Decizia civilă nr. 436/2013. Contestație la executare silită

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR.436/2013

Ședința publică din data de 02 septembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: C. G.

JUDECĂTOR:V. L. O. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta SC S. C. S. în contradictoriu cu intimatul P. C. împotriva sentinței civile nr. 6900/2013 pronunțate la 16 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul intimatului, dl. avocat Răzvan Neamțu, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, f.30, lipsind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de 01 iulie 2013, de către recurentă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei iar la data de 29 august 2013, de către intimat, întâmpinare.

Reprezentantul intimatului depune la dosar dovada transmiterii prin fax a întâmpinării formulate cu recurenta și confirmarea recepționării de către societate.

Ca și chestiune prealabilă, reprezentantul intimatului solicită instanței să aprecieze asupra regularității dovezii taxei judiciare de timbru depuse de către recurentă apreciind că înscrisul aflat la dosarul cauzei nu poate reprezenta o dovadă electronică de plată a taxei judiciare de timbru ci este un formular clasic de ordin de plată care ar fi trebuit să poarte semnătura și ștampila de acceptare a băncii în a cărui cont s-a depus suma. Față de aceste aspecte, înțelege să invoce excepția netimbrării în temeiul dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, recurenta având obligația stabilită în sarcina ei de către instanță, de a achita până la primul termen de judecată taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului, invocată de reprezentantul intimatului P. C. .

T. UL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6900/2013 pronunțate la 16 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei B. C. R. SA, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul P. C., în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorul P. C., cu același domiciliu, în contradictoriu cu intimatul SC S. C. S., și a fost anulat

raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare imobiliară efectuat de către HB EVALELEX S. în dosarul execuțional nr. 1092/2011 al Societății Civile de Executori Judecătorești Morari și Asociații, precum și publicația de vânzare imobiliară întocmită în cadrul aceluiași dosar execuțional în data de_ .

Totodată, a fost respinsă cererea formulată de contestator având ca obiect întoarcerea executării silite ca fiind lipsită de obiect, precum și cererea având ca obiect suspendarea executării silite ca fiind rămasă fără obiect, s-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru către contestator, în cuantum de 204 lei, și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta SC S. C. S., solicitând modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii contestației la executare, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul P. C. a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

Analizând cu prioritate, în baza art. 137 Cod proc.civ., excepția netimbrarii, invocată de intimatul P. C., tribunalul constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită, constatând că, deși a fost legal citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 97 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei, recurenta SC S. C. S. nu a depus la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei judiciare de timbru și nici timbrul judiciar în cuantumul pus în vedere.

Pentru aceste considerente, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform căruia ";neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii";, și în baza prevederilor art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, tribunalul va anula recursul formulat de către recurenta SC S. C. S. în contradictoriu cu intimatul P. C. împotriva sentinței civile nr. 6900/2013 pronunțate la 16 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării recursului, excepție invocată de intimatul P. C.

, și în consecință:

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta SC S. C. S. în contradictoriu cu intimatul P. C. împotriva sentinței civile nr. 6900/2013 pronunțate la 16 aprilie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în întregime.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 septembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

GREFIER

C. G.

V.

L. O. S.

I.

A. B.

Red./Dact./G.V.L./2ex./_ Judecător fond: I. a T. Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 436/2013. Contestație la executare silită