Decizia civilă nr. 709/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 709/2013
Ședința publică din 11 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C.
JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR I. U.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC. F. S. și împotriva sentinței civile nr. 7692/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, în contradictoriu cu intimata S. R. DE R., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul societății recurente, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, recursul este legal timbrat.
Se reține că la_, intimata S. R. de R. a depus la dosar întâmpinare, 2 exemplare.
Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 159 alin.4 C.pr. civ. constată că este competent general, material și teritorial să soluționează prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.
Totodată constatând că nu sunt alte cereri de formulat, acordă reprezentantei recurentei cuvântul în apărare.
Reprezentanta recurentei, solicită admiterea recursului, arată că sediul declarat al societății este locuința personală, la adresa unde societatea își desfășoară activitatea nu are radio. Depune facturi emise de furnizorul de electricitate, atât de la adresa de domiciliu respectiv adresa sediului societății, cât și de la adresa unde societatea își desfășoară activitatea.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că:
Prin sentința civilă nr. 7692/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.
R. DE R., în contradictoriu cu pârâta SC F. S., și în consecință:
- a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma totală de 725,51 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune facturată în perioada aprilie 2010-decembrie 2011, în cuantum de 630 lei, și penalități de întârziere calculate la data de_, în cuantum de 95,91 lei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari al acestor servicii";.
În aplicarea art. 40 alin.4 din Legea nr.41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile art.5, alin.1 din HG nr.977/2003, "taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate".
Primul aspect care se impune a fi clarificat în speța pendinte este dat de momentul înregistrării acțiunii pendinte, respectiv după data de_, dată la care a intrat în vigoare Noul Cod Civil. În acest sens, se impune a se stabili care dintre cele două legi sunt aplicabile speței, așa încât analizarea condițiilor instituțiilor juridice ce se tind a fi angajată să poată fi făcută prin prisma cerințelor specifice din textele legale.
Se rețin, așadar, aspectul că art. 6 al. 2 din Noul cod civil prevede expres aspectul că "actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor";.
Așa fiind, văzând că raportul juridic între cele două părți litigante s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment.
Astfel, în privința primului capăt de cerere, instanța reține aspectul că obligația pecuniară a pârâtei derivă ex lege, nefiind vorba în cauză de o convenție care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice între părți.
Cu toate acestea, în speța pendinte, din înscrisurile depuse la filele 7-27 din dosar, respectiv facturile emise de către furnizorul de energie electrică în temeiul contractului încheiat cu aceasta, rezultă că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, fără, însă, a-și îndeplini obligația corelativă de plată a acestor servicii. Că este așa, o confirmă adresa nr. 62143/_, emisă de reclamantă, care conține situația debitelor pârâtei la data de_ (fila 5 din dosar), evidențiind creanța invocată în acțiunea pendinte.
De asemenea, caracterele care trebuie întrunite cumulativ și concomitent pentru admiterea unei atare cereri, respectiv caracterul cert, lichid și exigibil, sunt definite în art. 379 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă.
Creanța este certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță emanat de la debitor sau recunoscut de acesta. În cazul de față, actul de creanță îl reprezintă facturile emise de către reclamantă.
Creanța este lichidă atunci când cuantumul ei este determinat prin actul de creanță, ori determinabil, aspect de necontestat în speță, cuantumul total al serviciilor neachitate fiind determinat în cuprinsul facturilor aflate la dosar.
Creanța este exigibilă atunci când a ajuns la scadență, putându-se trece la executarea ei. În speță, facturile emise aveau termenul de scadență de 30 zile stabilit prin formularul legal, conform Legii 571/2003 și OMF 2226/2006, utilizat la emiterea acestora.
Așa fiind, în raport de cele anterior reținute, instanța va admite ca fiind fondată cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii taxei aferente serviciului public de radiodifuziune.
Totodată, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din HG nr. 977/2003, "pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere", iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" -S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică", instituindu-se o derogare de la prevederile art. 1087 C. civ. conform principiului specialia generalibus derogant.
Constatând încălcată obligația de plată stabilită, instanța va obliga pârâta să achite reclamantei contravaloarea penalităților de întârziere stabilite conform legii, respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
În ce privește apărările formulate în cauză, în sensul în care se invocă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2102/_ prin care s-a anulat art. 3 alin. 1 din HG 977/2003 și art. 3 alin. 1 din HG 978/2003, în raport cu distincția ce trebuie făcută în ce privește plata taxelor între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii, nu au fost primite de instanță având în vedere următoarele considerente:
Toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin. 3, iar instanța nu poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin. 3, iar în speță nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr.297/2004 că textul de lege este constituțional.
Mai mult, urmare a Deciziei nr.2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, H.G. nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune s-a modificat prin HG nr.1012/2009, argumentele Î.C.C.J regăsindu-se în notele de fundamentare ale actului modificator. S-a urmărit astfel corelarea prevederilor normative cu constatările instanțelor judecătorești, astfel că microîntreprinderile aflate în dificultate, care au ales să își suspende activitatea nu mai au obligația de plată pentru serviciul public de radiodifuziune cât timp au activitatea suspendată conform legii.
Potrivit art. 21-(1) din Codul Fiscal, taxa radio reprezintă o cheltuială deductibilă; art.141 alin.1 lit. o din același cod prevede faptul că "activitățile specifice posturilor publice de radio și televiziune, altele decât activitățile de natura comercială" sunt scutite de TVA, acesta coroborat cu art. 155-(1), pentru operațiunile scutite de TVA nu există obligativitatea emiterii de facturi".
Totodată, potrivit art. 6 alin 1 din HG nr. 977/2003, "Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere" iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.
În consecință, constatând că pârâta nu se află în situația microîntreprinderilor aflate în dificultate care au ales să-și suspende activitatea cu consecința exonerării de plată pentru serviciul public de radiodifuziune cât timp au activitatea suspendată, instanța va dispune admiterea acțiunii introductive și, în consecință, va obliga pârâta să achite reclamantei suma totală de 725,51 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune facturată în perioada aprilie 2010-decembrie 2011, în cuantum de 630 lei, și penalități de întârziere calculate la data de_, în cuantum de 95,91 lei.
În raport de prevederile art. 274 Cod procedură civilă, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind probate.
Împotriva sentinței civile nr. 7692/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, a declarat recurs S.C. F. S., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata S. R. DE R., a susținut oral recursul declarat solicitând admiterea acestuia, arătând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, urmând a depune motivele în termen util.
Intimata S. R. DE R., prin reprezentat legal formulează
"întâmpinare"; (f.7-11), prin solicită menținerea sentinței civile nr.7692/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr._ și respingerea recursului formulat de către recurenta-pârâtă SC F. S., pentru următoarele motive:
Intimata susține că recurenta, în calitate de persoană juridică, datorează reclamantei taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, obligația fiind una legală, iar nu convențională, fiind expres prevăzută de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, legiuitorul instituind o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio.
SRR este o instituție publică ce desfășoară un serviciu public autonom de interes național potrivit art. 1 din legea de înființare, nu o persoană juridică oarecare obligată la încheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitățile prestate. Beneficiarul principal al serviciilor prestate de SRR îl reprezintă întreaga populație a României, având în vedere dispozițiile Legii nr. 41/1994, întrucât prin înființarea SRR, aceasta asigură pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor publice, nu doar a anumitor persoane în mod particular, societatea românească de pretutindeni fiind cea care are un real folos din serviciile oferite prin diverse modalități de aceasta, motiv pentru care considerăm total greșită interpretarea făcută de pârâtă, "calității de beneficiar". Articolul 31 din Constituție prevede dreptul tuturor cetățenilor la informare, iar serviciile publice de radiodifuziune constituie modalitățile principale prin care statul asigură respectarea acestui drept.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, cum eronat se interpretează, textul de lege ar fi avut un conținut mult mai clar. Legiuitorul ar fi folosit conjuncția "dacă", care din punct de vedere gramatical ar exprima un raport condițional: "dacă beneficiază de aceste servicii", în loc de
"în calitate de beneficiari ai acestor servicii", (calitate prezumată pentru toate persoanele juridice, așa cum am arătat mai sus).
Mai susține intimata că prin prezumția absolută prevăzută expres în condiția legală se stabilește astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși îl consideră că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe. în acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin.3, iar instanța nu poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional. Legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între societățile care dețin și care nu dețin receptoare radio, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar din norma legală amintită doar obligativitatea plății acestor două taxe.
De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice (art.40 alin.2 din Legea nr.41/1994 republicată), dar și în această situație excepția de la obligația de plată a taxei pentru cele două tipuri de servicii publice este condiționată de o declarație pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio.
Sintagma "beneficiari ai acestor servicii" (n.n. radio), nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care atât Curtea Constituțională, cât și Curtea de Apel C. prin sentința civilă nr.720/2008 au abordat-o, și nu în modul în care pârâta a reținut.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin. 3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr.297/2004 că textul de lege este constituțional.
Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV prin Legea nr.533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40, alin.(3) din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
Dar pentru a nu se interpreta în mod eronat sintagma "...celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective...", considerăm că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate ia textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994.
În acest sens precizează, că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Redând alăturat criticile: "…obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare…";.
Rezultă din cele prezentate că prin pronunțarea deciziei, Curtea Constituțională a clarificat problema obligativității plății taxei, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile H.G. nr.977/1994 art. 3 alin. 2 nu contravin cu nimic celor prevăzute de art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.
Urmare a Deciziei nr.2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune s-a modificat prin HG nr.1012/2009, argumentele Î.C.C.J regăsindu-se în notele de fundamentare ale actului modificator. S-a urmărit astfel corelarea prevederilor normative cu constatările instanțelor judecătorești, astfel că microîntreprinderile aflate în dificultate, care au ales să își suspende activitatea nu mai au obligația de plată pentru serviciul public de radiodifuziune cât timp au activitatea suspendată conform legii.
Având în vedere cele mai sus menționate, considerăm că Legea nr.41/ 1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare este si a fost constatată ca fiind constituțională de către Curtea Constituțională, precum și conformă cu legislația europeană aplicabilă în domeniu, rezultând astfel legalitatea plății taxei radio/ tv.
Instanța trebuie să aibă în vedere faptul că, în materia taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, noțiunea de "beneficiar" a primit alte valențe fată de cele cuprinse în definiția legală a taxei dată de art.2 alin.4 din Legea nr.500/2002, ori de alte definiții nejuridice cum ar fi cea din Dicționarul explicativ al limbii române, precum și faptul că înțelesul juridic al unui termen diferă de multe ori de înțelesul său comun. Astfel, înțelesul noțiunii de
"beneficiar" se regăsește, chiar în prevederile art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994. Astfel, dacă pentru persoanele fizice au fost prevăzute cazuri de exceptare de la obligația de plată a taxei, instituindu-se și o procedură în acest sens, în cazul persoanelor juridice legea nu prevede derogări (exceptând microîntreprinderile cu activitate suspendată), instituind astfel o prezumție legală că toate persoanele juridice sunt beneficiare ale acestui serviciu.
Referitor la obligația persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune trebuie avut în vedere și raportul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Senatului asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.71/2003 pentru modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune.
Conform raportului, au fost respinse toate propunerile legislative de modificare a art.40 din Legea nr.41/1994 privind persoanele juridice, legiuitorul nedorind exceptările de la plată propuse, ceea ce întărește încă o dată ideea obligativității persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
Guvernul nu a susținut nici adoptarea propunerii legislative a domnului senator I. n Urban din 2009 pentru modificarea al in.3) ai art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a Societății Române de Televiziune ce avea ca obiect de reglementare exceptarea de la piața taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și a taxei pentru serviciul public de televiziune a persoanelor juridice care declară pe propria răspundere, prin reprezentanții legali, că nu dețin receptoare radio sau de televiziune. Propunerea a primit aviz nefavorabil atât de la Comisia pentru buget finanțe cât și de la Comisia de disciplină și imunități.
Respingerea acestor inițiative reflectă voința legiuitorului cu privire la modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care asigură atât autonomia financiară a celor două instituții cât și posibilitatea de a realiza o informare corectă a cetățenilor țării asupra problemelor de interes public, fără amestecul autorităților publice.
De asemenea, mai menționăm ca potrivit art. 21-(1) din Codul Fiscal, taxa radio reprezintă o cheltuială deductibilă; art.141 alln.1 lit. o din același cod prevede faptul că "activitățile specifice posturilor publice de radio și televiziune, altele decât activitățile de natura comercială" sunt scutite de TVA, acesta
coroborat cu art. 155-(1), pentru operațiunile scutite de TVA nu există obligativitatea emiterii de facturi".
Având în vedere cele mai sus menționate, considerăm că Legea nr.41/ 1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este si a fost constatată ca fiind constituțională de către Curtea Constituțională, precum și conformă cu legislația europeană aplicabilă în domeniu, rezultând astfel legalitatea plății taxei radio.
Așa cum rezultă și din preambulul H.G.nr.977/2003, această hotărâre de guvern a fost emisă în temeiul art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune republicată cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, ce nu a fost anulat de nicio instanță, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Pe de altă parte, modificarea art.40 al Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările ulterioare, privind stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice a făcut obiectul controlului Curții Constituționale care a respins excepția de neconstituționalitate.
Obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune izvorăște din lege, fiind stabilită de dispozițiile Legii nr. 41/1994 si nr.533/ 2003 de aprobare a O.U.G. nr.71/ 2003, așadar, raportul juridic dintre prestatorul de servicii publice, în speță S. R. de R., și beneficiarii acestuia, cum sunteți și dumneavoastră, s-a născut din lege.
H.G. nr.977/2003 prevede modul de stabilire și încasare a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, obligația de a achita acesta taxă izvorând din legea mai sus menționată. Art.3(2) din HG nr.977/2003 a fost deci emis în aplicarea prevederilor art.40(3) din Legea nr.41/1994.
Totodată, potrivit art. 6 alin 1 din HG nr. 977/2003, "Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere" iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică",instituindu-se o derogare de la prevederile art. 1087
C. civ. conform principiului "specialia generalibus derogant".
Potrivit art.1 din Legea nr.41/ 1994 privind organizarea și funcționarea SocietățiiRomâne de R. și Societății Române de Televiziune, se înființează S. R. de R., ca serviciu public autonom de interes național, independent editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
S. R. de R. este persoană juridică, are sediul în municipiul
B. și își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condițiile legii și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte (art.2
din Legea 41/ 1994), fiind organizată pentru desfășurarea unui serviciu public autonom de interes național, nefiind o societate comercială și, deci, comerciant.
Prin urmare, nu ne aflăm în situația în care un comerciant solicită obligarea altui comerciant la plata contravalorii serviciilor prestate în baza unui contract comercial, ci în situația în care S. R. de R., serviciu public autonom de interes național, a solicitat plata contravalorii unei taxe în baza dispoziției legale a cărei neîndeplinire se sancționează cu amendă contravențională.
Obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune izvorăște din lege, așadar, raportul juridic dintre prestatorul de servicii publice, în speță, S. R. de R. și beneficiarii acestuia, cum este și SC F.
S., s-a născut din lege.
Plata taxei radio nu este o obligație comercială ci este o obligație care izvorăște din lege și drept urmare nu ne sunt incidente prevederile legii comerciale.
Față de toate cele mai sus arătate, solicită intimata instanței respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr.7692/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița, Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Recursul declarat în cauză este fondat.
Prin decizia nr.2102/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, publicată în Monitorul Oficial nr.691/14 octombrie 2009 disp.art.3 din HG nr.977/2003 au fost anulate în mod irevocabil.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";, iar potrivit art. 40 alin. 2 din Legea nr. 41/1994, republicată, și persoanele fizice, în calitate de beneficiari ai acelorași servicii, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune. În urma analizării normelor legale incidente, instanța supremă a constatat că nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar";, astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva"; sau "o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare";. Prin urmare, s-a apreciat că prevederile art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003 adaugă la prevederile art. 40 alin. 3 din Leg. nr.41/1994, republicată, motiv pentru care aceste prevederi au fost anulate.
În același sens au fost pronunțate și Dec.nr.607/2011 pronunțată de I.C.C.J.în dos.nr._ ,precum și Dec.nr.297/2004 și nr.331/2006 a C.C.R.
Din deciziile menționate se desprinde concluzia rezonabilă că pot fi obligate să plătească taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune numai persoanele fizice și juridice care beneficiază de acest serviciu.
Or, în prezenta cauză recurenta nu a făcut dovada că intimata ar fi beneficiat de serviciul de radiodifuziune care să justifice obligarea sa la plata taxei aferente.
Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev.art.312 alin.1 Cod proc.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.C. FALIN S., cu sediul în mun.B., str.C. M. nr.5,sc.C,ap.24, jud.B. -Năsăud, împotriva sent.civ.nr.7692/2013 pronunțată în dos.civ.nr._ a Judecătoriei B. și în consecință:
modifică sentința civilă nr.7692/2013 a Judecătoriei B. ;
respinge acțiunea formulată de S. R. DE R., cu sediul în
B., str.G. Berthelor nr.60-65, sector 1. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2013.
PRESEDINTE, | JUDECATORI, | GREFIER, | |||
V. C. | I. P. | I. U. L. | C. | A. |
Ch.V./VF.
2 ex.
Jud.fd.V. V.
| ← Decizia civilă nr. 78/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 259/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
