Decizia civilă nr. 561/2013. Contestație la executare silită

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 561/R/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE - S. I. JUDECĂTOR - C. G. JUDECĂTOR - V. L. G. GREFIER - DP

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenții P. A. și P. C. L. împotriva sentinței civile nr.569/_ pronunțate de către Judecătoria Dej, în contradictoriu cu intimata B. T. SA S. D., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.

La apelul nominal la prima strigare se prezintă reprezentanta intimatei, d-na consilier juridic Chirea C., cu delegație depusă la acest termen de judecată, lipsind recurenții.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că intimata a înregistrat întâmpinare la data de_ .

Reprezentanta intimatei depune concluzii scrise, arătând că nu are alte cereri în probațiune sau excepții de invocat.

Constatând că recurenții au fost citați pentru acest termen

cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei, tribunalul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a le da acestora posibilitatea de a se prezenta și îndeplini această obligație.

La a doua strigare, se prezintă reprezentanta intimatei, d-na consilier juridic Chirea C., cu delegație depusă la acest termen de judecată, lipsind recurenții.

Din oficiu, tribunalul invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției invocate.

T. ul reține cauza în pronunțare, pe excepția invocată.

T. UL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 569/_ pronunțate de Judecătoria Dej în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii P. A. și P. C. L., în contradictoriu cu intimata SC B. T. SA.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții P. A. și P. C. L.

, solicitând modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC B. T. SA a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, menținerea în integralitate a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, și respingerea cererii recurenților privind plata cheltuielilor de judecata.

Analizând cu prioritate, în baza art. 137 Cod proc.civ., excepția netimbrarii, invocată din oficiu, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită, constatând că, deși a fost legal citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 97 lei, recurenții P. A. și P. C. L. nu au depus la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul pus în vedere.

Pentru aceste considerente, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform căruia ";neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii";, tribunalul va anula recursul declarat de recurenții P. A. și P. C. L. în contradictoriu cu intimata SC B. T. SA împotriva sentinței civile nr. 569/_ pronunțate de Judecătoria Dej în dosarul nr._ pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nelegalei timbrări și, în consecință, anulează recursul declarat de recurenții P. A. și P. C. L. în contradictoriu cu intimata SC B. T. SA împotriva sentinței civile nr. 569/_ pronunțate de Judecătoria Dej în dosarul nr._ pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

GREFIER

S. I. C.

G.

V. L. G.

DP

Red./Dact./G.V.L./2ex./_ Judecător fond: R. S. Judecătoria Dej

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 561/2013. Contestație la executare silită