Decizia civilă nr. 861/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ nr. 861/R
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G.
J. ecător: M. P.
J. ecător: M. H.
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.
R. DE RADIOFIFUZIUNE, cu sediul în B., b-dul G. B. nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 5662/2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu nr. mai sus indicat, în contradictoriu cu intimata- pârâtă SC P. C. S., cu sediul în T. M., nr. 6, județul M., având ca obiect pretenții.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din decizie. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie.
T.
Prin sentința civilă nr. 5662/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.
R. DE R. în contradictoriu cu pârâta SC P. C. S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ pe rolul Judecătoriei Baia Mare reclamanta S. R. DE R. a solicitat instanței obligarea pârâtei SC P. C. S. la plata sumei de 725,26 lei, reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 630 lei aferentă perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în cuantum de 95,26 lei calculate până la data de_ .
În motivarea cererii a arătat că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă
pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin.4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, fiind stabilit cuantumul lunar al taxei, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile HG nr. 977/2003, art. 5 alin.1 "taxa lunară pentru serviciul de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. C. ercială de Distribuție și Furnizare a
E. rgiei Electrice "Electrica"; S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate";.
Potrivit art. 6 alin.1 și 2 din HG nr. 977/2003 "pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere";, iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății C. erciale de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica"; S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 40 alin.3 și 4 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.
În probațiune s-au depus înscrisuri. Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea formulată prin raportare la probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, instanța o apreciază ca fiind prematură.
În condițiile în care litigiul este unul între profesioniști reclamanta trebuia să se conformeze rigorilor dispozițiilor art. 7201Cod procedură civilă și să parcurgă procedura prealabilă a concilierii, prealabil înregistrării acțiunii.
Parcurgerea procedurii amintite nu a fost dovedită la dosarul cauzei.
Pe fond instanța reține lipsa de temei legal a acțiunii formulate în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin.2 din H.G. 977/2003 au fost anulate (desființate) prin Sentința Civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. .
Pe de altă parte reclamanta nu a dovedit la dosarul cauzei nici vreun raport contractul cu pârâta și nici faptul că pârâta ar fi beneficiat de serviciile de radiodifuziune ce se pretinde a fi fost prestate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta S. R. de R. prin care a solicitat în temeiul art. 304 ind.1 și 312 cod pr.civ., modificarea sentinței și admiterea în tot a cererii.
În motivare, se arată în esență că, în mod nelegal, prima instanță a considerat prematură cererea în condițiile în care S. R. de R. este un serviciu public autonom, de interes național, conform art. 1 din Legea nr. 41/1994 rep., iar nu o persoană juridică obligată la încheierea de contracte
pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitățile prestate. Obligația de plată a sumei reprezentând taxa pentru serviciu public de radiodifuziune incumbă tuturor persoanelor juridice conform art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, fără a se impune încheierea unui contract de prestări servicii, beneficiarul principal al serviciilor prestate de recurentă fiind întreaga populație a României. Astfel nu sunt incidente dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă.
Pe fond, se arată că prima instanță a respins în mod eronat cererea fără să țină seama de prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 din care decurge în mod cert obligația pârâtei de plată a sumei reprezentând taxa pentru serviciu public de radiodifuziune, și nici de Decizia nr.297/2004 pronunțată de Curtea Constituțională. Recurenta mai invocă și jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ .
În motivarea căii de atac recurenta susține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 în conformitate cu care toate persoanele juridice inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin.3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Recurenta mai face trimitere la jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ și pe care prima instanță de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței. Se susține că prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 și a statuat următoarele:" În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar….obligativitatea plății acestor două taxe.
De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție, acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice .
Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat- o.";
Așadar obligația de plată a taxei este o obligație legală, emiterea H.G. nr.997/2003 fiind justificată de punerea în aplicare a art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul
constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.
T. reține că, potrivit art.720 ind. 1 Cod procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, iar în acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Textul legal menționat prevede detaliat modalitățile de convocare și termenele în care trebuie realizată concilierea. Fiind vorba despre o procedură anterioară cererii de chemare în judecată sunt incidente dispozițiile art. 109 alin. (2) Cod procedură civilă, conform cărora in cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile .
Cu toate acestea, tribunalul constată că, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (3) Cod procedură civilă, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 202/2010 (in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata), neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Din textul normativ relevat rezultă indubitabil că invocarea neîndeplinirii procedurii prealabile este în mod exclusiv la latitudinea pârâtului, legiuitorul excluzând posibilitatea invocării acesteia și de către instanță, din oficiu. În consecință, invocarea neîndeplinirii procedurii concilierii directe este posibilă numai de către pârât, prin întâmpinare, condiții în care instanța nu putea să invoce, din oficiu, neîndeplinirea acestei proceduri prealabile.
În condițiile în care în fața primei instanțe pârâta nu a formulat întâmpinare, deși a fost citată în acest sens (fila 52 dosar), astfel că nu a invocat nici neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, având în vedere considerentele anterior expuse, tribunalul constată că în mod greșit instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția prematurității, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe .
Cu toate acestea, prima instanță a intrat în cercetarea fondului, respingând acțiunea pe fond, reținând lipsa de temei legal a acțiunii formulate în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin.2 din H.G. 977/2003 au fost anulate (desființate) prin Sentința Civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C., iar pe de altă parte "reclamanta nu a dovedit la dosarul cauzei nici vreun raport contractul cu pârâta și nici faptul că pârâta ar fi beneficiat de serviciile de radiodifuziune ce se pretinde a fi fost prestate";.
Obiectul recursului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care recurenta-reclamantă le-a invocat ca și temei legal al cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a invocat în mod expres prin cererea de chemare în judecată reglementarea legală cuprinsă în art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 și HG 977/2003.
Recurenta consideră că voința legiuitorului a fost aceea de a institui prezumția cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva".
Astfel cum arată și prima instanță, prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, potrivit cărora "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";, reținându-se că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio .
Legislația comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-TV, indiferent de existența calității de beneficiar.
Aceasta reprezintă însă numai o opțiune a statului membru, și nu o obligație.
Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio indiferent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.
Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective".
Soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, are în final la bază interpretarea corecta a dispozițiilor art.40 din Legea nr.41/1994 de organizare si funcționare a SRR si a SRT.
Astfel, dispozițiile art.40 alin.3 din acest act normativ condiționează obligația de plată a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate.
Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea recurentei în sensul existentei unei prezumții legale conform căreia toate persoanele fizice și juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si televiziune.
În aceste condiții, revine reclamantei obligația de a dovedi ca pârâta a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune în perioada aprilie 2010- decembrie 2011, pentru a pretinde instituirea în sarcina acesteia a obligației de plată a taxei pentru acest serviciu și a penalităților de întârziere aferente. Cum aceasta dovada nu a fost efectuată, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, T. constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă și urmează să dispună, în temeiul art.312 alin.(1) Cod Procedura Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. R. DE RADIOFIFUZIUNE, cu sediul în B., b-dul G. B. nr. 60-64, sector 1, contra sentinței civile nr. 5662/2013 a Judecătoriei Baia Mare, județul M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | J. ECĂTOR, | J. ECĂTOR, | |
C. G. | M. P. | M. | H. |
GREFIER,
E. -A. I. C.
Red./Tehnored. C.G./_ - 2 ex.
J. . la fond D. D.
| ← Sentința civilă nr. 107/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 426/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
