Decizia civilă nr. 489/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 489/R/2013
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: S. I. JUDECĂTOR: C. G. JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. ZAH
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de către recurenta SC A. Ț. A. SA împotriva sentinței civile nr. 1362/2012 pronunțată de către Judecătoria Gherla la data de 21 noiembrie 2012 în dosarul nr._, privind și pe intimatul ȚÎNȚAȘ SEGIU C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul recurentei, domnul av. Cristian Bortoș și reprezentanții intimatului, domnul av. Brehar Octavian M. și doamna av. Baciu L., cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatului, doamna av. Baciu L., învederează instanței că a angajat cauza în cursul acestei dimineți, motiv pentru care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lua cunoștință de conținutul dosarului.
Instanța pune în discuție cererea formulată de către reprezentantul intimatului.
Reprezentantul recurentei nu se opune cererii de lăsare a cauzei la a doua strigare.
Instanța, deliberând, încuviințează cererea formulată și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, domnul av. Cristian Bortoș și reprezentanții intimatului, domnul av. Brehar Octavian M. și doamna av. Baciu L., cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1059,40 lei și timbru judiciar de 11,6 lei, împreună cu nota de calcul a timbrajului, arătând că această taxă judiciară de timbru include și valoarea aferentă dobânzii solicitate de către societatea pe care o reprezintă. De asemenea depune la dosar dovada achitării indemnizației de asigurat, un exemplar din acest înscris comunicându-se și reprezentanților intimatului.
Instanța atrage atenția reprezentantului recurentei că la fila 30 din dosarul de fond se află depus un ordin de plată ilizibil.
Reprezentantul recurentei afirmă că plata a fost efectuată de către societatea pe care o reprezintă conform celor 2 extrase depuse la dosar.
Reprezentanta intimatei, doamna av. Baciu L., solicită obligarea reprezentantului recurentei să precizeze ce reprezintă sumele menționate în înscrisurile comunicate la acest termen de judecată.
Reprezentantul recurentei precizează că sumele despre care face vorbire reprezentanta intimatei reprezintă dovada achitării de către societatea pe care o reprezintă a indemnizației de asigurare în baza poliței de asigurare încheiată de către aceasta.
La solicitarea instanței, reprezentantul intimatului, domnul av. Brehar Octavian M. arată că clientul pe care-l reprezintă și-a ales reședința în localitatea G., P. U., nr. 2, bl. E, sc. 1, etaj 2, ap. 8, județul C., aceasta fiind indicată în cuprinsul întâmpinării.
Reprezentanta intimatului, doamna av. Baciu L., arată că reședința intimatul nu mai este cea indicată de către domnul av. Brehar Octavian M., sens în care înțelege să precizeze că partea pe care o reprezintă își alege domiciliu procesual ales la sediul cabinetului său.
Reprezentantul recurentei și reprezentanții intimatului învederează instanței că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Instanța, deliberând, nemaifiind cereri de formulat, acordă părților cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentei solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. Arată că pe pagina 2, penultimul paragraf din hotărârea recurată, se menționează faptul că instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale cu privire la faptă, culpă și legătură cauzală și apreciază că prima instanță în mod netemeinic și nelegal a reținut ca fiind nedovedită întinderea prejudiciului, motiv pentru care prin recursul dedus judecății solicită modificarea hotărârii recurate cu consecință admiterii în totalitate a acțiunii formulate de către societatea pe care o reprezintă, iar în subsidiar casarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea confirmării probelor de la dosar prin administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară. Învederează instanței că accidentul de circulație a avut loc în cursul lunii iunie 2009, autoturismul care a cauzat accidentul nu era asigurat R.C.A., iar autotractorul avariat în urma accidentului despre care face vorbire avea încheiată asigurarea facultativă CASCO la societatea recurentă. Arată că au fost efectuate reparațiile care se impunea și a fost achitată indemnizația de asigurare în baza poliței CASCO, urmând ca asiguratorul, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la momentul respectiv, să-și recupereze, respectiv să se subroge în drepturile persoanei vinovate pentru efectuarea acestui prejudiciu. Învederează instanței că pentru realizarea dreptului de creanță al recurentei s-a promovat acțiunea introductivă de instanță și susține că instanța de fond a procedat în mod greșit în privința administrării probelor și a încălcat prevederile legale în ceea ce privește manifestarea rolului activ, acesta fiind în fapt și unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate în susținerea recursului. Arată că prima instanță a reținut că s-a făcut dovada plății indemnizației de asigurare conform înscrisului aflat la fila 30 de la dosarul de fond și întrucât acest înscris este ilizibil, apreciază că instanța de fond avea obligația să solicite prezentarea originalului pentru clarificarea acestui aspect. Pe de altă parte, afirmă că prima instanță, neconsiderând edificator înscrisul despre care a făcut vorbire, a dispus, respectiv ordonă realizarea, din oficiu, efectuarea unei expertize auto însă, văzând că nici una dintre părți nu și-au manifestat disponibilitatea de a achita costurile acestei
probe, instanța de fond nu a pus în vedere nici unei dintre părți să achite aceste costuri sub sancțiunea dării în debit, ci a dispus decăderea din probă, deși proba a fost dispusă din oficiu. Apreciază că toate aceste aspecte viciază în hotărârea recurată, motiv pentru care solicită admiterea recursului fie prin considerarea ca fiind dovedit prejudiciul, fie prin casarea sentinței recurate și retrimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării expertizei despre care a făcut vorbire.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii recurate, raportat la dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, consideră că sunt dovedite în cauză toate elementele privind angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului. Susține această poziție procesuală și arată că toate avariile despre care se face vorbire sunt enumerate în cuprinsul procesului verbal întocmit de către organele de poliție, sunt reiterate în cuprinsul notei de constatare și sunt detaliate în devizele de lucrări. Învederează instanței că pe baza acestor devize de lucrări s- au emis facturile fiscale, facturi care au fost achitate conform dovezii depuse la dosar. Pentru toate aceste motive solicită instanței admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată constând în taxele judiciare de timbru achitate în fața primei instanțe și în recurs și onorariu avocațial conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul intimatei, domnul av. Brehar Octavian M. solicită instanței respingerea recursului, iar pe cale de consecință menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca temeinică și legală, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată.
Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de către recurentă referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, apreciază că acest motiv este neîntemeiat întrucât instanța de fond și-a exercitat rolul activ pe parcursul derulării procesului. Învederează instanței că recurenta a invocat în fapt doar prevederile legale care-i convin, fără a face nici o referire la dispozițiile art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă. Arată că partea adversă a fost prezentă la un singur termen de judecată printr-un reprezentant, ocazie cu care completul de judecată legal investit cu soluționarea litigiului a pus în discuție părților, nu a dispus cum greșit a susținut reprezentantul reclamantei, necesitatea efectuării unei expertize tehnice judiciare în specialitatea auto față de obiecțiunile formulate pe tot parcursul judecării procesului de către intimat care a contestat în fapt suma la care urma acesta să fie obligat s-o plătească. Afirmă că nota de plată a fost întocmită la înțelegere între conducătorul auto și organele de asigurare. Față de aceste împrejurări, arată că în ședința publică de judecată reprezentantul recurentei a arătat că nu înțelege să solicite efectuarea unei expertize tehnice și nu înțelege să suporte contravaloarea acesteia și întrucât nici partea pe care o reprezintă nu avea nici un interes în solicitarea administrării probei față de precizarea recurentei. În concluzie, solicită respingerea recursului formulat pentru motive de nelegalitate.
Cu privire la motivele de netemeinicie invocate de către recurentă, apreciază că acestea sunt neîntemeiate întrucât în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului, recurenta tratând cu multă ușurință acest proces, respectiv nu a depus actele de care aceasta a înțeles să se prevaleze în susținerea acțiunii, iar o parte din actele depuse la dosar au fost ilizibile.
Reprezentanta intimatului, doamna av. Baciu L., solicită respingerea cererii principale a recursului în ceea ce privește modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii și în subsidiar respingerea cererii de casare a sentinței
pronunțate de către instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la susținerile reprezentantului recurentei privind încălcarea rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, arată că acest rol a fost exercitat pe deplin și afirmă că potrivit art. 129 alin. 51Cod procedură civilă părțile nu se vor putea folosi în căile de atac de probe pe care acestea nu le-au solicitat. Afirmă că acest act normativ este incident în speță, având în vedere faptul că deși proba privind efectuarea unei expertize tehnice judiciare a fost pusă în discuție, recurenta s-a opus administrării ei, acest aspect fiind menționat în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de
judecată. Arată că așa cum a reținut și instanța de fond, nu s-a pus în discuție raportul de cauzalitate între faptă și autorul, respectiv vinovăția, ci întinderea prejudiciului. Învederează instanței că notele de constatare emise ulterior cu privire la întinderea prejudiciului au fost întocmite în lipsa intimatului, astfel încât acesta are tot dreptul să le conteste, cu atât mai mult cu cât părții pe care o reprezintă nu i-a fost trimisă nici o notificare. Apreciază că acțiunea a fost în mod legal și temeinic respinsă de către instanța de fond întrucât sarcina probei revine reclamantului și, în ipoteza în care instanța va ține cont de susținerile recurentei privind casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciază că sunt incidente dispozițiile potrivit cărora o parte nu-și poate invoca propria culpă în susținerea intereselor. Pentru toate aceste motive solicită instanței respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
În contrareplică, reprezentantul recurentei apreciază că în speță nu sunt incidente prevederile art. 129 alin. 51Cod procedură civilă, având în vedere faptul că instanța de fond în fapt a ordonat și nu a pus în discuție efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea auto, după care s-a dispus decăderea societății pe care o reprezintă din probă. Cu privire la cuantumul despăgubirilor arată că au fost cuantificate în sistemul folosit de către toți experții judiciari și de către toate unitățile de asigurări.
Instanța reține cauza în pronunțare, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.1362/2012 pronunțată la data de 21 noiembrie 2012 în dosarul nr._ al judecătoriei G., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. Ț. împotriva pârâtului Ț. S. C. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ pârâtul T. S. C., în timp ce conducea autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_, a fost implicat într-un accident rutier în urma căreia a acroșat un autovehicul marca MAN cu numărul de înmatriculare_, ce deținea o poliță CASCO nr. 400259934.
Prin procesul verbal de contravenție seria CC nr. 2488969 din data de_ încheiat de IPJ C., Postul de Poliție Poieni, s-a reținut că pârâtul, circulând pe direcția Oradea - C. -N., într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza, intrând pe contrasens, a acroșat un autocamion marca MAN, care circula regulamentar din sens opus, motiv pentru care a fost sancționat contravențional. În anexa acestuia s-au trecut avariile ambelor autovehicule.
Prezumția de legalitate și temeinice a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată de pârât, acesta neformulând plângere contravențională, astfel că prima instanță a reținut că procesul verbal este legal și temeinic.
S-a reținut că, deși în cererea formulată, reclamanta a susținut că a achitat contravaloarea reparațiilor, la dosarul cauzei nu a depus ordinul de plată sau alt mijloc de plată lizibil, al acestor despăgubiri. S-a constatat că înscrisul de la fila 30 intitulat Ordin de plată nu este lizibil, neputându-se stabili dacă a fost efectuată vreo plată, ce sumă și ce reprezintă această plată, motiv pentru care instanța nu a luat în considerare acest înscris nefiind un act juridic apt să producă efecte juridice.
S-a reținut că pentru antrenarea civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a celor patru condiții: faptă ilicită, prejudiciu cert și determinat, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăție.
Sub aspectul faptei ilicite și vinovăție, din probele administrate, nu se ridică discuții fiind dovedite în cauză, însă ceea ce nu s-a dovedit în cauză este întinderea prejudiciului cauzat de pârât, pentru că reclamanta nu a făcut dovada că valoarea reparațiilor efectuate la autovehiculul MAN se ridică la suma de 25.751 lei.
Cu toate acestea, instanța văzând poziția pârâtului, care a contestat valoarea reparaților, precum și faptul că între cele reținute anexa procesului verbal de contravenție și facturile fiscale, nota de constatare, atașate cauzei, de reclamantă, există mari discrepanțe, a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice judiciare auto pentru a se clarifica, care au fost avariile produse autovehiculului marca MAN și contravaloarea reparațiilor, însă reclamanta a refuzat să suporte costul unei astfel de expertize, motiv pentru care instanța a decăzut reclamanta din probă. Nici pârâtul nu a dorit să suporte costul acestei expertize.
Raportat la aceste considerente, instanța, constatând că reclamanta nu și-a dovedit întinderea pretențiilor solicitate și nici nu a dovedit măcar dacă a achitat contravaloarea lor în temeiul poliței CASCO, a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtului, ca nedovedită, în temeiul art. 1169 din Codul civil vechi și art. 22 din Legea nr. 136/1995, încă în vigoare la data producerii evenimentului rutier și al formulării acțiunii și a luat act de faptul că cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC A. T. A. SA, solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea intimatului T. S. C. la plata în favoarea recurentei a sumelor de 21.614,13 lei și 3.874,83 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii penalizatoare aferente debitului principal începând cu data fixată pentru conciliere (_ ) și până la data plății efective, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea autoturisme și circulație rutieră. Totodată, s-a solicitat obligarea intimatului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate recurentei.
În motivarea recursului recurenta a arătat că unul dintre principiile esențiale in procedura civila este cel al rolului activ al judecătorului, respectiv, necesitatea ca, dincolo de a stabili o "realitate juridica";, bazata exclusiv pe probele aflate la dosar, sa se afle adevărul si hotărârea pronunțata sa fie in primul rând justa. Astfel, potrivit art. 129 alin. (4) și (5) Cod proc. civ.,
judecătorul este în drept să le ceară părților explicații, oral sau în scris, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept,chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Or, in cauza de fata, instanța de fond a nesocotit aceste principii Instanța a constatat faptul ca la fila 30 din dosarul cauzei se găsește dovada plații, dar nu o ia in considerare motivat de faptul ca înscrisul nu este lizibil si nici nu dispune infatisarea originalului. De asemenea, prima instanța a considerat necesara realizarea in cauza a unei expertize tehnice auto, a dispus efectuarea ei, insa nu a făcut aplicarea tezei finale a art. 129 alin. (5), cu toate ca, in lumina motivării sentinței recurate, se impunea ordonarea acestei probe chiar daca părțile se opuneau.
Fata de cele de mai sus, recurenta considera ca o corecta aplicare a prevederilor legale mai sus citate, ar fi condus, pe de o parte la obligația instanței, in virtutea rolului sau activ, de a ordona infatisarea in original a dovezii plații, in măsura in care a considerat ca inscrisul depus in copie la dosarul cauzei nu este lizibil. Pe de alta parte, in condițiile in care instanța a considerat necesara efectuarea unei expertize in vederea lămuririi împrejurărilor de fapt ale cauzei si a aflării adevărului, recurenta considera ca soluția de decădere a pârtilor din aceasta proba este una nelegala.
Recurenta a arătat că în cauză nu este incidentă ipoteza prevăzuta de art. 129 alin. (51) Cod proc. civ., nefiind in situația unei probe care sa nu fi fost propuse ori administrate in condițiile legii. Astfel, recurenta a inteles sa solicite încuviințarea probei cu înscrisuri si sa facă dovada efectuării plații. Cu toate acestea, dintr-o eroare, scriptul depus la dosar nu era suficient de lizibil pentru ca el sa poată fi analizat de către instanța. In aceasta situație se impunea manifestarea rolului activ in sensul de a se ordina prezentarea in fata instanței a originalului ordinului de plata, ocazie cu care s-ar fi putut lamuri aspectele neclare legate de acest subiect.
In ceea ce privește expertiza tehnica auto, aceasta proba a fost ordonata de către instanța din oficiu, potrivit considerentelor sentinței recurate, punându-se doar problema suportării costurilor aferente. Aceasta proba, odată ordonata, trebuia administrata, cu atât mai mult cu cat din motivarea sentinței s-a constatat ca prima instanța o considera esențiala in ceea ce privește soluția pronunțata pe fondul cauzei.
Recurenta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 3041Cod proc. civ., recursurile formulate impotriva hotărârilor care nu sunt supuse apelului, nu sunt limitate la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304, ci instanța poate si trebuie sa analizeze cauza sub toate aspectele ei.
Acțiunea a fost respinsa ca nedovedita, in condițiile in care la dosar s-a depus dovada efectuării plaților privind indemnizația de asigurare si, deci, s-a făcut pe deplin dovada prejudiciului suferit. Pronunțarea unei hotărâri temeinice presupune cercetarea de către instanța a tuturor aspectelor cauzei deduse judecații, pentru a se stabili adevărul si pentru a se da o soluție in deplina conformitate cu acesta. Aceasta realitate, certa, este ca in urma accidentului cauzat de parat in data de 5 iunie 2009, au fost cauzate prejudicii
constând in contravaloarea reparațiilor la autocamionul MAN cu nr. de înmatriculare_ . Prejudiciul a fost achitat de către recurentă in calitate de asigurător CASCO, prin plata indemnizației de asigurare in cuantum de 21.614,13 lei reprezentând contravaloare piese si, respectiv, 3.874,83 lei reprezentând contravaloare piese si manopera, in dosarul de dauna CC5. . În condițiile în care prima instanță nu a cercetat in mod suficient probele depuse la dosar si in condițiile in care nu a ordonat administrarea altora din care sa rezulte daca sumele au fost sau nu achitate către unitatea service care a efectuat reparația, soluția pronunțata este una profund netemeinica.
Prin întâmpinare, pârâtul Ț. S. C. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1362 din 21 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale intimatul a arătat că sentința atacată este temeinică și legală, fiind evident faptul că încă de la începutul promovării acestui proces, recurenta reclamantă a manifestat neglijență și ușurință. Astfel, deși evenimentul rutier producător de pagubă a avut loc la data de _
, convocarea la conciliere directă s-a făcut numai la data de_, iar cererea de chemare în judecată a fost adresată Judecătoriei Turda, instanța care nu avea competență teritorială de a soluționa cauza. Intimatul a arătat că motivul de nelegalitate invocat de recurenta reclamantă, care se referă la aplicarea greșită a prevederilor art. 129 alin 4 și 5 Cod pr. civilă, este neîntemeiat, instanța manifestându-și din plin rolul activ, bineînțeles în condițiile și limitele legii. Recurenta nu a înțeles să invoce și dispozițiile art. 1291(1) din codul de procedură civilă în care se arată că părțile au îndatorirea ca, in condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele procedură. în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
In cauză, instanța de fond a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice judiciare pentru a se clarifica, care au fost avariile produse autovehiculului MAN cu nr._ și contravaloarea reparațiilor. Din partea recurentei - reclamante, prezentă prin reprezenta ei la un singur termen de judecată, nu s-a manifestat nicio disponibilitate în privința efectuării expertizei, probă pusă în discuția părților din oficiu, tocmai ca urmare a rolului activ al instanței. Aceasta deoarece intimatul - pârât a contestat de la bun început - prin întâmpinarea depusă și în cuprinsul interogatoriului formulat - contravaloarea reparațiilor care se ridică la o sumă exagerată de 25.751,04 lei, în timp ce avariile la autoturismul Skoda au necesitat reparații de 2.000 lei.
Instanța de fond s-a aflat în imposibilitate practică de a dispune efectuarea expertizei tehnice judiciare în cauză, câtă vreme reprezentantul recurentei - reclamante a declarat că nu este de acord cu efectuarea expertizei și nu înțelege să achite costul acesteia, în timp ce intimatul - pârât, nu avea nici un interes pentru o asemenea probă, cu atât mai mult cu cât sarcina probei revine reclamantei.
S-a arătat că motivele de netemeinicie invocate de recurenta reclamantă nu sunt întemeiate, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada întinderii prejudiciului, așa cum corect a reținut instanța de fond în considerentele sentinței atacate. Recurenta a tratat acest proces cu multă ușurință, încă de la introducerea acțiunii când a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și-a trimis
reprezentantul legal la un singur termen de judecată când s-a opus categoric
efectuării expertizei declarând că nu înțelege să achite costul acesteia și nu a depus acte apte să producă efecte juridice. În aceste condiții în mod corect instanța a reținut că nu s-a făcut dovada achitării contravalorii sumelor pretinse cu titlu de prejudiciu, respingând acțiunea ca nedovedită, în temeiul art. 1169 cod civil și art. 22 din Legea nr. 136/1995 în vigoare la data producerii evenimentului rutier și a formulării acțiunii.
Intimatul a arătat că solicită respingerea petitului privind plata dobânzii penalizatoare aferente debitului principal, ca efect al respingerii pretențiilor formulate.
Prin decizia civilă nr.411/R/2013 pronunțată la data de 11 aprilie 2013 în dosarul nr._ al T. ului C. a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prima critică formulată de către recurentă cu privire la hotărârea pronunțată de prima instanță vizează modul în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 c.pr.civ., sub acest aspect recursul urmând a fi analizat prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. 4 și alin. 5 c.pr.civ. judecătorul este în drept să le ceară părților explicații, oral sau în scris, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. De asemenea, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele, iar judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării unor probe pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Recurenta a invocat faptul că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ deoarece nu a solicitat reclamantei să depună la dosar un exemplar lizibil al ordinului de plată aflat în copie la fila 30 din dosarul judecătoriei, înscris prin care reclamanta dorea să dovedească faptul că, în calitate de asigurător, a plătit către SC TRANSPORTAL SRL suma de 25.751,04 lei cu titlu de despăgubiri. În considerentele hotărârii prima instanță a reținut că înscrisul de la fila 30 nu este lizibil, neputându-se stabili dacă a fost efectuată vreo plată, ce sumă și ce reprezintă această plată, astfel încât instanța nu a luat în considerare acest înscris, considerând că nu este un act juridic apt să producă efecte juridice.
Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, precum și pe prevederile art. 998 c.civ., acte juridice în vigoare la momentul producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii. În conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Astfel, pentru a beneficia de această dispoziție legale, reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul că a plătit asiguratului său indemnizația de
asigurare. Documentul de plată anexat cererii nu este lizibil, motiv pentru care prima instanță a apreciat că acesta nu face dovada plății despăgubirii. În baza rolului activ instanța ar fi putut să solicite reclamantei să depună înscrisuri care să facă dovada faptului plății, însă tribunalul reține că și părțile au obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, în acest sens având și îndatorirea de a-și proba pretențiile, după cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 129 alin. 1 c.pr.civ.
De asemenea, conform art. 129 alin 51c.pr.civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le- au propus și administrat în condițiile legii. Reclamanta a înțeles să-și probeze pretențiile formulate numai prin înscrisuri, însă administrarea acestei probe nu a fost conformă cu legea în ceea ce privește ordinul de plată invocat. După cum rezultă din dispozițiile art. 112 alin. 2 c.pr.civ., când dovada se face prin
înscrisuri, se vor depune copii ale acestora certificate de reclamant că sunt conforme cu originalul. Certificarea presupune conformitatea cu originalul a copiei actului care trebuie să fie lizibilă și de natură a face dovada faptului pretins. Prin depunerea unui act într-o copie ilizibilă, partea și-a asumat riscul că acest act nu poate fi folosit ca mijloc de probă. Mai mult, deși recurenta a
invocat faptul că prima instanță nu i-a solicitat să depună o copie lizibilă a ordinului de plată, nici în recurs nu a fost depus o copie lizibilă a ordinului de plată, cu toate că au fost formulate apărări în legătură cu acest act.
La termenul de judecată din data de_, recurenta a depus la dosar extrase de cont din care rezultă plata către SC CEFIN TRANS SRL sumei de 3.974,83 lei și către SC ATP EXODUS SRL sumei de 49.631,79 lei, susținându- se că prin aceste înscrisuri se face dovada plății indemnizației de asigurare. Analizând aceste înscrisuri prin raportare la înscrisurile din dosarul de daună nr. CC 5., tribunalul reține că acestea nu fac dovada plății sumei de 25.751,04 lei, referirile din extrasele de cont nefiind regăsite în facturile fiscale anexate cererii de chemare în judecată.
Față de considerentele reținute se apreciază că prima instanță a reținut în mod legal și temeinic faptul că reclamanta nu a făcut dovada plății indemnizației de asigurare care să justifice formularea unei cereri de chemare în judecată în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 și nu se poate imputa instanței încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 și alin. 5 c.pr.civ. Din contră, reclamanta recurentă a fost cea care nu a înțeles să administreze proba cu înscrisuri în condițiile legii, aceasta aflându-se în culpă procesuală.
Analizând condițiile răspunderii civile delictuale, prima instanță a reținut că reclamanta nu a dovedit întinderea prejudiciului cauzat de pârâtul Ț. S.
C. . Exercitându-și rolul activ, la termenul de judecată din data de 4 aprilie 2012 prima instanță a pus în discuție, din oficiu, efectuarea unei expertize auto pentru a se proba pretențiile reclamantei. Administrarea probei a fost pusă în sarcina reclamantei care a fost citată cu mențiunea de a-și delega un reprezentant în fața instanței pentru a pune în discuție probele considerate de
instanță ca fiind utile pentru soluționarea cauzei. La termenul de judecată din data de 2 mai 2012 s-a dispus amânarea cauzei și prorogarea administrării probei cu expertiza, urmând ca reclamanta să precizeze dacă va suporte costul acesteia. La termenul fixat pentru data de 23 mai 2013 instanța apreciază că este utilă și necesară administrarea probei cu expertiza și fixează obiectivele expertizei, stabilind un nou termen de judecată la data de 19 septembrie 2013 pentru a fi desemnat expertul și stabilit onorariul acestuia. La acest termen, se constată că reprezentantul reclamantei nu s-a prezentat, deși avea termen în
cunoștință, motiv pentru care reclamanta a fost decăzută din dreptul de a administra proba cu expertiza.
T. ul reține din cuprinsul încheierilor de ședință că prima instanță, în temeiul rolului activ, a dispus din oficiu administrarea probei cu expertiza pentru a se dovedi întinderea prejudiciului pretins de reclamantă. De asemenea, s-a stabilit că sarcina administrării acestei probe, ceea ce presupunea plata onorariului expertului, revine reclamantei. Însă reclamanta nu a urmărit desfășurarea procesului și nu și-a manifestat acordul cu privire la plata cheltuielilor aferente acestei probe, deși conform dispozițiilor art. 170 coroborat cu art. 1711c.pr.civ., instanța avea posibilitatea de a stabili care dintre părți suportă cheltuielile de administrare a probei. Deoarece reclamanta nu a manifestat nici un interes în urmărirea și finalizarea procesului, prima instanță a aplicat sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de administra proba dispusă din oficiu. Critica formulată de recurentă în legătură cu aplicarea acestei sancțiuni este întemeiată, deoarece fiind vorba de o probă dispusă din oficiu sancțiunea decăderii prevăzută de art. 170 alin. 3 c.pr.civ. nu era operantă. Instanța putea reveni asupra probei încuviințate din oficiu,
reținându-se că reclamanta nu este interesată în a fi administrată această probă, finalitatea fiind aceeași respectiv neadministrarea probei din culpa exclusivă a reclamantei.
În concluzie, tribunalul reține că recurenta este cea care nu a urmărit finalizarea procesului și nu și-a îndeplinit îndatoririle stabilite de instanța de judecată cu privire la administrarea probei cu expertiza, rolul activ al judecătorului fiind exercitat în mod legal, astfel încât motivul de nelegalitate al hotărârii recurate invocat prin în conformitate cu art. 304 pct. 9 c.pr.civ. este neîntemeiat.
Sub aspectul temeiniciei hotărârii pronunțate, tribunalul reține că prima instanță apreciat în mod legal și temeinic probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile și interogatoriul administrat reclamantei, apreciind că acest probe nu fac dovada întinderii prejudiciului. În lipsa recunoașterii de către pârât a pretențiilor reclamantei, aceasta din urmă trebuia să propună administrarea unor probe, expertiza tehnică fiind proba care ar fi asigurat în condiții de contradictorialitate dovedirea prejudiciului pretins. Înscrisurile folosite de reclamantă în probațiune nu provin de la pârât astfel încât acestea nu pot fi opuse părții adverse și nu fac dovada prejudiciului pretins.
Raportat la faptul că motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de recurentă nu sunt apte a determina admiterea recursului, tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și, având în vedere că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC A. Ț. A. SA.
Intimatul Ț. S. C. a fost reprezentat la termenul de judecată din data de_ de doi reprezentanți convenționali care nu au căzut de acord asupra modului în care să susțină cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că unul dintre avocați a solicitat ca plata cheltuielilor de judecată să se realizeze în cadrul unui proces separat, în timp ce celălalt avocat a solicitat ca recurenta să suporte cheltuielile de judecată în cadrul acestui litigiu. În temeiul dispozițiilor art. 274 c.pr.civ., intimatul ar fi fost îndreptățit să primească cheltuieli de judecată, însă raportat la susținerile contradictorii ale avocaților care i-au reprezentat interesele, tribunalul a apreciat că este în interesul intimatului ca această cerere să fie
soluționată pe cale separată. În caz contrar, dacă tribunalul ar analiza cererea de plată a cheltuielilor de judecată numai prin raportare la onorariul unuia dintre avocați, în procesul ce se va declanșa pe cale separată ar putea fi opusă intimatului o eventuală excepție a autorității de lucru.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta SC A. Ț. A. SA în contradictoriu cu intimatul Ț. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1362/2012 pronunțate la 21 noiembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei G. pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
S. I. C. | G. | E. B. | A. | Zah |
Red.SI/MM 2 ex./_
Judecător fond: C. S. ,
Judecătoria Gherla, județul C.
| ← Decizia civilă nr. 672/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 508/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
