Decizia civilă nr. 207/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILA NR. 207
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. I.
Judecător: R. M. P. Judecător: G. D. Grefier: M. J. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în prezenta cauză civilă privind recursul formulat de pârâta SC C. A. SA, cu sediul în S., str. N. O., nr. 5, turnul A, etajele 3,4,5,6, - C. de A. S., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4538 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de astăzi.
T.
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr. 4538/26 noiembrie 2012 Judecătoria Zalău a admis în parte acțiunea reclamantei acțiunea formulată de către reclamanta SC A. N. SRL împotriva pârâtei S. C. A. urări S., și a intervenientului forțat Futo K. .
A fost obligată pârâta S. C. A. urări S.A să achite reclamantei SC A.
N. SRL suma de 8880,69 lei reprezentând despăgubiri materiale și dobânda legală de la data convocării la conciliere-_ și până la data achitării efective.
A fost obligată pârâta S. C. A. urări S. la plata sumei de 4947,78 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat pe perioada octombrie 2010-martie 2011.
A fost obligată pârâta S. C. A. urări S.A la plata către reclamantă a sumei de 3056,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că la data de_ a avut loc un accident rutier pe B-dul M. Viteazu din Z., la semaforul Scala, în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei SC A. N. SRL astfel cum reiese din certificatul de înmatriculare depus la dosar și autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ condus de către intervenientul forțat Futo K. și aflată în proprietatea SC Woden Tehnic SRL astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de înmatriculare depus la dosar autoutilitară asigurată RCA la societatea pârâtă S. C. A. S.A, conform poliței de asigurare de
răspundere civilă auto RCA valabilă la data accidentului depusă la dosar. Conducătorii auto au căzut de acord cu privire la faptul că vinovat de producerea accidentului este intervenientul forțat Futo K. conform constatarea amiabilă depusă la dosar acesta lovind din spate cu autoutilitara autoturismul Renault Clio cu nr. de înmatriculare_ care se afla oprit la semafor.
În urma impactului autoturismul Renault Clio, proprietatea reclamantei a suferit următoarele avarii: bară protecție spate, haion, fusta spate, armătură bară spate, întăritura de la bară, alte subansamble, broască hayon, podea portbagaj, absorbant șoc bară astfel cum reiese din raportul de investigație, constantul amiabil și declarațiile conducătorilor auto din dosarul de daună.
Piesele și subansamblele auto avariate în urma evenimentului rutier din data de_ sunt: bară spate-înlocuit, hayon-înlocuit, închizător hayon-înlocuit, fustă spate-reparat, armătură bară spate-reparat, podea portbagaj-reparat iar costul reparației autoturismului, incluzând înlocuirea de piese, manopera și vopsirea autoturismului, stabilit la data producerii accidentului este de 10.734,83 lei valoare ce include TVA, conform devizului Audatex.
În cauza dedusă judecății, instanța reține faptul că a fost probată fapta ilicită a intervenientului forțat Futo K., constând în faptul că în timp ce conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul cu nr. de înmatriculare_ oprit în fața sa la semafor, astfel încât să poată evita orice pericol, fiind încălcate astfel dispozițiile art.51 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, faptă având ca urmare avarierea autoturismului proprietatea reclamantei Renault Clio cu nr. de înmatriculare_ . Săvârșirea faptei ilicite a fost recunoscută de către intervenient în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și reiese din coroborarea probelor cu expertiza tehnică și înscrisurile existente la dosarul de daună.
De asemenea, vinovăția asiguratului societății pârâte în săvârșirea faptei ilicite reiese din probatoriul administrat în cauză, culpa acestuia constând în nedepunerea diligențelor necesare pentru a evita accidentul.
În ceea ce privește prejudiciul, instanța reține faptul că reclamanta a probat acest element al răspunderii civile delictuale, inclusiv prin proba cu expertiza tehnică auto, întinderea prejudiciului ridicându-se la suma de 10.734,83 lei, astfel cum reiese din cuprinsul devizului emis în sistem Audatex, respectiv la suma de 8880,69 lei, astfel cum reiese din cuprinsul devizului întocmit de SC A. sport System SRL.
Referitor la existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de către asiguratul RCA al societății pârâte și prejudiciul suferit de către reclamantă, element al răspunderii civile delictuale contestat în speță de către pârâtă, instanța reține că și existența legăturii de cauzalitate a fost probată, având în vedere în special concluziile raportului de expertiza tehnică auto întocmit în cauză, toate avariile constatate atât cu ocazia instrumentării dosarului de daună cât și cu ocazia efectuării expertizei tehnice auto, fiind rezultatul direct al faptei ilicite săvârșite de către intervenientul forțat.
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 14300 lei constând în prejudiciu cauzat datorită lipsei de folosință a vehiculului avariat, instanța o va admite în parte, pentru următoarele considerente:
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză rezultă că manopera presupunea un timp total de 26,80 ore. Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză a rezultat că valoarea câștigului nerealizat de autoturismul_ numai pentru timpul normat necesar efectuării reparațiilor este de 236,79 lei. La stabilirea acestei valori expertul contabil a ținut seama de faptul că câștigul mediu stabilit aferent celor 840 ore contractate în perioada ianuarie-septembrie 2010, este de 7421,66 lei (7421,66/840 x 26,80).
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs pârâta SC C.
A. urări SA S. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5266,33 lei daune materiale și la plata sumei de 236,79 lei despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat.
În motivul de recurs invocat pârâta consideră hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și dată cu încălcarea legii întrucât a solicitat opinia unui expert tehnic judiciar autovizat, care a efectuat un raport de expertiză care a concluzionat că "avarierea celor două autovehicule nu s-a putut produce în condițiile declarate de conducătorii auto, într-o coliziune comună";, motiv pentru care nu s-a da curs cererii de despăgubire, devenind incident art. 45 alin. 3 din Ordinul CSA nr. 5/2010. Se mai arată că, concluziile expertizelor depuse la dosar, au fost în sensul că prin raportul de expertiză, tehnică auto s-a stabilit că suma solicitată de reclamantă ca despăgubire, respectiv 8880,69 lei nu depășește pragul de daună totală, iar în răspunsul la obiecțiunile formulate în data de_, expertul tehnic a stabilit că "conform soluției tehnologice adoptate de asigurator, la data deschiderii dosarului de daună valoarea reală a despăgubirilor este de 5266,33 lei."; Numai că instanța de fond s-a oprit la ultima completare din raport, prin care expertul stabilește suma de 10.734,83 lei, însă expertul prin acea completare precizează doar că "este posibil ca în urma demontării să fie necesar a fi înlocuite alte repere";
Se mai arată că reclamanta nu a respectat prevederile art. 40 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 5/2010, astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei de 8880,69 lei din moment ce reclamanta a semnat procesul verbal de constatare a daunelor fără obiecțiuni. În privința valorii câștigului realizat expertul a stabilit suma de 236,79 lei însă instanța de fond obligă societatea pârâtă la plata sumei de 4947,78 lei, sumă la care nu se face deloc referire în practicaua sentinței și nici la modul de calcul al acesteia.
Recursul pârâtei SC C. A. URĂRI sa S. nu este întemeiat.
Potrivit art. 54 din L nr. 136/1995 despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul A. urătorilor de A. vehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin. 2.
În cazul în speță la data_ a avut loc un accident rutier pe B.dul M. Viteazul din Z. la semaforul Scala, în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei SC A. N. SRL și autoutilitara cu nr._ condusă de intervenientul forțat Futo K. și asigurată la societatea pârâtă conform poliței RCA valabilă la data accidentului (f.37,100-101-dosar fond).
Este de reținut că cei doi conducători auto au căzut de accord că vinovat de producerea accidentului este intervenientul forțat Futo K. conform constatării amiabile depuse la dosar (f. 98, dosar fond).
Pârâta recurentă a întocmit dosarul de daună RA0094SJ10 și în urma investigațiilor proprii cu adresa nr. 5660/_ a comunicat reclamantei dosarul de daună cu motivarea că eveniemntul rutier s-a produs în alte împrejurări decât cele descrise de părți.(f. 19,93-100-dosar fond). În urma evenimentului rutier, autoturismul proprietatea reclamantei a suferit următoarele avarii: bară protecție spate, hayon, fustă spate, armătură bară spate, întăritura de la bară, alte subansamble, broască haion, podea portbagaj, absorbent șoc bară, conform înscrisurilor de la filele 94-98 și 108 dosar fond.
Raportul de expertiză tehnică judiciară auto efectuat în cauză concluzionează că "evenimentul rutier s-a produs conform descrierii conducătorilor auto implicați și avariile autoturismului reclamantei sunt complementare cu cele ale autoturismului asigurat RCA la societatea pârâtă. Se arată că piesele și subansamblele auto avariate sunt: bară spate înlocuit, hayon-înlocuit, închizător haion înlocuit, fustă spate reparat, armătură bară spate-reparat, podea portbagaj reparat, iar costul reparației autoturismului incluzând înlocuirea pieselor, manopera și vopsirea autoturismului este de 10.734,83 lei ce include TVA conform devizului Audatex. ";(f.282-285 dosar fond).
Este de reținut că la raportul de expertiză efectuat în cauză pârâta nu a formulat obiecțiuni, fiind de acord cu concluziile expertizei efectuate în cauză.
De reținut că ultima completare la raportul de expertiză auto care a stabilit valoarea totală a reparațiilor la suma de 10.734,83 lei a calculat contravaloarea tuturor pieselor plus manopera de reparare.
De altfel și în procesul verbal de constatare a pagubelor apar notate chiar de către inspectorul de daună toate piesele ce tehnic trebuie înlocuite.
Opinia expertului"că conform soluției tehnologice adoptate de asigurator la data deschiderii dosarului de daună valoarea daunei a fost de 5266,33 lei"; nu poate fi luată în considerare deoarece expertul în momentul efectuării acelui calcul nu a ținut cont de piesele prevăzute în procesul verbal de constatare a pagubelor, și a omis următoarele pise: fustă spate, mecanism închidere pe hayon și finiție interioară hayon, suport bară spate central sau armătură bară spate, podea portbagaj și cheder portabaj. În privința acestor piese reclamanta a formulat obiecțiuni care
au fost admise de către instanța de fond și luate în calcul în ultima completare la expertiză, stabilindu-se valoarea reală de 10.734,83 lei. Cu privire la despăgubirile pentru lipsa de folosință a bunului avariat din expertiza contabilă efectuată de expert contabil Hossain Amalia C. rezultă că perioada cât autoturismul avariat nu a mai fost folosit pentru desfășurarea activității de școală de conducere de la data accidentului_ până în luna martie 2011 data introducerii acțiunii, s-a realizat o pierdere medie de 4947,78 lei. Astfel s-a luat în calcul câștigul mediu lunar, realizat de SC A. N. SRL, în perioada anterioară producerii accidentului, respective ianuarie -septembrie 2010 care este de 824,63 lei.
Deci, 824,63 lei x6 luni=4947,78 lei.
Prin urmare prima instanță în mod justificat a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 8880,69 lei despăgubiri cu dobânda legală și la 4947,78 lei despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat pe perioada octombrue 2010-martie 2011.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată în recurs vor rămâne în sarcina pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. A. SA, cu sediul în S., str. N. O., nr. 5, turnul A, etajele 3,4,5,6, - C. de A. S., jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4538 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la 700 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2013.
Președinte, D. I. | Judecător, R. M. P. | Judecător, G. D. |
Grefier, M. J. D. |
Red.DG/_
Dact.MJD/_ EX.2
Jud. fond C. R. C.
← Decizia civilă nr. 235/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 35/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|