solicitată de reclamanți, tribunalul apreciază că judecătoria a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor legale care reglementează admisibilitatea probelor într-un litigiu de natură comercială.
Față de cele reținute, tribunalul apreciază că prima instanță a soluționat cauza fără a administra toate probele necesare și utile aflării adevărului în prezentul litigiu, iar pentru considerentul că tribunalul nu poate modifica hotărârea deoarece este necesară administrarea de probe noi care nu pot fi administrate în calea de atac a recursului, este necesar să se procedeze la o noua judecată în fond a cererii, astfel că raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 C.pr.civ. se va admite recursul declarat de recurenții M. I. și
L. și se va casa hotărârea primei instanțe cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării fondului, judecătoria va proceda la audierea martorilor propuși de reclamanți, precum și la administrarea oricăror alte probe pe care le consideră necesare pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei, urmând a fi luate în considerare și probele care au fost administrate în primul ciclu procesual.
Cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor fi avute în vedere de judecătorie la soluționarea fondului litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenții M. I. și M. LUCICA în contradictoriu cu intimata SC F. F. S. împotriva sentinței civile nr. 1134/2012 pronunțate la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o casează în întregime și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabil.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
C. G. | V. | Laura Oros | S. I. | F. | B. |
Red./Dact. S.I.-2 ex.
_
Judecător fond: S. Jeni M. Judecătoria Huedin
| ← Sentința civilă nr. 3569/2013. Rezoluțiune contract | Decizia civilă nr. 98/2013. Rezoluțiune contract → |
|---|
