Decizia civilă nr. 405/2013. Contestație la executare silită

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 405/R

Ședința publică din 17 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.

J. ecător C. G.

J. ecător M. P.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-contestatoare

B. C. I. S. R. SA A. - S. B. M., cu sediul în B. M., Bd.

U., nr. 15A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2859 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimații SC C. M. S., B. E. G., SC A.

S., M. M. L., T. I. D., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2859/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea B. C. I. SanPaolo R. S.A A. -S. B. M., cu sediul în B. M., b-dul U., nr.15A, jud. M., în contradictoriu cu intimații: SC A. S., cu sediul în C. N., B., nr.9/105, jud. C., M.

M. L., domiciliată în S. l M., L. B., nr.18, jud. M., T. llie D., domiciliat în B. M., str. T., nr.8, ap.80, jud.M., a fost obligată contestatoarea B. C. I. SanPaoloR. S.A A. -S. B. M. la plata către SC C. M. S. a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, a fost obligată contestatoarea B. C. I. SanPaolo R. S.A A. -

S. B. M. la plata către B. L EXECUTORULUI J. ECĂTORESC VUCEA

G. a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține următoarele:

În conformitate cu art. 372 Cod procedură civilă, executarea silită se efectuează numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Dispozițiile art.399 alin.1 C.pr.civ stabilesc că "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare";.

În alin.3 al aceluiași articol se prevede că " în cazul în care executare silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de către o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac";.

La dat de_, executarea s-a făcut la cererea lui Moldoveanu Roman, administrator al SC A. S. C. N., către BEJ VUCEA G., solicitând punerea în executarea a biletului la ordin WBAN3AK nr.0021696 emis de SC SECULAR C. & CO S.R.L și avalizat de T. I. D., în valoare de 52054,71 lei

Prin încheierea nr.10507/ 8 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin WBAN3AK nr.0021696 emis la C. N. la 23 noiembrie 2009, de SC SECULAR C. & CO S.R.L, în valoare de 52054,71 lei, scadent la data de 24 noiembrie 2009.

Prin încheierea nr.88/7 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin WBAN3AK nr.0021696 emis la C. N. la 23 noiembrie 2009, de SC SECULAR C. & CO S.R.L, în valoare de 52054,71 lei, scadent la data de 24 noiembrie 2009 și avalizat de T. I. D. .

BEJ VUCEA G. a emis în dosarul execuțional nr.1/2010, către SC SECULAR C. &CO S.R.L și avalistul T. I. D., somația prevăzută de art.387 și 411 C.pr.civ, la data de_ și_ .

Debitorii nu au achitat suma cuprinsă în somație.

BEJ VUCEA G. a emis o adresă către BC I. S. R. SA, la _

, prin care se aducea la cunoștința băncii faptul că s-a început executarea silită în dosarul execuțional nr.1/2010 împotriva avalistului T. I. D., solicitând ca banca să pună la dispoziția executorului un raport privind evaluarea imobilelor: apartament compus din două camere și dependințe în suprafață de 49,34 m.p + cota de teren în suprafață de 15/1421 m.p, situate în

B. M., str. T., nr.8/80, scara C, etaj IV, jud. M., înscris în CF nr.1.

-C1-U8 B. M., nr. topo 2737/487/80 ( provenită prin conversia pe hârtie a CF nr.10968/80) și teren în suprafață de 1000 m.p situat în B. M., nr. topo 4984/1/2 ( provenită prin conversia pe hârtie a CF nr.15693).

BC I. S. R. SA a pus la dispoziția BEJ VUCEA G. raportul de evaluare întocmit de SC EFFICIENT SERV S., având ca obiect apartament cu două camere și dependințe și teren în suprafață de 15 mp, în indiviziune, situat în B. M., str.T., nr.8, ap.80, et.6, jud. M., la valoarea de 169.200 lei fără TVA ( 50.710 euro=71.880 USD).

În dosarul execuțional au fost întocmite mai multe publicații de vânzare.

Prima publicație de vânzare a fost întocmită la 6 iulie 2010, la prețul stabilit prin expertiza întocmită în dosarul execuțional 1/2010.

Întrucât imobilul nu a fost adjudecat, s-au mai întocmit și alte publicații de vânzare imobiliară:_, 28 octombrie 2010. În aceste publicații de vânzare imobiliară prețul imobilului scos la licitație a fost diminuat cu 75%, așa cum prevăd dispozițiile art.509 alin.5 C.p.c.

La data de_, s-a adjudecat apartamentul compus din două camere și dependințe în suprafață de 49,34 m.p și cota de teren de 15/1421 m.p situate în

B. M., str. T., nr.8/80, scara C, etaj VI, jud.M., la prețul de 71.000 lei, iar pentru terenul în suprafață de 1000 m.p, situat în B. M., jud.M., înscris în CF nr.1. B. M., nr. top 4984/1/2 nu au existat oferte.

Contestatoarea B. C. I. S. R. SA a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la_ prin care s-a declarat adjudecatară M.

M. L. .

La termenul de judecată din data de 10 februarie 2012, instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a se prezenta în instanță în vederea discutării probei cu expertiza tehnică judiciară și pentru ca această să arate ce contestă la raportul de expertiză întocmit în anul 2007 și pus la dispoziția executorului judecătoresc.

Contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Verificând procesul - verbal contestat întocmit la_, în dosarul execuțional 1/2010, se observă că nu există niciun motiv de nulitate prevăzut de lege, fiind respectate dispozițiile art 496 C.p.c, 407 C.p.c, 500 C.p.c și 504 C.p.c.

Prin încheierea de ședință din data de 9 noiembrie 2011, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a BEJ VUCEA G. și s-a respins contestația la executare formulată împotriva sa.

Căzând în pretenții față de acest intimat, contestatoarea SC COMINCO

M. va fi obligată la plata către B. L EXECUTORULUI J. ECĂTORESC B. ROBERT M. a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru cele arătate mai sus, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea B. C. I. SanPaolo R. S.A A. -S. B. M. .

A obligat contestatoarea B. C. I. SanPaoloR. S.A A. -S. B.

M. la plata către SC C. M. S. a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea B. C.

I. SanPaolo R. SA prin S. B. M.

, care a solicitat modificarea în tot a sentinței, admiterea contestației la executare și anularea procesului verbal de adjudecare încheiat la data de_ de BEJ Vucea G. în dosar executare nr.1/2010.

Recursul este întemeiat în drept pe art.304 indice 1 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs contestatoarea invocă următoarele:

Prima instanță nu a reținut și nici nu s-a pronunțat asupra principalului motiv al contestației, acela că adjudecarea imobilului situat în B. M., str.T. nr.8/80, sc.C, înscris în CF 1. -C1-U8 a loc.B. M. nr.top.2737/478/80s-a făcut de către intimata M. M. L. care este, în fapt, sora debitorului T.

I. D. .În acest sens, au fost încălcate grav dispozițiile art.507 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora "Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane";.

Este adevărat că legătura de rudenie nu rezultă din actele de identificare a celor doi intimați, însă față de faptul că recurenta nu avea acces la certificatele de naștere a celor doi intimați, apreciază că prima instanță, în virtutea principiului rolului său activ, trebuie să le solicite celor doi intimați să prezinte aceste documente sau să solicite Direcției J. ețene de Evidență a Persoanelor M., să pună la dispoziția instanței certificatele de naștere ale intimaților, de unde ar fi rezultat numele părinților acestora. De asemenea, instanța ar fi trebuit să verifice dacă intimata M. este căsătorită iar în caz afirmativ, să verifice numele de familie anterior căsătoriei.

Procedând astfel prima instanță a încălcat art.129 alin.5 C. pr.civilă.

Un al doilea motiv de recurs este acela că prima instanță a făcut o aplicare greșită a regililor și principiilor în materia executării silite, fără a avea în vedere că imobilul a fost valorificat la un preț derizoriu, raportat la valoarea de circulație care a reprezentat și prețul de pornire a licitației.Scopul principal al procedurii executării silite este asigurarea recuperării creanțelor deținute de creditori asupra debitorilor lor. G. ul de acoperire a creanțelor trebuie să fie cât mai ridicat, în vederea limitării prejudiciilor cauzate creditorului, ale cărui drepturi sunt afectate prin chiar neexecutarea obligației asumate de creditor, la termenul și în condițiile stabilite de părțile raportului obligațional.

Într-adevăr regulile în materia executării silite permit scăderea progresivă a prețului și adjudecarea la cel mai mare preț oferit, însă acestea nu pot duce la concluzia că prețul de valorificare poate fi atât de mic în raport cu valoarea de circulație a bunului, încât prețul să fie, în fapt, unul derizoriu. Potrivit art.1660 Cod civil, prețul trebuie să fie serios iar sancțiunea prețului derizoriu este anularea actului.

Recurenta mai susține că aceste condiții nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, întrucât valoarea de circulație a fost stabilită la 173.000 lei, în timp de valorificarea în cadrul licitației din_ a fost de doar 71.000 lei.

Disproporția dintre cele două valori este vădită, prețul de valorificare fiind doar 41% din valoarea de circulație, ceea ce face ca acesta să fie unul derizoriu.

Motivele de recurs au fost analizate potrivit art.304 pct 5 și art.304 indice 1 C. pr.civilă.

Intimata M. M. L. a formulat întâmpinare (filele 28-30)

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență se susține că în mod corect prima instanță a constatat că nu există nici un motiv de nulitate a procesului verbal atacat fiind respectate art.496,407,500 și 504 C. pr.civilă.

În ceea ce privește prețul de adjudecare se arată că imobilul a fost adjudecat la a treia licitație, cu prețul de 71.000 lei care a fost cel mai mare oferit.La toate cele trei termene de licitație (din data de_, 0_ și _

) creditoarea a fost citată, dar nu și-a exprimat în nici un fel poziția față de valorificarea bunurilor sau intenția de a le prelua în contul creanței deși procedural avea această posibilitate.

În ceea ce privește susținerile contestatoarei conform cărora "prețul de pornire al licitației nu este stabilit prin mijloace care să asigure lipsa de subiectivism";, solicită a se observa că Raportul de evaluare a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc de către reprezentanții recurentei la data de_ (filele 87-90 din dosarul de fond) și acesta a fost prețul de pornire a licitației.

Raportat la adresa nr.277054/_ (data celui de-al treilea termen de licitație, la care imobilul a fost vândut), aflată la fila 132 din dosar, prin care creditoarea comunică executorului faptul că nu este de acord cu vânzarea, intimata precizează că această adresă a fost primită de către executorul judecătoresc la data de_, după adjudecarea imobilului.

În procedura de executare silită au fost respectate dispozițiile art.509 C. pr.civilă iar adjudecatarul nu este asimilat creditorilor urmăritori sau intervenienți, astfel că nu există încălcări ale normelor de procedură edictate în această materie.

Împrejurarea că imobilul s-a valorificat prin vânzarea la licitației, la cel mai mare preț oferit, la a treia licitație după ce prețul de pornire a fost diminuat cu 25% din prețul inițial, nu poate determina concluzia, așa cum susține contestatoarea, că prețul este derizoriu, în lipsa altor circumstanțe care să determine această concluzie.

În ceea ce privește susținerea recurentei conform căreia instanța de fond nu și-ar fi exercitat rolul activ și nu ar fi pus în discuția părților necesitatea administrării anumitor probe, arată că la termenul din 10 februarie 2012, instanța din oficiu, a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a se prezenta în instanță în vederea discutării probei cu expertiză tehnică judiciară și pentru ca aceasta să arate ce contestă în Raportul de expertiză întocmit în anul 2007 și pus la dispoziția executorului judecătoresc, dar contestatoarea,

dând dovadă de pasivitate, nesocotind dispozițiile art.129 alin.1 Cod procedură civilă, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Rolul activ al judecătorului trebuie să se îmbine cu obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale cu bună-credință conform art.723 alin.1 Cod procedură civilă.

Prin concluziile scrise depuse în recurs intimata M. M. L. a reiterat excepția tardivității contestației la executare formulată împotriva sa și a decăderii recurentei din dreptul de a-și modifica cererea conform art.132 și 103 alin.1 Cod procedură civilă.

Celelalte părți nu și-au exprimat poziția procesuală. În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând recursul conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă, T. constată următoarele:

Este întemeiat primul motiv de recurs invocat de către recurenta- contestatoare întrucât prima instanță a cercetat parțial fondul cauzei, fără a judeca și analiza motivele, respectiv apărările invocate în ceea ce privește cauza de nelegalitate a actului atacat, întemeiată pe încălcarea art.507 C. pr.civilă prin care se instituie interdicția debitorului urmărit de a licita și implicit adjudeca bunurile care fac obiectul executării silite imobiliare atât personal, cât și prin persoane interpuse.

În cadrul contestației la executare recurenta B. C. I. SanPaolo

R. SA a invocat legătura de rudenie soră-frate dintre intimata M. M. L. și debitorul urmărit T. I. D. .

În considerentele sentinței prima instanță nu examinează această cauză, motivele invocate de recurentă, probele propuse și reglementarea legală incidentă ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, cu consecința reținerii cazului de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art.312 alin.3 teza finală C. pr.civilă. În rejudecare prima instanță va examina natura și sancțiunea încălcării interdicției prevăzute de art.507 alin.2 Cod procedură civilă și va pune în discuție probele de care părțile se prevalează, inclusiv probațiunea cu înscrisuri administrată în recurs constând în extrasele actelor de stare civilă privind pe intimații M. M. L. și T. I. D. . Totodată se va cerceta acest motiv de contestație și prin prisma principiilor generale de drept civil.

T. constată că nu sunt fondate celelalte motive de recurs.

În primul rând excede cadrului procesual și în același timp este tardivă contestarea prețului la care a fost evaluat imobilul prin prisma regulilor prevăzute de art.436 C. pr.civilă cât timp nu s-a formulat contestație la executare împotriva primei publicații de vânzare imobiliară.

În al doilea rând, T. reține din probațiunea administrată în primă instanță că acest preț a fost determinat la inițiativa recurentei-contestatoare, în baza propriului raport de evaluare pe care aceasta le-a comunicat

executorului judecătoresc la data de_ (filele 87-90 din dosarul de fond) prin care imobilul a fost evaluat la suma de 169.200 lei, același fiind și prețul de pornire a licitației stabilit de către executor în prima publicație de vânzare(f158, dosarul de fond).

Recurenta nu poate invoca această cauză de nulitate a procesului verbal de licitație în acest cadru procesual în care atacă doar procesul verbal de adjudecare.

Nu în ultimul rând T. mai reține că hotărârea este legală și din perspectiva respectării de către prima instanță a principiului rolului activ întrucât la termenul de judecată din 10 februarie 2012 prima instanță, din oficiu, a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a se prezenta în instanță în vederea discutării probei cu expertiză tehnică judiciară însă aceasta a manifestat pasivitate. Conform art.129 alin.5 C. pr.civilă recurenta nu se poate prevala în recurs de omisiunea primei instanțe de dispune completarea probațiunii în condițiile în care nu a solicitat proba în fața primei instanțe și nici după punerea în discuție din oficiu de către judecător.

Cu privire la modalitatea de derulare a licitației, T. constată că s-au respectat de către executorul judecătoresc regulile prevăzute de art.509 alin.5 Cod procedură civilă prin reducerea prețului de licitație la 75% din valoarea inițială întrucât imobilul nu a fost vândut la prima licitație.

  1. achiesează la soluția primei instanțe cu privire la legalitatea procedurii de adjudecare la cel mai mare preț oferit de unul dintre cei doi participanți la licitație. În plus, T. consideră că în materia executării silite imobiliare nu mai sunt incidente regulile de la vânzarea-cumpărarea de drept comun pentru a se verifica dacă prețul este sau nu serios.

    Executarea silită imobiliară se realizează potrivit regulilor speciale stabilite în codul de procedură civilă care nu trimite prin nicio normă la Codul Civil. Or, nu există niciun argument legal pentru a completa o normă de drept procesual civil cu una de drept substanțial, ambele reglementând materii diferite.

    Întrucât intimata M. M. L. nu a formulat recurs au intrat în puterea lucrului judecat soluțiile de respingere a excepțiilor pe care prima instanță le-a pronunțat prin încheierile premergătoare care pot fi atacate numai odată cu fondul.

    Pentru toate aceste considerente, T. va admite recursul și în temeiul art.312 alin. 5 Cod procedură civilă va casa sentința parțial și va trimite cauza spre rejudecare exclusiv pentru soluționarea contestației în limitele stabilite prin decizie, fără a se mai justifica participarea procesuală în rejudecare a terțului poprit față de limitele rejudecării.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    DECIDE:

    Admite recursul formulat de către recurenta-contestatoare B.

    C. I.

    S.

    R. SA PRIN S. B. M., cu sediul în B. M., Bd. U.

    , nr. 15A,

    împotriva sentinței civile nr. 2859/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._ pe care o casează parțial, în consecință:

    Trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației la executare formulată de către recurenta-contestatoare în contradictoriu cu intimații SC A. S. ,, T. I. D. și M. M. L.

    .

    Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    M.

    H.

    C. G.

    M.

    P.

    G. ier,

    1. H.

Red. M.H./_

Tehnored.C.C.-_ / 2 ex.

J. ECĂTOR LA FOND M. E. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 405/2013. Contestație la executare silită