Decizia civilă nr. 508/2013. Acțiune în pretenții comerciale

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 508/2013

Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: V. C.

JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR D. E. L. GREFIER L. C. A.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de recurenta S. DE A. R. A. SA împotriva sentinței civile nr. 627/_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata SC. M. I.

S., având ca obiect pretenții.

Se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 18 septembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată la termenul din 25 septembrie 2013 pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi, când;

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 627/_ pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. DE A. R.

A. SA, împotriva pârâtei SC M. I. S. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între autoturismele cu numerele de înmatriculare_ și_ a avut loc la data de _

, ora 10:00, o coliziune în urma căreia autoturismul_ a fost tamponat în partea din spate de către celălalt autoturism al cărui conducător auto, M. V. Alin, s-a declarat vinovat de producerea accidentului, așa cum rezultă din constatarea amiabilă de accident încheiată la aceiași dată (f. 53).

Autoturismul_ fiind asigurat la Omniasig în baza poliței pentru asigurare facultativă seria C, nr. 9. (f. 42), a fost despăgubit de această societate de asigurare care i-a achitat costul reparațiilor în sumă totală de 3.915,45 lei, conform facturilor emise de atelierul de reparații (f. 43, 48, 49 și 50).

Întrucât autoturismul_ avea încheiată asigurarea de răspundere obligatorie auto la reclamantă, conform poliței seria RO/02/X1/SP, numărul 004370481 (f. 41), aceasta a achitat, la rândul ei, suma menționată mai sus către Omniasig.

Între reclamantă, în calitate de mandant asigurător și pârâta M. I. S., în calitate de mandatar, agent de asigurare, a fost încheiat contractul nr. 1856/_ (f.7-12), prin care pârâta s-a obligat să încheie în numele ei contracte de asigurare cu clienți persoane fizici și juridice, române sau străine, urmând ca sumele rezultate din

2

primele de asigurare să fie depuse la casieria reclamantei în termen de trei zile calendaristice de la încheierea contractului. Nu rezultă nicidecum din acest contract obligația agentului de asigurare de a suporta valoarea pagubelor produse prin accidente de autovehicule pentru care el a încheiat contracte de asigurare în numele asigurătorului în situația în care nu a depus la acesta din urmă sumele încasate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, S. DE A. REASIGUREA A., care a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 3.9l5,45 lei reprezentând despăgubiri; la plata dobânzilor legale conf.OG nr.9/2000 de la data concilierii până în momentul plății, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod nejustificat că pârâta SC M. I. S., în calitate de agent de asigurare, nu ar avea obligația de a suporta valoarea pagubelor pentru accidentul produs între data încheierii asigurării și data depunerii primelor de asigurare la asigurător, ignorând dispozițiile art.8 pct.3 alin.3 și art.l4 pct.8 din contractul încheiat între părți sub nr. l856 din 02.l0.2009 și care a fost depus la instanța de fond (f.7-l2).

Recursul este fondat.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ., pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Tribunalul reține că în mod evident rezultă obligațiile contractuale din contractul nr. l856 din 02.l0.2009 și care a fost depus la instanța de fond (f.7-l2).

Astfel, la art.8.3 alin.2 din contract se prevede în mod expres că " despăgubirile achitate de asigurător pentru orice eveniment asigurat apărut între date de intrare în vigoare a contractului de asigurare și data depunerii primei și a documentelor aferente contractului de asigurare neavizat vor fi suportate integrală de către agentul de asigurare iar, la art.l4.8 din contract, se prevede că " în cazul în Agentul de asigurare depune prima și documentele de asigurare după termenul prevăzut î n contract și dacă până la data depunerii s-a produs evenimentul asigurat,Agentul de asigurare este obligat să suporte integral contravaloarea despăgubirii plătite de Asigurător, asiguratului"; .

In cauză nu este contestat faptul că primele de asigurare încasate de pârâta SC

M. I. S., în calitate de agent de asigurare, au fost depuse la asigurător doar după producerea accidentului.

In această situație, în care rezultă că evidență clauza privind obligația agentului de asigurare, este nejustificată susținerea instanței de fond, care a reținut că nu rezultă astfel de obligații din contract, astfel că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind lipsită de temei legal.

Pentru considerentele arătate, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, în baza art.3l2 alin.3 C.pr.civ. se va admite recursul declarat în cauză în sensul că se va modifica sentința atacată și se va admite acțiunea în pretenții formulară de reclamanta S. de A. R. A. SA, așa cum a fost formulată.

In baza art.274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxele judiciare de timbru și timbru judiciar la fond și în recurs.

3

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII D E C I DE

Admite recursul declarat de reclamanta S. DE A. REASIGUREA A.

, cu sediul în București, str.Nerva Traian nr.3, Bl. Ml0l, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 627 din 26.03.20l13 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr._ pe care o modifică în totalitate și în consecință:

- admite acțiunea reclamantei S. DE A. REASIGUREA A. și obligă pe pârâta SC M. I. S. să plătească reclamantei suma de 3.9l5,45 lei cu titlul de despăgubiri și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data concilierii, l0.0l.20ll, până la data plății efective .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 492 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Decizia este irevocabilă.

V. C.

I. U.

D.

E.

L.

L.

C.

A.

Red/dact UI/CR 2 ex. 14.l0.2013

Jud.fond Z. D.

Pronunțată în ședința publică din data de 02 octombrie 20l3. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 508/2013. Acțiune în pretenții comerciale