Decizia civilă nr. 5/2013. Obligatie de a face

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE NR. 5/2013

Ședința publică din data de 25 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR A. A. M. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de reclamantele J. C. G. C. S. - T. SS R. S. C. S., J. C. G. C. S. - T.

SS R., J. V. - C. G. S. (I. P. & C S. ) T. SS, I.

P. & C. S., T. SS și pârâtul M. C. -N., împotriva sentinței civile nr. 188 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., având ca obiect - obligația de a face.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurentele-reclamante au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, iar la data de_ recurentul-pârât a formulat concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 188 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele J. V. C. G. C. S. - T. SS R. - S. C. S., J. V. C. G. C. S. - T. SS R., J. V.

-C. G. S.p.A. (I. P. & C S.p.A) T. SSp.A., I. P. &

C.S. și T. SS în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N., iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 2.570.468,27 lei cu titlu de despăgubiri, sumă care este compusă din: 121.209,92 + TVA (30.418,83 lei), comision bancar suplimentar suportat de antreprenor; 620.874,05 lei, penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a facturilor; 86.178,68 lei, penalități de întârziere pentru emiterea cu întârziere a biletelor la ordin; 155.336,17 lei, penalități de întârziere datorate pentru confirmarea și plata cu întârziere a organizării de șantier; 1.129.531,53 lei + TVA (271.087,58 lei), profit nerealizat; 126.745,15 lei + TVA (30.418,83 lei), prejudiciu rezultat din plata DDE pentru lucrările neexecutate.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumei de 126.745,15 lei începând cu data formulării cererii de chemare în judecată,_, și până la momentul plății efective.

S-au respins restul pretențiilor bănești formulate de reclamante cu titlu de despăgubiri pentru neexecutarea contractului, precum și cererea de obligare a

pârâtului la plata sumei de 22.319.804,38 lei reprezentând valoarea biletelor la ordin care nu au fost emise de către pârât.

S-a constatat că pârâtul nu are dreptul de a solicita reclamantelor executarea lucrărilor de remediere pentru străzile pentru care termenul de garanție a expirat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de execuție de lucrări nr.48965/_ reclamanta J. C. G.

C. SpA - T. S. SpA, în calitate de executant, s-a obligat să execute și să finalizeze lucrările de reparație și modernizare străzi în municipiul C. -N., conform HCL nr.482/2003, modificată de HCL nr. 5/2004, beneficiar al lucrărilor fiind M. C. -N., în calitate de autoritate contractantă (f.31-44 dosarul Tribunalului C. ).

Părțile au convenit că prețul pentru finanțarea contractului este de 240.391.212,6 lei, iar dispozițiile art.2.3 din contract au fost modificate ulterior, prin actele adiționale nr.3/2010, nr.5/2010, nr.6/2010, nr.7/2010, nr.8/2010 și nr. 9/2010, valoarea finală a contractului fiind de 274.300.000 lei, preț care include TVA (f.48-51, 52-55 din dosarul Tribunalului C. ).

Lucrările contractate trebuiau să fie finalizate în termen de 48 de luni de la data intrării în vigoare a contractului, însă prevederile art.3 din contract au suferit modificări prin actul adițional nr.2/2009, convenindu-se ca finalizarea lucrărilor să se facă până la data de 31 decembrie 2010, conform HCL nr. 201/2010 (f.49 dosarul Tribunalului C. ).

Prin HCL nr.201/_ Consiliul Local al M. ui C. -N. a aprobat continuarea și finalizarea lucrărilor aferente contractului nr.48965/_, în ceea ce privește lucrările pentru care au fost emise ordine de începere anterioare datei de_, data aprobată prin HCL nr.347/2009, până la data de 31 decembrie 2010 (f.50 dosarul Tribunalului C. ).

Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanta, prevalându-se de disp. art.969, art. 970, art. 1.073 și art. 1.082 C.civ., a solicitat obligarea pârâtei să îi repare prejudiciul rezultat din refuzul de a debloca garanția de bună execuție, prejudiciu care a fost evaluat la suma de 121.426,23 lei, conform ultimei precizări a valorii obiectului cererii de chemare în judecată depusă la dosar la termenul de judecată din data de_ .

În conformitate cu prevederile art.11 din contractul de execuție de lucrări încheiat între părți, executantul avea obligația de a constitui o garanție de bună execuție, cuantumul acesteia fiind de 5% din prețul contractului. Constituirea garanției s-a făcut prin scrisoare de garanție bancară, care a reprezentat o anexă a contractului, după cum rezultă din disp. art.11.2.1 din contract. Autoritatea contractantă avea obligația de a restitui garanția de bună execuție în proporție de 70% în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu au fost ridicate până la acea dată pretenții asupra garanției, iar riscul pentru vicii ascunse era minim, iar diferența de 30% urma să fie eliberată la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepție finală.

A apreciat tribunalul că din clauzele contractuale care reglementează garanția de bună execuție a contractului nu rezultă cu certitudine dacă restituirea garanției urma să se realizeze la recepția terminării lucrărilor pentru fiecare stradă în parte sau la recepția realizată la momentul finalizării tuturor lucrărilor, însă prin art.16.4 din contract părțile au convenit că recepția se poate

face și pentru părți din lucrare, distincte din punct de vedere fizic și funcțional.

Tribunalul a reținut și faptul că la momentul la care a fost realizată concilierea prealabilă, în conformitate cu disp. art.7201 C.pr.civ., între părți a fost încheiat un proces-verbal de conciliere (f.68-72 din dosarul Tribunalului C.

), în cadrul căruia pârâtul, în calitate de beneficiar, a arătat că este de acord cu restituirea garanției și cu faptul că termenul de garanție a fost împlinit, deoarece a început să curgă, după caz, fie de la momentul înregistrării notificării transmise de antreprenor către primărie (în cazul în care situația de lucrări finală a fost transmisă anterior notificării), fie la momentul la care antreprenorul a înregistrat la primărie situația de lucrări finală, pe fiecare stradă, acceptată de consultant. De asemenea, beneficiarul a arătat că recepția la finalizare s-a făcut individual, pe fiecare stradă în parte, pentru toate cele 266 de străzi.

Față de situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat că pârâta în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract de eliberare a garanției de bună execuție în conformitate cu clauzele inserate la art.11.3, iar prejudiciul pretins de către reclamantă constă în comisionul bancar suplimentar plătit de către antreprenor băncii la care a fost indisponibilizată garanția.

Prin expertiza contabilă efectuată în cauză (f.269-457 vol.I) și din răspunsurile la obiecțiunile sau completările solicitate de către reclamantă (f.67-

123 vol.IV), expertul desemnat a arătat că pentru obținerea garanției de bună execuție antreprenorul a contractat un credit monetar de la o bancă din Italia pentru care datora un comision de 0,7% pentru fiecare an sau fracțiune de an. În urma calculării valorii garanției de bună execuție ce trebuia restituită și comisionului bancar datorat de reclamantă pentru neemiterea la timp a scrisorii pentru diminuarea acestei garanții, expertul a stabilit că valoarea prejudiciului cauzat reclamantei este de 121.209,92 lei, sumă la care se adaugă TVA (f.305- 318 vol.I, f.69 vol.IV).

Reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația contractuală de a elibera garanția de bună execuție, aceasta este ținută să repare prejudiciul cauzat reclamantelor, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 969, art. 1073 și art. 1.082 c.civ., motiv pentru care cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 121.426,23 lei a fost admisă în parte, în limita sumei stabilite de către expert, respectiv 121.209,92 lei și TVA în cuantum de 30.418,83 lei.

Reclamantele au pretins de la pârât și repararea prejudiciului rezultat din întârzierea la plată a unor facturi emise de către antreprenor, prejudiciu evaluat de reclamante la suma de 839.661,87 lei, conform ultimei precizări a cererii depuse la dosar la data de_ .

Modalitățile de plată a prețului au fost reglementate prin art.18 din contract, stabilindu-se că achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de maxim 45 de zile de la emiterea facturii de către acesta. Achizitorul s-a obligat să achite 50% din valoarea facturilor emise cu ordin de plată în termenul prevăzut la art.18.2, iar pentru diferența de 50% urma să emită bilete la ordin la scadența prevăzută în graficul de eșalonare, adică 4 ani.

Prin art.18.2 din contract părțile au stabilit că dacă achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzută la art.18.1, executantul are dreptul de a sista executarea lucrărilor sau de a diminua ritmul execuției.

Părțile au înțeles să evalueze prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a obligației de plată, prin dispozițiile art.23.2 inserându-se o clauză penală conform căreia în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la clauza 18.2, acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,02% pe zi din plata neefectuată.

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză expertul a stabilit care au fost facturile a căror valoare nu a fost achitată la scadență (f.365- 674 vol. II), valoarea totală a facturilor care nu au fost achitate la scadență fiind

de 73.914.577,08 lei, iar jumătate din valoarea acestor facturi care trebuia achitată prin ordine de plată a fost stabilită la suma de 36.464.637,42 lei. Expertul a stabilit valoarea penalităților de întârziere la 839.661,87 lei, având în vedere o scadență de 45 de zile de la emiterea facturii. Și reclamantele au susținut prin cererea de chemare în judecată faptul că plata a 50% din valoarea facturilor trebuia să se facă în 45 de zile de la emiterea acestora.

Analizând clauzele contractuale, tribunalul a reținut că obligația de plată a 50% din valoarea facturilor emise era scadentă la 75 de zile de la emiterea facturilor, acest termen fiind compus din cele 45 de zile prevăzute la art.18.1, precum și din cele 30 de zile prevăzute la art.18.2, intenția părților fiind clară, în sensul că emiterea ordinelor de plată trebuia să se facă în termenul prevăzut la art.18.2, clauză care se referă la neplata facturilor în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art.18.1. Deși prevederile art.23.2 din contract stabilesc că achizitorul datorează penalități în cazul în care nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art.18.2, tribunalul consideră că acest termen de 28 de zile nu prelungește perioada de scadență a facturilor, ci reprezintă un termen stabilit în favoarea debitorului în cadrul căruia acesta are posibilitatea de a efectua plata, iar în cazul în care plata nu este făcută în acest termen se naște obligația de plată a penalităților de întârziere de la data scadenței, astfel cum aceasta a fost stabilită prin art.8.1 și 8.2 din contract.

Pârâtul, prin notele de ședință depuse la dosar (f.365-374 vol.I), a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, însă în susținerea acestei excepții pârâtul nu a înțeles să indice care este suma prescrisă și facturile aferente penalităților de întârziere prescrise, astfel încât instanța nu a avut la dispoziție elemente de fapt suficiente pentru a analiza această excepție. Pe de altă parte, s-a reținut și faptul că pârâtul a fost decăzut din dreptul de a depune

întâmpinare, respectiv de a formula apărări și a invoca excepții cu privire la litigiul dedus judecății, deoarece nu a înțeles să-și exercite drepturile procedurale puse la dispoziție de legiuitor până la data de_ (f.36-37 vol.I).

Tribunalul a reținut că din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă faptul că pârâtul a achitat cu depășirea datei scadenței valoarea de 50% din facturile emise, încălcând astfel obligațiile contractuale care au forță obligatorie între părți conform disp. art.969 C.civ., născându-se în sarcina acestuia obligația de a repara prejudiciul cauzat prin plata penalităților de întârziere, astfel cum au fost stabilite de către părți prin clauza penală

inserată în contract.

Pretențiile reclamantelor în ceea ce privește penalitățile de întârziere au fost admise în parte, cu luarea în calcul a faptului că obligația de plată era scadentă în termen de 75 de zile de la emiterea facturi și nu în termen de 45 de zile, astfel cum au susținut reclamantele și cum a avut în vedere și expertul la calcularea valorii finale a penalităților.

Valoarea totală a facturilor achitate cu întârziere a fost stabilită de expert ca fiind de 36.464.637,42 lei și aplicând la această sumă procentul penalităților de întârziere de 0,02% rezultă că valoarea penalităților pentru fiecare zi este de 7.292,92 lei. Această sumă se înmulțește cu 30 de zile care reprezintă intervalul de timp ce nu a fost avut în vedere de expert ca reprezentând parte a scadenței, iar valoarea de 218.787,82 lei se va scădea din valoarea totală a penalităților calculate de expert, cu luarea în calcul a unei scadențe de 45 de zile, respectiv 839.661,87 lei, astfel încât valoarea finală a penalităților de întârziere pe care pârâtul le datorează reclamantelor este de 620.874,05 lei, în această limită fiind admisă cererea reclamantelor sub acest aspect.

După cum s-a reținut anterior, părțile au convenit ca pentru 50% din valoarea facturilor emise plata să se facă prin bilete la ordin cu scadență la data prevăzută în graficul de eșalonare, respectiv 4 ani.

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că pârâtul a emis bilete la ordin pentru jumătate din valoarea facturilor emise de către reclamante, o parte din aceste bilete la ordin fiind emise cu întârziere (f.87- 95 vol.IV).

În conformitate cu disp. art.6 alin.4 din OUG nr.75/2009, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv_, nu s-au mai putut face plăți din conturile deschise la Trezoreria statului pe bază de bilete la ordin, cu excepția celor dispuse pe bază de bilet la ordin emise anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Raportat la această dispoziție legală, după data de_ pârâtul nu a mai avut posibilitatea de a emite bilete la ordin ca instrumente de plată a obligațiilor contractuale asumate, între părți purtându-se discuții cu privire la modificarea contractului în ceea ce privește modalitatea de plată stabilită prin emiterea biletelor la ordin.

Pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OG nr.75/2009 pârâtul avea obligația contractuală de a emite bilete la ordin cu scadența de plată la 4 ani, emiterea acestor bilete, în lipsa altor clauze contractuale contrare, urmând a se face în termenul de 45 de zile de la emiterea facturii prevăzut de art.18.1 din contract. Termenul de 30 de zile la care face trimitere art.18.2 din contract are în vedere numai plata a 50% din facturile emise, plată care urma să se efectueze prin ordine de plată și nu se referă și la emiterea biletelor la ordin în același interval de timp.

Având în vedere situația întocmită de expert și redată în anexa nr.27 din completarea raportului de expertiză)f.87-95 din vol. IV), tribunalul a reținut că au fost emise cu întârziere biletele la ordin pentru facturile menționate la pozițiile 1- 31, valoarea penalităților de întârziere calculate pentru aceste facturi fiind de 86.178,68 lei. Astfel, ultima factură avută în vedere a fost emisă la data de _

, scadența acesteia fiind anterioară intrării în vigoare a OUG nr.75/2009, astfel încât până la această dată achizitorul avea obligația contractuală de a emite biletele la ordin. Pentru facturile fiscale emise de reclamante după data de_ obligația pârâtului de a emite bilete la ordin a devenit scadentă după intrarea în vigoare a OUG nr.75/2009, astfel încât pentru aceste facturi nu a mai existat cadrul legislativ pentru a fi emise bilete la ordin.

Tribunalul a apreciat că pentru biletele la ordin care, conform clauzelor contractuale, ar fi trebuit emise după data de_, pârâtul nu mai datorează penalități de întârziere, cuantumul penalităților limitându-se la suma de 86.178,68 lei aferentă biletelor la ordin emise cu întârziere anterior datei menționate.

Pe lângă penalitățile de întârziere solicitate pentru emiterea cu întârziere a biletelor la ordin, penalități în cadrul cărora reclamantele au înțeles să includă și intervalul de timp scurs după intrarea în vigoare a OUG nr.75/2009, s-a solicitat și suma pentru care pârâtul ar fi trebuit, în situația în care ar fi existat un cadru legislativ favorabil, să emită bilete la ordin.

Tribunalul a reținut, însă, că această cerere a reclamantelor este neîntemeiată, deoarece prin prevederile art.18.1 din contract părțile au stabilit care este termenul în care trebuiau emise biletele la ordin ca și documente de plată, însă, conform aceleiași clauze din contract, scadența biletelor la ordin era de 4 ani de la momentul emiterii acestora. Intrarea în vigoare a OUG nr.75/2009 nu exonerează M. C. -N. de obligația de plată a prețului contractului, însă această obligație trebuie onorată la scadență. Chiar și în situația în care nu ar fi fost adoptată OUG nr.75/2009, reclamantele și-ar fi încasat contravaloarea

biletelor la ordin numai în termen de 4 ani de la emiterea acestora, astfel încât prin faptul că pârâtul nu mai are posibilitatea să emită aceste bilete la ordin nu a fost cauzat un prejudiciu reclamantelor, executarea contractului urmând a se face la scadență, în conformitate cu dispozițiile dreptului comun.

Astfel, obligația de plată a 50% din valoarea facturilor emise de reclamante își are scadența la 4 ani de la momentul emiterii facturilor. În condițiile în care pentru facturile emise după data de_ scadența de plată nu a fost îndeplinită la momentul formulării cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că reclamantele nu dețin o creanță exigibilă pentru suma de 22.319.804,38 lei, această cerere fiind respinsă, precum și penalitățile de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 4.604.272,66 lei.

Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantele au solicitat și plata sumei de 1.427.806,99 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin neconfirmarea de către pârât a organizării de șantier și nedecontarea cheltuielilor aferente acesteia.

Tribunalul a reținut că în contract nu există o clauză expresă privind modalitatea de plată a cheltuielilor efectuate de executant pentru organizarea de șantier, însă având în vedere devizul ofertă făcut de executant (f.218 din dosarul Tribunalului C. ), care face parte integrantă din contractul de executare conform art.4, rezultă că valoarea ofertată de către executant include și valoarea organizării de șantier. Pe de altă parte, pârâtul a recunoscut prin procesul-verbal de conciliere încheiat la data de_ că este de acord să plătească suma solicitată, după confruntarea situațiilor de lucrări aferente

Suma pretinsă cu titlu de cheltuieli aferente organizării de șantier a fost achitată de către pârât în cursul soluționării litigiului, reclamantele menținându- și cererea sub acest aspect numai cu privire la plata penalităților de întârziere aferente acestor sume, penalități care au fost calculate atât de către reclamante, cât și de către expertul contabil, prin raportare la nivelul dobânzii legale.

Având în vedere că pârâtul și-a executat cu întârziere obligația de plată a cheltuielilor aferente organizării de șantier, în conformitate cu disp. art.969 C.civ. și art. 1.082 c.civ. acesta are obligația de a repara prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a obligației de plată, prejudiciu care se calculează la nivelul dobânzii legale pretinse de reclamante pentru a acoperi prejudiciul cauzat acestora prin lipsa de folosință a sumelor neachitate, valoarea dobânzii fiind de 155.336,17 lei (f.97-114 vol.IV). Calculul dobânzii legale s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 3 din OG nr. 9/2000, care stabilesc că în materie comercială, dobânda legală se calculează la nivelul dobânzii de referință a BNR. Acest act normativ a fost abrogat prin OUG nr. 13/2011 care a intrat în vigoare la data de_, iar expertul contabil a aplicat dispozițiile OG nr. 9/2000 pentru întreg intervalul de timp pentru care se datorează dobânda legală, deși pentru intervalul_ -_ trebuia aplicat un cuantum al dobânzii penalizatoare calculat prin raportare la nivelul dobânzii de referință a BNR la care se adaugă 4 puncte penalizatoare, conform art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011. Având în vedere că nu a fost criticat modul de calcul al dobânzii pentru intervalul_ -_, iar reclamantele au precizat valoarea pretențiilor la nivelul dobânzii astfel cum a fost stabilit de către expert, instanța va respecta principiul disponibilității reclamantelor și va acorda dobânda în cuantumul solicitat.

Reclamantele au susținut că prin prelungirea termenului de execuție a contractului au fost cauzate cheltuieli suplimentare compuse din cheltuieli aferente cu salarizarea personalului, chiria locuințelor personalului, transportul personalului, amortizarea mijloacelor fixe, închirierea echipamentelor, utilajelor și sediului, cheltuieli cu asigurările auto, cu rovinietele, cu asigurarea echipamentelor și utilajelor, cheltuieli cu combustibilul și consumul vehiculelor,

precum și cheltuieli cu paza, valoarea acestora fiind de 14.889.326 lei, conform precizării de acțiune depuse la ultimul termen de judecată.

Tribunalul a reținut că în forma inițială a contractului s-a prevăzut că durata de execuție a lucrărilor este de 48 de luni de la încheierea contractului. Însă, prin actele adiționale nr.2 și nr.4 ale contractului părțile, de comun acord, au prelungit termenul de execuție până la_, iar apoi până la_ .

Executantul a fost de acord cu această modificare a termenului de execuție și, implicit, cu faptul că prețul estimat de executare a lucrărilor este același. Cheltuielile solicitate de către reclamante în cadrul acestui capăt de cerere reprezintă cheltuieli care intră în prețul total al contractului, printre clauzele contractuale neexistând reglementări care să permită executantului să solicite cheltuieli suplimentare în cazul modificării termenului de execuție prin acordul părților.

Este adevărat că prin art.15.1 lit.c din contract părțile au prevăzut că executantul are posibilitatea de a prelungi termenul de execuție a lucrărilor în situația în care întârzierea în executare nu se datorează culpei acestuia și nu este rezultatul încălcării contractului de către executant, însă această clauză nu exclude dreptul părților de a modifica, de comun acord, în afara situației expres prevăzute, prelungirea perioadei de execuție a contractului. Faptul că inițiativa prelungirii duratei de execuție a aparținut pârâtului și a fost concretizată prin adoptarea HCL nr.347/_ și HCL nr.201/_, nu justifică pretenția reclamantelor de reparare a prejudiciului pretins, în condițiile în care acestea au fost de acord cu modificarea contractului.

Cu privire la cererea formulată de reclamante prin care au solicitat repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli sociale acceptate și nedecontate în cuantum de 1.015.786,32 lei, tribunalul a reținut că în oferta financiară a executantului care face parte integrantă din contract (f.275 din dosarul Tribunalului C. ) s-a prevăzut la capitolul "cheltuieli directe"; o valoare a CAS de 25%, deși în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare valoarea CAS era de 22%. Pretențiile formulate de reclamante vizează diferența dintre CAS plătit de către pârât în procent de 22% din valoarea manoperei și CAS inclus în oferta executantului în procent de 25%. Această diferență este justificată de către reclamante prin necesitatea acoperirii cheltuielilor directe legate de personal, respectiv valoarea contractelor de asigurare pentru accidente, valoarea tichetelor de masă, precum și alte cheltuieli directe legate de personal.

În ceea ce privește valoarea contractelor de asigurare, tribunalul a reținut că din prevederile art.20.1 din contract rezultă că executantul avea obligația de a încheia, înainte de începerea lucrărilor, o asigurare ce va cuprinde toate riscurile care ar putea apărea privind lucrările executate, utilajele, instalațiile de lucru, echipamentele, personalul propriu, precum și daunele sau prejudiciile aduse terțelor persoane fizice sau juridice. Contravaloarea primelor de asigurare urma a fi suportată de către executant din capitolul "cheltuieli indirecte";.

Raportat la această prevedere contractuală, tribunalul a reținut că este neîntemeiată susținerea reclamantelor conform căreia aceste cheltuieli de asigurare pentru accidente ar fi trebuit suportate din valoarea CAS de 25%.

În ceea ce privește tichetele de masă, instanța de fond a reținut că acestea au fost menționate în oferta făcută de executant ca și cheltuială directă, însă nu s-a indicat și o valoare a acestora, ceea ce duce la concluzia că valoarea tichetelor de masă nu a fost inclusă în prețul contractului. De asemenea, s-a reținut și faptul că valoarea CAS reprezintă o parte componentă a cheltuielilor directe și nu există nici o clauză contractuală din care să rezulte că această valoare ar include,

la rândul său, și alte cheltuieli directe.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că în toate situațiile de lucrări care au fost întocmite de executant, cotele procentuale de CAS au fost menționate în limita a 22%, ceea ce duce la concluzia că, în realitate, executantul a avut în vedere valoarea CAS de 22%, conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului.

Diferența de 3% pretinsă de reclamante și justificată prin necesitatea acoperirii cheltuielilor directe legate de personal nu poate fi acordată cu titlu de prejudiciu contractual cauzat printr-o eventuală executare necorespunzătoare a contractului din partea pârâtului.

Este adevărat că normele de drept fiscal care reglementează plata CAS sunt obligatorii în raporturile dintre contribuabili și autoritățile statului, însă din oferta făcută de executant nu rezultă faptul că eventualele cheltuieli cu asigurările sociale ar cuprinde, pe lângă valoarea impusă de lege de 22%, și alte componente. După cum s-a reținut anterior, cheltuielile pentru asigurarea de accidente și cele necesare tichetelor de masă nu fac parte din cheltuielile de asigurări sociale și nu se justifică plata acestora prin includerea în diferența dintre CAS prevăzută de lege și CAS menționat de executant în oferta contractuală, astfel încât cererea reclamantelor având ca obiect suma de 1.015.786,32 lei este neîntemeiată.

În cuprinsul ofertei pe care executantul a făcut-o s-a prevăzut realizarea unui profit de 10% din valoarea contractului și, raportat la faptul că executantul nu a fost în măsură să realizeze profitul aferent lucrărilor neexecutate din culpa pârâtului, s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat în limita sumei de 1.129.531,53 lei plus TVA.

Prin HCL nr.201/_ s-a limitat obiectul contractului, stabilindu-se că urmează a fi finalizate numai lucrările pentru care au fost emise ordine de începere anterior datei de 31 iulie 2010, această modificare a contractului fiind inserată în actul adițional nr.4/_ .

Tribunalul a apreciat că, deși a intervenit o modificare a obiectului contractului, această modificare nu exclude răspunderea contractuală a pârâtului care nu a înțeles să emită ordine de începere a lucrărilor pentru toate străzile contractate, cu respectarea clauzelor contractuale privind punerea la dispoziție a întregii documentații necesare. Pârâtul și-a încălcat obligația contractuală de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație necesară pentru a executa lucrările, inclusiv ordinele de începere a lucrărilor, anterior modificării obiectului contractului. Conform art.13.3 din contract, achizitorul trebuia să pună la dispoziție documentația necesară la termenele stabilite prin graficul de execuție a lucrării, iar în condițiile în care pârâtul nu a dovedit în cauză faptul că a respectat graficul de execuție până la momentul la care s-a impus modificarea obiectului contractului, răspunderea contractuală a acestuia în temeiul art. 969 și art. 970 c.civ. este justificată. În situația în care ordinele de începere a lucrărilor pentru lucrările contractate ar fi fost emise până la data de_, nu s-ar mai fi impus modificarea obiectului contractului și a duratei de execuție.

Față de cele reținute, instanța de fond a considerat ca fiind întemeiată cererea reclamantelor și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1.129.531,53 lei + TVA (271.087,58 lei), cu titlu de profit nerealizat.

În conformitate cu prev. art.12.1 din contract, executantul avea obligația să elaboreze faza de proiectare DDE pentru obținerea autorizațiilor de construire și având în vedere că executantul a întocmit documentațiile necesare pentru un număr de străzi care nu au mai putut fi executate ca urmare a modificării obiectului contractului, s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin plata contravalorii elaborării detaliilor de execuție, prejudiciu estimat la valoarea de

263.674,38 lei, sumă la care se adaugă dobânda legală în cuantum de 32.210,75 lei.

Tribunalul a reținut că prin adresa nr.55817/441/_ M. C. -N. a solicitat întocmirea documentației necesare în vederea obținerii autorizației de construire pentru străzile T. Brediceanu, Magaziei, Rarău, E. Lovinescu, N. Pătrașcu, Oradiei, Tăbăcarilor, Pripor, Brăila, Dejului, Anina, I. Vulcan, Viile Nădășel, Breaza, Odobești, P. Poienaru, Banatului, I. G., A. Davila, Alunului, Aleea Scărilor, M. Eliade, Vântului, Cosminului, Diaconul Coresi, Adonici, Povârnișului, Ion Neculce, Pomet, Iasomiei, T. Vladimirescu, Spătarul Milescu și Oașului (f.303 din dosarul Tribunalului C. ). Prin adresa nr. 89326/441/_

f.304 din dosarul Tribunalului C. ) Primăria M. ui C. -N. a solicitat executantului începerea demersurilor pentru executarea lucrărilor pe străzile Petrache Poienaru, Viile Nădășel, Constantin Nottara, Odobești și Uliului și s-a solicitat revizuirea DDE-urilor aferente străzilor Vântului și Postăvarul. De asemenea, prin adresa nr.114468/_ pârâtul solicită executantului întocmirea DDE-urilor pentru străzile Viile Nădășel, Petrache Poienaru, Odobești, Postăvarul, Vântului, Povârnișului, Constantin Nottara, Uliului, Eugen Lovinescu, G-ral Ghe. Pomuț, Adonici și N. Pătrașcu (f.305 din dosarul Tribunalului C. ).

În anexa nr.29 a raportului de expertiză (f.402-403 vol.I), precum și prin înscrisul de la fila 307 din dosarul Tribunalului C., se menționează străzile pentru care a fost elaborat proiectul DDE, însă lucrările de executare a acestor străzi nu au mai fost realizate. Atât în înscrisul întocmit de reclamante, cât și în raportul de expertiză întocmit în cauză s-au stabilit costurile de proiectare a DDE-urilor pentru străzile nereabilitate la nivelul sumei de 214.138,36 lei, la care se adaugă TVA aferent de 51.393,21 lei.

În urma verificării străzilor pentru care pârâtul a solicitat întocmirea documentației necesare emiterii autorizației de construire, documentație care include și proiectarea DDE, tribunalul reține că din lista străzilor nereabilitate doar pentru o parte din străzi s-a solicitat întocmirea documentațiilor menționate. Este vorba de străzile Oradiei, Breaza, Viile Nădășel, Povârnișului, Tăbăcarilor, Cosminului, Banatului, Dejului, G-ral Ghe. Pomuț și Uliului, valoarea lucrărilor fiind de 8.449.677,21 lei. În urma aplicării costului de proiectare a DDE-urilor de 1,5% rezultă un costul suplimentar pentru elaborarea acestora a fost de 126.745,15 lei la care se adaugă TVA de 30.418,83 lei.

Din anexa 2 la formularul de ofertă (f.299 din dosarul Tribunalului C. ) rezultă că în cheltuielile cu lucrările aferente contractului au fost incluse și costurile DDE, procentul acestora fiind de 1,5% din costul lucrărilor.

Tribunalul a reținut că executarea DDE-urilor reprezenta o fază anterioară începerii executării lucrărilor, deoarece acestea trebuiau întocmite înainte de emiterea autorizațiilor de construire, astfel încât executarea acestor lucrări de proiectare nu era condiționată de emiterea de către beneficiar a ordinului de începere a lucrărilor.

Executantul a făcut dovada faptului că a întocmit documentațiile necesare DDE-urilor prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, motiv pentru care s-a apreciat că pârâtul este ținut, conform clauzelor contractuale, să realizeze plata contravalorii acestor documente, însă numai în limita sumei de 126.745,15 lei la care se adaugă TVA de 30.418,83 lei, care reprezintă contravaloarea DDE-urilor întocmite pentru străzile pentru care a existat o solicitare expresă din partea beneficiarului.

Pentru celelalte străzi ce nu au fost reabilitate, dar pentru care s-a pretins de către reclamante elaborarea fazei de proiectare DDE, tribunalul a reținut că, în lipsa unei solicitări de întocmire a acestei documentații din partea pârâtului, ar fi

trebuit să se dovedească faptul că acestea au fost întocmite cu respectarea clauzei inserate la art.12.1 din contract, respectiv cu minim 45 de zile înainte de data preconizată pentru începerea lucrărilor, dovadă care nu a fost făcută.

Deoarece pentru sumele pretinse cu titlu de contravaloare a lucrărilor de proiectare DDE nu au fost emise facturi, nu s-a putute stabili scadența de plată a acestora, conform termenilor impuși de art.18-1 și 18.2 din contract, astfel încât dobânda legală solicitată de către reclamante se va datora de la data formulării cererii de chemare în judecată, cuantumul dobânzii legale urmând a se aplica la suma globală acordată de instanță și nu în mod separat, pentru valoarea proiectului aferent fiecărei străzi. Temeiul de drept al dobânzii penalizatoare acordate îl reprezintă dispozițiile art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011.

Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantele au solicitat obligarea pârâtului și la suportarea unor cheltuieli pe care executantul le-a făcut în numele beneficiarului. S-a susținut că, potrivit contractului și documentației de licitație, respectiv art.13.3 din contract, pârâtului îi revenea obligația de a verifica tehnic calitatea documentației și de a expertiza tehnic străzile înainte de elaborarea detaliilor de execuție. Reclamantele au susținut că beneficiarul nu a executat aceste obligații, fapt ce a determinat executantul să încheie contracte cu persoane juridice specializate având ca obiect efectuarea unor prestații, sens în care au fost depuse la dosar facturile fiscale emise pentru serviciile prestate (f.388-391 din dosarul Tribunalului C. ).

Temeiul de drept al pretențiilor formulate în limita sumei de 77.902,48 lei și dobânda aferentă îl reprezintă răspunderea civilă contractuală a pârâtului, astfel cum aceasta este reglementată de disp. art.969 C.civ.

Tribunalul a apreciat că, deși sumele pretinse au legătură cu contractul încheiat între părți, acestea trebuind suportate de către beneficiar, totuși răspunderea pârâtului pentru plata acestor sume nu-și are izvorul în contract, ci într-un fapt juridic licit, respectiv îmbogățirea fără justă cauză. Astfel, mărirea patrimoniului pârâtului prin neplata unor sume datorate în temeiul contractului și diminuarea patrimoniului executantului prin suportarea acestor cheltuieli este lipsită de temei juridic. Este adevărat că repararea prejudiciului cauzat prin îmbogățirea fără just temei are un caracter subsidiar, în sensul că o astfel de modalitate este pusă la dispoziția celui sărăcit numai atunci când nu are la dispoziție o altă acțiune în justiție, însă acțiunea în răspundere contractuală a pârâtului nu acoperă prejudiciul pretins de reclamante. În temeiul răspunderii contractuale s-ar fi putut solicita executarea obligațiilor de către pârât sau repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea culpabilă a acestor obligații, însă executarea obligațiilor contractuale de către o parte care nu era ținută a le executa generează dreptul acestei din urmă părți să-și recupereze pierderea suferită pe un alt temei decât cel contractual.

Față de aceste considerente, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 77.902,48 lei și dobânda aferentă.

În conformitate cu disp. art.111 C.pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Reclamantele au solicitat să se constate inexistența dreptului pârâtului de a cere antreprenorului executarea de lucrări de remediere pentru străzile la care termenul de garanție a expirat ca urmare a împlinirii termenului contractual de garanție calculat în funcție de momentul recepției.

În conformitate cu prevederile art.16 din contractul încheiat între părți, la finalizarea lucrărilor executantul avea obligația de a notifica în scris achizitorul că sunt îndeplinite condițiile de recepție, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepție. Pe baza situațiilor de lucrări executate confirmate și a constatărilor

efectuate pe teren, achizitorul urma să aprecieze dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a convoca comisia de recepție. Această comisie avea obligația de a constata stadiul îndeplinirii contractului și în funcție de constatările făcute, achizitorul avea dreptul de a aproba sau de a respinge recepția. Părțile au convenit că recepția se poate face și pentru părți din lucrare, distincte din punct de vedere fizic și funcțional, ceea ce înseamnă că recepția se putea face și separat pentru fiecare stradă executată.

Conform art.11.3 din contract, trebuia întocmit un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și un proces-verbal de recepție finală la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, această garanție fiind limitată la 3 ani de la data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Din procesul-verbal de conciliere directă încheiat la data de_ rezultă că pârâtul a recunoscut faptul că recepția de finalizare a lucrărilor s-a făcut individual, pe fiecare stradă în parte, pentru toate cele 266 de străzi. În același timp pârâtul a fost de acord cu restituirea garanției și cu faptul că termenul de garanție a fost împlinit, acest termen începând să curgă fie la momentul înregistrării notificării transmise de antreprenor, în cazul în care situația de lucrări finală a fost transmisă anterior notificării, fie la momentul în care antreprenorul a înregistrat

la primărie situația de lucrări finală pe fiecare stradă acceptată de consultant.

Raportat la această susținere provenită de la pârât, tribunalul a reținut că anterior demarării litigiului, în procedura prealabilă a concilierii directe, părțile au convenit asupra faptului că termenul de garanție a lucrărilor a fost împlinit, fapt ce determină inexistența dreptului beneficiarului lucrării de a mai pretinde remedierea lucrărilor executate în temeiul contractului nr. 48965/_ .

Față de aceste considerente, instanța de fond a admis această din urmă cerere a reclamantelor și a constatat că pârâtul nu are dreptul de a solicita reclamantelor executarea lucrărilor de remediere pentru străzile pentru care termenul de garanție a expirat. În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat căi de atac atât reclamantele J. C. G. C. S. - T. SS R. S. C. S., J. C. G. C. S. - T.

SS R., J. V. - C. G. S. (I. P. & C S. ) T. SS, I. P.

& C. S., T. SS cât și pârâtul M. C. -N. reprezentat prin PRIMAR

În privința apelului, recalificat în recurs, declarat de pârâtul M. C. -N. reprezentat prin PRIMAR, instanța a invocat excepția tardivității pentru considerentele ce vor fi expuse ulterior.

În recursul formulat de către reclamantele J. C. G. C. S. - T. SS R. S. C. S., J. C. G. C. S. - T. SS R., J. V. -

C. G. S. (I. P. & C S. ) T. SS, I. P. & C. S., T. S.

se solicită
obligarea pârâtului la plata sumei de:
1. 26.924.077,04 lei, calcul efectuat până la data de 15 ianuarie 2013, compusă din:
  - suma de 22.319.804,38 lei reprezentând contravaloarea obligațiilor executate și neplătite pentru care nu s-au mai emis bilete la ordin potrivit Contractului;
  - suma de 4.604.272,66 lei, cu titlu de penalități datorate pentru emiterea cu întârziere a biletelor la ordin, sumă care trebuie actualizată la data plății efective, conform formulelor de calcul stabilite de către expert.
2. 16.396.288,82 lei, calcul efectuat până la data de 15 ianuarie 2013, reprezentând prejudiciul global cauzat Antreprenorului prin neexecutarea Contractului; Prin defalcarea sumei globale pentru fiecare tip de prejudiciu, supă cum urmează:
  - suma de 14.889.326 Iei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a prelungirii duratei de execuție a Contractului;
  - suma de 36.214,29 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a executării parțiale a Contractului;
  - suma de 1.015.786,32 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neplății cheltuielilor sociale la valoarea ofertată;
  - suma de 218.787,82 Iei, reprezentând prejudiciul cauzat de întârzierea la plată a unor facturi emise de către Antreprenor;
  - suma de 108.367,58 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a elaborării detaliilor de execuție pentru străzile care nu au mai fost executate, la care se adaugă dobândă în cuantum de 32.210,75 lei;
  - suma de 268,22 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a refuzului deblocării garanției de bună execuție constituită de către Antreprenor, corespunzător străzilor finalizate;
  - suma 77.902,48 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a suportării de către Antreprenor a unor cheltuieli care reveneau Beneficiarului, la care se adaugă dobândă în cuantum de 17.424,45 lei.
3. Obligarea pârâtului la actualizarea sumelor de la punctul II, respectiv 36.214,29 lei, 1.015.786,32 lei, 108.367,58 lei și 77.902,48 lei până la data plății efective, conform formulelor de calcul stabilite de către expert.
  În motivarea recursului, recurentele arată că soluția recurată este netemeinică, deoarece prima instanță a apreciat greșit asupra probatoriului administrat în cauză, respectiv nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în prezenta cauză și de înscrisurile depuse de către antreprenor.
  Hotărârea instanței de fond a fost criticată de către reclamante sub următoarele aspecte:
  1. Soluția cu privire la prejudiciului rezultat din neplata a 50% din unele facturi emise de către Antreprenor și cu privire la penalitățile aferente este nelegală (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C.Pr.Civ.):
    - contradicție vădită în motivarea dată de instanța de judecată deoarece, într-o primă fază, instanța de judecată a acordat penalități de întârziere motivat de faptul că art. 18.1 din Contract stabilește și scadenta obligației de plată prin emiterea biletele la ordin, respectiv 45 de zile de la data facturii;
    - lipsei de motivare a acesteia. Instanța de fond pornind de la premisa greșită că scadența biletelor la ordin (4 ani) reprezintă scadența obligației de plată a 50% din valoarea facturii, instanța de judecată nu a analizat în niciun mod incidența dispozițiilor art. 1025 C.civ. asupra scadenței plății prețului. Astfel, la data încheierii Contractului, biletele la ordin au fost considerate de către Antreprenor drept o veritabilă garanție a plății prețului datorită calității emitentului - autoritate publică;
    - schimbarea înțelesul clar al contractului în ceea ce privește scadența obligației de plată a prețului;
    - confundând instituția scadenței obligației de plată a prețului cu modalitățile de plată ale acestuia, instanța de fond a interpretat greșit art. 18.1 din Contract concluzionând că obligația de plată a prețului Contractului își are scadența Ia 4 ani de Ia momentul emiterii facturilor, pentru sumele de bani care erau garantate cu bilete la ordin;
    - interdicția legală a autorităților publice de a emite bilete la ordin (prin adoptarea OUG nr. 75/2009) nu poate să aibă ca efect exonerarea Beneficiarului de obligația de a achita prețul contractual sau de a înlătura în mod unilateral garanțiile aferente plătii prețului.
    - fără a exista o modificare a Contractului, instanța de fond a decis că odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2009, pentru plata cu întârziere a 50% din prețul lucrărilor executate nu mai este operantă clauza penală agreată de părți. In acest mod, instanța de fond a deturnat scopul pentru care a fost adoptată OUG nr. 75/2009 și a transformat-o într-o justificare pentru exonerarea Beneficiarului de răspundere juridică contractuală față de Antreprenor. Reamintim că OUG nr. 75/2009 a avut ca scop reglementare cadrului legal necesar pentru diminuarea blocajului financiar din economie, prin determinarea datoriei publice, iar nu exonerarea autorităților publice de la obligațiile contractuale asumate de acestea.
  2. Prin raportare la soluția pronunțată în legătură cu prejudiciului rezultat din prelungirea duratei de execuție a contractului - (motiv art. 304¹și art. 304 pct. 8 C. Pr. Civ.):
    - netemeinicia concluziilor instanței rezultă din materialul probator depus la dosarul cauzei de către Antreprenor, inclusiv din Raportul de expertiză contabilă administrat, care stabilește, prin raportare la actele contabile puse la dispoziția expertului, că prejudiciul este de 12.007.521,70 lei + TVA (total:
  3. Netemeinică și nelegală prin raportare la soluția pronunțată în legătură cu prejudiciului rezultat din executarea parțială a Contractului - (motiv art. 304f și art. 304 pct. 7 C. Pr. Civ.):
    - în baza constatării săvârșirii faptei ilicite de către Beneficiar, instanța de judecată a admis cererea privind obligarea Primăriei la plata prejudiciului rezultat din executarea parțială a Contractului, însă nu a acordat și actualizarea acestor sume, omițând să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere. Or, așa cum am arătat, judecătorul a fost învestit în mod legal de către Antreprenor, prin cererea de chemare în judecată precizată, cu acest capăt, iar Raportul de expertiză administrat în cauză a stabilit și o formulă de calcul pentru actualizare (paginile 5 și 6 din completarea la Raportul de expertiză). Prin ignorarea solicitării Recurentelor-reclamante și a probelor administrate în cauză, instanța a pronunțat o hotărârea criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei.

Netemeinică și nelegală prin raportare la capătul de cerere privitor la repararea prejudiciului rezultat din neplata cheltuielilor sociale Ia valoarea ofertată - (motiv art. 304 pct. 8 și 9 C. Pr. Civ.):

încălcarea prev. art. 969 cod civil (motivul de recurs este întemeiat pe prev. art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ.) și nesocotirea prevederile univoce ale Contractului, respectiv ale ofertei depuse în vederea încheierii acestuia (motivul de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. Pr. Civ.);
Ia momentul încheierii Contractului, cheltuielile directe cu tichetele de masă și celelalte cheltuieli legate de personal nu puteau fi evaluate valoric, printr-o sumă fixă. datorită incertitudinii ritmului evoluției personalului pe șantier, care urma a fi stabilit în funcție de ritmul în care Beneficiarul punea la dispoziție străzile în vederea reabilitării;
absența unei sume valorice fixe în ofertă nu poate conduce la concluzia că aceste cheltuieli au fost excluse din preț. Dimpotrivă, fiind vorba de cheltuieli directe cu personalul, așa cum a reținut de altfel și instanța de judecată, ele se suportă de către Beneficiar, iar în ofertă depusă nu a fost precizată o sumă fixă, ci o sumă procentuală, pentru că ele s-au regăsit în cheltuielile cu CAS-ul, al căror procent a fost agreat de părți la 25% din valoarea Contractului.

Netemeinică și nelegală prin raportare la soluția pronunțată în legătură cu prejudiciului rezultat din întârzierea Ia plată a unor facturi emise de către antreprenor - (motiv art. 304 pct. 8 C. Pr. Civ.):

soluția instanței de fond este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 18.1 din Contract, potrivit căruia: "Achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de max. 45 de zile de la emiterea facturii de către acesta." (motivul de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8

Pr. Civ.);
- singurul termen contractual de la care trebuie calculate penalități de întârziere este termenul de 45 de zile, de la expirarea căruia obligația de plată devenea scadentă. Instanța de fond a interpretat greșit aceste dispoziții contractuale clare și a reținut că obligația de plată devine scadentă la 75 de zile de Ia emiterea facturii, prin însumarea termenului de 45 de zile cu termenul 30 de zile menționat în art. 18.2 din Contract.
- or, termenul de 30 zile menționat în art. 18.2 din Contract nu prelungește data scadenței, fiind pe deplin aplicabile considerentele instanței de fond menționate la pagina 18 penultimul paragraf pentru calificarea termenelor menționate în Contract la alte clauze: "[...] un termen stabilit în favoarea debitorului în cadrul căruia acesta are posibilitatea de a efectua plata, iar în cazul în care plata nu este făcută în acest termen se naște obligația de plată a penalităților de întârziere de la data scadenței [...]".
  1. Netemeinică și nelegală prin raportare la soluția pronunțată în legătură cu prejudiciului rezultat din elaborarea detaliilor de execuție pentru străzile care nu au mai fost executate - (motiv art. 304 pct. 8 și 9 C. Pr. Civ.):
- pe de o parte, nu a avut în vedere probele depuse la dosar (art. 3041 din C.Pr.Civ.), iar pe de altă parte, se bazează pe interpretarea greșită a prevederilor art. 12.1 din Contract (motivul de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. Pr. Civ.) și nu a făcut aplicarea OG 9/2000 (motivul de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ. );
- contrar celor reținute, Antreprenorul a elaborat și a transmis Beneficiarului detaliile de execuție (DDE-urile) aferente străzilor care trebuiau reabilitate, anterior modificării unilaterale a obiectului Contractului prin neemiterea ordinelor de începere a lucrărilor pentru unele străzi;
- lipsa unor ordine de începere emise de Beneficiar nu poate fi imputabilă Antreprenorului, și, pe cale de consecință, exclude culpă acestui în predarea DDE-urilor cu 45 de zile înainte de emiterea ordinelor de începere. Așa cum vom arăta prin probele pe care le vom administra în recurs, pe parcursul executării Contractului. Antreprenorul a solicitat în numeroase rânduri de la Beneficiar lista cu străzile care urmau a fi executate și pentru care erau necesare întocmirea DDE-urile anterior începerii lucrărilor, însă Primăria nu a indicat niciodată aceste obiective;
- beneficiarul datora plata dobânzii legale de la data la care i-au fost predate aceste DDE-uri, dată care reprezintă scadența de plată.
  1. Netemeinică și nelegală prin raportare la soluția pronunțată în legătură cu prejudiciului rezultat din refuzul de a debloca garanția de bună execuție constituită de către Antreprenor - (motiv art. 3041 C. Pr. Civ.):
- neexistând nicio motivare a instanței de fond cu privire Ia acordarea cuantumului neactualizat, rezultă că soluția primei instanțe este nelegală și solicităm remedierea acestei erori de calcul prin admiterea recursului și obligarea pârâtului la plata sumei de 268,22 lei [216,31 lei + TVA 51,91 lei].
  1. Netemeinică și nelegală prin raportare la soluția pronunțată în legătură cu prejudiciului rezultat din suportarea de către Antreprenor a unor cheltuieli care reveneau Beneficiarului - (motiv art. 304 pct. 7 și 9 C. Pr. Civ.):
- concluzia instanței de judecată este în contradicție cu considerentele reținute în cuprinsul aceleiași hotărâri, potrivit cărora: "Pârâtul și-a încălcat obligația contractuală de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație necesară pentru executarea lucrărilor f...f - (pagina 23 paragraful 2). In plus, Beneficiarul avea obligația contractuală (art. 13.1) de a obține toate autorizațiile și avizele necesare executării lucrărilor, obligație care nu a fost îndeplinită conform. Or, temeiul prejudiciului solicitat a fi reparat constă în această neexecutare a obligației contractuale de către Pârât;
- deși instanța a reținut că cheltuielile făcute de Antreprenor au legătură cu Contractul și că Antreprenorul a fost nevoit să le efectueze pentru executarea acestuia, a aplicat principiile referitoare la îmbogățirea tară justă cauză., iar nu normă legală care reglementează răspunderea civilă contractuală. Astfel, motivul de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ. (aplicarea greșită a legii);
- considerentul pentru care instanța a dispus respingerea cererii de chemare în judecată nu poate fi reținut întrucât nu are în vedere caracterul subsidiar al acțiunii de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Analizând recursul formulat de reclamante, C. ea reține următoarele

În fața instanței de fond a fost determinată starea de fapt generată de existența contractului de execuție de lucrări nr. 48965/_ .

C. ea, cu referite punctuală la motivele de recurs, reține următoarele:

A. Soluția de respingere a capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea beneficiarului la plata sumei de 22.319.804,30 lei reprezentând preț neplătit, este corectă.

S-a avut în vedere de către instanța de fond dispozițiile O.U.G. nr. 75/2009, reținându-se aspectul esențial în privința scadenței, obligația de plată există și este de remarcat că existența acesteia nu are nicio legătură cu modalitatea în care se va efectua această plată.

Imposibilitatea emiterii biletelor la ordin generată de existența unei interdicții legale, nu poate fi de natură a crea un prejudiciu.

C. ea reține că biletul la ordin nu reprezintă un mijloc de garanție, ci reprezintă un mijloc de plată, de executare a unei obligații pecuniare, determinată anterior la termenul de scadență menționat la biletul la ordin.

Nu se poate reține sub acest aspect că a avut loc o diminuare a garanțiilor acordate de către beneficiarul contractului, felul și natura juridică a garanțiilor obligațiilor de plată sunt doar cele determinate de lege, respectiv de către Codul civil.

Raportul juridic inițial stabilit de către părți a cunoscut o modificare generată de intervenția unui act normativ.

Potrivit art. 969 Cod civil, contractul obligă la toate urmările pe care legea le impune, indiferent de voința părților.

În acest context susținerile părții se vădesc a fi nefondate și urmează a fi respinse.

Cheltuielile suplimentare solicitate de către reclamante întemeiate pe prelungirea duratei de execuție a contractului.
ea reține însă, în acord cu cele menționate și de către instanța de fond, că a existat un acord al părților cu privire la modificarea termenului de execuție și că această modificare nu poate avea consecințe asupra prețului estimat de executare a lucrărilor.

Actele adiționale încheiate nu au relevat existența unei înțelegeri explicite a părților în privința plății unor cheltuieli suplimentare, generate de prelungirea executării contractului.

În mod evident, art. 15 din contract nu se poate referi decât la cheltuielile suplimentare realizate în perioada de execuție a lucrărilor așa cum a fost stabilită inițial, prin contract, de către părți și nu atunci când s-ar constata o neîndeplinire a obligațiilor contractuale.

C. La acest punct din motivarea recursului, recurentele au în vedere omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unui capăt de cerere.

În ședința publică i s-a pus în vedre reprezentantului judiciar să arate motivul pentru care s-a formulat recursul din această perspectivă, având în vedere dispozițiile art. 2812și art. 2812aC.pr.civ.

ea reține că omisiunea unei instanței de a se pronunța cu privire la un capăt de cerere fie principal, fie accesoriu, așa cum este și acela privind actualizarea despăgubirilor acordate, se poate îndrepta pe calea unei cereri de completare a hotărârii, interdicția formulării unei cereri într-o cale de atac fiind expres menționată de art. 2812aC.pr.civ.
Neplata cheltuielilor sociale.
În mod corect instanța de fond, pentru a determina temeinicia pretențiilor reclamantelor de la acest capăt de cerere a făcut apel la dispozițiile contractuale.
Astfel s-a constatat că în oferta inițială a reclamantelor s-a menționat o cotă de 25% aferentă CAS.
Față de limita legală de 22% a valorii CAS includerea și a ltor cheltuieli, până la plafomul valoric de 25% neste nejustificată, soluția instanței de fond fiind corectă.
Obligația de plată a penalităților este generată de întârzierea executării obligațiilor de plată a debitului principal.
Obligația de plată a penalităților a fost stabilită de părți în contact și ea trebuie să fie raportată, întotdeauna, la termenul de scadență al facturilor emise pentru plata lucrărilor executate.
În mod corect, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 18 pct. 2 din contact cu privire la adăugarea unui termen de 30 de zile scadenței inițiale de 45 de zile de la emiterea facturii.
În privința documentațiilor necesare detaliilor de execuție, instanța de fond a avut în vedere în mod corect concluziile expertului cuprinse în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. S-a avut în vedere doar contravaloarea detaliilor de execuție întocmite pentru străzile pentru care a existat o solicitare expresă din partea beneficiarului, întrucât pentru celelalte străzi care nu au fost reabilitate devin incidente dispozițiile art. 12 pct. 1 din contract, respectiv dovedirea faptului că au fost întocmite cu minim 45 zile înainte de data preconizată pentru începerea lucrărilor.
Referitor la neacordarea penalităților de întârziere C. ea reține că în lipsa obligației principale nu pot fi acordate accesorii.
De asemenea, emiterea facturilor prezintă relevanță din perspectiva necesității stabilirii datei scadenței, necesară pentru determinarea existenței unei obligații de plată a unor accesorii, legale sau convenționale.
Criticile recurentelor de la acest punct au în vedere o eventuală eroare de calcul realizată de către instanța de fond.
Potrivit art. 281 al.1 c.pr.civ. erorile de calcul cuprinse într-o hotărâre judecătorească pot fi îndreptate în baza unei cereri formulată la instanța ce a emis hotărâra ce conține erori de calcul.
Recurentele au deci posibilitatea de a îndrepta eventuala eroare de calcul în urma unei cereri adresată instanței de fond.
În privința motivului de recurs referitor la determinarea prejudiciului rezultat din suportarea de către antreprenor a unor cheltuieli care reveneau beneficiarului, C. ea reține că sunt necesare verificări suplimentare pentru a se determina felul și realizarea efectivă a acestor cheltuieli precum și întinderea obligației de recuperare a lor.

În consecință, pentru motivele expuse anterior la punctele A - G și în considerarea efectuării unor cercetări suplimentare pentru cele menționate la lit. H se va admite recursul și se va casa în parte hotărârea recurată, respectiv în ceea ce privește soluția privind plata sumei de 77.902,48 lei.

Pentru a se putea soluționa cererea și în privința acestei solicitări, se va stabili termen pentru rejudecarea cauzei între aceste limite la data de 18 septembrie 2013.

Așa cum s-a arătat anterior, în privința recursului formulat de către pârâtul M. C. -N. prin PRIMAR s-a invocat excepția tardivității,

C. ea a avut în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 286 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006, iar în privința căii de atac, art. 28716din același act normativ, prevede că aceasta este cea a recursului în termen de 5 zile de la comunicare.

Hotărârea instanței de fond a fost comunicată pârâtului în data de 29 aprilie 2013, iar recursul a fost înregistrat cu depășirea termenului menționat anterior, respectiv la data de 14 mai 2013.

Pentru determinarea incidenței excepției de tardivitate C. ea a avut în vedere principiul legalității în stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Constatând, astfel, că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la termenul de recurs, operând decăderea, în condițiile art. 103 alin. 1 c.pr.civ. se

va admite excepția de tardivitate și se va respinge ca tardiv recursul pârâtului M.

C. -N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

	Admite recursul declarat de reclamantele J.	C.	G.	C.	S. - T.
S.	S. R. S. C. S., J. C. G. C.	S.	- T.	SS	R., J.
V.	- C. G. S. (I. P. & C S. ) T.	S.	S., I.	P.	& C. S.

, T. SS ți împotriva sentinței civile nr. 188 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o casează în parte, respectiv în ceea ce privește soluția dată petitului privind obligarea la plata sume de 77902,48 lei și dobânda aferentă și stabilește termen pentru rejudecarea cauzei între aceste limite la data de 18 septembrie 2013.

Menține restul dispozițiilor sentinței

Respinge ca tardiv recursul pârâtului M. C. -N. prin PRIMAR împotriva aceleiași sentințe.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

JUDECĂTOR,

pt.A. A. M. în c.odihnă semnează Vicepreședintele Curții de Apel,

A. A. I.

GREFIER,

pt.D. C. în c.odihnă, semnează Prim grefier,

M. LENA T.

Red.M.D./_ .Dact.H.C./3 ex.Jud.fond: S.Ivănescu.

← Decizia civilă nr. 29/2013. Obligatie de a face		Decizia civilă nr. 131/2013. Obligatie de a face →

Decizia civilă nr. 5/2013. Obligatie de a face

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5/2013. Obligatie de a face