Decizia civilă nr. 556/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 556/R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE - S. I. JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - V. L. G. GREFIER - DP
S-au luat spre examinare recursurile formulate de recurenții SC V.
R. SA și M. A. împotriva sentinței civile nr.24274/_ pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimații
T. D. și T. M., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei SC V. R. SA, d-l avocat D. Nemeti, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, reprezentantul recurentului M. A., d-l avocat Stanciu Viorel, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen și reprezentanta intumatului T. M., d-na avocat Budișan Ana M., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen, lipsind intimata T. D. .
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat următoarele înscrisuri: din partea intimatei T. D. întâmpinare la data de_, din care câte un exemplar se comunică reprezentanților recurenților și intimatului T. M., iar la data de_ "Note scrise"; din partea recurentului M. A. .
Reprezentanții recurenților SC V. R. SA și respectiv M. A. depun dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru, în cuantum de câte 97 lei.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei SC V. R. SA solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
În susținerea poziției procesuale, arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere faptul că imobilul urmărit silit este proprietatea exclusivă a garantului ipotecar, care a fost dobândit de acesta prin donație. Garantul ipotecar a dobândit în proprietate exclusivă nu doar construcțiile, ci și terenul pe care acestea sunt edificate, iar contestatoarea nu a propus și nici administrat vreo probă în sensul edificării unor noi construcții în timpul căsătoriei. Astfel, corpurile de clădire înscrise în prezent în cartea funciară, în măsura în care ar fi fost edificate în timpul căsătoriei, ar fi devenit prin efectul accesiunii, proprietatea exclusivă a garantului. De asemenea, susține că instanța de fond nu a circumstanțiat soluția în mod distinct față de teren și construcția
inițială, pe de o parte și față de construcțiile pretinse a fi edificate în cursul
căsătoriei, pe de altă parte. Totodată, soluția instanței nesocotește prevederile art.1790 Cod civil, care recunoaște dreptul titularului dreptului de ipotecă de a executa bunul, indiferent la cine s-ar afla, și de asemenea, se nesocotește scopul sistemului de publicitate imobiliară și efectul de opozabilitate a înscrierilor ; nefiind permis ca unui terț să îi fie opusă o situație juridică privind un imobil care nu reiese sub nicio formă din cartea funciară.
Reprezentantul recurentului M. A. solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, a se dispune modificarea sentinței recurate și respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial, dovada în acest sens, urmând a fi depusă cu concluziile scrise, în cazul în care se va încuviința amânarea pronunțării hotărârii.
În susținerea poziției procesuale, arată că au existat pe rolul instanțelor de judecată mai multe dosare, în care au fost respinse cererile formulate de intimații T. M. sau T. D., aceștia încercând să se sustragă astfel de la executarea silită prin diverse tertipuri procedurale, care induc în eroare instanțele judecătorești. Susține că soluția instanței de fond este netemeinică, întrucât a fost încălcat principiul publicității cărților funciare, întrucât din cuprinsul cărții funciare nr. 2. C. -N. rezultă că imobilul ce a făcut obiectul executării silite atacate este bun propriu intimatului T. M. . Arată că aprecierea instanței de fond că imobilele supuse executării silite sunt bunuri comune celor doi intimați contravine principiului publicității imobiliare, deoarece, așa cum se reține prin sentința recurată, potrivit art. 31 lit.b din Codul familiei, nu sunt bunuri comune ci proprii fiecărui soț bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat de donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că vor fi comune. De asemenea, susține că instanța de fond, deși nu a fost investită cu un petit în rectificarea cărții funciare, totuși aceasta a depășit limitele prev.de art.129 din Codul de procedură civilă, pronunțându-se asupra a ceea nu s-a cerut. Arată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată în baza unei documentații cadastrale lipsite de efecte juridice, aceasta fiind anulată, instanța apreciind-o ca fiind suficientă pentru a justifica comunitatea de bunuri. Totodată, instanța de fond nu a ținut cont de titlul executoriu, respectiv contractul de ipotecă, susținând că acesta nu a fost atacat de către contestatoare, contractul fiind valabil încheiat. Solicită admiterea recursului declarat de recurenta SC V. R. SA.
Reprezentantul recurentei SC V. R. SA solicită admiterea recursului declarat de recurentul M. A. .
Reprezentanta intimatului T. D. solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale, arată că instanța de fond, în mod corect a reținut că intimații T. M. și T. D. sunt coproprietari devălmași asupra construcțiilor edificate și înscrise în cartea funciară în perioada căsătoriei acestora. În perioada căsătoriei, cei doi intimați au extins și refăcut imobilul astfel că azi acesta este compus din 4 corpuri de clădire și un bazin de înot. Astfel cum rezultă din cartea funciară, construcțiile sunt noi, edificate în timpul căsătoriei, sunt bunuri comune, nefiind simple lucrări de reparații și îmbunătățiri. Susține că terenul în suprafață de 890 mp și construcția inițială au fost dobândite de intimatul T. M. în baza unui contract de donație, părțile efectuând ulterior lucrări de construire cu costuri considerabile din care au rezultat corpurile distincte edificate și
existente în acest moment. Arată că s-a încercat partajarea bunurilor comune înainte de executarea silită începută de V. SA, în momentul divorțului intimaților, în anul 2009, însă nu s-a finalizat, din lipsa disponibilităților materiale ale ambilor intimați. Arată că și în prezent în cartea funciară apar 4 construcții, nu doar un imobil căruia i s-au adus îmbunătățiri, astfel că partajul în natură este posibil. Arată că situația reală a intimatului T. M. este aceea că acestuia i se execută bunul său, cu care a garantat un credit acordat recurentului M. A., care nu plătește ratele la împrumut.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 24274/2012 pronunțată în ședința publică din data de 0_, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea formulată de contestatorul T. D., în contradictoriu cu intimații S.C. V.
R. S.A., M. A., și T. M., s-au anulat toate actele de executare întocmite de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "M. VIOREL VICTOR D. "; în dosarul execuțional nr. 26/2012, s-a dispus restituirea sumei de 194 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5 lei reprezentând timbru judiciar, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, către contestator, luându-se act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, între intimații M. A. și S.C. V. R. S.A., s-a încheiat la data de_ convenția de credit nr. 0163300/PC (f. 119-105 dos. execuțional) și actele adiționale convenției (cu accesorii Contractul de garanție reală imobiliară, autentificat sub nr. 4322/_ de S.C.N. N. Lex din C. -N. - f. 104- 101 dos. execuțional).
Intimatul T. M. a semnat contractul de credit și contractul de garanție reală imobiliară în calitate de garant ipotecar.
Intimatul M. A. nu a respectat obligația de a achita suma de bani împrumutată, conform dispozițiilor contractuale.
La data de_, intimatul S.C. V. R. S.A. a întocmit declarația scadenței anticipate privind contractul mai sus-indicat (f. 22 dos. execuțional)
Prin cererea de executare silită din_, creditorul S.C. V. R.
S.A. a solicitat punerea in executare a titlului executoriu sus-menționat, împotriva debitorului M. A. și a garantului ipotecar T. M., pentru realizarea creanței sale (f. 22 dos. execuțional).
Prin încheierea civilă nr. 11463/CC/2011 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu convenția de credit nr. 0163300/PC/_ și actele adiționale convenției (cu accesorii Contractul de garanție reală imobiliară, autentificat sub nr. 4322/_ de S.C.N. N. Lex din C. -N., împotriva debitorului
M. A. și a garantului ipotecar T. M. (f. 33 dos. execuțional).
În vederea executării creanței, a fost încheiat procesul-verbal de licitație imobiliară nr. 26/_, privind imobilul situat în C. -N., str. C.
C., nr. 94, jud. C., identificat în C.F. nr. 2. (provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 1. ) C. -N., nr. cad. 8867 și nr. top. 8126/31, proprietate a garantului ipotecar T. M. (f. 155 dos. execuțional).
S-a procedat la întocmirea publicației de vânzare imobiliară nr. 26/_ (f. 156 dos. execuțional), aceasta fiind comunicată părților.
Prima instanță a reținut că la data de_ a fost încheiată căsătoria dintre T. D. și T. M. . Prin contractul de donație din data de _
, numitul T. M. în calitate de donatar, a primit nuda proprietate a imobilului situat în C. -N., str. Maxim Gorki, nr. 94, imobil compus din cărămidă pe fundație din beton, acoperită cu țiglă, 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 antreu, 1 baie, pivniță și microcentrală termică, construită pe terenul de 890 m.p.
Prima instanță a reținut că în conformitate cu disp. art. 31 lit. b) C. fam., imobilul dobândit de numitul T. M., așa cum a fost descris în cuprinsul contractului de donație, a devenit bun propriu al acestuia.
Prin sentința civilă nr. 8690/_, a fost desfăcută căsătoria încheiată la data de_ între T. D. și T. M. .
Analizând extrasul C.F. nr. 2. C. -N., din data de_, s-a constatat că imobilul indicat în cuprinsul contractului de donație nu mai corespundea cu situația actuală, acesta fiind în prezent format din mai multe corpuri, respectiv un număr de 4 corpuri.
Aceste corpuri au fost edificate în timpul căsătoriei dintre T. D. și
T. D., respectiv în anul 2003, fiind întocmită documentația cadastrală nr. 12236/_ .
Potrivit art. art. 30 alin. (1) C. fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Pe cale de consecință, asupra acestor corpuri foștii soți au un drept de proprietate comună, în conformitate cu disp. art. 30 alin. (1) C. Fam.
Convenția de credit nr. 0163300/PC/_ și Contractul de garanție reală imobiliară, autentificat sub nr. 4322/_ de S.C.N. N. Lex din C.
-N. a fost semnat doar de către T. D., în calitate de garant ipotecar.
În drept, s-a reținut că potrivit art. 33 alin. (1) C. fam. "bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți";. Conform alin. (2) al aceluiași articol "cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul sau personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însa numai în măsura necesara pentru acoperirea creanței sale";. Potrivit art. 493 alin. (1) C.proc.civ. creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea sa urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comuna, ci vor trebui sa ceara mai întâi împărțeala acestora.
A rezultat așadar că actele de executare întocmite de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "M. VIOREL VICTOR D. "; în
dosarul execuțional nr. 26/2012, în ceea ce privește imobilul identificat în
C.F. nr. 2. (provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 1. ) C. -N., nr. cad. 8867 și nr. top. 8126/31, nu a respectat dispozițiile legale anterior menționate, fiind vorba de un imobil asupra căruia comportă un drept de proprietate în devălmășie.
Prin urmare, instanța a apreciat drept întemeiată contestația formulată, admițând-o și a dispus anularea actelor de executare întocmite de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "M. VIOREL VICTOR D.
"; în dosarul execuțional nr. 26/2012, ce privesc imobilul identificat în C.F. nr. 2. (provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 1. ) C. -N., nr. cad. 8867 și nr. top. 8126/31.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, contestatorul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța a luat act de aceasta.
Împotriva acestei hotărâri, S.C. V. R. S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, contestatara a atacat actele de urmărire silita efectuate în dos execuțional nr. 26/2012 cu privire la imobilul situat în C. -N. . S. C. C. nr. 94, Jud. C. (teren intravilan și construcție înscrise în CF nr. 1. C. -N., nr. cad. 8867), imobil aflat în proprietatea exclusivă a garantului ipotecar T. M., fostul soț al contestatarei.
De asemenea, s-a învederat că, imobilul în discuție a fost afectat de proprietar pentru garantarea împrumutului bancar contractat de M. A. în baza Convenției de credit nr. 0163300/PC/_, încheindu-se în acest sens Contractul de garanție reală imobiliara autentificat de SCN N. Lex sub nr. 4322/_ .
Astfel, prin contestația la executare introdusă, reclamanta a pretins un drept propriu asupra imobilului ipotecat, susținând că îmbunătățirile aduse în timpul căsătoriei reprezintă bunuri comune ce nu pot fi executate silit de creditorul personal al fostului soț.
Referitor la soluția primei instanțe, recurenta a arătat că, prin sentința recurată s-a reținut că, în ciuda faptului că imobilul obiect ai urmăririi silite a fost dobândit de către garantul ipotecar prin donație, ca bun propriu, prin faptul că în timpul căsătoriei s-au efectuat lucrări de renovare și s-au edificat noi corpuri de clădire, acestea au devenit proprietatea comună a soților.
Astfel, soluția a fost sprijinită și pe faptul că în prezent în C.T nr. 1. C. -N. sunt evidențiate alte corpuri de clădire decât cele cuprinse în actul de donație.
De asemenea, recurenta a menționat faptul că, după cum s-a reținut și în sentința atacată, imobilul supus executării, înscris în CF nr. 1. C. -N., a fost dobândit de garantul ipotecar prin donație. Conform art. 31 lit. b) C.fam., aceste bunuri sunt dobândite de soțul gratificat ca bunuri proprii. Garantul ipotecar a dobândit în proprietate exclusivă nu doar construcțiile, ci și terenul pe care acestea sunt edificate, contestatara nepropunând și administrat nici o probă în sensul edificării unor noi construcții în cursul căsătoriei.
Astfel, corpurile de clădire înscrise în prezent în cartea funciară, în măsura în care ar fi fost edificate în timpul căsătoriei, ar fi devenit prin efectul accesiunii (art. 492 C.civ.) proprietatea exclusivă a garantului.
În măsura în care contestatara ar fi dovedit contrariul, și anume că aceste construcții au fost realizate de ea singură sau împreună cu fostul soț, ar fi justificat cel mult un drept de creanță împotriva proprietarului terenului în condițiile art. 494 alin. 3 C.civ., nicidecum un drept de coproprietate asupra construcțiilor.
În acest sens, recurenta a învederat că nu este plauzibilă teza lansata de contestatară și reținută de instanță, din moment ce toate corpurile de clădire au fost înscrise în cartea funciară anterior înscrierii dreptului de ipotecă al băncii ca și proprietate exclusiva a garantului ipotecar, cu titlu de donație, în măsura în care ar fi reprezentat bunuri comune ale soților, trebuia să fie înscrise corespunzător.
Având în vedere că, contestatara nu ar fi putut dobândi un drept de coproprietate asupra construcțiilor edificate în cursul căsătoriei, recurenta a menționat că această precizare are mai mult valoare teoretică decât practică.
Astfel, s-a precizat faptul că, în măsura în care prima instanță a acceptat teza privind dobândirea de către soți în coproprietate devălmașă a construcțiilor edificate în timpul căsătoriei, era datoare să distingă între proprietatea asupra terenului și construcțiilor inițiale, dobândite de garantul ipotecar prin donație, ca bunuri proprii, și corpurile nou edificate, pretinse de contestatară ca bunuri comune ale soților.
Astfel, actele de urmărire silită privind terenul și construcția inițială nu puteau fi anulate urmând argumentația primei instanțe pentru simplul - și suficientul -
motiv că acestea nu au fost dobândite/edificate în cursul căsătoriei, ci dobândite prin donație, în condițiile art. 31 lit. b) C.fam.
Totodată, recurenta a învederat faptul că, soluția primei instanțe nesocotește prevederile art. 1790 C.civ. care, recunoaște dreptul titularului dreptului de ipotecă de a executa bunul indiferent la cine s-ar afla.
Astfel, recurenta a menționat că, chiar dacă ar accepta calitatea contestatarei de coproprietar, în baza atributului de urmărire recunoscut titularului dreptului de ipotecă, banca era îndreptățită să urmărească silit imobilul fără realizarea unui partaj prealabil, prevederile art. 493 C.pr.civ. nefiind aplicabile.
În măsura în care contestatara ar susține că fostul soț, garantul ipotecar, ar fi grevat imobilul fără acordul său (art. 35 C.fam.), aceasta este o problemă ce urmează a fi rezolvată între foștii soți. Banca fiind de bună-credință, a încheiat contractul de garanție cu unicul proprietar tabular, raportându-se la cuprinsul cărții funciare. Astfel, din perspectiva băncii și a oricărui terț, este indiferent dacă imobilul supus urmăririi silite este sau deținut de foștii soți în coproprietate, căt timp în cartea funciară imobilul era înscris ca și bun propriu al garantului ipotecar.
La acceptarea garanției, banca și-a fundamentat convingerea că imobilul respectiv este proprietatea exclusivă a garantului, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare. Cât timp contestatara nu are vreun drept real asupra imobilului cu rang anterior înscrierii ipotecii, argumentele instanței pentru anularea formelor de executare silită sunt lipsite de fundament legal.
Prin urmare, recurenta a învederat că, prin soluția primei instanțe s-a nesocotit scopul sistemului de publicitate imobiliară și efectul de opozabilitate a înscrierilor (art. 2 alin. 2 lit. d din Legea nr. 7/1996), astfel, nu este permis ca unui terț (banca) să îi fie opusă o situație juridică privind un imobil (coproprietatea) care nu reiese sub nici o formă din cartea funciară.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, a formulat recurs, și recurentul M. A. solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a reținut faptul că în cartea funciară au fost întabulate conctrucțiile edificate în perioada 2003-2006. Însă imobilul înscris în CF nr. 2. a fost dobândit de intimatul T. M. cu titlu de donație în anul 1987, iar conform art. 22 alin. 1 din legea nr. 7/1996 pentru a opera transferul dreptului de prorpietate este necesar ca acest drept să fie înscris în cartea funciară. La data încheierii contractului de garanție imobiliară, dreptul pretins de contestatoare nu era înscris în cartea funciară, iar dispozițiile art. 28 din Legea nr. 7/1996 care reglementează situațiile în care drepturile reale sunt opozabile față de terți fără înscriere în cartea funciară, nu sunt aplicabile în cauză. De asemenea, s-a susținut că mandatul tacit reciproc între soți nu mai operează dacă soții sunt despărțiti în fapt, iar aceasată prezumție nu operează în cazul actelor de dispoziție cu privire la bunurile imobile. Încălcarea limitelor mandatului se sancționează cu nulitatea relativă, iar contestatoarea avea dreptul de a formula o acțiune în revendicare. Recurentul a susținut că intimatul T. M. nu a fost coproprietar în devălmășie cu contestatoarea asupra bunurilor imobile executate silit, iar fosta soție ar putea beneficiu, cel mult, de un drept de creanță pentru lucrările efectuiate pe proprietatea altuia.
Prin întâmpinarea formulată, intimata T. D., a solicitat respingerea recursurilor formulate de S.C.V. R. SA si M. A. ca nefondate si menținerea sentinței civile nr.24274/0_ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca, ca legala.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, instanța de fond a reținut, în mod legal că imobilul este coproprietara devălmașă asupra construcțiilor edificate si înscrise în cartea funciara în perioada căsătoriei intimatei cu T. M. .
Astfel, intimata a menționat că a fost căsătorita cu T. M., în perioada _
-_ . După cum a rezultat expres din actele depuse la dosar, fostul său soț, T.
M., a primit prin contractul de donație, încheiat la data de 26 martie 1987, o casa de locuit din cărămida, pe fundații din beton, acoperita cu țiglă, cu 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămara de alimente, 1 antreu, 1 baie, 1 pivniță și microcentrala termica. În perioada căsătoriei imobilul a fost extins si refăcut, acesta fiind compus din 4 corpuri de clădire și un bazin de înot. Așadar, intimata a arătat că, din cartea funciara, a rezultat faptul că, imobilul, cuprindea pe lângă casa inițiala, încă o casa de locuit cu etaj si mansarda si anexe gospodărești și că aceste corpuri noi au fost finalizate în anul 2003 si înscrise în C.F., în baza unei documentații cadastrale, în anul 2006.
Totodată, intimata a precizat faptul că, construcțiile noi, edificate în timpul căsătoriei (de altfel si cea veche a fost practic refăcută) sunt bunuri comune, edificate în timpul căsătoriei, având o existenta de sine stătătoare, deci nu sunt simple lucrări de reparații si îmbunătățiri, ci sunt efectiv construcții distincte cu funcționalitate proprie.
Prin urmare, indiferent de situația aparenta dincaertea funciară, intimata a menționat că aceste bunuri sunt din punct de vedere juridic, bunuri comune si fac parte din comunitatea matrimoniala legala.
De altfel, practica judiciara a statuat ca în situația în care soții edifica, în comun, în timpul căsătoriei, o construcție pe terenul proprietatea unuia dintre ei, soțul neproprietar al terenului, dobândește de drept un drept de superficie asupra terenului proprietatea celuilalt soț, pe durata existentei construcției.
Cu privire la aceste bunuri comune, intimata a demarat, încă din anul 2009, acțiune de partaj înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. -N., acțiune care a fost însa suspendată, intimata nemaiavând disponibilități financiare pentru a continua acțiunea de partaj. Referitor la acțiunea de partaj a bunurilor comune, intimata a arătat că aceasta a fost redemarată în cursul acestui an de T. M., formând obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. -N. . A fost stabilita însa o taxa de timbru uriașă, care depășea cu mult limitele maxime ale ajutorului public judiciar, astfel încât nici fostul său soț nu a putut susține financiar acțiunea de partaj.
S-a precizat că, faptul că, nici intimata si nici T. M. nu mai dețineau mijloace financiare pentru a susține o acțiune de partaj, nu a însemnat nici rea- credință a intimatei, așa cum s-a susținut în recursuri, si nici că în acest mod intimata își pierde dreptul de coproprietate asupra construcțiilor în care aceasta a investit toți banii realizați în cursul căsătoriei sale cu soțul său, precum si bani proveniți de la familia intimatei.
Astfel, s-a învederat că, în conformitate cu disp.art.33 Cod familiei: "bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul sau personal poate cere partajul bunurilor comune, însa numai în măsura necesara pentru acoperirea creanței sale".
În acest sens, intimata a precizat că nu este debitor sau garant ipotecar în titlul executoriu pus în executare, prin urmare executarea silita a bunului comun este vădit nelegală, impunându-se, în prealabil, executarea bunurilor proprii ale debitorilor si apoi partajarea bunurilor comune si executarea lotului care îi revine debitorului.
Susținerea recurentei S.C. V. R. S.A., în sensul ca poate executa oricum bunul, acesta fiind ipotecat, intimata a arătat că este nelegala, atâta timp cât
intimatei nu îi era opozabil contractul de garanție imobiliara, acesta nefiind semnat de aceasta, în baza acestui contract de ipoteca putea fi executata doar proprietatea semnatarului contractului -T. M. .
Pe de alta parte, intimata a învederat că, banca avea pe deplin cunoștință de situația reala a imobilului, întrucât, în 2006, anterior creditului invocat în prezentul dosar care era din 2008, intimata a contractat un credit de la V., în baza convenției de credit nr.0052949/OT/2006, depusa la dosarul de fond, unde au semnat amândoi proprietarii (intimata și soțul său) contractul de garanție imobiliara cu privire la casa acestora de locuit.
Astfel, intimata a considerat că, prin contractul din 2008 s-a urmărit tocmai eludarea drepturilor acesteia, care nu ar fi fost de acord cu garantarea cu casa de locuit, pentru un credit acordat în favoarea unei terțe persoane.
Totodată, intimata a menționat că, în prezent, locuiește în casa de locuit situata în C. -N., str.C. C., nr.94, jud.C., aceasta fiind singura locuința pe care o deține si care crede ca poate fi partajata în natura, cu respectarea drepturilor coproprietarilor.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinării și a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
În cuprinsul recursurilor formulate de recurenții SC V. R. SA și
M. A. au fost invocate motive de recurs care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ. și care vizează greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor legale incidente, precum și motive care vizează netemeinicia hotărârii recurate și care se circumscriu dispozițiilor art. 3041c.pr.civ.
În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță asupra nelegalității actelor de executare silită realizate cu privire la imobilului situat în C. -N., str. C. C., nr. 94, jud. C., tribunalul reține că prin contractul de credit nr. 0163300/PC/_, creditoarea V. R. SA a acordat debitorului M. A. un credit în valoare de 135.000 euro. Garantarea creditului s-a făcut prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în C. -N. str. C. C., nr. 94, jud. C., înscris în CF nr. 1. C., nr. cadastral 8867 aflat în proprietatea garantului T. M. . Prin contractul de ipotecă nr. 4322/_ autentificat de notarul public C.
I., debitorul garant T. M. a consimțit să se înscrie un drept de ipotecă asupra imobilului în favoarea creditorului ipotecar SC V. R. SA pentru garantarea obligației de restituire a creditului în cuantum de
135.000 euro, precum și a dobânzilor și comisioanelor aferente, obligație asumată de debitorul principal M. A. .
Din extrasul CF nr. 1. C. rezultă că în anul 1987 asupra imobilului situat în C. -N., str. C. C., nr. 94, jud. C. s-a înscris dreptul de proprietate, cu titlu de bun propriu asupra construcției, în favoarea lui T.
și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 890 mp în favoarea aceluiași intimat(f.13-14 din dosarul judecătoriei). Ulterior în cartea funciară a fost înscrisă construcția existentă astăzi, compusă din patru corpuri de clădire și un bazin de înot, dreptul de proprietate rămânând înscris în favoarea intimatului T. M. . Dreptul de ipotecă al creditoarei SC V. R. SA a fost înscris în cartea funciară la data de_ . Creditoarea beneficiază de un drept de ipotecă de rang II, anterior, la data de_ fiind înscris asupra imobilului un drept de ipotecă în favoarea a aceleiași creditoare.
Prin înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă în favoarea creditoarei, dreptul a devenit opozabil față de terți conform dispozițiilor art.
1.790 c.civ. în forma aflată în vigoare la momentul constituirii dreptului de ipotecă. Creditorul care și-a conservat dreptul său prin înscrierea dreptului de ipotecă în cartea funciară are dreptul de a urmări bunul de la orice persoană, chiar dacă aceasta are calitatea de terț față de contractul de garanție. Astfel, nu prezintă relevanță sub aspectul executării garanției reale imobiliare faptul că persoana care a avut calitatea de proprietar și a consimțit la constituirea dreptului de ipotecă a transmis dreptul său de proprietate sau, în cazul de față, faptul existenței unui drept proprietate comună asupra bunului. Bunul care formează obiectul garanției poate fi urmărit în mâinile oricui s-ar afla și o eventuală constatare a faptului că acest bun ar fi constituit obiectul unei proprietăți comune nu constituie un motiv de nulitate a actelor de executare silită. Contractul de ipotecă încheiat între creditoare și proprietarul imobilului nu a fost desființat și nu prezintă relevanță calitatea de bun comun sau bun propriu al bunului. Această calitate ar fi putut fi avută în vedere numai în situația în care garantarea obligației de plată nu s-ar fi realizat prin constituirea unei garanții reale imobiliare.
T. ul reține și faptul că, la momentul încheierii de către creditoare a contractului de ipotecă, existau toate premisele ca aceasta să considere că bunul care formează obiectul garanției constituie bunul propriu al debitorului garant. Conform art. 30 din Legea nr. 7/1996, dacă în cartea funciară este înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că
dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună- credință, cât timp nu se dovedește contrariul. De asemenea, conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, dobânditorul unui drept real este considerat de bună credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în
folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care să se conteste cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală. Astfel, la data încheierii contractului de ipotecă, din cuprinsul cărții funciare rezulta că bunul imobil constituie proprietatea exclusivă a debitorului garant
T. M. și nu exista nici o notare sau înscriere care să pună sub semnul
îndoielii cuprinsul cărții funciare. Faptul că la momentul încheierii contractului de ipotecă nr. 4322/_, creditoarea ar fi avut cunoștință de
împrejurarea că bunul garantat constituia proprietatea devălmașă a soților
T. nu prezintă relevanță și nu înlătură incidența în cauză a dispozițiilor art. 1.778 și art. 1.790 c.civ. deoarece în cadrul contestației la executare contestatoarea a înțeles să solicite doar anularea formelor de executare silită, fără a fi formulată și o eventuală cerere de invalidare a contractului de ipotecă. Astfel, actele de executare silită realizate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 26/2012 asupra imobilului cu privire la care contestatoarea pretinde că ar forma obiectul unei proprietăți comune sunt
legale, acest bun putând fi urmărit în mâinile oricui s-ar afla în virtutea dreptului de urmărire pe care îl are creditorul garant conform art. 1.790 c.civ.
Față de cele reținute, tribunalul consideră că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041coroborat cu art. 312 alin. 2 și 3 c.pr.civ. se va admite recursul declarat de recurenții SC V. R. SA și M. A. împotriva sentinței civile nr. 24274/7.12.201 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ care va fi modificată în totalitate sensul că se va respinge ca
neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea T. D. în contradictoriu cu intimații SC V. R. SA, M. A. și T. M. .
În conformitate cu dispozițiile art. 274 c.pr.civ., reținând culpa procesuală a intimatei T. D., aceasta va fi obligată să plătească în favoarea recurenților SC V. R. SA și M. A. câte 97,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar(f.21,22).
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de recurenții SC V. | R. | SA și M. | |
A. | în contradictoriu cu intimații T. D. și T. | M. | împotriva |
sentinței civile nr. 24274/7.12.201 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pe care o modifică în totalitate sensul că respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea T. D.
în contradictoriu cu intimații SC V. R. SA, M. A. și T. M. .
Respinge cererea intimaților având ca obiect obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului litigiului.
Obligă intimata T. D. să plătească în favoarea recurenților SC V.
R. SA și M. A. câte 97,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
S. I. C. | G. | V. | L. | G. DP |
Judecător fond: A. P. escu Judecătoria Cluj-Napoca
Red. SI/Dact.AA-2 ex. _
| ← Decizia civilă nr. 270/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 94/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
