Decizia civilă nr. 392/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.392/2013
Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta S. R. DE R. împotriva sentinței civile nr. 3085/2013 pronunțată la data de 15 februarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., în contradictoriu cu intimata SC SS, cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei, d-na avocat Văduva I. Lucia, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că din partea intimatei a fost înregistrată la dosar, la data de 6 iunie 2013, o întâmpinare cuprinzând poziția procesuală exprimată de parte față de recursul declarat.
Instanța acordă cuvântul în ceea ce privește competența T. ului Specializat C. de soluționare a prezentului litigiu.
Reprezentanta intimatei consideră că T. ul Specializat C. este competent să judece recursul.
Instanța, prin raportare la dispozițiile art.159 ind.1 alin.2 C.pr.civ. coroborate cu prevederile art.2 pct.3 C.pr.civ., ținând cont de natura litigiului dedus judecății, invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a prezentului litigiu și acordă cuvântul cu privire la această excepție.
Reprezentanta intimatei lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a T. ului Specializat C. .
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civila nr. 3085/2013 pronunțată la data de_, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea formulata de reclamanta S. R. DE R. in contradictoriu cu parata SC SS, având ca obiect pretenții, ca inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 137 coroborate cu prevederile art. 720 indice 1 C.pr.civ., apreciind că raporturile deduse judecății sunt raporturi născute între profesioniști și că, pe cale de consecință, formularea cererii de chemare în judecată de către reclamantă era condiționată de necesitatea îndeplinirii procedurii concilierii directe.
Pentru a dispune in acest sens, prima instanta a retinut faptul ca cererea de chemare in judecata este fundamentata pe prezumția legala de beneficiar a paratei cu privire la serviciile de radiodifuziune, conform HG 977/2003 si art. 40 din Legea 41/1994.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea 41/1994 modificata, persoanele juridice cu sediul in R. ia, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din R. ia ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Din acest text de lege rezulta ca legea nu prezuma calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune cu privire la toate persoanele juridice, beneficiara a serviciului de radiodifuziune fiind doar acea persoana juridica in favoarea careia se presteaza efectiv acest serviciu public.
Prezumtia pe care reclamanta si-a intemeiat actiunea era prevazuta doar de art. 3 din HG 977/2003. Prin sentinta civila nr. 278/2009 pronuntata de catre Curtea de Apel C. mentinuta prin decizia nr. 4949/2009 a I., publicata in M.O. nr. 691/_ s-a admis exceptia de nelegalitate a acestui text. In consecinta, se confirma interpretarea art. 40 alin. (3) din Legea 41/1994 mai sus indicata.
Avand in vedere ca art. 40 alin. (3) din Legea 41/1994 conditioneaza calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune de prestarea efectiva a acestui serviciu catre persoana juridica in cauza, ca art. 3 din HG 977/2003 a fost constatat ca fiind nelegal s-a apreciat că acțiunea formulată intră sub incidența dispozițiilor art. 720 indice 1 C.pr.civ.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs recurenta S. R. DE R.
, solicitand admiterea recursului, casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond și obigarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, recurenta a aratat ca instanta a respins in mod eronat cererea formulata reținând că în cauză sunt incidenta dispozițiile art. 720 indice 1 C.pr.civ în condițiile în care articolul menționat face trimitere la procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, ori în cazul în speță nu poate fi vorba de relații contractuale ci reglementate potrivit legii.
Recurenta critica aceasta solutie prin prisma faptului ca parata, in calitate de persoana juridica, datoreaza reclamantei taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, obligatia fiind una legala, iar nu conventionala, fiind expres prevazuta de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994. Legiuitorul a instituit o prezumtie absoluta cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice, indiferent daca acestea detin sau nu receptoare radio.
SRR este o institutie publica ce desfasoara un serviciu public autonom de interes national potrivit art. 1 din legea de infiintare, nu o persoana juridica oarecare obligata la incheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitatile prestate. Plata taxei radio nu este o obligatie comerciala ci este o obligatie care izvoraste din lege si drept urmare nu ii sunt incidente prevederile legii comerciale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de_, intimata SC S.
S. a solicitat respingerea recursului declarat in cauza susținând că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și se impune respingerea recursului ca nefondat.
In motivarea poziției procesuale, s-a aratat in esenta că susținerile recurentei conform cărora în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 720 indice 1 C.pr.civ. se impun a fi înlăturate atâta timp cât ambele părți litigante sunt societăți comerciale, astfel încât parcurgerea etapei concilierii prealabile era obligatorie anterior formulării cererii de chemare în judecată.
S-a apreciat că în mod corect a considerat prima instanță că legea nu prezumă calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al tuturor persoanelor juridice, beneficiar fiind doar acea persoană juridică în favoarea căreia se prestează efectiv serviciul public prin raportare la dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, ținând cont și de considerentul că a fost constatată
nelegalitatea dispozițiile art. 3 din HG nr. 977/2003 prin decizia civilă irevocabilă nr. 4949/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie publicată în Monitorul Oficial al României nr. 691/_ .
Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată arătând că nu a beneficiat și nu beneficiază de serviciul pretins prestat de către recurentă astfel încât nu i se poate pretide plata contravalorii acestuia și a penalităților d întârziere.
În ședința publică din_ instanța a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a recursului prin raportare la dispozițiile art. 159 indice 1 alin. 2 ținând cont de natura raporturilor dintre părțile litigante.
Analizand exceptia necompetentei materiale a T. ului Specializat C., cu prioritate conform dispozitiilor art.137 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele:
Prin actiunea civila ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta S.
R. DE R. a solicitat obligarea paratei SC SS la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011.
Aceasta actiune are o natura civila, litigiul dedus judecatii avand ca obiect o obligatie instituita de lege in sarcina paratei, asa cum se pretinde de catre reclamanta, iar nu o obligatie nascuta in sarcina acesteia dintr-un act de comert care sa cada sub incidenta legislatiei comerciale, in vigoare la data nasterii pretinsei obligatii de plata (ianuarie 2010 - decembrie 2011).
Recurenta S. R. DE R. nu face parte din categoria comerciantilor, asa cum este ea reglementata potrivit art.7 Cod comercial. Recurenta are calitatea de persoana juridica ce isi desfasoara activitatea sub controlul Parlamentului, in conditiile legii si in conformitate cu conventiile internationale la care R. ia este parte, si care are obligatia sa asigure, prin intreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a informatiilor, precum si informarea corecta a opiniei publice, dupa cum rezulta din dispozitiile art.2 si 3 din Legea nr.41/1994.
Colectarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este realizata de recurenta in baza prevederilor art.40 al.3 din Legea nr.41/1994, iar obligatia paratei de achitare a taxei mentionate este o obligatie legala, iar nu una conventionala.
In raport de natura litigiului dedus judecatii, se constata ca nu exista nici un element care sa atraga competenta unei instante specializate in cauze comerciale, nefiind incidente in cauza prevederile art. 3, art. 4 sau art. 56 Cod comercial, intrucat fundamentul obligatiei de plata a taxei pentru serviciul de radiodifuziune se regaseste in normele legale anterior mentionate, iar nu a unui raport juridic conventional stabilit intre partile in litigiu.
In acelasi context, se observa ca nu are relevanta calitatea de comerciant a paratei intimate. Chiar daca parata are calitatea de comerciant, prestatia de care a beneficiat din partea reclamantei nu are natura comerciala, neprezentand nici unul din elementele caracteristice unui act de comert. In acelasi timp, solutionarea unei asemenea actiuni prin care se tinde la valorificarea unui drept de creanta nascut prin lege in beneficiul recurentei si in sarcina persoanei juridice (indiferent ca aceasta are calitate de comerciant sau nu) nu atrage aplicarea unor norme distincte de procedura dupa cum parata are calitatea de comerciant/necomerciant, imprejurare in care nu se justifica nici o competenta materiala atribuita instantei specializate, competente sa solutioneze cauze comerciale.
Desi este adevarat ca dispozitiile art.4 Cod comercial instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului, prezumtia de comercialitate este inlaturata, daca obligatia are caracter civil, cum este cazul in
speta, sau necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant. In acele ipoteze in care anumite obligatii care ii incumba comerciantului sunt de natura civila, prezumtia de comercialitate este inlaturata, fiind acceptat faptul ca in afara actelor si operatiunilor legate de activitatea pe care o exercita ca profesiune, comerciantul face si acte de natura civila, care, evident nu pot fi supuse regimului Codului comercial. Sunt considerate acte civile actele de drept privat care, prin structura si functia lor esentiala, nu se pot referi la activitatea comerciala si care raman civile indiferent de persoana care le savarseste (necomerciant sau comerciant). Or, asa cum s-a aratat mai sus, obligatia de plata a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este independenta de calitatea de comerciant sau necomerciant a beneficiarului respectivei taxe, fiind instituita de lege in sarcina tuturor persoanelor juridice cu sediul in R. ia, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din R. ia ale persoanelor juridice straine, care sunt considerate de lege drept beneficiare ale taxei mentionate.
Pentru toate considerentele expuse, constatand ca raportul juridic dedus judecatii nu are natura comerciala, ci una pur civila, tribunalul va admite exceptia necompetentei materiale a T. ului Specializat C. si in consecinta va dispune declinarea competentei de solutionare a recursului declarat de recurenta S. R. DE R. impotriva sentintei civile nr. 2487/2013 in favoarea T. ului C., ca instanta competenta potrivit art.2 pct.3 Cod procedura civila sa solutioneze prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și în consecință:
Declină competența de solutionare a recursului declarat de recurenta S.
R. DE R. împotriva sentintei civile nr. 3085/2013 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al J. i C. -N., in contradictoriu cu intimata SC SS, În favoarea T. ului C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2013.
PREȘEDINTE: | JUDECĂTOR: | JUDECĂTOR: | GREFIER: | |||
C. C. | D. | H. | M. C. | B. | C. P. |
Red.CC/ 2 ex./_
Judecator fond: R. -M. P. a,
| ← Decizia civilă nr. 445/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 11478/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
