Decizia civilă nr. 416/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr. 416/2013

Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. D.

JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: I. P. GREFIER: C. P.

Pe rol fiind recursurile declarate de recurenții-intimați M. B. și M. I.

și de intimata-recurentă SC V. R. SA împotriva sentinței civile nr. 19580/12 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă recurentul M. B. personal și asistat de d-na av. ILEA I. M., care o și reprezintă pe recurenta M. I. O., precum și reprezentanta recurentei SC V. R. SA, d-na av. VASII M., cu împuternicirile avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
- în data de 3 aprilie 2013, confirmarea de primire a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene;
- în data de 16 aprilie 2013, o cerere de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenta SC V. R. SA, în cuprinsul căreia se arată că între părți a
  intervenit contractul de tranzacție încheiat la data de 3 aprilie 2013, înainte de soluționarea întrebării preliminare, sens în care se solicită repunerea pe rol a cauzei în vederea stingerii litigiului între părți; a fost atașată o copie a contractului de tranzacție la care s-a făcut referire și o copie a actului adițional nr. 3/3 aprilie 2013 la convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008.
- în data de 17 aprilie 2013 o cerere de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenții M. B. și M. I. O. pentru a se lua act de faptul că între părțile dosarului s-a încheiat o tranzacție la data de 3 aprilie 2013; a fost atașată împuternicirea avocațială dată de recurenții M. B. și M. I. O. în favoarea d-nei avocat Ilea I. M., precum și o copie a contractului de tranzacție încheiat la data de 3 aprilie 2013;
- în data de 31 mai 2013 adresa grefei Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește cauza având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare C-143/13, prin care informează instanța cu privire la faptul că, prin decizia din data de 14 mai 2013, președintele Curții, în temeiul art. 55 alin. 1 lit. b din Regulamentul de procedură, a suspendat procedura până la pronunțarea hotărârii în cauzele conexate C-108/12 și C-236/12.

Reprezentanta recurenților M. B. și M. I. O. arată că i-a fost comunicată adresa înregistrată la dosar în data de 31 mai 2013. De asemenea, arată că părțile au încheiat o tranzacție în vederea stingerii litigiului, fiind depusă la dosar o copie a tranzacției menționate.

Reprezentanta recurentei SC V. R. SA depune la dosar, în original, tranzacția încheiată între părți la data de 3 aprilie 2013, precum și actul adițional nr. 3/3 aprilie 2013 la convenția de credit nr.0143212/IT/7 martie 2013.

Reprezentanta recurenților M. B. și M. I. O. arată că recurentul

B. este prezent și depune la dosar, în traducere legalizată din limba franceză, o procură din partea recurentei M. I. O., dată în favoarea recurentului M. B., în vederea reprezentării acesteia în fața instanței pentru a lua act de tranzacția încheiată între părți. Arată că prin tranzacția încheiată părțile înțeleg să stingă litigiul, indiferent de modul de derulare a cauzei aflate la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât unul dintre credite s-a și stins prin plată, respectiv cel în euro, iar asupra celeilalte convenții și asupra litigiului s-a încheiat prezenta tranzacție.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților întinderea efectelor tranzacției prin raportare la posibilitatea recunoscută lor de lege pentru a tranzacționa, respectiv le solicită să precizeze dacă, raportat la conținutul înțelegerii, înțeleg să tranzacționeze și asupra caracterului pretins abuziv al clauzelor atacate.
Reprezentanta recurentei SC V. R. SA precizează că a încheiat tranzacția și cu privire la caracterul abuziv sau neabuziv al acestor clauze contractuale.
Instanța prezintă spre vedere recurentului M. B. contractul de tranzacție depus la dosar, încheiat între părți la data de 3 aprilie 2013, punându-i în vedere să arate dacă contractul reprezintă voința sa.
Recurentul M. B. arată că contractul de tranzacție depus la dosar reprezintă voința sa și, de asemenea, în baza procurii date de soția sa, d-na M.
I. O., pentru M. I. O. arată că actul reprezintă și voința acesteia, solicitând a se lua act de tranzacție și stingerea integrală a litigiului.
Reprezentanta recurentei SC V. R. SA arată că împuternicirea depusă la dosar i-a fost acordată pentru reprezentarea băncii în toate acțiunile privind acest proces.
Atât reprezentanta recurenților M. B. și M. I. O., cât și reprezentanta recurentei SC V. R. SA solicită instanței să ia act de tranzacția părților.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de a se lua act de tranzacția intervenită între părți.
T. UL :
părți:
Deliberând asupra recursurilor de față prin prisma tranzacției încheiate de
Prin sentința civilă nr. 19580/12 decembrie 2011 pronunțată în dosarul
nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins excepția netimbrării acțiunii, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC V. R. SA S. C.
, a respins cererea de înaintare a întrebărilor preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții M. B. și M. I. O. în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA și SC V. R. SA S. C. N. . Cu privire la convenția de credit nr. 0143884/IT din 4 martie 2008, a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze: pct. 3 lit. d) din "condițiile speciale ale convenției";; pct. 3.10 "DAE"; din secțiunea 3 "Costuri"; a condițiilor generale ale convenției; pct. 5 lit. a

"comisionul de risc"; din condițiile speciale ale convenției; pct. 3.5 "comisionul de risc";- din secțiunea 3 "Costuri"; din Condițiile generale ale convenției; clauzele din secțiunea 8, pct. 8.1, lit. a, liniuta 2 și 3, lit. b, lit. c si lit. d din condițiile generale ale convenției; clauzele din secțiunea 10, respectiv art. 10.1 lit. a, b, c, art. 10.2 din condițiile generale ale convenției. Cu privire la convenția de credit nr. 0143212/IT din 7 martie 2008 încheiată între părți, a constatat caracterul

abuziv al următoarelor clauze: pct. 3 lit. d) din "condițiile speciale ale convenției";; pct. 3.10 "DAE"; din secțiunea 3 "Costuri"; a condițiilor generale ale convenției; clauzele din secțiunea 8, pct. 8.1, lit. a, liniuța 2 și 3, lit. b, lit. c si lit. d din condițiile generale ale convenției; clauzele din secțiunea 10, respectiv art. 10.1 lit. a, b, c, art. 10.2 din condițiile generale ale convenției. A respins în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și precizată de reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție, pe fond, a reținut că părțile au încheiat convenția de credit nr. 0143884/IT din 4 martie 2008 și convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008.

Referitor la negocierea contractelor, prima instanță a apreciat că, deși este corectă susținerea pârâtei în sensul că nu este nimic ilegal în sine în utilizarea unui contract preformulat, totuși, în cauză, nu s-a probat existența unei negocieri în sensul Legii nr. 193/2000. Astfel, simplul fapt că reclamanților li s- au trimis condițiile contractelor și au avut cunoștință de acestea nu înseamnă că au avut posibilitatea să le influențeze în vreun fel, având doar libertatea de a accepta sau nu respectivele condiții.

În consecință, prima instanță a apreciat că, în speță, contractele încheiate nu au fost supuse unei negocieri efective între părți, procedând la analiza în continuare a faptului dacă acestea au creat un dezechilibru semnificativ între părți.

Referitor la pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale ambelor convenții, conform căruia "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicării";, prima instanță a apreciat că, deși argumentele pârâtei referitoare la riscurile pe care trebuie să le întâmpine prin derularea unui contract pe perioadă îndelungată sunt corecte, totuși, în lipsa oricărei circumstanțieri, noțiunea "schimbări semnificative pe piața monetară"; este prea largă și prea vagă, acordând practic posibilitatea modificării discreționare a dobânzii pentru bancă. În consecință, în temeiul art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000 și în temeiul art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, prima

instanță a apreciat că această clauză este abuzivă.

Referitor la comisionul de risc, prima instanță a apreciat că acesta nu constituie o clauză abuzivă pentru următoarele motive: argumentele reclamanților referitoare la faptul că acest comision nu se returnează sunt

incorecte, întrucât un comision de risc nu trebuie să constituie, în mod necesar, o garanție returnabilă. Acesta poate să fie și un preț al contractului, acceptat de ambele părți. A apreciat că nu aparține instanței să stabilească ce risc concret își asumă banca și cât sunt de eficiente garanțiile prevăzute în contract. Producerea unui risc pentru bancă nu poate să fie cu totul exclusă, iar plătirea unui preț acceptat de părți pentru acest risc nu are în sine nimic ilegal. Producerea unui dezechilibru prin prevederea unui comision de risc nu este însă exclusă în orice situație, dar acest lucru depinde de cuantumul comisionului. În speță, reclamanții au arătat că, ținând cont de toate costurile creditului, inclusiv de comisionul de risc, ar ajunge să restituie aproximativ de două ori suma împrumutată. Acest cuantum nu este însă unul pentru un credit care se derulează pe o perioadă îndelungată. Reclamanții au mai susținut că, în realitate comisionul de risc este o dobândă mascată. Cu toate acestea, prima instanță a reținut că comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în sine, în măsura în care ambele părți l-au cunoscut la încheierea contractului.

Cu privire la dispozițiile art. 8 din din condiții generale ale convenției, reclamanții au arătat că, în conformitate cu acest articol, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului,

să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte sume datorate: conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor

convenții de credit incheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit; pct. 8.1 lit. b "împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei convenții";; pct. 8.1. lit. c: "în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției; pct.8.1. lit d "în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, prima instanță a apreciat că sunt clauze abuzive. Referitor la cazurile în care împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau oricăror alte sume datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit și împrumutatul nu își

îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei convenții, prima instanță a apreciat că acestea reprezintă clauze abuzive întrucât acordă posiblitatea pentru bancă de a declara soldul scadent anticipat fără ca neexecutarea contractului din partea reclamanților să fie esențiale. Prima instanță a reținut că este adevărat că, prin voința lor, potrivit dreptului comun, părțile au dreptul să prevadă astfel de clauze. În privința consumatorilor, însă, aceste clauze devin abuzive, întrucât creează un dezechilibru semnificativ între părți.

Referitor la clauza prevăzută la art. 8.1 pct c și d, prima instanță a apreciat că sunt abuzive întrucât, lăsând situațiile la care se referă la aprecierea băncii, acordă posibilitatea pentru bancă să declare în mod discreționar exigibil anticipat creditul.

Prima instanță a apreciat, de asemenea, că sunt abuzive clauzele cuprinse la art. 10.1 lit. a, lit. b, lit. c, pct. I și II, precum și clauza din art. 10.2 care impun reclamanților să suporte costurile rezultate din modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: lit. a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; lit. b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de ex. în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; lit.

c) al căror rezultat este: I. creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; II. reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției, aceasta deoarece transferul asupra clientului, respectiv a reclamanților a oricărei modificări de act normativ care are ca scop tocmai impunerea unei obligații în sarcina băncii creează un dezechilibru semnificativ între părțile contractante.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestor clauze, prima instanță a dispus anularea acestora.

Cu privire la caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare credit, din actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 0143884/IT/4 martie 2008, și prin urmare, petitul de anulare a acesteia și cu privire la caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare credit din actul adițional nr. 1 la Convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008, prima instanță a respins acțiunea pentru următoarele motive:

După cum a reținut anterior, clauzele privind comisionul de risc nu au un caracter abuziv. Pe de altă parte, Legea de aplicare a OUG nr. 50/2010 prevede că dispozițiile respectivei ordonanțe nu se aplică față de contractele în derulare. Prin urmare, indiferent dacă în speță comisionul pe care trebuie să îl plătească reclamanții se numește de administrare sau de risc, perceperea acestuia nu are caracter abuziv.

Referitor la celelalte capete de cerere, prima instanță le-a respins ca neîntemeiate, având în vedere că acestea decurgeau din constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare și de risc.

Având în vedere soluția de admitere a acțiunii doar în parte, în temeiul art. 275 C.proc.civ. prima instanță a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții la 30 decembrie 2011, solicitând modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate și precizate, în sensul admiterii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc prevăzută la pct 5 lit a comisionul de risc, din condițiile speciale ale convenției și a pct 3.5

comisionul de risc din secțiunea 3 "costuri"; din condițiile generale din ambele convenții de credit, respectiv convenția de credit nr. 0143884/FF din 4 martie 2008 și convenția de credit nr. 0143212/IT din 7 matie 2008, și, în consecință, anularea acestora; constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare credit din actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008, precum și din actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 0143884/IT/4 martie 2008, propuse spre semnare de către pârâtă în conformitate cu OUG nr. 50/2010, și, ca urmare, anularea acestora; desființarea scadențarului din cele două convenții de credit în ceea ce provește clauzele constatate ca fiind abuzive și anulate și obligarea intimatei la emiterea unui nou plan de rambursare pentru fiecare convenție, fără clauzele ce vor fi anulate ca abuzive, respectiv obligarea intimatei la modificarea cuantumului DAE menționat la pct. 3 lit. e din condițiile speciale ale ambelor convenții, în sensul reducerii lui, raportat la faptul că acesta cuprinde și comisionul de risc, care urmează a nu mai fi achitat, în cazul desființării acestei clauze, respectiv obligarea intimatei la restituirea sumei reprezentând comisionul de risc, respectiv comisionul de administrare credit achitat de recurenți de la data încheierii fiecărei convenții, până la constatarea irevocabilă a nulității absolute a acestor clauze, care, la data recursului, erau de 1.550,62 euro pentru convenția de credit nr. 0143884/IT/4 martie 2008, suma fiind calculată de la data încheierii convenției, 4 martie 2008 până la momentul formulării recursului, în baza extraselor de cont și a graficului de rambursare emise de intimată, la care să se adauge dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătite băncii cu titlu de comision de risc și comision administrare credit de la data plății fiecărei sume de bani în parte și până la data restiturii efective de către
intimata a fiecărei sume de bani in parte; suma de 9.584,86 CHF pentru convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008, calculată de la data încheierii convenției, 7 martie 2008 până la momentul formulării recursului, în baza extraselor de cont și a graficului de rambursare emise de către pârâtă, la care să se adauge dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătite băncii cu titlu de comision de risc și comision administrare credit de la data
plății fiecărei sume de bani în parte și până la data restiturii efective de către intimată a fiecărei sume de bani în parte, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
Au apreciat hotărârea atacată ca fiind nelegală pentru următoarele motive: Au apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul motivelor prevăzute la art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. și art. 304¹C.proc.civ., deoarece instanța de fond a respins nelegal și netemeinic cererile lor de constatare a caracterului abuziv al clauzei privitoare la comisionul de risc, menționată în ambele convenții, la pct. 5, lit. a, "comisionul de risc"; din condițiile speciale ale convenției, pct. 3.5 "comisionul de risc"; din secțiunea 3
"costuri"; din condiții generale ale convenției precum și de constatare a caracterului abuziv al clauzei introduse prin cele două acte adiționale nr. 1 la ambele convenții de credit privitoare la introducerea unui comision de administrare credit, precum și restul cererilor accesorii, inclusiv a cererii de obligare la restituirea sumelor încasate de intimate cu titlu de comision de risc, respectiv comision administrare credit, cu dobânda legală în materie comercială. Au considerat că motivarea instanței este deosebit de sumară și contradictorie atunci când analizează caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, analiză din care a decurs soluția dată și asupra celorlalte cereri accesorii, fără a se indica în concret motivele de drept în baza cărora și-a format convingerea precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile lor, fără a analiza fiecare din argumentele aduse de către ei în susținerea pretențiilor. Astfel, cu toate că, din analiza celor două convenții încheiate între ei și intimată instanța de fond a stabilit că aceste convenții nu au fost supuse unei negocieri efective între părți, stabilind astfel lipsa negocierii, care constituie una din condițiile pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, instanța de fond a ajuns la concluzia că acest comision de risc nu creează un dezechilibru semnificativ între părți, iar această concluzie a venit în urma stabilirii faptului că nu aparține instanței să stabilească ce risc concret își asumă banca și cât sunt de eficiente garațiile prevăzute în contract. Au apreciat că această motivare echivalează cu refuzul de a cerceta pe fond aspectele invocate în acțiune. Totodată, instanța de fond se află în gravă eroare, deoarece în materia contractelor de consum, atât legiuitorul național cât și cel european permite atenuarea principiului "pacta sunt servanda";, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care se reține că acesta cuprinde clauze abuzive, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 2/2011 a Curții de Apel Bacău. Or, în această analiză, prima instanță era liberă să aprecieze din oficiu fiecare clauză în parte, inclusiv cele privitoare la riscul băncii, al consumatorului sau la garanțiile aduse de acesta, pentru a stabili în concret, dacă perceperea unui asemenea comision, într-un asemenea cuantum, și concomitent cu alte garanții aduse de consumator creează sau nu un dezechilibru semnificativ, contrar cerințelor bunei credințe, în înțelesul Legii
193/2000.
Având în vedere că acest act normativ a fost adoptat pentru a transpune în dreptul intern Directiva CE 93/13, în scopul de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori în cuprinsul unor condiții generale sau speciale nenegociabile, prima instanță putea analiza caracterul abuziv al oricărei clauze prin prisma criteriilor prevăzute de lege.
Au mai arătat că, de altfel, interpretarea constantă a CJUE a dispozițiilor Directivei CE 93/13 este în sensul posibilității instanței de judecată de a analiza din oficiu orice element abuziv al convențiilor încheiate cu consumatorii, astfel cum rezultă din decizia comercială nr. 89/R/2011 a T. ului Comercial C., pronunțată în dosarul nr._, Hotărârea din 27 iunie 2000, Oceano Grupo
Editorial și Salvat Editores, C-240/98 - C-244/98, punctele 25, 27, precum și Hotărârea din 26 octombrie 2006, M. taza Claro, C-_ 1, punctele 25, 26, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C- 40/08, punctele 31 și 32.
Au mai arătat că contractele cu executare succesivă, mai ales cele încheiate pe o perioadă lungă de timp, intră în sfera de acțiune a art. 970 din C.civ., interpretat ca fundament juridic pentru principiul solidarismului contractual. Alin. 2 al acestuia dispune: convențiile "obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, … dă obligației după natura sa. Echitatea creează, la rândul ei, drepturi și obligații părților. Un astfel de drept este dreptul la păstrarea echilibrului contractual și are drept corespondent obligația de a asigura păstrarea acestui echilibru. În absența înțelegerii părților, ca orice drept subiectiv, dreptul la echilibru contractual intră sub protecția forței coercitive a statului, iar echilibrul contractual poate fi restabilit prin intervenția judecătorului, art. 970 alin. 2 din C.civ. constituind temeiul intervenției în raporturile juridice dintre părți, cu deplina respectare a art. 969 din C.civ., astfel cum s-a reținut și în literatura juridică (Gh. Piperea, Despre clauzele abuzive din contractele de credit bancar).
Au arătat că în Hotărârea din 3 iunie 2010 pronunțată de CJUE în cauza C-484/08, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc), în paragraful 44 Curtea a reținut că articolul 4 alineatul 2 și articolul 8 din directivă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale /.../ care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar si inteligibil. Această interpretare permite instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Au mai arătat că prima instanță motivează, mai departe, că "producerea unui risc pentru bancă nu poate să fie cu totul exclusă, iar plătirea unui preț acceptat de părți pentru acest risc nu are în sine nimic ilegal";. Au învederat că prima instanță ar fi trebuit să aibă în vedere că doar plătirea unui preț acceptat de părți în urma unei negocieri efective nu are în sine nimic ilegal. Altfel, această motivare vine în contradicție cu constatarea lipsei negocierii la încheierea contractului, când consumatorul nu a avut puterea să influențeze într-un fel nici perceperea acestui comision și nici cuantumul lui, de altfel nici o clauză, fiind în fața unei clauze tipizate, la care consumatorul nu poate decât să adere.
Au arătat că rațiunea avută în vedere la adoptarea Legii 193/2000 a constituit-o faptul că întreg sistemul de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește puterea de negociere, iar această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor.
Au mai arătat că prima instanță a mai reținut că "Producerea unui dezechilibru prin prevederea unui comision de risc nu este însă exclusă în orice situație, dar acest lucru depinde de cuantumul comisionului";, prima instanță acceptând, așadar, ideea că se pot produce dezechilibre între obligațiile celor două părți prin impunerea unui comision de risc, dar acest dezechilibru depinde
de cuantumul comisionului. Și aici, în analiza acestui cuantum, prima instanță a omis să se refere la cuantumul comisionului (la care tocmai făcuse referire) pe durata întregii perioade a convenției, și care se ridică la 38,52% din suma împrumutată de la intimatp (prin contractul în franci elvețieni s-a împrumutat suma de 103.709 CHF și se restituie un comision risc de 39.955,98 CHF). Or, mai mult de 1/3 din credit urmează a fi plătit cu titlu de comision de risc, ceea ce reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată, astfel că există acest dezechilibru semnificativ în accepțiunea art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. De aceea, în mod eronat prima instanță a apreciat că acest cuantum nu este însă unul pentru un credit care se derulează pe o perioadă
îndelungată, referindu-se greșit la suma ce va fi restituită la finalul perioadei prevăzute în convenție. Concluzionând, prima instanță a afirmat că comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în sine în măsura în care ambele părți l-au cunoscut la încheierea contractului, motivare preluată din apărările intimatei și care nu corespunde analizei unei clauze ca fiind abuzivă prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000.
Au arătat că nu simpla cunoaștere/necunoaștere a unei clauze determină caracterul ei abuziv, ci puterea consumatorului de a negocia asupra ei cu banca la momentul încheierii contractului, cu șanse reale de a influența natura clauzelor, sau întinderea obligațiilor care decurg din aceste clauze, ci dacă această clauză a fost în măsură să creeeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei credințe, așa cum cere art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
Au mai arătat că, cu privire la analiza acestui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța de fond a omis să constate că deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului, care impune la momentul semnării contractului clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului, este unul din criteriile raportat la care se determină caracterul abuziv al unei clauze, fără a fi necesar ca, ulterior încheierii sale, contractul să-și producă efecte pentru ca o clauză să fie denunțată ca fiind abuzivă, astfel cum s-a reținut în literatura de specialitate (R.
D. Apan, "Protecția juridică a consumatorilor";).
Au învederat că condițiile pentru ca o clauză să fie catalogată ca fiind abuzivă rezultă din interpretarea Directivei CE 93/13 și a actului care a transpus în dreptul intern această directivă, Legea 193/2000, relevante fiind prevederile art. 1 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și ale art. 4 alin. 1, alin. 2 și alin. 3, în sensul că trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: clauza să nu fi fost negociată și clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
Referitor la prima condiție, a lipsei negocierii, au arătat că a fost constatată și de instanța de fond cu privire la toate clauzele indicate în acțiune ca fiind abuzive.
În privința celei de a doua, au arătat că instanța a stabilit în mod nelegal și neîntemeiat că, în ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de risc, aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Au învederat că prima instanță nu a observat că acest comision a fost prevăzut în convenția de credit fără să se specifice la secțiunea "definiții"; ce reprezintă acest comision, în ce anume constă în concret riscul și cum poate fi acesta determinat, specificându-se doar că se percepe pentru "punerea creditului la dispoziția împrumutătorului";. Această clauză pune probleme sub
aspectul echilibrului contractual atât prin ea însăși, cât și apreciată împreună cu prevederile art. 7, lit. a și b "Garanții";din condițiile speciale.
Au apreciat că dezechilibrul contractual indus de aceste clauze și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. Acest comision, calculat la soldul creditului și perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului. Au apreciat că disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovadă clară a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci și, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
Referitor la susținerile intimatei în sensul că acest cost acoperă riscul de plată al împrumutatului, au învederat că acest risc nu este definit în cuprinsul convenției, iar riscul de piața trebuie să fie asumat în egală măsură de ambele părți, atât de bancă, cât și de consumator. Comisionul de risc este perceput de bancă pentru a acoperi propriul risc. Pe lângă faptul că un consumator trebuie să suporte propriul risc (de ex. deteriorarea cursului de schimb, diminuarea veniturilor etc.), este obligat prin aceste clauze abuzive să suporte și riscul băncii. Dezechilibrul pe care-l generează aceste clauze este dat de faptul că acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci, o asigurare pe care banca și-o ia împotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plată. Astfel, acest cost este unul eventual și nu unul actual (cert). Cu toată această incertitudine, banca îl încasează lunar și nu îl returnează consumatorului bun- platnic după unul sau mai mulți ani de derulare a contractului fără incidente de plată. în situația în care consumatorul își îndeplinește întocmai obligațiile de plată. Astfel, în favoarea băncii va opera o îmbogățire fără justă cauză, în defavoarea clienților care, cu toate că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, vor fi plătit lunar un comision de risc, fără ca riscul să se fi materializat. Mai mult, banca își asigură în toate contractele o serie de mecanisme de protecție împotriva riscului de neplată - dobânzi penalizatoare, garanții reale sau personale, îl determină pe client să încheie polițe de asigurare a riscului de neplată cu o societate de asigurări agreată de bancă (iar riscul de a nu-și încasa despăgubirea de la asigurător, practic, este inexistent), ceea ce demonstrează odată în plus că acest comision de risc este abuziv. Astfel, riscul deprecierii garanțiilor și al neîncasării valorii în cazul vânzării este, de asemenea, suportat de către împrumutat, care va răspunde cu toate bunurile sale, de asemenea riscul valutar este suportat tot de către consumator. Toate aceste garanții pe care le are banca împotriva riscului de neplată reprezintă argumente solide în sprijinul celor afirmate mai sus, în sensul că prevederile contractuale ce reglementează comisionul de risc sunt, în fapt, clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absolută.
Au mai arătat că disproporția dintre drepturile și obligațiile contractuale ale părților este demonstrată prin dezechilibrul contractual pe care îl generează prin transferul tuturor riscurilor în sarcina consumatorilor. Dezechilibrul este semnificativ deoarece sumele de bani derivate din clauza privind comisionul de risc sunt considerabile. Fiind o societate comerciala al cărei scop este obținerea de profit, intimata este îndreptățită la obținerea unor venituri în urma încheierii contractelor de credit, însă profitul băncii se regăsește în dobânda convenită cu consumatorii, aceasta având libertatea contractuală de a propune și negocia cu consumatorii dobânda necesară pentru obținerea profitului dorit, însă în cazul acestor contracte de credit, intimata a determinat obținerea de profit prin
inserarea în cuprinsul convențiilor, pe lângă clauza privitoare la rata dobânzii curente și a unei clauze privitoare la plata unui comision de risc, în condițiile lipsei riscului, care fusese eliminat prin inserarea clauzelor de la art. 7 din secțiunea "condiții speciale - garanții";, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, care nu a fost negociat cu consumatorii.
Au apreciat că instanța de fond a analizat greșit conținutul prevederilor art. 1 alin. 1, alin. 2 și 3, art. 4 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 din Legea 193/2000, soluția în privința acestor cereri fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și ale art. 1, lit. a din anexa acestui act normativ sunt imperative și ocrotesc un interes general, și prin urmare, încălcarea acestor norme este sancționată cu nulitatea absolută.
În privința comisionului de administrare credit, introdus prin cele două acte adiționale nr. 1 la fiecare din cele două convenții, au arătat că instanța de fond a respins constatarea caracterului abuziv și anularea acestuia pornind de la motivarea că dacă comisionul de risc nu este o clauză abuzivă, atunci nu este abuzivă nici clauza referitoare la comisionul de administrare credit.
Au apreciat nelegala aceasta soluție pentru aceleași considerente de mai sus, cu următoarele precizări: odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 50/2010 (21 iunie 2010), s-a interzis băncilor perceperea de sume de bani cu titlu de comision de risc. Această interdicție rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 36 din OUG nr. 50/2010, nemodificată, coroborate cu cele ale art. 95 din același act normativ. Așadar o primă dovadă a caracterului abuziv al perceperii acestui tip de comision de risc, rezultă din conduita legiuitorului, care a recunoscut prin lege caracterul nelegal al perceperii comisionului de risc. Caracterul abuziv al perceperii comisionului de risc a fost recunoscut indirect inclusiv de către intimată, care s-a conformat dispozițiilor OUG nr. 50/2010 și a înlăturat comisionul de risc din cadrul convențiilor de credit începând cu luna septembrie 2010, dovada fiind excluderea comisionului de risc din cuprinsul propunerilor de modificare a contractului de credit și din cuprinsul graficului de rambursare a creditului. Astfel, comisionul de risc a fost înlocuit, odată cu apariția OUG 50/2010, cu acest comision de administrare credit, fiind perceput de intimată din septembrie 2010 până în ianuarie 2011, cu toate ca art. 35 alin 1 din OUG nr. 50/2010
interzicea introducerea unor noi comisioane pe parcursul derulării convenției, însă, cu toate că recurenții au refuzat aceste acte adiționale prin corespondența purtată cu intimata, este cert că acestea le-au fost impuse fără negociere și în baza lor le-a fost perceput un comision de administrare credit pe o perioadă de 5 luni.
Pentru aceleași considerente de mai sus au apreciat că și această clauză este abuzivă. Din cuprinsul acestei clauze rezultă că acest "așa-zis"; comision de administrare este, în realitate, un comision de risc. Având natura unui comision de risc, acesta contravine în primul rând prevederilor art. 36 din OUG nr. 50/2010, deoarece nu poate fi inserat în niciun contract de credit. Mai mult, constatarea nulității clauzei din actul juridic subsecvent convenției de credit este, în primul rând, consecința nulității clauzei privind comisionul de risc din convenție. Au apreciat că intimata a acționat cu rea-credință, modificând unilateral convențiile de credit, fără niciun temei legal sau convențional, cu scopul de a obține un folos injust și cunoscând că o astfel de modificare se putea face doar prin acordul părților, conform art. 13.1 din Secțiunea 13 "Alte Clauze"; din "Condițiile Generale";. În aceste condiții, au apreciat că un act juridic de modificare unilaterală ar fi lovit de nulitate, ca efect al nerespectării principiului prevăzut de art. 969 alin. 2 C.civ. În același sens, au arătat că nulitatea absolută
a acestei clauze din cele două acte adiționale decurge din lipsa consimțământului recurenților, raportat la prevederile art. 948 C.civ.
În privința celorlalte cereri accesorii, au apreciat justificată admiterea lor ca urmare a anulării clauzei privind comisionul de risc și administrare credit.
În privința cererii de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision risc și comision administrare credit, au arătat că efectele nulității între părți sunt guvernate de principiul retroactivității și restabilirii situației anterioare. Instanța, fiind învestită cu asemenea cereri și ca urmare a anulării clauzelor privind comisionul de risc și de administrare credit, în baza cărora s-au efectuat prestații, trebuia să impună repunerea în situația anterioară și, în consecință, intimata trebuia să restituie în integralitate sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc și comision administrare credit (redenumit, care a fost perceput pe perioada septembrie 2010-ianuarie 2011 ca urmare a aplicării de către pârâtă a OUG nr. 50/2010) de la data încheierii convenției și până la data rămânerii
irevocabile a hotărârii, aceasta deoarece anularea în contractele cu executare succesivă nu produce întotdeauna, spre deosebire de reziliere, efecte numai pentru viitor, ci numai în acele contracte în care prestațiile deja executate sunt obiectiv imposibil de restituit (ca, de ex., restituirea folosinței în cazul contractului de locațiune. Or, în cazul contractelor de credit încheiate de recurenți cu banca, restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, respectiv comision administrare credit, este posibilă și se impune în cazul anulării clauzei în baza căreia s-au plătit.
Având în vedere ca dobânda legală reprezintă echivalentul bănesc cauzat de nefolosirea unei sume de bani într-un interval de timp determinat și că plățile acestui comision de risc abuziv (comision de administrare credit) s-au efectuat periodic, lunar, au apreciat că dobânda legală trebuie calculată asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de risc/administrare, de la data plății fiecărei sume și până la data restituirii efective a fiecărei sume de bani în parte.
Au mai arătat că instanțele de judecată naționale s-au pronunțat în repetate rânduri cu privire la caracterul abuziv al comisionului de risc, constatând cu putere de lucru judecat caracterul abuziv și, implicit, nulitatea clauzelor care permit perceperea acestuia. Au mai arătat că au depus hotărâri irevocabile, cu titlu de practică relevantă, pronunțate cu privire la alți consumatori, însă în contradictoriu cu același profesionist (comerciant), problema juridică tranșată fiind identică (de ex., caracterul abuziv al unei clauze care prevede perceperea unui comision de risc într-un contract de credit bancar, modificarea dobânzii fără a exista un motiv întemeiat etc.).
Au invocat și jurisprudența CEDO din ultima perioadă, care statuează, cu valoare de normă supraconstituțională, imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar. Au invocat și faptul că înseși hotărârile CEDO sunt precedente judiciare, care obligă instanțele naționale la pronunțarea unor hotărâri în consens cu practica CEDO în respectiva problemă de drept. Noțiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, să aibă caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, în caz contrar s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate. Prin hotărârea pronunțată în cauza Beian contra României, CEDO a
condamnat Statul Român pentru motivul că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic, prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse. În concluzie, CEDO a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 par. 1 din Convenție. Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept dată printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă a recurenților că nu va mai fi negată de o către o instanță de judecată într-o procedură ulterioară. Practica recentă statuează că, în scopul unificării practicii judiciare, atunci când există aceleași rațiuni de drept și aceeași situație de fapt, instanțele trebuie să dea soluții unitare, asigurând astfel părțile că nu există situații continue de incertitudine, mai ales în cazul unor interpretări contradictorii care ar proveni de la aceeași instanță, care are calitatea de instanță de recurs (CEDO, cauza 21911/03 T. T. c. României, hotărârea din_ ; cauza nr. 23530/02 Iordan și alții a Bulgariei, hotărârea din 2 iulie 2009). Pe de altă parte, instanțele trebuie să se asigure că interpretarea legii_ nu este discriminatorie și nu încalcă dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO. Potrivit art. 14 din Convenție, constituie discriminare aplicarea unui tratament unui regim juridic diferit unor situații similare, fără existența unor diferențieri obiective. Așadar, art. 14 interzice aplicarea unei diferențe de tratament unor situații analoage sau comparabile (hotărârea M. ks c. Belgiei din 13.06.19T9 și hotărârea Beian c. României din_ ).
Au invocat și faptul că potrivit art. 1 din Noul Cod Civil, uzanțele constituie izvoare ale dreptului civil, prin uzanțe înțelegându-se și uzurile profesionale (hotărâri judecătorești).
Recursul nu a fost motivat separat în drept.
Recursul formulat de recurenții M. B. și M. I. O. este scutit de plata vreunei taxe judiciare de timbru, conform art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997.
La rândul său, și pârâta SC V. R. SA a formulat recurs, solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată, în totalitate, a cererii de chemare în judecată formulate de recurenții intimați M.
B. și M. I. O., cu cheltuieli de judecată.
A arătat că în cauza dedusă judecății intimații-reclamanți își întemeiază cererea prin raportare la convenția de credit nr. 0143212/IT/_, încheiata pe 300 de luni pentru dobândirea în patrimoniu a unui imobil și convenția de credit nr. 0143884/IT/_, încheiata pe 60 de luni, pentru acoperirea cheltuielilor personale curente. Ulterior semnării convențiilor de credit, după mai bine de 3 ani, în contextul generat de OUG nr. 50/2010, intimații-reclamanți au înțeles să nege obligațiile asumate, în speranța unei "scutiri"; nejustificate de obligațiile de plată. A arătat că inițiativa încheierii convențiilor de credit a aparținut în exclusivitate și în totalitate intimaților-reclamanți, care s-au adresat subscrisei în urmă cu mai bine de 3 ani pentru a obține nu unul, ci două credite, în condițiile comerciale oferite în mod curent de către V. . A subliniat că oferta comercială a băncii le-a fost prezentata cu explicarea întregului cost al împrumutului. Dacă, în cursul discuțiilor legate de perfectarea convenției de credit, orice clauză ar fi fost considerată neavantajoasă ori ar fi fost neclară, intimații-reclamanți aveau ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai încheia orice convenție cu ea. Cu toate acestea, convențiile de credit au fost încheiate, iar intimații-reclamanți, în mod tendențios, au înțeles să conteste
legalitatea unor clauze după mai bine de 3 ani de la momentul când au contractat creditele și s-au folosit de banii împrumutați.
Cu privire la reglementarea legală a noțiunii de "clauză abuzivă";, în conformitate cu art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Definiția dată de legea română clauzei abuzive reprezintă o transpunere a definiției cuprinse în art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13.
A arătat că prima instanță a nesocotit faptul că condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ o clauză pentru a fi considerată abuzivă sunt: (a) să nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct. 6 din Legea 193/2000) (b) să nu fi fost negociată, (c) să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere, iar (d) dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe.
A apreciat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
Astfel, a arătat că clauza contractuală ce reglementează posibilitatea ajustării dobânzii curente nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000. Având în vedere dificultatea de a dovedi în practică dacă o clauză creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, Legea nr. 193/2000 a transpus prevederile Directivei nr. 93/13 în ceea ce privește modalitatea de evaluare a naturii abuzive a unei clauze contractuale, stabilind criterii care trebuie avute în vedere. În acest sens, art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000 stabilește cu titlu de principiu că evaluarea se face în funcție de natura produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toți factorii care au determinat încheierea contractului și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. În afara enumerării condițiilor teoretice a căror îndeplinire cumulativă ar conduce la încadrarea clauzelor din contractele încheiate cu consumatorii în categoria prevederilor abuzive, pentru simplificarea demersului de identificare și calificare a naturii acestora, anexa Legii nr. 193/2000 oferă o listă exemplificativă a clauzelor care sunt considerate abuzive. Printre altele, anexa menționată face referire la clauzele care "dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractuale, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Totuși, se prevede cu titlu de excepție că nu va fi considerată abuzivă clauza în baza căreia furnizorul de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumatori. Prin urmare, a apreciat că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile excepționale menționate în Legea nr. 193/2000, pentru a constata că art. 3 lit. d din convențiile de credit în baza căreia rata dobânzii plătibile de către consumatori poate fi modificată de către V.
.
Referitor la clauza contractuală ce reglementează dreptul V. de a percepe comisionul de risc, a arătat că aceasta nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, afirmând că comisionul de risc este o parte a prețului contractului. A arătat că este de notorietate în doctrină faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator în realitate să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv dobânda și comisionul la care se poate adăuga penalizarea pentru întârzierea rambursării creditului și a plăților dobânzii. Ca și alte comisioane și comisionul de risc este un element al prețului băncii. Riscul bancar este un element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit
comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului. Prin urmare, existența și cuantumul costurilor percepute de ea pentru punerea la dispoziție a capitalului ca urmare a încheierii convenției de credit a fost aspectul cel mai contemplat de către reclamanți, în timpul negocierilor și concomitent cu încheierea contractului de credit. Tocmai de aceea, preluându-se dispozițiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul român a reglementat la rândul său excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), după cum urmează: "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.";
A arătat că prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat. Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și, de aceea, nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator. Acest articol a fost detaliat de considerentul 19 al Directivei 93/13, în sensul care specifică. O dată efectul direct al unei directive deja stabilit, instanța are obligația de a aplica prevederile directivei în detrimentul dreptului național contrar. Această concluzie este foarte clar statuată de Curtea de la Luxembourg în cauza C-184/89 Nimz v City of Hamburg [1991] CJ I-297, 321: "o instanță națională care este chemată, în limitele jurisdicției sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar este obligată să dea efecte depline acelor prevederi, dacă este necesar, refuzând, din oficiu, să aplice orice prevedere națională contrară, nefiind necesar ca instanța să solicite sau să aștepte întâi anularea prevederilor naționale prin mijloace legislative sau constituționale";. O altă componentă a aplicării prevederilor directivei în dreptul intern este realizată de jurisprudența CJUE în dezvoltarea principiului interpretării armonioase a dreptului intern cu dreptul comunitar (denumit și efectul indirect al directivelor). Acest principiu impune ca dreptul național să fie interpretat în lumina directivelor, acestea putând fi invocate indirect de persoanele private în fața instanțelor naționale împotriva unui organ de stat sau a unei persoane de drept privat, în scopul de a asigura o interpretare a dreptului național în conformitate cu prevederile acestora. Procedând astfel, CJUE a căutat să se asigure că directivele vor avea efect în sistemul juridic național, în ciuda unei implementări inadecvate prin legislația națională. în cauza de referință Von Colson c Land Nordhrein - Westfalen 14/83 Curtea a identificat expres instanțele naționale ca organe ale statului responsabile cu îndeplinirea obligațiilor comunitare, obligând o instanță germană să suplinească legislația internă deficitară prin aplicarea acesteia în lumina directivei comunitare. În cauze ulterioare precum Marleasing SA c La Comercial Internacionale de Alimentacion SA C-106/89 CJUE a stabilit că efectul indirect sau interpretarea armonioasa impune în sarcina instanței naționale să interpreteze dreptul național în lumina unei directive neimplementate sau implementate necorespunzător chiar și într-o cauză împotriva unei persoane private. Cauza Marleasing viza o situație orizontală, un litigiu între două persoane private în fața unei instanțe interne în care interpretarea dreptului național în lumina unei directive nepuse în aplicare era de natură să afecteze în mod negativ poziția
juridică a uneia dintre ele. Astfel, par. 8 al textului hotărârii spune foarte clar:
"aplicarea dreptului național, indiferent dacă este vorba de prevederi anterioare sau ulterioare directivei, instanța națională chemată să îl interpreteze trebuie să
facă aceasta, în lumina textului și a scopului directivei, pentru a se atinge rezultatul urmărit de aceasta din urmă";.
A invocat transpunerea ambiguă a directivei 93/13/CEE în dreptul național prin Legea 193/2000, fapt care echivalează cu transpunerea incorectă a acesteia. A considerat relevantă, pentru situația din speță, hotărârea CJUE din cauza C-144/99 Comisia c Regatul Olandei referitoare la implementarea Directivei 93/13/CEE de către Regatul Olandei. Prin această hotărâre, Curtea s- a pronunțat cu privire la caracterul imperativ al art. 4 alin. (2) din directivă, afirmând că "în scopul garantării obiectivelor [...] urmărite de directivă, orice transpunere a respectivului articol 4 alineatul (2) trebuia să fie completă, astfel încât interdicția de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor să se refere exclusiv la cele care sunt redactate în mod clar și inteligibil";. Mai mult, în cauza C- 365/93 Comisia c Grecia [1995] ECR 1-499, paragraful 9, CJUE reține că "este esențial ca dreptul național să garanteze ca autoritățile naționale vor aplica efectiv și deplin directiva, că terminologia juridică a dreptului național să fie suficient de precisă și clară astfel încât indivizii să fie deplin conștienți de drepturile lor și să le poată folosi în fața instanțelor naționale. [...]";. Netranspunerea acestor prevederi în dreptul intern a fost sancționată de către CJUE în Decizia Comisia c. Regatul Olandei din 10 mai 2001 (C-144/99), prin care CJUE a statuat că "neadoptarea legislației naționale, actelor și măsurilor normative și administrative necesare pentru transpunerea integrală a dispozițiilor art. 4 alin. 2 și 5 din Directiva 93/13, reprezintă o încălcare a obligațiilor din această Directivă de către Regatul Olandei"; - par. 22. Din considerentele acestei hotărâri reiese în mod neechivoc faptul că, în opinia CJUE, este necesară o aplicare unitară a prevederilor acestui articol, atât la nivelul legislativ-normativ, cât și la cel judiciar. Dacă în cauza referitoare la Regatul Olandei, o jurisprudență constantă care face aplicarea art. 4 alin. 2 nu este suficientă pentru a fi considerată o transpunere efectivă în lipsa unei dispoziții legislative exprese, nici în R. nu se va putea considera că acest articol este implementat corespunzător cu principiul securității juridice, în măsura în care, deși legislația a preluat prevederile articolului într-o manieră improprie, instanțele judecătorești procedează la analiza caracterului abuziv al unor clauze care fac parte din obiectul contractului.
De asemenea, prin decizia nr. 577/_, Curtea Supremă de Justiție a decis că prețul legal datorat este cel stabilit de părți prin contract și nu cel reținut de instanța de apel din cauza respectivă, instanță "care nu putea conduce la modificarea de drept a înțelegerii intervenite între părți sub acest aspect";. În consecință, cât timp contractul dintre părți nu a fost modificat, prețul legal datorat de pârâți este cel stabilit inițial prin consensul părților.";
A arătat că, în cauza de față, redactarea clauzelor din Convențiile de credit referitoare atât la dobândă, cât și la comisionul de risc, prin exprimarea în formulă procentuală, la care se adaugă un scadențar din care reiese cu claritate atât costul lunar, cât și costul total al creditului, îndeplinesc condițiile unor clauze clar și inteligibil exprimate. Așadar, rata dobânzii împreună cu comisioanele și celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al convențiilor de credit, motiv pentru care a solicitat instanței să aplice prevederile Legii nr. 193/2000 și să elimine din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv acele clauze care se referă la componente sau caracteristici ale DAE. A învederat că prețul contractului (așa cum se poate vedea, într-un mod cât se poate de transparent, în condițiile speciale) este primul element asupra căruia orice persoana se informează și deliberează. Nu trebuie raportat comerciantul la modelul unui om angrenat în acțiuni de binefacere. Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menită să lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a
dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili. Prin urmare, rolul și sarcina educației consumatorilor nu cade exclusiv pe umerii comercianților, care nu se pot substitui educatorilor financiari ai întregii populații.
Din practica instanțelor din alte state, a subliniat și decizia Curții Supreme a Germaniei nr. XI ZR 167/96, care a aplicat dispoziția corespunzătoare din legislația aplicabilă și a considerat că nu poate verifica caracterul abuziv al unor comisioane de retragere de la bancomat și al clauzei prin care banca își rezerva dreptul de a modifica aceste comisioane în mod unilateral, considerând că aceste clauze fac parte din obiectul însuși al contractului și, mai mult, din prețul contractului.
A arătat și că secțiunile 8 și 10 din condițiile generale ale convențiilor de credit nu sunt abuzive.
În ceea ce privește clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată față de alte instituții de credit (art. 8.1 lit. a din condițiile generale), a arătat că nu este abuzivă, rațiunea introducerii acesteia în contractele de credit fiind pe deplin justificată, contrar susținerilor intimaților - reclamanți. Astfel, neîndeplinirea obligațiilor de plată ale împrumutatului față de o altă instituție de credit atrage scadența anticipată în contractele de credit încheiate de împrumutat cu instituția respectivă, determinând executarea silită a bunurilor și veniturilor împrumutatului și
implicit o diminuare a bonității și garanțiilor oferite de acesta. Prin acest fapt, debitorul încalcă practic obligații stipulate în convenția de credit, cum ar fi acelea de a constitui o garanție și de a conserva bunurile aduse în garanție, obligații expres menționate în art. 7.1 lit. c și lit. k din convenția de credit. Aceste obligații sunt esențiale în economia unui contract de credit, iar încălcarea acestora justifică declararea scadenței anticipate a creditului.
A apreciat și că clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale (art. 8.1 lit. b din condițiile generale) nu este abuzivă. Clauza 7.1 din contractele de credit consacră obligațiile împrumutaților. Instanța de fond a considerat că prin formularea acestei clauze, se acorda posibilitatea pentru bancă de a declara soldul scadent anticipat fără ca neexecutarea contractului din partea reclamanților să fie esențială. În privința consumatorilor, aceste clauze devin abuzive, întrucât creează un dezechilibru semnificativ între părți.
A arătat că doar obligațiile esențiale pot să justifice declararea creditului scadent anticipat (așa numita reziliere culpabilă). Este unanim admis în doctrină faptul că rezilierea nu poate interveni decât în cazul în care obligația neexecutată trebuie să fi fost considerată esențială în momentul încheierii contractului. De cele mai multe ori, revine instanței judecătorești dreptul de apreciere asupra caracterului esențial al neexecutării. Cu toate acestea, în temeiul libertății de voința, părțile pot să agreeze chiar prin contract această împrejurare, stipulând la momentul încheierii acestuia care obligații sunt considerate esențiale de către fiecare dintre părți. Aceasta este rațiunea pentru care părțile au prevăzut în contractele de credit articolul 8.1 lit. b din condițiile generale. Tocmai prin modul de formulare extrem de clar al acestuia, părțile au acceptat și au înțeles să considere că obligațiile asumate prin contractele de credit de către debitor sunt obligații esențiale, care justifică declararea creditului scadent anticipat. Rolul acestei clauze este tocmai acela de a pune în vedere cocontractantului obligațiile pe care o parte le consideră esențiale, prevenindu-l asupra importanței executării acestora și pentru a înlesni interpretarea contractului tocmai în momentul în care s-ar pune problema caracterului esențial al neexecutării. Astfel, declararea creditului scadent anticipat nu se face
"doar pentru că i se pare că există riscul ca în viitor, cocontractantul să nu-și
mai îndeplinească obligațiile";, așa cum susțin reclamanții, ci pentru neîndeplinirea efectivă a obligațiilor asumate, așa cum este expres prevăzut în art. 8.1 lit. b. Neexecutarea nu este doar prefigurată, ci este actuală și justifică
"desființarea" contractului aflat în derulare.
A arătat și că clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute (art. 8.1 lit.c și lit. d din condițiile generale) nu este abuzivă. Cu privire la această clauză, a invocat faptul că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia "sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale";, astfel cum susțin reclamanții. Astfel, clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. c și lit. d din condițiile generale nu dau dreptul comerciantului să interpreteze clauzele contractuale, ci se referă la apariția unor situații de fapt, neprevăzute care fac improbabilă executarea obligațiilor contractuale, inclusiv cele cu privire la garantarea creditului. Rațiunea introducerii unei astfel de clauze a avut în vedere situațiile în care debitorul, datorită unor situații de fapt evidente se află într-o situație în care rambursarea creditului devine imposibilă, de exemplu în situația în care un debitor, având un grad de îndatorare de peste 100% înregistrează restanțe în plata sumelor datorate conform contractului. Într-o asemenea situație, este justificat interesul băncii de a declara creditul scadent anticipat pentru a putea să recupereze sumele din garanțiile acordate.
A arătat și că clauza referitoare la costurile suplimentare (art. 10.1 și 10.2 din condițiile generale) nu este abuzivă. Cu privire la această clauză, a menționat că nici aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia "sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale";, astfel cum susțin intimații - reclamanți. Astfel, clauzele
10.1 și 10.2 din condițiile generale se referă la situația în care apar modificări de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun băncii costuri suplimentare legate de contractele de credit, costuri ce se transferă prin mecanism contractual împrumutaților. Această modificare de interpretare este obiectivă, și nu se realizează exclusiv de către bancă, acest lucru fiind relevat și prin exemplul propus de bancă în interiorul art. 10.1 lit. b cu privire la o astfel de modificare de interpretare. A arătat că rațiunea introducerii acestor clauze se justifică și punct de vedere al întinderii în timp a contractelor de credit. Astfel, în condițiile în care aceste contracte își produc efectele pentru perioade cuprinse, în principiu, între 15-25 de ani, este pe deplin justificat ca părțile să aibă în vedere, la momentul încheierii acestuia, modificările legislative și de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu aceste contracte. Prin stipularea clauzelor prevăzute la art. 10.1 si 10. 2 părțile contractului de credit vizează tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorul fiind cel care suportă aceste costuri suplimentare intervenite în perioada de creditare tocmai pentru că acesta este beneficiarul sumei de bani în toată această perioadă. Faptul că în art. 10.2 din condițiile generale banca apare ca fiind cea care notifică debitorului o modificare de interpretare este o consecință logică a faptului că aceste costuri suplimentare sunt suportate de împrumutat, banca fiind cea care are interes în a comunica aceste modificări clienților.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
În drept, a invocat principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Decretul nr. 31/1954, art. 299 și urm., art.
242 alin. 2 C.proc.civ. și celelalte prevederi legale la care a făcut referire în cuprinsul motivelor de fapt.
Recursul SC V. R. SA a fost legal timbrat cu suma de 1154,64 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Pentru dovedirea recursului său, a arătat că înțelege să se servească de probe scrise, neprecizate.
Prin întâmpinarea la recurs depusă la 5 iunie 2012, recurenții - intimați
M. B. și M. I. O. au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată pentru întregul demers.
În motivarea apărărilor lor, au arătat că motivele invocate de recurentă nu cuprind în mod precis motivele de nelegalitate pe care înțeleg să le aducă hotărârii pe care au atacat-o, contrar art. 302¹alin. 1, art. 304, art. 304¹și art. 306 C.proc.civ. din 1865, fapt care atrage incidența excepției nulității recursului.
Referitor la criticile aduse de recurentă hotărârii atacate, le-au apreciat nefondate.
Referitor la pretinsa interpretare eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 și la neîndeplinirea cumulativă a condițiilor, au arătat că prima instanță a stabilit fără echivoc că dispozițiile (clauzele) supuse analizei din cele doua convenții încheiate cu ei nu au fost negociate, dar cu toate acestea, doar au creat în detrimentul consumatorilor reclamanți un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile lor și cele corelative ale recurentei, dezechilibrul fiind contrar bunei credințe. Instanța de fond a reținut că recurenta nu a probat în vreun fel (proba fiind în sarcina acesteia) faptul că clauzele supuse analizei au făcut obiectul unei negocieri directe cu consumatorii intimați, astfel că aceste clauze se circumscriu noțiunii de clauze nenegociate direct cu consumatorul, reglementată de dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Chiar dacă utilizarea contractelor preformulate nu este interzisă de lege, în situația formulării unei cereri de constatare a caracterului abuziv al unei/unor clauze, dovada negocierii clauzelor standard preformulate cu consumatorii revine comerciantului, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000. În acest sens, doctrina arată că "O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, potrivit art. 4 alin 2 din Legea nr. 193/2000, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei.";. Deci, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei unilateral de către comerciant și cu situarea consumatorului în imposibilitatea de a influența natura clauzei.
Au mai arătat că, în analiza caracterului abuziv al clauzelor invocate, instanța de fond a ținut seama atât de definiția data de legiuitor clauzelor abuzive în contractele încheiate între comercianți si consumatori, precum și de criteriile de evaluare a naturii abuzive a unei clauze contractuale instituite de dispozițiile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, precum și de prevederile art. 1, alin. 1, alin. 3 din acest act normativ. Deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului, care impune la momentul semnării contractului clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului, este unul din criteriile raportat la care se determină caracterul abuziv al unei clauze, fără a fi necesar ca, ulterior încheierii sale, contractul să-și producă efecte pentru ca o clauză să fie denunțată abuzivă.
Astfel, prima instanță a constatat că cele doua convenții de credit supuse analizei reprezintă contracte bancare ale căror clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, act normativ care transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În privința clauzei 3 lit. d din condițiile speciale, care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda, fără a fi raportată la un
indicator precis, individualizat, referindu-se la incidența unor "schimbări semnificative pe piața monetara";, au arătat că aceasta clauză creează recurentei posibilitatea de a majora dobânda curentă fără o negociere prealabilă, iar sintagma "schimbări semnificative pe piața monetara"; nu este suficient de clară și oferă dreptul discreționar de a aprecia ce modificări pot fi calificate ca fiind semnificative. În acest sens, art. 1, lit. a din anexa Legii nr. 193/2000 arată că o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, însă cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut în contract, și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Practica judiciara a menționat ce se înțelege prin "motiv întemeiat"; - o situație clar descrisă, caracterizată prin previzibilitate, astfel încât consumatorii să poată anticipa consecințele ce s-ar produce în cazul intervenției respectivei situații. Or, în condițiile în are piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează, în cazul unui litigiu nu se poate stabili conform unor criterii obiective dacă s-au produs sau nu "schimbări semnificative pe piața monetară";. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată exclusiv în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară scopului urmărit și proporțională cu acesta.
Au mai arătat că nu trebuie omis că pentru ca o astfel de clauză să nu fie considerata abuzivă ar trebui, conform art. 1, lit. a din anexa Legii nr. 193/2000 ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă posibilitatea de a rezilia imediat contractul, or, o astfel de posibilitate nu este prevăzută în convențiile analizate în litigiu. Au apreciat evident că nu s-a dorit o transparență din partea recurentei pârâte, aspect care se desprinde și din faptul că, deși în "condițiile generale"; banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni în secțiunea "definiții";, aceasta nu a indicat ce se înțelege prin "schimbări semnificative pe piața monetară";, reieșind reaua credință a acesteia. Prin necircumstanțierea motivului întemeiat ("intervenirea unor schimbări semnificative"; nefiind un motiv întemeiat), care să-i permită băncii să modifice unilateral dobânda curentă contractuală, prin neindicarea nici unui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, clauza de la art. 3 pct. d din
fiecare convenție încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să prejudicieze consumatorilor. Un motiv întemeiat ar putea fi considerat acela care să poată fi apreciat în mod obiectiv de orice persoană, inclusiv de către instanța de judecată învestită cu verificarea legalității acestei clauze. Au apreciat că motivele invocate de recurentă în sensul că este nevoită să se împrumute de la alte bănci din străinătate pentru a fi în măsură să acorde credite în valută consumatorilor nu justifică lipsa unei clarități în redactarea clauzelor contractuale. Dificultatea stabilirii unui criteriu obiectiv nu reprezintă un motiv suficient pentru ca aceste criterii să nu fie indicate în cuprinsul convențiilor, și, pe de altă parte, dacă pârâta se afla în imposibilitatea de a găsi un criteriu obiectiv, atunci ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Au arătat că în cazul de față consumatorul este cel care poate să ia act de modificarea ratei dobânzii fără a avea libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, cum o astfel de clauză nu este indicată în convenții, clauza analizată este abuzivă. Posibilitatea de reziliere imediata a convenției trebuie să fie în mod expres indicată în contract în legătură cu propunerea de modificare a dobânzii, așa cum se menționează în prevederile art. 1, lit. a din anexa Legii nr. 193/2000.
Au mai arătat că această posibilitate nu este complinită de dreptul general al părților de a solicita rezilierea convenției în cazul nerespectării de către cealaltă parte a obligațiilor contractuale.
Au învederat că prima instanță a apreciat în mod întemeiat ca fiind abuzive și clauzele din secțiunea 8 "scadența anticipată";, respectiv 8.1, lit. a, liniuțele 2 și 3, lit. b, lit. c și lit. d, precum și cele de la secțiunea 10, respectiv 10.1, lit. a, b și c și art. 10.2 din condițiile generale ale convențiilor, în care, cu toate garanțiile aduse de consumatori, recurenta și-a creat dreptul să declare scadența anticipată în situațiile expuse în aceste clauze, situații stabilite strict la latitudinea recurentei, în mod absolut imprevizibil pentru consumatori. Au arătat că prima instanță a apreciat corect că în situațiile reglementate de aceste clauze se acordă băncii posibilitatea de a declara scadent soldul anticipat fără ca neexecutarea contractului din partea consumatorului să fie esențiala și să declare în mod discreționar exigibil anticipat creditul. Aceste clauze, evident, creează un dezechilibru semnificativ între părțile contractului.
Au mai arătat că, în privința clauzelor de la secțiunea 10, instanța de fond în mod întemeiat a constatat că prin aceste clauze orice modificare a unui act normativ care ar impune obligații în sarcina băncii se transferă asupra consumatorului, care astfel ar prelua/suporta el aceste obligații, banca neasumându-și în aceste cazuri niciun risc și nicio obligație, situație în care aceste clauze apar ca fiind abuzive, deoarece creează un dezechilibru semnificativ între părțile contractului.
Au mai arătat că dispozițiile Legii nr. 193/2000 sunt dispoziții de protecție a consumatorilor, care sunt prezumați de lege ca fiind în raport cu comercianții pe o poziție inferioară datorita diferenței de putere economica și de cunoștințe specifice. "În această situație interesul recurentei de a obține profit nu poate prima în fața interesului consumatorilor de a nu fi obligați prin clauze abuzive impuse unilateral de recurenta pârâtă.";
Au apreciat că poziția recurentei potrivit căreia consumatorii se puteau adresa altor furnizori de servicii financiare în cazul în care nu le convin clauzele standard, preformulate, ale acestui furnizor de servicii financiare nu poate fi primită. Problema care s-a cerut a fi analizată a fost aceea dacă anumite clauze din contractul deja încheiat cu recurenta sunt abuzive, respectiv dacă, nefiind negociate direct cu consumatorii, au creat în detrimentul acestora un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile lor și cele corelative ale recurentei, contrar cerințelor bunei credințe. Au arătat că trebuie avut în vedere și faptul că interdicția recurentei de a include în contractele încheiate cu consumatorii clauze abuzive este expres menționată de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 și este valabilă indiferent de comportamentul altor furnizori de servicii financiare de pe piață, această interdicție fiind în sarcina tuturor furnizorilor. Mai mult, aceasta interdicție este una de ordine publică, recurenta neputându-se apară prin invocarea unui pretins drept al său de a adopta o conduită contractuală ghidată după propriile interese, după obținerea exclusivă de profit, cu încălcarea legii, aceasta pentru că libertatea contractuală invocată de recurentă poate fi exercitată doar în limitele legii, astfel cum arată art. 5 C.civ. și art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.
În drept, a invocat art. 312 C.proc.civ.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2012, instanța a dispus, din oficiu sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare asupra următoarei întrebări vizând interpretarea art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE :
"Având în vedere faptul că, în conformitate cu art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici
la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil;
Și
Dat fiind faptul că, în conformitate cu art. 2 alin. 1 lit. a din Directiva 2008/48/CE, definiția dată de Directiva 2008/48/CE prin art. 3 lit. g noțiunii de cost total al creditului pentru consumator, care include toate comisioanele pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit de consum, este inaplicabilă pentru determinarea obiectului unui contract de credit garantat printr-o ipotecă ;
Atunci
Noțiunile de "obiect"; și/sau "preț"; din cuprinsul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE pot fi interpretate în sensul că aceste noțiuni - "obiectul"; și/sau
"prețul"; unui contract de credit garantat printr-o ipotecă - cuprind, printre elementele ce formează contraprestația instituției de credit și dobânda anuală efectivă a acestui contract de credit garantat printr-o ipotecă, formată în special din dobânda fixă sau variabilă, comisioane bancare și alte costuri incluse și definite în contractul de credit?
În conformitate cu art. 54 din Regulamentul de procedură, a propus Curții de Justiție a Uniunii Europene conexarea cauzei care se va forma pe baza acestei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare la cauza C-236/12.
A mai dispus suspendarea judecării recursului obiect al dosarului nr._ până la pronunțarea hotărârii preliminare.
Astfel, pe rolul CJUE s-a format dosarul nr. C-143/13, în care procedura de judecată a fost suspendată până la pronunțarea hotărârii în cauzele conexate C-108/12 și C-236/12.
La datele de 16 și 17 aprilie 2013, recurenții intimați M. B. și M. I.
O., respectiv intimata recurentă SC V. R. SA au formulat cereri de repunere a cauzei pe rol, învederând instanței că au încheiat o tranzacție.
În conformitate cu prevederile art. 271 - art. 272 C.proc.civ., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor … Învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii.
La termenul din 17 iunie 2013, reprezentanta intimatei recurente SC V.
1. SA, respectiv recurentul intimat M. B., personal și în numele recurentei M. I. O., ambii cu procuri speciale, au prezentat instanței tranzacția încheiată. Reținând faptul că tranzacția reprezintă voința părților, în conformitate cu principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act de această tranzacție, în conformitate cu dispozitivul deciziei.
  Cu toate acestea, instanța va admite doar în parte cererea părților de a stinge litigiul pe calea tranzacției încheiate între ele, având în vedere următoarele considerente:
  În conformitate cu dispozițiile art. 5 C.civ. din 1864, nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare [de] la legile care interesează ordinea publică … Această normă limitează libertatea contractuală a părților la obiecte licite, nefiind posibilă încheierea unei convenții contrare ordinii publice.
  În conformitate cu art. 1704 C.civ. din 1864, tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să [se] nască.
  Art. 1713 C.civ. din 1864 prevede expres că se poate ataca tranzacția făcuta spre executarea unui titlu nul, afară numai când părțile ar fi tratat expres despre nulitate. Per a contrario, părțile nu pot tranzacționa asupra nulității
  absolute, de ordine publică, a unui act juridic, putând tranzacționa doar asupra executării obligațiilor asumate printr-un asemenea act.
  Interdicția de a stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, stabilită prin art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 în sarcina comercianților, are, indubitabil, caracter de ordine publică, fiind stipulată printr-o normă care vizează disciplina contractuală în relațiile cu consumatorii. Jurisprudența constantă a CJUE în acest domeniu instituie nu doar posibilitatea, dar chiar obligația instanței naționale de a analiza din oficiu eventualul caracter abuziv al clauzelor din contractele încheiate de comercianți cu consumatorii. Prin urmare nulitatea care rezultă din încălcarea acestei norme este absolută, de ordine publică, iar părțile prezentului litigiu nu puteau tranzacționa asupra stingerii, pe calea tranzacției, a litigiului, în măsura în care are ca obiect recursul recurenților-intimați M. B. și M. I. O., formulat în contradictoriu cu intimata SC V. R. SA și, respectiv, recursul intimatei-recurente SC V. R. SA, formulat în contradictoriu cu recurenții-intimați M. B. și M. I. O. vizând modificarea sentinței civile nr. 19580/12 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în sensul constatării caracterului abuziv, respectiv al respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv și, în consecință, a constatării nulității, respectiv a menținerii clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d, art. 3.10, respectiv art. 3.11 din "condițiile generale"; ale fiecărei convenții, respectiv art. 5 lit. a din "condițiile speciale"; ale fiecărui contract de credit, art. 3.5 din
  "condițiile generale"; ale fiecărei convenții, art. 8.1, lit. a, liniuțele a 2-a și a 3-a, lit. b, lit. c și lit. d din "condițiile generale"; ale fiecărei convenții, art. 10.1, lit. a, b și c și art. 10. 2 din "condițiile generale"; ale fiecărei convenții, precum și în sensul constatării caracterului abuziv, respectiv al respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv și, în consecință, a constatării nulității, respectiv a menținerii clauzei privind comisionul de administrare a creditului din actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008 propus spre semnare de către banca intimată recurentă.
  În consecință, tribunalul reține că, în continuare, în limitele arătate în aliniatul anterior, se justifică și menținerea suspendării judecării recursurilor, în limitele respingerii cererilor recurenților-intimați M. B. și M. I. O. și a intimatei-recurente SC V. R. SA prin care au solicitat instanței să ia act de tranzacția mai sus arătată, până la pronunțarea hotărârii preliminare ce face obiectul dosarului CJUE C-143/13.
  PENTRU ACESTE M. IVE CU MAJORITATE DE VOTURI
  ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
  1. Admite în parte cererile recurenților-intimați M. B. și M. I. O. și a intimatei recurente SC V. R. SA, și, în consecință:
  2. Ia act de tranzacția intervenită între recurenții-intimați M. B. și M.
1. O., pe de o parte și intimata SC V. R. SA, pe de altă parte, după cum urmează:
  "CONTRACT DE TRANZACȚIE
  Încheiat astăzi_ Părțile subscrise:
  SC V. R. S.A. ("BA. ") cu sediul social in B., Sector 2, S. P. nr. 42, etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, înregistrata la Registrul Comerțului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/_, cod unic de înregistrare 12564356, prin Agenția Bdul. E., înmatriculata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI 12564356, cu adresa in C. -N., județ C. reprezentata de: Dna. Atudorei Olivia-G., in calitate de Director S. si de Dna .Miron A., in calitate de Manager Relații Clienți Retail/Micro,
  si
  Dnul M. B., căsătorit, nascut(a) la data de_ in Rimnicu Vilcea, identificat cu CI seria KX nr. 5. eliberata de SPCLEP C. -N. la data de _
  , CNP 1., domiciliat in Mun C. -N., jud.C., str Ion M., nr. 6., bl …, sc. …, ap. 175, telefon …, telefon mobil 0751313249, e-mail: -,
  Dna M. I. O., căsătorita, nascut(a) la data de_ in C. N., jud. C., identificata cu CI seria KX nr. 9., eliberata de SPCLEP C. -N. la data de_, CNP 2., domiciliat in Mun C. -N., jud. C., str. Ion M.
  , nr. 6., bl..., sc …, ap. 175, telefon ... telefon mobil 0752422246, e-mail: -, în calitate de CLIENT
  denumiți în cele ce urmează, separat, "Parte" și/sau "Partea" și împreună
  "Părți" și/sau "Părțile".
  Având în vedere următoarele:
  1. Părțile au incheiat Convenții de credit prin care Banca a pus la dispoziția împrumutaților M. B. si M. I. O. credite pentru acoperire cheltuieli curente, după cum urmează: prin Convenția de credit nr 0143212/1T/_ Banca a acordat suma de 103,709.18 (unasutatreimiisaptesutenoua, optsprezece) CHF si prin Convenția de credit nr. 0143884/1T/_ Banca a acordat suma de 8,000 (optmii) EUR.
1. între Banca, pe de o parte, și Clienți, pe de altă parte, există la data semnării prezentului Contract ("Data Semnării") o situație litigioasa decurgând din existenta Dosarului nr._ pe rolul Judecătoriei C. N., având ca obiect:
  1. constatarea ca abuzive a următoarelor clauze prevăzute in Condițiile speciale ale Convențiilor de credit: pct. 3 lit. d) "Data ajustării dobânzii"" si pct. 5 lit. a)
    "Comisionul de risc" si a următoarelor clauze prevăzute in Condițiile generale ale Convențiilor de credit: la Secțiunea 3 "Costuri": pct. 3.10 DAE (dobânda anuala efectiva), respectiv pct 3.11 DAE (dobânda anuala efectiva) si pct. 3.5
    "Comisionul de risc", la Secțiunea 8 "Scadenta anticipata": pct. 8.1 lit. a) liniutele 2 si 3, lit. b), lit. c) si lit. d), Secțiunea 10 "Costuri suplimentare". Totodată s-a solicitat constatarea ca abuzive a clauzelor privind comisionul de administrare credit din Actele Adiționale de implementare a OUG 50/2010 aferente Convențiilor de credit.
  2. restituirea următoarelor sume de bani reprezentând comisionul de risc, respectiv comision de administrare credit perceput de la data incheierii Convențiilor de credit si pana la constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind aceste comisioane, după cum urmează:
1482,04 EUR pentru convenția 0143884/IT/_, din care comision de risc 1397,17 EUR si comision de administrare credit 84,87 EUR, precum si plata dobânzii legale aferente sumei calculate pana la data plații efective.

-7565,88 CHF pentru convenția 0143212/IT/_ din care comision de risc 6500,8 CHF si comision de administrare credit 1065,18 CHF precum si plata dobânzii legale aferente sumei calculate pana la data plații efective.

Cauza s-a soluționat in parte in favoarea Clienților prin Sentința civila nr. 19580/2011 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca, cu lămurire dispozitiv si îndreptare eroare materiala prin Decizia 3613/_ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca, Sentința impotriva căreia Banca a declarat recurs ce constituie obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul T. ului C., dosar suspendat pana la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Toate aceste cauze sunt denumite in continuare Litigiul.

Părțile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil Litigiul precum si toate situațiile litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct.(B), care își auriginea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.

In considerarea celor de mai sus si în urma negocierilor purtate Părțile au convenit în mod liber si neviciat in temeiul dispozițiilor art. 2.267-2.278 cod civil si art. 438-441 Cod procedura civila, să încheie prezentul Contract, după cum urmează:

Art. 1 - Stingerea Litigiilor

în vederea realizării celor prevăzute la pct. (B) de mai sus, Părțile convin să stingă pe cale amiabilă Litigiul existent între ele la Data Semnării precum și să preîntâmpine orice potențiale situații litigioase având cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării cu privire la costurile Convenției de credit nr. 0143212/IT/_ si ale Convenției de credit nr. 0143884/IT/_ .
În vederea aducerii la îndeplinire a prezentului Contract, Părțile convin în mod expres să modifice potrivit termenilor si condițiilor ce au fost negociați cu buna credința, Convenția de credit nr. 0143212/IT/_ asa cum rezultă din actul adițional nr. 3/_ . Convenția de credit nr. 0143884/IT/_ nu necesita modificări întrucât la data de_ creditul acordat in baza acestei convenții a fost rambursat integral. Actul adițional la Convenția de credit 43212/IT/_ constituie parte integranta din prezentul contract de tranzacție, fiind anexate acestuia.
Părțile convin ca Banca sa plătească Clienților in contul nr._ U2511CJ3762160501 deschis la S. C. titular de cont M. B. suma de 4,000 (patrumii) CHF si in contul nr._ U2511CJ3762161101 deschis la S. C. titular de cont M. B. suma de 400 (patrusute) EUR in termen de 5 zile de la data semnării prezentului contract de tranzacție.
Banca si Clienții se obliga reciproc sa nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecata efectuate in cursul procedurilor judiciare având ca obiect de Convențiile de credit nr. 0143212/IT/_ si 0143884/IT/_ .
Prin încheierea Actului adițional nr . 3/_ aferent Convenției de credit nr. 0143212/IT/_ si prin plata sumelor de 4,000 (patrumii) CHF si 400 (patrusute) EUR, de către Banca, Clienții declara ca nu mai au nici o pretenție prezenta si viitoare asupra Băncii in legătura cu costurile generate de Convențiile de credit nr. 0143212/IT/_ si nr. 0143884/IT/_ .

Art. 2 - îndeplinirea formalităților în vederea închiderii Litigiilor

Părțile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil Litigiul precum si toate situațiile litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct. (B), care își au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.
Părțile se obligă sa depună prezentul contract de tranzacție in dosarul nr_ aflat pe rolul T. ului C. pentru a se lua act de acesta la primul termen acordat de instanța după repunerea pe rol a cauzei si pentru a se consfinți înțelegerea lor prin pronunțarea unor hotărâri de expedient. Totodată părțile se obliga sa depună prezentul contract de tranzacție in Cauza aflata pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a lua act de acesta.

Art. 3 - Confidențialitate

Toate informațiile, datele și documentele pe care una dintre Părți le obține de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării și îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informații confidențiale iar Partea căreia i s- au dezvăluit respectivele informații se obligă să păstreze confidențialitatea pe o durata nelimitată.
Fiecare dintre Părți va folosi informațiile, datele și documentele confidențiale numai în vederea realizării obiectului Contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop.

Art. 4. Modificarea Contractului de tranzacție

Orice modificare ulterioara de către parti a prezentei tranzacții face parte integranta din aceasta fara a fi necesara obținerea unei hotărâri de expedient.

Art. 5. Hotărârea de expedient

Părțile cunosc ca, potrivit art. 441 din Codul de procedura civila, hotărârile care consfințesc invoiala pârtilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii.

Prezentul contract impreuna cu actele adiționale la Convențiile de credit (anexate) reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.

Prezentul contract a fost încheiat la data de_ într-un număr de 6 (sase) exemplare, din care doua (2) exemplare pentru Banca, cate un (1) exemplar pentru celelalte parti și doua (2) exemplare pentru a fi prezentate in fata instanțelor de judecată investite cu soluționarea Litigiului.

M. B. AT. EI OL. G. - Director S.

Ss. indescifrabil Ss. indescifrabil și ștampilă rotundă

M. I. O. MIRON A., Manager Relații Clienți Retail

/ Micro

Ss. indescifrabil Ss. indescifrabil

pentru SC V. R. SA

ACT ADIȚIONAL nr. 3/_ la CONVENȚIA DE CREDIT NR. 0143212/IT/_

Intre:

SC V. R. S.A. ("BA. ") cu sediul social in B., Sector 2, S. P. nr. 42, etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, inregistrata la Registrul Comerțului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/_, cod unic de inregistrare 12564356, prin Agenția Bdul. E., inmatriculata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI 12564356, cu adresa in C. -N., județ C. reprezentata de: Dna. Atudorei Olivia-G., in calitate de Director S. si de Dna .Miron A., in calitate de Manager Relații Clienți Retail/Micro,

ÎMPRUMUTAȚI:

Dnul M. B., căsătorit, născut la data de_ in Rimnicu Vilcea,

identificat cu CI seria KX nr. 5. eliberata de SPCLEP C. -N. la data de _

, CNP 1., domiciliat in Mun C. -N., jud.C., str Ion M., nr. 6., bl …, sc …, ap. 175, telefon …, telefon mobil 0751313249, e-mail: -,

Dnul M. I. O., căsătorita, născuta la data de_ in C. N., jud. C., identificata cu CI seria KX nr. 9., eliberata de SPCLEP C. -N. la_, CNP 2., domiciliat in Mun C. -N., jud.C., str Ion M., nr. 6., bl …, sc …, ap. 175, telefon mobil 0752422246, e-mail: -,

In calitate de Parti ale Convenției de Credit nr. 0143212/IT/_ (denumita in continuare "Convenția") a intervenit prezentul Act adițional in termenii si condițiile următoare:

Articolul 1: Punctul 3) "Dobânda" din Condițiile Speciale ale Convenției de credit se modifica si va avea următorul conținut:

3) Dobânda:

Rata dobânzii curente: 4,80 % p.a. dobânda fixa.
Scadenta dobânzii curente: Conform pct. 6) "Rambursare"
Perioada de calcul a dobânzii: Pentru creditul acordat, împrumutatul datorează Băncii o dobânda curenta, ce se acumulează zilnic si se calculează la soldul creditului pentru un număr de zile calendaristice ("perioada de calcul"), incepand cu data primei trageri.

Perioada de calcul a dobânzii curente este egala cu 30 zile raportate la un an de 360 zile, dobânda curenta calculandu-se utilizând următoarea formula: (Soldul creditului x Rata dobânzii curente x 30)/360. Soldul creditului se determina ca diferența intre Suma principala si partea din Suma principala cuprinsa in anuitatea precedenta lunii pentru care se face calculul.

Orice prevederi referitoare la ajustarea dobânzii din Condițiile Speciale si din Condițiile Generale ale Convenției de credit se elimina.

Articolul 2: Punctul 5)" Comisioane" din Condițiile Speciale ale Convenției de credit se modifica si va avea următorul conținut:

Comision de rambursare in avans:
- 1% calculat la valoarea creditului rambursat anticipat, in cazul in care perioada de timp intre Data Rambursării Anticipate si Scadenta Finala este mai mare de un an; sau
- 0.5% calculat la valoarea creditului rambursat anticipat, in cazul in care perioada de timp intre Data Rambursării Anticipate si Scadenta Finala nu este mai mare de un an.
fara ca acest comision de rambursare anticipata sa poată depasi cuantumul dobânzii pe care împrumutatul ar fi platit-o în perioada dintre Data Rambursării Anticipate si Scadenta Finala.
Comisionul de rambursare anticipata este datorat Băncii de către împrumutat in cazul efectuării de rambursări partiale/totale in avans a Creditului, reprezentând costuri ale Băncii legate direct de rambursarea anticipata si trebuie plătit de către împrumutat Băncii la data efectuării rambursării anticipate. Împrumutatul va putea efectua rambursarea integrala/parțiala in avans a Creditului, oricând pana la sfârșitul duratei Creditului (Scadenta finala). In acest sens, împrumutatul va depune la Banca o cerere scrisa ("Cererea rambursării"), inainte de data la care împrumutatul intenționează sa efectueze rambursarea anticipata. Rambursarea anticipata se va efectua sub condiția ca in contul împrumutatului deschis la Banca sa existe sume suficiente pentru efectuarea rambursării integrale/parțiale solicitate de către împrumutat, după plata Comisionului de rambursare anticipata precum si după plata dobânzilor si a altor costuri acumulate de la scadentele precedente pana la data rambursării anticipate.
Dispozițiile Secțiunii 6 "Rambursări anticipate" din Condițiile Generale ale Convenției se modifica conform prevederilor prezentului articol.
Articolul 3: Punctul 3.5 "Comisionul de risc" si punctul 3.11 DAE (dobânda anuala efectiva) de la Secțiunea 3 "Costuri" art 3.1. "Dobânda curenta" din Condițiile generale ale Convenției de credit se elimina.
Articolul 4: Punctul 8.1. de la Secțiunea 8) "Scadenta Anticipata" din Condițiile generale ale Convenției de credit se modifica si va avea următorul conținut:
In cazul in care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci, in orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.
1. împrumutatul nu isi îndeplinește obligația de plata a Sumei Principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform prezentei Convenții
2. împrumutatul sau terțe persoane au inițiat acțiuni sau proceduri prin care veniturile acestuia sa fie distribuite intre creditorii sai.

Articolul 5: Secțiunea 10) "Costuri suplimentare" din Condițiile Generale ale Convenției de credit se modifica si va avea următorul conținut:

Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, oricând pe parcursul derulării sale, modificări ale oricăror cerințe ori reglementari legale aplicabile in R. sau pe teritoriul Uniunii Europene ori cerințe sau reglementari legale noi, stabilite prin acte normative nou-emise in R. sau la nivelul Uniunii Europene, care impun, in mod explicit modificări ale contractelor de credit implicit modificări ale clauzelor/costurilor contractuale convenite anterior de către Parti. In orice astfel de situație, Banca va informa împrumutatul cu privire la semnarea unui act adițional la Convenție prin care clauzele contractuale sa fie modificate in mod corespunzător astfel incat sa reflecte respectivele cerinte/si /sau reglementari legale. Nesemnarea de către împrumutat a actului adițional anterior menționat este considerata acceptare tacita.

Toate celelalte prevederi ale Convenției de Credit nr. 0143212/117_ - Condiții Speciale si Condiții Generale raman neschimbate.

Părțile subscrise cunosc si accepta drepturile si obligațiile ce le revin conform clauzelor Condițiilor Speciale, precum si ale Condițiilor Generale ale Convenției, astfel cum au fost acestea modificate prin prezentul act adițional, declarând totodată ca inteleg faptul ca (i) prevederile Condițiilor Speciale se completează, in măsura in care din context nu rezulta altfel/contrariul, cu prevederile Condițiilor Generale si ca (ii) in măsura in care intre prevederile Conditilor Speciale si prevederile Condițiilor Generale, exista contradicție, vor prevala informațiile cuprinse in Condițiile Speciale, acesta având caracter derogatoriu.

Prezentul Act adițional nr. 3/_ se constituie ca parte integranta a Convenției de credit nr. 0143212/IT/_ si se semnează in 6 (sase) exemplare originale, din care: două (2) exemplare pentru Banca, cate 1 (un) exemplar pentru celelalte parti si doua (2) exemplare pentru a fi atașate contractului de tranzacție care se va semna de către Parti.

SC V. R. SA: (ștampilă rotundă)

Prin: ÎMPRUMUTAȚI:

Nume: AT. EI OL. G. M. B.

Funcție: Director S. Ss. indescifrabil Ss. indescifrabil

Și

Nume: MIRON A. M. I. O.

Funcție: Director S. Ss. indescifrabil Manager Relații Clienți Retail / Micro

Ss. indescifrabil";

Respinge, ca neîntemeiate, cererile recurenților-intimați M. B. și
M. I. O. și a intimatei-recurente SC V. R. SA prin care au solicitat instanței să ia act de tranzacția mai sus arătată, în limita în care aceste cereri au ca obiect stingerea pe calea tranzacției a litigiului având ca obiect recursul recurenților-intimați M. B. și M. I. O., formulat în contradictoriu cu intimata SC V. R. SA și, respectiv, recursul intimatei-recurente SC V.
R. SA, formulat în contradictoriu cu recurenții-intimați M. B. și M. I.
O. vizând modificarea sentinței civile nr. 19580/12 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în sensul constatării caracterului abuziv, respectiv al respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv și, în consecință, a constatării nulității, respectiv a menținerii clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d, art. 3.10, respectiv art. 3.11 din
"condițiile generale"; ale fiecărei convenții, respectiv art. 5 lit. a din "condițiile speciale"; ale fiecărui contract de credit, art. 3.5 din "condițiile generale"; ale fiecărei convenții, art. 8.1, lit. a, liniuțele a 2-a și a 3-a, lit. b, lit. c și lit. d din
"condițiile generale"; ale fiecărei convenții, art. 10.1, lit. a, b și c și art. 10. 2 din
"condițiile generale"; ale fiecărei convenții, precum și în sensul constatării caracterului abuziv, respectiv al respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv și, în consecință, a constatării nulității, respectiv a menținerii clauzei privind comisionul de administrare a creditului din actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008 propus spre semnare de către banca intimată recurentă.
Menține suspendarea judecării recursurilor, în limitele respingerii cererilor recurenților-intimați M. B. și M. I. O. și a intimatei-recurente SC V. R. SA prin care au solicitat instanței să ia act de tranzacția mai sus arătată, până la pronunțarea hotărârii preliminare ce face obiectul dosarului CJUE C-143/13.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2013.

PREȘEDINTE	JUDECĂTOR			GREFIER
F. -Iancu M.	D. M. D.	C.	P.

Thred./FIM/2 ex./04.11.13

Cu opinia separată a d-lui judecător I.	P.	, în sensul admiterii în
întregimea a cererilor recurenților-intimați M.	B.	și M. I. O. și a

intimatei recurente SC V. R. SA, având ca obiect solicitările adresate instanței de recurs pentru a se lua act de tranzacția mai sus arătată, cu consecința stingerii totale a litigiului.

Consider că ar fi trebuit să se fi luat act de contractul de tranzacție în integralitatea lui. Printr-o tranzacție, așa cum se deduce din prevederile art. 271 V.C.pr.civ., părțile pun capăt litigiului, în integralitatea lui. Fiind un contract, voința lor nu poate fi trunchiată, răstălmăcită, deformată, interpretată în alt fel decât părțile au dorit, nici măcar de către instanța judecătorească. Prin urmare, de o tranzacție se ia act în întregime sau dacă există motive pentru a se putea considera că nu este legală sau că părțile au tranzacționat peste ceea ce legea le dă dreptul, ea trebuie respinsă, de asemenea în integralitate.

Potrivit opiniei majoritare, în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv și a constatării nulității clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d, art. 3.10, art.

3.11 din "condițiile generale"; ale fiecărei convenții, art. 5, lit. a din "condițiile speciale"; ale fiecărui contract de credit, art. 3.5 din "condițiile generale"; ale fiecărei convenții, art. 8.1, lit. a, liniuțele a 2-a și a 3-a, lit. b, lit. c și lit. d din

"condițiile generale"; ale fiecărei convenții, art. 10.1, lit. a, b și c și art. 10. 2 din

"condițiile generale"; ale fiecărei convenții, precum și cu privire la cererea de constatare a nulității în ceea ce privește comisionul de administrare a creditului din actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008, părțile nu puteau tranzacționa. Prin urmare, voința părților, în ceea ce privește stingerea litigiului, a fost acceptată doar parțial, fapt pe care eu îl consider inadmisibil. Procedând astfel, instanța lasă deschisă calea unor procese viitoare și a unor neînțelegeri cu privire la partea din tranzacție de care nu a luat act ca reprezentând voința părților. Tot procedând astfel, practic s-a luat act de o convenție ce de fapt, nu reprezintă voința părților. Este posibil ca părțile, dacă ar fi știtut de faptul că nu ar fi acceptată tranzacția în integralitatea ei să nu mai fi tranzacționat sau să fi încheiat contractul care pune capăt litigiului, într-o altă formă și/sau având un alt conținut. Este evident că intenția părților a fost aceea de a pune capăt litigiului iar prin modul cum a procedat instanța, luând act, de fapt, de o tranzacție parțială (contrar voinței părților) și menținând pe rol litigiul în ceea ce privește o parte din cererile introductive, ce reprezintă de fapt un punct esențial al procesului, a trecut peste ceea ce părțile au avut de gând să stingă atunci când au tranzacționat.

În fine, consider că părțile, prin modul cum au tranzacționat nu s-au referit și asupra unor nulități a căror stabilire sau constatare cade în mod exclusiv, în sarcina instanțelor judecătorești. Pur și simplu ele au apreciat că anumite clauze din contract urmează să nu-și mai producă efectele, ele apreciind că ar putea fi considerate ca fiind abuzive. Tocmai de aceea, pentru a nu mai da posibilitate instanței să se pronunțe asupra caracterului abuziv sau nu a unor clauze contractuale, părțile căzând de acord că există un risc pe care niciuna dintre ele nu vrea șă și-l asume cu privire la acele caluze (împrumutații nedorind să riște ca acele clauze să fie considerate ca fiind legale și prin urmare să plătească mai mult pentru restituirea creditului iar împrumutătorul nedorind să riște ca instanța să aprecieze că acele clauze ar fi abuzive și prin urmare să reducă, în mod corespunzător, cuantumul ratelor rămase de achitat sau chiar achitate deja), ele au tranzacționat în această formă. Aprecierea unor clauze ca fiind abuzive, printr-o convenție privată, nu trebuie să însemne, în mod automat, că părțile le-au declarat abuzive, așa cum doar o instanță judecătorească ar fi putut-o face; pur și simplu părțile au considerat că acelor clauze cu privire la care au tranzacționat nu trebuie să li se dea eficacitate și

prin urmare ele urmează să nu se mai aplice. Dacă ar fi lipsit din tranzacție

mențiunile ce în opinia majoritară nu puteau face obiectul tranzacției, soluția nu ar fi putut decât să fie aceeași, de stingere a litigiului în totalitatea lui, aceasta dorind părțile să se întâmple când au venit în fața instanței cu respectivul contract.

Într-o tranzacție părțile pot și renunța la anumite pretenții sau cereri și așa cum atunci când se ia act de renunțarea la judecată, litigiul este stins, cel puțin provizoriu, chiar dacă obiectul procesului îl formează chestiuni pe care doar o instanță judecătorească le poate constata sau stabili, în mod asemănător, părțile pot hotărî să nu mai supună analizei judecătorului cererile formulate inițial, voința lor fiind cuprinsă într-un contract de tranzacție.

M. ivarea opiniei majoritare și cu privire la care a existat divergența este corectă, în principiu, dacă ea s-ar aplica altor situații, de nulitate absolută, publică și nu cum este cazul în speță, într-un litigiu privat, tranzacția neavând eficiență sau neproducându-și efecte decât între părțile contractante.

judecător, I. P.

← Decizia civilă nr. 376/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 1087/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Decizia civilă nr. 416/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 416/2013. Acțiune în pretenții comerciale