Decizia civilă nr. 426/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 426/2013
Ședința publică din 26 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR D. E. L.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent SC C. S. împotriva sentinței civile nr.356/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata SC. A. R. - A. V. I. G. SA - S.
B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Petra V. pentru recurenta SC C. S. cu împuternicire avocațială la fila 8 din dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care;
Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 159 alin.4 C.pr. civ. constată că este competent general, material și teritorial să soluționează prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor instanței.
Se reține că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat, legal timbrat.
Se constată că la_ 3 recurenta a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței anexa 03.01.01W.001.0.L, cu Condițiile generale contractuale pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor.
Azi,_, intimata a depus la dosar, concluzii scrise, un exemplar expediate prin fax.
Reprezentantul societății recurente arată că nu solicită termen pentru studiu, consideră cauza în stare de judecată, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Instanța constatând că nu sunt alte cereri de formulat, acordă reprezentantului recurentului cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul societății recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței atacate respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării cauzei pe fond. Cu cheltuieli de judecată.
Față de actele dosarului și susținerile părților, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că:
Prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta SC A. R. - A.
V. I. G. SA
S-a respins ca tardiv formulată, acțiunea reclamantei SC C. S. B., în contradictoriu cu pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA București - prin S. B. .
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC A. V. I. - prin S. B.
, la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 7.592 euro (33.404,80 lei la un curs de 4,40 lei/euro), reprezentând 80% din suma asigurată pentru anul 3 de asigurare (9.490 euro) potrivit contractului de asigurare CASCO Seria AAC NR. 0218826 din_, cu privire la autoturismul marca FORD MONDEO, cu serie șasiu WFO5XXGBB52S38036, număr de înmatriculare BN-474410/06, precum și la dobânda legală, începând cu_ până la achitarea despăgubirii.
Prin contractul de asigurare facultativă (CASCO), mai sus arătat, s-a convenit să se asigure autoturismul marca Ford Mondeo, cu număr de înmatriculare BN- 4740/1006, pe o durată de 3 ani de zile, stabilindu-se pentru fiecare an suma asigurată în caz de producere a riscul asigurat și corelativ prima de asigurare pentru fiecare an.
Perioada de valabilitate a contractului determină datele limită în interiorul cărora riscurile sunt acoperite de asigurator și pagubele trebuie să apară pentru a fi luate în sarcină.
Independent de această perioadă, contractele de asigurare fixează, în conformitate cu legea, o dată limită plecând de la apariția unui eveniment sau de la achiziția unui drept după care părțile în contract nu mai pot să se prevaleze legal de o obligație în sarcina celeilalte părți. Această prescripție obligă părțile la o anumită rigoare în gestionarea lor și să nu trateze cu neglijență dosarele lor.
Conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în materie de asigurări, în privința raporturilor contractuale între asigurator și asigurat termenul de prescripție este de 2 ani și începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, conform art. 10 alin. 1 din același act normativ, respectiv de la data producerii evenimentului asigurat, în speță de la _ - dată la care reclamantei i-a fost adus la cunoștință despre avarierea gravă, prin incendiere a autoturismului asigurat - iar acțiunea a fost înregistrată la _ , relevanță asupra cursului prescripției prezintă recunoașterea debitului, situație care întrerupe cursul acesteia, cu condiția să fie o recunoaștere neîndoielnică a datoriei, să fie dată în deplină cunoștință de cauză în privința existenței dreptului și titularului acestuia la care se referă recunoașterea, iar această recunoaștere să se producă înăuntrul termenului de prescripție, deoarece numai astfel efectele întreruperii prevăzute de art.17 din Decretul nr. 167/1958 pot opera, prin ștergerea prescripției începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o.
Un asigurat nu va mai putea să-și pună în valoare dreptul la o despăgubire pentru pagubă, dacă cererea nu este făcută cel mai târziu la doi ani după acest eveniment. Demersurile pentru autoturismele avariate se pot face înainte ca cererea de despăgubire să fie considerată valabilă, în scopul operativității și pentru conservarea anumitor probe ce ar suferi o depreciere în timp.
Pentru a întrerupe prescripția, solicitantul trebuie să citeze cealaltă parte în justiție, sau să ceară acordul său scris pentru a respinge prin convenție data prescrierii. Scrisoarea prin care societatea de asigurări comunică asiguratului că documentația este incompletă nu angajează la plată, ci se poate doar considera ca făcând parte din ansamblul documentației necesare la stabilirea valorii despăgubirii; aceasta nu valorează recunoaștere pură și simplă a obligației de plată și nu are ca efect întreruperea prescripției.
Din nici un act depus la dosar nu rezultă faptul că în această perioadă de 2 ani de la data producerii evenimentului, pârâta ar fi recunoscut datoria pe care o are în baza contractului de asigurare, pentru a opera întreruperea cursului prescripției.
De asemenea, conform disp. art. XI, pct.55 din Contractul de asigurare (f.9), rezultă că "Dreptul de a ridica pretenții față de Asigurător, privind plata despăgubirilor se stinge în termen de 2 ani de zile de la data producerii riscului asigurat", neputând fi acceptată interpretarea reclamantei, în sensul că asiguratul poate sesiza asigurătorul în termen de 2 ani de la producerea riscului.
Faptul că s-a întocmit dosarul de daună, faptul că reclamanta a solicitat în scris pârâtei să-i comunice modul de soluționare a dosarului, precum și faptul că pârâta a solicitat reclamantei transmiterea în original a documentelor legate de accident, în vederea soluționării dosarului de daună, nu poate echivala cu o recunoaștere neîndoielnică a datoriei așa cum prevede art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, întrucât, având în vedere consecințele pe care le naște în patrimoniul celui în folosul căruia curge prescripția - respectiv al pârâtei, se concluzionează că aceasta nu poate fi decât expresă.
În consecință, întrucât reclamanta nu a dovedit cu acte din care să rezulte recunoașterea de către pârâtă a sumelor pretinse și că s-ar fi obligat să plătească, cursul prescripției nu s-a întrerupt și ca atare, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea reclamantei ca fiind tardiv formulată.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC C. S. solicitând admiterea recursului in baza disp.art.312 alin.3, teza I, raportat la art.304 pct.9 cu observarea disp.art.304/1 Cod proc.civilă, casarea hotărârii atacate și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune cu trimitere cauzei spre rejudecare în vederea soluționării cauzei pe fond.
In motivarea recursului, s-a arătat la_ s-a încheiat cu pârâta contractul de asigurare facultativă (CASCO), mai sus arătat prin care s-a convenit să asigure autoturismul marca Ford Mondeo, cu nr.de înmatriculare BN-4740/1006, pe o durată de 3 ani de zile, stabilindu-se pentru fiecare an suma asigurată în caz de producere a riscului asigurat și corelativ prima de asigurare pentru fiecare an.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta invocă prescripția dreptului la acțiune motivat de faptul că accidentul care a dus la avarierea autoturismului în discuție a avut loc la_, când s-ar fi născut dreptul la acțiune și raportat la data promovării acțiunii, respectiv_ aceasta a avut loc în afara termenului legal de 2 ani, prev.de disp.art.3 din Decr.nr.167/1958. Consideră că susținerea este neîntemeiată prin prisma celor ce se vor arăta în continuare:
S-a reținut faptul că la data de_, societatea a fost înștiințată de organele de poliție din Tg.Mureș că autoturismul în discuție este abandonat în mun. Tg.Mureș, fiind avariat grav, prin incendiere.
Luând act de această împrejurare s-a procedat la ridicarea autoturismului și la_ s-a înștiințat prin adresa nr.6480/_ asigurătorul A. S. B. (anexa nr.2 la acțiune) despre avariile suferite (anexa nr.3 la acțiune).
Apoi, s-a întocmit devizul de reparație (anexa nr.4 la acțiune) și prețul total al reparației era de 36.525,86 lei, astfel că această sumă fiind mai mare decât suma asigurată s-a declarat daună totală.
Pentru plata sumei asigurate s-a întocmit dosarul de daună nr.40005661/_ și în lunile martie aprilie a anului 2010 a formulat adrese către pârâtă să comunice modul de soluționare a dosarului.
Pârâta, doar la 17 august 2010 a răspuns și a solicitat transmiterea în original a documentelor legate de accident.
Deși s-a răspuns imediat, pârâta nu a procedat la soluționarea dosarului urmare a restructurărilor din firmă, astfel că s-a revenit și în cursul anului 2011 și în 2012 dar nu s-a mai primit nici un răspuns.
Urmare a atitudinii pârâtei s-a formulat cerere de conciliere directă pentru data de_ dar pârâta nu și-a trimis nici un reprezentant potrivit procesului verbal.
Abia la_ pârâta a comunicat adresa 601/DDA/_ prin care susține că a informat prin corespondență electronică de necesitatea unor acte și că refuză să achite despăgubiri deoarece dreptul recurentei " de a ridica pretenții privind despăgubirea s-a stins având în vedere că dosarul a împlinit termenul de prescriere în data de_ ";.
Față de această stare de fapt, reținând în esență că la data producerii
"accidentului";_, asigurătorul a fost anunțat de producerea riscului asigurat și a întocmit un dosar de faună făcând demersurile necesare și solicitând acte asiguratului până la_, lăsând mereu impresia că va efectua despăgubirea amiabil, exprimându-și refuzul doar la_ se pune problema dacă promovarea acțiunii la_ (respectiv la 17 zile de la exprimarea refuzului) este sau nu în afara termenului de prescripție de 2 ani prevăzut de disp.art.3 din Decr.167/1958.
În esență se pune problema dacă potrivit convenției dintre părți și reglementărilor legale aplicabile în cauză există o procedură prealabilă potrivit căreia soluționarea pretențiilor de regulă se face pe cale amiabilă, dacă sesizarea de către creditor a debitorului cu privire la declanșarea acelei proceduri prealabile (întocmirea dosarului de daună) întrerupe cursul prescripției pe perioada realizării acelei proceduri, respectiv până la exprimarea fermă a debitorului cu privire la obligația sa, de a plăti într-o anumită limită, sau refuzul achitării acelei despăgubiri.
Pentru a da răspuns la această problemă este necesar să se analizeze rolul prescripției extinctive, precum și împrejurările care duc la suspendarea sau întreruperea cursului prescripției extinctive.
Prescripția extinctivă are un rol mobilizator al titularilor de drepturi subiective în stabilirea unor termene legale înăuntrul cărora aceștia se pot adresa cu succes instanței de judecată pentru a obține sprijinul statului în realizarea dreptului său.
Prevăzând anumite termene în care titularul dreptului subiectiv poate solicita sprijinul instanței de judecată, legiuitorul a prevăzut și împrejurările care pot duce la suspendarea sau întreruperea cursului prescripției.
În reglementarea stingerii dreptului la acțiune prin efectul prescripției extinctive legiuitorul a pornit de la două prezumții:
lipsa de convingere a titularului dreptului cu privire la temeinicia pretenției sale, dedusă din starea sa de pasivitate în tot timpul curgerii termenului de prescripție și;
din conduita debitorului față de pretențiile titularului dreptului dedusă din împotrivirea acestuia la realizarea dreptului pe întreaga perioadă a termenului de prescripție.
Aceste prezumții constituie, în principiu rațiunile care justifică efectele prescripției extinctive.
De aici și consecința că, ori de câte ori atitudinea de pasivitate a titularului dreptului, sau cea de împotrivire a debitorului încetează evident în timpul curgerii termenului de prescripție extinctivă - curgerea în continuare a prescripției nu se mai justifică.
Deci, ieșirea titularului dreptului din starea de pasivitate ori părăsirea de către debitor a poziției sale de împotrivire prin recunoașterea pretenției creditorului au ca efect înlăturarea prescripției începute, deoarece în ambele cazuri finalitatea prescripției extinctive este atinsă, efectul mobilizator al ei s-a produs prin ieșirea din pasivitate a titularului dreptului, iar nevoia clarificării situațiilor incerte este de asemenea, realizată prin recunoașterea obligației de către cel în favoarea căruia curge prescripția.
Potrivit disp.art.16 lit.a din D.167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, iar potrivit lit.c printr-un act începător de executare.
Recunoașterea dreptului aceluia în contra căruia se prescrie este un act unilateral, care pentru a-și produce efectul nu are nevoie să fie acceptat de creditor, fiind suficient dacă el nu îl respinge.
Pentru recunoașterea obligației ce îi incumbă, debitorul își schimbă atitudinea sa față de titularul dreptului, admițând existența dreptului subiectiv, a cărei acțiune se prescrie. In acest fel, debitorul își manifestă intenția de a executa obligația ce îi incumbă în acel raport juridic, iar titularul dreptului capătă credința legitimă că debitorul își va executa obligația de bună voie, fără a mai fi nevoie să-și exercite dreptul său la acțiune spre a obține executarea obligației în mod forțat.
Pentru ca această recunoaștere să aibă ca efet întreruperea prescripției extinctive, este necesar ca să fie neîndoielnică, adică să rezulte fără echivoc din acțiunile debitorului.
Recunoașterea nu trebuie să fie neapărat expresă, ea poate fi și tacită, rezultând din conduita debitorului, respectiv din efectuarea unor demersuri pentru stabilirea întinderii pretențiilor, a îndeplinirii condițiilor de plată, a solicitării unor acte sau efectuării unor adrese la anumite instituții,etc.
Din cele mai sus arătate rezultă fără dubiu că formularea cererii de despăgubiri către asigurător, ce a stat la baza constituirii dosarului de daună, exprimă ieșirea din pasivitate, respectiv voința titularului dreptului de a-și realiza acest drept, echivalând chiar cu o începere a executării dreptului său, iar pe de altă parte existența acelei proceduri prealabile de realizare a dreptului pe cale amiabilă și atitudinea debitorului (asigurătorului) până la formularea unei opoziții ferme la_, face ca pentru această perioadă termenul de prescripție să nu curgă.
Se ajunge la această concluzie și observând dispozițiile legale din Legea nr.136/1995, privind asigurarea și reasigurarea în România, precum și ale legii nr.32/2000, privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor.
Potrivit disp.art.8 din Legea nr.136/1995, avizarea și constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor se efectuează de asigurător în condițiile legii sau ale contractului de asigurare în cazul asigurărilor facultative.
Potrivit disp.art.20 lit.f indice 1 din Leg.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, societățile de asigurări sunt obligate să instituie proceduri de asistare și constatare și soluționare a daunelor în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi.
Potrivit art.X, pct.38-39 din contractul de asigurare, asigurătorul are obligația să constate și să evalueze daunele rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat și să plătească despăgubirea convenită asiguratului.
Prin urmare, aceste dispoziții legale impun anumite obligații în sarcina asigurătorului, respectiv instituie acea procedură prealabilă a soluționării pretențiilor pe cale amiabilă.
De altfel și prin disp.art.XI, pct.56 din Contractul de asigurare prevăd că "Orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, se va soluționa pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil de către instanțele de judecată competente din România.
Totodată, părțile au convenit prin contract potrivit disp.art.XI, pct.55 că
"Dreptul de a ridica pretenții față de asigurător, privind plata despăgubirilor se stinge în termen de 2 ani de zile de la data producerii riscului asigurat";.
Din aceste clauze se înțelege că asiguratul poate sesiza asigurătorul (adică poate ridica pretenții) în 2 ani de la producerea evenimentului asigurat, respectiv poate depune cerere de despăgubiri la asigurător în 2 ani de zile.
Ori, în cazul acesta, s-au ridicat pretenții prin sesizarea asigurătorului în ziua în care s-a aflat de producerea riscului, respectiv_ .
Că aceasta este singura interpretare corectă a disp.Decr.167/1958 rezultă cu prisosință și din disp.Noului Cod Civil, privitoare la prescripție.
Potrivit disp.art.2532 Noul cod civil prescripția nu curge:
… "pct.6 - pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți;
pct.7 - în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate potrivit legii, ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau alte asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri.
Potrivit disp.art.2537 pct.1 și 4 prescripția se întrerupe:
"pct.1 - printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția.
Pct.4 - prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere";.
Or, adresarea recurentei către intimată în prima zi a producerii riscului asigurat și sesizarea instanței la 17 zile de la exprimarea refuzului plății pretențiilor justifică
reținerea promovării acțiunii în termenul legal și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Față de cele mai sus arătate, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării fondului cauzei.
Intimata SC A. R. A. V. I. G. SA a formulat "concluzii scrise";, prin care arată că recurenta a invocat nelegalitatea sentinței atacate din prisma prev.art.312 alin.3 Cod prev.civ., deoarece instanța a soluționat procesul fără a intră în cercetarea fondului, raportat la art.304/9 C.pr.civ.
Apreciază că susținerea recurentei este nefondată, deoarece instanța de fond a apreciat corect că este de prisos a se cerceta și fondul cauzei având în vedere excepția invocată.
Astfel, conf.prev.art.137 alin.1 Cpd pr.civ., instanța trebuie să se pronunțe mai întâi pe excepțiile de procedură și de fond care ar face de prisos cercetarea fondului cauzei.
În cauză, analizându-se excepția prescripției, instanța a apreciat că aceasta este admisibilă deoarece condițiile îndeplinirii ei, cât și începerea curgerii termenului în materia asigurărilor sunt prevăzute prin reglementări clare și fără posibilitate de interpretare.
Mai precis, termenul de prescripție în materia asigurărilor este de 2 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar acest drept se naște la data producerii riscului asigurat.
In cauză, riscul asigurat s-a produs la data de_, iar la data înregistrării acțiunii a fost_ .
Instanța de fond corect a reținut că adresa intimatei către recurentă prin care i se cere să depună, în original, actele emise în legătură cu riscul asigurat, nu este o dovadă a recunoașterii datoriei ci ele se subscriu activității de cercetare a evenimentului produs.
Toate criteriile recurentei în legătură cu aprecierea momentului începerii curgerii termenului prescripției nu au aplicabilitate în analiza prescripției cel puțin în prezenta cauză.
Prev.art.XI pct.55 din Condițiile de asigurare la care face referire recurenta nu sunt reglementări care să determine schimbarea limitelor legale ale prescripției prev.de Decr.167/1958.
Având în vedere toate aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Tribunalul examinând, în baza prevederilor art. 304 și 3041Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii
.
Potrivit prev. art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție în raporturile ce izvorăsc din asigurare este de 2 ani, iar potrivit art. 16 alin. 1 lit. a și c invocate de recurentă în cererea de recurs prescripția se întrerupe "prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția"; respectiv "printr-un act începător de executare";.
Din probele existente la dosar nu rezultă că pârâta ar fi recunoscut existența debitului ce formează obiectul acțiunii introductive și nici că recurenta ar fi făcut un
act începător de executare în termenul de 2 ani ce a început să curgă de la data producerii evenimentului asigurat mai sus menționat.
În acest sens prima instanță în mod justificat a reținut că întocmirea dosarului de daună precum și corespondența dintre recurentă și pârâtă nu reprezintă nici recunoașterea sumei solicitate și nici nu pot fi calificate ca acte începătoare de executare.
Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de SC C. S., cu sediul în mun.B.
, str.L., nr.62, jud.B. -Năsăud, în contradictoriu cu intimata SC A. R.
- A. V. I. G. SA - S. B.
, cu sediul în B., str.L., nr.62, jud.B. -Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
I. P. | V. | C. | D. E. L. L. | C. | Adreieș |
Ch.V./VF.
2 ex./_Jd.fd.B. V.
| ← Decizia civilă nr. 861/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 2857/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
