Decizia civilă nr. 43/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
DOSAR NR. _
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 43/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: PREȘEDINTE - C. C. JUDECĂTOR - D. H. JUDECĂTOR - M. C. B. GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurenta SC K. S., reprezentată de lichidatorul judiciar V. I., împotriva sentinței comerciale nr. 2626/_ pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata SC O. R.
, având ca obiect în primă instanță pretenții.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata a înregistrat la dosarul cauzei în data de_, întâmpinare.
ul constată că prezentul recurs era scutit de plata taxei judiciare de timbru întrucât este formulat prin lichidatorul judiciar. De asemenea în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este competent general, teritorial și material să soluționeze prezentul recurs.
T. ul constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru pronunțare pe baza documentelor de la dosar.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2626/2012 pronunțată la data de 8 Februarie 2012 Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. K. S.R.L. prin lichidator judiciar V. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. R. S.R.L, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că reclamanta a emis pe numele pârâtei facturile fiscale nr. 0. /_ în valoare de 23.562 lei (rest de plată 13.562 lei), nr. 012372/_ în valoare de 7.935,45 lei, nr. 012727/_ în valoare de 3.332 lei, nr. 012960/_ în valoare de 26.775 lei, și factura fiscală nr. 014088/_ în valoare de 3.667,44 lei (f. 13-17), din care a rămas un debit neachitat de 55.271,89 lei, a cărei contravaloare tinde să o recupereze prin promovarea prezentei acțiuni, invocând neîndeplinirea de către debitoare a obligației corelative ce îi revenea, în temeiul acordului de voință al părților.
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății sunt nejustificate. Astfel, din examinarea facturilor înfățișate de reclamantă, emise pe numele pârâtei, rezultă că nu au fost acceptate la plată, expres, prin semnare, astfel că, în speță, nu rezultă fără echivoc asumarea de către pârâtă a obligației de plată a sumei evidențiată în facturile fiscale în discuție. De altfel, facturile fiscale cuprind la rubrica destinată cumpărătorului doar o semnătură indescifrabilă, fără a se putea stabili în speță în mod neechivoc împrejurarea că acestea emană de la un reprezentant legal al societății pârâte, de natură a putea angaja în mod juridic în raporturi comerciale societatea pârâtă.
În acest sens, facturile produse în cauză nu beneficiază de forța probantă necesară pentru a susține pretențiile bănești valorificate de reclamantă, în sensul art.
46 C.Com., câtă vreme înscrisurile sub semnătură privată nu poartă semnătura/stampila societății comerciale pârâte.
Potrivit dispozițiilor art. 46 C. com. "obligațiile comerciale se probează cu acte autentice; acte sub semnătura privată; facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele părților; cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar
crede ca trebuie sa admită proba testimoniala și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil; prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă";.
În ceea ce privește dovedirea obligațiilor comerciale prin facturi comerciale, instanța a reținut că factura reprezintă un înscris sub semnătură privată, care face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului acesteia. În cazul în care factura este acceptată, aceasta face dovadă și împotriva destinatarului ei în legătură cu existența actului juridic și cu executarea operațiunii care constituie obiectul acesteia.
Acceptarea facturii poate fi expresă sau tacită și în toate cazurile îl obligă pe comerciantul acceptant la plată. Facturile neacceptate prin semnătură/ștampilă pot constitui cel mult un început de dovadă scrisă, care trebuie însă coroborat cu alte mijloace de probă.
Acceptarea la plată a facturilor pe care se bazează pretențiile creditoarei - nr. 0.
/_, în valoare de 23.562 lei (rest de plată 13.562 lei), nr. 012372/_, în valoare de 7.935,45 lei, nr. 012727/_, în valoare de 3.332 lei, nr. 012960/_, în valoare de 26.775 lei, și factura fiscală nr. 014088/_, în valoare de 3.667,44 lei (f. 13-17), nu a fost proba in speta, cu consecinta lipsei cadrului contractual de angajare a răspunderii civile a paratei. Astfel, deși societatea pârâtă a efectuat o plată parțială în cuantum de 10.000 lei și aferentă facturii nr. 0. /_, pârâta a susținut că și-a îndeplinit corespunzător obligația de plată, iar restul pretențiilor alegate ale reclamantei nu au suport probator, întrucât nu a beneficiat de alte servicii/mărfuri livrate din partea reclamantei. Ca atare lipsește în viziunea pârâtei suportul juridic al plății solicitate de către reclamantă, mai cu seamă că nu i-au fost livrate nici mărfurile ce au fost facturate prin facturile fiscale nr. 012372/_, în valoare de 7.935,45 lei, nr. 012727/_, în valoare de 3.332 lei, nr. 012960/_, în valoare de 26.775 lei, și factura fiscală nr. 014088/_, în valoare de 3.667,44 lei.
Mai mult, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada livrării efective a mărfurilor către pârâtă, întrucât factura fiscală nu este un act efectiv de livrare. Totodată, în ceea ce privește facturile fiscale nr. 0. /_ și nr. 012960/_, instanța a observat că în cuprinsul acestora se face referire la existența unui contract al părților cu nr. 1407/30.06 (f. 14, 16), însă deși legal citată cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei această convenție, societatea reclamantă nu a dat curs solicitării instanței, motiv pentru care, în lipsa unui cadru contractual preexistent ori a unui act efectiv de livrare, facturile fiscale în discuție, ce nu au fost însușite în mod expres la plată de către pârâtă (facturile conțin doar o semnătură indescifrabilă), nu pot atesta/ confirma în plan probator pretențiile bănești ale reclamantei.
Deopotrivă, facturile fiscale cu nr. 012372/_, nr. 012727/_, 014088/_ nu au fost preluate sau recepționate prin semnătură de primire de către pârâtă, nefiind însușite ca atare de aceasta, cuprinzând și acestea doar o semnătură indescifrabilă, neputându-se stabili apartenența acesteia (f. 13, 16, 17).
Acceptarea la plată a facturilor pe care se bazează pretențiile creditoarei nu este, astfel, nici explicită, nici implicită, lipsind dovezile de recunoaștere a cadrului contractual.
Ca atare, instanța a reținut că facturile invocate în susținerea cererii nu au, în lipsa altor dovezi (aviz de însoțire a mărfii, proces-verbal de recepție a mărfii), forță probantă, acestea nefiind însușite de către debitoare.
Ansamblul înscrisurilor produse de reclamanta-creditoare nu sunt susceptibile să legitimeze pretențiile acesteia pe calea demersului in justiție. Dimpotrivă, în măsura în care creditoarea înțelege să recurgă la valorificarea pretențiilor sale cu concursul instanței de judecata, se impune să-și probeze în mod riguros creanța, prin producerea unor înscrisuri care să ateste, prin ele însele, existența și cuantumul datoriei invocate în sarcina paratei, înscrisuri care, în plus, trebuie să îndeplinească și cerința de a fi însușite de părțile raportului juridic obligațional.
În speță, reclamanta nu s-a conformat acestor exigențe, facturile produse neputând constitui un mijloc de probă, în sensul consacrat de art. 46 C.com., iar, pe de altă parte, nu au la bază un raport contractual cert, atestat de un act juridic apt să confirme că între părți a intervenit cu adevărat un acord de voință, așa cum tinde să acrediteze reclamanta în acțiunea introductivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S.C. K. S.R.L. solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței recurate.
În motivarea recursului recurenta a arătat că între S.C. K. S.R.L. si S.C. O. R.
S.R.L. s-au desfășurat o serie de relații comerciale materializate prin livrarea de produse de către S.C. K. S.R.L. către S.C. O. R. S.R.L. (vânzare - cumaprare) având termen de plata 30 de zile de la data emiterii facturii și prin lucrări executate în baza contractului nr. 1407/_ .
În baza livrărilor și a lucrărilor efectuate s-au emis următoarele facturi fiscale, în valoare de 65.271,89 lei: fact. nr. 0. /_ în valoare totală de 23.562,00 lei; fact. nr. 012372/_ in totala de valoare 7.935,45 lei; fact. nr. 012727/_ in valoare totala de 3.332,00 lei; fact. nr.0. /_ in valoare totala de 26.775,00 lei; fact. nr.014088/_ in valoare totala de 3667,44 lei.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații socotind ca pretențiile recurentei sunt nefondate. Din ansamblul înscrisurilor depuse de către recurentă in fata Judecătoriei C. -N. o parte din facturile exhibate de către recurentă îndeplinesc fără echivoc prevederile art. 379 Cod procedura civila, iar celelalte, au fost emise in baza unor raporturi juridice existente intre părți.
În ceea ce privește factura nr. 0. /_ în valoare totală de 23.562,00 iei, debitoarea a achitat în data de_ suma de 10.000 lei, ramanand rest de plata neachitat in cuantum de 13.562,00 lei.
Factura nr. 0. /_ reprezintă contravaloare lucrări prestate de recurentă debitoarei in baza Contractului nr. 1407/_ . Factura este semnata de către asociatul si administratorul societății debitoare dl. BOJTE CSABA.
Deși debitoare susține că între părțile litigante nu a intervenit un asemenea contract, această ipoteză este falsă, din moment ce reprezentantul societății debitoare dl. Bojte Csaba a semnat in calitate de asociat si administrator al societății, factura nr. 0.
/_ emisa in baza acestui contract, a achitat-o parțial plătind recurentei suma de
10.000 lei in data de_ si implicit a înregistrat-o in evidentele contabile ale societății. Prin analogie se poate trage concluzia ca a existat Contractul nr. 1407/_ încheiat intre parti, chiar daca recurenta nu se afla in posesia acestuia.
Având in vedere cele menționate mai sus creanța izvorâta din factura nr. 0.
/_ este certa, lichida si exigibila, astfel cum prevede art. 379 Cod procedura civila, urmând ca instanța sa oblige societatea debitoare sa achite integral contravaloarea acesteia.
In ceea ce privește factura nr. 012372/_ în valoare totală de 7.935,45 lei, această factură reprezintă contravaloare marfă livrată de recurentă. Factura a fost semnata de către reprezentantul societății debitoare dl. Sereni Karoly.
In ceea ce privește factura nr. 012727/_ in valoare totala de 3.332,00 lei aceasta a fost emisa in baza Avizului de însoțire a mărfii 0000904/_, data la care a fost livrata marfa a cărei contravaloare o solicita. Factura sus arătata a fost expediata prin TCE CURIERO S.A la data emiterii.
In ceea ce privește factura nr.0._ in valoare totala de 26.775,00 lei aceasta factura a fost emisa in baza contractului nr. 1407/_ fiind expediata prin posta.
Sunt lipsite de temei afirmațiile societății debitoare cu privire la faptul ca prin adresa nr. 55/_ a solicitat recurentei stornarea facturilor nr. 0. /_ si nr. 1296/_ deoarece nu au atașate situații de lucrări din care să rezulte ce reprezintă aceste facturi, având in vedere că prin însuși înscrisul emis, societatea debitoare recunoaște că și-a înregistrat în evidențele contabile cele două facturi emise de către recurentă în baza contractului nr. 1407/_ . Astfel că in ultimul alineat al adresei exhibate societatea debitoare precizează faptul ca: "va anexam aceste doua facturi in copie cu rugămintea de a storna facturile respective".
Or, nimeni nu poate sa invoce o anumita stare de fapt, doar atunci când ii este favorabila, iar in cazul in care aceasta situație ii este potrivnica sa invoce necunoașterea raportului juridic.
Ca atare, concluzia fireasca este ca intre societățile litigante a existat un raport juridic compus din drepturi si obligații asumate de către ambii subiecți sub aspectul vânzării-cumpărării mărfurilor comercializate de recurentă și a lucrărilor efectuate în
baza Contractului nr. 1407/_ . Facturile exhibate în adresa nr. 55/_ au fost înregistrate în evidența contabilă a societății debitoare, au fost semnate de primire de către reprezentantul societății debitoare, iar factura nr. 0. /_ a fost achitata parțial ceea ce reprezintă o recunoaștere atât a raportului juridic dintre parti, cat si a contractului de execuție in baza căruia au fost emise cele doua facturi.
In ceea ce privește factura nr.014088/_ in valoare totala de 3667,44 lei aceasta factura reprezintă contravaloarea mărfii livrate de recurentă in data de_, factura semnata de către dl. Selaru E., delegatul societății debitoare.
In atare condiții instanța de judecata investita cu soluționarea litigiului in fond putea sa cerceteze si sa vadă ca facturile a căror plata o solicita sunt emise in baza unor raporturi juridice, iar creanța este certa lichida si exigibila, nu doar sa se limiteze la susținerile din cuprinsul întâmpinării formulate de către debitoare.
Astfel factura nr. 0. /_ este semnata de către administratorul societății debitoare si este achitata parțial, factura nr. 012372/_ este semnata de către un reprezentant al debitoarei, factura nr. 012727/_ este emisa in baza avizului de însoțire a mărfii nr. 0000904/_ si a fost expediata prin curierat rapid, factura nr.0.
/_ este semnata, recunoscuta prin adresa nr. 55/_ si factura nr.014088/_ este semnata de delegatul societății debitoare.
Recurenta mai arată că au avut termen de plata de 30 zile de la data emiterii, respectiv datele de_ ,_ ,_ ,_ si_, însă nu au fost achitate de debitoare nici până la data prezentei.
Facturile au fost acceptate la plată prin semnarea lor de către reprezentanții debitoarei, prin înregistrarea lor în contabilitatea societății, cât și prin achitarea lor parțială.
Întrucât debitoarea nu și-a respectat obligația de plată a acestor facturi și nu a dat răspuns la convocatorul la conciliere directă formulat se solicită instanței de judecată să oblige debitoarea la plata sumelor datorate, suma de 55.271,89 lei, cu titlu de debit restant, conform facturilor scadente neachitate până la data prezentei și a dobânzilor legale.
Intimata O. R. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în privința facturilor fiscale nr. 0. /_ în valoare de 23.562 lei respectiv 012960/_ în valoare de 26.775 lei, recurenta invocă, ca temei al emiterii acestor facturi, un contract având nr. 1407 din data de_, însă contractul invocat de recurentă nu a intrat niciodată în vigoare, nu a produs nici un moment efecte juridice nici între părți nici față de terți.
Având în vedere că acest contract nu s-a încheiat, intimata, prin adresa cu nr. 55 din data de_, a comunicat recurentei faptul că, nu cunoaște temeiul emiterii acestor facturi, neexistând un contract sau situații de lucrări care să fi stat la baza emiterii acestora. Prin aceiași adresă, s-a adresat recurentei cu rugămintea de a storna facturile în discuție pentru motivele mai sus menționate, trimițându-le înapoi la recurentă, însă solicitarea a rămas fără răspuns.
Pentru a face dovada celor afirmate, a prezentat în fața primei instanțe o copie conform cu originalul după adresa nr. 55/_ trimisă către recurentă, și copie de pe talonul de confirmare care constituie dovada recepționării adresei de către recurentă, care la rubrica "Confirm primirea" a semnat pentru preluare.
Având în vedere faptul că recurenta face referire la contractul nr. 1407/_ ca fiind temeiul emiterii facturilor în discuție, a solicitat primei instanțe să dispună obligarea recurentei la depunerea unei copii conform cu originalul de pe acel contract, fapt neîndeplinit de către recurentă care, deși a fost legal citată în acest sens nu a dat curs solicitării primei instanțe neputând face dovada existenței acestui contract.
Mai mult, recurenta prin cererea sa de recurs în loc să facă dovada certă a existenței contractului mai sus menționat vine cu simple presupuneri prin analogie.
În consecință, intimata susține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de recurs, formulată de recurentă cu privire la facturile fiscale nr. 0. /_ și 012960/_, pretențiile acesteia fiind nefondate.
Intimata mai arată că nu și-a însușit aceste facturi, cerând recurentei stornarea lor, pe motiv că au fost emise fără să aibă la bază vreun temei.
Așa cum instanța de fond a constatat în mod corect, facturile emise de recurentă nu au fost acceptate la plată, nu au fost semnate de vreun reprezentant al intimatei, ca atare aceste facturi nu sunt de natură a angaja în mod juridic în raporturi comerciale intimata.
În privința facturilor fiscale nr. 012372/_ în valoare de 7935,45 lei, 012727/_ în valoare 3332 lei și 014088/_ în valoare de 3.667,44 lei, se arată că, asa cum instanța de fond a constatat în mod corect facturile emise de recurentă pe numele intimatei nu au fost acceptate la plată, nu au fost semnate de vreun reprezentant al societății noastre, ca atare aceste facturi nu sunt de natură a angaja în mod juridic în raporturi comerciale societatea. Aceste facturi nu beneficiază de forța probantă necesară pentru a susține pretențiile bănești ale recurentei.
Intimata mai arată faptul că nu cunoaștem nici pe dl. Sereni Karoly, nici pe dl. Selaru E., aceste persoane nu au avut niciodată calitatea de reprezentanți sau angajați al ei, ca atare nu au stat în raporturi juridice de muncă, de mandat sau în altfel de raporturi cu intimata, neavând nici o calitate pentru semnarea/acceptarea unor facturi în numele intimatei.
În consecință afirmațiile recurentei cum că aceste facturi au fost emise în baza unor raporturi juridice, iar creanța acesteia ar fi o creanță certă, lichidă și exigibilă este cu total falsă și nefondată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele
:
În fapt, recurenta creditoare S.C. K. S.R.L. a solicitat debitoarei intimate S.C. O.
R. S.R.L. plata sumei de 55.271,89 de lei cu titlu de debit restant, precum și a sumei de 11.959,31 de lei cu titlu de dobândă legală. În susținerea pretențiilor invocate, aceasta a depus la dosar un număr de cinci facturi fiscale și un aviz de însoțire a mărfii.
T. ul constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a ansamblului materialului probator, constatând că aceste facturi nu fac dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile, instanța de control judiciar reținând următoarele:
Raportat la momentul sesizării Judecătoriei C. -N., 12 iulie 2011, sunt incidente în materia probelor dispozițiile de drept procesual ale vechii legislații comerciale, care potrivit art. 46 Cod comercial prevăd că obligațiile comerciale se probează prin orice mijloace de probă, chiar și cu martori inclusiv pentru ipoteza reglementată de dispozițiile art. 1191 din vechiul Cod civil.
Caracterul cert al creanței invocate de creditoare poate fi dovedit prin probarea convenției comerciale, a acordului bilateral al comercianților cu privire la obiectul prestației, la preț, la celelalte condiții și termeni, precum și a prestării obligației corelative la care s-a obligat creditoarea prin acea convenție.
Pentru factura fiscală nr. 0. emisă în data de_ pentru suma de 23.562 de lei există, într-adevăr, depusă în probațiune dovada efectuării unei plăți parțiale, în cuantum de 10.000 de lei. Având în vedere că această factură fiscală este semnată la rubrica ˝semnătura de primire˝ coroborată cu efectuarea unei plăți parțiale se poate trage concluzia unei recunoașteri tacite a acestui debit rămas de achitat de 13.562 de lei.
Prezumția recunoașterii tacite a creanței în cuantum de 13.562 de lei a fost răsturnată însă de debitoare.
Revenind la factura fiscală nr. 0. /_ tribunalul constată că aceasta a fost emisă în temeiul contractului nr. 1407/_ . Aceasta presupune, potrivit celor consemnate în cuprinsul acestui document, că între părți au existat mai mult decât relații comerciale simplificate, s-a încheiat o convenție în formă scrisă. Deși creditoarei i s-a solicitat a depune la dosar acest contract comercial la care a făcut referire, această parte nu a fost în măsură să producă o asemenea probă, susținând că nu există în posesia creditoarei.
Pe de altă parte, debitoarea intimată susține că acest contract nu a intrat niciodată în vigoare și, întrucât nu a înțeles pentru ce fel de servicii sau lucrări a fost emisă, nefiind însoțită de documente justificative, a solicitat creditoarei la data de_ stornarea acestei facturi, precum și a facturii fiscale nr. 0. din_ emisă în baza aceluiași pretins contract 1407/2008, conform înscrisurilor aflate la filele 33-34.
Deoarece creditoarea a invocat că deține împotriva debitoarei o creanță în cuantum de 13.562 de lei aferentă contractului nr. 1407/2008 și aceasta nu a făcut dovada conținutului acestui contract, dar mai ales a obligației pe care a executat-o în favoarea debitoarei intimate și care reprezintă costul pretins, reținând și solicitarea debitoarei adresată recurentei de a proceda la stornarea acelor facturi, tribunalul constată că această factură, chiar achitată parțial, pentru diferența de 13.562 de lei pretinsă nu face dovada caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia.
Pentru considerentele expuse anterior, nici factura fiscală nr. 0. emisă în_ în temeiul aceluiași contract nr. 1407/2008 de creditoarea recurentă nu face dovada caracterului cert, lichid și exigibil al sumei de 26.775 de lei reținând încă o dată că, pe de o parte, nu a fost depus contractul nr. 1407/2008, pe de altă parte, această factură nu a fost semnată de primire, iar debitoarea a contestat existența acestui debit încă din_, solicitând creditoarei stornarea acestei facturi. Nu în ultimul rând, creditoarea nu a probat cu orice alt mijloc de probă faptul că a executat o obligație comercială stabilită bilateral.
Plecând de la principiul statuat de art. 1169 din vechiul Cod civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății va trebui să o dovedească, se constată faptul că nici pentru celelalte trei facturi fiscale creditoarea nu a dovedit existența obligației, întinderea acestei obligații și, în consecință, exigibilitatea sa. Astfel, deși recurenta susține că facturile fiscale nr. 012372/_ și nr. 014088/_ au fost semnate de primire, se poate cu ușurință observa că la rubrica ˝semnătura de primire˝ nu este trecută nici o semnătură și nu este aplicată nici o ștampilă, fiind, într-adevăr, menționate datele de identificare ale delegatului însărcinat cu expedierea acelei facturi. Or, o factură fiscală nesemnată nu valorează un mijloc de probă, deci nu poate fi luat în considerare.
Cât privește factura fiscală nr. 012727/_ emisă pentru suma de 3.332 de lei, nici aceasta nu este semnată de primire. În astfel de condiții, nu se face nici măcar dovada livrării efective a mărfii, factura fiscală nefiind un act efectiv de livrare. Orice marfă trebuie însoțită și de un aviz de expediție care în mod obligatoriu trebuie să poarte ștampila societății furnizoare. În speță, avizul de însoțire a mărfii nr. 904 din_, aflat la fila 15 a dosarului T. ului, este ineficient sub aspect probator, nefiind semnat și ștampilat de societatea care a primit marfa, așadar nu poate face dovada predării mărfii către creditoare, urmând a fi înlăturat ca mijloc de probă.
Față de considerente expuse, tribunalul în temeiul art. 304, 3041 coroborat cu art.
312 C.p.c. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. K.
S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2626 din 08 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pe care urmează a o menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. K. S.R.L., în insolvență, reprzentată prin lichidator judiciar V. I. împotriva sentinței civile nr. 2626 din 08 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pe care urmează a o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
C. C. | D. | H. M. | C. | B. | F. B. |
Red, tehnored. D.H./L.U. 2 ex/_
Jud. fond G. R. F. -Hîngan
| ← Sentința civilă nr. 327/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 408/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
