Încheierea civilă nr. 623/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date 2516

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 623

Ședința publică din_ Instanța compusă din:

Președinte: P. R. M., judecător

O. Ana, grefier

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de creditoarea W. P. S.

, A.S-Republica Cehă ,cu sediul ales pentru comunicări în str. Paleologu, nr.24, etaj 1, sector 3, B. în contradictoriu cu debitoarea V. E. S. Z. ,cu sediul în S. L., nr.22, hala 6 coper A, camera 2, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură al instanței de către creditoare cerere de renunțare la judecată (f.25).

Tribunalul efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 159 indice 1 alin. 4 Cod procedură civilă stabilește că este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze în temeiul art.5 Cod procedură civilă.

Instanța, pe baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2012, creditoarea W. P.

S., A.S-Republica Cehă solicită în contradictoriu cu debitoarea V. E. S.

Z. obligarea acesteia la plata creanțelor de 8736,61 lei, 458,24 EUR și 13245,22 CZK.

În considerentele acțiunii se arată faptul că între creditoare și debitoare a-a încheiat contractul cadru de furnizare produse nr. Z 22084/2011/10S din data de_ .

Marfa a fost livrată către debitoare în conformitate cu Contractul cadru.

Debitoarea a recepționat atât marfa cât și facturile emise de către creditoare și nu a formulat obiecțiuni cu privire la marfă și nu a notificat creditoarea pentru neplata facturilor scadente.

În drept se invocă prevederile art.1166 și următoarele Cod civil, art.2, art.3, art.5 și art.6 din OUG.119/2007.

Prin cererea depusă la dosar în data de_, creditoarea în temeiul art.

246 Cod procedură civilă declară că renunță la cererea de chemare în judecată.

Instanța, văzând dispozițiile art.246 Cod procedură civilă, care prevăd că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, va lua act de renunțarea la judecată a reclamantei W. P. S. ,

1

A.S-Republica Cehă în contradictoriu cu debitoarea V. E. S. Z., privind plata unor pretenții.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :

În baza art.246 Cod procedură civilă ia act de renunțare la cererea formulată de reclamanta W. P. S., A.S-Republica Cehă ,cu sediul ales pentru comunicări în str. Paleologu, nr.24, etaj 1, sector 3, B. în contradictoriu cu debitoarea V. E. S. Z. ,cu sediul în S. L., nr.22, hala 6 coper A, camera 2, privind plata unor pretenții.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

Grefier,

P. R. M.

O.

Ana

Red.PRM/_

Dact.OA/_ /4ex.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 623/2013. Acțiune în pretenții comerciale