Decizia civilă nr. 24/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 24/A/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: PREȘEDINTE: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea apelului declarat de apelanta SC B. A. V. I.
G. SA, în contradictoriu cu intimații N. M., N. A., N. E. și S.
A. F., împotriva sentinței civile nr. 1194/26 septembrie2012, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._, cauza având ca obiect în prima instanță pretenții.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor apelantului d-l avocat Sorin Mihăiță Moldovan, în substituirea d-lui av. Manea V. și în apărarea intereselor intimatelor N. M., N. A. și N. E. d-l avocat Hedeșiu Dan N., lipsind intimatul SA F. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că instanța din oficiu, a atașat la dosar fișa dosarului nr._, dosar ca îl vizează pe d-l SA F.
, în calitatea sa de inculpat.
De asemenea se constată că intimatele N. M., N. A. și N. E. au înregistrat la dosar întâmpinare. Un exemplar al acestei întâmpinări se comunică reprezentantului apelantei.
T. ul, având în vedere dispozițiile art. 1591C.proc.civ. din 1865 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
T. ul acordă părților cuvântul asupra probatoriului.
Reprezentantul apelantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Reprezentantul intimaților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Instanța de apel, având în vedere prevederile art. 167 alin. 1, coroborat cu art. 298 C.proc.civ., încuviințează probele scrise depuse în apel și, nemaifiind formulate cereri în probațiune sau excepții, constată cauza în stare de judecată și acordă reprezentanților părților, cuvântul pentru dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei susține apelul astfel cum a fost formulat, invocând netemeinicia sentinței cu privire la cuantumul daunelor morale, apreciind că acestea depășesc practica și jurisprudența instanței și sunt date peste probatoriul dovedit, referitor la suferință, afecțiune și celelalte elemente care converg spre cuantificarea daunelor morale. Solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate în sensul obligării pârâtei Omniasig V. I. G. SA la câte 70.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamantele
N. M., N. A. și N. E. . În ceea ce privește penalitățile de întârziere, solicită să se aibă în vedere prevederile Legii 136/1995 privind asigurările și cele ale Ordinului nr. 5/2010 al CSA, care arată că plata penalităților de 0,1 % pe zi de întârziere se acordă începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de către instanța de fond, raportat la probele administrate în cauză precum și la jurisprudența Curții de Apel C. și a T. ului Specializat C., arată că acestea sunt decente, fără a constitui o îmbogățire fără just temei, constituind o recunoaștere simbolică a suferinței intimaților. Solicită să se constate că, criticile aduse de către apelant sentinței instanței de fond cu privire la întinderea daunelor morale acordate sunt neîntemeiate. Cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi începând cu data înregistrării acțiunii, arată că așa cum reiese din probele administrate la dosar anterior înregistrării cererii de chemare în judecată dosarul de daune era complet, asiguratorul nu a mai solicitat nici un înscris în vederea soluționării lui. Menționează că soluția
instanței de fond de a obliga apelanta la plata penalităților de întârziere sunt întemeiate, motiv pentru care solicită respingerea apelului și păstrarea în totalitate a dispozițiilor sentinței pronunțate de Judecătoria Huedin. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea apelului.
T. ul rămâne în pronunțare asupra apelului.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 1194/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Huedin a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele N. M., N. A. și N. E., în contradictoriu cu pârâta SC B. A. V. I. G. SA și intervenientul forțat SA, și în consecință:
A fost obligată pârâta SC B. A. V. I. G. SA la plata sumei de
22.110 lei către reclamanta N. M. cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale.
A fost obligată pârâta SC B. A. V. I. G. SA la plata sumei de
120.000 lei către reclamanta N. M. cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale.
A fost obligată pârâta SC B. A. V. I. G. SA la plata sumei de
120.000 lei către reclamanta N. A. cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale.
A fost obligată pârâta SC B. A. V. I. G. SA la plata sumei de
120.000 lei către reclamanta N. E. cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale.
A fost obligată pârâta SC B. A. V. I. G. SA la plata penalităților de 0,1% pe zi aplicate tuturor sumelor stabilite mai sus, calculate
începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată,_, și până la achitarea integrală a debitului.
A fost obligată pârâta SC B. A. V. I. G. SA la plata sumei de
6.400 lei către reclamanta N. M. cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_ a avut loc un eveniment rutier grav pe DN1 E 60 km 516+50 m, în afara localității Păniceni, jud C., fiind implicate două vehicule: ansamblul format din autotractorul marca Volvo cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca marca Schmitz cu nr. de înmatriculare_, ansamblu condus de intervenientul forțat
SA, și autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul N. Dumitru Anton. În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat decesul numitului N. Dumitru Anton, soțul, respectiv tatăl
reclamantelor N. M., N. A. și N. E. . Autotractorul marca Volvo cu nr. de înmatriculare_ era asigurat RCA la B. A. VIG SA, iar semiremorca marca Schmitz cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată poliță RCA la SC Euroins Romania A. SA.
A mai reținut că potrivit adresei comunicate instanței de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin s-a constituit dosarul penal nr. 835/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în care intervenientul forțat SA are calitatea de învinuit, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 și 2 C.pen. De asemenea s-a învederat instanței că părțile vătămate N. M., N. A. și N.
E. nu s-au constituit părți civile în cauză.
A mai reținut că în dosarul penal nr. 835/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin a fost întocmită o expertiză judiciară de către d-l expert judiciar ing. Moldan Ioan. Această expertiză constituie expertiză judiciară, astfel cum este definită de art. 2 din OG 2/2000. Potrivit raportului de expertiză, autoturismul marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare_, condus de d-l N. Dumitru Anton se deplasa din direcția O. spre C. -N., iar autocamionul condus de intervenientul forțat SA se deplasa în sens contrar. Într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, zonă în care există și restricții de viteză, din cauza neadaptării vitezei de circulație la condițiile concrete de drum, spatele semiremorcii autocamionului a pătruns pe contrasens acroșând partea stângă a autoturismului marca Audi care se deplasa pe banda sa de circulație în apropierea liniei duble continue. Expertul a precizat și faptul că viteza de deplasare a autocamionului era de 82 km/h potrivit diagramei tahograf, în condițiile în care, așa cum se reține anterior, pe acel sector de drum exista o restricție de viteză. Concluzia raportului de expertiză este că accidentul rutier putea fi evitat dacă intervenientul forțat SA, conducătorul auto al autotractorului marca Volvo, ar fi păstrat banda sa de circulație și nu ar fi pătruns pe sensul opus. În ceea ce-l privește pe conducătorul auto N. Dumitru Anton, a concluzionat că acesta a circulat regulamentar.
Sub aspectul dispozițiilor legale, prima instanță a reținut că sunt incidente prevederile noului Cod Civil, faptul prejudiciabil fiind produs la data de_, după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Potrivit art. 1357 alin. 1 din noul cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Raportat la concluziile raportului de expertiză întocmit de către d-l expert judiciar ing. Moldan Ioan instanța a reținut că sunt
întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv există o faptă ilicită a intervenientului forțat SA care a încălcat prevederile art. 101 alin. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora conducătorului de vehicul îi este interzis să circule pe sensul opus cu excepția cazului în care efectuează regulamentar manevra de depășire, art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății, publice sau private, art. 41 alin.
1 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației rutiere și a regulilor de circulație și art. 48 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Prima instanță a mai reținut că fapta a fost săvârșită cu vinovăție în forma culpei, între rezultatul acțiunii intervenientului forțat SA (decesul victimei
N. Dumitru Anton) și faptă existând, potrivit raportului de expertiză, raport de cauzalitate.
Prima instanță a constatat că părțile pârâte s-au rezumat la a solicita respingerea cererii ca neîntemeiată, deși aveau dreptul să administreze orice mijloace de probă care să combată concluziile raportului de expertiză întocmit de d-l expert judiciar ing. Moldan Ioan.
În ceea ce privește prejudiciul, prima instanță a constatat că s-a făcut dovada unor cheltuieli care au vizat prejudiciul material, respectiv cheltuieli de înmormântare, conform înscrisurilor depuse la dosar, f. 30, 32, 33, 34, 35, 36-37,
41, 42, 43, în sumă de 13.511, 04 lei, la care se adaugă suma de 2.000 euro care este echivalentă sumei de 8,659 lei reprezentând loc de veci (sumă calculată la cursul de 4,3295 lei pentru un euro la data efectuării plății,_, dosar f. 28- 29). Totalul acestor despăgubiri este de 22.170,04 lei, prima instanță admițând cererea reclamantei N. M., vizând suma de 22.110 lei pentru a nu se pronunța plus petita.
În ceea ce privește despăgubirile civile pentru daunele morale, prima instanță a reținut că în cauză se justifică acordarea de despăgubiri în cuantum de câte 120.000 lei către fiecare din reclamante, în compensarea traumelor psihice suferite ca urmare a faptei ilicite a intervenientului forțat. În acest sens, a reținut cele ce au rezultat din declarațiile martorilor C. Gavril și Pop F., în sensul că este de netăgăduit că reclamantele, soția, respectiv fiicele defunctului N. Dumitru Anton au suferit un puternic șoc emoțional în urma pierderii soțului și tatălui lor, iar viața acestora a suferit o schimbare în plan psihic-afectiv și familial. Înainte de producerea accidentului, defunctul era un medic respectat și apreciat de colegii cu care lucra, precum și de pacienți, și își dorea foarte mult să- și vadă fiicele realizate și împlinite în viață. Nu în ultimul rând, după deces au început să apară dificultăți financiare în familia N., întrucât defunctul era cel care realiza cea mai mare parte a veniturilor.
A mai reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 5/2010 emis de Comisia de Supraveghere a A. lor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Reclamantele au făcut dovada că s-au adresat pârâtei SC B. A. V. I. G. SA pentru a se stabili cuantumul despăgubirilor civile. De asemenea reclamantele au respectat condiția din art. 46 pct. 3 lit. b) din Ordinul nr. 5/2010 care prevede obligația persoanei prejudiciate de a-și lua un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția. (f. 9).
Pe cale de consecință a apreciat întemeiată cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata de penalități de întârziere de 0,1% pe zi aplicate la sumele stabilite anterior începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată,_, și până la achitarea integrală a debitului, admițând-o, apreciind îndeplinite dispozițiile art. 37 din Ordinul 5/2010 emis de CSA.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, prima instanță a constatat că la dosar s-a depus dovada plății unui onorariu de avocat în sumă de
8.000 lei conform dovezii de la fila 134. Reținând că pârâta SC B. A. V. I.
G. SA a căzut în pretenții și este în culpă procesuală, văzând dispozițiile art.
274 C.proc.civ., prima instanță a obligat-o la plata sumei de 6.400 lei către reclamanta N. M. cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, având în vedere că și pretențiile sale civile au fost admise în parte.
Instanța de fond a apreciat că dispozițiile hotărârii sunt opozabile intervenientului forțat SA în condițiile art. 54 alin. 1 din Legea 136/1995 rep.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC B. A. V. I.
G., solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate în sensul obligării pârâtei Omniasig V. I. G. SA (fosta B. A. V. I. G. SA), fie la penalități de 0,1 % pe zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii (conf. art. 36 din Ordinul CSA nr. 5/20100), fie la plata dobânzilor legale de întârziere după rămânerea definitivă a hotărârii, conform dispozițiilor Codului civil si OG nr. 13/2011 privind dobânda legala si penalizatoare pentru obligații bănești.
În motivare, cu referire la daunele morale solicitate prin acțiune de către reclamante, apelanta a arătat că la fond a susținut că, în conformitate cu regulile esențiale ale răspunderii civile delictuale, reparațiunea consecințelor dăunătoare ale faptului delictual (accidentul de circulație) trebuie să vizeze prejudiciul real și cert, încercat de persoanele păgubite, iar finalitatea acesteia este acoperirea integrală a pagubei și repunerea persoanei prejudiciate în starea sa materială anterioară accidentului (restitutio in statu quo ante) cu excluderea, însă, în mod obligatoriu, a oricărei tendințe de îmbogățire fără justă cauză. Aceasta înseamnă că repararea integrală a daunei (inclusiv a celei morale), trebuie asigurată independent de starea și/sau posibilitățile financiare ale autorului pagubei și/sau a altor persoane chemate, potrivit legii civile, să garanteze și/sau să acopere prejudiciul cert produs.
Apelanta a mai arătat că reclamantele si-au întemeiat acțiunea inclusiv pe dispozițiile legii speciale ca temei juridic, aceasta fiind dreptul comun în materie de asigurări, iar pentru toate aceste motive, a subliniat că art. 41 din Legea nr. 136/1995 menționează în mod expres că: «În asigurarea de răspundere civila, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat cu procesul civil», iar art. 50 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările si reasigurările în România prevede că: « (1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri...»
De asemenea, apelanta a arătat că în art. 53 din aceeași lege se stipulează că: «Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a A. lor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, criteriile și condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au obligația să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum și alte informații referitoare la acest tip de asigurare.»
A arătat că în virtutea rolului conferit de Legea nr. 32/2000 și art. 53 din Legea nr. 136/1995, la rândul sau, Comisia de Supraveghere a A. lor a emis Ordinul nr. 5/2010 (în vigoare la data accidentului și care la secțiunea 1, art. 49, pct. 2 din anexa normă la ordin specifică indubitabil care sunt categoriile de daune ce pot fi acordate de asigurătorul RCA în cazul unui deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la
localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.";
Apelanta a mai susținut că îndreptățirea reclamantelor de a primi o compensație materială pentru suferința prilejuită de accident este, în drept, în afara oricărui dubiu, si deși nu trebuie administrate probe sub acest aspect, totuși la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere și următoarele mențiuni: la determinarea daunelor morale trebuie să se țină cont inclusiv de circumstanțele specifice acestui caz, daunele morale urmând a se stabili în raport de efectele infracțiunii deduse judecății. Or, aceste efecte se concretizează în stări de fapt rezultate din probe și au în vedere, în principal, modificările prejudiciabile moral intervenite în viața persoanei vătămate, care nu se mai circumscrie, de exemplu, afectiv, în limitele anterioare producerii infracțiunii. Este adevărat că, în lipsa unor criterii stabilite de lege, revine judecătorului dificila sarcină de stabilire a cuantumului daunelor morale pe care persoana vătămată este îndreptățită să le primească; însă, în lumina principiului egalității de tratament și regim juridic aplicabil părților raporturilor juridice procesuale, se impune, în mod evident, promovarea unor soluții asemănătoare în cauzele similare în care sunt implicate, exclusiv, persoane fizice/juridice române.
A mai arătat că cuantumul daunelor morale se stabilește de către instanțele de judecata luând în considerare gravitatea pe care o prezintă fapta ilicita pentru persoana lezată, profilul moral al autorului faptei ilicite, frecvența unei asemenea conduite a autorului, precum și orice elemente care asigură o dezdăunare echitabilă și rațională. În acest sens, doctrina juridica română a apreciat ca prejudiciile nepatrimoniale: «nu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă. Instanța va trebui să caute a fixa o sumă necesara nu atât pentru repunerea victimei într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile a înlocui valoarea de care a fost privată.» Drept urmare, avându-se în vedere că evenimentul rutier generator de prejudiciu în speța dedusă judecății a fost săvârșit din culpa și nu cu intenție; în toate cazurile, suferința pentru pierderea celui apropiat nu diferă de la caz la caz în funcție de sumele cerute cu titlu de daune morale, de poziția socială și/sau materială a victimelor accidentelor sau de faptul că daunele sunt garantate de un asigurător, apelanta a apreciat că acordarea de despăgubiri morale în sumă de câte 70.000 lei pentru fiecare din cele trei reclamante ar reprezenta o compensație adecvată prejudiciului moral încercat de acestea în urma accidentului de circulație soldat cu decesul rudei lor.
Apelanta a mai arătat că, așa cum rezultă din motivarea cererii, reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea pronunțata să dispună inclusiv la obligarea de penalități de întârziere 0,1% pe zi începând cu data introducerii acțiunii și și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Ordinului nr. 5/2010 al CSA, instanța a admis cererea și astfel a dispus ca pârâta să plătească reclamanților, la sumele acordate cu titlul de daune morale, și penalități de 0,1% pe zi începând cu data de_ .
În ceea ce privește cererea reclamantelor privind plata penalităților de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, apelanta a arătat că aceasta este nefondată, întrucât reclamantele nu au depus anterior introducerii acțiunii la pârâta-asigurator dovezi incontestabile legate de culpă, după cum asemenea dovezi nu au fost depuse nici la instanță împreuna cu acțiunea.
De asemenea, tot în privința cererii de penalități, apelanta a arătat că a fost ținută să urmeze în totalitate prevederile Capitolului V - Norma anexă la Ordinul
Comisiei de Supraveghere a A. lor nr. 5/2010, publicat în M.Of. nr. 344/2010, în vigoare la data accidentului: "Capitolul V; Despăgubirea; art. 36: Despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigația necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre
judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Asigurătorul RCA este obligat să desfășoare investigația privind producerea accidentului în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice (cercetare penală); art. 37: Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere";.
Apelanta a solicitat să se aibă in vedere că în cazul unui astfel de eveniment rutier înregistrat de autorități sub aspect penal și aflat în faza de cercetarea penală (așa cum a fost și dosarul nr. 835/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin), nu a existat un act oficial (rechizitoriu) din care să rezulte că vinovat exclusiv era Ș. A. F., pârâta-asigurator nefiind astfel ținută să achite daune morale persoanelor păgubite pe cale amiabilă, așa cum reclamanții au reușit să ducă în eroare instanța de fond prin cererea lor de a pretinde penalități de întârziere, iar în sensul celor precizate apelanta a invocat inclusiv art. 45 din Ordinul CSA nr. 5/2010: "În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite pe cale amiabilă, dacă: 1. potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților; 2. deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă și irevocabilă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; 3.deși acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților: a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată,parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția.";
În consecință, a apreciat că reclamantele nu erau îndreptățite la încasarea penalităților de întârziere în prezentul litigiu de la_, pârâta-asigurator neavând posibilitatea să le despăgubească pe reclamante pe cale amiabilă pentru daunele solicitate prin cererea de convocare la conciliere, deoarece evenimentul rutier a fost urmat de decesul unei persoane și a făcut obiectul unor investigații (cercetări) ale autorităților penale în dosarul nr. 835/P/2011, societatea B. A.
V. I. G. SA, neavând competența să se substituie acestor autorități. Reclamantele nu au depus la asigurător anterior promovării acțiunii, după cum nu au depus nici măcar la dosarul instanței - rechizitoriul parchetului din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre fapta (culpa) intervenientului forțat Ș. A.
F. în producerea accidentului și decesul d-lui N. Dumitru Anton.
Apelanta a mai arătat că procesul verbal de cercetare la fața locului a fost singurul înscris anexat acțiunii, împreuna cu expertiza tehnică auto, însă aceste două înscrisuri nu fac dovada indubitabilă a culpei, iar în lipsa unui act oficial (rechizitoriu), așa cum menționează art. 46, alin. 1, pct. 3 lit. a din Ordinul CSA nr. 5/2010, nu se putea concluziona că intervenientul forțat era exclusiv vinovat de decesul numitului Negrean Dumitru Anton.
A mai arătat că, de altfel, chiar instanța de fond a avut dubii asupra vinovăției intervenientului forțat în raport de actele depuse de reclamante la dosar și astfel a considerat că nu sunt probe cu privire la culpa, sens în care, în timpul procesului, mai precis la data de_, a solicitat Parchetului să comunice stadiul cercetărilor în dosarul nr. 835/P/2011. Rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Huedin a fost emis abia în data de_ și la 5 luni după înregistrarea acțiunii, iar dosarul penal nr._ s-a format la aceeași Judecătorie la data de_ .
A apreciat evident faptul că reclamantele s-au grăbit, și fără să aștepte soluția Parchetului în dosarul penal, au înțeles să își valorifice dreptul de a fi despăgubite pe cale judecătorească. A apreciat că, în lipsa rechizitoriului, nu se poate imputa pârâtei că nu ar fi respectat prevederile art. 36 din Ordinul CSA nr. 5/2010 și, astfel, ar fi în culpă, datorând penalități. A arătat că este fără putință de tăgadă că, în eventualitatea în care un astfel de litigiu civil ajunge pe rolul instanței mai devreme decât data definitivării cercetării penale, în conformitate cu art. 244, alin. 1, pct. 2 C.proc.civ. acțiunea civilă ar fi trebuit suspendată, iar penalitățile se datorează numai după ce hotărârea judecătorească civilă rămâne definitivă, sens în care apelanta a invocat art. 36 din Ordinul CSA nr. 5/2010: "(1) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească";.
Apelanta a mai arătat că, în concordanță cu susținerile sale privind obligația instanței de a acorda, eventual, dobânda legală de întârziere exclusiv de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești vine și decizia de îndrumare nr. 2/1973 a fostului T. Suprem.
În drept, a invocat art. 287 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată la 9 ianuarie 2013, intimatele N. M., N.
A. și N. E. au invocat excepția necompetenței materiale a T. ului C., solicitând declinarea competenței în favoarea T. ului Specializat C. .
Prin decizia civilă nr. 15/2013 pronunțată la data de 11 ianuarie 2013 Tribunalul Cluj a admis excepția propriei necompetențe materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea T. ului Specializat C. .
Apelul a fost înregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la data de 1 februarie 2013.
Prin întâmpinarea depusă la 11 aprilie 2013, intimatele N. M., N.
A. și N. E. au solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea apărărilor lor, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de către instanța de fond, raportat la probele administrate în cauză precum și la jurisprudența Curții de Apel C. și a T. ului Specializat C., au arătat că acestea sunt decente, fără a constitui o îmbogățire fără just temei, constituind o recunoaștere simbolică a suferinței intimaților.
Au mai arătat că tocmai din aceste considerente, deși instanța de fond a admis doar în parte petitele lor privind despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale, au înțeles să nu conteste sumele acordate. Au arătat că daunele morale acordate urmăresc să asigure victimei o alinare în condiții de viață mai confortabile, să permită acesteia ca, la un moment dat, sa poată realiza un transfer de afectivitate, să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, să-si procure alte avantaje în viață.
Au mai arătat că, în privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale, Î. a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, perpetuarea în timp a acestor consecințe, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste
criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Au arătat că probele administrate au relevat într-o oarecare măsură personalitatea complexă și profund umanistă a defunctului, precum și puternica legătură de afectivitate existentă între ele și defunct. Au arătat că acesta a fost stâlpul de rezistență al familiei; prin formația sa profesională (medic anestezist) și caracterul său puternic reușea ca și în viața de familie și în relațiile cu celelalte persoane să scoată în evidență partea frumoasă a vieții, prezența sa, atât fizică, cât și spirituală fiind tonifianta pentru cei din jur.
Au mai arătat că, în general, pierderea prematura și violentă a unui membru al familiei este un eveniment care lasă urmări adânci și ireparabile în sufletul și psihicul membrilor supraviețuitori, iar familia lor nu a făcut excepție de la această regulă.
Cu privire la obligarea apelantei pârâte la plata penalităților de 0,1% pe zi începând cu data înregistrării acțiunii, au arătat că, în fapt, așa cum a reținut instanța de fond, având în vedere prevederile Legii nr. 136/1995 si art. 36, art. 37 și art. 46 din Ordinul 5/2010 emis de CSA, pârâta avea obligația de a soluționa cererile de despăgubire formulate de către ele pe cale amiabilă, fie acordându-le sumele solicitate cu titlu de daune morale și materiale, fie propunând și achitând despăgubirile în cuantumul agreat de ea. Momentul în care obligația societății de asigurare privind acordarea despăgubirilor devine exigibilă este dat de prevederile art. 46 din Ordinul 5/2010 emis de CSA. Au arătat că obligația asigurătorului de a acorda despăgubiri înainte de finalizarea procesului penal, cu condiția ca partea păgubita să își ia un angajament scris că va înapoia total sau parțial despăgubirea primită în cazul în care prin hotărârea penală se va constata lipsa culpei propriului asigurat este determinată de scopul asigurărilor RCA: protecția victimelor accidentelor auto trebuie asigurată integral și cu celeritate. Având in vedere că scopul principal al acestui tip de asigurare este repararea prejudiciilor produse prin atingerea unor drepturi fundamentale ale persoanei fizice, articolul mai sus menționat prevede ca obligația societății de asigurare de a acorda despăgubiri devine exigibilă în momentul în care răspunderea civilă a asiguratului este doar prezumată. Aplicarea cu celeritate a acestui mijloc de protecție a păgubitului este esențială în materia asigurărilor RCA. Același articol prevede că în situația în care, în urma finalizării dosarului penal, se constată lipsa răspunderii civile a propriului asigurat, societatea de asigurare are dreptul de a solicita returnarea despăgubirilor acordate.
Au mai arătat că art. 36, alin. 1 din Ordinul 5/2010 emis de CSA prevede că asigurătorul trebuie să achite despăgubirea cuvenită persoanei prejudiciate în termen de 10 zile de la depunerea ultimului act necesar soluționării dosarului de daună. În situația în care nu sunt depuse toate înscrisurile prevăzute de legiuitor pentru soluționarea dosarului de daună, despăgubirile se achită în termen de 10 zile de la primirea unei hotărâri judecătorești definitive cu privire la despăgubirea cuvenita păgubiților. Coroborând prevederile art. 46 și prevederile art. 36, alin. 1 din Ordinul 5/2010 emis de CSA au concluzionat că în situația în care evenimentul rutier face obiectul unui dosar penal, obligația societății de asigurare de a achita despăgubiri devine exigibilă și, deci, purtătoare de penalități de întârziere, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:1. din actele încheiate de autorități reiese vinovăția asiguratului care urmează să fie trimis in judecată pentru faptele sale; 2. partea prejudiciată își ia un angajament prin care se obligă să restituie despăgubirile ce îi vor fi acordate dacă va fi înlăturată vinovăția asiguratului; 3. partea prejudiciată își precizează cuantumul despăgubirilor pe care le solicită.
Au arătat că, așa cum a reținut instanța de fond, în speța de față toate aceste condiții erau îndeplinite înainte de formularea acțiunii, deci la data înregistrării cererii de chemare în judecata obligația apelantei pârâte de a acorda despăgubiri era exigibilă, fiind purtătoare de penalitățile prevăzute de art. 37 din Ordinul 5/2010 emis de CSA.
Au mai arătat că în situația în care s-ar gira argumentele apelantei pârâte în sensul că societatea de asigurare poate fi obligată la plata unor penalități de întârziere doar după împlinirea unui termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, toate textele legale privind obligația asigurătorului de a achita despăgubiri pe cale amiabilă ar rămâne fără eficiență.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Intimatul Ș. A. F., deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor intimatelor, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 294 și urm. C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Prima critică formulată împotriva hotărârii primei instanță vizează cuantumul daunelor morale, apelanta apreciind că acest cuantum este mult prea ridicat, suma de 70.000 lei pentru fiecare intimată fiind rezonabilă și adecvată prejudiciului moral încercat de intimate.
T. ul, analizând ansamblul probator administrat în cauză, constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a dovezilor propuse și a apreciat în mod judicios asupra cuantumului despăgubirilor morale pe care le-a acordat fiecăreia dintre cele trei reclamante intimate. Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. După cum a arătat și apelanta, dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Este adevărat ca nu exista criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a pierderii unei persoane dragi si apropiate, traumele create în aceasta situație fiind incomensurabile. Practica judiciara în materie este, însă, constantă (iar T. ul Specializat C. se raliază acesteia) în sensul ca daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să
asigure părților vătămate o alinare în condiții de viață mai confortabile.
În cazul daunelor morale acordate părților vătămate, daune cauzate de un accident de circulație, la evaluare instanța trebuie să se țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum și de toate consecințele acestuia. Or, prima instanță a ținut seama de toate aceste împrejurări și, contrar afirmațiilor apelantei, a urmărit menținerea unei proporționalități între suferințele provocate intimatelor, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate, raportat la vârsta acestora, profesiile, gradul de instrucție, relația de afectivitate a acestora cu soțul, respectiv tatăl acestora și sarcina impusă apelantei, societate de asigurare, de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale.
Față de cele arătate, tribunalul specializat apreciază că, în contextul circumstanțelor cauzei, suma de 120.000 lei acordată fiecăreia dintre intimate cu titlu de despăgubiri morale constituie o satisfacție echitabilă pentru acestea și sub nici o formă nu reprezintă o sarcină disproporționată și excesivă ce i-ar reveni apelantei, motiv pentru care și sub acest aspect se impune respingerea criticilor pârâtei apelantei. În acest sens, tribunalul subliniază faptul că la cuantificarea daunelor morale trebuie avut în vedere faptul că, prin evoluția lor firească,
intimatele vor resimți pentru totdeauna și în aceeași măsură lipsa soțului,
respectiv a tatălui lor, probele administrate de judecătorul fondului relevând faptul că intre victima decedată și soția, respectiv fiicele sale, au existat sentimente profunde de afecțiune. Amplitudinea suferințelor intimatelor este aceeași, una dintre intimate pierzându-și soțul, persoana cu care locuia și cu care se gospodărea, iar celelalte doua, fiicele defunctului, pierzându-și tatăl, traumele psihice fiind imense, nimeni și nimic neputând înlocui părintele decedat.
În plus, tribunalul observă că, sub aspectul cuantumului daunelor morale esențial de reținut este ca acestea nu pot reprezenta un pretium doloris pentru reclamantele intimate, ci au menirea de a compensa, într-o anumita măsura, durerea cauzata de dispariția soțului/părintelui lor. Esențial în stabilirea prejudiciului nepatrimonial suferit este însa ca, soluția pronunțată să fie corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale, iar aprecierea asupra caracterului daunelor morale care reprezintă, în speță, compensarea prejudiciului afectiv cauzat soției și fiicelor victimei, de care aceasta era legată printr-o relație afectivă, de natură familială, să fie rezonabilă si să se înscrie în interpretarea constanta a jurisprudenței europene precum si în jurisprudența națională. În prezenta cauza, tribunalul nu a identificat temeiuri de a reduce pretențiile materiale ale reclamantelor intimate, cu titlu de daune morale, cuantumul acestora înscriindu-se pe deplin, în coordonatele arătate.
Cea de-a doua critică a apelantei este însă fondată, prima instanță aplicând greșit dispozițiile legale incidente în ceea ce privește penalitățile de întârziere, respectiv data de la care curg aceste penalități.
Așa cum în mod corect a arătat apelanta, in urma accidentului rutier soldat cu decesul dlui N. Dumitru Anton, s-a constituit dosarul penal nr. 835/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin. Rechizitoriul prin care a fost trimis in judecată autorul accidentului, intimatul Ș. A. F., a fost întocmit abia la data de 10 septembrie 2012, adică ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată. Prin urmare, în aceste împrejurări sunt incidente dispozițiile art. 36 și 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a A. lor nr. 5/2008, nu dispozițiile art. 46 din același ordin. Prin urmare, penalitățile de întârziere curg de la data la care a expirat termenul de 10 zile de la depunerea ultimului act necesar soluționării dosarului de daună, în speță rechizitoriul din 10 septembrie 2012, primul act emis de o autoritate publică prin care s-a indicat vinovăția inculpatului intimat Ș. A. F., și nu de la data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată; acest termen a expirat la data de 21 septembrie 2012, fiind calculat conform art. 101 C.proc.civ., astfel încât penalitățile încep să curgă de la data de 22 septembrie 2012.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 296 și art. 297 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelanta SC B. A. V. I.
G. SA, în contradictoriu cu intimatele N. M., N. A. și N. E., respectiv cu intimatul Ș. A. F., împotriva sentinței civile nr. 1194/26 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._, pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga pârâta apelantă să plătească reclamantelor intimate penalități de întârziere de 0,1% calculate asupra despăgubirilor civile acordate prin sentința atacată începând cu data de 22 septembrie 2012 și până la plata integrală a acestor despăgubiri.
Totodată, vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței apelate, urmând să se ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Având în vedere faptul că apelanta a atacat sentința pronunțată de prima instanță și sub aspectul cuantumului daunelor morale, iar aceste critici au fost înlăturate de către instanța de control judiciar, reținând culpa procesuală parțială a apelantei în acest sens și faptul că intimatele pârâte au avansat cheltuieli de judecată în apel, cheltuieli constând în onorariu avocațial, și au solicitat obligarea
apelantei la cheltuieli de judecată în apel, în baza art. 274 și art. 276 C.proc.civ., tribunalul va obliga apelanta SC B. A. V. I. G. SA la plata către intimatele N. M., N. A. și N. E. a cotei de ½ parte din aceste cheltuieli, respectiv la plata sumei de 500 lei (f. 14 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de apelanta SC B. A. V. I. G. SA, cu sediul în B., str. G. M., nr. 23, sector 1, în contradictoriu cu intimatele
N. M., N. A. și N. E., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Ion V., nr. 14, parter, jud. C. și intimatul SA F., domiciliat în O., str. E. M., nr. 71, bl D50, ap. 15, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 1194/26 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. _
, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:
Obligă pârâta SC B. A. V. I. G. SA să plătească reclamantelor
N. M., N. A. și N. E. penalități de întârziere de 0,1% calculate asupra despăgubirilor civile acordate prin sentința atacată începând cu data de 22 septembrie 2012 și până la plata integrală a acestor despăgubiri.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Obligă apelanta SC B. A. V. I. G. SA la plata către intimatele
N. M., N. A. și N. E. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
F. -IANCU M. | C. | C. F. În CO, semnează | B. | În CO, semnează |
președintele instanței | primul grefier |
Thred./FIM/LU/5 ex./06.08.13 Judecător primă instanță: d-l Călin Tătar Judecătoria Huedin
| ← Decizia civilă nr. 64/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 150/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
