Decizia civilă nr. 358/2013. Constatare nulitate act

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

DOSAR nr. _

R O M Â N I A

T. UL SPECIALIZAT C.

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 358/R/2013

Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.

JUDECĂTOR - D. H. JUDECĂTOR - V. L. OROS GREFIER - DP

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursurilor declarate de recurenții O. B. R. SA și P. L. împotriva sentinței civile nr. 77/_ pronunțate de către Judecătoria Dej, cauza având ca obiect în primă instanță constatare nulitate act.

Se constată că recurentul P. L. a înregistrat "Concluzii scrise"; la data de_ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra recursurilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul reținând cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 77/2013 pronunțată la data de _

Judecătoria Dej a admis acțiunea reclamantului P. L. împotriva pârâtelor

O. B. R. S. B. cu sediul în B. str.T. nr. 1 sect.3 și O. B. R.

  1. - A. D. și în consecință:

    1. constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale înserate în contractul de credit nr.C_ din_ încheiată între O. B. R. SA prin A. D. în calitate de împrumutator și reclamantul în calitate de împrumutat, respectiv:

      • parte din art.5.2 din contractul de credit, care prevede ca:";5.2- dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută(ex.EURIBOR(EUR) /LIBOR (CHF) / ROBOR( RON) etc.) fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat, începând cu data de aplicare de stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

      • art.5.7 din Contractul de credit, care prevede ca: 5.7-" Pentru sumele restante datorate rezultate din prezentul contract(dobânda, principal etc.) Clientul va plăti o dobândă penalizatoare o rată a dobânzii majorată cu 10 puncte procentuale față de dobânda curentă aplicabilă prezentului contract de credit la data intrării în restanță. Dobânda penalizatoare se stabilește în forma procentuală ca rata anuală de dobândă";.

      • art.6.1 lit.b), din contractul de credit care prevede ca:"; 6.1-" Pentru creditul acordat banca percepe următoarele taxe și comisioane: b).- comision de acordare: 2,00% perceput o singură dată la valoarea creditului acordat.";

  • art.6.2. din Contractul de credit, care prevede ca:"; 6.2

    Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, fără consimțământul clientului . Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în tariful de taxe și comisioane și va fi afișat la sediile băncii.";

    • art.1, punctul 5.1 din actul adițional nr. 1/_ la contractul de credit, care prevede ca: 5.1- Rata dobânzii curente ce se va aplica creditului este de 6,88% și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință + marja băncii.

      - art.1. punctul 5.8 din Actul adițional nr. 1/_ la contractul de credit, care prevede ca: 5.8.- Pentru sumele restante datorate rezultate din prezentul contract( Clientul va plăti o dobândă penalizatoare- în valoare de 8,8%. Dobânda penalizatoare se stabilește în forma procentuală ca rata anuală de dobândă și este fixă pe toată durata creditului.

    • art.III din Actul adițional nr. 1/_ la contractul de credit care prevede că: III.- La expirarea celor 6 luni, rata dobânzii se va calcula conform formulei de calcul indicate în cadrul art.5"; dobânda curentă și dobândă penalizatoare"; cu o valoare a marjei de 6,77 % iar rambursarea creditului se va face conform noului grafic de rambursare generat de acea dată";.

S-a dispus obligarea pârâtelor la încheierea unui act adițional la contractul de credit prin care:

  1. înlătură clauzele de mai sus, fiind vorba despre o serie de clauze abuzive:

  2. stabilește clar modalitatea de calcul a dobânzii variabile, respectiv LIBOR CHF la 3 luni + marja de dobândă a băncii, marja de dobândă a băncii fiind marja percepută în momentul încheierii contractului și calculată prin scăderea din dobândă curentă de 5,7% a indicelui LIBOR valabil pentru data încheierii contractului_ (LIBOR =2,8150 % adică marja băncii = 2,8850%.

  3. modifică clauzele de la pct.II și III din Actul adițional, în sensul alinierii prevederilor contractuale în ceea ce privește nivelul marjei fixe a băncii în procent de 2,8850%.

    1. dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumelor următoare:

      • comisionul de acordare credit în cuantum de 2524,5 CHF sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data achitării efective a sumei, comision perceput și încasat de la reclamant în mod abuziv, la data semnării convenției de credit.

      • suma de 16507,86 CHF sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății plus dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data achitării efective a sumei, reprezentând diferența dintre dobânda percepută și încasată de la reclamant în mod abuziv de la data de_, până la data redactării prezentei și dobânda reală, conform prevederilor contractuale, raportat la evoluția indicatorului LIBOR(CHF) pentru perioada martie 2008- octombrie 2012.

      • sumele percepute de către pârâtă, cu același titlu de diferența dintre dobânda percepută și încasată și dobânda reală, în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2012 și data pronunțării hotărârii.

S-au respins excepțiile necompetenței teritoriale, a lipsei calității procesuale de folosință a Agenției O. B. D. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâta de ord.1.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanța a reținut faptul că în convenția încheiată între reclamant și pârâta O. B. R. SA prin A. D. erau cuprinse o serie de clauze abuzive, la data de_ reclamantul a convocat pârâta la conciliere în speranța rezolvării pe cale amiabilă a acestei cauze, dar fără rezultat.

Art.1 alin.3 din Legea 193/2000 prevede că"; Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";;

Art.2 din Legea nr.193/2000 prevede că"; Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale…(.2).Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia";.

Art.4 din același act normativ, arată că"; (1). O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților …(2). O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cu mar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.

Art.14 din Legea 193/2000 arată că"; Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor legii au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de proc.civilă.

Art.2 pct.16 din O.G. 21/1992 privind protecția consumatorului"; clauza abuzivă- o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";

Art.9 pct.3 lit.g din O.G.nr.21/1992 privind protecția consumatorului"; variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru";.

Clauza de la art.5.2 din contractul de credit, care prevede ca:";5.2- dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii este abuzivă, raportat la prev.art.4 și ale pct.1 lit.a și g din lista anexă la Legea 193/2000, deoarece pe lângă faptul că nu a fost negociată direct cu reclamantul face parte dintr-un contract standard preformulat și utilizat la marea majoritate a clienților pârâtei.

Această clauză este abuzivă și permite băncii să modifice unilateral dobânda fără a avea un motiv întemeiat și specificat în mod clar în conținutul convenției.

De asemenea, această clauză dă dreptul băncii, ca aceasta în mod unilateral să interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobânzii, fără negociere, fără a se fi stipulat în contract un nivel maxim al dobânzii, care să-i dea posibilitatea și celeilalte părți contractante, să prevadă la momentul încheierii convenției, care ar putea fi obligațiile majore maxime care s-ar putea impune în sarcina lor.

Clauza cuprinsă la art.5.2 teza inițială din contract dă posibilitatea pârâtei să modifice dobânda iar această clauză este abuzivă deoarece exclude posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Contrar susținerilor pârâtei, banca nu a respectat prevederile contractuale modificând dobânda unilateral, după 6 luni de la încheierea contractului, fără a respecta evoluția indicatorului LIBOR CHF la 3 luni, aspect dovedit cu expertiza

contrabilă extrajudiciară anexată acțiunii, unde este prezentată detaliat evoluția indicatorului LIBOR CHF la 3 luni.

Evoluția indicatorului LIBOR CHF la 3 luni este publică, fiind afișată în permanență pe site-ul indicat de către banca și pe ale site-uri specializate, aspect verificabil în orice moment.

Dacă banca ar fi respectat clauza potrivit căreia, dobânda variază doar în funcție de evoluția indicatorului LIBOR ,reclamantul nu ar fi invocat contrariul.

Așa cum rezultă din Raportul de expertiză, în perioada martie 2008- octombrie 2012, banca a perceput un excedent de 16.507,86 CHF, în raport cu variația indicatorului LIBOR, modificând dobânda la nivelul lunii mai 2008, de la procentul de 5,7% la procentul de 6,99% ori, indicele LIBOR era într-o continuă depreciere.

De asemenea modificarea ratei dobânzii de la 5,7% la 6,99% este prezentată în scadențarul credit generat la data de_, unde apare în mod clar, dobânda ca fiind în procent de 6,99% ,deși reclamantul nu a semnat nici un act adițional care să permită băncii o asemenea modificare, rezultând o diferență lunară de 88,19 CHF.

Acest excedent a putut fi încasat de către unitatea creditoare dar în virtutea prev.art.8.1 din contract, care îi conferă"; dreptul să revizuiască rata dobânzii în funcție de politica băncii";

Deși pârâta arată că, începând cu_ din contractul de credit au fost eliminate orice referire la variația dobânzii în funcție de politica băncii, ca urmare a intrării în vigoare a OUG.50/2010, art.95 din acest act normativ arată următoarele:"; Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția disp.art.37 ind.1 ale art.66-69 și în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art.50-55 ale art.56 alin.2, ale art.57 alin. 1 și 2 precum și ale art.66-71";

Contractul încheiat de reclamant cu pârâta este exclus de la aplicarea OUG.50/2010 deoarece a fost încheiat la data de_, fiind în curs de derulare la data intrării în vigoare a respectivului act normativ și este încheiat pe o durată determinată, respectiv 180 luni de la data încheierii convenției.

De asemenea sunt eronate susținerile pârâtei cu privire la faptul că plata comisionului de acordare(2524,5 CHF) s-a efectuat din surse proprii de către client"; la momentul semnării contractului de credit clientul nu doar că era necesar a cunoaște obligația de a achita acest comision de acordare dar era obligatoriu a și deține suma, ce urma a fi achitată din surse proprii";.

Așa cum rezultă din copia extrasului de cont al reclamantului, suma ce reprezintă comision de acordare credit în sumă de 2524,5 CHF i-a fost reținută din valoarea creditului, deci nu o avea din surse proprii. De asemenea reclamantul a mai achitat un alt comision ce reprezintă taxa analiză dosar, în cuantum de 150 lei, perceput și încasat de bancă la momentul acordării creditului. După tragerea comisioanelor reclamantul a primit efectiv suma de

123700,5 CHF, transformați. Și acest aspect contrazice susținerile pârâtei potrivit cărora comisionul de acordare credit a fost achitat din banii proprii ai reclamantului.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtelor și a dispus anularea clauzelor contractuale abuzive și restituirea sumelor așa cum a fost formulată și a respins excepțiile necompetenței teritoriale a excepției lipsei calității procesuale de folosință a Agenției O. B. D. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâta de ord.1.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta O. B. R. S., solicitând in principal admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 77/_ și a încheierii de ședința din data de_, ca urmare a incidenței motivelor prevăzute de art 297 alin.21 Cod procedura civila si, in subsidiar, modificarea sentinței civile mai sus menționate, in sensul respingerii acțiunii promovata de intimatul reclamant ca neîntemeiata.

În motivarea apelului apelanta a arătat că instanța de fond in mod greșit, a respins excepția nesocotind astfel voința pârtilor consemnata la art.16.2 din contractul de credit si prevederile art.7.1 din Codul de procedura civila.

Dispozițiile procedurale (art.7 Cod proc.civ) arata ca:"Cererea împotriva unuei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal.", si având in vedere ca la D. se afla doar o agenție bancara si ca sediul principal al paratei este in B., str. Buzesti, nr.66-68, sect.l, atunci instanța competenta este cea de la sediul principal al băncii.

Pentru a deveni incidente in cauza dispozițiile art. 7 alin.2) care arata ca .- "Cererea se poate face si la instanța locului unde ea are reprezentanta" ar fi necesar ca A. Dei sa aibă si sa îndeplinească condițiile prevăzute de legislația in vigoare pentru reprezentanta, respectiv de Decretul Lege nr. 122 din 1990 privind autorizarea și funcționarea în R. a reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor economice străine. Or, in speța de fata nu poate fi vorba de reprezentanta unei societății comerciale, nefiind îndeplinite niciuna dintre condițiile cerute de lege pentru existenta si funcționarea unei reprezentante.

Prevederile art.10 pct.l C.proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul în care, prin convenția părților, nu s-a stabilit locul executării obligației, într-o atare situație urmând a fi aplicată regula de drept comun prevăzută de art. 7 C.proc. civ., în sensul că este competentă teritorial instanța de la sediul pârâtului. Părțile nu au stabilit locul executării obligațiilor izvorâte din contract, iar mai mult pentru a deveni incidența competenta alternativa practica judiciara a statuat ca in cauza trebuie sa fie vorba de litigii comerciale, respectiv de litigii intre profesioniști.

Pornind de la definiția data noțiunii de "profesionist" prin Codul civil si Legea nr.71/2011, nici sub acest aspect nu pot deveni incidente prevederile art.10.1, cauza trebuind a fi soluționată de către instanța de drept comun, respectiv instanța de la sediul principal al băncii. Normele procedurale fiind de imediata aplicare, spre deosebire de normele de drept civil care se aplica numai situațiilor născute după intrarea lor in vigoare, acestea trebuiesc aplicate in spiritul si litera lor, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față.

Mai mult, părțile prin voința lor liber exprimată au stabilit competența de soluționare a eventualelor litigii dintre ele in favoarea "instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii, conform legii", astfel că încălcând principiul înscris la art.969 Cod civ. instanța a reținut cauza spre competentă soluționare.

In ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Agenției D., respinsa fara indicarea motivelor pe care s-a intemeiat soluția, se arată ca pentru a se putea retine incidența art.41 alin.2 Cod proc.civ si a se constata capacitatea procesuala de folosința a Agenției D., instanța ar fi trebuit sa constate indeplinirea condițiilor prevăzute de acest articol de către agenția parata si nu sa se limiteze la a statua ca excepția este "neîntemeiata".

O agenție înființată de o instituție bancară, conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi titulară de drepturi și obligații întrucât este o entitate lipsită de personalitate juridică. Raporturile de subordonare în care se află agenția față de societatea mamă determina obligația agenției de a încheia acte juridice numai în numele societății mamă, doar aceasta din urma având,

capacitate procesuală ca titular de drepturi și obligații. Referitor la dezlegarea dată excepției lipsei capacității de folosință a recurentei-pârâte, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează folosința și exercițiul drepturilor procesuale nu au fost corect aplicate, intrucat agenția nu are capacitate procesuală de folosință de a sta în judecată în calitate de pârâtă.

În speță, pârâta A. D. are statut de agenție, care este un sediu secundar, definit de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificat prin Legea nr. 441/2006, agenția fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății comerciale.

Fiind un dezmembrământ al societății, agenția nu poate fi o societate ori o asociație în sensul art. 41 alin. (2) C. proc. civ. ce prevede că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

  1. , ca dezmembrământ al băncii, nu poate fi asimilată unei asociații, cu structură de conducere de sine stătătoare, cu autonomie decizională și patrimonială, niciuna dintre aceste trăsături nefiind întrunite în cazul agenției.

In speța, in municipiul D. funcționează A. D. ca punct de lucru stabil al O. B. R. SA, unitate fara personalitate juridica.

Instanța, in mod greșit, retine ca raportat la prev.art.112 alin.3 din Cod proc.civ., art.95 din OUG nr.50/2010, contractul de credit dintre parti fiind semnat la data de_, fiind astfel exclus de la aplicarea ordonanței menționate, fiind in curs de derulare la data intrării in vigoare a respectivului act normativ. Ceea ce omite instanța de fond atunci când isi fundamentează respingerea excepției invocate este faptul ca art.95 din OUG nr.50/2010 a fost modificat si a primit forma invocata de instanța ca urmare a modificarilor aduse ordonanței prin Legea nr.288/2010. Anterior modificărilor aduse prin Legea nr.288/2010, art.95 din OUG nr.50/2010 avea următorul conținut:" 11) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgența, sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgența. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgența. (3) Creditorul trebuie sa poată face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezența ordonanța de urgența. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezența ordonanța de urgența sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 12) este considerata acceptare tacita.

Așadar legea a instituit in sarcina creditorilor obligația de a alinia contractele de credit in derulare la rigorile ordonanței in termenul prevăzut in cuprinsul acesteia, sub sancțiunile prevăzute de lege. Creditorii nu au avut drept de opțiune intre a aplica sau nu prevederile acesteia, ci au avut obligația de a alinia contractele in derulare la rigorile getului normativ. întrucât reclamantul nu a semnat actul adițional de conformare la rigorile OUG nr.50/2010, prevederile contractuale au fost conformate dispozițiilor ordonanței la expirarea termenului prevăzut de lege. Ulterior, legiuitorul o intervenit si a edictat Legea nr.288/2010. in temeiul căreia imprumutatii aveau recunoscut dreptul de a refuza aplicabilitatea ordonantei si de a solicita revenire la vechile condiții contractuale, ort 95 din OUG nr.50/2010 ajungand la formo reținuta de către instanța de judecata. Intimatul-reclamant nu a formulat notificare de renunțare in înțelesul legii nr.288/2010, astfel incat contractului de credit incheiat de cațre acesta urmează sa i se aplice dispozițiile OUG nr.50/2010.

Întrucât acest act normativ a impus ca variația dobânzii să fie independentă de voința instituției de credit orice referire la "politica" băncii a fost exclusă prin efectul legii de la aplicare. Mai mult, incepand cu luna decembrie 2008, ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr.174/2008 nicio modificare a contractului de credit nu putea interveni in lipsa unui act adițional semnat de toate părțile contractante, astfel incat din moment ce exista prevederi legislative cu aplicabilitate ope legis, respectivele clauze contractuale sunt lipsite de obiect întrucat contractul este considerat acceptat tacit in conformitate cu dispozițiile legale ale art.11 din legea nr.288/2010, instanța de fond ar fi trebuit sa constate ca prin act adițional transmis reclamantului s-a produs o adaptare a contractului de credit la dispozițiile OUG nr.50/2010, astfel incat clauzele reclamate nu mai sunt in vigoare.

Cum in speța, nu se precizează faptul ca dobânda este fixa, formula de calcul a dobânzii prin prisma dispozițiilor OUG nr.50/2010, indeplineste toate cerințele legale, astfel incat nu poate decât sa profite intimatului reclamant. Mai mult, acte normative ulterioare incheierii contractului de credit si cu aplicabilitate asupra acestuia, au impus obligații precise in sarcina imprumutatorilor, astfel incat orice arbitrariu sa fie exclus.

Prin raportare la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, Anexa la Legea nr. 193/2000, modificata, rezulta ca, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii in mod unilateral nu este abuziva, cu condiția ca acest lucru sa se facă in baza unui motiv întemeiat, prevăzut si in contract si, totodată, clientul sa aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.

Așadar, in art. 5.1 din contract se stipulează ca, la data incheierii contractului, rata dobânzii este de 5.77%. In art. 5.2 din contract se stipulează ca dobânda este variabila si se detaliază modul in care poate fi modificata dobânda. Așadar, modificarea dobânzii este strict relationata cu indicele LIBOR CHF, un indice obiectiv. In aceste condiții, exista un motiv intemeiat care sa determine modificarea ratei dobânzii platibile. Aceasta formula de calcul a ratei dobânzii respecta si a respectat legislația in vigoare pe parcursul derulării contractului de credit. In conformittae cu aceasta clauza contractuala si in raport si de evoluția indicatorului LIBOR subscrisa a procedat la majorarea ratei dobânzii in cursul anului 2008, in deplina conformitate cu clauzele contractuale si cu respectarea întocmai a legislației in vigoare. De asemenea, împrumutatul a fost notificat cu privire la aceasta modificare de dobânda si a avut posibilitatea rezilierii contractului, in cazul in care nu era de acord cu noul procent al acesteia. Subliniem faptul ca anterior intrării in vigoare a OUG nr. 174/2008 nu era instituita legislativ obligativitatea incheierii unui act adițional cu prilejul fiecărei si oricărei modificări aduse contractului de credit, iar contractul de credit are natura juridica a unui contract unilateral, chiar daca este cu titlu oneros, deoarece atât obligația de restituire, cat si obligația de plata a dobânzilor incumba imprumutatului.

Asa fiind, nu se poate susține ca stipularea unei dobânzi variabile prezintă in orice condiții un caracter abuziv. Chiar art.l lit.a) din lista cuprinzând clauzele considerate ca abuzive, anexa la Legea nr.193/2000, permit comerciantului/profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului, daca exista un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract, cu informarea cat mai curând posibil despre aceasta a consumatorului si cu posibilitatea acestuia din urma de a rezilia imediat contractul.

Recurenta solicită instanței să observe ca părțile au agreat ca si criteriu obiectiv de modificare a dobânzii politica Băncii prin valoarea dobânzii de referința pentru CHF, respectiv LIBOR(criteriu justificat de necesitatea băncii de

a obține la randu-i disponibilitățile bănești necesare desfășurării activității), iar art.5.3-5.5 din contract prevăd obligatia sa de a comunica imprumutatului noul procent de dobânda prin rambursarea ratelor nescadente sau a restului din creditul angajat si dobânzile aferente in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii. Importante sunt in acest sens si dispozițiile cuprinse in art.l alin.2 din lista anexa la Legea nr.193/2000.

Mai mult, Legea nr.193/2000 nu se opune inserării in contracte a unor clauze "in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibila de către consumator_ daca exista o motivație intemeiata_." Astfel, modificarea ratei dobânzii se face in raport de valoarea de referința pentru fiecare valuta-factor obiectiv, independent de voința furnizorului de servicii financiare, sub condiția informării imprumutatului si a acordării unui termen in care acesta sa isi manifeste voința in raport de propunerea înaintata de Banca si a semnării unui act adițional la contract.

In aceste condiții exigentele bunei-credinte sunt respectate si clauza nu poate fi considerata abuziva. Așadar, părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul contractual, neexistand niciun dezechilibru, niciun tratament preferențial vreunei părți semnatare a contractelor de credit.

De asemenea, având in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis. respectiv 0U6 nr. 174/2008 si OUG nr.50/2010, precum si clauzele cuprinse in actul adițional de conformare la OUG nr.50/2010, instanța de fond putea sa constatate ca sintagma "in funcție de politica băncii" nu mai exista in contracte, astfel incat nu poate avea nici caracter abuziv.

In interpretarea data de către instanța ar urma sa considere ca ineficace prevederile unui act normativ, care isi produce efect de drept asupra contractelor de credit si ale cărui dispoziții sunt inactivate numai in cazul in care împrumutatul formulează notificare de refuz in temeiul Legii nr.288/2010. Cum reclamantul intimat nu a formulat o astfel de notificare, instanța ar fi trebuit sa constate aplicabilitatea in privința creditului contract de acesta a prevederilor OUG nr.50/2010, nu sa excludă acest contract de la aplicabilitatea prevederilor ordonanței.

Contractele se incheie si se modifica prin convenția părtilor, instanța nu poate dispune modificarea unui contract in sensul solicitat de o parte, opunandu-se la aceasta principiul forței obligatorii a contractului "pacta sunt servanda".

In acest sens recurenta arată ca incepând cu luna decembrie 2008, o data cu intrarea in vigoare a prevederilor OUG nr. 174/2008, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor referitoare la dobânda (fara ca actul normativ sa distingă cu privire la ce ar fi putut sa însemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, cu excepția modificărilor impuse prin legislație, dispoziție legala respectata de către ea.

Reiterează faptul ca O. B. R. S. nu a aplicat in detrimentul clientului sau dreptul de a modifica unilateral nivelul dobânzii, modificarea dobânzii intervenind exclusiv pe fondul cresterii/scaderii indicelui de referința LIBOR 3L (CHF) si de asemenea, in contextul in care a respectat prevederile OUG nr. 174/2008 care, la art. II, pct. 9, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, prin care se completează art. 9 din OG nr.21/1992, privind protecția consumatorilor, cu art. 93 lit. h) prevede ca

"sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare sa modifice unilateral clauzele contractuale fara încheierea unui act adițional, acceptat de consumator".

Instanța retine caracterul abuziv al clauzei înscrise la art.5.2 si pe considerentul ca nu "s-a stipulat in contract un nivel maxim al dobânzii, care sa-l dea posibilitatea si celeilalte parti contractuale, sa prevadă la momentul încheierii convenției, care ar putea fi obligațiile majore maxime care s-ar putea impune in sarcina lor" Si prin aceasta interpretare data de către instanța consideram ca se face o greșita aplicare a legii, ignorandu-se tocmai natura contractului si regulile aplicabile acestuia, întrucât părțile au stabilit clar ca dobânda este variabila, in funcție de criteriile arătate in contract rezulta ca riscul creșterii dobânzii este suportat de către imprumutat.

Mai mult, intrucat evoluția indicilor in funcție de care fluctuează dobânda nu este stabilita de către Banca aceasta nu poate stabili niciun prag maxim pana la care poate creste dobânda, intrucat nu poate influenta evoluția acestor facturi si intrucat s-ar contraveni prevederilor contractual transformandu-se produsul contractat de către intimatul reclamant din unul cu dobânda variabila in unul cu dobânda fixa.

Instanța retine, de asemenea caracterul abuziv al art. 5.7/6.116.2 din contractul de credit, motivat de faptul ca incalca ..dispoziții legale imperative", fara nicio alta circumstantiere in raport de criteriile prevăzute la art. 4 din Legea nr.193/2000 si in funcție de care se poate considera o clauza contractuala ca fiind abuziva.

Cu referire la dreptul Băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, dobânzilor si taxelor fara consimțământul împrumutatului se arată ca prin art.35 din OUG nr.50/2010 s-a instituit interdicția pentru societățile bancare de a modifica nivelul taxelor, comisioanelor si spezelor bancare, cu excepția cazului in care o astfel de modificare este impusa prin legislație: " (1) Fara a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație." întrucât o dispoziție legala imperativa se opune modificării acestor elemente adiacente contractului de credit si pentru ca buna-credinta este presupusa a călăuzi activitatea oricărui comerciant si pe considerentul ca o societate comerciala care este constituita in scopul de a obține profit nu poate fi presupusa a-si cauza cu intenție prejudicii patrimoniului propriu ca urmare a neaplicarii unor dispoziții legale nu vedem cum o astfel de clauza ar avea caracter abuziv si in ce rezida reaua credința a recurentei.

Mai mult, intrucat in prezent sunt in vigoare dispozițiile OUG nr. 174/2008, care obliga la incheierea unui act adițional cu prilejul oricărei intervenții asupra contractului de credit, este de la sine inteles ca o modificare a contractului nu poate avea loc fara acordul ambelor parti.

Recurenta mai arată că nu poate fi presupusa a se expune deliberat sancțiunilor pecuniare sau de alta natura care ar interveni ca urmare a nerespectarii dispozițiilor legale, cum lasă sa se interpreteze instanța prin considerentele enunțate la fila 8 din sentința. Un motiv in plus îl constituie si diligenta de care trebuie sa dea dovada împrumutatul, care, in momentul in care ar constata o eventuala creștere a costurilor creditului, independenta de indicii menționați in contract, ar trebui sa se adreseze Băncii solicitând lămuriri in acest sens.

Un argument in plus il constituie si prevederile art. 40 din OUG nr.50/2010 care arata ca sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului sa modifice unilateral clauzele contractuale fara încheierea unui act adițional, acceptat de consumator întrucât intimatul reclamant nu a formulat notificare de refuz pe Legea nr.288/2010, cu consecința aplicării produsului contractat de acesta a dispozițiilor OUG nr.50/2010, care considera nule

modificările aduse contractului fara incheierea unui act adițional si vazand si clauzele cuprinse in proiectul de act adițional transmis reclamantului in vederea conformării contractului la rigorile ordonanței nr.50/2010 se impunea ca instanța sa respingă acest capăt de cerere ca lipsit de obiect, nu sa constate caracterul abuziv al acestor dispoziții contractuale.

Referitor la comisionul de acordare a creditului perceput la incheierea contractului de credit, clauza contractuala este clara si fara echivoc si a fost convenita si insusita de parti, inclusiv de reclamant, ca urmare a semnării convenției, devenind astfel lege intre părțile contractante potrivit art.969 Cod civ. si a fost avut in vedere la momentul acordării creditului, constituind elemente ale voinței de a contracta, in condițiile in care recurenta nu deține un monopol pe piața relativă la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variata, clientul putandu-se adresa băncii a cărei oferta este considerata mai avantajoasa pentru el. Aceste clauze sunt in concordanta cu principiul libertății contractuale, nefiind adusa atingere legilor care interesează ordinea publica si nici moralei conform art.5 si art.968 Cod civ., astfel că, nici sumele de bani achitate de reclamant si solicitate a fi restituite nu pot fi considerate ca neavând temei legal și contractual.

Clauza contractuală referitoare la comisionul de acordare a creditului perceput la data încheierii contractului de credit este una clară și fără echivoc, a fost convenită și însușită de părți, inclusiv de către intimatul reclamant, ca urmare a semnării contractului de credit, devenind astfel lege intre părțile contractante, constituind elemente determinante la formarea voinței de a contracta.

Astfel fiind clauzele referitoare la dobânda si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja bancii formeaza prețul contractual, iar aprecierea caracterului abuziv nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, asa cum rezulta in cauza, in acest sens fiind si dispozițiile legii nr.l93/2000(art.4 alin.5) care au transpus Directiva nr.93/13/CEE.

Instanța a constatat ca .. in concret banca a modificat nivelul dobânzii fara a lua in considerare evoluția indicatorului LIBOR, rezultând astfel faptul ca reclamantul a achitat suma de 16507.86 CHF in plus, ca urmare a faptului ca banca nu a ținut cont de scăderea indicelui menționat, constatare bazata pe un raport de expertiza contabila, extrajudiciar, care nu a fost pus in discuția contradictorie a părtilor si a cărui întocmire nu a respectat dispozițiile edictate de art.201-2014 Cod proc.civ.

Având in vedere rigorile probatorii stabilite prin art. 1169 cod civil si faptul ca acest raport de expertiza extrajudiciara consemnată la dosar de către intimatul reclamant este un act unilateral care nu poate proba contra paratei raportul de expertiza extrajudiciara nu are valoare probatorie individuala, opozabila celeilalte parti in proces.

Instanța, in virtutea rolului activ, avea obligația de a pune in discuția contradictorie a părtilor conținutul raportului de expertiza extrajudiciara potrivit regulilor de drept comun prevăzute de art. 201-214 din Codul de procedura civila, pentru a da posibilitatea părtii căreia ii este opusa o expertiza extrajudiciara poate sa formuleze obiectiuni si, de asemenea, poate sa solicite efectuarea unei contraexpertize pentru a combate raportul de expertiza extrajudiciară, întrucat una dintre cerințele fundamentale ale normelor procedurale cu incidența in materia expertizei o constituie reglementarea privind citarea părtilor, din art. 208 alin. 1 din Codul de procedura civila, prevedere

instituita ca o garanție a dreptului la apărare al părtilor, omologând acest raport de expertiza extrajudiciara, întocmit fara respectarea unor minime garanții procesuale, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, impunandu-se rejudecarea cauzei pentru a se.

O aplicare greșita a legii a făcut instanța de fond si in motivarea respingerii excepției prescripției dreptului material la actiune cu referire la comisionul de acordare și respinge aceasta prescripție pe considerentul ca "reclamantul a mai achitat un alt comision ce reprezintă taxa de analiza dosar, in cuantum de 150 lei, perceput si încasat la momentul acordării creditului.

Recurenta mai arată ca instanța de fond face confuzie intre comisionul de acordare prevăzut la art.6.1 lit. si taxa de analiza dosar, punând semnul egalității intre cele doua noțiuni, deși caracterul si conținutul acestora este diferit. Excepția prescripției a fost invocata de către recurent in raport de comisionul de acordare, comision permis inclusiv de OUG nr.50/2010 si nu in raport de o taxa de analiza, capăt de cerere cu care instanța de fond nici nu a fost investita.

In ceea ce privește obligarea recurentei la restituirea către reclamanta a sumei de 2524,5 CHF sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua plații, plus dobânda legala aferenta reprezentând comision de acordare perceput si incasat de la reclamant in mod abuziv si a sumei de 16507,86 CHF sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua plații, plus dobânda legala aferenta, reprezentând diferența dintre dobânda perceputa si încasata de la reclamant in mod abuziv si dobânda reala, considera ca plățile efectuate de către reclamant in contul creditului au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil incheiat de parti, contract ale cărui prevederi au fost respectate de către O. B. R. SA.

Mai mult decât atât, la data contractării intimatul-reclamant a optat pentru accesarea unui credit in valuta CHF, deși recurenta oferea credite si in moneda naționala.

Mai mult decât atât, instanța de fond a procedat la obligarea sa la restituirea către intimatul reclamant a sumei de 16507.86 CHF, reprezentând diferența dintre dobânda perceputa si încasata de la reclamant in mod abuziv si dobânda reala, formandu-si convingerea numai pe un raport de expertiza extrajudiciara întocmit fara respectarea cerințelor legii. Chiar daca a achiesat intru totul la concluziile raportului de expertiza, instanța avea obligația sa arate punctual motivele de fapt si de drept pentru care a inlaturat fiecare dintre criticile formulate de parata fata de susținerile din acțiunea promovata de reclamant.

Intimatul P. L., prin recursul declarat a solicitat admiterea recursului si pe cale de consecința schimbarea in parte a Sentinței civile nr.77/_ ,cu privire la cheltuielile de judecata, in cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în recurs.

În motivare, recurentul a arătat că a avut calitatea de reclamant în dosarul cu numărul de mai sus, iar pârâtele s-au opus, în mod constant, admiterii cererii introductive de instanța, exprimându-si in acest sens, punctul de vedere prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei pentru termenul de judecata din_ .

Prin Sentința civila nr. 77/_ a Judecătoriei D. pronunțata in dosar nr._, i s-au admis toate solicitările, mai puțin cea privind cheltuielile de judecata, sens in care susține ca sunt incalcate prevederile art. 274 din Codul de procedura civila.

In raport cu cele de mai sus, consideră sentința atacata atât nelegala ,cat si netemeinica, întrucât a probat cu chitanța seria F, nr. 609/_ suma reprezentând cheltuieli efectuate la fond, iar instanța a admis acțiunea asa cum a fost formulata, ca atare paratele au căzut in pretenții, deci urmează, potrivit art.274 c.pr.civ., sa fie obligate, in solidar, la plata tuturor cheltuielilor de judecata, acestea fiind dovedite.

Recurenta O. B. R. S. prin întâmpinarea formulată a invocat e excepția inadmisibilitatii cererii de recurs datorita faptului ca neacordarea de către instanța a cheltuielilor de judecata nu înseamnă nepronuntarea asupra unui capăt de cerere si nu atrage incidența vreunui motiv de casare a hotărârii. Daca instanța a omis sa se pronunțe asupra cheltuielilor de judecata, partea le poate solicita pe calea unei acțiuni separate.

Dat fiind caracterul recursului de calea extraordinara de atac, care pune in discuție nelegalitatea hotărârii atacate si având in vedere ca motivele pentru care se poate supune controlului judiciar o hotărâre de fond sunt strict si limitativ prevăzute de lege, iar din cuprinsul cererii de recurs nu se deduce incidența niciunuia dintre motivele de modificare sau casare a hotărârii prevăzute de art. 304 Cod proc.civ.

Întrucât prin art.2812 Cod proc.civ. s-a reglementat o procedura speciala, care poate fi utilizata de partea interesata in cazul in care instanța de judecata a omis sa se pronunțe asupra unui capăt de cerere, procedura de care recurenta nu a inteles sa uzeze in termenul prevăzut de lege si având in vedere si rațiunea pentru care o astfel de procedura a fost instituita, se solicită respectuos sa respingeți recursul ca inadmisibil.

De asemenea, a invocat excepția nulității recursului datorita nerespectarii cerințelor prevăzute de art.306 Cod proc.civ.

Normele procedurale sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului in termenul prevăzut de lege. Recurentul, in cererea de recurs, se rezuma la a face referiri la situația dosarului de fond, istoricul procedurii in fata primei instanțe, însă omite sa indice care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii si in care din punctele de la art.304 se încadrează criticile sale. Simpla referire generica la prevederile art.3041Cod proc.civ. nu satisface cerințele legii, atât timp cat din dezvoltarea motivelor de recurs nu se poate deduce care anume din cele 9 motive de nelegalitate au incidența in cauza dedusa judecații si nici nu este vorba de motive de ordine publica, a căror incidență să intervină din oficiu.

Față de aceste considerente se solicită să se constate nulitatea recursului pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de lege.

După terminarea dezbaterilor, mandatarul ales al reclamantului a depus la dosar, prin S. Registratură al instanței, factura pentru justificarea cheltuielilor de judecată.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata în cadrul ședinței de judecată, dar după închiderea dezbaterilor a depus chitanța de cheltuieli, situație față de care aceste cheltuieli nu au fost acordate.

Faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecata, solicitate prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, nu atrage nelegalitatea hotărârii, așa cum susține recurenta. După rămânerea cauzei in pronunțare nu se pot aduce modificări cererii introductive si nu se pot formula cereri noi, pentru ca s- ar incalca principiul contradictorialitatii dezbaterilor si dreptul la apărare. Din cuprinsul hotărârii nu reiese si nu s-a consemnat ca reclamantul recurent a solicitat cheltuieli de judecata, astfel incat in lipsa unei astfel de cereri si fara dovada efectuării cheltuielilor, prevederile art.274 Cod proc.civ. nu isi găsesc aplicare.

Mai mult, dat fiind caracterul recursului de cale extraordinara de atac, pentru ca o astfel de cerere sa fie admisa ar trebui ca aceasta sa se circumscrie motivelor prevăzute de lege, or cererea de fata nu se încadrează in aceste motive.

Pentru considerentele anterior expuse, se solicita respingerea cererii de recurs formulata de către recurent ca nefondata.

Intimatul P. L. prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

Intimatul susține ca se impune respingerea apelului/recursului, arătând că în privința necompetenței teritoriale solicită respingerea excepției ca neîntemeiată raportat la dispozițiile art. 16,2 din Contractul de credit, potrivit carora, în cazul in care o soluție amiabila nu este posibila, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente, din localitatea unde este inregistrat sediul social al băncii, conform legii.

Or, atât in preambulul contractului, cat si in întreg cuprinsul acestuia, singurul sediu al băncii apare a fi cel din D., str.B., nr. 14, jud. C. .

Nu exista nicio referire la un alt sediu, astfel ca intimatul, care a încheiat contractul in municipiul D., a achitat si achit in continuare ratele la sediul băncii din acest oraș, nu a cunoscut un alt sediu al societății creditoare.

Prin urmare, din perspectiva sa, parte in Contractul de credit, sediul băncii nu poate fi altul decât cel indicat in preambulul contractului, neputandu-se presupune ca și-ar fi asumat obligația de a identifica un alt sediu si de a sesiza o alta instanța de judecata, cu sediul in B. .

Atâta timp cat banca, in cuprinsul contractului de credit, nu si-a identificat alt sediu, afara de cel din municipiul D., .art. 16.2 nu poate fi interpretat in sensul restrictiv susținut de către apelanta.

De altfel, în speța sunt incidente si prevederile art. 12, coroborat cu art. 7 alin. 2 si art 10 pct.1 din Codul de procedura civila, fiind indrituit sa introducă cererea de chemare in judecata la instanța competenta alternativ, in concret, Judecătoria Dej, ca loc al încheierii contractului, al executării obligațiilor izvorâte din contract si unde apelanta are in continuare o reprezentanta, in persoana agenției bancare proprii.

In subsidiar solicită respingerea excepției lipsei competentei teritoriale, excepție invocata de către apelanta in temeiul prevederilor art. 16.2 din Contractul de credit, intrucat, prin modalitatea de redactare a acestei clauze contractuale, in sensul atribuirii unei competentei teritoriale exclusive instanțelor de la sediul social al băncii din B., in soluționarea oricărui litigiu legat de credit, sunt incalcate dispozițiile art, 1 lit.q) din Anexa la Directiva nr. 93/13 CEE, privind clauzele abuzive din contractele incheiate cu consumatorii.

Astfel, instanța, putea si poate in continuare sa verifice, chiar din oficiu, daca o clauză dintr-o convenție dedusa judecații are sau nu caracter abuziv. Faptul executării clauzelor abuzive de către consumatorul ce adera la condițiile redactate in prealabil, fara putere de influențare a conținutului lor, nu echivalează ou acceptarea acestora.

Pentru aceste motive, susține ca excepția invocată este neintemeiata, sens in care se impune respingerea ei si, pe cale de consecința, respingerea motivului principal de apel.

Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Agenției D., intimatul arată că la pagina 2 din apel, apelanta a invocat din nou excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Agenției D., susținând, printre altele, că agenția nu poate fi titulară de drepturi si obligații, întrucât este o entitate lipsită de personalitate juridică.

Contrar susținerilor apelantei, in temeiul prevederilor art. 41, alin. 2 din Codul de procedura civila, asociatiile sau societățile care nu au personalitate juridica, pot sta în judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere, or,

  1. D. indeplineste toate condițiile menționate mai sus.

    Intimatul mai arată că a încheiat contractul de credit la D., cu O. B. R. SA, prin A. D., reprezentata prin Știr M., director si Kis A. D. -

    consilier client, astfel ca nu se poate susține ca aceleasi organe de conducere sa fie capabile si suficiente la încheierea contractului, dar incapabile atunci când se pune problema analizării clauzelor acelui contract.

    De asemenea, citarea in calitate de garanatat a băncii mama, cat si a Agenției D., isi găsește justificarea si in dispozițiile art.41 alin.2 Cod procedura civila, raportat la art. 43 alin. 1 si 2 si art. 74 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, intrucat configurarea cadrului procesual aparține reclamantului si trebuie avuta in vedere necesitatea asigurării opozabilității hotărârii atât fata de societatea mama, cat si fata de agenție, pentru a preveni eventualele dificultăți ce s-ar ivi cu prilejui executării dispozițiilor ce vor fi date de către instanța.

    Pe fondul cauzei, intimatul arată că apelanta critica hotărârea primei instanțe, invocând nelegalitatea ei, raportat la faptul ca instanța de fond, prin pronunțarea sentinței civile nr. 77/_, ar fi aplicat greșit prevederile art.112 alin.3 din Codul de procedura civila si respectiv ale art. 95 din OUG nr. 50/2010. Aceste critici ale recurentei sunt nefondate, prevederile art.112 alin.3 din Codul de procedura civila si respectiv ale art. 95 din OUG nr. 50/2010 nefiind aplicate greșit de către instanța de fond. In acest sens fiind si forma aflata in vigoare a articolului nr. 95 din OUG.50/2010, astfel cum a fost modificata prin

    Legea nr. 288/2010.

    De altfel, nu a primit si, pe cale de consecința, nici nu a semnat vreun act adițional la momentul 2010, prin care sa i se fi propus alinierea clauzelor contractuale la prevederile OUG.50/2010, asa cum era in vigoare la acel moment.

    Intimatul mai arată că banca nu îi poate opune o serie de clauze despre care nu are cunostiinta, intrucat printr-o atare modalitate de acțiune ar incalca prevederile art. 4 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 193/2000.

    Contrar celor susținute de către apelanta, clauza reglementata de art. 5 pct.2 din Convenția de credit, nu a fost negociata cu intimatul si creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor.

    Potrivit clauzei stipulate la art. 5 pct.2. teza l-a din Contractul de credit: "5.2. Dobânda este variabila in funcție de politica Băncii. Având in vedere prevederile cuprinse la art. 4 din Legea nr. 193/2000 si la art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, clauza sus-mentionata este una abuziva, deoarece nu a fost negociata direct cu consumatorul, in speța cu el; creează un dezechilibru vădit intre drepturile si obligațiile pârtilor, evident in defavoarea sa, prin aceasta clauza apelanta si-a prevăzut dreptul de a modifica dobânda oricând, la orice nivel, fara sa fie obligata sa indice modul de calcul, fara sa o negocieze si fara sa aibă acordul imprumutatilor, contrar dispozițiilor art. 10 lit. h) din O.G. nr. 21/1992 ("h) de a fi notificați în scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor contractuale referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalităților sau oricăror altor costuri, cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori;"), ceea ce incalca dispozițiile art. 93 lit. b) si e) pct. 1 b) dobânzile, precum și toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării și derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menționate în contract, fără a se face trimiteri la condiții generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife și comisioane sau orice alt înscris. Fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului, se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract;") care interzic majorarea comisioanelor, spezelor si a altor costuri bancare, iar dobânda nu poate fi majorata sau modificata, având in vedere ca dispozițiile art. 93 lit. f) din

    O.G. nr. 21/1992 interzic acest lucru.

    Este neîndoielnic ca aceasta clauza este una abuziva, deoarece, din modalitatea in care este formulata, exclude posibilitatea oricărui consumator de a aprecia temeinicia motivelor de modificare unilaterala a contractului, cu referire la nivelul dobânzii.

    Unitatea bancara este cea care isi stabilește politica, care ar fi motivele ce ar determina modificarea dobânzii, si tot banca este cea care modifica dobânda. In aceste condiții, apreciază ca nu exista o negociere reala intre parti.

    Prin introducerea acestei clauze s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, intrucat dobânda poate creste fara sa existe o reala posibilitate pentru el sau oricare alt consumator de a verifica care sunt elementele care au stat la baza acestei creșteri.

    Mai mult, prin creșterea ratei dobânzii, exista riscul pentru consumator de a ajunge in imposibilitate de a achita dobânda modificata unilateral de către banca, fara sa existe vreo culpa din partea acestuia in derularea raporturilor contractuale.

    In concret, pe parcursul derulării creditului, banca a modificat nivelul dobânzii exclusiv in sensul majorării, incepand cu data de_, aspect dovedit de extrasele de cont din perioada martie 2008 - octombrie 2012, existente in dosarul de fond, sintetizate prin Raportul de expertiza contabila, extrajudiciar, întocmit de expert contabil Ceteras D. .

    Acest document prezintă o creștere nejustificata a ratei dobânzii, după trecerea a doua luni de la încheierea contractului, perioada de timp in care dobânda a fost modificata unilateral de către banca, de la procentul de 5,7%, la cel de 6,99%.

    Raportat la acest aspect, in răspunsul oferit de banca, urmare convocării la conciliere, aceasta precizează ca pe parcursul derulării contractului de credit evoluția indicelui LIBOR CHF a determinat modificarea ratei de dobânda de la 5,7

    % la 6,99%, la data de_ "

    In aceste condiții, conform susținerilor apelantei din adresa nr. 83254/_

    , la data modificării ratei de dobânda, adică_, indicatorul LIBOR CHF la 3 LUNI, ar fi trebuit sa înregistreze o creștere semnificativa, care sa conducă la modificarea cu 1, 22% puncte dobânda, adică de la 5,7%, la 6,99%.

    Contrar celor afirmate de către apelanta in corespondenta purtata, valorile indicatorului LIBOR CHF la 3 LUNI, au fost in cadere libera, respectiv daca la momentul contractării creditului, indicele LIBOR CHF la 3 LUNI era egal cu 2,8150%, la data de_, indicele LIBOR CHF la 3 LUNI era același, 2,8150%, astfel ca susținerile băncii sunt cel puțin eronate.

    In continuare, valorile acestui indicator au fost intr-o permanenta scădere, astfel ca la data de_, acesta avea o valoare de 0,1117 %.

    Conform prevederilor art. 5.2, tezele II si următoarele din convenție, acest aspect ar fi trebuit sa conducă automat la diminuarea ratei de dobânda aferenta contractului de credit nr. C_ /_, insa, spre surprinderea sa, aceasta a avut o perioada constanta valoarea de 6,99%, mai exact, pana in luna septembrie, 2012.

    Rezultatul prezintă, pana la luna octombrie a anului 2012, un excedent achitat de el in cuantum de 16.507,86 CHF, aspect care confirma faptul ca banca se raportează la valoarea indicatorului LIBOR CHF opțional, "uitând" sa scadă dobânda efectiva odată cu scăderea indicelui.

    Drept urmare, clauza de la articolul 5.2. teza inițiala din contract, cea care permite unității creditoare sa modifice unilateral rata dobânzii, contravine dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 si ale pct. 1 lit. a) din anexa la aceeași lege, act normativ ale cărei dispoziții sunt imperative si care ocrotesc un interes general, si anume de a proteja consumatorii impotriva clauzelor abuzive

    menționate in contractele comerciale, iar încălcarea acestor norme este sancționată cu nulitatea absoluta a acestor clauze.

    Intimatul mai arată ca in practica judiciara au fost pronunțate soluții de constatare a caracterului abuziv al clauzelor de modificare unilaterala a dobânzii. Cu titlu de exemplu, invoca decizia nr. 8/_, pronunțata de Curtea de

    Apel Iași - Secția Comerciala, hotărâre prin care s-a statuat ca, clauza prin care imprumutatorul are dreptul de a modifica unilateral dobânda fara a fi raportata la un indicator precis individualizat face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.

    Corespondenta băncii către client prin care a notificat împrumutaților modificarea dobânzii/comisioanelor prin raportare la situația financiara naționala si internaționala nu este de natura a inlatura caracterul abuziv al clauzei, intrucat si acest indicator este generic, si nu precis, individualizat: retinandu-se ca o astfel de adresa este in legătura cu derularea contractului de credit, dar in condițiile prestabilite anterior.

    Raportat la aceste considerente, susține ca in mod corect s-a reținut de către instanța de fond ca aceasta clauza este abuziva, urmând sa fie anulata.

    Intimatul mai arată că sunt neîntemeiate susținerile apelantei cuprinse la pag. 5 din apel/recurs. Contrar susținerilor apelantei, sunt abuzive si clauzele cuprinse la art. 5. 7, 6,1 si 6.2 din Contract, cele care vizează dobânda penalizatoare, comisionul de acordare si modificarea unilaterala a nivelului taxelor si comisioanelor.

    Comisioanele percepute in baza unui contract de credit, nu se confunda cu principalul obiect al acestuia, constând in acordarea efectiva a creditului convenit, sub forma operațiunii juridice a unui imprumut. Drepturile si obligațiile părtilor, respectiv obiectul acestora, in sensul de prestații la care sunt indrituite, sau de care sunt ținute partile si care privesc punerea la dispoziție a creditului convenit si rambursarea acestuia cu o anumita dobânda curenta, intra in conținutul convenției ca raport juridic si diferă fundamental ca noțiune de obiectul contractului, care, in cazul unui credit, se traduce prin acțiunea imprumutatorului de acordare si cea de primire efectiva de către consumator, a sumei totale puse la dispoziție intr-o anumita moneda-ca obiect material al convenției, pe baza contractului de credit.

    Vazand cerințele textului art.4, alin.2., din Directiva nr. 93/13/C.E.E., transpus in dreptul intern prin art. 4, alin.6, din Legea nr. 193/2000, in sensul ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj ușor inteligibil, reiese, per a contrario, ca, in ipoteza in care definirea obiectului principal al contractului - idem si pentru preț - nu s-a făcut intr-un limbaj clar exprimat, pe înțelesul unui om cu un nivel de cunoștințe mediu, atunci prezumția de clauza abuziva devine aplicabila. Or, aceasta prezumție poate fi răsturnata, exclusiv, prin dovada scrisa a caracterului sau negociat.

    Cenzurarea, verificarea legalității sau constatarea unor clauze ca fiind abuzive ale unui contract de către o instanța de judecata, nu inseamna incalcarea principiului pacta sunt servanda sau a principiului libertății contractuale.

    Este știut faptul ca partile sunt libere sa-si stabilească conținutul si condițiile oricărei convenții pe care le incheie, insa convențiile in ansamblul lor trebuie sa respecte toate normele legale in vigoare.

    Se mai arată că de la prevederile legale imperative nimănui nu-i este permis sa deroge, chiar daca toate partile contractante ar fi de acord, altminteri ar exista o serioasa lezare a ordinii de drept.

    Libertatea contractuala nu este una absoluta, ci aceasta libertate trebuie sa se circumscrie unor termene generale si speciale stabilite de cadrul legislativ specific fiecărei operațiuni in parte.

    Potrivit prevederilor art. 969 din Codul civil vechi, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, text de lege care nu exclude, a priori, posibilitatea cenzurării unei convenții de către puterea judecătoreasca.

    Intimatul a mai susținut că nemulțumirea sa, care a determinat demararea acțiunii ce face obiectul acestui dosar, a fost tocmai neincheierea unei convenții legale cu parata. Banca utilizând o poziție dominanta i-a impus anumite clauze contractuale, standard preformulate, nepermitandu-i negocierea directa, clauze care au creat premisele unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor contractante, cu un avantaj net in favoarea paratei-apelante, in calitate de profesionist, si in dauna sa, in calitate de consumatori.

    Mai mult, potrivit jurisprundetei Curții Europene de Justiție instanțele naționale au dreptul sa verifice, chiar si din oficiu, daca anumite clauze contractuale sunt abuzive sau nu, astfel ca nu se poate retine ca instanța de fond, analizând contractul dintre parti, ar fi incalcat prevederile art. 969 din Codul civil.

    In cazul in care a accepta teza propusa de către apelante, ar insemna ca instanțele de judecata nu ar avea dreptul sa se pronunțe asupra condițiilor, termenelor si conținutului unui contract, indiferent de incalcarea normelor legale, pentru ca ar proceda intotdeauna la incalcarea prevederilor art. 969 din Codul civil, lucru absolut inadmisibil.

    Clauza de la art. 5.7. din Contractul de credit, care prevede ca: "5.7, clientul va plați o dobânda penalizatoare o rata a dobânzii majorata cu 10 puncte procentuale fata de dobânda curenta aplicabila prezentului contract de credit la data intrării in restanta. Dobânda penalizatoare se stabilește in forma procentuala ca rata anuala de dobânda, este abuziva.

    Clauza dobânzii penalizatoare, fiind preformulata, apelanta nu avea cum să facă dovada negocierii. Mai mult, pentru ipoteza vizată, întârzierea la plata sumelor restante datorate în baza contractului, banca a impus intimatului o dobândă penalizatoare consistentă, mai mult decât dublă, formată din dobânda curentă plus 10 puncte procentuale, la data semnării actului fiind de 15,7% pe an, încălcându-se astfel proporționalitatea între potențialul prejudiciu suferit de bancă in cazul întârzierii la plata și sumele de bani pe care ar trebui să le plătească împrumutatul cu acest titlu.

    Clauza este de natura sa producă un dezechilibru semnificativ in drepturi si obligații, in defavoarea consumatorilor, obligate sa achite băncii acest tip de penalitate pentru orice suma in caz de întârziere la scadenta, in baza unei clauze impuse prin conținutul preformulat al convenției, contrar cerințelor bunei- credințe.

    Este adevărat ca prin OUG nr. 50/2010, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.288/2010, la art. 38 alin.2 s-a prevăzut ca dobândă penalizatoare se calculează pe baza de procent fix si se aplica la sumele restante in conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii.

    Intimatul mai arată că a încheiat contractul anterior, sub imperiul vechiului Cod civil si al Legii nr. 313/1879, abrogarea acestui ultim act normativ fiind făcuta doar prin Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul Cod civil, când era interzisa introducerea clauzei penale

    in orice contract de împrumut sau prestații in natura, potrivit art. 1 din Legea nr. 313/1879, care stipula faptul ca, in asemenea contracte, clauza penala este si va ramane anulata, iar art. 2 al aceleiași legi da judecătorului dreptul sa anuleze inclusiv clauzele penale deghizate si tacite, fara a face distincție sub aspectul naturii juridice a actului încheiat.

    Pe de alta parte, vazand prevederile art. 95 din OUG nr. 50/2010 aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.288/2010, reiese clar faptul ca contractul încheiat de el, pe de o parte si apelanta, pe de alta parte, este exclus de la aplicarea dispozițiilor art. 38 alin.2 din ordonanța.

    Drept urmare, consideră ca clauza analizata este abuziva in raport cu dispozițiile amintite, art, 1 alin.3, art.4 si urm., dar si pct.4 alin. 1 lit. i) din Anexa nr.1 la Legea nr. 193/2000, fiind interzis comerciantului sa oblige consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari, in cazul neindeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite.

    Clauza de la art. 6.1.lit. b) din Contractul de credit, care prevede ca: "6.7. pentru creditul acordat, banca percepe următoarele taxe si comisioane; b)- comision de acordare :2,00 % perceput o singura data la valoarea creditului acordat, este abuziva.

    Asa cum a arătat si in cuprinsul notelor de ședința depuse ca raspuns la întâmpinare, plata acestui comision, in cuantum de 2524,5 CHF, excede obligației de a plați cuantumul imprumutului acordat, cu dobânda curenta stabilita.

    De asemenea, prin impunerea acestui comision, banca a incalcat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 190/1999, modificata, privind creditul ipotecar, potrivit cărora: in sarcina imprumutatului sunt puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit, constituirii ipotecii si garanțiilor aferente.

    Este de observat ca, in realitate acest comision nu reprezintă contravaloarea vreunui serviciu prestat de către banca, el fiind, in realitate un dublu cost al creditului sub forma de dobânda ascunsa, perceputa pe langa dobanda curenta.

    Aceasta deoarece, cu toate ca a fost incasat o singura data, prin reținere din suma scriptic împrumutata, comisionul a fost inclus in ratele lunare si deci, la calculul dobânzii curente variabile, sumele suplimentar incasate de către banca cu acest titlu, inregistrandu-se drept venit din dobânzi, semnificația fiind așadar aceea de dubla plata, de doua costuri impuse, in condițiile inexistentei unei veritabile contraprestatii, fapt de natura sa cauzeze un dezechilibru pecuniar semnificativ intre obligațiile părtilor.

    In consecința este evident faptul ca suma de 2.524,5 CHF nu a ieșit niciodată din patrimoniul băncii, fiind imprumutata doar scriptic intimatului, care a fost obligat sa o rambursez cu plata de dobânda curenta variabila calculate in fiecare luna pe intreaga perioada de derulare a creditului, consecința injusta ce trebuie inlaturata deopotrivă cu clauza care o consacra, lovita de nulitate absoluta.

    Clauza de la art. 6.2. din Contractul de credit, care prevede ca pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fara consimțământul clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat in Tariful de taxe si comisioane si va fi afișat la sediile băncii, este abuziva.

    Si aceasta clauza este de natura sa producă un dezechilibru pecuniar semnificativ in drepturi si obligații, in defavoarea consumatorilor, tinuti sa remită băncii sume de bani stabilite discreționar, fara criterii obiective si clar definite prin convenție, la libera apreciere a apelantei, care nu dorește sa-si asume nici o obligație de plata, de natura sa-l crească costurile si deci sa-l scadă profitul, decât impunand-o ca sarcina de plata clienților sai, obligație care se poate dovedi

    valoric importanta, obligație stabilita prin conținutul preformulat al condițiilor contractului, contrar principiului bunei-credinte ce trebuie sa caracterizeze orice relație contractuala.

    Altfel spus, intimatul susține că este obligat ca, fara consimțământul său sau o notificare prealabila, sa plătesc băncii toate sumele suplimentare calculate prin modificarea unilaterala a nivelului comisioanelor, dobânzilor si altor taxe nedefinite, deci ori de cate ori apelanta va considera necesara acest lucru, fara culpa sa si fara negociere prealabila, ceea ce contravine principiului bunei- credinte.

    Drept urmare, se impune inlaturarea clauzei analizate, ca fiind lovita de nulitate si de asemenea, obligarea apelantei sa modifice corespunzător contractul de credit.

    Prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2013, T. ul a recalificat calea de atac declarată de O. B. SA din apel în recurs.

    Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 304 și 3041C.p.c., tribunalul, cu opinie majoritară, reține următoarele:

    Primul motiv de recurs invocat de recurenta O. B. SA este găsit întemeiat de T., reținându-se că instanța de fond în mod greșit a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. de soluționare a litiigiului dedus judecății, pentru următoarele argumente:

    Prin acțiunea înregistrată la data de_ sub nr._ pe rolul Judecătoriei D., reclamantul P. L. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtele OTB B. R. SA și O. B. R. SA A. D. constatarea caracterului abuziv al art. 5.2, 5.7, 6.1.lit. b, 6.2 din contractul de credit nr. C_ din_, precum și a art. I pct. 5.1, 5.8 și a ar. III din Actul adițional nr. 1 din 06 septembrie 2012 la convenția de credit, înlăturarea clauzelor abuzive și obligarea băncii la plata sumelor încasate în mod nelegal de către aceasta.

    Fiind o acțiune în pretenții de drept comun, de natură civilă având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a unei convenții civile, instanța competentă din punct de vedere teritorial a soluționa cauza este instanța din raza sediului principal al persoanei juridice pârâte, potrivit art. 7 C.p.c.

    Totodată, potrivit art. 7 alin. 2 C.p.c. cererea se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.

    Legiuitorul a prevăzut însă posibilitatea părților ca, în acele litigii privitoare la bunuri în care competența teritorială nu este statuată prin norme de ordine publică( respectiv art. 13, 14, 15, 16 C.p.c.), acestea să fie soluționate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială.

    Or, în cuprinsul convenției de credit a cărei nulitate absolută parțială se solicită părțile au convenit instanța competentă teritorial, potrivit art. 16pct. 2 din contract: orice neînțelegere rezultând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract se va rezolva pe cale amiabilă. În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este înregistrat sediul social al

    b ănc ii, conf or m leg ii.

    Sediul social al unei societăți este potrivit legii cel prevăzut în actul constitutiv și menționat la Registrul Comerțului.

    În cuprinsul contractului este menționat că parte este banca, respectiv O.

  2. R. SA prin A. D., cu sediul în D., str. B. nr. 14, jud. C. . Dar, aceasta nu înseamnă că sediul social al băncii este în localitatea D. . Părțile au

prevăzut exact: sediul social al băncii potrivit legii. Or, potrivit legii iar nu potrivit convenției, sediul social al O. B. R. SA se află în B., Calea Buzești nr. 66-68, sector 1.

Astfel, competentă teritorial să soluționeze prezentul litigiu în primă instanță potrivit art. 16.2 din contractul de credit raportat la art. 19 C.p.c. este Judecătoria Sectorului 1 B. .

Intimatul P. L. a invocat în subsidiar dispozițiile art. 1 lit. q din Anexa la Directiva 93/13 CEE privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.

Însă, potrivit art. 1 lit. q din Anexa la această directivă sunt apreciate ca abuzive acele clauze care au ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție sau de a exercita orice altă cale de atac

, în special prin sol ic itar e a consu matorulu i s ă ses izeze exclus iv ocurte de arb itr aj c ar e nu es te regle men tată de d ispoz iț iile le g ale , restricționând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziția lui sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu legislația aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract.

Or, nici una din aceste situații nu este incidentă în cauză, întrucât clauza din art.16.2 stabilește ca instanță competentă Judecătoria Sectorului 1 B., iar nu un tribunal arbitral ori curte de arbitraj. În plus, acțiunile în justiție exercitate de consumatori sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, motiv pentru care instanța de recurs nu poate reține incidente aceste dispoziții, urmând a înlătura această apărare ca nefiind întemeiată.

Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 304 pct. 5 C.p.c. raportat la art. 19 C.p.c. tribunalul va admite, cu opinie majoritară recursul declarat de recurenta O. B. R. SA împotriva sentinței civile nr. 77 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._ pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 B.

.

În consecință, urmează a respinge recursul declarat de recurentul P.

L. ca fiind rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de recurenta O. B. R. SA împotriva sentinței civile nr. 77 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._ pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 B. .

Respinge recursul declarat de recurentul P. L. împotriva sentinței civile nr. 77 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._ ca fiind rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2013.

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. H.

V.

L. Oros

D.

P.

Red. DH/, tehnored. LU

2ex/_

Cu următoarea opinie separată:

Admite în parte recursul declarat de recurenta SC O. B. R. împotriva sentinței civile nr. 77 din 28 ianuarie 2013 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o modifică în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul P. L., urmând a fi respinsă cererea care are ca obiect constatarea ca fiind abuzive a clauzelor inserate în art. 5.7 din contractul de credit nr. C_ /_ și în art. I

5.8 din actul adițional nr. 1/_ al contractului de credit nr. C_

/_ .

Menține restul dispozițiilor hotărârii recurate.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul P. L. împotriva sentinței civile nr. 77 din 28 ianuarie 2013 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei D. .

PREȘEDINTE

S. I.

În motivarea opiniei minoritare, tribunalul reține că, deși în considerentele sentințe recurate, nu sunt redate motivele avute în vedere de instanță la soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei D.

, invocată de către pârâta O. B. R. SA prin întâmpinare, soluția de respingere a excepție este legală.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 c.pr.civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal.

Părțile au stipulat prin contractul de credit nr. C_ /_, respectiv art. 16.2, că orice neînțelegere rezultând din interpretarea sau executarea contractului se va rezolva pe cale amiabilă, iar în cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii, conform legii. Conform contractului de credit, parte a fost O. B. R. SA - prin Sucursala/A. D., cu sediul în D., str. B. nr. 24, jud. C., fiind menționate și datele de identificare ale acesteia, fiind făcută mențiunea că această parte este denumită în contract "Banca";.

Prevederile art. 16.2 din contractul încheiat între părți nu pot fi interpretate în modalitatea susținută de recurentă deoarece ar genera o interpretare restrictivă și care nu corespunde voinței părților astfel cum aceasta a fost manifestată prin contractul încheiat. Astfel, contractul de credit a fost încheiate cu pârâta O. B. R. SA - prin Sucursala/A. D., sucursala/agenția având, la rândul său, date de identificare (sediu, reprezentant) proprii și diferite de cele ale societății mamă. Însă sediul sucursalei/agenției a fost singurul care a fost indicat ca sediu al băncii în contract, astfel încât sediul băncii la care se referă clauza invocată de recurentă nu poate fi altul decât cel indicat în contract, neputându-se presupune că reclamantul-intimat si-ar fi asumat obligația de a identifica un alt sediu și de a sesiza o altă instanță de judecată, cu sediul în B. . Din clauzele contractului de credit rezultă că sediul băncii este în D., astfel încât Judecătoria Dej a fost instanța competentă teritorial să soluționeze litigiul.

Judecătoria Dej era competentă teritorial să soluționeze litigiul și prin prisma dispozițiilor art. 10 pct. 1 c.pr.civ. deoarece la art. 9.2 din

contract s-a prevăzut că rambursarea ratelor lunare, adică executarea obligațiilor asumate prin contract, se va efectua de către client în conturile curente al împrumutatului deschise la bancă, care conform părții introductive a contractului are sediul în D. .

Față de considerentele reținute, se apreciază că primul motiv de recurs invocat de către recurentă prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 c.pr.civ. este neîntemeiat, soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției necompetenței teritoriale fiind legală.

În ceea ce privește lipsa capacității procesuale de folosință a Agenției D., se reține că este întemeiată susținerea recurentei conform căreia, prin raportare la dispozițiile art. 41 alin. 2 c.pr.civ. coroborate cu art. 43 din Legea nr. 31/1990 agențiile sunt lipsite de personalitate juridică și nu pot sta în proces decât ca pârâte dacă au organe proprii de conducere, însă prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a înțeles să se judece cu A. D. a băncii, ci cu societatea bancară, fiind indicat atât sediul societății mamă, cât și sediul agenției, astfel cum acesta a fost menționat în contractul de credit încheiat. Astfel, motivul de recurs care vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității de folosință este neîntemeiat.

Asupra fondului cauzei, cu opinie minoritară tribunalul reține prima instanță a reținut în mod corect faptul că prevederile OG nr. 50/2010 nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a actului normativ, cu excepțiile prevăzute de lege, excepții în categoria cărora nu intră și contractul de credit a cărui executare face obiectul prezentului litigiu.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 5.2, 6.1 lit. b, art. 6.2 din contractul de credit și în art. 1 pct. 5.1 și art. III din actul adițional nr. 1/_, se reține că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 193/2000. Toate aceste clauze permit băncii să modifice unilateral dobânda, fără negociere, fără a se avea în vedere un nivel maxim al dobânzii și fără ca cealaltă parte să poată prevedea la momentul încheierii contractului gradul de îndatorare impus de bancă. Toate acestea creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile asumate de părțile contractante, iar acest dezechilibru este contrar bunei credințe care trebuie să guverneze executarea obligațiilor contractuale deoarece dacă banca ar fi negociat aceste clauze în mod efectiv cu împrumutatul, acestea nu ar fi fost acceptate. În ceea ce privește comisionul de acordare a creditului perceput de bancă și acesta are un caracter abuziv deoarece, pe de o parte, banca a perceput reclamantului o taxă pentru analiza dosarului, iar pe de altă parte, acest comision nu presupune din partea băncii executarea unei obligații corelative.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea având ca obiect restituirea comisionului de acordare, se reține că această cerere vizează, practic, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului. Clauzele abuzive se fundamentează juridic pe o cauză ilicită care este sancționată cu nulitatea absolută. Acțiunile având ca obiect constatarea nulității absolute sunt imprescriptibile, iar repunerea părților în situația anterioară urmează același regim dacă este solicitată odată cu nulitatea, astfel încât dreptul la acțiune al reclamantului nu era prescris.

Însă clauzele penale inserate în cuprinsul contractului de credit și a actului adițional care vizează obligația împrumutatului de a plăti o dobândă penalizatoare pentru sumele restante nu au un caracter abuziv.

Aceste clauze sancționează neexecutarea culpabilă a contractului de către împrumutat, părțile având posibilitatea de a evalua prejudiciul cauzat prin încălcarea obligațiilor contractuale asumate. Chiar dacă aceste clauze nu au fost negociate, nu creează un dezechilibru între prestațiile părților, împrumutatul fiind ținut să-și execute obligațiile contractuale, în caz contrar banca fiind îndreptățită la repararea prejudiciului cauzat.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 5 și pct. 9 c.pr.civ., opinia minoritară este în sensul admiterii în parte a recursul declarat de recurenta SC O. B. R. împotriva sentinței civile nr. 77 din 28 ianuarie 2013 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei D., cu consecința modificării în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul P. L., urmând a fi respinsă cererea care are ca obiect constatarea ca fiind abuzive a clauzelor inserate în art. 5.7 din contractul de credit nr. C_ /_ și în art. I

5.8 din actul adițional nr. 1/_ al contractului de credit nr. C_

/_ . Restul dispozițiilor hotărârii recurate urmează a fi menținute

Cu privire la recursul declarat de recurentul P. L. împotriva sentinței civile nr. 77 din 28 ianuarie 2013 acesta trebuia respins ca inadmisibil prin raportare la dispozițiile art. 2811ac.pr.civ. conform cărora completarea hotărârii nu poate fi cerută în apel sau recurs. Recursul formulat de către recurentul P. L. vizează faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, calea pe care trebuia să o urmeze recurentul fiind aceea a formulării unei cereri de completare a dispozitivului conform dispozițiilor art. 2811c.pr.civ.

PREȘEDINTE

S. I.

← Decizia civilă nr. 69/2013. Constatare nulitate act  Decizia civilă nr. 20/2013. Constatare nulitate act →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 358/2013. Constatare nulitate act