Sentința civilă nr. 1152/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ *
Cod operator de date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1152/2013
Ședința publică din data de 16 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D. GREFIER - A. VLAIC
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii cu privire la acțiunea formulată de reclamanții C. LOCAL AL C. G., C. G. prin P. și I. P.
C. G. împotriva pârâtei SC B. I. S. (N. B. K. ), având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 14 iulie 2011, reclamanții C. LOCAL AL C. G., C. G. prin primar și I. P.
C. G. le-au chemat în judecată pe pârâtele SC B. Z. și SC B. I.
S. (N. B. K.F.T.) SUCURSALA C. -N.,
solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților suma de 169.580,43 lei cu titlu de plată nedatorată, la care urmează a se adăuga dobânda legală începând cu data punerii în întârziere și până la achitarea integrală a prejudiciului, precum și la plata cheltuielilor de judecată
.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că între C. Local al C. G., în calitate de autoritate contractantă și pârâta SC B. Z., în calitate de executant, a intervenit contractul de lucrări nr.6651/_, în beneficiul C. G.
, reprezentată prin I. P. . În baza acestui contract, pârâtele aveau obligația de finalizare a lucrării contractate, în termen și cu oferirea unei garanții de bună execuție pe toată durata executării lucrării. Intre C. LOCAL AL C. G. si AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT CENTRUL REGIONAL DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI
PESCUIT SATU MARE a intervenit un contract de administrare de fonduri.
Datorita faptului ca factura nr. 10/_ emisa de S.C. B. Z. - Sucursala C., cat si situațiile de lucrări au fost emise după expirarea scrisorii de garanție de buna execuție, a fost respins la plata, de către AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT CENTRUL REGIONAL DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT SATU MARE, un
procent de 10% din valoarea lucrărilor declarate eligibile, procent prevăzut a se constitui conform contractului de lucrări menționat. Astfel, reclamantului mi s-a
respins la plata suma de 169.580,43 lei RON, din care 1.199,67 lei RON reprezentând diferența de cota de 0,7 % calculata la valoarea eligibila a lucrărilor si 168.380,76 lei reprezentând lucrări neexecutate, procent de 10% reprezentând garanție de buna execuție neconstituita pentru lucrările din luna septembrie 2008.
Reclamantul, de buna credința a efectuat plata, pe motivul ca, in esența, a fost informat printr-o declarație pe proprie răspundere data de către reprezentanții legali ai societății prestatoare de servicii, ca toate documentele sunt in regula, respectiv "garanția de buna execuție emisa de BANCA MKB Zrt a fost valabila pana la_ ";.
In legătura cu Garanția de buna execuție, in Condițiile Generale la Contractul de lucrări nr. 6651/_, in art. 13 pct. 13.2 se arată că "Garanția de buna execuție va fi folosita de către Autoritatea Contractanta drept contra plata pentru orice pierdere rezultata din neputința Contractantului de a-si realiza complet si in totalitate obligațiile sale din contract";, iar la art. 13.7 din aceleași Condiții Generale se precizează ca "Garantorul va plați fara intarziere acele sume la cererea Autorității Contractante si nu va putea ridica nici o obiectiune din nici un motiv";. De asemenea, în art. XIII pct. XIII. 1 se stipulează că "In termen de maxim 30 de zile de la primirea notificării de acordare a contractului, Contractantul va furniza Autorității Contractante o garanție de buna execuție pentru realizarea in totalitate si in mod corespunzător a contractului. Garanția de buna execuție va fi de 10% din valoarea contractului";, iar in art. XIII.8 din aceleași Condiții Speciale menționate se stipulează că "Garantia de buna execuție va fi deblocata astfel: 50% in termen de 30 de zile de la data recepției la terminarea lucrărilor; 50% in termen de 30 de zile de la data recepției finale (după perioada de garanție)";. In art. LVIII.7 din Condițiile Speciale la Contractul de lucrări, se stipulează ca "Durata perioadei de garanție pentru eventualele defecte de construcție este de 24 de luni de la data semnării procesului verbal de terminarea lucrărilor";.
Conform contractului de lucrări, executantul avea obligația de a constitui garanția de buna execuție in procent de 10% din valoarea contractului pe toata perioada de execuție a contractului. Scrisoarea de garanție de buna execuție emisa de MKB BANK, prezentata in dosarul de plata aferent transei a 3-a de plata către AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT CENTRUL REGIONAL DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI
PESCUIT SATU MARE a fost valabila numai pana la data de_, iar finalizarea lucrărilor conform procesului verbal la terminarea lucrărilor a fost încheiat in data de_ .
In consecința, reclamantului i s-a respins la plata suma de 10% din valoarea lucrărilor executate si aferente transei a 3-a de plata, deoarece lucrările pe care solicitate de acesta la decontare nu au fost acoperite de scrisoarea de garanție de buna execuție iar declarația pe proprie răspundere, data de către reprezentanții legali ai S.C. B. Z. nu a fost luata in seama.
Având in vedere aspectele menționate si tinand cont de faptul ca lucrările executate in luna septembrie nu au fost acoperite de garanție de buna execuție din culpa S.C. B. Z., Autoritatea Contractanta - C. LOCAL G. era indreptatita sa retina o suma echivalenta cu 50% din garanție de buna execuție, pana la finalizarea lucrărilor.
Pe cale de consecința, tinand cont de cele învederate mai sus si prin aplicarea prev. art. 992 C.Civ., conform cărora cel ce, din eroare sau cu știința, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-1 restitui aceluia de la care 1-a primit, paratele urmează a fi obligate in solidar la plata sumei de 169.580,43 lei RON, cu titlu de plata nedatorata, la care urmează a se adaugă dobânda legala, incepand cu data punerii in întârziere si pana la achitarea integrala a prejudiciului, data punerii in întârziere fiind data scadenta trecuta în notificarea de punere in intarziere.
Prin întâmpinare, pârâta B. ZRT. a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Specializat C., cu raportare la obiectul cererii deduse judecații si a temeiului de drept invocat (care este O.U.G. nr. 34/2006 - privind achizițiile publice), apreciind ca Tribunalul Cluj Secția de contencios Administrativ, Litigii de munca si Asigurări sociale este competent să soluționeze cererea.
Totodată, a fost invocată excepția de litispendență, cu raportare la existenta dosarului nr._, a cărei soluționare a fost declinata de către C. ea de Apel București, in favoarea Tribunalului București Secția a IX - a de Contencios Administrativ si fiscal (decizie menținută de către Înalta C. e de Casație si Justiție prin Decizia nr. 4190/_ ), solicitându-se admiterea excepției de litispendenta, cu consecința trimiterii dosarului la cel mai vechi dosar, cel cu nr._, care urmează sa intre pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ si fiscal.
A fost invocată, de asemenea, și excepția nelegalei timbrări a cererii, arătându-se că reclamanții nu sunt scutiți de la plata taxelor judiciare de timbru, in temeiul art. 17 din Legea nr. 146 / 1997, asa cum se sustine prin acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului I. P. C. G., excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei B. ZRT., cu raportare la actul de divizare prin care societatea (inițiala) B. ZRT. s-a divizat in doua societăți distincte: B. ZRT. si N. B. K. ., aceasta din urma preluând toate drepturile si obligațiile rezultate din contractele externe, printre care si contractul de achiziții publice incheiat cu C. Local G. .
Pârâta a arătat că impotriva societății N. B. K. . a fost deschisa procedura insolventei in Ungaria, astfel că se impune suspendarea judecării prezentei cauze, in temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 si a legii din Ungaria.
În motivarea excepțiilor invocate pârâta a arătat că acțiunea reclamanților are ca temei principal de drept OUG nr. 34 I 2006 - privind achizițiile publice, intrucat la baza raportului juridic existent intre părțile litigante sta un contract de achiziții publice incheiat in temeiul actului normativ indicat, care prin urmare guvernează atât derularea contractului cat si eventualele litigii născute in legătura cu acest contract. Asa cum stabilește actul normativ indicat, si asa cum a stabilit C. ea de Apel București, prin Decizia pronunțata in cadrul dos. nr._, la data de_, soluționarea oricărui litigiu născut in legătura cu un contract de achiziții publice, incheiat in temeiul O.U.G. nr. 34/2006, este de competenta instanțelor de contencios administrativ. Rezulta in consecința competenta instanței de contencios administrativ pentru soluționarea prezentului litigiu. In mod inexplicabil, reclamanții după ce au înregistrat prezenta acțiune, au înregistrat acțiunea ce
formează obiectul dos. nr._ si care are obiectul identic cu obiectul prezentei cauze, existând prin urmare tripla identitate, de parti, cauza si obiect intre cele doua cauze.
Mai mult de atât atât prezenta cauza cat si cea care formează obiectul dos. nr._ au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Comercial C. in condițiile in care exista deja dosarul nr._, având același obiect, înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București, care admițând excepția necompetentei materiale a acesteia a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal. In fata acestei din urma instanțe, pana la aceasta data, nu s-a fixat termen de judecata.
Avand in vedere aspectele punctate pârâta considera ca ne aflam in situația in care exista trei cauze distincte, având identitate de obiect, parti si cauza, motiv pentru care se impune admiterea excepției de litispendenta si trimiterea prezentei cauze instanței mai intai sesizate.
Argumentatia reclamanților, întemeiata pe prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, conform căreia aceștia nu ar datora taxa de timbru, aferenta pretențiilor formulate in cadrul prezentei acțiuni, pe motivul ca sumele reclamate ar avea caracter de venituri publice, nu poate fi primita. Pentru a putea aprecia temeinicia susținerilor reclamanților, trebuie se plecam de la definiția veniturilor publice, astfel cum aceasta definiție a fost dezvoltata de doctrina economica. Veniturile publice se identifica cu veniturile statului, si sunt ordinare si extraordinare. Veniturile ordinare sunt reprezentate de: impozite, taxe, contribuții sociale, contribuții la fondurile speciale extrabugetare. În cadrul veniturilor ordinare se include și veniturile statului din: dividende, dobânzi, vânzarea acțiunilor sau activelor din patrimoniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, redevențele din concesionarea bunurilor aparținând domeniului public, venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privați, cum ar fi închirierea, asocierea în participație, parteneriatul public-privat. Veniturile extraordinare sunt reprezentate de împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligațiuni de stat, bonurile de tezaur.
Rezulta ca sumele pretinse de către reclamanți nu pot fi incluse in categoria veniturilor publice, astfel cum aceste venituri sunt clasificate si determinate, motiv pentru care situatei acestora nu se aplica beneficiul acordat prin prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Având in vedere faptul ca parti in contractul de achizitii publice a fost C. Local G. si societatea (inițiala) B. Zrt. rezulta lipsa calității procesuale active a P. C. G., acesta nejustificand vreo calitate legala sau convenționala care sa-i creeze calitate procesuala activa. Lipsa calității procesuale pasive a pârâtei B. ZRT. rezulta din actul de divizare, al societății inițiale B. ZRT., prin care aceasta societate s-a divizat in doua entități noi, B. ZRT. si N. B.
K. ., acesta din urma devenind continuatorul de drept al societății divizate in toate raporturile juridice născute prin incheierea contractelor comerciale externe, printre care inclusiv contractul invocat de către reclamanți in susținerea acțiunii lor. Actualul B. ZRT., chiar daca poarta denumirea societății inițiale, nu a preluat drepturile si obligațiile aferente contractului invocat de către reclamanți.
Se impune suspendarea prezentei acțiuni, având in vedere starea de insolventa in care se afla societatea N. B. K. . UNGARIA., observând faptul ca acțiunea este promovata împotriva Sucursalei C. -N., a acestei societăți, sucursala, care in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu are personalitate juridica.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, arătând în susținerea poziției procesuale că susținerile reclamanților sunt nesincere, cu raportare la faptul ca scrisoarea de garanție bancara emisa de către MKB Bank a fost prelungita ulterior datei de_ . reclamanții având cunostinta de prelungirea valabilității acesteia, fara insa sa comunice acest fapt Agenției de Plați pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.
În opinia pârâtei, pretențiile reclamanților nu sunt întemeiate nici cu raportare la temeiul de drept invocat, respectiv art. 969, 970 si 992 Cod Civil, intrucat nu se poate discuta in speța de o plata nedatorata sau de o neexecutare a obligațiilor asumate in cadrul unei convenții.
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 august 2011 în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C., reclamanții C. LOCAL AL C. G., C. G. prin primar și I. P. C. G. le-au chemat în judecată pe pârâtele SC
B. Z. și SC B. I. S. (N. B. K.F.T.) SUCURSALA C. -N.
, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților suma de 169.580,43 lei și suma de 31.992,34 lei TVA aferent, cu titlu de daune interese, la care urmează să se adauge dobânda legală începând cu data punerii în întârziere și până la achitarea integrală a prejudiciului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au invocat, în esență, aceleași motive invocate și în motivarea cererii înregistrate sub nr._ .
Prin întâmpinare, pârâta N. B. K. . SUCURSALA C. -N. a invocat excepția necompetenței materiale, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției comerciale a tribunalului, având în vedere că pretențiile solicitate derivă dintr-un contract de achiziție publică prevăzut de OUG nr. 34/2006.
Totodată, pârâta a invocat excepția litispendenței duble, potrivit art.163 alin.1 și 3 C.pr.civ., solicitând transpunerea dosarului nr._, acesta având număr mai mic, completului de judecată ce soluționează cauze comerciale la Tribunalul Cluj în ziua de_, singura diferență dintre cele două litigii fiind solicitarea contravalorii TVA calculată asupra sumei de 169.580,43 lei.
De asemenea, pârâta a invocat excepția de litispendență față de acțiunea comercială ce constituie obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, dosar în care în cadrul unei cereri de chemare în garanție C. G., C. local al C. G. au formulat o cerere de chemare în garanție pentru aceeași sumă ce constituie obiectul prezentului dosar, fiind declarat și recurs și apel în dosar, acesta aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii ca fiind nefondată, arătând că scrisoarea de garanție de bună execuție a fost eliberată până la data de_, însă datorită tărăgănării recepționări lucrărilor s-a emis o altă scrisoare de
garanție bancară care, de altfel, a fost comunicată și reclamantei, aceasta fiind valabilă până la finele anului 2010. De altfel, reclamanta și-a exercitat dreptul contractual de a încasa suma de 85.456 lei la data de_ și suma de 85.456 lei la data de_ .
Prin întâmpinare pârâta B. ZRT a invocat aceleași motive cuprinse în întâmpinarea depusă în dosarul nr._ .
In sedinta publica din data de 6 martie 2012 instanta a admis exceptia de conexitate si a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 2877/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei I. P. C. G., excepție invocată de către pârâta B. ZRT și admite excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului C. LOCAL G., excepție invocată din oficiu.
Admite excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei SC B. I.
S. SUCURSALA C. -N., invocată din oficiu și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta B. ZRT, persoană juridică maghiară și în consecință a fost respinsă acțiunea conexată formulată de reclamanții C. LOCAL AL C. G., C. G. prin primar și I. P.
C. G. în contradictoriu cu pârâtele SC B. ZRT si SC B. I. S. (N. B. K. ) SUCURSALA C. -N., întemeiat pe aceste excepții.
Prin decizia civilă nr.10110/2012 pronunțată la data de 4 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Curții de Apel C. a fost admis recursul declarat de C. LOCAL AL C. G., C. G. prin P. și P. UL C. G. împotriva sentinței civile nr.2887/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., care a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei civile C. ea de Apel C. a reținut că prin contractul de execuție lucrări nr. 6651 din_ încheiat între C. Local al
C. G. și SC Betonul Z. B., părțile și-au asumat obligații în vederea realizării lucrării prevăzute în contract.
S-a arătat că admiterea excepției lipsei capacității procesuale active a C. ui Local G. este neîntemeiată prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la normele legale incidente. Astfel, capacitatea procesuala a autorităților publice este fundamentata pe recunoașterea capacitații de drept administrativ. C. Local G. fiind persoana juridica de drept public, regula capacității de a încheia acte juridice civile este subordonata de principiul specialității. În aceste condiții, titularul raportului de drept material trebuie sa fie si titularul raportului de drept procesual. Or, atâta timp cât C. local al comunei G. este titularul contractului de execuție de lucrări nr.6651/_ încheiat cu intimata-pârâtă SC Betonul ZRT B., are si capacitate deplina de a sta în justiție. Prin semnarea si însușirea contractului de lucrări nr.6651/2007 pârâta a recunoscut atât calitatea cât si capacitatea C. ui local de a fi parte contractantă.
Consiliile locale sunt autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală și care în exercitarea atribuțiilor conferite expres de Legea 215/2001 administrează domeniul public și privat al comunei, orașului sau municipiului (art. 36 alin. 2 lit. c din actul normativ menționat) și hotărăște darea
în administrare, concesiune sau închiriere a bunurilor proprietate publică sau privată a unității administrativ teritoriale. C. Local este autoritate deliberativă și în această calitate a încheiat ,Contractul de execuție lucrări nr. 6651/2007, iar P. ul sprijinit de aparatul său tehnic, Primăria, au autoritate executivă, potrivit art. 61 și 77 din Legea nr. 215/2001. Raportat la principiul autonomiei locale și având în vedere dispozițiile art. 66 - 69 din Legea 215/2001, primarul are trei categorii de atribuții: de reprezentare, de execuție al C. ui Local și de șef al administrației locale și a aparatului.
C. local are personalitate juridică și implicit capacitate procesuală de folosință în calitate de organ al administrației publice locale, conform art. 23 din Legea administrației publice locale: "Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive";.
C. local este titular al dreptului de administrare privind fondul locativ de stat și în calitatea sa de locator hotărăște asupra administrării, concesionării sau închirierii bunurilor aflate în domeniul public sau privat al municipiului, ceea ce face ca acesta, ca persoană juridică de drept public, deținătoare a imobilului să aibă și calitate procesuală și capacitate procesuală de folosință.
SC Betonul ZRT a fost divizată în două entități, Betonul ZRT și N. B.
K. B. Sucursala C., acesta din urmă preluând drepturile și obligațiile în ce privește contractul în litigiu
, astfel că greșit s-a reținut că nici una din pârâte nu are calitate procesuală.
Față de N. B. K. B. Sucursala C. nu s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței,
creditorii care au înregistrat față de aceasta cereri în baza Legii nr. 85/2006 în dosarul nr._ și dosarul nr._ renunțând la judecarea cererilor de deschidere a procedurii insolvenței față de această debitoare.
Pentru analizarea pe fond a pretențiilor deduse judecății, instanța de recurs în baza dispozițiilor art. 312 (3) și art. 304 (8) C.p.c. a admis recursul declarat de
C. LOCAL AL C. G., C. G. PRIN P., și P. C. G. împotriva sentinței civile nr. 2887 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., care a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Specializat C. la data de 18 martie 2013 sub nr._ *.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
In prelabil, avand in vedere cele dispuse de catre instanta de control judiciar si limitele cadrului procesual pentru care s-a dispus rejudecarea, respectiv in ceea ce priveste partea parata, tribunalul retine ca avand un caracter obligatoriu stabilit ca: față de N. B. K. B. Sucursala C. (fosta SC B. I.
S. SUCURSALA C. ), nu s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței si ca doar aceasta societate are capacitate si calitate procesuala pasiva in cauza, deoarece ea a preluat drepturile și obligațiile în ce privește contractul în litigiu.
Se observa ca sentința civilă nr. 2877/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. nu a fost recurata sub aspectul solutionarii exceptiei
lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Betonul ZRT, sens in care si instanta de control judiciar a retinut ca Betonul ZRT rezultata din divizare nu a preluat drepturile și obligațiile în ce privește contractul în litigiu.
Analizand starea de fapt, asa cum rezulta din coroborarea probelor administrate, se retine ca între C. Local al C. G., în calitate de autoritate contractantă și SC B. Z., în calitate de executant, a intervenit contractul de lucrări nr.6651/_, în beneficiul C. G., reprezentată prin I. P. . In baza acestui contract s-a asumat obligatia de finalizare a lucrării contractate, în termen, cu o garanție de bună execuție, contract preluat in urma divizarii de catre parata N. B. K. B. Sucursala C. (fosta SC B. I. S. SUCURSALA C. ).
In legătura cu Garanția de buna execuție, in Condițiile Generale la Contractul de lucrări nr. 6651/_, in art. 13 pct. 13.2 se arată că "Garanția de buna execuție va fi folosita de către Autoritatea Contractanta drept contra plata pentru orice pierdere rezultata din neputința Contractantului de a-si realiza complet si in totalitate obligațiile sale din contract";, iar la art. 13.7 din aceleași Condiții Generale se precizează ca "Garantorul va plați fara intarziere acele sume la cererea Autorității Contractante si nu va putea ridica nici o obiectiune din nici un motiv";. De asemenea, în art. XIII pct. XIII. 1 se stipulează că "In termen de maxim 30 de zile de la primirea notificării de acordare a contractului, Contractantul va furniza Autorității Contractante o garanție de buna execuție pentru realizarea in totalitate si in mod corespunzător a contractului. Garanția de buna execuție va fi de 10% din valoarea contractului";, iar in art. XIII.8 din aceleași Condiții Speciale menționate se stipulează că "Garantia de buna execuție va fi deblocata astfel: 50% in termen de 30 de zile de la data recepției la terminarea lucrărilor; 50% in termen de 30 de zile de la data recepției finale (după perioada de garanție)";. In art. LVIII.7 din Condițiile Speciale la Contractul de lucrări, se stipulează ca "Durata perioadei de garanție pentru eventualele defecte de construcție este de 24 de luni de la data semnării procesului verbal de terminarea lucrărilor";.
Conform contractului de lucrări, executantul avea deci obligația de a constitui garanția de buna execuție in procent de 10% din valoarea contractului pe toata perioada de execuție a contractului.
Pe de alta parte, intre C. LOCAL AL C. G. si AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT CENTRUL REGIONAL DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT
SATU MARE a intervenit un contract de administrare de fonduri.
Scrisoarea de garanție de buna execuție emisa de MKB BANK, prezentata in dosarul de plata aferent transei a 3-a de plata către AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT CENTRUL REGIONAL DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT SATU MARE a fost
valabila numai pana la data de_, iar finalizarea lucrărilor conform procesului verbal la terminarea lucrărilor a fost încheiat in data de_, deci ulterior, cand s-a emis si factura nr. 10/_ .
AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT CENTRUL REGIONAL DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI
PESCUIT SATU MARE a respins de la plata un procent de 10% din valoarea
lucrărilor declarate eligibile si aferente transei a 3-a de plata, procent prevăzut a se constitui conform contractului de lucrări, respectiv a respins la plata suma de 169.580,43 lei RON, din care 1.199,67 lei RON reprezentând diferența de cota de 0,7 % calculata la valoarea eligibila a lucrărilor si 168.380,76 lei reprezentând lucrări neexecutate, procent de 10% reprezentând garanție de buna execuție neconstituita pentru lucrările din luna septembrie 2008 și totodata a respins la plata si suma de 31.992,34 lei reprezentand TVA aferent debitului platit..
Deci, reclamantul a efectuat plata contractului, insa scrisoarea de garanție de buna execuție emisa de MKB BANK, prezentata in dosarul de plata aferent transei a 3-a de plata către AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT CENTRUL REGIONAL DE PLAȚI PENTRU
DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT SATU MARE a fost valabila numai pana la data de_, iar finalizarea lucrărilor conform procesului verbal la terminarea lucrărilor a fost încheiat in data de_ .
In acest context, faptic dovedit, tinand cont de faptul ca lucrările executate in luna septembrie nu au fost acoperite de garanție de buna execuție din culpa executantului, tribunalul apreciaza ca in baza contractului care este legea partilor, rap. la 969 c.civ., rap. la 1073 c.civ.(in vigoare la acea data), Autoritatea Contractanta - C. LOCAL G. a fost prejudiciat in urma nerespectarii culpabile a obligatiilor contractual asumate de catre executant, astfel ca este indreptatita la plata de daune interese, pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat, daune interese constand intr-o suma echivalenta cu suma de 169.580,43 lei și cu suma de 31.992,34 lei TVA aferent.
In concluzie, tribunalul va admite acțiunea conexată formulată de reclamanții C. LOCAL AL C. G., C. G. prin primar și I. P.
C. G., fata de parata SC N. B. K. B. SUCURSALA C. -N. S. fosta SC B. I. S. SUCURSALA C. ,care va fi obligata sa plătească părții reclamante suma totala de 201.572,77 lei cu titlu de despăgubiri (169.580,43 lei RON si suma de 31.992,34 lei ) precum si, in baza art. 3 OG 13/2011 o dobânda legală calculată începând cu data punerii în întârziere (data scadenta trecuta în notificarea de punere in intarziere)_ și până la achitarea integrală a despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea conexată formulată de reclamanții C. LOCAL AL C.
G., C. G. prin primar și I. P. C. G., toți cu sediul în localitatea G., str.P. nr.5, jud.C., fata de parata SC N. B. K. B. SUCURSALA C. -N. S. fosta SC B. I. S. SUCURSALA C., cu sediul în C. -N., str.Hameiului nr.10, ap.13, jud.C. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească părții reclamante suma de 201.572,77 lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală calculată începând cu data punerii în întârziere,_ și până la achitarea integrală a despăgubirilor.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM 5 ex./_
← Decizia civilă nr. 79/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 630/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|