Decizia civilă nr. 437/2013. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.437/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013 PREȘEDINTE: C. G.
JUDECĂTOR. V. L. O. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta G. I. în contradictoriu cu intimata SC E. E. RGIE ROMÂNIA SA (fostă SC
E. G. R SA) împotriva sentinței civile nr. 23765/2012 pronunțate la data de 3 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -
N., cauza având ca obiect în primă instanță ordonanță președințială.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului raportat la faptul că, deși legal citată, recurenta nu a complinit obligația stabilită în sarcina sa de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocată.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 23765/2012 pronunțată la data de 3 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția nelegalei timbrări și a fost anulată cererea de emitere a ordonantei presedintiale formulată de către reclamanta G.
I., în contradictoriu cu parata E. G., ca fiind nelegal timbrată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 137 C.pr.civ. instanta este tinuta a se pronunta cu precadere asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos, in tot sau in parte, cercetarea in fond a pricinii, iar potrivit art.
20 al. 1 si 2 din Legea 146/1997 republicata, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, neindeplinirea obligatiei de plata a taxei judiciare de timbru pana la termenul stabilit de instanta in acest scop sanctionandu-se cu anularea actiunii.
1
Totodata, art. 9 din OG nr. 32/1995 dispune ca in cazul cererilor netimbrate corespunzator cu timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
In speta, instanta a stabilit ca pentru solutionarea cererii, reclamanta datoreaza o taxa judiciara de timbru in cuantum de 10 lei, conform dispozitiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 146/1997 si respectiv timbru judiciar in valoare de 0,3 lei, conform disp. art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 si, fata de faptul ca aceste taxe nu au fost achitate la data inregistrarii cererii, s-a dispus citarea reclamantei cu mentiunea de a face dovada achitarii lor pana la termenul de judecata din data de_, sub sanctiunea anularii cererii.
La termenul de judecata sus-mentionat, instanta a constatat ca obligatia stabilita in sarcina reclamantei nu a fost indeplinita.
Asa fiind si vazand si faptul ca reclamanta nu a formulat vreo cerere de acordare a ajutorului public judiciar in forma scutirii sale de obligatia de a achita taxele de timbru datorate pentru solutionarea cererii, instanta a apreciat ca exceptia nelegalei timbrari este intemeiata si in consecinta, in baza disp. art. 137/C.pr.civ., art. 20 al.
2 din Legea nr. 146/1997 si art. 9 din OG nr. 32/1995, a dispus admiterea acesteia, procedand la anularea cererii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta GROZS I., arătând că are dreptul de a nu plăti taxă de timbru întrucât nu are venituri și prin prisma Legii nr. 448/2006 privind protecția persoanelor cu handicap.
Prin întâmpinare, intimata SC E. E. RGIE R. IA SA a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta ca fiind netemeinic si nelegal, arătând că recurenta nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile legale privind scutirea taxei judiciare de timbru. Totodată, intimata a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că cererea de recurs formulată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3021C.pr.civ.
Prin încheierea civilă nr. 279/R/2013 pronunțată la data de 13 martie 2013 în dosarul nr._ al T. ului C. a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C. .
În ședința publică din data de 2 septembrie 2013 instanța din oficiu a ridicat excepția netimbrării recursului.
Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului ridicată din oficiu de instanță, tribunalul o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Art. 11 din Legea nr. 146/1997 actualizată prevede obligația achitării taxei judiciare de timbru, iar art. 1 din OG nr. 32/1995
2
prevede obligativitatea achitării timbrului judiciar în vederea examinării recursului promovat.
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul, în temeiul disp. art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 aflată în vigoare la momentul sesizării instanței, i-a adus la cunoștință recurentei, odată cu citația emisă pentru termenul de judecată, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și un timbru judiciar în sumă de 0,30 lei și, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat (f.3).
Astfel, față de împrejurarea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, recurentei i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru pe care trebuie să o achite, însă până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului aceasta nu a înțeles să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului promovat și nici a timbrului judiciar și având în vedere disp. art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevede sancțiunea aplicabilă în cazul neachitării taxelor judiciare de timbru, tribunalul va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și va anula ca nelegal timbrat recursul declarat de recurenta G. I. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția netimbrării recursului, excepție invocată de instanță din oficiu, și în consecință:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta G. I. în contradictoriu cu intimata SC E. E. RGIE R. IA SA (fostă SC E.
G. ROMÂNIA SA) împotriva sentinței civile nr. 23765/2012 pronunțate la 3 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
C. G. V. | L. | O. | S. | I. | A. B. |
Red.SI/MM-2 ex./_ Judecător fond: M. Lazăr, Judecătoria Cluj-Napoca.
3
← Decizia civilă nr. 4353/2013. Ordonanță președințială | Decizia civilă nr. 78/2013. Ordonanță președințială → |
---|