Decizia civilă nr. 414/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.414/2013
Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D. JUDECĂTOR: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: C. C.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de către recurenții F. V. S. și F. D.
V. în contradictoriu cu intimata SC V. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 16572/2011, pronunțate la data de 26 noiembrie 2011, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., cauza având ca obiect, în prima instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă recurentul F. V. S. personal și asistat de d-na avocat I. M. Ilea în calitate de reprezentantă a recurenților, cu împuternicire avocațială anexată cererii de recurs și reprezentanta intimatei SC V.
R. SA, d-na avocat Vasii M., cu împuternicirea avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 17 aprilie 2013 a fost înregistrată la dosar o cerere de repunere pe rol formulată de către recurenți.
Instanța acordă cuvântul cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei. Reprezentanta recurenților susține cererea de repunere a cauzei pe rol.
Reprezentanta intimatei arată că este de acord cu repunerea cauzei pe rol.
Instanța, după deliberare, admite cererea de repunere pe rol și repune pe rol acest litigiu.
Instanța, din oficiu, pune în discuție o eventuală suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea întrebării preliminare adresate în cauza 236/C/2012 având în vedere că, deși s-a pronunțat CJUE asupra cauzei C-571/11 totuși nu a tranșat această problemă și, ca atare, există în continuare o întrebare preliminară care vizează toate aceste aspecte.
Reprezentanta recurenților arată că recurenții înțeleg să depună o declarație de renunțare la judecata recursului pentru că motivele de recurs, în parte, au fost soluționate prin sentința de completare a dispozitivului și, față de petitul rămas cu privire la dobândă, recurenții înțeleg să renunțe la judecarea prezentului recursului; depune la dosar declarația la care s-a referit. Consideră că solicitarea recurenților primează față de o eventuală suspendare a cauzei pusă în discuția părților.
Instanța acordă cuvântul cu privire la cererea de renunțare la judecată în ceea ce privește recursul declarat de F. V. S. și F. D. V.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de renunțare la judecată solicitând judecarea în continuare a recursului.
1
Reprezentanta recurenților arată că nu se cere acordul părții adverse, nu s-a intrat în judecarea fondului; față de calea de atac, recursul manifestarea de voință primează. Precizează că nu are cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta intimatei depune la dosar o copie a unei facturi pentru a face dovada onorariului avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată a recurenților.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 16572/2011 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă exceptia necompetentei materiale a J. i C. -N., exceptie invocata de catre parata, a fostr espinsă exceptia lipsei de obiect a cererii, exceptie invocata de catre parata, a fost respinsă exceptia netimbrarii cererii, exceptie invocata de catre parata și a fost admisă in parte actiunea precizata formulata de reclamantii F. V. S. si F. D. V. impotriva paratei SC V. R. SA si in consecinta s-a constatat ca fiind clauze abuzive in cadrul Conventiei de Credit nr. 0130728/IA din_ incheiata de catre parti urmatoarele: pct.3 lit.d din "Conditiile speciale ale conventiei";- data ajustarii dobanzii; pct.3 .10 DAE din sectiunea 3 "Costuri"; a conditiilor generale ale conventiei doar in ceea ce priveste mentiunea "precum si in conditiile prevazute de Sectiunea 10) "Costuri suplimentare";; punctul 5 lit. a) "comisionul de risc"; din conditiile speciale ale conventiei; punctul 3.5 Comisionul de risc din sectiunea 3 "Costuri"; din Conditiile generale ale conventiei; clauzele din sectiunea 8, pct. 8.1 lit.a, liniuta 3 precum si lit.c si lit.d din Conditiile generale ale Conventiei; clauzele din sectiunea 10 din Conditiile generale ale Conventiei si dispune desfiintarea lor și s-a dispus desfiintarea scadentarului in ce priveste clauzele constatate abuzive si obliga parata la emiterea unui nou plan de rambursare, fiind obligată parata la restituirea in favoarea reclamantilor a sumei incasate cu titlu de comision de risc la care se adauga dobanda legala de la pronuntarea hotararii pana la achitare. Prin aceeași hotărâre au fost respinse celelalte pretentii ale reclamantilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții F. V. S. și F.
D. V., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de constatare a nulității clauzei introduse prin actul adițional nr.1 la convenția de credit în privința perceperii unui comision de administrare credit și ca urmare admiterea cererii de obligare a intimatelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare credit în perioada august 2010-februarie 2011 în sumă de 1.120,57 CHF, obligarea intimatelor la plata dobânzii aferente sumelor achitate cu titlu de comision de risc și comision administrare credit, dobândă care urmează a se calcula asupra fiecărei sume de bani plătite băncii cu acest titlu de la data plății fiecărei sume în parte și până la data restituirii efective de către intimată a fiecărei sume în parte, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin scriptul depus la dosar la fila 65, recurenții F. V. S. și F. D.
V. au arătat că înțeleg să renunțe la judecata recursului declarat împotriva
2
sentinței civile nr. 16572/_ pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei
C. -N., solicitând instanței să ia act de manifestarea sa de voință.
Conform prev. art.246 C.pr.civ., reclamantul poate renunța oricând la judecata cererii sale, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere manifestarea de voință a recurenților, în temeiul prev. art.246 C.pr.civ., instanța va lua act de renunțarea acestora la judecarea recursului formulat în contradictoriu cu intimata V. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 16572/_ pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .
În baza prev. art. 274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, recurenții vor fi obligați să-i plătească intimatei suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de renunțarea la judecată a recurenților F. V. S. și F. D. V. în ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 16572/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții F. V. S. și F. D. V. să plătească intimatei V.
R. SA cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 600 lei. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
D. M. D. F. -IANCU M. | C. | C. | C. P. |
Red.DMD/MM 2 ex./_
3
← Decizia civilă nr. 386/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 311/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|