Decizia civilă nr. 592/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 592/R
Ședința publică din 31 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.
J. ecător A. C. O.
J. ecător S. O.
G. ier A. H.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatoarea T.
D., domiciliată în B. M., B-dul T., nr. 3/33, județul M., împotriva sentinței civile nr. 10614 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimații Banca C. ercială I. S. Romania SA - S. B.
M., cu sediul în B. M., B-dul U., nr. 15A și SC S. C. & Co SRL - reprezentată prin lichidator judiciar C. T. I., cu sediul în B. M., str. H.
, nr. 4/12, județul M., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Asupra recursului de față,
Prin cererea de recurs înregistrată la Tribunalul Maramureș, contestatoarea T. D. a solicitat în contradictoriu cu intimații Banca C. ercială I. S. Romania SA - S. B. M. și SC S. C. & Co SRL - reprezentată prin lichidator judiciar C. T. I., în principal casarea sentinței civile nr. 10614 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii menționate și admiterea contestației la executare, în sensul anulării formelor de executare emise în dosar execuțional nr. 464/SPB/2011 al executorului bancar Barar R. .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Banca C. ercială I. S. Romania SA a invocat excepția netimbrării recursului.
Examinând cu prioritate excepția de netimbrare, în conformitate cu art.
137 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Odată cu înregistrarea cererii de recurs s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 102 lei și timbru judiciar în valoare de 4,7 lei.
Contestatoarea nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 18 alin. 2 din Legea 146/1997, astfel că stabilirea taxei a rămas definitivă.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Întrucât contestatoarea a fost citată cu mențiunea să timbreze cererea de recurs (f. 9,15), iar aceasta nu s-a conformat, tribunalul urmează să dea eficiență normelor imperative enunțate anterior și să dispună anularea ca netimbrată a cererii, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a recursului.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatoarea T. D., domiciliată în B. M., B-dul T., nr. 3/33, județul M., împotriva sentinței civile nr. 10614 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte, | J. ecător, | J. ecător, | |||
V. I. | C. | O. | S. | O. |
Red. / Tred. O.C._ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND D. D.
G. ier,
A. H.
← Decizia civilă nr. 295/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 150/2013. Contestație la executare silită → |
---|