Decizia civilă nr. 241/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 241/R/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța este constituită din :
PREȘEDINTE - C. G. JUDECATOR - V. L. O. JUDECĂTOR - S. I. GREFIER - F. B.
S-au luat spre examinare recursurile formulate de recurentul-reclamant ZAHARIA F. A. și de recurenta - pârâtă SC C. S. SA împotriva sentinței civile nr. 24426/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă d-na avocat D. I., în reprezentarea intereselor recurentului- reclamant, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen la dosar și d-l avocat Bratiloveanu Ionel A. în substituirea d-nei avocat Benea L. M. na, în reprezentarea intereselor recurentei-pârâte, cu împuternicire avocațială și delegație de substituire depuse la acest termen la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurenta-pârâtă a înregistrat la dosar în data de_, întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant. Un exemplar al acestei întâmpinări se comunică și reprezentantei recurentului-reclamant.
Reprezentanții părților arată că înțelege să susțină recursurile astfel cum au fost formulate și nu au alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat constată cauza în stare de judecată și acordă reprezentanților părților, cuvântul pentru dezbaterea recursurilor pe fond.
Reprezentanta recurentului-reclamant solicită admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru motivele indicate în cererea de recurs, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Arată că se reține în mod greșit de către instanța de fond neaplicabilitatea dispozițiilor din materia mandatului la speța dedusă judecății, precum și faptul că această precizare a fost făcută după invocarea excepției de către instanță. Apreciază că acțiunea reclamantului nu este prescrisă, contractul între părți având o perioadă de derulare de 150 de luni, perioadă care se împlinește în anul 2015, în cursul acestei perioade chiar dacă reclamantul a fost exclus din grup, contractul de mandat nu a încetat întrucât restituirea sumelor depuse sub formă de rate lunare urmând a avea loc în luna următoare ultimei luni a perioadei de derulare conform art. 40 din regulamentul de funcționare, doar după darea socotelilor contractul de mandat încetează. La întrebarea instanței dacă în opinia sa, recunoașterea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din Decretul 167/1958, pentru a opera întreruperea termenului de prescripție, reprezentanta recurentului-reclamant arată că îndeplinește aceste condiții. Solicită de asemenea respingerea recursului formulat de către recurenta pârâtă ca fiind neîntemeiat, întrucât instanța de fond corect a apreciat asupra cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamantă cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Arată faptul că actul încheiat între părți nu se reduce la caracteristicile unui contract de mandat, natura drepturilor și obligațiilor care iau naștere depășesc acest cadru, fapt perfect valabil având în vedere principiul libertății contractuale. Arată de asemenea că singurul moment care poate fi luat în calcul ca fiind momentul încetării contractului de mandat este cel al excluderii din grup și raportat la acesta, solicită să se constate faptul că acțiunea în reziliere formulată de către recurentul reclamant este prescrisă, termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 fiind mult depășit iar întreruperea cursului prescripției nu poate fi reținută deoarece o asemenea întrerupere nu poate opera decât în situația în care termenul prescripției nu a fost anterior împlinit. Solicită de asemenea admiterea recursului formulat și modificarea hotărârii atacate în sensul acordării în integralitate a cheltuielilor de judecată potrivit documentelor depuse la dosar.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 24426/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de către instanța de judecată și a fost respinsă cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Z. F. A. în contradictoriu cu pârâta SC C.
S. SA, ca fiind prescrisă și a fost respinsă cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Prin aceeași hotărâre a fost obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, astfel cum a fost redus.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 137 C.proc.civ. "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.";
Cu privire la dreptul material aplicabil în cauză, prima instanță a reținut raportat la data nașterii situației juridice dedusă judecății, respectiv data de_ (filele 9-15) și potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil, că cererii îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, nu dispozițiile Legii nr. 287/2009 (Codul Civil în vigoare).
Cu privire la calificarea acțiunii, instanța a constatat că temeiurile juridice invocate în sprijinul cererii introductive, respectiv art. 1169 și următoarele C.civ., art. 1321 și următoarele C.civ., art. 1635 și următoarele C.civ., art. 1350 C.Civ., art. 1489 C.civ. nu sunt aplicabile în cauză.
Instanța a considerat că nu este ținută de temeiul juridic invocat de către reclamant în susținerea cererii sale. Ceea ce leagă instanța este însă fundamentul juridic al acțiunii, respectiv cauza acesteia.
Acesta este considerentul pentru care, în urma dezbaterilor contradictorii în ședință publică, în urma interpelării de către instanța de judecată, reclamantul a arătat că solicită restituirea sumelor de bani achitate datorită împrejurării că pârâta nu a înțeles să își îndeplinească obligațiile contractuale.
În consecință, raportat la starea de fapt și motivele invocate în susținerea cererii, astfel cum a fost precizată, prima instanță a calificat acțiunea ca fiind
una în rezoluțiune/reziliere, respectiv o acțiune prin care se tinde la restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unei convenții datorită neexecutării culpabile de către cealaltă parte contractuală a propriilor sale obligații, acțiune patrimonială personală suspusă prescripției extinctive.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii";.
Conform art. 3 al aceluiași act normativ, "Termenul prescripției este de 3
ani";
Conform art. 1887 C.civ., "termenul prescripției se calculează pe zile, și
nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia prescripția începe nu intră în calcul";, iar potrivit art. 104 C.proc.civ., "Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.";
Instanța a reținut că reclamantul a solicitat aderarea la grupul de autofinanțare (fila 11) administrat de către pârâta SC C. S. SA, în calitate de succesor al SC C. R. SA (filele 45-50), cerere care a fost acceptată la data de_, conform certificatului de participare de la fila 9 din dosar.
Potrivit regulamentului de funcționare (filele 12-15), părțile au convenit ca cererea de aderare, regulamentul și certificatul de aderare au valoare de contract (art. 6), că în termen de 15 zile de la data semnării cererii de aderare, participantul poate solicita în scris retragerea sa (art. 8), că perioada de derulare a contractului este de 150 de luni, în care participantul achită ratele reprezentând contravaloarea bunului contractat (art. 9), că pârâta exclude participanții activi și îndreptățiți care întârzie plata a cel puțin 3 rate lunare (art. 40), că participanților excluși li se vor restitui sumele plătite până la data excluderii, din care pârâta va reține comisionul, taxa de aderare și penalitățile de întârziere, că restituirea va avea loc în luna următoare ultimei luni a perioadei de derulare.
Din interpretarea gramaticală, sistematică și teleologică a acestor prevederi contractuale convenite de către părți de comun acord, instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract cu titlu oneros, aleatoriu, conform căruia reclamantul avea obligațiile prevăzute la art. 14, printre care și aceea de a achita rata lunară de bază pe parcursul perioadei de derulare (art. 9 coroborat cu art. 14 punctul 1 din regulamentul de funcționare), iar în caz de nerespectare a obligației de a achita cel puțin 3 rate lunare, reclamantul urmând a fi exclus (art. 40), ceea ce echivalează cu o încetare a convenției pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.
De la data excluderii din grup pentru neplata a cel puțin 3 rate lunare (art. 40), se stinge și obligația reclamantului, în calitate de participant activ, de a achita rata lunară. Astfel, perioada de derulare a contractului este de 150 de luni, numai în condițiile în care participantul nu este exclus pentru neplata ratei, motiv pentru care instanța a înlăturat ca vădit neîntemeiate susținerile reclamantului în sensul că contractul este încă în perioada de derulare.
Instanța a reținut că potrivit înscrisului de la fila 7 din dosarul cauzei, la data de_, pârâta a hotărât excluderea acestuia din grup, conform art. 40 din regulament. Astfel, începând cu luna următoare ultimei luni a perioadei de derulare, respectiv începând cu luna mai 2004, reclamantul era îndreptățit să ceară restituirea sumelor plătite până la data excluderii, mai puțin comisionul, taxa de aderare și penalitățile de întârziere, conform aceluiași articol din regulament.
Astfel, constatând că notificarea excluderii din grup s-a întocmit la data de_, prima instanță a apreciat că începând cu luna mai 2007 reclamantul era în drept să solicite respectivele sume, în temeiul răspunderii contractuale, prin obligarea pârâtei la îndeplinirea unei obligații asumate, iar nu ca efect al încetării convenției pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtă. Chiar dacă cererea ar fi fost întemeiată pe prima cauză dintre cele două, termenul de prescripție s-ar fi calculat tot de la același moment.
În consecință, constatând că din luna mai 2007 și până la data de_, data înregistrării prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, depășindu-se cu mult termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța a admis excepția astfel cum a fost invocată din oficiu și a respins cererea ca fiind prescrisă.
Prima instanță nu au fost avute în vedere susținerile reclamantului cu privire la revocarea mandatului, câtă vreme, contractul prevăzut de părți nu este unul numit, nefiind aplicabile dispozițiile din materia mandatului, iar pe de altă parte, această precizare a fost făcută după invocarea excepției.
Cu privire la cererile privitoare la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că potrivit art. 274 alin.(1) C.proc.civ., "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";.
În consecință, instanța a respins cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă. Contractul încheiat de avocat cu clientul său, ca orice act juridic, își produce efectele numai între părți, nu și față de terțe persoane. Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite cu titlu de onorariu avocațial, îl reprezintă culpa procesuală. În consecință, raporturile contractuale dintre partea care a câștigat în pretenții și reprezentantul său convențional își produce efectele și față de partea căzută în pretenții, nu ca o consecință a participării sale personale, sau prin reprezentare la derularea respectivelor raporturi contractuale, ci în virtutea principiului răspunderii civile delictuale.
Acest aspect presupune respectarea principiului reparării integrale, însă dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Așadar, revine în sarcina instanței ca în virtutea dreptului său de apreciere să protejeze partea căzută în pretenții de orice abuz din partea celeilalte părți, prin raportarea sumelor solicitate cu titlu de onorariu avocațial la mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei. În acest sens este și jurisprudența Curți Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se va realiza numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.
Față de aceste aspecte, instanța a obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, redus de la suma de 3.720 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs recurentul Z.
F. A. și a solicitat casarea hotărârii pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei pre rejudecare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției prescripției dreptului la acțiune este greșită deoarece actul juridic încheiat între părți este un contract de mandat încheiat pe o perioadă de 150 de luni, iar prin întâmpinarea formulată în cauză, aceasta a
recunoscut dreptul reclamantului de a pretinde restituirea sumelor depuse sub formă de rate lunare și că restituirea va avea loc la împlinirea termenului stabilit prin contract, respectiv în anul 2015. Astfel, pârâta a recunoscut pretențiile reclamantului, ceea ce echivalează cu o întrerupere a cursului prescripției în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Recurentul a invocat și faptul că prima instanță a calificat în mod greșit acțiunea ca fiind de rezoluțiune/reziliere, respectiv o acțiune prin care se tinde la restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unei convenții datorită neexecutării culpabile de către cealaltă parte a propriilor obligații, acțiune patrimonială personală supusă prescripției extinctive. Recurentul a susținut că, pornind de la caracterele juridice le contractului, acesta are natura unui contract de mandat, astfel cum rezultă din art. 3 din Regulamentul de funcționare, că acest contract este supus Codului civil din anul 1864, iar conform art. 1.541 c.civ., principala obligație a mandatarului este de a da socoteală mandatarului și de a răspunde pentru îndeplinirea mandatului. Dreptul la acțiune al mandatarului pentru predarea sumelor de bani sau a altor bunuri primite de mandatar de la terți în cursul executării mandatului nu se poate naște de la data încheierii contractului de mandat, astfel încât în litigiul dedus judecății prescripția începe să curgă de la data încetării contractului, fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de încetare a raporturilor dintre părți.
Recurentul a arătat că a sesizat prima instanță cu o cerere de constatare a încetării contractului de mandat ca urmare a revocării acestuia de către mandant anterior împlinirii termenului pentru care mandatul a fost dat și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în temeiul contractului. Astfel, în mod greșit, a apreciat prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile regulile de la mandat și că precizarea acțiunii s-a făcut după invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Raportat la clauzele contractului, restituirea sumelor depuse de către reclamant urma să se facă în ultima lună a perioadei de derulare, însă reclamantul a arătat că a înțeles să revoce mandatul dat pârâtei, iar ca urmare a încetării contractului de mandat, mandatarul trebuie să restituie sumele primite.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC C. S. SA a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul Z. F. A. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. S-a arătat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul nu a precizat temeiul legal al cererii având ca obiect constatarea încetării contractului de mandat și că reclamantul a susținut în fața primei instanțe că a operat rezilierea contractului. Pretinsa încălcare a contractului a avut loc, în accepțiunea reclamantului, anterior datei de_, când s-a constatat existența a trei rate restante și a operat excluderea din grup. De asemenea, s-a arătat că încetarea plăților a avut loc înainte de data divizării societății, astfel încât începerea cursului prescripției nu se poate determina în funcție de acest moment și că nu se poare reține în cauză o întrerupere a cursului prescripției deoarece actul care ar fi avut acest efect a avut loc ulterior împlinirii cursului prescripției.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115, art. 274, art. 312 c.pr.civ., art. 239, art. 243 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva sentinței civile nr. 24426/2012 pronunțate la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a declarat recurs și recurenta SC
C. S. SA, solicitând modificarea hotărârii date de prima instanță asupra cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a procedat la reducerea cheltuielilor de judecată fără a respecta principiul contradictorialității, principiul egalității părților în fașa justiției și principiul dreptului la un proces echitabil. De asemenea, s-a invocat că prima instanță nu a motivat reducerea cheltuielilor de judecată și că o astfel de reducere ar putea avea loc numai în cazuri excepționale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 274, art. 3041c.pr.civ., art. 21, art. 124 din Constituție.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții Z. F. A. și SC C. S.
SA și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
M. ivele de recurs invocate de recurentul Z. F. A. vizează în principal soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, astfel încât tribunalul va analiza recursul prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
T. ul reține că obiectul cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de constatarea încetării contractului de mandat încheiat între reclamant și pârâtă și obligarea pârâtei SC C. S. SA la restituirea sumei de
19.461 lei achitată de reclamant în perioada 2004-2007 și dobânda legală aferentă.
Inițial, cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâtele SC C. R. SA și SC C. S. SA, însă la termenul de judecată din data_ reclamantul a precizat cererea arătând că înțelege să se judece numai în contradictoriu cu pârâta SC C. S. SA.
T. ul reține că raportul juridic dedus judecății își are izvorul în contractul nenumit încheiat la data de_ între reclamantul Z. F. A. și SC C. R. SA, a cărei succesoare în drepturi este pârâta SC C. S. SA. Astfel, prin semnarea cererii de aderare la data de_ în cuprinsul căreia reclamantul recurent a arătat că își însușește toate obligațiile și drepturile cuprinse în regulamentul de funcționare acesta și-a exprimat acordul de aderare la un grup de autofinanțare pentru achiziționarea unui apartament. Din cuprinsul Regulamentului de funcționare a grupului la care reclamantul a aderat rezultă că SC C. R. SA a organizat grupul și îi administrează afacerile în baza unui mandat acordat de membrii grupului.
Conform art. 9 din Regulament, perioada de derulare a contractului este de 150 de luni în care participantul achită ratele reprezentând contravaloarea bunului contractat. Părțile au înțeles să stabilească prin art. 40 din Regulament condițiile în care poate fi exclus din grup unul dintre participanți. Astfel, CARI. avea dreptul de a exclude participanții activi și îndreptățiți care întârzie plata a cel puțin 3 rate lunare. Participanților excluși li se vor restitui sumele plătite până la data excluderii, iar restituirea va avea loc în luna următoare ultimei luni a perioadei de derulare.
Reclamantul a fost exclus din grupul constitui la data de_ deoarece nu a plătit ratele la termen, acest aspect nefiind contestat de nici una dintre părți.
Prima instanță a analizat prescripția dreptului la acțiune prin raportare la art.3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani. T. ul reține că acest termen, începe să curgă, în conformitate cu prev. art. 7 alin.1 din același act normativ, de la data la care se naște dreptul reclamantului la acțiune.
T. ul reține că termenul general de prescripție de 3 ani poate afecta numai dreptul reclamantului de a solicita restituirea sumei de 19.461 lei. Însă
reclamantul a înțeles să sesizeze prima instanță nu numai cu o acțiune în realizare, ci și cu o acțiune în constatare, solicitând să se constate încetarea contractului de mandat. Prima instanță, deși a respins cererea ca fiind prescrisă în integralitate, nu a redat și considerentele pentru care a apreciat că și acțiunea în constatarea încetării contractului de mandat este prescrisă. În considerente s-a reținut că susținerile reclamantului cu privire la revocarea mandatului nu pot fi reținute deoarece contractul încheiat între părți nu este unul numit, nefiind aplicabile dispozițiile din materia mandatului, considerente care vizează fondul litigiului și nu excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe de altă parte s-a reținut că precizarea cu privire la revocarea mandatului a fost făcută după invocarea excepției. Această din urmă susținere este contrazisă de conținut cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată instanța în cuprinsul căreia reclamantul a solicitat să se constate și încetarea contractului de mandat. Este adevărat că reclamantul a indicat motivele de fapt și de drept ale cererii cu privire la încetarea mandatului prin notele de ședință înregistrate la data de_, însă acest fapt nu poate reprezenta un motiv legal care să permită instanței să nu analizeze cererea, fie numai prin prisma prescripției dreptului la acțiune.
Prima instanță a analizat prescripția numai în ceea ce privește dreptul reclamantului de a pretinde restituirea sumelor plătite în temeiul contractului încheiat cu pârâta, însă soluția de admitere a excepției a vizat întreaga cerere de chemare în judecată, iar tribunalul va reține că soluția pronunțată este nelegală. Astfel, pentru acțiunea în constatarea încetării contractului de mandat, tribunalul reține că reclamantul a urmărit ca prin această cerere să constate inexistența unor drepturi civile subiective ale părților rezultate din contractul încheiat între acestea. O astfel de acțiune este imprescriptibilă, soluție adoptată atât de jurisprudență, cât și de doctrină, împrescriptibilitatea avându-și temeiul în chiar imprescriptibilitatea dreptului la acțiune în sens procesual, precum și în faptul că printr-o astfel de cerere reclamantul nu urmărește obligarea pârâtului la executarea vreunei prestații.
În ceea ce privește dreptul la acțiune al reclamantului având ca obiect restituirea sumei de 19.461 lei și a dobânzii aferente, tribunalul reține că în mod greșit prima instanță a apreciat că dreptul la acțiune s-a născut la data la care reclamantului i s-a notificat excluderea din grup, respectiv la data de _
. În conformitate cu prevederile art. 40 din Regulamentul C. participanților excluși li se vor restitui sumele plătite până la data excluderii, iar restituirea va avea loc în luna următoare ultimei luni a perioadei de derulare. Perioada de derulare a fost definită prin art. 9 din Regulament și are în vedere perioada de derulare a contractului care este de 150 de luni și nu perioada care s-a scurs de la momentul la care reclamantul a aderat la grup și până la excluderea acestuia. De altfel, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, chiar și pârâta a susținut această interpretare, arătând că dreptul la acțiune al reclamantului nu s-a născut încă.
Față de cele reținute, tribunalul apreciază că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, motiv pentru care se va proceda la modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu de către instanță. Deoarece instanța de fond a soluționat cererea fără a intra în cercetarea fondului și fără a administra probele necesare, probe care nu pot fi administrate de instanța de recurs, este necesar să se procedeze la o noua judecată în fond a cererii, astfel că raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 al 3 C.pr.civ. se va admite recursul declarat de recurentul ZAHARIA F. A.
împotriva sentinței civile nr. 24426/2012 pronunțate la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Cheltuielile de judecată cauzate de judecarea prezentului recurs vor fi avute în vedere de Judecătoria Cluj-Napoca la soluționarea fondului litigiului.
T. ul reține că, în urma casării hotărârii pronunțate de prima instanță, recursul formulat de recurenta SC C. R. SA care viza numai modul de soluționare de către prima instanță a cererii având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, a rămas fără obiect, motiv pentru care acesta va fi respins.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurentul ZAHARIA F. A. în contradictoriu cu intimata SC C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 24426/2012 pronunțate la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în întregime, în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu de către instanță și trimitere cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. -N. .
Respinge ca rămas fără obiect recursul formulat de recurenta SC C. R. SA în contradictoriu cu intimatul ZAHARIA F. A. împotriva sentinței civile nr. 24426/2012 pronunțate la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
C. G. | L. | V. | O. | S. I. F. | B. |
7Red./Dact. S.I.-2 ex. _
Judecător fond - R. -M. P. a Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 433/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 278/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
