Decizia civilă nr. 355/2013. Contestație la executare silită

R O M Â N I A

T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr.355/2013

Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. D. JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. IANCU M.

GREFIER: A. VLAIC

Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC K. S. împotriva sentinței civile nr.25386/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. E. "I. P. ";, având ca obiect în primă instanță contestație la executare.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul intimatei, avocat M. I. Floare, lipsind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că deși recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului, în cuantum de 97 lei și timbre judiciare în cuantum de 5 lei, aceasta nu a înțeles să se supună dispozițiilor instanței.

T. ul, în urma deliberării, ridică din oficiu excepția netimbrării recursului, pe care o pune în discuția părții prezente.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.

T. ul, în urma deliberării, reține cauza în pronunțare asupra excepției. T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.25386/2012 pronunțată la data de 20 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea SC K. S. în contradictoriu cu intimatul C. E. I. P. și a fost obligată contestatoarea să-i plătească intimatei suma de 1.240 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta SC K. S., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare formulate.

Prin întâmpinare, intimatul C. E. I. P. a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului invocată de intimat, tribunalul constată următoarele:

1

Pentru termenul de judecată din data de 27 mai 2013 fixat de instanță în sarcina recurentei s-a stabilit obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și un timbru judiciar în cuantum de 5 lei, conform disp. art.11 din Legea nr.146/1997, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat (f.7).

Conform prev. art.20 din actul normativ sus invocat, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. In cazul cand se micsoreaza valoarea pretentiilor formulate in actiune sau in cerere, dupa ce a fost inregistrata, taxa judiciara de timbru se percepe la valoarea initiala, fara a se tine seama de reducerea ulterioara. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.

Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 alin.3 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și va dispune anularea recursului formulat ca netimbrat, urmând a menține în întregime sentința recurată.

În temeiul prev. art.274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatului C. E. I. P. suma de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite excepția de netimbrare a recursului, invocată de intimat și, în consecință:

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de către recurenta SC K. S., împotriva sentinței civile nr.25386/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosar nr._ .

Obligă recurenta să plătească intimatului C. E. I. P. suma de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

D. M. D. N. K.

F.

-IANCU M. A. VLAIC

Red.DMD/MM 2 ex./_

Judecător fond: I. u V., Judecătoria Cluj-Napoca.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 355/2013. Contestație la executare silită