Decizia civilă nr. 25/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/2013
Ședința publică din 23 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U. I.
JUDECĂTOR: C. V. JUDECĂTOR: P. I.
GREFIER: P. R. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul-recurent T. G., împotriva sentinței civile nr. 9654/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații SC. S. C. S., SC. M. S., SC. S.
C. S. PRIN LICHIDATOR J. S. U. I. B., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 09 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 16 ianuarie 2013, respectiv 23 ianuarie 2013, când a hotărât următoarele:
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 9654/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă ca fiind neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul T. G., în contradictoriu cu intimații SC M. S. și SC S. C.
S., prin lichidator judiciar S. U. S.P.R.L.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin Ordonanța civilă nr. 2891/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 3937/l90/2008, urmare a admiterii cererii formulată de creditoarea SC M. S., a fost somat debitorul T. G., în solidar cu SC S. C. S., să plătească creditoarei suma de 22.205,81 lei, reprezentând contravaloare marfă și suma de 22.205,81 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.344 lei.
Față de prevederile art. 1 din OG nr. 5/2001, instanța a constatat că în speță nu se poate reține în privința ordonanței menționate încălcarea dispozițiilor legale aplicabile procedurii speciale, deoarece creanța, în suma pretinsă de creditoare și însușită prin semnătură de către debitorul T. G. este certă, lichidă și exigibilă, în înțelesul art.379 al. 1 C.pr.civ.
Raportat la clauza contractuală stipulată la art. 5 din contractul de vânzare- cumpărare nr. 510/_ (f.6-dosar acvirat) se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut solidaritatea debitorului alături de societatea cumpărătoare la plata prețului și a penalităților de 1%/zi de întârziere.
Prin prezenta contestație la executare, debitorul recunoaște că a semnat acest contract ("la solicitările administratorului societății, dl. Mici Florin, cu care a fost și este în relații de amiciție";) și că a ridicat marfa de la societatea creditoare SC M. S.
, ocazie cu care a semnat de primire și facturile emise de creditoare în derularea contractului (f.10-22).
Cu toate că, contestatorul a lucrat în interesul SC S. C. S. a încheiat totuși contractul în calitate de administrator al societății, fără a-l reprezenta pe administratorul Mici Florin, în cauză fiind vorba despre un "mandat fără reprezentare";. În situația dată, față de creditoarea SC M. S., care nu a cunoscut realitatea, fiind de bună-credință, contestatorul (mandatar) a apărut ca adevăratul contractant, cu toate consecințele care decurg din această calitate.
Prin semnarea (și ștampilarea) contractului în cauză, contestatorul și-a asumat toate obligațiile ce rezultă din el și drept urmare nu poate refuza plata prețului ori a penalităților de întârziere datorate în executarea clauzelor contractuale, calificate de art. 969 C.civ., drept "legea părților";.
Nefondat pretinde contestatorul anularea Ordonanței nr. 2891/2008 și pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu debitoarea SC S. C. S., deoarece de nelegala citare se poate plânge numai partea care, din această cauză nu a putut fi prezentă în instanță pentru a-și formula apărările, nu și contestatorul ce nu a fost prejudiciat în acest mod, fiind legal citat la domiciliul său din B., str. G., nr. 32, sc. B, ap. 40, indicat chiar în cuprinsul contestației la executare.
În același timp, comunicarea ordonanței s-a făcut la aceeași adresă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, apoi a fost recomunicată (întrucât s-a aprobat înapoierea plicului, ca nereclamat), constituind titlu executoriu după investirea ei cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din OG 5/2001.
În ce privește executarea silită, instanța a constatat că în speță nu se învederează neregularități procedurale săvârșite cu acest prilej, contestatorul fiind înștiințat despre declanșarea urmăririi silite (prin somația nr. 435/_ ) și alegerea formelor de executare (urmărirea bunurilor mobile și imobile), celelalte acte vizând obținerea datelor și informațiilor necesare realizării executării, în conformitate cu art. 3732alin. 3 C.pr.civ.
Așa fiind, constatând că în speță apărările de fond împotriva titlului executoriu invocate de contestator nu sunt întemeiate, iar actele de executare silită din dosarul sus menționat au fost întocmite în considerarea drepturilor legitime ale creditoarei și cu respectarea cerințelor privind executarea silită, nefiind justificate temeiuri pentru anularea lor, instanța, în considerarea art. 399 și urm. C.pr.civ. a respins contestația la executare formulată, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul T.
G., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinței recurată ca fiind nelegală și netemeinică, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației la executare formulată.
În motivare s-a arătat că în anul 2008, intimata S.C. M. S.R.L. B. a formulat cerere de emitere a somației de plata prin care să se dispună somarea recurentului T. G. în solidar cu S.C. S. C. S.R.L. să achite suma de 22.205, 81 lei reprezentând contravaloare marfă, suma de 22.205,81 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 2344 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Cererea a
fost admisă prin Ordonanța nr.2891/2008 pronunța de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ .
Împotriva Ordonanței mai sus menționate, recurentul nu a formulat cerere în anulare, însă a formulat contestație la executare care a fost soluționată în sensul respingerii acesteia, prin sentința civilă nr. 9654/2011.
Împotriva acestei sentințe, a declarat prezentul recurs în termen legal, recurs, care potrivit art. 3041C.pr.civ, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304 c.pr.civ., instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele.
Astfel, consideră că, instanța care a soluționat contestația la executare, interpretând contractul de vânzare cumpărare nr. 510/0_ a modificat înțelesul clar al clauzei contractuale prevăzute la art.5, i-a dat o interpretare greșită și ieșită din context, eludând dispozițiile art.977 Cod civ. si urm. care se referă la interpretarea contractelor.
In contractul "valorificat" de către creditoare se prevede la art.5 că "în vederea realizării creanțelor....vânzătorul îl va urmări pe administratorul cumpărătorului, chiar înainte de a-l urmări pe cumpărător", situație în care, raportat la clauza contractuală stipulată la art.5 din contractul mai sus menționat, instanța de fond a reținut solidaritatea debitorului alături de societatea cumpărătoare la plata prețului și a penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere.
In acest sens, instanța de fond s-a pronunțat în sensul că recurentul a creat o aparență a calității de administrator al SC S. C. S., însă aparența a fost creată de intimata SC M. S. B., prin atribuirea calității de administrator în persoana contestatorului.
In esență, instanța care a pronunțat sentința acum recurată a reținut în mod eronat două aspecte:
a)faptul ca in cauza este vorba de un "mandat fără reprezentare";
b)creditoarea SC M. S. nu a cunoscut realitatea, fiind de bună credință, contestatorul (mandatar) a apărut ca adevăratul contractant, cu toate consecințele care decurg din aceasta calitate.
Față de motivarea dată hotărârii de instanța de fond, se apreciază că aceasta este insuficient motivată, cuprinde motive generale ce nu caracterizează împrejurările proprii spetei, sau motive echivoce și care nu permit de a se stabili dacă instanța de fond a statuat în fapt sau în drept, denaturând termenii clari și preciși ai actului dedus judecății (contractul de vânzare cumpărare in discuție).
Instanța care a pronunțat sentința recurată a preluat ad literam întâmpinarea formulată de intimata, nu și-a îndeplinit rolul activ încălcând in acest mod disp. art. 129 alin.4 C.pr.civ., în sensul de a cere părților explicații, respectiv de a depune înscrisuri care relevă adevărata stare de fapt, astfel că s-a ajuns în situația de a se pronunța o sentință care nu reflectă adevăratele raporturi de drept substanțial dintre părți, încălcându-se în situația dată cerințele art. 6 din CEDO, art.21 alin.3 din Constituție care prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil.
Recurentul susține faptul că nu este și nu a fost niciodată administratorul SC S.
C. S., nu a creat această aparență, în speță neputând fi vorba de un mandat fără reprezentare.
Recurentul a fost angajat prin contract individual de muncă la S.C. S. C.
S.R.L. având meseria de mecanic aspect de altfel dovedit prin înscrisuri la instanța de fond.
S.C. S. C. S.R.L. este o societate comercială având asociat unic si administrator pe numitul MICI FLORIN.
Între intimata S.C.M. B. si S.C. S. C. S.R.L. s-au derulat raporturi comerciale constând în livrarea de către intimată a unor materiale de construcții, pentru care s-au emis facturile fiscale puse în discuție. La solicitările administratorului societății a cărui angajat a fost, respectiv, Mici Florin a fost trimis spre a ridica marfa de la societatea intimata, ocazie cu care a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 510/0_ . De asemenea, este real faptul că a semnat toate facturile care atesta cumpărarea mărfii de către societate.
Este real faptul că între SC M. S. B. si SC S. C. S. s-au derulat operațiuni comerciale, însă acestea au început nu în data de 0_ ci în data de _
, așa cum rezultă din jurnalul de cumpărări al societății al cărei angajat a fost.
De la SC M. S. B. a ridicat anterior marfa si administratorul SC S. C.
S., respectiv Mici Florin, astfel cum rezultă din facturile nr.9037/_, respectiv nr. 1109/_, ambele semnate de dânsul, astfel că creditoarea încă de la acea dată cunoștea cine era administratorul societății.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de recurent în calitate de reprezentant al administratorului SC S. C. S., în numele lui si pentru el, in baza unui mandat de reprezentare cunoscut de intimata, tocmai datorită faptului că potrivit art. 5 din contract răspunderea revenea administratorului cumpărătorului, in caz contrar, recurentul nu ar fi semnat niciodată acest contract. Cu alte cuvinte, fiind angajat la societatea debitoare în calitate de mecanic, nu a intenționat să-și asume răspunderea pentru realizarea creanțelor. Relațiile comerciale dintre cele două societăți au început anterior datei semnării contractului 0_, adică la data de _
, precum și faptul că la sediul SC M. S. s-a prezentat administratorul SC S. C.
S., MICI FLORIN, astfel rezultă cu certitudine că nu poate fi vorba de buna-credință a intimatei în ceea ce privește eroarea în privința persoanei administratorului, aceasta cunoscând cine este administratorul sau având cel puțin un dubiu în această privință, situație în care, avea obligația de a depune o minimă diligență prin verificarea la ORC, prin solicitarea unui certificat constatator. Dar, fiind de o totală rea-credință, a formulat cerere de emitere a somației de plată împotriva recurentului, susținând in mod nereal, faptul că i-a creat aparența că este administratorul societății, ducând instanța de judecată în eroare și ajungând în situația în care să fie executat silit pentru executarea unor obligații pe care nu și le-a asumat.
In situația în care există un dubiu în privința debitorului, creanța nu mai poate fi considerată certă, lichidă și exigibilă și asumată prin semnătura de către debitor, astfel că, cererea de emitere a somației de plată nu putea fi admisa față de contestator. La data de_, a fost emis biletul la ordin refuzat la plata de BCR, dar acesta nu putea fi semnat de recurent, ci de administrator, deoarece, administratorul are depusă în bancă semnătură și dacă SC S. C. S., respectiv administratorul acesteia nu și-ar fi asumat răspunderea, respectiv nu ar fi vrut să se cunoască
persoana administratorului, nu ar fi emis acel bilet la ordin.
Intr-adevăr, potrivit disp.art.72 din Legea 31/1990 raporturile dintre administratori și societate sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și cele speciale prevăzute în cuprinsul legii, însă, raporturile de mandat care guvernează relația dintre administratori și societate, diferă de regulile mandatului de drept comun, legea societăților comerciale impunând o reglementare mai amănunțită a acestui tip
de mandat prin norme de ordine publică, în scopul securității raporturilor juridice de natură comercială și, nu în ultimul rând, al protecției terților.
Administratorul societății (cumpărătorului) este cel numit in actul constitutiv, pentru care s-au îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute de lege. Potrivit art.75 din Legea 31/1990, societatea comercială este reprezentată de către administrator. In privința actele sau faptele societății, pentru a fi opozabile terților (in speța tot societate comerciala) trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege (art.50,51,52,197 Legea 31/1990), sens în care s-a înființat registrul comerțului prin legea 29/1990. Registrul comerțului este public. Recurentul, nefiind administratorul SC S. C. S. nu a fost menționat nici inițial prin actul constitutiv, nici ulterior. Insă, dacă actele sau faptele efectuate de societate sunt opozabile terților prin îndeplinirea formalităților de publicitate, concluzionează că aceștia aveau obligația să consulte registrul comerțului, în caz contrar neputând susține că s-au aflat în eroare în privința mențiunilor înscrise în acest registru.
Existenta mandatului aparent, aplicație a teoriei aparenței în drept, pe care și-a argumentat soluția instanța care a soluționat contestația la executare nu-si găsește aplicabilitate în speța: Aparența de mandat nu există, mențiunile O.R.C. precum și funcția deținută (mecanic) de către recurent fiind edificatoare în acest sens.
Credința legitimă a intimatei cu privire la calitatea de reprezentant a semnatarului nu rezultă din modalitatea de efectuare a formalităților de publicitate.
Prejudiciul care ar fi suferit de către intimată rezultă din livrarea materialelor facturate de către SC M. și neachitate de către SC S. C. S. . Recurentul nu a beneficiat de nici un bun din cele ridicate de la creditoare, toate mărfurile ridicate s- au predat SC S. C. S., motiv pentru care nu poate fi obligat in solidar cu societatea
Intimata SC M. S. nu a fost de bună-credință. Terțul este de bună-credință atunci când crede în mod onest o anumită realitate, fără a avea putință sau obligația de a verifica situația dată. Totuși, pentru admiterea mandatului aparent mai este necesar ca eroarea terțului să fie scuzabilă. Buna credință este scuzabilă atunci când o persoană (in speța este tot o societate comerciala), cu diligență și prudență medie, a efectuat cercetări pentru a afla situația juridică reală. În doctrina americană se susține că terțul trebuie să acționeze în mod rezonabil, întemeindu-se pe informațiile disponibile, terțul trebuie să efectueze investigații înainte ca să se sprijine, în mod rezonabil, pe puterea aparentă a mandatarului. Cu alte cuvinte, comportamentul terțului trebuie să fie lipsit de orice culpă, fie ea oricât de ușoară. În acest caz, se consideră că instanța de judecată trebuie să se pronunțe dacă terțul a acționat cu diligența necesară pentru a cunoaște puterile reale ale mandatarului.
In ce îl privește, susține că criteriul după care trebuie să ne conducem in aprecierea diligentei care trebuie să o pretindem terțului este cel al lui homo diligens et studiosus paterfamilias, întrucât există un text de lege care se pronunță expres în această materie. Astfel, potrivit art. 1080 alin. 1 C. civ.: "Diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar".
In consecința, nu poate fi vorba de un mandat fără reprezentare, recurentul a lucrat în interesul mandantului (administratorul societății), dar nu a încheiat actul în numele său, fără a-1 reprezenta pe mandant. Administratorul Mici Florin nu a dorit ca persoana sa să nu fie cunoscută de terți, aceștia în situația dată nu au fost de buna-
credință deoarece cunoșteau realitatea, recurentul n-a apărut ca adevăratul contractant și pe cale de consecință nu poate deveni personal debitor.
In speța, este vorba de un contract de mandat încheiat între recurent si administratorul SC S. C. S., cu toate consecințele juridice aferente, respectiv, a încheiat actele juridice pe seama altei persoane pe care a reprezentat-o. În executarea mandatului, mandatarul lucrează nu pentru sine, ci în numele și persoana mandantului. Este de principiu că între mandatar și terții cu care contractează nu se stabilește nici un raport juridic direct (neque nocere, neque prodesse potest). Ca atare, ca urmare a încheierii actelor juridice încheiate de mandatar, s-au născut raporturi juridice directe între mandant SC S. C. S. și terț SC M. S. . Astfel, în fapt, terțul contractează cu mandatarul, în drept, contractează cu mandantul. Mandantul, deși absent, a fost reprezentat de mandatar și, prin urmare, toate efectele legale active sau pasive ale atelelor încheiate de mandatar cu terțul se răsfrâng asupra mandantului, el devine personal debitorul terțului. Odată ce mandatarul și-a împlinit împuternicirea, el nu-și asumă nici o obligație în ce privește executarea între mandant și terț, a obligațiilor izvorâte din contractul pe care 1-a încheiat prin reprezentare.
În drept s-au invocat disp. art. 312 Cod pr. civilă, art. 977, 969, art. 129 al. 4, Cod civil, art. 6 din CEDO, art. 21 al. 3 din Constituție, Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 29/1990.
Intimata SC M. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare s-a arătat că Judecătoria Bistrița prin sentința civilă nr. 9654/2011 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestator, în contradictoriu cu intimata SC M. S. și SC S. C. S. .
S-a reținut că Ordonanța nr. 2891/2008 pronunțată de către Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ prin care debitorul T. G., în solidar SC S. C.
S., au fost obligați să îi achite sumele de bani indicate, reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere este legală și în spiritul OG nr. 5/2001. S-a constatat că nu pot fi reținute în privința acestei ordonanțe încălcarea dispozițiilor legale aplicabile procedurii speciale, creanța fiind certă lichidă și exigibilă și însușită prin semnătură de către recurentul T. G., raportat și la art. 379 al.l C.proc.civ.
Recurentul recunoaște că a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 510/2007 cu societatea intimată, că a semnat facturile respective și a ridicat marfa. A semnat si ștampilat acest contract în calitate de reprezentant al SC S. C. S. . Implicit și-a asumat toate obligațiile ce rezultă din acestea și drept urmare nu poate refuza plata prețului ori a penalităților de întârziere datorate în executarea clauzelor contractuale, calificate de art. 969 C.civ. drept "legea părților". S-a prezentat intimatei ca fiind administrator al societății, fiind vorba despre un mandat fără reprezentare.
Citarea, comunicarea ordonanței atacate și a titlului executoriu s-au realizat în mod legal la adresa recurentului, pe care, de altfel, nu a contestat-o. Nu au fost săvârșite neregularități procedurale în cadrul procedurii de executare silită care să conducă la anularea formelor de executare silită.
Contestatorul a formulat recurs împotriva sentinței menționate, arătând că nu el este cel care a creat aparența de administrator al SC S. C. S., că intimata este de rea-credință și trebuia să depună diligență pentru verificarea actelor SC S. C.
S. la ORC BN..
Intimata arată că are o activitate comercială importantă și deservește un număr mare de clienți. Mărturie stă și numărul contractului de vânzare în cauză (510/_
). Prin urmare, faptic și tehnic este imposibil să facă verificări tuturor clienților. Tocmai acesta este și motivul pentru solicită clienților să semneze contractele de vânzare cumpărare. Prin semnarea acestor contracte părțile își asumăanumite obligații. Nu a obligat recurentul să semneze contractul respectiv, iar acesta în cazul în care, într-adevăr nu se considera a fi administrator/reprezentant al societății, nu trebuia să semneze contractul.
Prin semnarea contractului și a facturilor în cauză acesta, practic s-a comportat ca fiind reprezentant al societății amintite. Pe de altă parte, se poate imputa recurentului, că acesta, cu rea-credință. s-a prezentat a fi administratorul societății respective. Nimeni nu se poate prevala de propria culpă, pentru a răsturna o situație juridică pe care cu rea credință a născut-o.
Contractul în cauză reprezintă legea părților. Potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin semnarea contractului în cauză recurentul și-a asumat toate obligațiile ce rezultă din el. Intimata și-a respectat principala obligație de livrare a mărfurilor, însă, acesta cât și societatea debitoare, de rea-credință, nu au achitat nici până azi prețul. Recurentul, a creat o situație aparentă, din care a lăsat să se înțeleagă că el este reprezentantul societății in cauză. A semnat și ștampilat contractul, prin urmare și-a asumat personal toate obligațiile ce decurg din el. Acesta este și motivul pentru care a fost chemat în judecată.
Pe de altă parte, împuternicirea, act sub semnătură privată, depusă de recurent prin care acesta este împuternicit să semneze unele acte în numele SC S. C.
S., nu îi este opozabilă. Este un act sub semnătură privată, fără dată certă. Putea fi emis oricând și la acest moment este prima dată când a luat la cunoștință de conținutul acestui act.
Se afirmă, în doctrină că față de terții de bună credință, care nu cunosc realitatea, inclusiv cocontractantul care nu a fost părtaș la simulația dintre mandant și mandatarul aparent, mandatarul apare ca adevăratul contractant și va deveni personal debitor. Este și cazul de față.
În drept s-au invocat disp. art. 308 alin. 2, Cod proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041Cod procedură civilă
, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este fondat.
În primul rând este de observat faptul că în condițiile în care împotriva ordonanței de plată nr. 2891/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ nu s-a formulat cerere în anulare, cel interesat poate face potrivit disp. art. 10 din OG nr. 5/2001 contestație în anulare în care se pot invoca apărări de fond, situație care este incidentă în speță.
Referitor la problema în litigiu se reține că contestatorul T. G. nu are calitatea de administrator statutar și reprezentant al debitoarei SC S. C. S. și în consecință el nu a reprezentat societatea în această calitate în conformitate cu disp. art. 72 și 75 din Legea nr. 31/1990.
Calitatea de administrator statutar și reprezentant al debitoarei este numitul Mici Florin astfel cum rezultă din extrasul eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul B.
-N. depus la dosar (f.16).
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 510/_ este încheiat între vânzătoarea SC M. S. în calitate de vânzătoare și SC S. C. S. în calitate de cumpărătoare, facturile fiscale au fost emise de pe numele aceleiași societăți și au fost semnate de administratorul statutar ca și ordinul de plată prin care s-a făcut plata parțială a mărfii livrate (f. 9-15 și 21-32 dosar tribunal).
Între contestator și SC S. C. S. s-a încheiat un contract individual de muncă în care se arată că acesta a fost angajat în calitate de mecanic și că urmează să își desfășoare activitatea pe teren (f. 10 dosar jud.).
În consecință în această calitate administratorul statutar Mici Florin l-a împuternicit prin înscrisul sub semnătură privată ca în numele său și pentru el să ridice marfă de la SC M. S. și să semneze orice acte sunt necesare, semnătura contestatorului fiindu-i opozabilă (f. 17 dosar tribunal).
Astfel este evident că administratorul statutar nu i-a cedat contestatorului prin procură notarială atribuțiile sale de administrator și reprezentant al SC S. C.
S. prin care să îl transforme într-un administrator de fapt al societății comerciale.
În aceste circumstanțe nu pot exista raporturi de solidaritate pasivă între contestator în calitate de angajat și societatea comercială în beneficiul căruia a acționat și pentru care a ridicat marfa de la vânzătoarea SC M. S. .
Pentru considerentele menționate, tribunalul în baza prev. art. 312 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă urmează să admită recursul, să modifice sentința și să anuleze somația de plată emisă de BEJ Andronesi V. n D. și celelalte forme de executare silită în ceea ce îl privește pe contestatorul T. G. .
Însă va respinge petitul privind anularea ordonanței nr. 2891/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ deoarece acesta se putea face numai pe calea unei cereri în anulare formulată în termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut de art. 8 din OG nr. 5/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul, declarat de reclamantul-recurent T. G., domiciliat în B.
, str. G., nr. 32, sc.B, ap. 40, jud. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 9654/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, modifică sentința atacată în sensul că admite contestația la executare în parte și în consecință:
- anulează somația de plată și toate formele de executare ulterioare, împotriva petentului T. G. .
Respinge petitul de anulare a ordonanței nr. 2891/_ . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. U. | V. | C. I. P. | P. R. | A. |
Red/dact: VC/VAH_ /4.ex
Jud. fond: O. G.
| ← Decizia civilă nr. 404/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 295/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
