Decizia civilă nr. 203/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 203/2013
Ședința publică din data de_ Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: C. C. JUDECĂTOR: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind recursul declarat de către recurenții C. LOCAL AL M.
C. -N., M. C. -N. -PRIN P. și SC P. S. împotriva sentinței civile nr. 5939/2012 din data de_, pronunțată de către Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, având ca obiect în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei SC P. S., d-l avocat Mărginean I., în substituirea d-nei avocat O. Ștefania Sanda, cu delegație de substituire depusă la acest termen de judecată, lipsind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar din partea M. C. -N. prin P., dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 153,20 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei, dovada fiind înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2013.
De asemenea, se constată că prin citativ s-a dispus în sarcina ambilor recurenți obligația de a face dovada faptul că au achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentantul recurentei SC P. S. invocă excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de recurentul C. Local al M. C. -N.
.
Instanța constată că recursul este declarat în termen și că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul dedus judecății.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri prealabile, cereri în probațiune, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul recursului formulat.
Reprezentantul recurentei SC P. S. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra recursului pe fond declarat de SC P. S. și M. C. -N. prin primar și asupra excepției nelegalei timbrări în ceea ce privește recursul declarat de C. Local al M. C. -
N. .
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.5939/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul cu nr._, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. LOACAL AL M. C. -N. și
M. C. -N. prin primar în contradictoriu cu pârâta SC P. S. ,
dispunându-se obligarea acesteia să le achite reclamanților suma de 11.053,30 lei cu titlu de contravaloare chirie aferentă perioadei cuprinsă între lunile iulie 2007-15 februarie 2009, actualizată cu rata inflației.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reclamanților de a se dispune obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 3.688,50 lei, precum și cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată în favoarea lor.
În motivarea sentinței prima instanță a reținut faptul că între reclamantul C. LOCAL AL M. C. -N. și pârâta s-a încheiat un contract de închiriere nr.2416/_ având ca obiect închirierea unui spațiu cu altă destinație situat în C. -N., str.Albert Einstein nr.6 pentru a fi utilizat ca magazin nealimentar, închirierea făcându-se pe perioada cuprinsă între _
-_ .
S-a mai avut în vedere faptul că pârâta avea obligația, în baza contractului încheiat, să achite contravaloarea chiriei stabilită convențional, indexată periodic cu rata oficială a inflației și că prin raportare la disp. art.969 C.civ. aceasta trebuia să facă dovada achitării contravalorii chiriei aferente perioadei iulie 2007-_ .
Pentru stabilirea cuantumului chiriei s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea contabilitate, conform concluziilor acestui raport valoarea chiriei restante, inclusiv inflația pe perioada menționată, fiind de 11.053,30 lei.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada achitării obligației constând în chirie actualizată cu rata inflației au fost admise pretențiile formulate de reclamanți și obligată pârâta la plata acestora.
În ceea ce privește însă contravaloarea majorărilor de întârziere, deși s-a reținut faptul că în cuprinsul clauzei penale menționate contractual s-a stabilit faptul că neplata chiriei la termen atrage penalizarea asupra sumei datorată pentru fiecare zi de întârziere, în condițiile în care nu a fost determinat cuantumul daunelor moratorii iar acesta nu este nici măcar determinabil, cererea reclamanților a fost respinsă.
Instanța a reținut că majorările de întârziere pretinse de reclamanți nu au fost calculate prin raportare la clauza penală inserată în mod efectiv în cuprinsul contractului dintre părți și potrivit Legii nr.210/2005 ori, chiria izvorând dintr-un contract de închiriere nu intră în categoria creanțelor fiscale vizate de art.2 Cod fiscal, reprezentând un fruct cu caracter civil, fiind supusă, prin urmare, normelor de drept civil.
În ceea ce privește cheltuielile de procedură, prin raportare la disp. art.274 C.pr.civ., avându-se în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a reclamantului a fost admisă în parte, instanța a reținut culpa procesuală a pârâtei care a căzut în pretenții, motiv pentru care a fost respinsă cererea acesteia de obligare a reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat recurs, atât reclamanții, cât și pârâta, recursul reclamanților fiind înregistrat la dosarul cauzei la data de_ iar cel al pârâtei la data de_ .
Prin recursul formulat de reclamanți s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii pronunțate de prima instanță și admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată, considerându-se că instanța de fond a apreciat în mod greșit că daunele interese moratorii nu sunt determinabile, în condițiile în care în convenția părților, în cuprinsul art.10 și 16 din contractul de închiriere, părțile contractante au prevăzut că neîndeplinirea obligațiilor pecuniare de
către părți atrage plata unei cote de dobânzi/penalități de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.
Recurenții au considerat că acest cuantum al penalităților este determinabil prin prisma prev. art.115 alin.5 din OG nr.20/2005, modificat prin Legea nr.210/2005, fiind de 0,1% pe fiecare zi de întârziere.
S-a susținut că suma reprezentând chiria restantă datorată de pârâtă este un venit la bugetul local și că poate fi asimilat veniturilor fiscale, prin raportare la OG nr.92/2003.
Au fost invocate și disp. art.26 alin.10 din legea nr.273/2006 conform cărora veniturile la bugetul local al municipiilor, orașelor și comune se stabilesc în anexa I din această lege și prevederile art.2 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice, din coroborarea acestor texte de lege rezultând în mod neechivoc că și veniturile din speță sunt venituri la bugetul general consolidat, altfel spus venituri bugetare.
Recurenții au apreciat că o derogare de la regimul de drept comun al oricărei creanțe bugetare, respectiv de la prevederile cuprinse în Codul de procedură fiscală, trebuie să fie exprese și nu dedusă pe cale de interpretare, întrucât numai printr-o prevedere legală expresă se poate institui o excepție care ar justifica un regim juridic diferențiat pentru diferite categorii de venituri bugetare.
Drept urmare, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, cu consecința obligării pârâtei intimate la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 3.688,50 lei, precum și în continuare până la plata efectivă a debitului, solicitându-se și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul procesual.
Pârâta SC P. S. a solicitat prin recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, prin raportare la disp. art.312 alin.1 și 3 coroborat cu prev. art.3041C.pr.civ., modificarea în parte a sentinței atacate și admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, precum și obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului pârâta a susținut că sentința pronunțată de judecătorie este netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea cererii sale având ca obiect obligarea reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În concret, s-a arătat că deși pârâta a avut mici întârzieri la plata chiriei, la momentul la care a intenționat stingerea debitului restant, reclamanții au înțeles să stingă penalitățile aplicate ilegal, astfel încât plățile efectuate urmau altă destinație decât cea a stingerii debitului privind chiria restantă.
Mai mult, s-a arătat că nici chiria nu a fost corect calculată de reclamanți, după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză și că pârâta nu s-a opus admiterii în parte a acțiunii, astfel încât susținerea instanței conform căreia pârâta a căzut în pretenții prin raportare la disp. art.274 C.pr.civ. nu este corectă.
În plus,. s-a arătat că pârâta nu s-a opus să achite contravaloarea chiriei restante, cu condiția să fie corect calculată, motiv pentru care apreciază că prima instanță a respins în mod greșit cererea sa de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât această cheltuială a fost făcută din vina exclusivă a reclamanților, care nu au calculat corect chiria și au aplicat penalități nelegale, incorect calculate.
Totodată, recurenta pârâtă consideră că prima instanță trebuia să țină cont de faptul că acțiunea reclamanților a fost admisă în parte și că, prin urmare, disp. art.274 C.pr.civ. nu puteau fi aplicate în această modalitate.
În condițiile în care s-a apreciat că pârâta a căzut în pretenții trebuia să fie avut în vedere procentul cu care a căzut în pretenții, deoarece obligarea pârâtei a fost doar la o parte din suma solicitată de reclamanți, aceștia fiind de rea-credință, încercând să-i pună în sarcina și sume nedatorate stabilite nelegal.
Prin decizia civilă nr.1100/_ pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță în favoarea T. ului Specializat C. .
Dosarul a fost înregistrat la instanța specializată la data de 5 decembrie
2012.
La dosar a fost depusă întâmpinarea înregistrată de către pârâtă la data
de_ la dosarul cauzei față de recursul declarat de reclamanți, prin aceasta pârâta exprimându-și poziția procesuală în sensul respingerii recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamanții C. LOCAL AL M.
C. -N. și M. C. -N. împotriva sentinței civile nr.5939/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, instanța va analiza cu prioritate excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de C. Local C. -N., excepție ce urmează să fie respinsă, raportat la faptul că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 153,2 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 3 lei de către M. C. -N., obligația de plată a taxei judiciare de timbru fiind stabilită în solidar în sarcina reclamanților.
Analizând recursul declarat de cei doi reclamanți din perspectiva motivelor invocate, prin raportare la disp. art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul îl va respinge ca fiind nefondat, reținând faptul că ceea ce face obiectul recursului este doar soluția de respingere pronunțată de prima instanță față de pretențiile deduse judecății având ca obiect obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere solicitate prin cererea introductivă, majorări în cuantum de 3.688,50 lei calculate până la data de_ din perspectiva disp. art.26 alin.10 din Legea nr.273/2006, a prevederilor art.115 alin.5 din OG nr.20/2005 și a OG nr.92/2008.
Astfel, tribunalul apreciază că, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin contractul de închiriere nr.2146/453/_ încheiat între reclamantul C. Local C. -N. și pârâta SC P. S. s-a stabilit în sarcina părții pârâte, în situația neachitării la termen a obligației de plată a chiriei până cel târziu la data de 20 a lunii pentru luna precedentă, achitarea unor dobânzi și penalități legale în vigoare pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi lucrătoare aceleia când suma a devenit exigibilă (art.10 -
f. 7 dosar fond).
În baza acestei clauze contractuale, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere, majorări care au fost calculate însă prin raportare la normele legale aplicabile în materie fiscală, disp. art.115 C.pr.fiscală stabilind acest mod de calcul pentru majorări de întârziere fiscale, în condițiile în care obligația de plată a chiriei, obligație ce revenea pârâtei, nu avea natura unei obligații fiscale, ci natura unei obligații comerciale, îndeplinirea acesteia fiind supusă normelor de drept civil.
Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata unor majorări de întârziere aplicabile în materie fiscală, chiria datorată în temeiul contractului de închiriere neputând fi apreciată ca fiind un impozit sau taxă locală, astfel cum încearcă reclamanții prin motivele de recurs să acrediteze ideea.
Prin raportare la disp. art.248 din Legea nr.571/2003 cu modificările și completările ulterioare, în categoria impozitelor și taxelor locale se încadrează impozitul pe clădiri, pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, cea pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, impozitul pe spectacole, taxele hoteliere, taxele speciale și alte taxe locale. Ori, în cazul în speță, chiria stabilită contractual între reclamant și pârâtă nu poate fi încadrată în categoria obligațiilor reglementate de norma legală invocată.
Dispozițiile referitoare la majorările de întârziere reglementate de prev. art.115 din Legea nr.210/2005 nu sunt aplicabile în cazul în speță, întrucât referirea în cuprinsul art.10 din contract la penalitățile de întârziere aplicabile conform prevederilor legale în vigoare nu poate face trimitere la normele de natură fiscală, atâta timp cât convenția părților are o natură comercială și este supusă, pe cale de consecință, normelor de drept civil și comercial.
Dispozițiile reglementate de art.1 alin.1 din OG nr.92/2003 statuează asupra faptului că acestea reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale, nefiind aplicabile creanțelor datorate bugetului general ce rezultă din raporturi juridice contractuale cu excepția unor situații pe care legea le prevede în mod expres, limitativ, în alineatul 4, chiriile datorate în baza contractelor de închiriere pentru imobile neputându-se încadra în aceste excepții.
Susținerile recurenților conform cărora o derogare de la regimul de drept comun al oricărei creanțe bugetare, respectiv de la prevederile cuprinse în Codul de procedură fiscală trebuie să fie expresă și nu dedusă, sunt reale, însă dreptul comun în cazul în speță îl reprezintă dreptul civil și respectiv normele de natură comercială și nu legislația aplicabilă în materie fiscală, cum în mod eronat apreciază recurenții.
Debitoarea nu poate fi obligată la plata unor sume cu titlu de majorări de întârziere aplicabile în materie fiscală, atâta timp cât în cuprinsul contractului dintre părți nu s-au stabilit astfel de obligații în sarcina sa, clauzele interpretabile fiind interpretate în favoarea debitoarei.
Față de aceste considerente, recursul formulat de cei doi reclamanți se impune a fi respins ca fiind nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță de către pârâta SC P. S., tribunalul, prin raportare la disp. art.312 alin.1 și 3 C.pr.civ., ținând cont și de disp. art.274 C.pr.civ., îl va admite, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate și obligării reclamanților la plata parțială a cheltuielilor de judecată ocazionate la fond în cuantum de 400 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
Pentru a hotărî în acest sens se va avea în vedere faptul că în conformitate cu prevederile legale enunțate, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, în cazul în speță cererea formulată de reclamanți fiind admisă în parte, cuantumul chiriei solicitată prin cererea introductivă fiind de 11.190,45 lei, la care s-a adăugat suma de 3.688,5 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de_ în baza dispozițiilor Legii nr.210/2005.
Pentru stabilirea cuantumului chiriei la solicitarea pârâtei s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea contabilitate, expertiză prin intermediul căreia s-a stabilit că pârâta datorează reclamantei o chirie în cuantum de 11.053,30 lei pe perioada cuprinsă între lunile iulie 2005-_, sumă actualizată cu rata inflației (f.108 dosar fond).
Drept urmare, prima instanță a admis doar în parte cererea formulată de reclamanți în ceea ce privește plata chiriei, fiind respinse în integralitate pretențiile reclamanților referitoare la plata majorărilor de întârziere.
Pârâta nu s-a opus admiterii cererii formulată de reclamanți în ceea ce privește plata chiriei, solicitând însă instanței ca obligarea sa să se facă pentru un cuantum al chiriei stabilit în mod corect, arătând că reclamanții procedau la imputarea plății în mod incorect, la momentul efectuării plăților stingând în principal penalitățile calculate în mod nelegal, în baza unor dispoziții fiscale inacceptabile în speță.
Din această perspectivă, ținând cont de faptul că pârâta a achitat contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de 1.280 lei, precum și de faptul că aceasta nu a achitat contravaloarea chiriei datorată reclamanților, chirie care a fost în mod corect calculată, diferența față de suma solicitată de reclamanți prin cererea introductivă și cea stabilită de instanță fiind nesemnificativă, tribunalul nu-i va obliga pe reclamanți să achite cu titlu de cheltuieli de judecată vreun cuantum din suma reprezentând contravaloarea raportului de expertiză.
Pentru a hotărî în acest sens instanța a avut în vedere și faptul că prin
întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtă s-a solicitat respingerea în integralitate a petitului privind obligarea sa la plata majorărilor de întârziere, astfel încât pornind de la această poziție procesuală exprimată de parte neechivoc, stabilirea prin expertiza dispusă în cauză a unui obiectiv de a fi calculat cuantumul majorărilor de întârziere se apreciază că nu are nici un fel de relevanță și că solicitarea părții de a fi calculate și majorările, în condițiile în care aceasta se opunea în principiu acordării acestora întrucât s-a apreciat că nu se datorează, nu poate fi imputată reclamanților.
Drept urmare, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată constând în contravaloarea, chiar și parțială, a raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, urmând a fi însă acordat cuantumul reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 400 lei, dovada achitări acestuia de către pârâtă fiind făcută prin înscrisul depus la dosar în fața primei instanțe la fila 174.
T. ul va avea în vedere faptul că reclamanții au căzut în pretenții, întrucât solicitarea lor de obligare a pârâtei la plata majorărilor de întârziere nu a fost admisă de instanță, astfel încât în cauză sunt aplicabile disp. art.274 C.pr.civ. și se impune obligarea acestora la plata parțială a cheltuielilor de judecată ocazionate la fond de către pârâtă, cheltuieli care se circumscriu în limita onorariului avocațial achitat de aceasta.
În baza disp. art.274 C.pr.civ., ținând cont de faptul că recursul reclamanților a fost respins ca nefondat și de faptul că se va admite recursul declarat de pârâtă, cu consecința modificării în parte a hotărârii pronunțate de prima instanță în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în fața judecătoriei, reclamanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de pârâta intimată în recurs, în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge exceptia nelegalei timbrari a recursului formulat de recurentul
C. LOCAL AL M. C. -N. .
Admite recursul formulat de pârâta SC P. S. împotriva sentinței civile nr. 5939 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ și în consecință modifică în parte sentința în sensul obligării reclamanților la plata parțială a cheltuielilor de judecată ocazionate la fond în cuantum de 400 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de reclamanții C. LOCAL AL M. C.
-N. și M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 5939 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ .
Obligă reclamanții la plata în favoarea pârâtei SC P. S. a cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs în cuantum de 800 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
C. | C. D. | H. | M. | C. | B. T. B. |
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: Moș A., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 204/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 7478/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
