Decizia civilă nr. 325/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R.
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.325
Ședința publică din data 20 mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. -C. B. JUDECĂTOR - C. C.
JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - A. V.
S-a luat în examinare recursul formulat declarat de F. M. O. împotriva sentinței civile nr.22576/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, privind și pe intimata pârâtă SC G. R. A.
R. SA și intimata reclamantă SC F. E. D. T. N. SA - S. DE
D. A E. E. C. -N. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului, domnul avocat Negru P. a Liviu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata reclamantă SC F. E.
D. T. N. SA - S. DE D. A E. E. C. -N. a depus la dosar la data de 12 martie 2013, cerere de renunțare la judecată.
Instanța constată că recurentul a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 127,06 lei și 3 lei timbru judiciar, însă nu a făcut dovada achitării acestei obligații, împrejurare față de care instanța, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și acordă cuvântul cu privire la excepția invocată.
Reprezentantul recurentei arată că lasă soluționarea acestei excepții la aprecierea instanței.
Instanța, reține cauza în pronunțare asupra excepției nelegalei timbrări a recursului, invocată din oficiu.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 22576/2012 pronunțată la data de 16 noiembrie 2012 Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. F. "E.
D. T. N. "; S.A. în contradictoriu cu pârâta SC G. R. A. R. SA (fosta SC A. R. ARDAF SA) și pârâtul F. M. O., fiind obligați pârâții SC G. R. A. R. Sa (Fosta Sc A. R. Ardaf Sa) și F. M. O.
, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 3039,35 lei cu titlu de despăgubiri și la plata către reclamantă a sumei de 257,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că la data de_ pârâtul F. M. O. în timp ce conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ la care era atașată semiremorca cu nr. de înmatriculare_ a pierdut controlul volanului a acroșat un stâlp din rețeaua publică de distribuție a energiei electrice ( RA LEA JT Iclod) conform anexelor, motiv pentru care i s-a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria AY nr. 0048435 întocmit de către ag. R.
M. din cadrul PP Iclod.
Întrucât autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, condus de către pârâtul F.
M. O. era asigurat prin polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/05/M3/NP nr.003132117 emisă de pârâta SC G. R. A. R. SA (Fosta SC A. R. Ardaf SA), a fost deschis dosarul de daună nr. 306360204.
În baza contractului de prestări servicii nr. 117/2010 încheiat între SC Filiala de Întreținere și servicii E. rgetice E. Serv SA și SC Filiala de D. a E. E.
E. D. T. N. SA, s-a procedat la remedierea pagubei create prin accidentul rutier, fiind emisă factura fiscală seria TNCJ0810, nr. 00040 din data de _
, în cuantum de 16536,91 lei, din care suma de 9741,3 lei pentru lucrarea efectuată ca urmare a evenimentului rutier din adat de_ produs de pârât.
Astfel, potrivit centralizatorului de reparație accidentală executate în perioada iulie 2010 în baza contractului nr.117/_ încheiat de reclamantă cu SC E. SERV SA SISEE T. N. AISEE C. valoarea despăgubirii solicitate în urma reparației pagubei produse s-a ridicat la valoarea de 9741,3 lei, sens în care s-a emis și factura fiscală nr. 9110017921 din data de_, achitată de către reclamantă prin OP 1823/_ .
Din suma totală de 9741,3 lei pârâta SC G. R. A. R. SA (fosta SC
A. R. ARDAF SA) a efectuat o plată parțială de 6701,95 lei, fiind refuzată plata sumei de 3039,35 lei, constând în cheltuieli indirecte și generale.
Refuzul la plată a sumei totale s-a motivat prin faptul că a fost achitată limita maximă de despăgubire de 6701,95 lei pe care pârâta o considera întemeiată și justificată. Suma totală solicitată a cuprins și elemente care exced, conform pârâtei, reparațiilor necesare.
Verificând acest refuz raportat la dispozițiile legale invocate ca temei juridic de către reclamantă, instanța de fond a reținut că asigurarea de răspundere civilă auto este o obligație stabilită în sarcina proprietarilor de autovehicule în vederea acoperirii prejudiciilor produse de asigurați terțelor persoane ca urmare a accidentelor auto. Această concluzie reiese din coroborarea art. 48, art. 49 și art. 51 din Legea nr.136/1996 cu modificările și completările ulterioare.
În drept, potrivit art. 50 alin.1 din același act normativ despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Prin Ordinul nr. 21 din 19 noiembrie 2009 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule s-a stabilit modalitatea de acordare a despăgubirilor la nivelul anului 2010. Astfel, art.26 alin.1 teza I stabilește că asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Despăgubirea se acordă sub formă bănească și acoperă pagubele materiale
Potrivit art. 47 din ordin la stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA, iar potrivit art. 62 despăgubirile pentru clădiri, construcții sau alte bunuri se stabilesc pe baza prețurilor existente pe piață la data producerii riscului asigurat, în limitele de despăgubire stabilite potrivit art. 24. În cazul în care persoanele păgubite prezintă documentații tehnice - devize de reparații sau alte evaluări - acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă făcută de asigurător.
Prin urmare, din reglementările legale menționate, instanța a reținut că asiguratorul RCA răspunde ori de câte ori s-a produs un accident de vehicul în urma căruia au fost avariate bunuri aparținând unor terțe persoane. Prin acest tip de asigurare se acoperă situațiile în care paguba s-a produs ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către un conducător auto.
Având în vedere că cele constatate în procesul-verbal de contravenție prin care a fost sancționat pârâtul F. M. O. au fost menținute întrucât corespundeau realității și întrucât asigurătorul pârât a deschis dosarul de daună și a efectuat o plată parțială apreciind că în fapt s-a produs riscul asigurat, instanța constată că în sarcina pârâtului F. M. O. se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite constând în nerespectarea regulilor de circulație.
Răspunderea civilă delictuală intervine în situația în care potrivit art. 998 și 999 cod civil (1864) s-a săvârșit o faptă ilicită, cu vinovăție, s-a produs un prejudiciu, iar între acesta și faptă există o legătură de cauzalitate.
În speță, din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, instanța a reținut că în cadrul materialelor folosite în reparații au fost cuprinse cei doi conductori de 50 m și respectiv de 35 m atât în deviz, cât și în bonul de consum emis de SC E. Serv SA SISEE (filele 31). Operațiile de reparații au constat în înlocuire stâlp, reparare și înlocuire parțială a unui conductor în LEA, refaceri branșamente, înlocuire conductori branșament, iar acestea au fost efectuate în baza contractului subsecvent de prestări servicii nr.117/2010 încheiat de reclamantă cu SC Filiala de Întreținere și Servicii E. rgetice "E. Serv"; SA prin S. de Întreținere și Servicii E. rgetice T. N., contract încheiat în baza OUG nr.34/2006 și a acordului cadru nr.47/_ .
Prima instanță a mai reținut că taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect care se aplică operațiunilor impozabile constând în livrări de bunuri sau prestări de servicii, obligatoriu stabilită în sarcina persoanelor care desfășoară activități economice de natura prestărilor de servicii (art. 125 și urm. din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal). Ea însoțește prestația din prisma calității persoanei impozabile și a activității economice impozabile.
Cât privește beneficiul de 3% introdus în cuantumul despăgubirii, reclamanta a indicat că reprezintă profitul nerealizat ca urmare a furnizării energiei electrice din cauza avarierii stâlpului până la remedierea defecțiunii și înlocuirea sa.
Având în vedere că în cazul răspunderii civile delictuale, reparația urmărește acoperirea integrală a prejudiciilor directe, actuale, certe și nereparate, instanța a reținut că stabilirea de către reclamantă a unui beneficiu cu titlu de profit nerealizat în cuantum de 3% este arbitrară, nestabilindu-se existența unei pierderi raportat la profit datorită faptei ilicite a pârâtului F. M. O. .
Cu privire la celelalte cheltuieli pe care pârâta refuză a le achita, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada integrală a prejudiciului prin factura emisă la data de_ în cuantum de 9741,3 lei coroborat cu contractul de prestări servicii încheiat cu SC E. SA - S. de Întreținere și Servicii E. rgetice E. T. N. nr. 117/2010, societate care a efectuat lucrările de reparații la instalațiile aflate în gestiunea reclamantei.
Instanța de fond a mai reținut că este specificat cuantumul acestor despăgubiri solicitate, respectiv din ce se compun și care au fost aceste alte cheltuieli ce totalizează suma de 3039,35 lei.
În ceea ce privește îndreptățirea reclamantei de a solicita plata diferenței de despăgubire, instanța a reținut că pârâta asigurător răspunde în temeiul dispozițiilor legislației speciale în materia asigurărilor, între aceasta și asigurat existând încheiat un contract de asigurare, iar pârâtul F. M. O. răspunde în temeiul răspunderii civile delictuale întemeiată pe comiterea faptei ilicite.
Cele două răspunderi civile nu se exclud, ci acestea pot coexista, reclamanta având dreptul să ceară plata despăgubirii de la oricare dintre titularii răspunderii, însă aceștia nu răspund în solidar, întrucât temeiurile de răspundere sunt diferite, iar solidaritatea nu este prevăzută expres nici pe calea vreunui act juridic încheiat de părți și nici printr-o dispoziție specială a legii (art. 1041 C.civ).
Cu toate acestea, instanța a reținut că obligativitatea încheierii contractului de asigurare a fost stabilită de legiuitor cu rol de garanție pentru păgubitul unui accident auto. Ca urmare, creditorul obligației poate urmări pe oricare dintre debitorii săi pentru întreg, soluție care doctrinar a fost denumită ca o obligație in solidum, practic, efectul fiind același cu cel al solidarității. Singura deosebire constă în acea ca debitorul obligat in solidum, are drept de regres împotriva celuilalt debitor, respectiv în speță F. M.
O., în situația în care ar fi urmărit de creditoarea reclamantă, are drept de regres împotriva asigurătorului în baza contractului de asigurare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul F. M. O. solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinței Civile nr. 22576/2012 pronunțată în Dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N. - în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată în neconcordanta cu legea.
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca reclamanta susține ca a emis factura nr. 9110017921 din data de_, conținând valoarea in suma totala de 9741,30 lei, reprezentând costul materialelor si manopera pentru reparația unui stâlp avariat in urma accidentului rutier in care am fost implicat subsemnatul F. M. pe raza comunei Iclod, județul C. .
Cu toate că aceasta factura a fost emisa pe numele numitului Torok Zoltan si nu a fost acceptata la plata de către acesta, din susținerile reclamantei rezulta ca factura a fost achitata parțial de către asigurător, respectiv asigurătorul a achitat suma de 6701,95 lei, cu un rest de plata de 3039,35 lei, iar pentru suma nerecuperata reclamanta intelege sa se indrepte cu o acțiune in pretenții atât impotriva recurentului in calitate de autor al accidentului, fiind considerat raspunzator direct pentru prejudiciile si pagubele materiale rezultate in urma accidentului, cat si împotriva asigurătorului, considerând reclamanta ca este in prezenta unei obligații nedivizibile care poate fi valorificata in modul arătat.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre in cauza prin care a admis acțiunea reclamantei, reținând ca sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C. civil, respectiv art.
48 din Legea nr. 136/1995, fiind astfel obligat recurentul sa achite reclamantei pretențiile in suma de 3039,35 lei in solidum cu asiguratotul.
Recurentul consideră greșita aplicarea legii fata de el, astfel reclamanta nu a emis o factura către el din care sa rezulte costul reparațiilor acelui stâlp, iar prin urmare creanța pretinsă de reclamanta nu este certa, lichidă si exigibilă.
Totodată, pretențiile reclamantei au fost admise numai pe baza procesului-verbal de constatare a contravenției si a facturilor de cheltuieli cu reparația stâlpului depuse la dosar de reclamanta, lipsa fiind orice titlu de creanța al reclamantei împotriva sa, iar in aceste împrejurări consideră ca nu a avut nicodata o obligație de achitare a unui debit fata de aceasta, chiar mai mult, reclamanta nu si-a dovedit pretențiile prin înscrierea in actele de execuție a reparațiilor a sumelor necesare pentru înlocuirea stâlpului, reprezentând materiale si manopera, introducând sume si date eronate.
Recurentul mai arată că sentința recurata îl nemulțumește în principal prin prisma faptului ca stabilește o obligație in solidum a sa cu asigurătorul de a plăti pretențiile reclamantei, în condițiile în care din dispozițiile art. 49, din Legea nr. 136/1995 rezultă în mod clar ca asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terte persoane păgubite prin accidente de autovehicule, iar autovehiculul condus de el era asigurat la momentul producerii accidentului.
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acorda si pentru bunurile aflate in afara vehiculului, care a produs accidentul.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă si in situația in care cel care conducea vehiculul, sau cel care este răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoana decât asiguratul.
In sfârșit, obligațiile in solidum se circumscriu numai in cazurile când o persoana este chemata sa răspunsă pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia, dacă autorul faptei prejudiciate a fost în culpă, debitorul ținut in solidum având drept de regres împotriva celuilalt debitor pentru întreaga plată efectuată creditorului, această obligație după părerea sa nefiind consacrata legal, fiind o categorie juridică nereglementata in mod clar din punct de vedere juridic.
Doctrina de specialitate a statuat că în raporturile de asigurare intervine și o a treia persoană, terțul prejudiciat (beneficiarul poliței), pe lângă părțile contractante - asigurat și asigurător. Acesta este titularul dreptului de a cere despăgubirea sau de a încasa suma asigurată. Contractul de asigurare își produce efectele față de această persoană, fie prin intermediul stipulației pentru altul, fie în virtutea dreptului direct la repararea prejudiciului rezultat din contractul de asigurare (acțiunea directă), fie în virtutea unui drept propriu ce are natura unui privilegiu sui-generis asupra indemnizației de asigurare.
Trebuie menționat că în toate cazurile asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperă in întregime răspunderea civilă delictuală, iar legea prevede în favoarea persoanei păgubite prin accidentul de circulație un drept de opțiune: de a acționa fie
împotriva persoanei responsabile delictual (potrivit dreptului comun - răspunderea delictuală), fie direct împotriva asigurătorului obligat la plată în baza contractului de asigurare în care persoana păgubită nu este parte.
Potrivit art. 4 din Legea asigurărilor este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, asigurare care se realizează prin încheierea unui contract, care, în baza art. 9 din aceeași lege, obligă asigurătorul în caz de producerea riscului, la plata unei despăgubiri. Despăgubirea prevăzuta în contractul de asigurare, conform art. 41 din legea mai sus menționată, se acordă terțelor persoane păgubite în urma accidentului.
Terțul prejudiciat în urma accidentului auto se poate adresa și direct împotriva asigurătorului. Obligația asigurătorului față de terț ia naștere din lege.
Din cele menționate mai sus rezultă că în cazul asigurării de răspundere auto, contract obligatoriu, conform legii, în vederea protejării unui terț păgubit în urma unui accident de circulație se folosește tehnica stipulației pentru altul.
Stipulația pentru altul sau contractul în folosul unei terțe persoane este contractul încheiat între două persoane, numite stipulant și promitent, prin care prima stipulează iar cea de-a doua promite să efectueze o prestație față de o a treia persoană, numită terț beneficiar, care astfel devine creditor. E vorba de o structură triunghiulară unde stipulantul este asiguratul, promitentul este asigurătorul iar terțul prejudiciat este cel în favoarea căruia se încheie contractul.
Analizând speța de fata, reiese că asigurarea obligatorie auto se mulează perfect pe structura tripartită a stipulației pentru altul, cu atât mai mult cu cat in opinia recurentului, "stipulația" prevăzută în favoarea terțului prejudiciat este impusă prin Legea asigurărilor ce prevede în art. 4 obligația fiecărui conducător auto de a încheia o asigurare de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule. Se stipulează astfel în favoarea unei persoane nedeterminate o anumită sumă de bani, impusă de lege, ce va fi achitată de către promitent - societatea de asigurare la momentul producerii accidentului. Deci, beneficiul stipulat în favoarea unei terțe persoane e impus de lege și nu provine din inițiativa stipulantului. Atunci cum poate fi vorba de o obligatie in solidum asa cum a reținut instanța de fond, cu atât mai mult cu cat persoanele păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule au un drept direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, susținut cu multă forță în art. 57 alin. 1 a legii asigurărilor, autovehiculul fiind asigurat si identificat la momentul producerii accidentului.
Totodată, in speța poate fi vorba de o obligație solidara, dar se poate vorbi de o astfel de obligație numai in condițiile unei obligații nedivizibile, nu si in cazul de față, in care după cum a dezvoltat mai sus, păgubitul se poate indrepta direct cu o acțiune in pretenții împotriva asigurătorului.
Recurentul mai arată că dreptul păgubitului constă într-o acțiune directă conferită de lege ce-i oferă acestuia posibilitatea de a cere despăgubirea direct de la asigurător. Asiguratul, nu are dreptul să-l acționeze pe asigurător pentru a-l constrânge să-l plătească pe creditor datorită faptului că acțiunea directă nu s-a născut din contractul care îi leagă juridic.
Temeiul juridic al dreptului pe care-l are păgubitul ca urmare a unui accident de circulație de a se îndrepta direct împotriva asigurătorului constă în subrogația personală a asigurătorului în obligația de răspundere civilă a asiguratului pentru prejudiciile cauzate din vina sa terțelor persoane, fiind vorba de un caz de răspundere civilă indirectă.
Prin scriptul depus la dosar la data de 12 mai 2013 recurentul arată că înțelege să renunțe la judecarea recursului și solicită a se lua act de manifestarea sa de voință.
Analizând cu prioritate excepția nelegalei timbrări, invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Recurentul a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 20 mai 2013 cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 127,06 lei și a timbrului judiciar de 3 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 9.
Potrivit art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru dacă taxa judiciară nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării
acțiunii sau a cererii, ori dacă, în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după cde a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii
.
De asemenea, potrivit art. 9 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Așadar, întrucât recurentul nu s-a conformat obligației legale de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 din OG 32/1995, tribunalul va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și, în consecință, va anula ca nelegal timbrat recursul declarat de recurentul F. M.
O. împotriva sentinței civile 22576/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția nelegalei timbrări a recursului, invocată din oficiu.
Anulează ca nelegal timbrat recursul declarat de recurentul F. M. O. împotriva sentinței civile nr. 22576/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
M. | C. B. | C. | C. | D. H. | A. | V. |
Red.DH/tehnored LU 2.ex./_
| ← Decizia civilă nr. 628/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 66/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
