Decizia civilă nr. 349/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr.349/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D. JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. IANCU M.
GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC P. L. R. I. SA împotriva sentinței civile nr.18415/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. M. Ș., având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul intimatei, avocat
C. C., lipsind recurenta. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, în urma deliberării, pune în discuția părții prezente excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimat în cuprinsul întâmpinării.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil, pentru motivele arătate în scris, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.
T. ul, în urma deliberării, reține cauza în pronunțare asupra excepției. T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.18415/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -Napoca a fost admisă cererea formulată de reclamantul
M. M. S. în contradictoriu cu pârâta SC P. L. R. I. SA și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului 312, 24 lei reprezentând TVA nedatorat, precum și dobânda legală aferentă, de la data de_, până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între reclamant și pârâtă s-au desfășurat relații comerciale în baza contractului de leasing financiar nr. 9100358/169072 din_ prin care pârâta, în calitate de locator transmitea către pârât, în calitate de utilizator, dreptul de folosință asupra unui autoturism.
În baza acestui contract s-a emis de către pârâtă factura 16919849/_ pentru suma de 2.995, 14 lei din care 1.301 lei reprezentau taxa de poluare, iar 312, 24 lei reprezentau TVA aferent, restul fiind rata de leasing, dobânda și diferențele de curs valutar.
Potrivit art. 6.7 din contractul de leasing, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (pe poluare), stabilită în condițiile legii, va fi refacturată către utilizator, după achitarea acesteia de către locator, în vederea înmatriculării obiectului în leasing. Se mai prevede că locatorul va refactura utilizatorului cuantumul în RON al taxei speciale la care se adaugă TVA-ul aferent.
Conform art. 9.1 părțile contractante au mai convenit ca dreptul de proprietate asupra obiectului în leasing se transmite după expirarea duratei contractului, plata valorii reziduale și lichidarea tuturor obligațiilor utilizatorului față de locator și broker.
Reclamantul susține că nu datorează suma cu titlu de TVA pentru că taxa de poluare nu este purtătoare de TVA, iar pe de altă parte, pârâta a susținut că temeiul obligației de plată este contractul părților, instanța a analizat situația sub dublu aspect. În condițiile în care în contractul părților se inserează art. 6.7 cu privire la obligatie de rambursare a acestei taxe de către utilizator, va fi apreciată de instanță - pe cale incidentală - ca fiind o clauză abuzivă și prin urmare, va reține că aceasta este
nulă.
Pentru aceasta instanța a avut în vedere că în momentul in care a fost încheiat contractul de leasing, consumatorul - reclamant s-a situat pe o poziție inegală în raport cu pârâta.
Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către societatea de leasing, fără a se da astfel posibilitatea celeilalte părți din contract de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze clauza din contract cu privire la plata taxei de poluare la care se adaugă TVA, fiindu-i impusă această clauză de către bancă, împrejurare de natură a-l vătăma.
Clauza are valoarea unei clauze penale stipulată în baza disp. art. 1066 și 1087 cod civil (în vigoare la data contractării). Cu toate acestea, libertatea de a contracta consacrată de disp. art. 969 Cod civil (in vigoare la data conventiei părților) nu este echivalentul unei libertăți absolute, contractul având putere de lege între părți în măsura în care este executat cu bună credință și se bazează pe o cauză nelicită (art. 970 și art. 966-968 Cod civil), fiind interzisă derogarea de la normele ce intereseaza ordinea publica (din care face parte si protectia consumatorilor) si de la bunele moravuri (care impun ca profitul sa fie licit).
Ca urmare, inclusiv clauza penală inserată în contractul dintre părți trebuie să răspundă acestor cerințe.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractul încheiate între comercianți și consumatori prevede că o clauză contractuală "care nu a fost negociată direct (adică dacă a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi condițiile generale de
vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv) cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.
Potrivit Curții de Justitie a U.E sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate fata de un furnizor în ceea ce priveste puterea de negociere, nivelul de informare, împrejurări care îl conduc la semnarea condițiilor impuse de cealaltă parte (furnizor/vânzător), astfel că adeziunea la clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator, iar instanța națională este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Instanța va reținut că potrivit disp. art. 11 din OUG nr. 195/2002, "proprietarii de vehicule sau detinatorii mandatati ai acestora sunt obligati sa le inmatriculeze sau sa le inregistreze, dupa caz, inainte de a le pune in circulatie, conform prevederilor legale";. De asemenea, art. 4 a) din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule prevede că obligația de platã a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculãri a unui autovehicul în R. .
Din coroborarea textelor legale raportat la cazul analizat, instanța a reținut că pârâta, proprietar al autoturismului obiect al contractului de leasing, avea obligația legală de a înmatricula acest autovehicul înainte de a-l pune în circulație, iar pentru aceasta îi revenea și obligația de a achita taxa de poluare (s.n. în cauză nu se analizează temeinicia și legalitatea taxei de poluare).
Astfel, clauza din articolul 6.7 eludează dispozițiile legale cu caracter imperativ, transferând obligația legală în sarcina utilizatorului obiectului în leasing.
Presupusul serviciu invocat de pârâtă ca și temei al calculării de TVA la taxa de poluare ar consta în plata taxei de poluare. Însă, așa cum s-a arătat, plata taxei de poluare revine potrivit legii chiar pârâtei și prin urmare este abuziv a se pretinde utilizatorului plata de TVA pentru obligația legală a pârâtei.
Raportat la cele de mai sus, această clauză prevăzută la art. 6.7 din condițiile generale la contractul este apreciată de instanță ca una abuzivă și prin urmare se va constata nulitatea absolută pentru clauza abuzivă de la art. 6.7. în sensul celor mai sus arătate.
Acesta este unul dintre motivele pentru care reclamantul nu datorează TVA calculat la taxa de poluare.
Pe de altă parte, raportat la aspectele invocate de reclamant și apărările pârâtei cu privire la împrejurarea dacă plata taxei de poluare este sau nu purtătoare de TVA, instanța a reținut că prin prisma Directivei 2006/112/CE taxa pe valoarea adăugată (TVA) este o taxă generală de consum aplicată activităților comerciale care implică
producția și distribuția de bunuri și prestarea de servicii. Această Directivă a TVA codifică dispozițiile care reglementează introducerea sistemului comun privind TVA în Uniunea Europeană.
Potrivit art. 137 alin (2) lit a) din Codul Fiscal cu privire la TVA, (2) baza de impozitare cuprinde următoarele:a) impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepția taxei pe valoarea adăugată; b) cheltuielile accesorii (comisioane, cheltuieli de ambalare, transport și asigurare), prevederi la care se adauga și normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal:(7) orice cheltuieli cu impozitele și taxele datorate de o persoană impozabilă în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, dacă nu sunt incluse în prețul bunurilor livrate ori al serviciilor prestate, ci sunt recuperate de la clienți prin refacturare, se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.
Instanța a apreciat că plata taxei de poluare nu se asimilează cu prestarea de servicii despre care face vorbire în Codul fiscal.
Așa cum rezultă din art. 129 Cod fiscal prestarea de serviciu, ca operațiune purtătoare de TVA, este doar transmiterea folosinței bunurilor în cadrul unui contract de leasing (art. 129 alin. (3) lit. a din Codul fiscal) or nu plata taxei de poluare.
Pentru a se cuprinde in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii trebuie să fie efectuate cu plată și implică existența unei legături directe între operațiune si contrapartida obtinută.
Pentru a se determina dacă o operațiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată trebuie ca aceasta să aduca un avantaj clientului si prețul să fie in legatură cu avantajul primit.
Prin urmare, condiția referitoare la existența unui avantaj in folosul clientului nu este indeplinită, plata taxei de poluare cădea exclusiv în sarcina societății de leasing, așa cum s-a arătat.
Condiția referitoare la existența unei legături directe intre operațiune si contrapartida obtinută nu este respectată. Dacă pentru perceperea taxei de poluare s-ar putea invoca, de către Statul Român, necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, pentru TVA aferent acestei taxe, pârâta, societate de leasing, nu a putut preciza care ar fi contraprestația sa în legătura cu plata sumei de bani refacturată utilizatorului. Aceasta cu atât mai mult cu cât serviciul invocat - de plată a taxei de poluare - revine proprietarului autovehiculului si se achită la înmatriculare.
Așa cum prevede și art. 2.1 din contractul de leasing, până la momentul transmiterii dreptului de proprietate către utilizator, in condițiile prezentului contract, locatorul este și rămâne proprietarul exclusiv al obiectului în leasing. Impozitele și taxele sunt suportate de utlizator, cu excepția în care legea sau prezentul contract prevede altfel (și desigur, în măsura în care contractul nu contravine legii s.n.).
Pe de o parte, prin contract nu se poate eluda o prevedere imperativă prin manifestarea de voință contrară, iar pe de altă parte clauzele abuzive sunt lovite de nulitate.
Legat de neutralitatea TVA, instanța a reținut că dacă reclamantul ar fi achitat direct beneficiarului Statul Român taxa de poluare, nu i s-ar fi perceput această taxă cu TVA.
Pe de altă parte, fiind doar utilizator și nu proprietar, i se pretinde de societatea de leasing plata de TVA aferentă taxei de poluare, achitată de pârâtă la înmatricularea autovehiculului și apoi refacturată utilizatorului.
Prin urmare, printr-o interpretare în sensul că taxa de poluare este purtătoare de TVA în cazul în care este refacturată utilizatorului de societatea de leasing, s-ar aduce atingere principiului neutralității TVA și s-ar crea o discriminare între autovehiculele pentru care taxa de poluare se achită de societatea de leasing (și ulterior se refacturează cu TVA), față de cele pentru care se plătește direct taxa de poluare către Statul Român, pentru care nu se calculează și percepe TVA.
In conformitate cu art. 993 Cod civil, acela care din eroare s-a crezut debitor și a achitat o datorie, are drept la repetitiune in contra creditorului, iar prevederile art. 1092 Cod civil stabilesc că orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără a fi debit fiind supus repetițiunii.
In cauză instanta a apreciat indeplinite conditiile legale referitoare la plata nedatorată, s-a făcut dovada remiterii unei sume de bani, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plata nu există, iar prevederea contractuală invocată de pârâtă ca temei al plății s-a constatat a fi nulă.
Prin urmare, pârâta are obligația de restituire a sumelor percepute cu titlu de TVA, iar raport de prevederile art. 1088 Cod civil si OG nr. 9/2000, instanta apreciaza ca sunt intemeiate si pretentiile reclamantei cu privire la dobanda legala aferenta debitului principal. Dobanda legala a inceput sa curga de la data la care a cunoscut despre plata nedatorată, respectiv de la data când a perceput TVA nedatorat și până la restituirea integrala a sumei datorate.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, pârâta aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata sumei de 406, 50 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul avocatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC P.
R. I. SA, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente teritoriale, respectiv Judecătoria Buftea, iar în subsidiar modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, intimatul M. M. Ș. a solicitat respingerea recursului declarat, în principal, ca inadmisibil sau tardiv introdus și, în subsidiar, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Exceptia inadmisibilitatii
a fost motivata raportat la data la care a intrat in vigoare OUG nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial al R. iei, Partea I din _
, prin care s-a abrogat art. 1 pct. 1 ind. 1 c.pr.civ ., act normativ care a intervenit ca urmare a pronuntarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 967/2012 prin care dispozitiile
art. 1 pct. 1 ind. 1 c.pr.civ au fost declarate neconstitutionale. In acest sens, intimatul a concluzionat ca, doar de la_, exista dinnou posibilitatea atacarii cu recurs a hotararilor pronuntate in cauze cu valoare mai mica de 2.000 RON.
Prin Decizia civila nr. 151/R/_ a T. ului C. , pronuntata in dosar nr._, s-a admis exceptia necompetentei materiale si s-a declinat competenta materiala de solutionare a recursului, in favoarea T. ului Specializat C., cauza inregistrandu-se sub numarul de mai sus.
Analizând cu prioritate exceptia inadmisibilitatii recursului, raportat la dispozitiile imperative ale art. 137 c.pr.civ., in vigoare la data cererii, tribunalul reține următoarele:
Sentinta civila nr._ a J. i C. -Napoca a fost pronuntata in dosar nr._ la data de 27 septembrie 2012 , data la care erau in vigoare prevederile art. 1 pct.1 indice 1 si art. 299 pct. 1 indice 1 din Codul de procedura civila, potrivit carora nu erau supuse recursului hotararile pronuntate in cererile avand ca obiect sume de bani de pana la 2.000 lei inclusiv .
Pretentiile deduse judecatii prin cererea de chemare in judecata formulata in fata primei instante au avut ca obiect sume de bani de pana la 2.000 lei inclusiv si au reprezentat restituire plata nedatorata in suma de 312,24 lei plus dobanda legala, calculata incepand cu data de_ .
T. ul retine deci in acest context incidenta, la data pronuntarii sentintei civile nr._ a J. i C. -Napoca, a prevederilor art. 1 pct.1 indice 1 si art. 299 pct. 1 indice 1 din Codul de procedura civila .
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că protecția drepturilor prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este condiționată de următoarele:";Litigiul trebuie să fie autentic și serios. El trebuie să se refere nu numai la existența reală a dreptului, dar și la scopul și modul de exercitare al acestuia. În plus, rezultatul procedurilor trebuie să fie în mod direct decisiv pentru dreptul civil în cauză";.
Prin urmare, formularea de cereri și exercitarea de căi de atac, în afara sistemului determinat de lege, constituie un abuz de drept, o exercitare a drepturilor procesuale în alte scopuri decât cele în considerarea cărora au fost edictate.
Instanțele de judecată se pot pronunța exclusiv în situația invocării de către partea interesată sau cu legitimare procesuală legală, a unui drept protejat de lege și prevăzut cu acțiune în justiție, în limitele stabilite de legea procesuală.
Excede așadar funcției justiției și rațiunii de a fi a acesteia, tranșarea unor unor chestiuni, în afara condițiilor determinate de legea procesuală.
În cauză, se constata ca recurentul a exercitat un recurs împotriva unei hotărâri judecătorești care la data pronuntarii nu era supusă acestei căi de atac, sens in care se observa ca si in dispozitivul sentintei s-a mentionat ca hotararea este irevocabila .
In analizarea exceptiei de inadmisibilitate invocata de catre intimat, tribunalul are insa in vedere si faptul ca, ulterior pronuntarii hotararii recurate, prin Decizia nr. 967/20 noiembrie 2012 a Curtii Constitutionale, aceasta s-a pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 pct.1 indice 1 si art. 299 pct. 1 indice 1
din Codul de procedura civila, care reglementeaza in sensul de a elimina calea de atac a recursului declarat impotriva hotararilor judecatoresti pronuntate in cerereile avand ca obiect sume de bani de pana la 2.000 lei inclusiv . Prin aceasta decizie ,Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sunt neconstitutionale prevederile art. 1 pct.1 indice 1 si art. 299 pct. 1 indice 1 din Codul de procedura civila .
Decizia nr. 967/_ a Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 853 din_ .
Din aceasta perspectiva tribunalul retine ca prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009 a Curtii Constitutionale, intrata in vigoare de la data publicarii 3 iulie 2009, s-a statuat ca decizia pronuntata de Curtea Constitutionala in solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronuntate. In acest context s-au mentionat prevederile art. 147 alin. 4 din Constitutie : ,,Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al R. iei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere doar pentru viitor. "; Efectul ex nunc al actelor Curtii constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept, o premisa a respectarii separatiei puterilor in stat, contribuind in acest fel la consolidarea statului de drept.
In acest context, tribunalul retine ca relevanta in speta data publicarii Deciziei nr. 967/_ a Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial nr. 853 din _ si nu data invocata de catre intimat, respectiv aceea a publicarii OUG nr. 4/2013 in Monitorul Oficial al R. iei, Partea I din_ .
De asemenea, tribunalul are in vedere si un studiu efectuat de Curtea Constitutionala asupra efectelor deciziilor Curtii in dinamica aplicarii lor, prin care s- a statuat in sensul ca aplicarea pentru viitor a acestor decizii vizeaza, in mod primordial, situatiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestarii lor .
Astfel, se retine prin acest studiu ca, raportat la momentul publicarii in Monitorul oficial a deciziei Curtii Constitutionale prin care este admisa o exceptie de neconstitutionalitate, se pot distinge mai multe ipoteze posibile, printre care si aceea intalnita in prezenta cauza, aflata pe rolul instantei judecatoresti, in care sunt aplicabile dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale, dar in care nu s-a dispus sesizarea Curtii cu exceptia de neconstitutionalitate respectiva, pana la publicarea deciziei Curtii Constitutionale.
Curtea nu a conditionat, aplicarea deciziei sale in litigiile aflate in curs, de o invocare a exceptiei de neconstitutionalitate la un moment anterior publicarii deciziei, dar se observa ca relevant in privinta aplicarii deciziei este ca sa nu se fi consolidat definitiv raportul juridic guvernat de dispozitiile legii care au fost declarate neconstitutionale, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de aparare . In caz contrar, si in opinia tribunalului s-ar produce consecinte discriminatorii intre cetatenii aflati in aceasi situatie juridica.
In baza tuturor considerentelor deja mentionate, tribunalul apreciaza ca pronuntarea unei decizii a Curtii Constitutionale nu poate constitui un temei legal pentru exercitarea unei cai de atac anterior inexistenta, deoarece s-ar modifica raporturi juridice deja consolidate definitiv, cu consecinta extinderii efectelor deciziei pentru trecut, situatie care ar contraveni dispozitiilor art. 147 alin. 4 din Constitutie .
Se concluzioneaza ca litigiile astfel generate sunt doar in mod artificial ,, litigii pendinte ", iar pe cale de consecinta, nu pot beneficia de efectul ex nunc al unei asemenea decizii, acesta fiind si cazul in speta.
Pentru toate argumentele care au fost expuse, tribunalul apreciaza ca intemeiata exceptia invocata de catre intimatul M. M. Ș. si o va admite, urmand sa respinga ca inadmisibil recursul declarat de catre recurenta SC P. L. R. I. SA împotriva sentinței civile nr.18415/_ a Judecătoriei C. -Napoca, pronunțată în dosar nr._ .
In baza art. 274 c.pr.civ. tribunalul va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 372 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentand onorariul avocatial (f.5-6).
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul M. M. Ș. și în consecință:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de către recurenta SC P. L. R.
SA împotriva sentinței civile nr.18415/_ a Judecătoriei C. -Napoca, pronunțată în dosar nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 372 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
D. M. D. N. | K. | F. | -IANCU M. A. VLAIC |
Red.DMD/MM 2 ex./_
Judecător fond: D. Cătuna, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 221/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 659/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
