Decizia civilă nr. 497/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 497/R/2013
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: S. I. JUDECĂTOR: C. G. JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. ZAH
Pe rol fiind examinarea recursurilor formulate de către recurenții SC O.
V. I. G. SA și M. I. împotriva sentinței civile nr. 5071/2013 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de 15 martie 2013 în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, atât la prima strigare a cauzei, cât și la cea de a doua strigare, se prezintă recurentul-intimat M. I., lipsind recurenta SC O.
V. I. G. SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către recurenta SC O. V. I. G. SA, la data de 11 iulie 2013, ordinul de plată care atestă achitarea onorariului avocațial, la data de 8 august 2013, întâmpinare față de recursul declarat de către recurentul M. I., împreună cu un set de acte anexă și la data de 6 septembrie 2013, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 245,68 lei și 3 lei timbru judiciar.
De asemenea se constată că la dosar s-a înregistrat de către intimatul M.
I., la data de 23 septembrie 2013, întâmpinare față de recursul declarat de recurenta SC O. V. I. G. SA.
Recurentul, față de recursul declarat de către recurenta SC O. V. I.
G. SA, înțelege să invoce excepția tardivității formulării acestuia, apreciind că el a fost înregistrat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.
Instanța, deliberând, cu privire la excepția tardivității exercitării căii de atac de către recurenta SC O. V. I. G. SA, excepție invocată de către recurentul M. I., o respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că din dovada de comunicare a sentinței recurate aflată la fila 103 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. rezultă faptul că aceasta a fost comunicată la data de 25 martie 2013, iar recursul formulat de către recurentă a fost expediat prin poștă la data de 5 aprilie 2013, cu respectarea termenului de 15 zile impus de lege.
Recurentul M. I. învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.
Instanța, deliberând, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă părții cuvântul pe fond.
Recurentul M. I. solicită instanței admiterea recursului său, precum și obligarea intimatei-recurente SC O. V. I. G. SA la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la recursul declarat de către recurenta SC
O. V. I. G. SA, solicită respingerea acestuia.
Instanța reține cauza în pronunțare, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 5071/2013 pronunțată la data de 15 martie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârât prin întâmpinare ca neîntemeiată și a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC O.
V. I. G. SA (fosta SC BCR ASIGURĂRI V. I. G. SA), în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect pretenții, fiind obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 26.111,23 lei, reprezentând despăgubiri și dobânda legală aferentă debitului principal, începând cu data prezentei și până la data plății efective. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal începând cu data de_ și până la data prezentei ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul să achite în favoarea reclamantei suma de 1.841,77 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, fiind respinsă cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata onorariului avocațial, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864, în temeiul art. 6 alin.
(2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.
Prima instanță a reținut că, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul se subrogă în dreptul asiguratului de a-și acoperi prejudiciul suferit ca urmare a săvârșirii unei fapte culpabile, temeiul juridic al dreptului de regres fiind tocmai răspunderea civilă delictuală, în baza art. 998-999 C.civ., dispoziții legale în vigoare la data nașterii situației juridice care stă la baza litigiului.
Instanța a reținut că temeiul juridic invocat în sprijinul acțiunii este răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, sens în care a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocată prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei instanța de fond a reținut din coroborarea înscrisurilor de la dosarul cauzei, cu declarația martorului ANDONE ILIE, precum și din poziția pârâtului cu ocazia interogatoriului, că la data de_, a avut loc un incendiu în apartamentul nr. 19, situat în Dej, str. Ștefan cel Mare, bloc B1, județul C., proprietatea martorului, în urma căruia au ars bunurile în totalitate dintr-o cameră (1 televizor, un colțar tip pat, mobilierul din cameră, cărțile din cameră, DVD uri și un radiocasetofon) și s-au produs degradări ale construcției.
Conform procesului verbal de intervenție nr. 71/_ întocmit de către INSPECTORATULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ « A. IANCU » AL
JUDEȚULUI C. care se coroborează cu adresa nr. 592408/_ locul focarului a fost stabilit în dormitor, iar sursa probabilă de aprindere a fost jarul de la țigară.
În urma incidentului, în baza poliței de asigurare seria ACL nr. 0332002 valabilă de la data de_ până la data de_, s-a deschis dosarul de daună ACL/CJ/001617/2009 și s-a achitat de către reclamantă suma de 26.111,23 lei, conform ordinului de plată de la fila 11, în temeiul facturii fiscale nr. 253/_ .
Din coroborarea procesului verbal de intervenție nr. 71/_ întocmit de către INSPECTORATULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ « A. IANCU »
AL JUDEȚULUI C. cu declarația pârâtului dată cu ocazia întocmirii procesului verbal, prima instanță a reținut că acesta din urmă a recunoscut că exista posibilitatea să fi adormit sau să fi leșinat cu țigara aprinsă.
Din răspunsurile acestuia la interogatoriul administrat, instanța a reținut că pârâtul este fumător și că fumase înainte de a adormi.
Din ansamblul probator de la dosar, instanța a reținut că în momentul în care s-a intervenit pentru stingerea incendiului produs în data de_, pârâtul se afla singur în locuință.
Pentru aceste considerente, apreciind că reclamanta a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, constând în aceea că a adormit cu țigara aprinsă, a prejudiciului produs, pagubele din apartamentul menționat, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, care reiese din însăși săvârșirea faptei, precum și a vinovăției pârâtului, care a prevăzut rezultatul faptei și a acceptat producerea lui, în temeiul art. 998-999 C.civ., art. 22 din Legea nr. 136/1995, instanța a dispus obligarea pârâtului M. I. la plata în favoarea reclamantei SC O. V. I. G. SA (fosta SC BCR ASIGURĂRI V. I. G. SA)
a sumei de 26.111,23 lei, reprezentând despăgubiri.
Cu privire la cererea reclamantei privitoare la plata dobânzii legale, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1088 și următoarele C.civ. de la 1864, "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate";, precum și cele ale alin. (2) ale aceluiași articol, potrivit cu care "aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept";.
Pentru aceste considerente, instanța a obligat pârâtul M. I. să plătească în favoarea reclamantei SC O. V. I. G. SA (fosta SC BCR ASIGURĂRI V. I. G. SA) dobânda legală aferentă debitului principal, începând cu data prezentei și până la data plății efective și a respins cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal începând cu data de_ și până la data prezentei ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că potrivit art. 274 alin.(1) C.proc.civ., "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";.
În considerarea soluției dată asupra cererii principale, instanța a obligat pârâtul să achite în favoarea reclamantei suma de 1.841,77 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și a respins cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata onorariului avocațial, ca neîntemeiată, acestea nefiind dovedite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul
M. I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că apartamentul în cauză situat în Dej a fost închiriat de fosta soție a recurentului, fără ca acesta din urmă să cunoască acest fapt. Recurentul a arătat că din anul 2004 s-a despărțit în fapt de fosta soție și de atunci nu mai locuiește împreună cu aceasta.
De asemenea, recurentul a arătat că a fost externat din spital la cererea fostei sale soții, pe semnătura acesteia și fără acordul recurentului, întrucât datorită tratamentului administrat acesta era în incapacitate de a-și controla
acțiunile. După externare, în loc să fie dus la locuința acestuia din C., recurentul a fost transportat în locuința din Dej în care soția acestuia locuia împreună cu copiii.
Recurentul a mai arătat că instanța de fond nu a clarificat contradicția din declarațiile pompierilor, în unele dintre acestea arătându-se că sursa probabilă de aprindere a fost jarul unei țigări, iar în altele că incendiul a fost determinat de fumatul în timpul somnului. Instanța de fond a reținut că recurentul este fumător și că a fumat înainte de a adormi, dar nu a arătat că în locuință erau mai multe persoane, recurentul punându-se în pat în jurul orei 16,99, înaintea sosirii soției sale de la serviciu, iar incendiul s-a produs după ora 24,00.
Tot din probele de la dosar instanța de fond a reținut că în momentul în care s-a intervenit pentru stingerea incendiului recurentul era singur în locuință, însă la momentul la care au intervenit pompierii recurentul nu se afla în locuință, ci era în fața blocului de unde a fost dus de un echipaj SMURD și internat de urgență în Dej cu diagnosticul intoxicație cu monoxid de carbon. Recurentul a arătat că anterior producerii incendiului în locuință se afla acesta împreună cu soția și cei doi copii, iar la sosirea pompierilor în apartament nu se mai afla nici o persoană.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs, în termen legal, și reclamanta SC O. V. I. G. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată fără a se ține cont de prevederile art. 3 pct. 17, art. 43 și art. 56 din Codul Comercial, în vigoare la momentul introducerii acțiunii pe fondul cauzei, art. 2 pct. 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor sau de dispozițiile Deciziei nr. XXIII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamanta a arătat că instanța de fond a reținut că în ceea ce privește solicitarea de achitare a dobânzii legale în speță este aplicabil art. 1088 C.civ., conform căruia nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, fără a observa însă că în acest caz particular dobânda curge de drept.
Astfel, în conformitate cu prev. art. 3 pct. 17 Cod comercial, sunt considerate ca fapte de comerț asigurările, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții. Potrivit disp. art. 56 Cod comercial, dacă un act este comercial numai pentru una dintre părți, toți cocontractanții sunt supuși, în ce privește acest act, legii comerciale. Conform disp. art. 2 pct. 1 din Legea nr. 32/2000, activitatea de asigurare reprezintă activitatea exercitată în sau din România, care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres și de recuperare, precum și învestirea sau fructificarea fondurilor proprii și atrase prin activitatea desfășurată.
Pe de altă parte, statuările Deciziei XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție din_ vizează în exclusivitate acțiunea în regres exercitată de asigurător ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului, decizie în considerentele căreia se apreciază că, în raport de prev. art. 56 Cod com., se impune ca o astfel de acțiune să fie supusă legii comerciale, cu privire la toți contractanții, deoarece asigurarea ce a fost încheiată constituie fapta de comerț în ceea ce-l privește pe asigurător.
În speța dedusă judecății, dreptul asigurătorului la acțiunea in regres impotriva intimatului-parat deriva din subrogarea in drepturile asiguratului, in limita indemnizației plătite si este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual direct intre asigurător si asigurat.
Astfel fiind, subrogarea reclamantei in drepturile asiguratului sau pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu, are la baza un raport juridic delictual si nu unul contractual, deoarece intre recurenta-reclamanta si intimatul-parat nu exista raporturi contractuale. Cum I., ale cărei decizii de
îndrumare sunt obligatorii de aplicat de către instanțele judecătorești, califica acțiunea in regres a asigurătorului impotriva persoanei responsabile de producerea prejudiciului ca fiind de natura comerciala, nu poate fi înțeleasă poziția diametral opusa a instanței de fond. Chiar daca raporturile intre părțile acestui litigiu ar fi fost de natura contractuala, situația ar fi fost aceeasi: raporturile juridice având natura comerciala/ debitorul ar fi de drept in întârziere, lucru ce îndreptățește subscrisa, recurenta-reclamanta la valorificarea dobânzii legale din momentul nașterii prejudiciului in patrimoniul acesteia, adică din momentul efectuării plații.
Mai mult, conform principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicita, autorul pagubei este obligat sa acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar si beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Astfel, recurenta-reclamanta era si este indreptatita sa solicite atât plata echivalentului pagubei, cat si plata dobânzilor legale aferente acestei sume pana la plata integrala a debitului. Momentul plații prin subrogare coincide cu momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantei. Astfel, din momentul achitării despăgubirilor se poate solicita dobânda legala aferenta debitului principal. Având in vedere ca izvorul obligației in cauza este o fapta ilicita, iar raporturile juridice născute intre părțile prezentei cauze au natura comerciala pentru considerentele reiterate anterior, reclamanta considera ca paratul se afla de drept in intarziere din momentul producerii prejudiciului in patrimoniul reclamantei prin plata despăgubirii achitate in data de_ .
Totodată, instanța de fond trebuia sa tina cont si de dispozițiile art. 43 C.com., potrivit cărora datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobânzi de drept din ziua in care devin exigibile. Astfel, obligația intimatului- parat de a plați sumele de bani către reclamantă a devenit exigibila la momentul plații sumelor de bani de către aceasta, in calitate de asigurător, in contul asiguratului sau.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta SC O. V. I. G. SA a solicitat respingerea recursului formulat de către recurentul M. I. ca fiind neintemeiat, admiterea recursului formulat de reclamantă si modificarea in parte a sentinței pronunțate, in sensul admiterii capătului de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data de_ si pana la data pronunțării sentinței.
In primul rând, reclamanta solicită instanței de fond să procedeze la verificarea legalei învestiri în vederea soluționării recursului, precum și să verifice legala timbrare a recursului formulat, iar in cazul in care acesta nu este timbrat, înțelege sa invoce excepția netimbrarii recursului.
Pe fondul recursului reclamanta a arătat că acesta nu este motivat in fapt si in drept in mod concret, in sensul ca nu sunt indicate si incadrate motivele de nelegalitate si netemeinicie ale sentinței recurate. Recurentul
solicita admiterea recursului formulat fara insa a preciza motivele de casare sau de modificare pe care le apreciază ca fiind incidente in speța.
Pentru aceste aspecte, se solicita a se avea in vedere dispozițiile art. 302 lit.c Cod P. Civ, care prevăd, sub sancțiunea nulității recursului, ca acesta trebuie sa cuprindă motive de nelegalitate si netemeinicie ale sentinței recurate. Recursul formulat nu cuprinde veritabile motive de recurs, care tin de nelegalitatea si netemeinicia sentinței pronunțate de către instanța de fond, ci reprezintă o reiterare a situației de fapt susținuta de către recurent si odată cu ocazia soluționării in fond a pricinii.
Intr-adevar, dispozițiile art. 3041CPC prevăd ca "recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele", așadar, astfel cum acest text de lege reglementează, instanța de recurs nu este limitata cu privire la motivele de casare prevazute de Codul de procedura civila, fiind insa limitata la motivele de modificare.
In concluzie, aplicând principiul disponibilității, reclamanta a apreciat ca instanța de recurs nu poate soluționa recursul declarat decât in limitele in care aceasta a fost investita. Având in vedere faptul ca recurentul nu investesteste in mod legal instanța cu privire la recursul formulat, instanța nu este limitata la motivele de casare, insa este limitata fata de motivele de modificare, intrucat acestea nu sunt invocate de către recurent.
Pentru aceste considerente, reclamanta a apreciat ca recursul formulat de către recurent este inadmisibil iar instanța investita cu soluționarea acestuia nu poate decât sa constate aceasta inadmisibilitate. In același sens statuează si jurisprudenta existenta in domeniu: "Simpla nemulțumire a unei parti sau a partilor in litigiu fata de hotărârea pronunțata nu este suficienta pentru casarea acesteia, ci recurenta are obligația sa-si intemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege."
Reclamanta a mai arătat că în urma materialului probatoriu administrat in cauza si anume proba cu inscrisuri, interogatoriul paratului si de asemenea proba testimoniala cu un martor, a rezultat ca toate condițiile răspunderii civile delictuale sunt indeplinite in mod cumulativ in sarcina paratului- recurent. In mod corect instanța de fond, din coroborarea Procesului-Verbal de intervenție nr.71/_ intocmit de către Inspectoratul pentru Situații de Urgenta "A. Iancu"; al Județului C. cu declarația paratului data cu ocazia intocmirii procesului verbal, acesta din urma a recunoscut ca exista posibilitatea sa fi adormit sau sa fi leșinat cu țigara aprinsa. Din răspunsurile recurentului-parat la interogatoriu administrat, instanța in mod corect a reținut ca acesta este fumător si ca fumase inainte de a adormi. De asemenea, instata retine din interogatoriul recurentului parat ca in momentul in care s-a intervenit pentru stingerea incendiului in imobil, acesta era singur.
Instanța de fond in mod corect retine ca intimata reclamanta a făcut dovada faptei ilicite a recurentului-parat, constând in aceea ca acesta a dormit cu țigara aprinsa, prejudiciul produs rezulta din pagubele din apartament, iar legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu reiese din insasi săvârșirea faptei, precum si a vinovăției paratului, care a prevăzut rezultatul faptei si a acceptat producerea lui.
In ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentului, reclamanta solicitat respingerea acestora ca fiind nefondate si, pe cale de consecința, respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M. I. a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta SC O. V. I. G. SA, arătând în susținerea poziției procesuale că reclamanta a depus cererea de recurs după termenul legal de 15 zile, respectiv in data de 8 aprilie 2013, iar sentința civila nr.5071/2013 a fost data in ședința publica din data de_ .
Pârâtul a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată bazându-se pe interpretarea unor înscrisuri care nu demonstrează nimic concret și fără a lua în considerare alte înscrisuri. Astfel, pârâtul a arătat că a demonstrat cu biletul de externare din data de_, că pe parcursul internări a fost nevoie sa i se aplice sedare intensa repetata care a dus la inconștienta acestuia si ca a fost externat la cerere de către fosta soție, pe răspunderea ei, semnând biletul de externare in numele său, așa cum rezulta din copia biletului de externare. Apoi, fara consimțământul pârâtului, acesta a fost transportat la imobilul din Dej unde locuia soția recurentului împreuna cu copiii, cei doi soți fiind despărțiți in fapt). Apoi, pe baza promisiunilor de împacare, pârâtul a fost reținut acolo pana la producerea incendiului. Însă, instanța de fond nu a reținut acest aspect în cuprinsul hotărârii atacate.
Din declarația martorului Andone Ilie rezulta ca acesta a închiriat apartamentul familiei M. compusa din fosta soție a pârâtului si cei doi copii, însă pe pârât nu l-a văzut niciodată, însă cu toate acestea numele adevăratului chiriaș nu apare in motivarea sentinței.
De asemenea, asa cum rezulta din sentința de divorț nr. 15071/2009 publicata la_ in dosarul nr._ pârâtul era despărțit în fapt de soția acestuia inca din anul 2001, iar in 2007 fosta soție a părăsit domiciliul din C., plecând cu copiii intr-o locație necunoscuta de către pârât, iar înainte cu o zi de producerea incendiului respectiv_ a înregistrat la Judecătoria
C. acțiunea de divorț. In sentința pronunțată în dosarul nr._ instanța a reținut că s-a stabilit de către Inspectoratul pentru Situații de Urgenta A. Iancu al jud. C. ca împrejurarea determinanta a incendiului a fost fumatul in timpul somnului. Ceea ce exclude o acțiune conștienta. Acest fapt i-a fost sugerat pârâtului de pompieri, însă nu exista posibilitatea sa fi adormit sau sa fi leșinat cu țigara aprinsa. Pârâtul a arătat că declarația a fost scrisa de către pompieri după stingerea incendiului, intr-un apartament ars si inundat de apa si i-a fost dată pârâtului să o semneze fara a avea posibilitatea sa o citească, iar pârâtul era după 3 ore de tratament contra intoxicatiei cu monoxid de carbon când inca nici nu iși dădea seama prea bine de ce se întâmpla.
De asemenea, instanța de fond a reținut că paratul este fumător si ca a fumat înainte de a adormi, fără a lua in considerare declarația acestuia din care rezulta ca a fumat la ora 16,00 după amiaza in bucătărie unde era împreuna cu cei doi copii, după care s-a dus in camera si s-a culcat fiindcă nu se simțea bine, iar incendiul s-a produs după orele 24,00.
Totodată, instanța de fond a reținut că din ansamblul probator de la dosar reiese ca in momentul in care s-a intervenit pentru stingerea incendiului produs in data de_ paratul se afla singur in locuința si, pentru aceste considerente, apreciază ca reclamanta a făcu dovada faptei ilicite a paratului. Din scrisoarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "A. Iancu"; al jud.
C. reiese clar ca la sosirea echipajelor de pompieri pârâtul se afla in fata blocului, la intrarea in casa scărilor si ca in apartament nu a existat nici o persoana., iar instanța de fond nu a clarificat când au plecat copiii și fosta soție as pârâtului din apartament sau când a plecat fosta soție din apartament, astfel că a pronunțat sentinta in baza unor interpretări incorecte.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar, în baza prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
M. ivele de recurs invocate de recurentul M. I. vizează temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță și acestea vor fi analizate prin raportare la dispozițiile art. 3041c.pr.civ. conform cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 c.pr.civ., instanța putând să analizeze cauza sub toate aspectele.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. V.
I. G. SA în contradictoriu cu pârâtul M. I. a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 26.111,23 lei reprezentând valoarea pagubei produse apartamentului nr. 19 din imobilul situat în Dej, str. Ștefan cel Mare, bl. B1, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 c.civ,. care reglementează răspunderea civilă delictuală și pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 care permit asigurătorului să se subroge în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei. Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența vinovăției și a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În legătură cu producerea prejudiciului, instanța reține că această condiție a răspunderii civile delictuale este îndeplinită, pârâtul necontestând existența prejudiciului pretins de către reclamantă și dovedit cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată. În legătură cu producerea faptei ilicite și a vinovăției, recurentul a invocat în cererea de recurs că la data incendiului în locuință se aflau mai multe persoane, respectiv fosta sa soție și cei doi copii, iar recurentul a adormit la ora 16:00, în timp ce incendiul s-a produs după ora
24. Deși, pârâtul a solicitat administrarea testimoniale în fața primei instanțe pentru a dovedi că nu el a provocat incendiul, declarația martorului audiat în cauză nu a fost relevantă deoarece acesta nu a putut oferi informații în legătură cu condițiile în care s-a produs incendiul.
T. ul reține că prima instanța a apreciat în mod corect probele administrate în cauză și, raportat la datele înscrise în procesul verbal de intervenție nr. 71/_ întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență
"A. Iancu"; al jud. C. coroborate cu declarația dată de pârât cu ocazia întocmirii acestui proces verbal și cu răspunsurile la interogatoriu administrat
pârâtului, a reținut că fapta ilicită a pârâtului a constat în aceea că a adormit cu țigara aprinsă. Pârâtul a recunoscut că a fumat înainte de a adormi, iar din actele întocmite de pompieri rezultă că sursa incendiului este o țigară aprinsă. De asemenea, tribunalul reține că din probele administrate în cauză rezultă că focarul incendiului a fost în dormitor, aceasta fiind singura cameră în care s-a propagat focul, iar pârâtul a declarat că s-a trezit noaptea și a văzut fum în cameră și hainele sale arzând. Astfel, rezultă că incendiul s-a produs în camera în care pârâtul a fumat, iar apoi a adormit.
Faptul că în documentele întocmite de pompieri s-a menționat că sursa probabilă a incendiului a fost o țigară aprinsă și că incendiul a fost determinat de "fumatul în timpul somnului"; nu duce la concluzia că cele două afirmații sunt contradictorii și că prima instanță era ținută, în temeiul rolului activ, să lămurească această contradicție. Este adevărat că expresia "fumatul în timpul somnului"; ar duce la concluzia că o persoană a fumat în timpul somnului, acțiune care practic, nu este posibilă, însă suntem în prezența unei exprimări
greșite și nu a unei constatări de natură să contrazică constatările pompierilor în legătură cu stabilirea cauzei incendiului. De asemenea, faptul că la momentul la care au sosit pompierii pârâtul s-ar fi aflat în fața blocului nu are nicio o legătură cu faptul că prima instanță a reținut că pârâtul s-a aflat singur în apartament la momentul izbucnirii incendiului, fiind vorba de două acțiuni ale pârâtului care s-au produs în momente diferite în timp.
Sub aspectul răspunderii civile delictuale pentru faptele ilicite săvârșite cu vinovăție nu prezintă relevanță, în prezentul litigiu, faptul că recurentul nu avea calitatea de chiriaș al apartamentului în care se afla deoarece răspunderea delictuală este instituită în sarcina persoanei vinovate de producerea prejudiciului, fără a prezenta relevanță relațiile contractuale sau extracontractuale ale autorului faptei cu alte persoane care nu au avut o legătură directă cu producerea incendiului. De asemenea, sub aspectul vinovăției, tribunalul reține că răspunderea pentru prejudiciul cauzat revine celui care a acționat cu vinovăție, fără a avea importanță dacă acesta a acționat cu intenție sau din culpă, din dispozițiile art. 999 c.civ. aflat în vigoare la momentul producerii faptei ilicite rezultând că răspunderea intervine chiar și în cazul în care autorul faptei a acționat din neglijență sau din imprudență, această din urmă formă a vinovăției fiind imputabilă pârâtului recurent.
Aspectele invocate de către recurent în legătură cu faptul că s-a aflat în apartamentul în care a avut loc incendiul ca urmare a externării sale la cererea fostei soții nu prezintă relevanță sub aspectul răspunderii civile delictuale a pârâtului. O eventuală lipsă a discernământului recurentului care să determine înlăturarea răspunderii civile delictuale a acestuia nu a fost susținută de nicio probă, iar actele medicale, respectiv biletul de externare aflat în copie la fila 93 din dosarul judecătoriei, nu rezultă elemente care să pună la îndoială discernământul acestuia.
Față de considerentele reținute, tribunalul apreciază că este neîntemeiat recursul formulat de recurentul M. I. și că prima instanță a apreciat în mod corect probele administrate în cauză și a reținut în mod legal și temeinic incidența dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală. De asemenea, având în vedere că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca recursul declarat de recurentul M. I. .
Recursul formulat de recurenta SC O. V. I. G. SA vizează legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., respectiv hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta a invocat faptul că prima instanță a soluționat în mod greșit cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, fără a ține seama de Decizia nr. XXIII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că acțiunile în regres exercitate de asigurător ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului sunt supuse legii comerciale și ca urmare în cauză erau incidente dispozițiile art. 43 C. com. potrivit cărora datoriile comerciale lichide și plătibile în bai produc dobânzi de drept din ziua în care devin exigibile.
Instanța de recurs reține că, în mod corect, prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil. Astfel, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a avut loc la data de_, anterior abrogării Codului civil de la 1864 și a Codului Comercial. De asemenea, caracterul comercial al
litigiului nu a fost înlăturat de către prima instanță, în mod corect fiind
invocată de către recurentă incidența în cauză a dispozițiilor Deciziei nr. XXIII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că acțiunile în regres exercitate de asigurător ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului sunt supuse legii comerciale.
Însă în conformitate cu dispozițiile art. 56 C.com. dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși legii comerciale, cu excepția dispozițiilor privitoare numai la persoana comercianților și cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel. Conform prevederilor art. 43 C.com., datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. Interpretând aceste dispoziții legale, tribunalul reține că prevederile art. 43 C.com. reprezintă o excepție de la regula aplicării acesteia și necomercianților. Din chiar reglementarea dată rezultă că regula curgerii de drept a dobânzilor își găsește aplicarea numai în cazul în care obligația privind plata unei sume de bani este comercială pentru debitor. În prezentul litigiu pârâtul debitor nu este comerciant, astfel încât față de acesta nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C.com., ci cele ale dreptului comun, respectiv art. 1.088 c.cov. Deși prima instanță a reținut în considerentele hotărârii incidența acestei dispoziții legale
și că dobânda legală este datorată din ziua cererii de chemare în judecată, în afară de cazurile în care dobânda curge de drept, în dispozitivul hotărârii recurate se stabilește că dobânda legală aferentă debitului principal se acordă începând cu data pronunțării hotărârii.
Față de considerentele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 2 și alin. 3 C. pr. civ., tribunalul va admite recursul formulat de recurenta SC O. V. I. G. SA în contradictoriu cu intimatul M. I. împotriva sentinței civile nr. 5071/2013 pronunțate la 15 martie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o va modifica în sensul că obligării pârâtului M. I. la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal începând cu data de 15 iunie 2012, data formulării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective și menține restul dispozițiilor hotărârii.
Reținând culpa procesuală a intimatului M. I., în temeiul art. 274 c.pr.civ. se va dispune obligarea acestuia să plătească recurentei SC O. V.
I. G. SA suma de 186,78 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferente recursului.
T. ul urmează a respinge cererea recurentei de obligare a intimatului și la plata sumei de 2.279,93 lei reprezentând onorariu avocat raportat la împrejurarea că din ordinul de plată depus la fila 37 din dosar nu rezultă că suma solicitată reprezintă onorariu avocat achitat pentru soluționarea prezentului recurs.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 tribunalul constată că pentru soluționarea cererii de chemare în judecată în fața primei instanțe nu a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum legal. Astfel, conform art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1995 pentru pretențiile deduse judecății reclamanta datora o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.029 lei și având în vedere că s-a achitat numai o taxă judiciară de timbru de 1.828,77 lei, se va dispune darea în debit a recurentei SC O.
V. I. G. SA, pentru suma de 203,53 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente fondului cauzei.
PENTRU ACESTE M. IVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul M. I. în contradictoriu cu intimata SC O. V. I. G. SA împotriva sentinței civile nr. 5071/2013 pronunțate la 15 martie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. .
Admite recursul formulat de recurenta SC O. V. I. G. SA în contradictoriu cu intimatul M. I. împotriva sentinței civile nr. 5071/2013 pronunțate la 15 martie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică în sensul că obligă pârâtul M. I. la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal începând cu data de 15 iunie 2012, data formulării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective și menține restul dispozițiilor hotărârii.
Obligă intimatul M. I. să plătească recurentei SC O. V. I.
G. SA suma de 186,78 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs și respinge cererea pentru suma de 2.279,93 lei.
Dispune darea în debit a recurentei SC O. V. I. G. SA, J- 40/10454/2001, CUI 14360018, cu sediul în B., str. Grigore Mora, nr. 23, sector 1, pentru suma de 203,53 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente fondului cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
S. I. C. | G. | E. | B. | A. ZAH |
Red.SI/MM 2 ex./_
Judecător fond: R. M. P. a, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 630/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 204/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
