Decizia civilă nr. 339/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 339/2013
Ședința publică din data de 23 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: A. P. M. JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: M. DP
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. L., prin primar împotriva Încheierii din data de_ și a Sentinței civile nr.10625/_, ambele pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC C. P. S., având ca obiect contestație la executare.
Cauza s-a judecat la data de 9 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin încheierea civilă din data de_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ ,a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea C. L.
, în cadrul dosarului execuțional nr. 192/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc Manchevici Marin, deoarece pentru soluționarea cererii de suspendare a executării silite nu s-a plătit cauțiunea fixată, prevăzută de art. 403 Cod procedură civilă.
Apoi, prin sentința civilă nr.10625/_ pronunțată în același dosar, a fost respinsă cererea formulată de contestatorul C. L. în contradictoriu cu intimatul SC C. Partner S. și cu terțul poprit T. B., prin Administația F. P. a municipiului B., având ca obiect anularea actelor de executare făcute de către executorul judecătoresc Manchevici Marin în cadrul dosarului execuțional nr.192/2011, respectiv înființarea popririii dispuse prin adresa din data de_ și adresa din data de_ a Trezoreriei B. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că dispozițiile art.1 și 2 din OG 22/2002 prevăd că, creanțele statului stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar în ipoteza în care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni de la data la care a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
.Potrivit art. 4 din OG 22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în condițiile prevăzute la art.1, alin.1, art. 2 din actul normativ menționat anterior, aceasta va fi obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Față de prevederile menționate anterior, instanța a constatat că premiza pentru aplicarea facilităților instituite de OG nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice o constituie existența unei obligații de plată stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și lipsa fondurilor bănești în bugetul acestora pentru executarea obligațiilor.
Instanța a apreciat că acordarea facilităților acordate de OG 22/2002, în consonanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art.6 din CEDO, sunt măsuri excepționale ce trebuie dispuse cu precauție, strict în ipotezele reglementate de lege și pe o perioadă rezonabilă, astfel ca dreptul de acces la justiție să nu devină unul iluzoriu.
Dispozițiile art.2 din O.G. nr.22/2002, care creează un avantaj discriminatoriu al instituțiilor publice față de o persoană fizică sau juridică obișnuită, trebuie privite în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art.20 din Constituția României, care consacră principiul priorității convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului. A da eficiență prevederilor articolului menționat din OG 22/2002 ar echivala cu o încălcarea a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere faptul că debitoarea este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească irevocabilă,.
În acest sens, în cauza Șandor împotriva României, Curtea europeană a drepturilor omului a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 par. 1 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. De asemenea, Curtea a mai precizat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar art. 6 par. 1 din Convenție a fost încălcat. Mai mult, este cu totul contrar Convenției și discriminatoriu ca termenul de 6 luni, prevăzut de OG nr. 22/2002, să curgă de la data somației de executare trimisă instituției publice de către creditor, iar nu de la data la care hotărârea judecătorească este executorie, întrucât, în mod nejustificat, impune creditorului să formuleze o asemenea somație, deci să inițieze executarea silită.
Mai mult, intimata deja a beneficiat deja de facilitățile oferite de OG 22/2002, prin acordarea unui termen de grație, contestatoarea a respectat atât termenul de 6 luni oferit de prevederea legală amintită, cât și termenul de grație acordat instituției publice de instanțele de judecată, astfel că suspendarea executării silite ar depăși orice termen rezonabil și orice limită rațională a executării hotărârii ce a fixat obligația instituției publice, respectiv Ordonanța civilă 1902/2010 a Tribunalului B. -Năsăud.
Instanța a reținut că art.1 din O.G. nr.22/2002 prevede că, creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectivă, insa instanța apreciază ca acest text de lege se aplica in situația in care plata creanțelor se face de buna voie, iar nu in cazul executării silite care este reglementata in dispozițiile legale următoare când executarea silita se face după 6 luni potrivit dispozițiilor codului de procedura civila fără a se tine seama de sumele alocate de la buget in acest sens. Astfel, nu are importanta din ce conturi ale debitorului se face executarea silita atât timp cat acesta nu a făcut demersuri pentru a cuprinde in buget sumele necesare pentru plata creanțelor scadente .
Jurisprudența europeană a drepturilor omului a statuat că dreptul la un proces echitabil se referă inclusiv la garantarea pentru partea care a câștigat procesul, a posibilității de a pune în executare hotărârea pronunțată, iar autoritățile sunt obligate să ia măsurile necesare în scopul executării unei hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin sancționarea debitorului (cauza Ruianu
c. României, cauza Estima G. c. Portugaliei).
În cauza Săceleanu contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, atunci când administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, chiar și în cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun,
cum este OG 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor, își pierd orice rațiune de a fi.
Nu poate fi reținută susținerea contestatoarei privind aplicarea popririi doar pe anumite conturi ale instituției publice pentru că ar duce la reținerea faptului că executarea unei hotărâri judecătorești se face la aprecierea ordonatorului de credite, iar aceasta ar echivala cu menținerea creditorului într-o situație de incertitudine cu privire la executarea hotărârii și la realizarea drepturilor sale.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidență directa in speță, instanța a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de C. L., prin primar.
Împotriva încheierii civile din data de_, a formulat recurs, în termen legal, recurenta
C. L. prin P., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că recurenta a formulat contestație la executare împotriva actelor întocmite de executorul judecătoresc in dosar execuțional nr.192/2011, apreciind că înființarea popririi asupra conturilor deschise la T. B. în modalitatea în care a fost efectuată este nelegala și netemeinică.
Dat fiind faptul că recurenta este instituție publică, a făcut trimitere in cuprinsul cererii la prevederile OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum la Procedura din 19 iulie 2011 de punere in aplicare a titlurilor executorii in baza cărora se solicita înființarea popririi conturilor autorităților si instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului (aprobata prin O. 2336/2011).
Astfel, în cazul instituțiilor publice OG nr.22/2002, precum și procedura indicată mai sus, prevede care sunt sumele care pot face obiectul indisponibilizării, respective sumele asupra cărora nu se poate înființa poprire. Procedura explică modalitatea concretă în care se pun în executare titlurile executorii, actele și operațiunile pe care trebuie să le îndeplinească T. Statului in cazul unei astfel de executări silite.
Prin contestația la executare, cât și prin notele de ședință depuse pentru termenul din_ a arătat faptul că, T. B. nu a respectat aceasta Procedura, neemițând înscrisurile prevăzute la art.3 si urm., precum și faptul că a indisponibilizat sume de bani destinate potrivit bugetului local pentru acoperirea cheltuielilor de organizare, cu încălcarea prevederilor art.1 alin.2 din OG 22/2002. Prin încheierea atacată, Judecătoria Bistrița a dispus respingerea cererii privind suspendarea executării silite formulate odată cu contestația la executare, pentru singurul motiv că, recurenta nu a
achitat cauțiunea in cuantum de 15219 lei stabilită de instanță la un termen anterior.
Instanța nu a analizat motivele de fond pentru care solicita suspendarea executării silite și nici celelalte înscrisuri existente la dosarul cauzei prin care a arătat faptul că, obligarea la plata unei cauțiuni este nelegală, față de prevederile art.7 din OG 22/2002, deoarece în această lege (specială) se arată că este scutită de la plata taxelor de timbru, timbru judiciar și cauțiune inclusiv pentru obiectul acțiunii din prezentul dosar(" Cererile, indiferent de natura lor formulate de instituțiile si autoritățile publice, in cadrul procedurii de executare silita a creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestora, sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar si a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune").
In conformitate cu acest text de lege, se apreciază că recurenta este scutită așadar de la plata taxei judiciare de timbru, timbru judiciar si a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune, obiectul prezentei cauze fiind contestație la executare, prin care solicita anularea unor acte de executare silita, iar pe de alta parte, suspendarea executării silite din dosar execuțional nr.299/2011.
Textul de lege astfel cum este formulat, prevede în mod clar și explicit acest lucru, chiar dacă la art.6 alin.6 din OG 22/2002 se găsesc mențiuni privind scutirile de taxa judiciară de timbru aferente cererilor formulate potrivit alin.1-5.
Legiuitorul a vrut să acopere prin inserarea în textul actului normativ și a acestui articol 7, toate situațiile în care instituțiile și autoritățile publice debitoare formulează cereri și acțiuni, cereri formulate în cursul unei executări silite.
Se consideră greșite susținerile instanței de fond cu atât mai mult cu cât la un termen anterior (_ ), referindu-se la datorarea sau nu a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar de către recurentă în vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite, instanța arată în încheierea pronunțată la acel termen: "instanța apreciază că pentru suspendarea executării normele legale prevăd achitarea cauțiunii și având în vedere că obiectul cauzei este evaluabil în bani nu se prevăd achitarea taxei de timbru". In acest sens s-a stabilit ca cererea de suspendare nu este supusă achitării taxei de timbru.
Dat fiind lipsa indicării vreunui temei de drept, nu se poate ști ce anume a avut în vedere instanța de fond atunci când a stabilit aceste măsuri, cert este că nu a avut în vedere prevederile legii speciale ( OG 22/2002) care arată în art.7 faptul că, orice cerere efectuată de o instituție publică în cazul unei proceduri de executare silită este scutită de plata vreunei taxe de timbru a timbrului judiciar și a sumelor cu titlu de cauțiune.
În drept s-au invocat disp. art.304 pct.9, 312 alin.(3) și(5) C.p.c..
De asemenea, împotriva hotărârii pe fond, adică SC nr.10625/_ a formulat recurs, în termen legal, C. L. prin primar, solicitând admiterea recursului, pentru următoarele motive:
Prin contestația formulată, recurenta a chemat în judecată creditoarea SC C. P. S., reprezentată și prin administrator judiciar V. C. I., solicitând Judecătoriei B. anularea actelor de executare încheiate în cadrul dosarului nr.192/ex/2011 al BEJ Manchevici Marin, respectiv înființarea popririi dispuse din data de_, precum și adresei din_ a Trezoreriei
B. .
A solicitat și suspendarea executării silite, Judecătoria Bistrița soluționând această cerere prin încheierea pronunțată în_, în sensul respingerii acesteia, cu motivația că recurenta nu a plătit cauțiunea fixată de instanță.
Se relevă că au fost încălcate prevederile legale incidente în materie, respectiv OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și Procedura din_ de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice, deschise la nivelul unităților Trezorerie Statului, aprobată prin Ordinul 2336/2011.
Instanța a reținut în considerentele sentinței atacate prevederile OG 22/2002, aplicabile în speța de față, făcând de altfel și considerații privind acest act normativ din prisma unor prevederi comunitare, dar și a jurisprudenței CEDO.
Deși instanța nu mai era învestită să se pronunțe asupra cererii de suspendare a executării silite ( avându-se în vedere faptul că prin încheierea din_ s-a pronunțat asupra acesteia), la pct.8 din considerentele sentinței atacate, instanța arată că recurenta ar fi beneficiat deja de facilitățile oferite de OG 22/2002, precum și faptul că "suspendarea executării silite ar depăși orice termen rezonabil, și orice limită rațională a executării hotărârii ce a fixat obligația instituției publice..."
De asemenea, instanța interpretează art.1 din OG 22/2002 în sensul că acest text de lege s-ar aplica doar în situația în care plata creanțelor s-ar face de bună voie, apreciind că după trecerea celor 6 luni de la somația comunicată de executor, executarea silită ar fi desfășurată doar potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, arătând de asemenea, că nu ar avea importanță din ce conturi ale debitorului se face această executare silită.
Se interpretează că, aplicarea popririi doar pe anumite conturi ale instituției publice ar însemna faptul că executarea unei hotărâri judecătorești s-ar face la aprecierea ordonatorului principal de credite.
S-a arătat în contestația la executare, faptul că OG 22/2002, dar și Procedura aprobată prin Ordinul 2336/2011, arată în concret modul în care se execută silit conturile unor instituții publice deschise la T. B., dar și care sunt aceste conturi susceptibile de executare silită.
Interpretarea făcută de instanța de fond este greșită, în fapt această interpretare a fost abordată anterior și de către terțul poprit (T. B. ), respectiv faptul că respectarea acestor dispoziții legale s-ar face doar în primele 6 luni de la data începerii executării, ulterior, aceste reglementări nemaifiind incidente.
Din actele comunicate de terțul poprit ( AFP B. ), rezultă în mod neîndoielnic faptul că aceștia au înțeles să respecte dispozițiile legale invocate doar după data de_, dată la care la
registratura acestor instituții a fost depusă adresa cu nr.385298/_ a secretarului de stat din cadrul Ministerului F. P. .
Această adresă nu face decât să confirme argumentele susținute de recurentă și neîmpărtășite de AFP B., de terțul poprit, dar nici de către instanță.
Această adresă a fost emisă, dată fiind practica contradictorie a mai multor unități alte trezoreriilor din țară, dorindu-se a interpreta și clarifica mai multe aspecte, concluzia fiind aceea că, prevederile OG 22/2002, dar și procedura instituită trebuie respectată, nefiind limitată în timp și nici îngrădită/condiționată de trecerea termenului de 6 luni, stipulat la art.2 din OG 22/2002.
Se mai arată prin această adresă faptul că, prevederile art. 1 din OG 22/2002 sunt aplicabile și obligatorii, chiar și după trecerea celor 6 luni de la data începerii executării silite, aspecte statuate de altfel și de către jurisprudența Curții Constituționale a României.
Prin prezentul recurs, înțelege să conteste în temeiul art.29 alin.2 Cod proc.civ. și încheierea din data de_, prin care a fost respinsă atât cererea de abținere formulată de către dl. judecător B. M. A., cât și cererea de recuzare.
Se apreciază că cererea de recuzare este întemeiată, pe de-o parte date fiind argumentele prezentate, pe de altă parte dat fiind modul în care judecătorul a înțeles să formuleze cererea de abținere.
În acest sens, prin declarația de abținere (fila 253 din dosarul de fond) președintele completului de judecată arată: "consider că prin spunerea părerii cu privire la suspendarea executării silite în dosar nr._ și similaritățile din cele două dosare, se poate intui soluția ce urmează a se pronunța în dosar_ ".
Se apreciază că prin declarația de abținere formulată în acest dosar, judecătorul s-a antepronunțat mai mult decât evident în ceea ce privește soluția ce urmează a fi dată în cauză. Cel puțin, din punctul recurentei de vedere, a înțeles încă din acel moment că acțiunea urmează a fi respinsă.
Având în vedere aspectele și temeiurile de drept invocate, solicită admiterea recursului în sensul arătat, dar și dezlegarea următoarelor probleme de drept, ce urmează a fi avute în vedere de instanța de fond la rejudecare ( desigur în ipoteza admiterii recursului):
- dacă recurenta datorează sau nu taxă de timbru și timbru judiciar, atât pentru contestația la executare, cât și pentru cererea de suspendare;
- dacă este scutită sau nu de plata vreunei cauțiuni, avându-se în vedere prevederile art.7 din OG nr.22/2002.
În drept, s-au invocat disp. art.304 pct.5 și 7, art.304 ind.1, art.312, art.29 alin.2 Cod proc.civ.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 și art.3041 Cod procedură civilă,
încheierile civile pronunțate în ședința publică din_ și, respectiv,_, în dosarul nr._ al Judecătoriei B., precum și S.C. nr.10625/_, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și sub toate aspectele, reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii pronunțate în data de_
de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr. de mai sus (fila 254 dosar fond), tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică, nefiind dat nici un motiv de casare sau de modificare a acesteia.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanță, în soluționarea cererii de abținere formulată de domnul judecător B. M. A. și a cererii de recuzare a domnului judecător, formulată de contestatoarea C. L., prin primar, că nu sunt incidente prevederilor art. 27 pct. 7 C.pr.civilă, în contextul în care, deși între obiectul prezentului dosar și cel al dosarului nr._ (în care domnul judecător s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării) există similitudini evidente, iar părțile litigiului sunt identice, actele de executare silită și titlurile executorii în baza cărora s-au demarat cele două executări silite contestate în cadrul celor două dosare menționate sunt diferite, astfel încât, nu este întrunită exigența impusă de ipoteza legală a art. 27 pct. 7 C.pr.civilă, ca pronunțarea să se realizeze în însăși pricina în care se invocă incidentul procedural, textul legal nefăcând trimitere la cauze asemănătoare ori identice.
Or, potrivit principiului de interpretare "ubi lex non distinguit, nic nos distinguere debemus";, unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii pronunțate în ședința publică din data de _
, menținând-o în totalitate.
În privința recursului declarat împotriva încheierii civile pronunțate în ședința publică din data de_,
tribunalul subliniază că sunt corecte susținerile recurentei în sensul că în cauză sunt aplicabile prevederile art.7 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în sensul că "cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune";.
Această dispoziție legală era în vigoare și la momentul investirii instanței de fond cu judecarea contestației la executare formulată de recurenta din prezenta cauză, fiind introdusă conținutul OG nr. 22/2002 prin art. IV pct. 2 din Legea nr. 92/2011, astfel încât, interpretând greșit prevederile legale incidente, instanța de fond a apreciat că se impunea plata cauțiunii.
Prin urmare, tribunalul constată că în cauză deși ar fi fost dat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. combinat cu art.312 alin.5 C.pr.civ., față de momentul până la care se poate dispune suspendarea executării silite, conform art.403 C.pr.civ. - până la soluționarea contestației la executare, soluționare irevocabilă prin prezenta decizie, casarea încheierii cu trimite spre rejudecare fiind lipsită de finalitate, se impune respingerea recursului declarat împotriva încheierii civile din data de_ .
Finalmente, instanța de control apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat împotriva SC nr.10625/_ de C. L., prin primar,
contestația la executare fiind promovată în vederea anulării actelor de executare încheiate în dosarul nr.192/ex/2011 al BEJ Manchevici Marin, respectiv înființarea popririi dispuse prin adresa din data de_, precum și adresei din data de_ a Trezoreriei B., acte prin care s-a ajuns la indisponibilizarea sumelor aflate în contul recurentei deschis la terțul poprit - T. B., până la concurența sumei de 160.840,18 lei.
Astfel, conform art.1 alin.1 și 2 din OG nr.22/2002: "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate";, iar Ordinul Nr. 2336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului stabilește, la art. 2, obligația pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, unitățile lor subordonate și administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, de a lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor acestui act normativ, care în mod precis detalia tocmai procedura de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit.
În aceste condiții, art.2 alin.1 și art.3 alin.1 și 2 din anexa ordinului menționează clar că: " Cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent în executarea silită a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise și neutilizate, după caz, prevăzută în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi";, "(1) Cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înștiințare însoțită de situația prevăzută în anexa nr.1, instituția sau autoritatea publică are obligația de a comunica în scris unității teritoriale a Trezoreriei Statului informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, completând în acest scop formularul prevăzut în anexa nr.2, …Sumele care fac obiectul indisponibilizării vor fi stabilite de instituțiile și autoritățile publice ținând cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și de categoriile de sume care nu sunt supuse executării silite prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu
completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 452 alin. 2 din Codul de procedură civilă";.
Deși s-a susținut în cuprinsul întâmpinării și actelor depuse la filele 84-86, 270-283 dosar fond, de către AFP B. pentru terțul poprit T. B., respectarea tuturor prevederilor legale enunțate anterior, inclusiv comunicarea de către recurentă a anexei 2, conform art.3 din Ordinul nr.2336/2011, respectarea fidelă a termenelor și a etapelor amănunțit stabilite nemaimpunându-se a fi analizată în actuală fază procesuală, s-a relevat că din pricina suspendării executării silite demarată în dosarul execuțional nr.192/2011 dispusă prin încheierea civilă nr.487/_ și care s-a produs în intervalul de 15 zile de la data comunicării adresei de înființare a popririi, reglementat de art.456 C.pr.civ., s-a dat eficiență art.457 alin.2 din același cod, în sensul menținerii indisponibilizării sumei, tribunalul apreciază că scopul legiuitorului, prin edictarea OG nr.22/2002, a fost acela de a se putea urmări și, evident, indisponibiliza doar acele sume de bani care nu sunt destinate acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal ale creditoarei, rațiune argumentată în plus și de cele dispuse de art.10 ind.1 din ordin: ";În situațiile în care instanțele au validat măsura popririi, executarea va avea ca obiect numai sumele deținute sau datorate debitorului de terțul poprit din care pot fi achitate creanțele stabilite în sarcina instituțiilor și autorităților publice, cu limitările instituite prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002…";, norme speciale care derogă de la cele de drept comun, astfel că indisponibilizarea în mod imperios trebuia să excludă sumele care sunt destinate pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, conform art. 1 alin. 2 din OG nr.22/2002, sens în care se impunea ( nu anula, față de prev. art.404 alin.1 C.pr.civ.), îndreptarea actului de executare constând în poprirea înființată prin adresa din_ emisă de BEJ Manchevici Marin în dosarul execuțional nr.92/2011.
Pe de altă parte, este adevărat că respectarea unor obligații legale, contractuale sau stabilite prin hotărâri judecătorești are menirea de a asigura stabilitatea raporturilor juridice, indiferent de participanți și fără a impune un statut privilegiat statului sau instituțiilor publice, iar garantarea dreptului la un proces echitabil presupune și executarea efectivă a unei hotărâri judecătorești, așa cum statuează art.6 alin.1 CEDO, dar în acest sens au fost legiferate inclusiv prevederile art.1, 2 și art.6 din OG nr.22/2002, fără ca prin acordarea unui termen de grație, eșalonarea plății sau executarea disponibilităților bănești în anumite limite care permit însăși funcționarea autorității publice să fie ignorat dreptul creditorului în substanța sa.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 C.pr.civ., se va admite recursul declarat de recurenta C. L., prin primar împotriva SC nr.10625/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o va modifica, în sensul că se va admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. L., prin primar în contradictoriu cu intimata SC C. Partner S., prin administrativ judiciar V. C. I. și AFP B. - T. B.
, cu consecința îndreptării actului de executare constând în poprirea înființată prin adresa din_ emisă de BEJ Manchevici Marin în dosarul execuțional nr.92/2011, în sensul că indisponibilizarea să excludă sumele care sunt destinate pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, conform art. 1 alin. 2 din OG nr.22/2002.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎNNUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenta C. L., prin primar împotriva încheierilor civile pronunțate în ședința publică din_ și, respectiv,_, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei B. .
Admite recursul declarat de recurenta C. L., prin primar împotriva SC nr. 10625/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o modifică, în sensul că:
- Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. L. prin primar în contradictoriu cu intimata SC C. Partner S., prin administrativ judiciar V. C. I. și AFP B. - T. B. .
Dispune îndreptarea actului de executare constând în poprirea înființată prin adresa din_ emisă de BEJ Manchevici Marin în dosarul execuțional nr.92/2011 în sensul că indisponibilizarea să excludă sumele care sunt destinate pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, conform art. 1 alin. 2 din OG nr.22/2002.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||
D. E. L. | A. P. | M. | V. | C. M. | D. | P. |
red/dact DEL/HVA/_
Jud. fond B.M.A.
| ← Decizia civilă nr. 174/2012. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 9736/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
