Decizia civilă nr. 35/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 35/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea cererii de suspendare și a apelurilor declarate de reclamanta SC E. S. SRL și pârâta SC C. HT S. SRL, SC C. HT S. SRL prin
administrator judiciar C. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1366 pronunțată în data de_ în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Moldoveanu M. în reprezentarea intereselor apelantei-pârâte.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al 5-lea termen de judecată.
Se mai menționează că la dat de_ se înregistrează din partea apelantei- reclamante prin fax, o serie de înscrisuri reprezentând note de ședință.
Un exemplar se comunică și cu reprezentanta apelantei-pârâte, care la rândul său depune Certificat de grefă privind deschiderea procedurii insolvenței față de pârâtă și numirea administratorului judiciar, extras din BPI privind notificarea deschiderii procedurii insolvenței și erata la notificarea publicată în precedentul BPI.
Curtea pune în discuția părților litigante cererea de disjungere formulată de pârâtă și formarea unui nou dosar .
Reprezentanta apelantei - pârâte solicită admiterea acesteia și disjungerea prezentului dosar, dar de la data la care a fost deschisă procedura insolvenței față de pârâtă .
Curtea, după deliberare, respinge cererea de disjungere reținând în motivare că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.165 C. pr. civilă, care permit instanței să poată despărții pricinile dacă instanța socotește că numai una este în stare e judecată, întrucât, în speță, între acțiunea precizată și cererea reconvențională există o strânsă și indisolubilă legătură; astfel că cererea formulată este neîntemeiată.
Curtea, pune în discuția părților litigante cererea de suspendare formulată în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, care vizează atât cererea principală, modificată și precizată cât și cererea reconvențională sau care ar trebui să vizeze suspendarea doar a căii de atac.
Reprezentanta apelantei-pârâte arată că într-adevăr în speță nu se poate proceda la suspendarea doar a căii de atac, ci suspendarea cerută în temeiul art.36 din Legea insolvenței trebuie să urmărească cererile inițiale.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra celor două apeluri din perspectiva cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiilor art.36 din legea insolvenței.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1366 pronunțată în data de_ în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj
s-a admis în parte cererea principală modificată și precizată formulată de reclamanta-pârâtă SC E. S. SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC C. HT S. SRL și, în consecință:
Pârâta-reclamantă SC C. HT S. SRL a fost obligată să plătească reclamantei-pârâte SC E. S. SRL suma de 46.705,38 lei reprezentând dobânzi pentru plata cu întârziere a de către pârâta-reclamantă a facturilor emise de reclamanta-pârâtă în perioada 2005-2007.
S-au respins, ca neîntemeiate, restul pretențiilor reclamantei-pârâte reprezentând pretenții în cuantum de 2.927.520,53 lei reprezentând valoarea transporturilor neefectuate de reclamanta pârâtă SC E. S. SRL din culpa pârâtei-reclamante SC C. HT S. SRL în perioada octombrie 2004 - decembrie 2007, conform art. 4.3 din convenția pentru stipularea de contracte de subfurnizare de produse din 1 octombrie 2004.
Pârâta-reclamantă SC C. HT S. SRL a fost obligată să plătească reclamantei-pârâte SC E. S. SRL suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă SC C. HT S. SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC E. S. SRL, având ca obiect pretenții egale cu echivalentul în lei al sumei de 258.307,56 euro, reprezentând sume încasate în plus de reclamanta-pârâtă.
S-au compensat celelalte cheltuieli de judecată ale părților.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că ambele cereri au ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice desfășurate între părți în perioada 2004 - 2007.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul a reținut că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Între reclamanta pârâtă SC E. S. SRL, în calitate de cărăuș și pârâta reclamantă SC C. HT SRL, în calitate de expeditor, s-a încheiat la data de 1 octombrie 2004 un contract cadru de transport (f.4-6 dosarul nr._ al Tribunalului A. ), prin care reclamanta pârâtă s-a obligat furnizeze servicii de transport și servicii vamale, în baza primirii comenzilor de expediție ale pârâtei reclamante, astfel cum rezultă din art. 2 al convenției. În conformitate cu prevederile art. 4, pct. 4.1, 4.2 și 4.3 din contract pârâta reclamantă s-a obligat să comisioneze reclamantei pârâte un număr de 480 de "transporturi de ieșire din România";, într-un an calendaristic, cu destinație în UE și în afara UE. Comenzile de transport urmau a fi transmise prin programări lunare, pentru activitatea normală, și săptămânale, pentru cele excepționale. În fiecare an, de asemenea, pârâta reclamantă urma să furnizeze reclamantei pârâte propriul buget referitor la transporturile de efectuat. Părțile au mai convenit că, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 11 și 12, nerealizarea nivelului cantitativ prevăzut la punctul 4.1 (480 de "transporturi de ieșire din România";, într-un an calendaristic, cu destinație în UE și în afara UE) cu mai puțin de 20%, în perioada de valabilitate a contractului, constituie cauză justă pentru plata diferenței până la suma stabilită prin contract și detaliată în anexa comercială.
În conformitate cu art. 11, părțile au convenit ca, în caz de evenimente de forță majoră, pe care părțile nu sunt în măsură să le prevadă utilizând diligența normală, va fi în dreptul acestora să solicite suspendarea și reluarea executării contractului într-un alt termen ce urma a se fixa de comun acord. Au convenit că constituie cazuri de forță majoră: războaiele, revoluțiile, incendiile, calamitățile naturale, grevele neprevăzute și orice alt element ce nu poate fi prevăzut prin folosirea diligenței normale. Au mai convenit că partea care se află în imposibilitatea de a executa propriile prestații dintr-o cauză de forță majoră se angajează să comunice, în termen de trei zile de când s-au verificat aceste cauze, data în care acestea s-au manifestat și data în care se prevede că acestea vor înceta să mai aibă efect. Au mai convenit ca în cazul în care cauzele de forță majoră se prelungesc pe o perioadă mai lungă de 90 de zile, contractul se înțelege a fi "anulat"; de drept.
În conformitate cu art. 12, părțile cu convenit că reclamantei pârâte îi este interzis să cesioneze acest contract, cu excepția cazului în care comitentul își dă acordul în prealabil în scris pentru cesiune. Au mai convenit ca în situația în care reclamanta pârâtă intenționează să cedeze contractul de servicii, total sau parțial, va trebui să comunice acest fapt pârâtei reclamante printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, informând-o pe aceasta de noile modalități de gestionare a serviciilor, dar va trebui, oricum, să se conformeze deciziei pârâtei reclamante în cazul în care aceasta refuză să își dea acordul.
Referitor la plata serviciilor prestate de reclamanta pârâtă în beneficiul pârâtei reclamante, părțile au convenit prin art. 7 că plata fiecărei facturi în parte trebuie să se facă în termen de 60 zile, la sfârșitul lunii, cu excepția unor eventuale tratative comerciale, dar, oricum, în termenele prevăzute de normativele în vigoare.
Prin dispozițiile finale ale contractului, în cuprinsul art. 14, părțile au mai convenit că "premizele";, "acordul comercial"; și "anexele"; constituie părți integrante și indivizibile ale contractului, precum și faptul că orice modificare a contractului va fi valabilă și eficace numai și exclusiv dacă este stipulată în scris.
Părțile au depus la dosar (f.12, f.54-55 vol. I dosarul nr._ al Tribunalului Comercial Cluj) "acordul comercial"; la care face referire contractul, în cuprinsul căruia au luat ca valoare de referință prețul unui transport pentru un camion plin pe ruta S. - Florența, 1450 km - la 950 euro, dar au convenit ca pârâta reclamantă să acorde reclamantei pârâte o "contribuție"; pentru serviciile prevăzute în contract, "recunoscându-i"; un preț majorat al transportului, astfel: pentru anul 2005, costul unui transport la valoarea de referință de 1200 euro, echivalentul a 0,83 euro/km, pentru anul 2006, costul unui transport la valoarea de referință de 1100 euro, echivalentul a 0,76 euro/km, pentru anul 2007, costul unui transport la valoarea de referință de 1000 euro, echivalentul a 0,69 euro/km, iar pentru anii următori costul unui transport la valoarea de referință de 950 euro, echivalentul a 0,66 euro/km. Prin același act au mai convenit că prețurile pentru transport pot să aibă variații datorită majorărilor efective, făcând trimitere la art. 5 din contract.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din contract, prețurile serviciilor erau stabilite în acordul comercial anexat contractului și "concordat"; între părți. Prețurile specificate în acordul comercial erau fixe, fiind deci excluse modificări în baza unor ulterioare creșteri ale costurilor, cu excepția cazului în care este stabilit în mod
"divers și specific";, în scris, din când în când. Au mai convenit ca eventualele creșteri ale prețurilor, datorate unor necesități logistice de transport, trebuiau să fie în prealabil comunicate în scris de către reclamanta pârâtă, și în fiecare dintre cazuri, urmau să fie considerate valabile și obligatorii pentru pârâta reclamantă numai dacă în prealabil fuseseră acceptate în scris de către acesta din urmă. Pârâta reclamantă s-a angajat să nu refuze acele creșteri de prețuri care erau rezultatul
unor justificări motivate, datorate creșterii costului carburantului, a tarifelor vamale și a drepturilor de tranzit și/sau modificărilor solicitate de ea.
Dat fiind contextul contractual mai sus arătat, tribunalul a reținut că, în executarea contractului, niciuna dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile astfel cum și le-a asumat.
În ceea ce o privește pe pârâta reclamantă SC C. HT SRL, aceasta nu a asigurat reclamantei pârâte SC E. S. SRL numărul de transporturi externe convenit. În conformitate cu art. 4 din contract, pârâta reclamantă și-a asumat obligația de a asigura 480 de transporturi în fiecare an calendaristic pe perioada de valabilitate a contractului. Astfel cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză întocmit de d-l expert Drăgan Dan Cosmin (f.172 vol. III dosar nr._ al Tribunalului Comercial Cluj), în cursul anului 2004 pârâta reclamantă a solicitat și a obținut efectuarea unui număr de 21 de transporturi, în cursul anului 2005 a solicitat și a obținut efectuarea unui număr de 387 de transporturi, în cursul anului 2006 a solicitat și a obținut efectuarea unui număr de 269 de transporturi, iar în cursul anului 2007, până la încetarea în fapt a relațiilor comerciale dintre părți, în luna octombrie, pârâta reclamantă a solicitat și a obținut efectuarea unui număr de 132 de transporturi. Astfel, în perioada 2004 - 2007, pârâta reclamantă a solicitat cu 1111 de transporturi mai puțin decât numărul global convenit, 4 X 480
= 1920 transporturi. La stabilirea acestui număr de transporturi, tribunalul a avut în vedere faptul că părțile au indicat expres faptul că se raportează la ani calendaristici și nu la perioade de câte un an calculate de la data semnării contractului. Coroborând acest fapt cu faptul că părțile nu au convenit o frecvență lunară a comenzilor, tribunalul a reținut că intenția părților, astfel cum poate fi ea dedusă din coroborarea clauzelor contractuale mai sus redate, a fost aceea de a considera perioada octombrie - decembrie 2004 drept un an calendaristic, în contract neexistând vreo derogare în ceea ce privește primul an calendaristic din perioada de valabilitate a contractului, respectiv anul 2004. Oricum, chiar dacă pentru anul 2004 s-ar avea în vedere obligația pârâtei raportată la ultimul trimestru, conform modalității de calcul adoptate de d-l expert contabil Drăgan Dan
M., și s-ar opera o împărțire la 4 a numărului de transporturi anual convenit, pârâta reclamanta nu și-ar fi îndeplinit nici în acest caz obligația, comandând doar 21 de transporturi din cele 120 de transporturi convenite. Reclamanta și-a însușit, implicit, acest ultim mod de calcul, prin modificarea câtimii obiectului primului petit în conformitate cu valoarea acestor transporturi stabilită de d-l expert contabil Drăgan Dan M., 2927590,53 lei. Procentual, cu excepția anului 2005, când a formulat comenzi în cotă de peste 80% din numărul de comenzi convenite, pentru anii 2004, 2006 și 2007, pârâta reclamantă a formulat comenzi de transport în cote inferioare plafonului de 80% avut în vedere în cuprinsul art. 4.3. Desigur, această clauză contractuală este redactată deficitar, sensul ei literal fiind contrar celor reținute mai sus. Cu toate acestea, interpretând contractul în sensul voinței reale a părților, conform art. 977 C.civ., tribunalul a apreciat evident faptul că părțile au dorit sancționarea pârâtei reclamante doar atunci când neexecutarea de către ea a obligației de a comanda 480 de transporturi anual depășea cota procentuală de 20%, fiind o neexecutare semnificativă, nu atunci când neexecutarea era minoră, sub 20%, lăsând nesancționată o neexecutare într-un procent mult mai semnificativ.
Tribunalul nu poate primi apărarea pârâtei reclamante în sensul că ar fi fost de bună credință și ar fi dirijat întreaga sa producție spre a fi transportată de către reclamanta pârâtă. Dat fiind cuantumul precis al transporturilor convenite, 480/an calendaristic, tribunalul a reținut că pârâta reclamantă și-a asumat o obligație de rezultat și nu una de mijloace, astfel încât, în conformitate cu art. 1082 C.civ., prin simpla nerealizare a rezultatului, ea este prezumată în culpă contractuală și, în
principiu, ar fi ținută să o despăgubească pe reclamanta pârâtă, mai puțin în situația în care ar proba faptul că neexecutarea obligației se datorează unei cauze străine, care nu îi este imputabilă. Pârâta reclamantă nu a invocat și nu a probat existența unei astfel de cauze străine. Cu toate acestea, ea este, însă, apărată de răspunderea contractuală sub forma plății transporturilor necomandate, deoarece aplicarea dispozițiilor art. 4.3 este împiedicată de incidența dispozițiilor art. 12 din contract, așa cum se va arăta mai jos.
Cât privește modul în care reclamanta pârâtă și-a executat obligațiile asumate, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamanta pârâtă a onorat comenzile de transport, însă nu și-a îndeplinit, în fiecare caz, obligația de a executa personal această obligație, fără a obține acordul scris al pârâtei reclamante în acest sens, contrar obligației asumate prin art. 2.1, 3.3 și 12.1, astfel cum a rezultat din coroborarea facturilor și CMR- urilor de la f. 56-301 vol. I, f. 1-256 vol. II dosarul nr._ al Tribunalului Comercial Cluj cu concluziile raportului de expertiză întocmit de d-l expert contabil Drăgan Dan M. . Această neexecutare lato sensu a obligației contractuale de a executa personal obligația de transport reprezintă o
"cesiune parțială"; de contract în sensul art. 12.1 din contract și înlătură obligația pârâtei reclamante de a o indemniza pe reclamanta pârâtă pentru transporturile necomandate în anii calendaristici 2004, 2006 și 2007, conform art. 4.3, care își limitează aplicabilitatea la situațiile în care nu sunt incidente ipotezele prevăzute de art. 11 și art. 12. Dată fiind această configurație a obligațiilor părților, obligatorie în ceea ce le privește, conform art. 969 alin. 1 C.civ., convenită prin contractul mai sus analizat, reclamanta pârâtă nu este îndreptățită să obțină obligarea pârâtei la plata sumei de 2.927.520,53 lei, reprezentând valoarea transporturilor nesolicitate în perioada 2004-2008, acest capăt de cerere fiind neîntemeiat conform art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ.
Cât privește obligația pârâtei reclamante de a plăti contravaloarea transporturilor efectuate, din coroborarea pozițiilor concordante ale părților cu concluziile d-lui expert Drăgan Dan M. exprimate în completarea raportului de expertiză (răspunsurile d-lui expert contabil la obiecțiuni), instanța a reținut că pârâta reclamantă nu a plătit contravaloarea transporturilor prestate în beneficiul său de reclamanta pârâtă cu respectarea termenului prevăzut de art. 7.1 din contract, 60 de zile de la sfârșitul lunii în care a fost emisă factura, fapt care, în absența unor penalități convenite contractual, atrage obligația pârâtei reclamante de a plăti reclamantei pârâte daune interese, conform art. 7.1 din contract, art. 1069 C.civ. și art. 969 alin. 1 C.civ., cuantificate de d-l expert contabil Drăgan Dan
M. la suma de 46.705,53 lei prin aplicarea indicelui de inflație, modalitate acceptată tacit de reclamanta pârâtă prin neformularea de obiecțiuni împotriva concluziilor raportului de expertiză și prin preluarea acestei valori în concluziile pe fond și în cuprinsul concluziilor scrise.
În consecință, tribunalul a admis în parte cererea principală modificată și precizată și a acordat reclamantei pârâte această sumă cu titlu de dobânzi pentru plata cu întârziere a de către pârâta-reclamantă a facturilor emise de reclamanta- pârâtă în perioada 2005-2007.
În ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a avut în vedere în primul rând faptul că pârâta reclamantă nu a indicat vreun temei de drept pentru pretențiile sale. În esență, pretențiile pârâtei reclamante reprezintă sume achitate de ea în exces față de sumele datorate conform contractului de transport. Dat fiind faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat rezoluțiunea acestei convenții prevalându-se de neexecutarea obligației a cărei creditoare este, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1020-1021 C. civ. care permit restituirea prestațiilor deja executate în temeiul contractului în sensul repunerii părților în situația anterioară.
În speță nu poate fi vorba nici despre o plată nedatorată în sensul art. 992- 994 C.civ., deoarece pârâta reclamantă nu a efectuat aceste plăți din eroare, ci în deplină cunoștință de cauză. Susținerile pârâtei reclamante în sensul că a plătit sume de bani superioare celor datorate deoarece prefigura o regularizare a plăților cu reclamanta pârâtă nu pot fi reținute, deoarece nu sunt susținute de nicio probă de la dosar. Mai mult, pârâta reclamantă s-a prevalat de convenția dintre ea și reclamanta pârâtă, fapt care exclude plata nedatorată, fapt juridic licit, ca izvor al obligației reclamantei pârâte de a îi restitui sumele de bani plătite în exces.
Contractul cadru de transport încheiat între părți este un contract sinalagmatic, pentru fiecare dintre părți cauza obligației proprii fiind reprezentată de obligația corelativă a celeilalte părți. În conformitate cu dispozițiile acestui contract, pârâta reclamantă SC C. HT SRL este debitoarea obligației de plată a prețului fiecărui transport prestat în favoarea sa de către reclamanta pârâtă SC E.
S. SRL, iar reclamanta pârâtă este creditoarea acestei obligații. Contractul nu a dat naștere vreunui drept al pârâtei reclamante de a nu plăti sume superioare celor convenite și vreunei obligații corelative a reclamantei pârâte de a nu factura sume superioare celor arătate în "acordul comercial"; anexă a contractului. De altfel, fiind un contract cadru, contractul de transport nu a dat naștere niciunei obligații de plată a prețului vreunui transport, aceste obligații luând naștere din fiecare dintre convențiile subsecvente de transport consemnate în comenzile de transport, CMR- urile și facturile emise de reclamanta pârâtă. Pârâta reclamantă SC C. HT SRL avea la dispoziție dreptul de a se libera în mod valabil de obligațiile de plată ale contravalorilor transporturilor prestate în favoarea sa de reclamanta pârâtă SC E.
SRL, acceptând doar parțial la plată facturile emise de reclamanta pârâtă în sarcina sa și efectuând plățile corespunzătoare parțiale, eventual însoțite de obiecțiuni cu privire la prețul serviciilor de transport. Pârâta reclamantă a executat însă voluntar (cu întârziere, este adevărat) obligațiile sale de plată a serviciilor de transport astfel cum au fost solicitate plățile de către reclamanta pârâtă, fapt care conduce la concluzia acceptării valorilor pretinse de reclamanta pârâtă, superioare celor convenite prin "acordul comercial";, în conformitate cu dispozițiile art. 46 C.com.
În conformitate cu dispozițiile art. 1073 C.civ., pârâta reclamantă era îndreptățită să obțină exact prestația asumată de reclamanta pârâtă și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare. Pârâta reclamantă a obținut exact prestația asumată de reclamanta pârâtă, respectiv transportul bunurilor convenite. Pârâta reclamantă nu s-a prevalat, pentru a obține restituirea sumei achitate în plus, de o neexecutare de către reclamanta pârâtă a obligației de transport, pentru a obține o despăgubire, ci a efectuat voluntar plata unor sume de bani superioare celor convenite, acceptând, prin plată, facturile emise de reclamanta pârâtă.
Prin cererea sa reconvențională, pârâta reclamantă, reprezentată permanent de apărătorul său ales, nu a înțeles să sesizeze instanța cu vreo eventuală cerere de constatare a nulității parțiale a plăților pe care le-a efectuat pentru o eventuală lipsă de cauză, astfel încât instanța nu poate analiza un asemenea motiv, în conformitate cu art. 129 alin. 6 C. proc. civ. De altfel, nici instanța, din oficiu, nu a reținut necesitatea punerii în discuție din oficiu a acestui aspect, dat fiind faptul că între părți există divergențe cu privire la rutele de transport și cu privire la costurile aferente transporturilor, elemente care ar putea reprezenta cauza perceperii de către reclamanta pârâtă a unor prețuri mai mari decât cele convenite de părți prin
"acordul comercial";.
Concluzionând, tribunalul a reținut că părțile, mutuus dissensus, conform art. 969 alin. 2 C.civ., au înțeles să modifice, prin emiterea de facturi și acceptarea lor prin plată, tarifele convenite prin acordul comercial - anexă a contractului de transport. Această concluzie se sprijină și pe declarația martorei MUNTEAN I.
(f.131 vol. III dosar nr._ al Tribunalului Comercial Cluj), care a învederat că, în perioada în care a fost angajată a pârâtei, nu au existat obiecțiuni sau contestații în ceea ce privește facturile emise de reclamanta pârâtă SC E. S. SRL.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC C. HT S. SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC E. S. SRL, având ca obiect pretenții egale cu echivalentul în lei al sumei de 258.307,56 euro, reprezentând sume încasate în plus de reclamanta-pârâtă.
În conformitate cu dispozițiile art. 276 C.proc.civ. și reținând soluția de admitere în parte a cererii, precum și nivelul redus al admiterii pretențiilor reclamantei pârâte, tribunalul a obligat pe pârâta-reclamantă SC C. HT S. SRL să plătească reclamantei-pârâte SC E. S. SRL suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a compensat celelalte cheltuieli de judecată ale părților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtă-reclamantă reconvențională SC C. HT S. SRL și pârâta SC E. SS SRL.
Apelanta SC C. HT S. SRL,
a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate, respectiv respingerea cererii reclamantei privind obligarea apelantei la plata penalităților de întârziere, admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată și precizată și suspendarea executării sentinței civile nr. 1366/_ până la pronunțarea unei soluții definitive în prezenta cauză. De asemenea a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că consideră sentința netemeinica și nelegală pentru următoarele motive:
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate prin cererea principală:
Pe excepție: invocă prescripția dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la obligarea la plata penalităților de întârziere, definite ca dobândă legală.
Cererea reclamantei este întemeiată pe scrisorile de transport internațional, fiind calculate la nivelul facturilor aferente acestora și prin urmare pretențiile vizează transporturi internaționale de mărfuri pe șosele, reglementate de Convenția C.M.R., la care România a aderat în 1972.
Potrivit art. 32 din Convenția C.M.R., termenul de prescripție pentru acțiunile derivate din transporturile internaționale de mărfuri pe șosele este de 1 an de la data efectuării transportului.
Astfel, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv_ orice pretenție vizând transporturile efectuate anterior datei de_ este prescrisă.
Ținând cont de completările la raportul de expertiză contabilă depuse la termenul din_, valoarea penalităților de întârziere pentru anul 2005 este de 1.864,26 Euro iar pentru anul 2006 este de 2.718,15 Euro, aceasta însemnând un total de 4.582,41 Euro. Aplicând la această valoare totală cursul de 4,2664 lei/euro, utilizat de expert și avut în vedere la pronunțarea sentinței, echivalentul în lei al penalităților de întârziere prescrise este de 19.550,39 lei.
Pe fond: instanța a interpretat eronat dispozițiile contractuale referitoare la scadența facturilor astfel că a dispus în sarcina apelantei plata penalităților de întârziere sub forma dobânzii legale de la data de la care au fost solicitate.
Așa cum a arătat în întâmpinare, precum și în concluziile scrise, art. 7 din contract nu conține nici o dispoziție imperativă cu privire la scadență ci, dimpotrivă, cuprinde o înșiruire de variante: "în termen de 60 de zile"; "la sfârșitul lunii"; "dar oricum în termenele prevăzute de normativele în vigoare" precum și termene convenite prin "eventuale tratative comerciale".
Așa fiind, instanța a stabilit o regulă neconvenită de cărți și fără să țină seama că legătura făcută între termenul de 60 de zile și mențiunea "la sfârșitul
lunii
" înseamnă o scadență nedefinită și care invariabil cuprinde și intervalul de la data împlinirii celor 60 de zile și sfârșitul lunii în care are loc această împlinire.
Nu este legal nici motivul reținut de instanță la acordarea penalităților constând în aceea că nu am formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă pe acest obiectiv. Aceasta întrucât expertiza este un simplu mijloc de probă cu caracter tehnic de specialitate iar acordarea sau neacordarea penalităților este o chestiune de fond.
Concluzionând, solicită să se constatate că părțile nu au dorit să fixeze în contract, în mod imperativ termenele de plată, așa încât reiterăm că regula acordării acestora în termen de 60 de zile de la data emiterii facturii nu are suport contractual ci, dimpotrivă, constituie o adăugare la contract.
În plus, lipsa unei reglementări contractuale imperative a scadenței plății facturilor este dovedită cu prisosință de împrejurarea că pe toate facturile emise de reclamantă, aceasta a efectuat mențiunea "Plata la 30 de zile de la data emiterii facturii."
Cu privire la cererea reconvențională:
În esență, instanța a respins cererea reconvențională motivat, pe de o parte, de neindicarea temeiului de drept al cererii iar sub acest aspect pentru lipsa unei cereri în rezoluțiunea contractului ori de constatare a nulității parțiale a plăților nedatorate iar pe de altă parte, reținând că plata de către apelantă a sumelor facturate în plus fată de contract constituie dovada că a procedat cu pârâta reconvențională la o modificare a contractului.
Nu este de acord cu soluția instanței întrucât, în condițiile în care, nici până la acordarea cuvântului pe fond, instanța nu a considerat necesar să ne pună în vedere indicarea temeiului de drept al cererii reconvenționale, apare total nejustificată indicarea lipsei abia în sentință și tocmai din această cauză să rezulte imposibilitatea sa de a da eficientă prevederilor art. 129, alin. (6) din Codul de procedură civilă.
Consideră nejustificată această poziție a instanței cu atât mai mult cu cât prin petitul cererii reconvenționale, prin modul în care a formulat obiectivele pentru expertiza contabilă ca de altfel prin toate susținerile efectuate pe durata derulării cauzei și implicit în concluziile scrise a dovedit iar instanța a format ambelor părți convingerea că interpretează cererea ca fiind una pentru restituirea plății nedatorate.
Nicăieri în conținutul dosarului nu există dovadă că între SC C. HT S. SRL și pârâta reconvențională a intervenit vreun acord de modificare a contractului sub aspectul preturilor stabilite în Acordul comercial, anexă la acesta.
Tocmai Acordul comercial cu indicarea prețurilor cuprinde următoarele două mențiuni imperative: "Prețurile de mai sus vor fi susceptibile de anumite variații pentru creșteri efective, vezi art. 5 din contractul de servicii de transport" iar art. 5 din contractul de transport stabilește imperativ că singurul motiv care poate determina o majorare de preț constituie o creștere a costurilor carburanților și/sau a taxelor vamale și de transport iar aceste majorări "… se consideră valabile și obligatorii pentru comitent (adică C. HT S. SRL) numai dacă în prealabil au fost acceptate în scris de către acesta din urmă";.
La fel de imperativ, acordul stabilește - pentru toată durata valabilității contractului că ruta S. / Firenze este de 1.450 km.
Reiterând caracterul imperativ al art. 5 din contract limitele între care se situează sumele solicitare la restituire sunt: prețurile anuale convenite în contract și prețul facturat de către pârâta reconvențională.
Efectuarea și facturarea unui număr de kilometri în plus față de contract nu are nici o legătură cu contractul pentru că această condiție de modificare a prețului contractat nu este prevăzută în conținutul acestuia.
Într-o primă etapă, pârâta reconvențională a susținut că a convenit cu apelanta încă din 2005 o majorare sistematică a prețului/km datorată creșterii prețului carburanților depunând la dosar înscrisul de la filele 42 - 43 Vol. I din dosar care: nu are dală, nu are semnătură și ștampilă nici pentru E. S. SRL și nici pentru C. HT S. SRL și împotriva a ceea ce a reținut instanța, martora Muntean Iu1ia arată în declarația sa de la finalul paginii 2 a filei 130 din dosar că nu poate preciza dacă a văzut înscrisul în cauză.
A arătat și probat motivele pentru care s-a opus constant audierii martorei Muntean I. și cu toate acestea, în scopul audierii, s-au acordat multe termene iar pentru înlăturarea decăderii din probă, instanța a luat în considerare un proces verbal de executare a mandatului de aducere emis de Poliția S. și aflat la fila 123 din dosar care nu indică data la care acesta a fost încheiat.
Pe de altă parte, deși martora Muntean I. arată că a fost angajata apelantei până în vara anului 2005 (precizând luna iunie 2005) și avea în exclusivitate atribuții de logistică, aprecierile sale vizează aspecte financiar-contabile din toată perioada de derulare a contractului. Apoi, în mod straniu declară despre acorduri de majorare a prețului, de lipsa obiecțiunilor noastre la plata facturilor în condițiile în care martorul F. P. care a îndeplinit funcția de administrator nu face referire la nici unul dintre cele două aspecte.
Invocarea unui număr de kilometri efectuați în plus față de ruta comercială dintre locul de încărcare și locul de descărcare, pe baza diagramelor întocmite de conducătorii mijloacelor de transport constituie cea de a doua încercare a pârâtei reconvenționale de a justifica încălcarea contractului (după ce a realizat că înscrisul mai sus arătat nu a dobândit putere doveditoare).
Susținerile pârâtei reconvenționale sunt contradictorii și fac dovada că niciodată nu s-a căzut de acord în scris și nici măcar nu s-a pus în discuție facturarea și respectiv plata unor kilometri efectuați în plus. Astfel:
la întrebarea nr. 4. a) din interogatorul depus de pârâta reconvențională, aceasta face referire la o majorare a rutei S. - Florența cu 200 km.
în înscrisul de la filele 42 - 43 (în limbile italiană și română) se face referire la ruta S. - Firenze de 1.500 km.
în scrisoarea adresată personal instanței de către administratorul societății - Fabio Boldrini, prin serviciul registratură, la data de_ și aflată la fila 12 Vol. ultim din dosar, acesta arată că pentru aceleași motive ruta S. - Firenze s-a majorat cu 192 km și nu cu 50 km sau 200 km. În plus, prețul facturat trebuia să fie de 1.360 Euro + 50 Euro pentru carnet TIR rezultând un preț final de 1.410 Euro iar dacă se analizează anexele 1, 2, 3, 4, 5 din raportul de expertiză se constată că niciodată pârâta reconvențională nu facturat pentru ruta S. - Florența nici 1.360 Euro și nici 1.410 Euro.
Dincolo de toate discuțiile referitoare la rutele pe care conducătorii auto au efectuat transporturile, solicită a se reține:
Chiar dacă, în cazuri excepționale, s-ar fi impus modificarea rutelor parcurse și corelativ majorarea tarifelor/km, aceasta trebuia efectuată în procedura imperativă stabilită prin art. 5 din contract, respectiv acordul scris al C. HT S. SRL.
Așa cum a arătat încă în notele de ședință de la termenul din_, nici una dintre scrisorile de transport și cu atât mai puțin facturile emise nu indică și nu probează parcurgerea unor rute care ar fi putut să constituie o cerere de majorare a prețului contractual, din partea prestatorului.
Izvorul obligației de plată îl constituie contractul iar la dosar nu există nici o dovadă că acesta a fost modificat în condițiile imperative ale formei scrise.
Instanța a nesocotit convenția părților și sub motivul nepertinent că în cauză nu au fost soluționate controversele referitoare la numărul de kilometri parcurși ori ce trebuiau parcurși, a concluzionat nejustificat că nu sunt îndreptățiți la restituire.
Cu privire la cererea de suspendare:
Având în vedere că sentința civilă nr. 1366/_ este supusă mai întâi apelului iar această cale de atac are un caracter devolutiv, în cadrul căreia probele pot fi refăcute, completate ori pot fi dispuse probe noi, considerăm că o executare a acesteia mai înainte ca instanța de apel să verifice legalitatea și temeinicia acesteia, sub toate aspectele, prejudiciază societatea apelantă. În plus, prin formularea apelului, își menține pretențiile reciproce care, în caz de admitere, pot fi supuse unei compensări.
Fără a intra în cercetarea fondului dar în aparența dreptului în ceea ce privește plata penalităților, cuantumul acestora este parțial prescris.
În raport de motivele de mai sus și față de împrejurarea că un eventual recurs va fi soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, unde termenele sunt fixate la intervale de timp considerabile, consideră că o întoarcere a executării silite va putea fi îngreunată de aceste aspecte.
În drept: art. 282 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Apelanta SC E. SS SRL a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate
urmând ca pe cale de consecința admiterea în totalitate a acțiunii în pretenții formulată de SC E. SS SRL și sa se dispună obligarea pârâtei SC C. HT S. SRL, la plata sumei de 2.927.520,53 RON, reprezentând contravaloarea transporturilor neefectuate de apelantă în perioada oct. 2004- dec.2007, din culpa acesteia, și obligarea pârâtei la plata integrala a cheltuielilor de judecata efectuate de apelantă în judecarea fondului dosarului.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că în fapt, societatea apelantă a formulat o acțiune în pretenții în anul 2008, care a format obiectul dosarului _
, împotriva pârâtei SC C. HT S. SRL.
Prin acțiunea formulata, astfel cum aceasta a fost modificata și precizata ulterior, a solicitat, obligarea pârâtei SC C. HT S. SRL, la plata sumei de 2.927.520,53 lei, reprezentând plata contravalorii transporturilor neefectuate de apelantă în perioada octombrie 2004 - decembrie 2007, din culpa acesteia.
De asemenea, a solicitat sa fie obligata pârâta C. HT S. SRL la plata sumei de 46.705,38 RON către SC E. SS SRL reprezentând penalități și majorări de întârziere, pentru facturile emise în perioada 2005-2007, conform art. 7, punctul 7.1. din Contractul încheiat între părți, și totodată la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
Totodată, a solicitat respingerea cererii reconvenționale formulata de pârâta SC C. HT S. SRL, ca neîntemeiata.
Prin sentința civila nr. 1366/2012 din_, instanța, după analizarea întregului material probator, s-a pronunțat în sensul admiterii parțiale a acțiunii în pretenții formulate de SC E. SS SRL cu consecința obligării pârâtei SC C. HT S. SRL la plata sumei de 46.705,38 lei, reprezentând dobânzi pentru plata cu întârziere de către pârâta-reclamanta a facturilor emise de SC E. SS SRL (conform raportului de expertiza și suplimentului la acesta, efectuate în cauza ), respingând însa restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
A obligat de asemenea, pârâta reclamanta SC C. HT S. SRL la plata către apelantă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, compensând celelalte cheltuieli de judecata, având în vedere nivelul redus al pretențiilor societății apelante.
A criticat sentința apelata pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele aspecte:
10
în ceea ce privește motivarea instanței cuprinsă în sentința apelata, pentru care aceasta a înțeles să admită doar parțial cererea formulata SC E. SS SRL, învederează că tribunalul a reținut în mod corect faptul ca apelanta a onorat comenzile de transport, însa a considerat, în mod eronat, ca nu ar fi îndeplinit în fiecare caz obligația de a executa personal aceasta obligație.
Astfel, instanța de fond a Tribunalului Comercial Cluj, invoca în mod nejustificat ca și motiv de respingere a capătului de cerere privind pretențiile apelantei, pe de o parte CMR-urile și facturile de la dosar (Facturile despre care face vorbire instanța fiind emise toate de către E. SS SRL în calitate de Transportator (cărăuș) și SC C. HT S. SRL în calitate de beneficiar al mărfii transportate-expeditor al acesteia), și, paradoxal, invoca concluziile d-lui Expert Dragan M., care în realizarea raportului de expertiza a avut, referitor la acest aspect, o cu totul alta concluzie, lăsând la aprecierea instanței să decidă dacă este sau nu vorba despre o nerespectare a obligațiilor contractuale de către apelantă.
Referitor la aceste susțineri, în mod contrar susținerilor instanței din sentința apelata, dl. Expert Dragan M., în pagina 5 a raportului de expertiza judiciara (fila 170 din dosar), considera oportun ca " instanța de judecata sa observe și eventual să analizeze aceste situații", și nicidecum nu a făcut aprecierea că ar fi vorba de o "cesiune parțiala" de contract, cum în mod eronat a
reținut instanța.
Privitor la susținerile instanței din sentința apelata, arată că acestea au fost generate de o greșita înțelegere a situației de către aceasta, eroare care rezulta din concluziile expuse, în urma cărora instanța a dedus că este vorba despre o neexecutare a obligațiilor contractuale de către SC E. SS SRL.
Astfel, așa cum a mai arătat deja, între SC E. SS SRL și S.C. C. HT SSR.L., au existat relații comerciale, care s-au desfășurat în baza "Convenției pentru stipularea de Contracte de subfurnizare de produse", pe care ambele părți si-au însușit-o prin semnare și stampilare.
Ulterior încheierii contractului, după cum a reținut și instanța de fond, C. nu si-a îndeplinit obligațiile asumate, efectuând comenzi de transport în mod neregulat și fără a avea o constanta a acestor solicitări, astfel încât după ce o perioada mai mare de timp nu efectua nici o comanda de transport, la un anumit moment pretindea efectuarea mai multor curse concomitent.
Din acest punct de vedere, fața de faptul ca SC E. SS SRL, astfel cum a specificat și în fata instanței de fond, apelanta era ținută de contract să își îndeplinească obligațiile asumate, a procedat și la subcontractarea unor curse, modalitate de colaborare neinterzisa prin contract.
De altfel, un alt aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în considerare în analizarea situației prezentate, era acela ca, potrivit art. 3, alin. 3.3. din contract, organizarea logisticii de transport era la latitudinea subfurnizorului, în funcție de necesitățile comitentului.
Menționează, că în considerația faptului că interesul suveran al comitentului (C. HT S. SRL) era acela de a fi respectate termenele de livrare a mărfii către beneficiarii transporturilor, și raportat la faptul ca art. 6, alineat 6.1. din contract prevede expres faptul ca" Termenele de livrare a mărfurilor către clientul final vor fi precizate cu fiecare comanda de transport în parte și nu vor putea fi nerespectate de către subfurnizor, consideră că nu poate fi vorba de "o neexecutare a obligațiilor contractuale de către apelantă", așa cum susține instanța.
De fapt, dacă analizam logic situația, contrar susținerilor instanței din sentința apelata, rezulta în mod indubitabil ca au fost respectate în întregime clauzele contractuale de către apelantă, singura care a încercat să se sustragă prin toate mijloacele de la îndeplinirea obligațiilor sale, inclusiv prin refuzul de achitare a
11
unor servicii deja efectuate și față de care nu au existat obiecții la momentul efectuării fiind pârâta.
Astfel cum a mai menționat, premiza pentru care a fost încheiat contractul între cele doua societăți, a fost o colaborare reciproc avantajoasa, în sensul ca prețul aferent transporturilor a fost stabilit mult sub prețul pieței, pierderea pe care ar fi avut-o SC E. SS SRL fiind compensată cu numărul de comenzi de transport asumate de C., respectiv 480 transporturi/an.
Din acest punct de vedere, învederează instanței că în mod contrar celor reținute în sentința apelata, nu poate fi vorba despre o cesionare nici măcar" parțiala" a contractului, în fapt fiind vorba despre o subcontractare a unor comenzi de transport venite din partea SC TC. HT S. SRL, care datorita incălcării obligațiilor sale de a ne asigura un volum de activitate prestabilit prin comandarea a 480 curse/an, i-a pus în imposibilitatea de a bloca camioanele societății exclusiv pentru C. HT S. SRL.
Solicită să se aibă în vedere ca titularul obligațiilor și drepturilor a rămas pe toata perioada contractuala E. SS SRL, aceasta facturând serviciile prestate, de multe ori în minus fața de sumele încasate.
Din acest punct de vedere se observă ca :
Prețul stabilit /transport, conform depozițiilor martorilor a fost acceptat numai cu condiția îndeplinirii obiectivului stabilit prin contract, respectiv realizarea a 480 curse/an de către apelantă pentru C. HT S. SRL.
În ciuda faptului ca pârâta nu și-a respectat obligațiile stabilite prin contract, SC E. SS SRL a făcut tot posibilul spre a-și îndeplini obligațiile asumate.
În acest scop a apelat la subcontractori, pentru a acoperi necesarul de comenzi care erau venite din partea pârâtei, cu intermitente și fără a avea un flux constant.
Subcontractorii erau transportatori luați de pe Bursa Transporturilor, în funcție de camioanele disponibile la momentul efectuării comenzilor de către C., de multe ori, prețul/transport facturat către C., fiind mai mic decât prețul pe care E. SS îl plătea transportatorului respectiv.
Așa cum a mai arătat, acest aspect, eronat reținut de instanța de fond în sentința apelata, a fost consemnat și de expert, care în pagina 5 a respectivului raport de expertiza judiciara (Fila 170 din Dosar), consideră oportun ca" instanța de judecata să observe și eventual să analizeze aceste situații".
În acest fel, pârâta încalcă un principiu unanim recunoscut de instanțe, și anume acela ca nimeni nu-și poate invoca propria culpa pentru a-și scuza un interes, solicitând practic instanței să pronunțe o hotărâre prin care să-i oblige la plata sumelor pe care le-ar fi încasat în plus pentru transporturile efectuate, în condițiile în care au fost multe situații, reținute și de expert, în care a încasat mai puțin decât plătea efectiv, iar aceasta subcontractare (si nu cesionare) a unor transporturi pe care le-au făcut se datora tocmai culpei pârâtei care nu respecta prevederile contractual privind numărul de comenzi asigurate.
Nu au existat niciodată obiecții cu privire la nerespectarea termenelor de livrare și nici la prestarea efectiva a serviciilor de transport, pe pârâta nederanjând- o atunci când vedea în curtea societății camioane care încărcau marfa aparținând altor Companii de Transport, aspect consemnat și în depozițiile martorilor.
Un alt motiv de apel îl constituie și faptul că în mod nejustificat, instanța de fond, cu toate că a respins în totalitate cererea reconvenționala formulata de parata
- reclamanta SC C. HT S. SRL, și a admis parțial acțiunea în pretenții formulata de apelantă, a dispus compensarea cheltuielilor de judecata efectuate de societatea recurentă cu cele efectuate de pârâta, încălcând în acest fel prevederile art. 274, alin. 1, coroborat cu prevederile art. 274, alin. 2 Cod de Procedura Civila.
12
Astfel, în considerația faptului că s-a raportat la "nivelul redus al pretențiilor reclamantei-parate ", astfel cum a precizat instanța în dispozitivul sentinței apelate, aceasta s-a considerat în mod nejustificat îndreptățita sa micșoreze cheltuielile efectuate de apelantă în promovarea și susținerea acțiunii în pretenții pe care a formulat-o, obligând pârâta C. HT S. SRL la plata sumei de 2000 RON drept cheltuieli de judecata către apelantă și compensând celelalte cheltuieli de judecata.
În drept, a invocat art. 282 Cod de Procedura Civila.
Apelanta-pârâtă SC C. HT S. SRL a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și pe cale de consecință menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală sub cele două aspecte contestate: respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata contravalorii transporturilor neefectuate precum și dispoziția referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată. Cu cheltuieli de judecată sub rezerva suplimentării taxei de timbru și a onorariului avocațial.
Apelanta reclamantă SC E. SS SRL a formulat întâmpinare
prin care a solicită respingerea apelului formulat de SC C. HT S. SRL.
De asemenea a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării sentinței apelate, suspendare cerută de apelanta-pârâtă în cadrul apelului formulat.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile. legale ale art. 282 și urm C. proc. civ., Curtea reține următoarele:
La termenul din data de_ s-a formulat o cerere de disjungere a judecății în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de SC C. HT S. SRL în faza procesuală a apelului, cu formarea unui dosar separat, continuarea judecății în ceea ce privește această cerere și suspendarea judecării apelului în ceea ce privește cererea principală ( acțiunea în pretenții formulată de SC E. SS SRL) această cerere fiind întemeiată pe prev. art. 36 din Legea 85/2006.
Motivarea apelantei intimate SC C. HT S. SRL a fost aceea că la data de_ s-a deschis procedura generală a insolvenței față de acesta de către Tribunalul București în dosarul nr._ solicitând astfel a se face aplicarea disp. art. 36 din Legea nr.85/2006.
Prin urmare față de această împrejurare pârâta-reclamantă reconvențională SC C. HT S. SRL a fost citată pentru termenul din data de_ prin administratorul judiciar desemnat SC C. C. S., care însă nu și-a exprimat poziția procesuală în cauză.
În ceea ce privește cererea de disjungere instanța a constată că în speță nu sunt întrunite disp. art. 165 C. proc. civ., ambele cereri fiind în stare de judecată, așa încât a respins această cerere.
Cu toate acestea urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței față de pârâta-reclamantă reconvențională SC C. HT S. SRL în speță devin incidente prev. art. 36 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 243 alin.5 C. proc. civ.
Astfel, potrivit textului art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin urmare, din textul legal rezultă că toate acțiunile individuale, formulate anterior datei deschiderii procedurii, care au ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, sunt suspendate de drept pe data începerii procedurii. Deci, ca efect al începerii procedurii, orice urmărire individuală împotriva debitorului se suspendă. Efectul suspensiv al începerii procedurii are rolul de ai proteja pe creditori având în vedere faptul că unul dintre caracterele procedurii insolvenței este caracterul concursual. În concepția Legii nr.85/2006,
13
suspendarea interzice atât continuarea acțiunilor începute, cât și începerea unor acțiuni noi.
Pentru suspendarea acțiunilor nu este necesar ca încheierea de deschidere a procedurii să fi devenit irevocabilă, deoarece hotărârile pronunțate de către judecătorul sindic sunt executorii, recursul nefiind, în principiu, suspensiv de executare. Prin urmare, față de textul legal invocat Curtea constată că în speță ne aflăm în prezența unei suspendări de drept a tuturor acțiunilor, urmare a deschiderii procedurii insolvenței față pârâta SC C. HT S. SRL, așa încât în temeiul art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006 urmează a se admite apelurile declarate de SC E. SS SRL reclamant-pârât reconvențional și SC C. HT S. SRL iar hotărârea primei instanțe va fi schimbată, în sensul că în temeiul disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 instanța constată suspendată de drept atât cererea principală modificată si precizată cât și cererea reconvențională.
Dată fiind soluția de suspendare a cererilor, instanța urmează a respinge ca rămasă fără de obiect cererea de suspendare a executării hotărârii primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelurile declarate de SC E. SS SRL reclamant-pârât reconvențional și SC C. HT S. SRL pârâta-reclamantă reconvențională împotriva sentinței civile nr.1366 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj pe care o schimbă în sensul că în temeiul dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006 constată suspendată de drept cererea principală modificată și precizată formulată de reclamanta SC E. S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. HT S. SRL și cererea reconvențională formulată de SC C. HT
S. SRL în contradictoriu cu SC E. SS SRL. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
C. | I. | D. | P. | M. N. | ȚÂR |
Red.I.C./dact.V.R.
2 ex./_
Jud.fond: Flavius I. Moțu
14
| ← Sentința civilă nr. 7053/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 142/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
