Decizia civilă nr. 370/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 370/R/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.
JUDECATOR - C. G. JUDECĂTOR - V. -L. O. GREFIER - DP
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenții T. L., T. M.
împotriva sentinței civile nr.17261/_ pronunțate de Judecătoria Cluj- Napoca, în contradictoriu cu intimații SC P. B. SA B., M. S., M.
M., având ca obiect în primă instanță contestație la executare.
La apelul nominal, la ambele strigări ale cauzei, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra recursului, pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 17261/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată și precizată în contradictoriu cu B. M. O. I. ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a fost respinsă contestația la executare formulată și precizată de contestatorii T. L. și T. M. în contradictoriu cu intimații PROCDREDIT B. SA, M. Ș. și M. M. .
Pentru a pronunțata această hotărâre, s-a reținut că sunt incidente dispozitiile art. 399 Cod procedură civilă, potrivit căruia împotriva executării silite și a oricărui act de executare se poate formula contestatie la executare, iar în anumite situații și în cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la intelesul și intinderea ori aplicarea titlului executoriu.
In cazul in care titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca in contestatia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu.
Prin urmare, s-a apreciat că pe calea contestației la executare se pot analiza titlurile executorii ce au stat la baza executării silite, în speță fiind vorba de contractul de ipotecă nr. J-6916.1/_ încheiat între Banca de Microfinanțe Miro SA și T. L. și T. M., garanți ipotecari.
Raportând situația de fapt la cele de mai sus, instanța a reținut că executarea a început și se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în baza unui titlu executoriu valabil.
Astfel, executarea silită a fost încuviințată potrivit încheierii de la fila 92 din dosar, inclusiv contractele de ipotecă.
Din_ contestatorii au fost somați la plata debitului în temeiul titlului executoriu contract de ipotecă, alături de debitorii principali somați să achite debitul datorat în baza titlurilor executorii contract de credit și respectiv contract de ipotecă.
Contractul de ipotecă în discuție a fost încheiat pentru garantarea imprumutului contractat de către debitorii M. Ș. și M. M., prevăzându-se expres că obligația debitorilor ipotecari este solidară și indivizibilă alături de debitorii principali și având clauza renunțării la beneficiul de discuțiune și diviziune.
Contestatorii au solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale dat fiind caracterul abuziv al acestora, cu referire la art. 3.1 din contract, 4.1, 4.2 și 6 și 7.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractul încheiate între comercianți și consumatori prevede că o clauză contractuală "care nu a fost negociată direct (adică dacă a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv) cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
Încheierea actelor juridice civile este guvernată de principiul autonomiei de voință a părților contractante, singurele limite fiind dispozițiile imperative ale legii, morala și ordinea publică.
În speță, prin garantia imobiliara s-a garantat restituirea creditului, executarea silită se face în baza contractului de ipotecă, acesta constituind titlu executoriu conform art. 120 din Legea 99/2006 care prevede ca, contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii
Prima instanță a reținut că beneficiul de diviziune si cel de discutiune isi au sediul in art. 1662 si urm Cod civil, aplicabile si in cazul ipotecii, care nu cunoaste o reglementare specifica in materie, ele fiind compatibile cu functia ipotecii (de garantare a executarii obligatiei). În speta, instanta a constatat că la semnarea contractului de ipotecă, contestatorii-garanti ipotecari au renuntat în mod expres, la beneficiul de discutiune si de diviziune, astfel ca, raspunderea acestora va fi una solidara, conventionala, alături de debitorii intimați M. .
De asemenea, susținerea contestatorilor că și alte clauze (3.1, 4.1, 4.2, 6, 7) ar fi abuzive prin aceea că au fost formulate unilateral de către bancă, iar contractul semnat de aceștia nu reprezintă un acord de voință, iar clauzele nu le-au fost explicate, nu au fost dovedite în cauză.
S-a apreciat de către instanță că nu se poate susține că aceste clauze ar fi fost abuzive, înscrisul a fost autentificat de notarul public, care a verificat voința părților, iar pe contractul de ipotecă apare și mențiunea olografă a debitorilor, alături de semnătura lor, că sunt de acord cu ipoteca și cu interdicțiile (fila 74).
Pe lângă acestea, instanța a constatat că nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate a executării silite, iar pentru toate aceste motive instanța va respinge contestația la executare formultă și precizată de contestatori, ca neîntemeiată.
In urma admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, instanța a respins contestația la executare formulată și precizată în contradictoriu cu B. M. O. I. ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenții
T. O. și T. M., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și anulării somației emise
la data de_ și a procesului verbal privind cheltuielile de executare din dosarul execuțional nr. 102/2012 al executorului judecătoresc M. O. I. .
În motivarea recursului recurenții au arătat că că înțeles să critice hotărârea primei instanțe prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041c.pr.civ. S-a precizat că în cuprinsul contestației la executare, contestatorii au invocat faptul că voința lor reală a fost alterată în contractul de ipotecă nr. J- 6916.1/_ și nu corespunde interesului acestora. Clauzele au fost formulate, în mod unilateral, de bancă, iar contractul de ipotecă semnat nu reprezintă un acord de voință în vederea producerii de efecte juridice. Interesele părților ar fi trebuit să se armonizeze și să fie în echilibru. La momentul semnării contractului, clauzele nu au fost explicate recurenților, iar prestațiile părților sunt inegale.
Recurenții au invocat caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 3.1, art. 4.1, art. 4.2, art. 6, art.7 din contractul de ipotecă. S-a susținut că, deoarece debitorul principal este insolvabil, iar creditorul ipotecar are dreptul de alegere între executarea debitorului principal și a garantului, poate executa debitorul principal. Ordinea executării este la îndemâna băncii, care a procedat la executarea silită a recurenților garanți.
Recurenții au invocat și că titlul executoriu este greșit deoarece imobilul situat în C. -N., C. Florești nr. 62, ap. 168 înscris în CF 66024 C., nr. top 23903/S/CLXXXVIII are ca proprietar pe T. L., în cotă de 1/1, nu pe
T. L. și T. M., fapt ce atrage nulitatea titlului executoriu. Recurenții au arătat că ar trebui executați silit mai întâi debitorii principali, vânzarea bunului imobil al acestora putând stinge întreaga datorie a băncii. S-a început, în mod eronat, executarea silită a două imobile, ceea ce reprezintă un abuz.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1.424 și următoarele Noul Cod Civil, art. 304, art. 3041, art. 399, art. 400, art. 401, art. 403 c.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimata SC P. B. SA a solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 17261/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat recurenții au semnat un contract de garanție reală imobiliară, și nu un contract de vânzare cumpărare sau de prestare de servicii, care ar putea intra sub incidența Legii nr. 193/2000. Ipoteca este un act juridic în care doar una dintre părți se obligă, creditorul acceptând doar în garanție bunul. Astfel, de esența acestui act
juridic, părțile se află într-o disproporție vădită, neexistând echivalent între contraprestații, deoarece doar una din părți are obligații. Astfel, în măsura în care apărările recurenților ar fi considerate ca fiind admisibile, ar însemna că toate contractele de ipotecă sunt abuzive.
Intimata a arătat că, actul de ipotecă a fost semnat de recurenți în fața notarului public, iar părțile au declarat că au citit prevederile contractuale și că sunt de acord cu acestea.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118, art. 399-404, art. 4 din Legea nr. 36/1995, art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Recursul declarat de recurenții T. O. și T. M. a fost înregistrat la Tribunalul Cluj care prin decizia nr. 165/_ a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea T. ului Specializat C., reținându-se natura comercială a litigiului și prevederile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prin contestația la executare formulată și precizată de contestatorii T.
O. și T. M. s-a solicitat anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 102/2012 al executorului judecătoresc M. O. I., motivele de nelegalitate ale actelor de executare fiind reprezentate de faptul că în contractul de ipotecă nr. J-6916.1/_ sunt inserate clauze abuzive, iar în recursul declarat recurenții au susținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a Legii nr. 193/2000, astfel că acest motiv de recurs va fi analizat de instanța de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
În cuprinsul contestației la executare, precum și în prezentul recurs, recurenții au invocat caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 3.1, art. 4.1, art. 4.2, art. 6, art.7 din contractul de ipotecă.
Prin contractul de ipotecă nr. J-6916.1/_ autentificat sub nr. 219/2004 de notarul public C. L. -I. garanții ipotecari, T. O. și T.
M., au garantat obligațiile asumate de debitorii principali M. Ș. și M.
M., prin instituirea unui drept de ipotecă de prim rang asupra imobilului situat în C. -N., C. Florești nr. 62, ap. 168 înscris în CF 66024 C., nr. top 23903/S/CLXXXVIII.
Clauzele a căror nulitate au solicitat-o recurenții au ca obiect obligația asumată de garanții ipotecari de a garanta plata la scadență și fără întârziere a debitului principal, precum și a accesoriilor datorate în temeiul contractului de credit de către debitorii principali, obligația de a garata solidar și indivizibil alături de debitorii principali, cu renunțarea la beneficiul discuțiunii și diviziunii. De asemenea, s-a invocat caracterul abuziv al clauzelor care reglementează obligațiile garanților ipotecari și cele care reglementează condițiile în care se va realiza executarea silită. În susținerea recurenților, caracterul abuziv al acestor clauze derivă din faptul că acestea au fost formulate în mod unilateral de bancă și că nu există un echilibru între obligațiile părților.
Contractul de ipotecă nr. J-6916.1/_ nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000 care reglementează clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Prevederile art. 1 din acest act normativ stabilesc care sunt contractele ce intră sub incidența acestei legi, respectiv orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Dispozițiile art. 2 din Legea nr. 193/2000 definesc consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
T. ul reține că recurenții nu au semnat contractul de ipotecă, în calitate de consumatori. Prin acest contract aceștia nu au cumpărat bunuri și nu au apelat la serviciile unității bancare, ci au înțeles să dea o afectare specială bunului lor imobil pentru garantarea obligației asumate de debitorii principali M. Ș. și M. M. . Contractul de ipotecă conferă creditorului prerogative suplimentare, respectiv un drept de urmărire a bunului și un drept de preferință în vederea realizării creanței sale față de ceilalți creditori.
Un astfel de contract nu dă naștere unor drepturi și obligații corelative și
interdependente între creditorul ipotecar și debitorii garanți, astfel încât existența unui echilibru între prestațiile părților nu reprezintă un element care să definească acest raport juridic. Prin contractul de ipotecă se nasc obligații doar în sarcina debitorilor care înțeleg să-și exprime acordul de voință pentru a garanta executarea unei obligații principale proprii sau a unei obligații asumate de o altă persoană.
De asemenea, garanții pot renunța la beneficiul diviziunii și cel al discuțiunii, renunțare care nu le mai permite facultatea de a solicita creditorului să execute cu prioritate bunurile debitorului principal sau pe ceilalți garanți. Însă condițiile în care recurenții au înțeles să renunțate la aceste beneficii nu pot fi analizate prin prisma Legii nr. 193/2000, contractul de ipotecă fiind un act care nu intră sub incidența acestei legi.
Față de cele reținute, tribunalul apreciază că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și a pronunțat o hotărâre care nu contravine dispozițiilor legale incidente în cauză.
Recurenții au invocat ca motiv de recurs și faptul că titlul executoriu este anulabil deoarece imobilul care a format obiectul garanției se află numai în proprietatea tabulară a lui T. O. . Este adevărat că actul de ipotecă a fost semnat, în calitate de debitori ipotecari, atât de T. O., cât și de T.
M., iar potrivit extrasului CF 66024 C., nr. top 23903/S/CLXXXVIII, asupra imobilului ipotecat este înscris numai dreptul de proprietate al recurentului T. O. .
T. ul reține, însă, că în fața primei instanțe, până la momentul închiderii dezbaterilor, contestatorii nu au înțeles să invoce nulitatea titlului executoriu. În cuprinsul precizării de acțiune depuse la termenul de judecată din data de_ s-a arătat că imobilul se află numai în proprietatea contestatorului T. L. și că se impune analizarea acestei probleme în cadrul contestației la executare, însă nu s-a contestat valabilitatea titlului executoriu din această perspectivă. Numai în cuprinsul concluziilor scrise depuse de contestatori la dosar la data de_, după ce părțile au dezbătut fondul litigiului, s-a arătat că eroarea asupra calității de proprietar asupra imobilului reprezintă un motiv de anulare a titlului executoriu.
Prin raportare la dispozițiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 c.pr.civ., în recurs nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care instanța de control judiciar nu va analiza acest ultim motiv de recurs, apreciind că prima instanța nu a fost sesizată nu o cerere de verificare a valabilității titlului executoriu prin raportare la calitatea persoanelor care dețin imobilul în proprietate și că s-a pronunțat în limitele cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele reținute, tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și, având în vedere că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții T. O. și T. M.
împotriva sentinței nr.17261/2012 pronunțate la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totalitate.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca recursul declarat de recurenții T. O. și T. M. în contradictoriu cu intimații SC P. B. SA, M. Ș. și M. M. împotriva sentinței civile nr. 17261/2012 pronunțate la data de_ în dosarul nr.
_ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
S. I. C. G. V. -L. O. DP
Red./Dact. SI 2 ex./_
Judecător fond: D. Cătuna, Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 621/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 207/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
