Decizia civilă nr. 672/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.672/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta O. V. I. GRPUP SA împotriva sentinței civile nr.23216/_, pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D.
R. DE D. ȘI P. C., V. C. D. și B. I. H., având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză, la ambele strigări, se prezintă reprezentantul intimatului V. C., d-nul avocat Roș N., lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar, la data de 11 decembrie 2013, din partea recurentei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 266 lei și timbre judiciare în cuantum de 3 lei.
T. ul, în urma deliberării, având în vedere că recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului, în cuantum de 266,39 lei și timbre judiciare în cuantum de 3 lei și a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 366 lei și timbre judiciare în cuantum de 3 lei, ridică din oficiu excepția insuficientei timbrări a recursului, pe care o pune în discuția părții prezente.
Reprezentanta intimatului V. C. solicită admiterea excepției și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 23216/2013 pronunțată la data de 23 noiembrie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. C. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. V. I. G. S.A., precum și cu intervenientul forțat B. I.
H., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu parata C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost obligată pârâta
S.C. O. V. I. G. S.A. la plata către reclamant a sumei de 7029,85 lei, reprezentând costul reparațiilor autoturismului marca Opel Astra H, cu nr. de
1
înmatriculare_, reparații necesare în vederea remedierii avariilor provocate acestuia în urma evenimentului rutier din data de_ . Prin aceeași hotărâre a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei S.C. O. V. I. G.
S.A. la plata sumei de 1800 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a autoturismului, ca neîntemeiat și a fost obligată pârâta S.C. O. V. I. G.
S.A. la plata către reclamant a sumei de 1546 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 1000 lei - onorariu avocațial, 543 lei - taxă judiciară de timbru, iar 3 lei - timbru judiciar).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta SC O. V. I.
G. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii introductive de instanță ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din data de 16 decembrie 2013 instanța a invocat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a recursului.
Analizând excepția insuficientei timbrări a recursului invocată din oficiu, tribunalul constată următoarele:
Pentru termenul de judecată din data de 16 decembrie 2013 fixat de instanță în sarcina recurentei s-a stabilit obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 266,39 lei și un timbru judiciar în cuantum de 3 lei, conform disp. art.11 din Legea nr.146/1997, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat (f.9).
Conform prev. art.20 din actul normativ sus invocat, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. In cazul cand se micsoreaza valoarea pretentiilor formulate in actiune sau in cerere, dupa ce a fost inregistrata, taxa judiciara de timbru se percepe la valoarea initiala, fara a se tine seama de reducerea ulterioara. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, respectiv ordinul de plată nr. 02348029720/_ prin care a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 266 lei (f. 15), precum și timbrele judiciare în cuantum de 3 lei (f. 14).
Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru în cuantum de 266,39 lei, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 alin.3 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și va dispune anularea recursului formulat ca insuficient timbrat, urmând a menține în întregime sentința recurată.
În baza prev. art. 274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să-i plătească intimatului V. C. D. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
2
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția nelegalei timbrări a recursului, invocată din oficiu și, în consecință:
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de către recurenta SC O.
V. I. G. SA, împotriva sentinței civile nr. 23216/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în totalitate.
Obligă recurenta să-i plătească intimatului V. C. D. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
D. M. D. F. -IANCU M. | E. | B. A. VLAIC |
Red.DMD/MM 2 ex./_
Judecător fond: D. G. Roșu, Judecătoria Cluj-Napoca.
3
← Decizia civilă nr. 399/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 489/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|