Decizia civilă nr. 230/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 230/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: N. K.
JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: D. D. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC V. I. G. S. în contradictoriu cu intimatul F. V. împotriva încheierii civile nr. 10123/11 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _
.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, d-l avocat N. laș Violin și reprezentanta intimatului F. V., d-l avocat Traian Chiș, ambii cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 26 februarie 2013 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea depusă de intimatul F. V., cu înscrisuri anexate.
Se comunică reprezentantului recurentei un exemplar al întâmpinării și al înscrisurilor care au fost anexate acesteia.
Instanța acordă cuvântul reprezentanților părților cu privire la alte cereri, probe sau excepții.
Reprezentantul recurentei arată că nu au alte cereri de formulat.
Reprezentantul intimatului apreciază că cadrul procesual în această etapă nu este clar definit; în procesul promovat de către recurentă, acesta a chemat în judecată pe F. V. ; F. V., în poziția sa procesuală, a solicitat și a formulat o cerere de chemare în garanție a SC T. silv S. ; cererea de chemare în garanție însă nu a fost soluționată deoarece dosarul de fond a fost suspendat, astfel că apreciază că acest stadiu procesual privește doar pe SC V. I. G. S. și pe F. V., nu și pe SC T. silv S. .
T. ul pune în vedere reprezentantului intimatului să precizeze dacă, în opinia sa, cadrul procesual din fața instanței de fond nu se păstrează și în fața instanței de recurs.
Reprezentantul intimatei arată că cererea de chemare în garanție nu a fost soluționată, nu a fost timbrată, astfel că procesul s-a desfășurat între SC V. I.
G. S. și F. V. .
Referitor la cadrul procesual de la judecătorie, instanța învederează reprezentantului intimatului faptul că acesta a fost: reclamant SC V. I. G. S.
, pârât-fidejusor F. V. și pârât SC T. silv S. .
Reprezentantul intimatei consideră că doar citativul cuprinde cele trei părți, cererea de chemare în judecată este formulată doar împotriva lui F. V.
.
Reprezentantul recurentei arată că cererea de sechestru asigurător este formulată numai împotriva lui F. V., în calitatea sa de fidejusor, de altfel, instanța de fond prin încheierea recurată, l-a avut în vedere numai pe F. V., în calitatea sa de pârât, tocmai datorită cererii cu care a fost învestită.
Instanța pune în vedere reprezentantului intimatei să indice care ar fi vătămarea intimatei prin raportare la aspectele invocate.
Reprezentantul intimatului susține că SC T. SS nu a fost citată în
cauză.
Instanța învederează reprezentantului intimatului faptul că SC T. SS a fost citată pentru acest termen de judecată.
Instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Consideră că respingerea cererii de sechestru asigurător generează riscul ca până la soluționarea definitivă, respectiv irevocabilă a acțiunii principală ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. -N., debitorul-intimat să poată să-și înstrăineze bunurile și să facă imposibilă realizarea creanței. Menționează că un prim motiv de recurs este faptul că instanța de fond a reținut că situația creanței recurentei este neclară raportat la dispozițiile art. 379, alin. 3 și 4 C.proc.civ. și acesta a fost unul din motivele pentru care instanța a respins cererea de sechestru asigurător, invocând inclusiv vechimea creanței care are la bază un contract și o factură din anul 2007. Chiar dacă anul de origine al contractului care stă la baza raporturilor juridice dintre părți și a facturilor fiscale este anul 2007, consideră că nu se pune problema neclarității creanței recurentei întrucât creanța societății este
certă, rezultă, în primul rând, din toate facturile fiscale depuse la dosarul instanței de fond, de asemenea, contractul de vânzare-cumpărare nr. 115 din anul 2007, ordonanța civilă nr. 7408/2007 a Judecătoriei C. -N. pronunțată împotriva debitoarei principale SC T. SS, sentința civilă nr. 7001/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția comercială prin care societatea recurentă a fost înscrisă la masa credală a SC T. SS în dosarul de insolvență. De asemenea, consideră că recurenta are o creanță lichidă, câtimea acesteia fiind determinabilă, respectiv determinată. Pe de altă parte, reprezentantul recurentei arată că instanța de fond a apreciat că creanța recurentei nu ar fi, în mod clar, exigibilă. Apreciază că exigibilitatea creanței este clară, raportat la data scadenței obligațiilor de plată, la momentul achitării debitului restant și la faptul că penalitățile de întârziere datorate nu au fost achitate în integralitatea lor.
De asemenea, reprezentantul recurentei consideră că este neîntemeiată și reținerea instanței de fond în sensul că dacă s-ar verifica modul de calcul al penalităților, practic, s-ar analiza fondul pretențiilor. În opinia sa, simpla verificarea a unui mod de calcul ar determina doar corectitudinea cuantificării pretențiilor formulate, nefiind necesar ca instanța de fond să se antepronunțe, respectiv să arate dacă sumele respective solicitate prin acțiunea principală sunt sau nu datorate sau vor fi sau nu datorate de către intimatul pârât. În considerarea tuturor apărărilor arătate și a celorlalte aspecte expuse pe larg în cererea de recurs promovată, solicită admiterea recursului așa cu a fost
formulat, cu cheltuieli de judecată constând în taxele judiciare achitate și onorariu avocațial, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea în totalitate a încheierii civile pronunțate de instanța de fond. Astfel cum a arătat în cuprinsul întâmpinării, recurenta a omis să învedereze, atât instanței de fond cât și instanței de recurs, faptul că există pe rolul Judecătoriei C. -N. dosarul nr._ având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare în discuție; stadiul procesual al acestui proces este administrarea probatoriului, respectiv interogatoriul și audierea de martori. Arată că motivul pentru care s-a suspendat procesul de fond promovat de către recurentă, având ca obiect pretenții formulate împotriva lui F. V. în
calitate de fidejusor, a fost tocmai ca acest dosar să fie soluționat pe fond. Consideră că soluționarea acestui proces va determina ceea ce înseamnă caracterul exigibil al acestei creanței inserate în acest contractul de vânzare- cumpărare. S-a arătat de către recurenta faptul că a fost înscrisă la masa credală în dosarul de faliment aflat pe rolul T. ului C. - secția comercială însă, ceea ce nu a arătat recurenta, este faptul că Judecătoria Cluj- Napoca a desființat ordonanța civilă nr. 7408/2007 prin pronunțarea sentinței nr. 17212/2012 din dosarul nr._, tocmai arătând faptul că caracterul exigibil nu poate fi soluționat și nu poate fi constatat în astfel de proceduri speciale cum sunt cea a ordonanței de plată, respectiv cum este procedura sechestrului asigurător. Prin urmare, consideră că nu este posibilă limitarea doar la un singur script, cel indicat de către recurentă ca fiind contractul de vânzare-cumpărare; este adevărat faptul că acesta stabilește un termen de
livrare dar, în același timp, prin scriptele și prin poziția procesuală arătată de către recurentă tocmai în aceste dosare, arată faptul că nu a respectat acest moment de livrare, tocmai recurenta arată faptul că produsul a fost livrat în mai multe rânduri și nu a fost livrat la timp. Caracterul exigibil și lichid al creanței nu este clar stabilit. Față de împrejurarea că recurenta indică și se folosește de aceste argumente inserate în contractul de vânzare-cumpărare este răsturnat tocmai de pozițiile procesuale formulate de către recurentă în cele două procese pe rol. Din punctul său de vedere, raportându-se strict la înscrisuri, pentru că sunt singurele probe care pot fi administrate în această fază procesuală, caracterul exigibil și lichid al creanței privind penalitățile de întârziere nu
îndeplinesc condițiile pentru ca o cerere privind sechestrul asigurător, să fie aplicat d-lui F. V. în calitate de fidejusor. Pentru considerentele expuse, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit facturii pe care o depune la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
T. UL, Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin încheierea civila nr. 10123/11 decembrie 2012, pronunțată în
dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea formulată de creditoarea SC V. I. G. S., în contradictoriu cu debitorul F. V., având ca obiect instituirea unui sechestru asigurator. ca neîntemeiată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că creditoarea a promovat împotriva debitorului o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea acestuia din urmă să îi plătească suma de 139.263,97 lei reprezentând penalități de întârziere, în dosarul nr._ .
A mai reținut că potrivit art. 591 C.proc.civ. creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă poate solicita înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță. Dispozițiile art. 592 alin. 2 C.proc.civ. stabilesc faptul că asupra cererii promovate în baza reglementarilor de mai sus, instanța va decide de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie.
Prima instanță a procedat ulterior la analiza condițiilor de admisibilitate ale cererii prin raportare la aceste prevederi legale, reținând că creanța pretinsă de creditoare, în sumă de 139.263,97 lei nu este stabilită printr-un titlu executoriu. Prima instanță a apreciat neclară situația creanței invocate sub aspectul certitudinii și lichidității, în sensul art. 379 alin. 3 si 4 C.proc.civ.,
reținând că întinderea ei era determinabilă în baza unui contract și a unei facturi fiscale din anul 2007, însă dacă s-ar verifica de către instanță modul de calcul al penalităților s-ar ajunge să se analizeze fondul pretențiilor. Prin urmare, a reținut că creanța nu este constatată printr-un act scris, în care să fie menționată în mod clar o sumă datorată de debitor și care să fie înscrisă în întregime și în mod clar exigibilă.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 591, alin. 3 C.proc.civ. a reținut că creditoarea nu a făcut dovada condițiilor impuse prin acest text legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta SC V. I. G. S., solicitând admiterea recursului și modificarea in totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a cererii de sechestru asigurător, fie în varianta principală, întemeiată pe dispozițiile art. 591 alin 1 C.proc.civ., fie, în varianta subsidiară, întemeiată pe dispozițiile art. 591 alin. 3 C.proc.civ., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat cererea de sechestru asigurător promovată împotriva intimatului pârât F. V., fapt care o prejudiciază, întrucât există riscul ca până la soluționarea definitivă / irevocabilă a acțiunii principale promovate împotriva intimatului pârât F. V. în dosarul nr._ al Judecătoriei C.
-N., acesta să își înstrăineze bunurile, făcând imposibilă realizarea creanței recurentei.
A mai arătat că pentru a motiva respingerea cererii, instanța de fond a apreciat că este neclară situația creanței recurentei în sensul art. 379 alin. 3 și 4 C.proc.civ., întinderea ei fiind determinabilă în baza unui contract și a unei facturi fiscale din anul 2007.
A arătat că, chiar dacă anul de origine al contractului ce stă la baza raporturilor juridice dintre părți și al facturilor fiscale emise în temeiul acestuia este anul 2007, nu se poate pune problema neclarității creanței recurentei, deoarece creanța acesteia împotriva intimatului este certă, întrucât existența ei rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 115/19 februarie 2007, prin care a fost asumată obligația de fidejusiune și obligație solidară și a fost prevăzută clauza penală privind plata penalităților de întârziere din facturile fiscale privind debitul principal, acceptate la plata și neachitate în termen.
A mai arătat că prin ordonanța civilă nr. 7408/1 octombrie 2007 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă, învestită cu formula executorie, instanța de judecată a obligat debitorul principal, SC T.
SS, să plătească debitul rămas restant la acea dată, în cuantum de 15.990,35 lei și penalități de întârziere în cuantum de 31.660,89 lei, calculate de la scadență și până la data de_, precum și la plata în continuare a penalităților, în cuantum de 3%/zi, calculate asupra debitului restant, începând cu data de_ și până la plata integrală. Prin sentința civilă nr. 7001/COM/2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială în ședința publică din data de 12 noiembrie 2009 în dosarul nr._, a fost admisă contestația recurentei împotriva scoaterii sale abuzive de la masa credală în dosarul de insolvență deschis împotriva debitoarei principale SC T. SS și a fost dispusă înscrierea acesteia la masa credală cu suma de 165.844,06 lei, reprezentând penalități pentru achitarea cu întârziere a debitului de 15.990,35 lei, calculate de la data scadenței și până la data de_ .
Pe de alta parte, a mai arătat că creanța sa este lichidă, câtimea ei fiind determinabilă, conform actelor mai sus menționate, astfel încât, contrar opiniei instanței de fond, nu este necesar ca aceasta să fie constatată printr-un act scris, în care să fie menționată în mod clar o sumă datorată de debitor, întrucât dispozițiile art. 379 alin. 3 și 4 C.proc.civ., invocate de instanța de fond, arată în
mod lipsit de echivoc faptul că creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța sau si a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui in baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute in actul de creanța, chiar daca prin aceasta determinare ar fi nevoie da o osebita socoteala.
A mai arătat că este neîntemeiată și susținerea primei instanțe privind faptul că creanța recurentei nu ar fi în mod clar exigibilă. A apreciat că exigibilitatea creanței este cât se poate de clară, raportat la data scadenței obligațiilor de plată, la momentul achitării debitului restant, la faptul că penalitățile de întârziere datorate nu au fost achitate creditorilor în dosarul de insolvență aflat pe rolul T. ului C. .
A apreciat lipsite de temei și considerentele instanței de fond în sensul că, dacă ar verifica modul de calcul al penalităților, ar analiza fondul pretențiilor. Prin verificarea modului de calcul s-ar determina doar corectitudinea cuantificării pretențiilor formulate, nefiind necesar ca instanța de fond să se antepronunțe, arătând dacă sumele solicitate prin acțiunea principală sunt sau nu datorate de către intimatul pârât.
A arătat că la baza raporturilor juridice dintre părți stă un contract comercial, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 115/19 februarie 2007, în care societatea recurentă are calitatea de furnizor/vânzător, SC T. S.
S. are calitatea de cumpărător, iar intimatul F. V. are calitatea de garant fidejusor și obligat în solidar pentru cumpărătoare. Prin semnarea acestui contract de vânzare-cumpărare, în conformitate cu prevederile cap. IX - Răspunderea părților. Riscurile -, intimatul F. V. și-a asumat obligații personale, dobândind calitatea de garant fidejusor, astfel că a garantat achitarea tuturor debitelor și a penalităților față de recurentă, cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare, obligându-se în solidar și indivizibil cu societatea comercială pe care a reprezentat-o, declarând în mod expres că renunță la beneficiile de discuțiune și de diviziune în cazul urmăririi sale. Prin asumarea acestei clauze contractuale, intimatul a dobândit calitatea de garant- fidejusor pentru SC T. SS și, totodată, de obligat în solidar și indivizibil cu aceasta.
Recurenta a mai arătat că a contractat cu SC T. SS și în considerarea acestei obligații personale și solidare asumate de către intimatul F. V. în calitatea pe care o are, de garant și obligat în solidar cu societatea. În baza contractului de vânzare-cumpărare, SC T. SS a achiziționat de la recurentă cabina de vopsit TISO 5000 varianta pe motorină, în valoare de 80.205,41 lei. Întrucât obligațiile de plată decurgând din contract nu au fost respectate la termenele scadente, a devenit incidentă clauza penalizatoare din contractul de vânzare-cumpărare în conformitate cu care pentru întârzierea la plată a facturilor se vor plăti penalități de întârziere de 3% pentru fiecare zi. Valoarea acestor penalități poate depăși în cuantum suma asupra căreia sunt calculate";.
A învederat că a arătat și prin cererea de sechestru asigurător că, întrucât factura cuprinzând restul de plată nu a fost achitată la scadență de către debitoarea principala SC T. SS (aceasta efectuând doar câteva plați parțiale), recurenta a acționat această societate în instanță, în dosarul nr._, înregistrat pe rolul Judecătoriei C. -N. . Instanța, prin ordonanța civila 7408/2007, pronunțată în ședința publică din data de 1 octombrie 2007, a obligat societatea SC T. silv S. sa plătească debitul rămas restant, în cuantum de 15.990,35 lei și penalități de întârziere calculate de la scadență și până la
data de_, penalități in cuantum de 31.660,89 lei, precum si la plata in continuare a penalităților in cuantum de 3%/zi calculate asupra debitului restant, începând cu data de_ și până la plata integrală. Ulterior pronunțării ordonanței mai sus amintite, societatea T. SS a efectuat mai multe plați parțiale, care au fost explicitate în cuprinsul cererii de sechestru asigurător și dovedite cu înscrisurile anexate.
A mai arătat că, dată fiind deschiderea împotriva debitoarei principale a procedurii insolvenței la T. ul C., recurenta s-a înscris la masa credal ă, însă creanța acesteia a fost înlăturată în mod abuziv din tabelul de creanțe de către administratorul judiciar. Recurenta a atacat cu contestație această măsura abuzivă, iar prin sentința civilă nr. 7001/COM/12 noiembrie 2009, pronunțata de Tribunalul Constanța, secția comercială, în dosarul nr._ a fost admisă contestația împotriva scoaterii de la masa credală în dosarul de insolvență deschis împotriva debitoarei principale SC T. SS și a fost dispusă înscrierea recurentei la masa credală cu suma de 165.844,06 lei, reprezentând penalități pentru achitarea cu întârziere a debitului de 15.990,35 lei, calculate de la data scadenței și până la data de_ . Întrucât prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare, intimatul F. V. s-a obligat în solidar cu societatea T. SS sa achite toate obligațiile care rezultă din contract, recurenta a considerat că este îndreptățită să solicite obligarea acesteia sa plătească penalitățile mai sus amintite, în virtutea obligației de fidejusiune pe care și-a asumat-o.
A învederat că, dat fiind faptul că intimatul nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile de plată, respectiv să achite penalitățile de întârziere corespunzătoare, recurenta a fost nevoită să-l acționeze în judecată în dosarul_, aflat pe rolul Judecătoriei C. -N., însă, cu toate acestea, până la soluționarea acțiunii principale, debitorul și-ar putea înstrăina bunurile, astfel că recuperarea creanței recurentei ar fi imposibilă în aceasta situație, motiv pentru care a considerat necesară și oportună înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor intimatului F. V. .
În drept, a invocat art. 304, pct. 7, pct. 8 și pct. 9, art. 3041și art. 312 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 26 februarie 2013, intimatul
F. V. a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat și, în consecință, menținerea încheierii de ședință nr. 10123/2012 ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată potrivit dispozițiilor art. 274, coroborat cu art. 592 alin. 3, raportat la art. 581 alin. 3 C.proc.civ. conform înscrisurilor justificative.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că, analizând condițiile de admisibilitate a cererii privind sechestrul asigurător prevăzute atât de dispozițiile art. 591 alin. 1, cât și de alin. 3 C.proc.civ., acestea nu sunt îndeplinite în ceea ce privește suma de 139.263,97 lei reprezentând penalități de întârziere calculate potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 115/19 februarie 2007 respectiv a facturilor fiscale emise în baza acestui contract.
A mai arătat că, în mod temeinic și deplin justificat, instanța de fond a apreciat ca fiind neclară situația creanței invocate sub aspectul certitudinii și lichidității, în sensul art. 379 alin. 3 și 4 C.proc.civ., întinderea ei fiind
determinabilă asupra unui contract de vânzare-cumpărare din 2007. În aceeași manieră, instanța de fond s-a pronunțat temeinic și legal asupra modalității de calcul asupra acestei creanțe, apreciind că s-ar aduce atingere principiului de soluționare pe fond a pretențiilor. Prin urmare, a apreciat că creanța nu este
constatată și recunoscută de către debitor, cu menționarea clară a sumei datorate de debitor și care să fie exigibilă.
A mai arătat că recurenta nu indică faptul că ipoteza unui titlu care să consfințească caracterul cert, lichid sau exigibil "garantat"; prin ordonanța civilă nr. 7408/2007 este răsturnată în mod evident prin pronunțarea sentinței civile nr. 17212/2012 din dosarul nr._, prin care a fost admisă cererea în anulare formulată împotriva ordonanței de plată nr. 4492/2012, promovată de către recurentă în dosarul nr._ și existența dosarului nr._, având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare înregistrat pe rolul Judecătoriei C. -N., părțile acestui dosar fiind: reclamanți - SC T. SS prin lichidator și F. V., pârâtă - SC V. I. Group S. .
A mai arătat că temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte.
A învederat că în conformitate cu dispozițiile art. 1020 C.civ. din 1864, condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile contractuale.
A arătat că în speța de față, prin asumarea contractului de vânzare- cumpărare nr. 115/19 februarie 2007 sunt stabilite două obligații esențiale: obligația cumpărătorului de a achita prețul utilajului, prin achitarea unui avans de 70% în avans până la data de 20 februarie2007, iar diferența la momentul
livrării și obligația vânzătorului de a livra utilajul până la data de 26 martie 2007. Cu toate că principala obligație asumată de cumpărător a fost îndeplinită la termen, vânzătorul și-a respectat obligația de livrare cu o întârziere de peste 5 luni, doar în luna august, fiind o realitate concretă și faptică care urmează a fi demonstrată prin administrarea probatoriului din dosarul mai sus menționat. A învederat că, mai mult, vânzătorul a manifestat rea-credință neîndeplinindu-și obligația privind garanția acordată utilajului, obligație asumată la pct. 6 al contractului.
Intimatul a arătat că toate aceste aspecte nu fac altceva decât să mențină sub semnul întrebării care din părți nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, în susținerea acestei poziții fiind necesare probe care nu pot fi administrate decât în procedura de judecată a dreptului comun.
Intimatul a mai arătat că prin înscrisul denumit "notă informativă"; emis de d-l Crăciun C. l, responsabil cu verificarea instalațiilor de ridicat (ISCIR) se evidențiază faptul că la livrarea utilajului nu s-a predat procesul verbal de conformitate, act fără de care instalația nu a putut fi autorizată pentru funcționare. A mai arătat că există o considerabilă corespondență electronică prin care vânzătorul a fost sesizat pentru toate disfuncționalitățile privind livrarea, instalarea sau funcționarea utilajului.
A învederat că tocmai caracterul exigibil al creanței urmează a fi discutat în cadrul procesului pe dreptul comun care face obiectul dosarului nr._, astfel că a doua tranșă trebuia achitată în momentul livrării echipamentului la timp, conform contractului și nu la data de 24 mai 2007. A arătat că, indiferent de opțiunea cumpărătorului de a emite un cec pentru a cuprinde diferența de plată, contravaloarea acestui cec a fost folosită de vânzător pentru a fi achitate piese pentru repararea utilajului. Mai mult decât atât, SC T. SS a achitat integral debitul de 15990,35 lei dar nici în aceste condiții nu a fost absolvită clauza penalităților de întârziere, care trebuiau calculate de la o cu totul altă dată decât cea din luna mai 2007.
În același sens, a arătat că corespondența electronică, precum și cea prin intermediul faxului, fac dovada faptului că între SC T. SS și SC V. I. G.
S. au existat discuții în ceea ce privește livrarea, instalarea și garanția utilajului.
A mai arătat că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, creditoarea recurentă indică în mod clar faptul că nu a livrat la data asumată prin contract, de asemenea indică faptul că nu a îndeplinit obligațiile de instalare și punere în
funcțiune decât într-un termen îndelungat de la livrare; or, în tot acest timp, societatea T. SS a fost privată de folosința utilajului deja achitat conform contractului suferind pierderi materiale substanțiale. Poziția de rea credință în privința colaborării dintre cele două societăți este demonstrată și prin livrarea și punerea în funcțiune a unui alt utilaj, care nu face obiectul acestui contract însă modalitatea de livrare-recepție este similară, astfel că momentul livrării și instalării este practic momentul când se încheie și procesul verbal de predare primire (momentul de la care curge scadența); or, în exemplul prezentat este vorba de un elevator hidraulic cu privire la care, conform procesului verbal de predare primire nr. 228 din 15 martie 2007, la data punerii în funcțiune a utilajului s-a făcut și școlarizarea personalului, însă prin procesul verbal nr. 267 din 21 mai 2007 este livrat uleiul hidraulic, indispensabil pentru funcționarea unui echipament hidraulic.
A învederat că în dosarul de fond este supusă analizei instanței în mod concret nerespectarea obligației de garanție și a lucrărilor de montaj pentru obiectul în garanție - obligație asumată de pârâtă conform capitolului V, art. 6, alin. 5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 115 din 19 februarie 2007. Astfel, din înscrisurile depuse în probațiune și din corespondența electronică dintre cele 2 societăți comerciale rezultă fără posibilitate de echivoc că în ianuarie 2009 (adresa cu data de 5 ianuarie 2009 comunicată pârâtei), cele două societăți purtau discuții pe chestiunea remedierii defecțiunilor la utilajul livrat, defecțiuni care fuseseră comunicate în urmă cu aproape cu 1 an de zile și cu privire la care, găsindu-se în perioada de garanție, pârâta s-a obligat să le execute pe cheltuiala sa potrivit obligațiilor contractuale. Așadar, încă din
ianuarie 2009, în urma asigurărilor date de pârâtă, intimatul a fost asigurat că aceste defecțiuni (care au făcut practic inutilizabil utilajul) vor fi remediate. Chestiunea executării contractului a fost adusă în discuția părților și s-a încercat executarea de bunăvoie și amiabilă (potrivit cap. X art. 19 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 115 din 2007) a obligațiilor ce erau în sarcina pârâtei.
Mai mult, a arătat intimatul, în 24 septembrie 2010, așa cum rezultă din corespondența electronică purtată între societăți, pârâta a recunoscut că nu a efectuat lucrările ce se aflau acoperite de garanție la utilajul livrat și, mai mult, a trimis atașată o poză cu piesa defectă și care era necesară punerii în funcțiune a utilajului, condiționând livrarea acesteia (deși livrarea și montajul trebuiau asigurate de pârâtă conform contractului) abia după ce T. SS făcea dovada plății în contul societății pârâte. Așadar, la 24 septembrie 2010 obligația pârâtei nu era îndeplinită, ca atare abia de la acel moment și respectiv după acel moment se poate discuta despre nașterea dreptului său de a solicita rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a lucrărilor aflate în garanție la utilajul livrat și achiziționat de la recurentă.
A arătat însă că prima instanța nu a fost învestită să răspundă acestor întrebări doar pe baza înscrisurile aflate la dosarul cauzei, și a învederat că doar instanța de drept comun poate face acest lucru, în urma administrării unui vast probatoriu, inadmisibil în cadrul prezentei proceduri speciale.
În ceea ce privește prezumția recurentei cu privire la o posibilă înstrăinare a bunurilor mobile sau imobile deținute de el, a arătat că în dosarul nr._ a formulat o cerere de ajutor public judiciar, iar înscrisurile depuse în
susținerea cererii sale au fost: adeverința emisă de Primăria Constanța privind bunurile impozabile, cuponul de pensie aferent lunilor august, septembrie, noiembrie 2012, o parte din facturile privind utilitățile lunare. A apreciat că, în atare condiții, o astfel de prezumție sau suspiciune nu are cum să planeze asupra sa, câtă vreme a indicat exact care sunt modalitățile de executare, în ipoteza în care recurenta ar deține un titlu executoriu legal, astfel că nu poate fi reținută ca fiind un argument temeinic de admisibilitate a cererii de sechestru asigurător.
În drept, a invocat art. 312 alin. 1, art. 274, coroborat cu art. 592 alin. 3 raportat la art. 581 alin. 3 C.proc.civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 591 C.proc.civ. creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță. Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, o dată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată. Instanța poate încuviința sechestrul asigurator chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. 1 și să depună o cauțiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.
Astfel cum rezultă din dispozițiile legale mai sus citate, prima sarcină a instanței învestite cu soluționarea cererii de instituire a unui sechestru asigurator este, în ipoteza prevăzută de art. 591 alin. 1 C.proc.civ., aceea de a verifica existența unui titlu executoriu și, în caz negativ, a unui act scris constatator al creanței, respectiv de a verifica exigibilitatea acestei creanțe.
În ipoteza prevăzută de art. 591 alin. 3 C.proc.civ., pe lângă elementele mai sus arătate, instanța este ținută să analizeze suplimentar dacă debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori dacă există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea.
În considerentele încheierii atacate, prima instanță a reținut că creanța nu este stabilită printr-un titlu executoriu, respectiv a reținut că situația creanței de care s-a prevalat creditoarea recurentă este neclară din perspectiva caracterului cert și al caracterului lichid al creanței, apreciind că, în măsura în care s-ar pronunța asupra întinderii creanței ar ajunge la analiza pe fond a pretențiilor creditoarei, întemeiate pe un contract și o factură emisă în 2007. Subsecvent, a concluzionat că creanța nu este constatată prin act scris, în care să fie menționată în mod clar o sumă datorată de debitoare și care să fie, în întregime, în mod clar, exigibilă.
Pentru ipoteza subsidiară, a reținut că creditoarea nu a făcut dovada condițiilor impuse de art. 591 alin. 3 C.proc.civ.
Procedând în sensul mai sus arătat, prima instanță a reținut doar că creditoarea nu este în posesia unui titlu executoriu, însă nu a verificat dacă creanța este constatată printr-un act scris și nici dacă aceasta este exigibilă. Concluzia trasă de prima instanță din coroborarea contractului de vânzare- cumpărare nr. 115/19 februarie 2007 cu factura nr. 4799/21 mai 2007 în
sensul că creanța nu ar fi nici certă și nici lichidă depășește limitele învestirii sale, aceste aspecte formând chiar fondul cauzei, respectiv din această concluzie nu se poate deduce logic cea de a doua concluzie a primei instanțe, în sensul că creanța de care s-a prevalat creditoarea nu ar fi exigibilă, prima instanță neefectuând vreo analiză a mențiunilor celor două acte cu privire la scadența eventualului debit înregistrat de pârâtul intimat F. V. .
Cât privește cealaltă concluzie a primei instanțe, în sensul că creanța nu ar fi constatată printr-un act scris, tribunalul are în vedere faptul că nici această statuare nu poate fi dedusă din constatările primei instanțe referitoare la
"neclaritatea"; certitudinii și lichidității creanței, între (ne)certitudine și (ne)lichiditate, pe de o parte, ca noțiuni juridice abstracte și constatarea în cuprinsul unui înscris, pe de altă parte, ca operațiune materială, concretă, neexistând vreo legătură. Constatarea unei creanțe printr-un act scris nu presupune în mod necesar menționarea expresă în scris a cuantumului creanței, fiind suficientă menționarea în înscris a părților raportului juridic și a obligației de plată însoțite de elementele care permit calcularea întinderii acestei obligații, întinderea concretă a creanței reprezentând lichiditatea acesteia, care nu se
analizează decât aparent, pentru a stabili întinderea sechestrului, în cazul admiterii cererii.
În fine, concluzia primei instanțe referitoare la întrunirea condițiilor prevăzute de art. 591 alin. 3 C.proc.civ. nu cuprinde niciun argument, respectiv nicio referire la probatoriul administrat în cauză, fiind, practic, nemotivată.
Raportându-se la cele reținute mai sus, tribunalul concluzionează în sensul că prima instanță a inclus în considerentele hotărârii atacate motive străine de natura pricinii în sprijinul soluției date petitului principal, respectiv nu a motivat soluția dată petitului subsidiar, lăsând, practic, neanalizat fondul cauzei, în speță fiind incidente cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. și cel de casare prevăzut de art. 312, alin. 5, teza I C.proc.civ.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 teza I C.proc.civ., coroborat cu art. 304 pct. 7 C.proc.civ. și art. 312, alin. 5, teza I C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenta SC V. I. G. S. în contradictoriu cu intimatul FRAN V. împotriva încheierii civile nr. 10123/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de 11 decembrie 2012 în dosarul nr. _
, pe care o va casa și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În conformitate cu dispozițiile art. 315 C.proc.civ., instanța de rejudecare va verifica toate aspectele neanalizate de prima instanță, mai sus expuse, având în vedere și aspectele invocate de părți prin recurs și întâmpinarea la recurs, aspecte pe care tribunalul nu le poate analiza direct fără a lipsi părțile de o primă analiză într-un prim grad de jurisdicție. De asemenea, instanța de rejudecare va avea în vedere și cheltuielile de judecată efectuate de părți cu ocazia soluționării recursului, cu respectarea principiului disponibilității în procesul civil.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenta SC V. I. G. S. în contradictoriu cu intimatul FRAN V. împotriva încheierii civile nr. 10123/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de 11 decembrie 2012, în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
N. K. | F. | M. | D. | D. C. | P. |
Red.FIM/MM 2 ex./_
Judecător fond: d-na C. R., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Sentința civilă nr. 423/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 665/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
