Decizia civilă nr. 295/2013. Contestație la executare silită

R O M A N I A

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr. 295/R/2013

Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța este constituită din :

PREȘEDINTE - V. L. O. JUDECĂTOR - S. I. JUDECATOR - C. G.

GREFIER -S. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta S.C. S. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimații V. I. G., M. A., M. E., B. I. R. S., C. B.

C., P. A. L. și V. A. A., împotriva sentinței civile nr. 19723/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect pretenții.

La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prev. art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că s-a înregistrat la dosar,la data de 10 mai 2013,din partea intimatului C. B. C., întâmpinare.

T. ul, constată că recurenta deși a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei și timbre judiciare în cuantum de 5 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat, aceasta nu și-a îndeplinit obligația dispusă de instanță.

Față de această împrejurare, tribunalul din oficiu, în temeiul disp.art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 ridică excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepție.

T. UL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 19723/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. S. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimații V. I. G., M. A.

, M. E., B. I. R. S., C. B. C., P. A. L. și V. A. A. .

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta S.C. S. C. S.R.L., solicitând modificarea sentinței primei instanțe în sensul anulării parțiale a proceselor verbale din_ în dosarul nr. 447/2010 și din_ întocmit în dosarul nr. 42/2010, în ceea ce privește onorariile de 15.085,63 lei, respectiv 47.879,65 lei, ambele cu TVA inclus.

Intimații V. I. G., M. A., M. E., B. I. R. S., P. A. L. și V.

A. A., deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la_, intimatul C. B. C. a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în baza art. 137 Cod proc.civ., excepția netimbrarii, invocată din oficiu, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită, constatând că, deși a fost legal citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 97 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei, recurenta S.C. S. C. S.R.L. nu a depus la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei judiciare de timbru și nici timbrul judiciar în cuantumul pus în vedere.

Pentru aceste considerente, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform căruia ";neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii";, și în baza prevederilor art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, tribunalul va anula, ca nelegal timbrat, recursul declarat de recurenta S.C. S. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimații V. I. G., M. A., M. E., B. I. R. S., C. B.

C., P. A. L. și V. A. A., împotriva sentinței civile nr. 19723/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nelegalei timbrări a recursului, invocată din oficiu.

Anulează, ca nelegal timbrat, recursul declarat de recurenta S.C. S.

C.

S.R.L.,

în contradictoriu cu intimații V. I. G., M. A., M. E., B. I.

R.

S., C.

B. C., P. A.

L. și V. A. A.

, împotriva sentinței civile nr. 19723/2012

pronunțată la _

în dosarul nr. _

de către Judecătoria Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

V.

L. O.

S.

I.

C.

G. S. M.

Red./Dact./O.V.L./2ex./_ Judecător fond: A. Moș Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 295/2013. Contestație la executare silită