Decizia civilă nr. 435/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.435/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G. JUDECĂTOR: V. O.
JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul C. LOCAL al M. C. -N. prin P. în contradictoriu cu intimații SC O. V. I.
G. SA și M. C. -N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4148/2013 pronunțate la 28 februarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă în reprezentarea intereselor intimatei SC O. V. I. G. SA, d-na avocat P. a P., cu delegație de substituire depusă la acest termen de judecată, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de 17 mai 2013, de către recurent, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 72,24 și timbrul judiciar în valoare de 3 lei, iar la data de 23 mai 2013, taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei.
Se mai constată că s-a înregistrat la data de 05 august 2013, de către intimata SC O. V. I. G. SA, întâmpinare.
Reprezentanta intimatei SC O. V. I. G. SA învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Arată că prin probele existente la dosarul cauzei, respectiv prin faptul că dovada existenței raportului de cauzalitate este făcută prin depunerea dosarului de daune unde se află autorizația de reparații emisă de IPJ C., autorizație care nu a fost contestată de recurent în nici o modalitate, prin declarația conducătorului auto față de care recurentul nu a formulat nici o contraprobă, deși acesta avea la îndemână procedura înscrierii în fals sau posibilitatea de a solicita în fața instanței de fond audierea persoanei care a condus autoturismul, precum și prin constatările agentului de daune care a analizat dosarul, atât cu privire la daunele existente autovehicul cât și cu privire la locul producerii respectivei daune, intimata a înțeles să facă dovada răspunderii civile delictuale implicit și a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciul cauzat. Având în vedere că recurentul nu a înțeles să formuleze apărări în fața instanței de fond și nici contraprobe cu privire la apărările invocate de către intimată, apreciază că
hotărârea instanței de fond este întemeiată. În subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că recursul este întemeiat, solicită casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza tehnică auto pentru dovedirea existenței raportului de cauzalitate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 4148/2013 pronunțată la data de 28 februarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata prin întâmpinare, a fosta admisă excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M. C. N., prin primar, invocata prin intampinare, a fost respinsă exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului C. Local al M. C. -N., invocata prin intampinare și a fost admisă in parte actiunea formulata de reclamanta O.
V. I. G. SA (fosta SC B. A. V. I. G. SA), impotriva paratilor
C. LOCAL AL M. C. -N., M. C. N., prin primar, si in consecinta a fost obligat paratul C. Local al M. C. -N. sa achite in favoarea reclamantei suma de 1718,36 lei reprezentand despagubire achitata in dosarul de daune nr. AVA/CJ/0862/2008, suma la care se va adauga dobanda legala calculata incepand cu data de_ si pana la achitarea integrala a debitului. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratul M. C. N., prin primar, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuale pasiva și a fost obligat paratul C. Local al M. C. -N. la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei, in cuantum de 149,43 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ a fost deschis dosarul de daune AVA/CJ/0862/2008 la solicitarea proprietarului autoturismului cu nr.de inmatriculare_, SC Unicarm SRL. Autoturismul era asigurat facultativ de catre reclamanta in baza politei CASCO AVA nr. 4. din data de_ cu valabilitate pentru perioada_ -_ .
In data de_ autoturismul a fost condus de catre dl. K. S. lcs, angajat al societatii proprietare, potrivit delegatiei depuse in copie la dosar, care a intrat intr-o groapa de pe str. Bd.Muncii, autoturismul suferind avarii la scutul motor si baia de ulei. Existenta avariilor a fost constatata de catre inspectorul de dauna al reclamantei la data de_ .
In baza politei de asigurare in vigoare a fost formulata cererea de despagubire ce a generat constituirea dosarului de daune. Dupa efectuarea cercetarilor de catre inspectorul de daune numit de asigurator, cercetari ce au constat si in fotografierea avariilor constatate la autoturism s-a stabilit ca valoarea reparatiilor necesare se ridica la suma de 1718,36 lei, potrivit facturii seria CJATD nr.1130/_ . Aceasta suma a fost achitata de catre asigurator, in baza politei de asigurare in vigoare la data de_ .
In data de_ reclamanta a notificat paratul in vederea stingerii pe cale amiabila a debitului datorat, insa, in lipsa unui raspuns din partea acestuia, in data de_ a fost inregistrata pe rolul J. i Sectorului I B. actiunea in regres formulata cu privire la mai multe dosare de daune, printre care si cel in litigiu.
Fata de situatia de fapt retinuta in cauza, instanta a retinut in drept ca potrivit dispozitiilor art. 998-999 C. civ. orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
Potrivit art.22 din OG nr.43/1997 administrarea drumurilor judetene se asigura de consiliile judetene, iar a drumurilor de interes local de catre consiliile locale pe raza administrativ-teritoriala a acestora, iar, in conformitate cu art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002 administratorul drumului public este obligat sa semnalizeze corespunzator, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stanjeneste sau pune in pericol siguranta circulatiei si ia toate masurile de inlaturare a acestuia.
Analizand cu prioritate exceptiile invocate prin intampinare, in ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune instanta a respins-o ca neintemeiata, termenul de prescriptie in cazul actiunii de fata fiind de trei ani, asiguratorul, prin plata despagubirii, subrogandu-se in drepturile persoanei pagubite, termenul de prescriptie in cazul actiunii in raspundere civila delictuala fiind de trei ani.
Cu privire la exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului C. Local al M. C. N. instanta a respins-o ca neintemeiata, avand in vedere ca potrivit art. 5 alin. 6 OUG nr. 195/2002 in cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a starii tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor raspunde, dupa caz, administrativ, contraventional, civil sau penal, in conditiile legii. Instanta apreciaza ca acesta dispozitie este o norma speciala in raport cu textele invocate prin inatmpinare, care are prevalenta, legiuitorul intelegand ca recunoasca calitate si capacitate procesuala administratorului drumului public, in speta C. ui Local al M. C. N., pentru prejudiciile cauzate de starea necorespunzatoare a drumului public.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M.
C. N., instanta a admis-o avand in vedere că raportat la dispozitiile art.22 din OG nr.43/1997 si art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002 conditiile raspunderii civile delictuale pot fi intrunite doar in persoana C. ui Local al M. C. N. care are calitatea de administrator al drumurilor si caruia ii revine obligatia de a le mentine in stare corespunzatoare.
Pe fond, instanța a apreciat ca sunt intrunite în persoana paratului C. local al M. C. N. toate conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv vinovatia acesteia in savarsirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu si existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta savarsita si prejudiciul cauzat. Astfel, instanta a apreciat ca prin nerespectarea de catre parat a prevederilor art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002 respectiv a obligatiei de a mentine drumurile pe care le administreaza în stare tehnica corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranța acesta se face vinovat de producerea evenimentului de pe str. Bd.Muncii, aflata in administrarea sa, soldat cu avarierea autoturismului cu nr.de inmatriculare_ asigurat facultativ de catre reclamanta. Instanta a considerat ca in cazul in care paratul ar fi procedat la semnalizarea prin indicatoare rutiere a existentei unei gropi in carosabil care sa
avertizeze conducatorii auto in acest sens sau daca ar fi procedat in timp util la astuparea respectivei gropi exista posibilitatea evitarii producerii evenimentului soldat cu avarierea autoturismului. De asemenea, instanta a apreciat ca si conditia existentei legaturii de cauzalitate este dovedita in cauza, zona in care s- au produs avariile la autoturismul cu nr.de inmatriculare_, astfel cum au fost constatate atat de catre inspectorul de dauna al reclamantei, cat si de catre organele de politie conform autorizatiei de reparatii dovedind ca acestea s-au produs in urma impactului cu carosabilul, din declaratia conducatorului auto reiesind ca avarierea s-a produs prin lovirea unei gropi aflata pe str. Bd.Muncii. In plus, instanta a retinut ca paratul C. Local al M. C. N. a inteles sa conteste pretentiile reclamantei abia prin intampinarea depusa la dosar la data de_, deci la mai bine de doi ani de la data introducerii actiunii si cu toate ca a fost notificat pentru plata despagubirii inca din luna august 2010. In aceste conditii, instanta a apreciat ca paratul isi exercita apararile cu rea credinta, intelegand sa conteste indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana sa dupa mai mult de doi ani de la data introducerii actiunii, acesta mai ales ca in intampinarea depusa in dosarul inregistrat pe rolul J. i Sectorului 1 B., in termenul prevazut de art. 114 ind. 1 alin. 2 C.p.c., nu a inteles sa formuleze nicio aparare cu privire la fondul pretentiilor deduse judecatii, desi, potrivit art. 118 C.p.c. intampinarea fiind obligatorie, ea trebuia sa cuprinda toate apararile, exceptiile si probele de catre paratul intelegea sa se preveleze in cursul procesului. Or, avand in vedere ca paratul a stat in pasivitate o perioada atat de lunga de timp, nu i se poate pretinde reclamantei sa administreze probatiune la acest moment pentru a combate apararile paratului, in conditiile in care pasivitatea paratului in contestatrea pretentiilor din actiune putea fi in mod rezonabil intelasa ca o recunostere tacita a pretentiilor formulate. Sub, acest aspect, contrar sustierilor paratului, instanta a apreciat ca plata despagubirii de catre reclamanta nu s-a facut pe baza unei simple declaratii pe proprie raspundere a conducatorului auto, ci in principal pe baza constatarii avariilor cauzate autoturismului, plansele foto depuse la dosar coroborandu-se cu declaratiile conducatorului auto cu privire la modul de producere a evenimentului. De asemenea, dovada ca evenimentul asigurat s-a produs pe str. Bd.Muncii in urma impactului cu o groapa rezulta din declaratia conducatorului auto, singurul in masura sa cunoasca aceasta imprejurare, instanta apreciind ca acesta nu avea niciun interes sa faca o declaratie neconforma cu realitatea in conditiile in care autoturismul sau era asigurat facultativ, reclamanta in baza politei de asigurare avand obligatia sa dea curs cererii de despagubire, indiferent de motivul invederat de asigurat cu privire la cauza producerii evenimentului. In plus, conducatorul auto este tert fata de raporturile dintre cele doua parti in litigiu. Pe de alta parte, instanta a constatat ca paratul nici nu a contestat in cauza posibilitatea ca pe str. Bd.Muncii sa existe o gropa in carosabil care sa fi putut sa produca avariile la autoturismul asigurat de reclamanta.
Pentru aceste considerente, instanta a apreciat ca sunt indeplinite in persoana paratului C. local al M. C. N. conditiile raspunderii civile delictuale.
In consecinta, vazand ca reclamanta a achitat contravaloarea despagubirilor aferente autoturismului cu nr.de inmatriculare_, in temeiul art.22 din Legea nr.136/1995, constatand ca aceasta s-a subrogat in drepturile persoanei pagubite, instanta a admis in parte actiunea formulata si a dispus obligarea
paratului C. Local al M. C. N. sa achite in favoarea reclamantei suma de 1718,36 lei reprezentand despagubire achitata in dosarul de daune nr. AVA/CJ/0862/2008, suma la care se va adauga dobanda legala calculata incepand cu data de_ (data ulterioara celei la care s-a platit despagubirea de catre reclamanta) si pana la achitarea integrala a debitului. Totodata, ca urmare a admiterii exceptiei invocate prin intampinare instanța a respins actiunea fata de paratul M. C. N., prin primar, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuale pasiva.
In temeiul art.274 Cod proc.civila paratul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei, in cuantum de 149,43 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar aferente acestui dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul C. LOCAL AL M. C. -N. reprezentat prin primar, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea recursului recurentul a arătat că, în primul rând, în mod nefondat instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune "dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani". În literatura de specialitate s-a apreciat că "termenul de 2 ani va fi aplicabil și acțiunii în regres exercitate de asigurător împotriva persoanelor responsabile de producerea unui accident, dată fiind natura comercială a acțiunii".
Asa cum rezulta din cererea de chemare in judecată, aceasta a fost înregistrata la Judecătoria Sectorului I B. la data de_, ori, în susținerea celor mai sus menționate, cererea trebuia înregistrată până la data de_, deci termenul de prescripție de 2 ani s-a stins.
In al doilea rând, recurentul a arătat că intelege sa invoce excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului C. Local al M. C. -N. . Potrivit art.
21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu _. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii", iar potrivit art. 23 alin. 2 din aceeași lege "consiliile locale funcționează ca autorități ale administrației publice locale...".
Din coroborarea acestor texte, precum și din faptul că nu există nici o normă care să prevadă că consiliile locale ar fi structuri cu personalitate juridică și patrimoniu propriu, rezultă că persoana juridică de drept public cu capacitate juridică este după caz, comuna, orașul sau municipiul, în vreme ce consiliul local este un simplu organ al persoanei juridice, neavând el însuși capacitate juridică.
Potrivit art. 41 alin. 1 si 2 C. Proc. Civ., "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte in judecata", iar "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere".
Prin urmare, pentru a fi parte in procesul civil, atât paratul - cat si reclamantul - trebuie să îndeplinească, alături de alte cerințe specifice și condiția existentei capacității procesuale, lipsa acesteia implicând respingerea acțiunii.
Potrivit acestor prevederi exprese și în lipsa unor prevederi contrare nu se poate reține faptul că un consiliu local sau județean poate fi persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, lipsindu-i capacitatea procesuală de folosință.
Capacitatea procesuală de folosință este una dintre cele patru condiții de exercițiu a acțiunii civile, alături de afirmarea unui drept, interes și calitate procesuală iar verificarea tuturor acestor condiții este obligatorie pentru a vedea dacă poate fi analizat fondul pretențiilor formulate.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, asigurătorul se substituie asiguratului (în privința drepturilor și obligațiilor rezultate din evenimentul asigurat) și exercită acțiunea în despăgubiri împotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului asigurat.
Așadar, în fața legii, există identitate între asigurător și asigurat. Reclamanta SC O. V. I. G. S. . s-a substituit conducătorului Kis S. lcs Endre, motiv pentru care reclamanta mai sus menționată și conducătorul auto sunt una și aceeași persoană.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina C. ui Local al M. C. -N., se impune a se stabili, raportat la art. 998-999 cod civil coroborat cu art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, dacă sunt întunite cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv a unei faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a culpei. Necesitatea existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită, în speță inacțiunea administratorului drumului public și prejudiciul constând în avarierea autotractorului marca Volvo, cu număr de înmatriculare_ rezultă și din art. 5 alin. 6 al O.U.G. nr. 195/2002, care arată că răspunderea revine administratorului drumului public doar în condițiile în care evenimentul rutier s-a produs ca urmare "a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia".
Existența unui prejudiciu în patrimoniului conducătorului auto este indubitabilă. Fapta ilicită în speță ar consta în inacțiunea administratorului drumului public, care nu a luat măsurile necesare reparării și menținerii carosabilului într-o stare tehnică corespunzătoare. Față de acest aspect, s-a arătat că pe B-dul Muncii, stradă cu o lungime de cca. 2,5-3 km, se desfășoară un trafic foarte greu datorită societăților comerciale care își au sediul în aceea zonă. Totodată, Primăria municipiului intervine pe tot parcursul anului cu lucrări de întreținere și modernizări pe străzile din municipiu, acolo unde este necesar.
Rezultă așadar că nu poate fi reținută pasivitatea pârâtului în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în calitatea sa de administrator al drumului public.
Pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului este necesar ca între pretinsa inacțiune a acestuia și prejudiciul suferit să existe un raport ele cauzalitate. Astfel, răspunderea pârâtului ar putea fi angajată doar în condițiile în care avariile suferite ar fi consecința stării tehnice a carosabilului, iar din cele arătate în acțiunea introductivă de către reclamantă considerăm că nu există probe concludente în acest sens. în susținere arătăm că dosarul de daună nr. AVA/CJ/0862/08, în baza căruia reclamanta a achitat păgubitului cu titlu de despăgubiri suma de 1.718,36 lei, are la bază o simplă declarație pe proprie răspundere. Faptul că avariile s-au produs pe Bdul Muncii, rezultă doar din cele
declarate de conducătorul auto. Recurenta consideră că o asemenea declarație, câtă vreme cele arătate în aceasta nu au fost verificate printr-o cercetare la fața locului sau în alt mod, nu este suficientă pentru a dovedi faptul că evenimentul rutier s-a produs pe B-dul Muncii și cu atât mai puțin că acesta se datorează unei gropi.
De asemenea, s-a invederat faptul că nici măcar autorizația de reparație eliberată de IPJ C., nu poate sa facă dovada incontestabilă a faptului că evenimentul rutier s-a produs pe B-dul Muncii din C. -N. în data de_ . Autorizația de reparație a fost eliberată ca urmare a declarațiilor făcute de conducătorul autoturismului avariat, astfel încât acest înscris nu poate constitui o probă în favoarea reclamantei, decât dacă cele constatate prin această autorizație sunt coroborate cu aspecte rezultate și din alte probe, respectiv interogatorii sau declarații de martori. Conducătorul auto putea să declare orice în privința locului în care s-a produs evenimentul rutier, precum si referitor la cauzele acesteia.
Totodată, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă cu privire la groapa din cauza căreia a fost avariată mașina. Nu există nici măcar plase foto, depuse la dosarul instanței.
Prin urmare, câtă vreme nu există dovada certă a faptului că evenimentul rutier s-a produs pe B-dul Muncii, raportul de cauzalitate nu există nici el, astfel încât, nefiind îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, pârâtul nu poate fi obligat la repararea prejudiciului. Cu atât mai mult cu cât, la dosarul instanței nu s-a efectuat o expertiză auto, cu toate că în ședința publică din data de_, Onorata Instanță a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, fiind numit în cauză un expert auto.
În ceea ce privește culpa, cea de-a patra condiție a antrenării răspunderii civile, art. 998 Cod civil arătând că obligația de reparare a prejudiciului revine celui "din a cărui greșeală s-a ocazionat";, recurenta consideră că în speță nici aceasta nu este îndeplinită, neputându-se reține vinovăția pârâtului în producerea unui eveniment rutier, despre care nu s-a stabilit cu exactitate unde și din ce cauză s-a produs. Referitor la culpă, s-a arătat că ar putea fi eventual reținută culpa conducătorului auto în avarierea automobilului, evenimentul rutier putând fi consecința încălcării obligațiilor ce îi reveneau acestuia în temeiul art. 45 din O.U.G. 195/2002, potrivit căruia conducătorul auto trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel
încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
În concluzie, se susține că reclamanta încearcă să dovedească legătura de cauzalitate doar prin propria sa declarație, ceea ce contravine evident prevederilor articolului 1169 Cod civil. Reclamanta (șoferul auto) afirmă că avaria s-a produs din cauza gropii ce exista pe B-dul Muncii, iar în dovedire aduce afirmația sa că avaria s-a produs din cauza gropii respective.
Pentru toate aceste considerente recurentul solicită respingerea petitului 1 al acțiunii, pârâtul neputând fi obligat la plata despăgubirilor în condițiile în care elementele constitutive ale răspunderii civile nu sunt întrunite.
De asemenea, se solicită respingerea cererii prin care reclamanta solicită dobânda legală calculată de la data de_ și până la data plății efective a debitului inițial. În susținerea cererii noastre arătăm că atâta vreme cât nu sunt întrunite condițiile răspunderii, pârâtul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, și pe cale de consecință, nici la plata dobânzii legale aferente acestui debit. De
asemenea, solicitarea dobânzii legale din momentul arătat, nu este justificată nici în situația în care condițiile răspunderii civile sunt întrunite. Dreptul la reparație se naște în momentul întrunirii condițiilor civile delictuale, dar în lipsa învoielii dintre părți, rămâne nedesăvârșit până la momentul determinării despăgubirilor hotărâre judecătorească definitivă. Doar în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești despăgubirile devin o creanță certă, lichidă și exigibilă. Rezultă așadar că, chiar și în condițiile în care condițiile răspunderii ar fi îndeplinite, dobânda legală ar putea fi solicitată, potrivit art. 43 Cod comercial, doar din momentul la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
În privința cheltuielilor de judecată, raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, recurentul solicită întrucât nu se află în culpă procesuală.
Prin întâmpinare, intimata SC O. V. I. G. SA ( fosta SC B. A.
V. I. G. SA) a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că termenul aplicabil in cauza este termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, de 3 ani de zile si nu de 2 ani cum in mod greșit a invocat recurentul in cuprinsul recursului. În conformitate cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, "prescripția a început sa curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune", adică de la momentul efectuării plații de către intimată. Astfel, termenul de prescripție este cel general de 3 ani de zile in materia răspunderii civile delictuale care curge de la data plații efective a despăgubirii si cel de 2 ani care se aplica in raporturile dintre asigurat si asigurător si nu cele privitoare la terți. Prescripția nu poate sa curgă mai inainte de nasterea dreptului in sine.
In aceste condiții, intimata considera ca in mod legal a respins instanța de fond excepția prescripției dreptului material la acțiune, termenul de prescripție în acest caz fiind de trei ani si nu de doi ani cum in mod greșit invoca recurentul.
In ce privește critica adusa respingerii exceptiei lipsei capacității de folosința a recurentului C. Local al M. C. -N., intimata solicita menținerea soluției pronunțate de către instanța de fond ca fiind legala si temeinica. Astfel, în mod corect instanța a reținut ca potrivit jart. 5 alin. 6 din OUG 195/2001 in cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizării necorespunzatoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori a lucrărilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, in condițiile legii. Astfel ca aceasta dispoziție legala are prioritate in raport cu textele invocate prin recurs, legiuitorul înțelegând sa acorde capacitate de folosința C. ui Local.
În urma materialului probatoriu administrat în cauză și anume proba cu înscrisuri și, de asemenea, expertiza tehnică auto, a rezultat că toate condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în mod cumulativ. Astfel, fapta ilicita constând intr-o inacțiune, respectiv neluarea masurilor pentru a asigura o stare tehnica corespunzătoare drumului, atribuții care le revin conform art. 5 alin.6 din OUG 185/2002 si art. 2, art.22 din OG 43/1997. Prejudiciul suferit de intimată constand in plata contravalorii despăgubirii către asiguratul acesteia in cuantum de 1718,36 lei, demonstrata prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (Factura Fiscala reparații, Cerere de despăgubire, Extras de cont din care rezulta plata
efectuata de intimată). Legătura de cauzalitate dintre prejudiciul creat si fapta entităților care aveau obligația de a menține in stare buna de funcționare tronsonul de drum in cauza este dovedita prin declarația conducătorului autoturismului, precum si cu fotografiile făcute tronsonului de drum pe care se afla groapa ce a dus la producerea evenimentului. Vinovăția recurentului consta in neglijenta si starea de pasivitate care a dus la producerea avarierii autoturismului. Așadar, recurentul in calitate de administrator al drumului public, nu a luat masurile necesare ce se impuneau pentru inlaturarea obstacolelor care puneau in primejdie siguranța traficului.
Instanța de fond in mod corect a reținut, astfel cum rezulta si din raportul de expertiza efectuat in cauza ca avariile autoturismului au fost produse ca urmare stării necorespunzatoare a carosabilului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de recurentul C. LOCAL AL M. C.
-N. vizează încălcarea de către prima instanță a normelor de drept material care reglementează termenul de prescripție în cadrul căruia reclamanta trebuia să-și valorifice dreptul la acțiune.
Conform prevederilor art. 3 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani, termen care curge de la momentul nașterii dreptului la acțiune. Reclamanta s-a subrogat în limitele indemnizației plătite, asigurătorului în condițiile art. 22 din Legea 136/1995, iar în prezenta cauză termenul de prescripție este cel general reglementat de art. 3 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, Termenul de prescripție de 2 ani prevăzut de art. 3 alin 2 din Decretul nr. 167/1958 și invocat de recurent în susținerea motivelor de recurs se aplică numai raporturilor de asigurare existente între asigurat și asigurător și care rezultă din contractul de asigurare încheiat între aceștia. Pretențiile formulate de reclamanta SC O. V. I. G. SA nu îți au izvorul într-un contract de asigurare încheiat cu pârâtul, ci își au izvorul în dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995. Reclamanta s-a subrogat în toate drepturile asiguratului căruia i-a făcut plata în baza contractului de asigurare încheiat cu acesta, însă acest fapt nu duce la concluzia că ar exista un raport de asigurare între asigurător și persoana vinovată de producerea prejudiciului, motiv pentru care în mod corect a soluționat prima instanță excepția prescripției dreptului la acțiune în sensul respingerii acesteia.
Astfel, raportat la cele reținute, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente motivele de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs constând în lipsa capacității de folosință a recurentului pârât C. LOCAL AL M. C. -N., tribunalul reține că potrivit art. 5 din OUG 195/2002 "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce ii revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor in vigoare, si sa le mențină in stare corespunzătoare. Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat sa semnalizeze corespunzător, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stânjenește sau pune in pericol siguranța circulației, si sa ia toate masurile
de înlăturare a acestuia", iar potrivit art. 21 si urm. din OG 43/1997
"administrarea drumurilor județene se asigura de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ- teritoriala a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate in
intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de arta, amenajările si accesoriile aferente, care vor fi in administrarea consiliilor locale respective". Astfel, deși art. 21 și următoarele din Legea nr. 215/2001, stabilesc că personalitate juridică au doar unitățile administrativ teritoriale care sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, această lege reprezintă norma generală, normă de la care legiuitorul a derogat în mod expres prin instituirea normei speciale cuprinse în art. 21 si urm. din OG 43/1997, norme derogatorii și de strictă aplicare care în prezenta cauză conferă recurentului pârât o capacitate specială de folosință, acesta putând sta în nume propriu în proces în litigiile generate de modul de administrare a drumurilor publice aflate în administrarea sa.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 21 și următoarele din O.G. nr. 43/1997, cu modificările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și art. 41 Cod procedură civilă, tribunalul reține că acest motiv de recurs este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare, soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei capacității de folosință fiind legală.
M. ivul de recurs invocat de recurent în legătură cu neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale va fi analizat de instanța de recurs prin prisma dispozițiilor art. 3041c.pr.civ., urmând a se reține că simpla afirmație a existenței unui drept sau a unei situații juridice nu este suficientă, iar dacă nu pot fi probate, ele sunt lipsite de eficiență. Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei aparține "celui care face o propunere înaintea judecății";. În mod obișnuit, starea de fapt corespunde stării de drept. De aceea, sistemul de drept presupune că starea de fapt de care se bucură pârâtul este, până la proba contrară, corespunzătoare realității. Reclamantul fiind cel care pretinde că realitatea este diferită de starea de fapt și fiind cel care pornește litigiul, afirmând încălcarea unui drept sau a unui interes legitim, trebuie să facă dovada faptului generator al dreptului său.
Ori, în cauză, singurele probe administrate în cauză sunt înscrisurile aflate în dosarul de daună AVA/CJ/0862/2008, acte emanate de la intimata reclamantă, iar declarația conducătorului autoturismului, dl. K. S. lcs, este o declarație extrajudiciară, dată tot în fața prepușilor intimatei reclamante. Astfel, aceste înscrisuri (nota de constatare, planșele fotografice) emanate de la intimata reclamantă nu pot constitui o probă împotriva recurentului pârât, acestea trebuind coroborate cu alte mijloace de probă, ele constituind doar probe în contra reclamantei, iar declarația extrajudiciară a conducătorului auto avută în vedere de prima instanță la pronunțarea hotărârii nu respectă principiul contradictorialității care guvernează procesul civil. În ceea ce privește susținerea intimatei conform căreia dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este făcută și prin înscrisul reprezentat de autorizația de reparații nr. 0070786/_ eliberată de S. Poliției Rutiere C. (f.24 din dosarul judecătoriei), tribunalul reține că acest înscris nu a fost întocmit ca urmare a constatărilor personale ale agenților de poliție, ci tot ca urmare a notei de constatare întocmite de prepușii intimatei, astfel încât acest înscris nu face
dovada directă a faptului juridic dedus judecății. Autorizația de reparații și nota de constatare a avariilor(f.15 din dosarul judecătoriei), pot fi considerate ca un început de probă scrisă care însă trebuia coroborat cu alte mijloace de probă care trebuiau administrate în cauză de către reclamantă, respectiv proba testimonială și expertiza tehnică.
Ori, din probele administrate nu rezultă existența unei fapte ilicite și a legăturii de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și prejudiciu, condiții cumulative necesar a fi îndeplinite pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a recurentului pârât, conform prevederilor art. 998 Cod civil. Reținând că în lipsa dovezilor privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998 Cod civil, în mod greșit instanța de fond a procedat la obligarea pârâtului recurent la plata sumei de 1.718,36 lei cu titlu de despăgubiri și a dobânzii legale, tribunalul apreciază că recursul declarat este întemeiat.
Față de cele de mai sus și având în vedere și dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041și 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul formulat de recurentul C. LOCAL AL M. C. -N., în contradictoriu cu intimata S.
O. V. I. G. S. ., împotriva sentinței civile nr. 4148/2013 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va modifică în întregime în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S. O. V. I. G. S. ., în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul formulat de recurentul C. | LOCAL AL M. | C. -N. | |
prin P. în contradictoriu cu intimații SC O. | V. I. | G. | SA și M. |
C. -N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 4148/2013 pronunțate la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca pe care o modifică în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. V. I. G. SA în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. prin P. .
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
C. G. V. | L. O. | S. | I. A. B. |
Red.SI/MM-2 ex./_
Judecător fond: R. C. V. e, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 66/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 464/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
