Decizia civilă nr. 638/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 638/R
Ședința publică din 07 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
Judecător C. G. Judecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol este soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta SC
C. M. SA, cu sediul în B. M., str. N., nr. 20, jud. M., în insolvență, având numit administrator judiciar pe LG I. S., cu sediul în B.
M., str. Hortensiei, nr. 5 A, județul M., împotriva deciziei civile nr. 332/R/_ a T. ui M., în contradictoriu cu intimata SC E. P. SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a atașat la prezentul dosar, dosarul nr._ . La data de_, s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, precizări formulate de revizuenta SC
C. M. SA.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza lămurită și o reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
Împotriva deciziei civile nr. 332/R/_ pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a exercitat cale extraordinară de atac revizuenta S.C. C.
M. S.A. B. M., la data de 13 februarie 2012, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Prin decizia nr. 4188/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ s-a admis excepția de necompetență materială iar cererea de revizuire a fost trimisă spre competentă soluționare T. ui M. pe rolul căruia a fost înregistrat dosarul nr._ .
În considerentele deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin cererea formulată s-a susținut că hotărârea instanței de fond, respectiv sentința nr. 6121/2010 a Judecătoriei B. M. este legală și temeinică, instanța nu a omis să analizeze nici un aspect, solicitând menținerea acesteia și anularea deciziei pronunțată în recurs de către Tribunalul Maramureș.În ce privește cererea de revizuire formulată de S.C. C. M. S.A. B. M., Înalta Curte nu poate depăși la examinarea criticilor ce vizează motivele de netemeinicie și nelegalitate ce vizează fondul pricinii, mai înainte de a examina excepția necompetenței materiale a instanței investită cu soluționarea prezentei cereri.
Asupra excepției de necompetență materială s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 322 Cod procedură civilă: Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri ...";
Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 323 Cod procedură civilă, care dispun în sensul că "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere";, se constată că, competența soluționării cererii de revizuire revine instanței a cărei hotărâre se atacă, care poate fi prima instanță, instanța de apel sau recurs.
Prin urmare, hotărârea a fost pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca instanță de recurs, astfel încât competența de soluționare a cererii de revizuire de față aparține acestei instanțe.
Pe rolul T. ui M. cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Titulara căii extraordinare de atac a depus note de ședință, înregistrate la dosar la data de_ (filele 4-5),_ (fila 27) prin care a reiterat motivele inițiale privind lipsa calității procesuale pasive a S.C. C. M. S.A. întrucât contractul de execuție s-a încheiat de către S.C. E. P. S.A. cu Filiala Bucovina Frasin, fără ca S.C. C. M. S.A. să existe ca societate la data încheierii contractului,_, conform certificatului eliberat de registrul comerțului.
În motivarea cererii se mai susține că recursul la Tribunalul Maramureș s-a judecat în două luni din ianuarie 2011 până în februarie 2011, cu 5 (cinci) termene a câte 7 (șapte) zile, casând în mod subiectiv și criticabil în totalitate sentința nr. 6121/2010 a Judecătoriei B. M. în această cauză, sentința dată după 3 (trei) ani de judecată bazată exclusiv pe expertiza tehnică.
Calea de atac denumită "revizuire"; nu este motivată în drept. Intimata S.C. E. P. S.A. nu și-a exprimat poziția procesuală.
Administratorul judiciar al revizuentei/contestatoare LG I. nu și-a exprimat poziția procesuală.
Analizând cererea prin prisma motivelor pe care se întemeiază, a actelor
și probelor de la dosar, T. constată următoarele:
Calea extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 322/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș prin care s-a admis în temeiul art. 304 indice 1 C.pr.civ. recursul intimatei S.C. E. P. S.A. formulat împotriva
sentinței civile nr. 6121/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ pe care a modificat-o în tot și, în consecință, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC "E. P. "; SA în contradictoriu cu pârâta SC "C. M. "; SA. Și a fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 15.000 lei reprezentând preț neachitat pentru lucrări de antrepriză precum și suma de 40.464 lei reprezentând garanția de execuție. S-a respins petitul prin care s-a solicitat plata penalităților de întârziere și a fost obligată intimata - pârâtă SC "C. M. "; SA să plătească recurentei - reclamante SC "E. P. "; SA suma de 4423 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și suma de 904,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
În considerentele deciziei se reține:
"Prin sentința civilă nr. 6121 din_ pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Baia Mare a respins cererea formulată de SC E. P. SA, cu sediul în B. M., str. I. M., nr. 38, jud. M., împotriva pârâtei SC C. SA, cu sediul în B. M., str. N., nr. 20, jud. M. .
Reclamanta SC "E. P. "; SA B. M. a atacat cu recurs hotărârea primei instanțe, cerere prin care în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă a solicitat modificarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.
Intimata - pârâtă SC C. M. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de excepție se invocă tardivitatea recursului și a lipsei calității procesuale pasive întrucât contractul de antrepriză pe care recurenta - reclamantă își întemeiază cererea s-a încheiat cu SC C. București Filiala Bucovina Frasin. Intimata - pârâtă SC "C. M. "; SA a fost înființată și înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului în luna septembrie 2001, fără a fi parte în contract și implicit în cauză. Pe fond se invocă legalitatea hotărârii primei instanțe întrucât recurenta nu a terminat lucrările și nu a remediat deficiențele constatate prin procesul verbal de recepție.
Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de_ recurenta a solicitat respingerea excepției tardivității recursului, întrucât sentința recurată i-a fost comunicată la data de_ iar recursul a fost înregistrat la Oficiul Poștal B. M. la data de_, înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive se susține că este neîntemeiată întrucât intimata - pârâtă a încheiat tranzacția din data de_ în calitate continuator al SC C. SA Borșa care a fost desființată la reorganizarea societății în 2001, SC "C.
"; SA preluându-i obiectul de activitate, întregul personal contractele în derulare, inclusiv contractul de execuție la obiectivul de investiții Centrul de tranning Cascada Borșa încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate M. . Această tranzacție a fost semnată de către dl. Coperza V., în calitate de reprezentant al SC C. M. SA.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost analizată în cadrul motivelor de recurs neconstituind o excepție procesuală invocată în legătură cu exercitarea căii de atac.
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Sentința atacată i-a fost comunicată procedural recurentei - reclamante la data de_ (f. 788 din dosarul de fond) iar cererea de recurs a fost depusă la Oficiul poștal nr. 6 B. M. la data de_, dată inscripționată pe plicul depus la fila 5 din dosar.
Termenul de recurs s-a împlinit la data de_, recursul fiind depus înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac în conformitate cu art. 104 Cod procedură civilă care stabilește că: "Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.";Pe cale de consecință, T. a respins excepția tardivității.
Părțile nu au contestat raporturile comerciale care decurg din contractul de subantrepriză încheiat la data de_ între SC C. SA Filiala Frasin și recurenta - reclamantă (filele 32 - 36 din dosarul de fond). Obiectul acestui contract stabilit în cap. II art. 1 constă în repararea și modernizarea obiectivului de investiții Centrul de tranning Cascada Borșa încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate M. în procent de 50% din totalul lucrărilor. Contravaloarea prestațiilor pe care recurenta - reclamantă s-a obligat să le execute în beneficiul antreprenorului principal SC C. SA Filiala Frasin, a fost evaluată la nivelul sumei de 6.779.242 lei.
Încheierea contractului de subantrepriză a fost determinată de încheierea, în prealabil, între SC C. SA - Filiala Frasin și CAS M. a contractului nr. 5483/_ (f. 232 - 234 din dosarul de fond) care are ca obiect executarea de către SC C. SA Filiala Frasin a lucrărilor de reparații și modernizări a obiectivului de training Cascada Borșa la prețul de 13.558.484 lei.
Existența și conținutul acestor două contracte au fost în mod corect analizate prin hotărârea instanței de fond care, însă, a omis să se refere la semnificația juridică și efectele actului juridic constatat prin înscrisul sub semnătură privată întitulat "tranzacție";, încheiat la data de_ între recurenta - reclamantă și intimata - pârâtă (f. 9 - 10 din dosarul de fond).
Consimțământul intimatei - pârâte SC C. M. SA la încheierea acestui act juridic s-a fundamentat, conform clauzelor redate în mod expres în cuprinsul actului și pe care părțile nu l-au contestat, pe calitatea pârâtei de continuatoare a SC C. SA Borșa de la care s-au preluat drepturile și obligațiile ce i-au revenit acesteia din urmă prin încheierea "contractului de execuție la obiectivul de investiții Centrul de tranning Cascada Borșa"; cu Casa de Asigurări de Sănătate M. .
Acest act juridic constată recunoașterea reciprocă de către părți a cuantumului obligației de plată pe care intimata - pârâtă o datora la data de_, recurentei - reclamante conform contractului de subantrepriză încheiat la data de_ .
Întrucât cauza cererii de chemare în judecată s-a întemeiat și pe efectele acestui act juridic care are trăsăturile juridice ale unui contract de tranzacție în sensul art. 1704 cod civil calitatea procesuală pasivă a intimatei - pârâte este incontestabilă. Transmiterea conform tranzacției după înființarea SC C. M. SA înscrisă în registrul comerțului la data de_ menționată în certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, depus în recurs la fila 12, a obligațiilor și drepturilor asumate de SC C. SA Filiala Frasin care a participat la încheierea contractelor de antrepriză și subantrepriză, constituie o apărare de fond.
Raportul dedus judecății are caracter complex însă, așa cum am reținut anterior, calitatea de parte a intimatei - pârâte la încheierea tranzacției care are ca obiect principal evaluarea convențională a contravalorii prestațiilor ce au făcut obiectul contractelor - obiect al litigiului confirmă calitatea procesuală pasivă a SC C. M. SA.
Examinând pe fond raporturile juridice dintre părți prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză T. a reținut următoarele:
Principala apărare a intimatei - pârâte s-a întemeiat pe excepția de neexecutare a contractului, mai precis pe nerespectarea de către recurentă a obligației pe care și-ar fi asumat-o prin tranzacție și contractul de subantrepriză de a executa integral lucrările și la nivelul calitativ pretins de către beneficiar.
Tranzacția constată acordul părților privind plata sumei finale de 1.000.000.000 lei, inclusiv TVA, și care nu include garanția de bună - execuție, în mod eșalonat, conform celor șapte file CEC predate ca instrumente de plată, cu scadențe diferite. Recurenta - reclamantă și-a asumat o obligație de a obține până la data de_ procesul verbal de recepție la terminarea lucrării.
Calificarea acestui act juridic ca tranzacție judiciară conform art. 1704 Cod civil se întemeiază pe conținutul convenției prin care părțile și-au făcut concesii reciproce: recurenta SC "E. P. "; SA s-a obligat să renunțe la judecarea cererii înregistrate pe rolul T. ui M. în dosarul nr. 1864/2004 și cel mai important, așa cum părțile au stipulat în mod expres în cuprinsul tranzacției, litigiul dintre părți privind plata lucrărilor se consideră "încheiat";.
Semnificația acestei clauze este aceea a imposibilității repunerii în discuție a cuantumului contravalorii lucrărilor executate până la data la care s- a încheiat tranzacția, pe care părțile l-au stabilit la nivelul sumei de 1.000.000.000 lei. În temeiul efectului declarativ al tranzacției recunoașterea reciprocă pe care părțile au făcut-o nu poate fi înlăturată conform art. 1711 Cod civil decât prin anularea ei. Or, niciuna dintre părți nu a contestat valabilitatea tranzacției ci s-a invocat de către intimata SC C. M. SA, condiționarea plății de obținerea de către recurentă a procesului verbal de recepție la terminarea lucrării până la data de_ .
a argumentat netemeinicia acestei apărări:
La data încheierii contractelor de antrepriză/subantrepriză era în vigoare HG 273/1994, act normativ cu aplicabilitate și în prezent, prin care s-a aprobat Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.
Potrivit art. 6 din HG 273/1994 executantul trebuie să comunice investitorului data terminării lucrărilor prevăzute în contractul de antrepriză, moment care declanșează procedura de recepție a lucrării de către o comisie care va încheia procesul verbal de recepție a lucrărilor urmând ca în conformitate cu art. 16 din același act normativ să se recomande admiterea recepției în cazul în care nu există obiecțiuni sau dacă cele contestate nu afectează utilizarea lucrării conform destinației sale sau, în condițiile art. 17 - 18 amânarea sau respingerea recepției în situațiile expres și limitativ enumerate în aceste texte de lege cum ar fi: lipsa sau neterminarea unor lucrări care afectează siguranța construcției, existența unor vicii a căror remediere ar fi de durată sau nu pot fi înlăturate, existența unor dubii cu privire la calitatea lucrărilor care necesită timp pentru clarificarea lor.
Procesele verbale încheiate la datele de_ (f. 136 - 140 din dosarul de fond), deci anterior încheierii tranzacției, de către comisia de recepție a lucrărilor, în prezența reprezentanților SC C. SA Borșa, constată deficiențe la lucrările executate sau neterminarea unor lucrări, stabilindu-se termene pentru remedierea/executarea acestora, ultimul la_ .
La data de_ se încheie procesul verbal de recepție finală (f. 141 - 142 din dosar de fond) în care se consemnează finalizarea lucrărilor la_, evaluarea construcției la expirarea termenului de garanție de 24 luni stabilit prin contractul de antrepriză/subantrepriză și obiecțiunile în ceea ce privește lucrările a căror remediere s-a constatat ca fiind necesară, lucrări enumerate în Anexa 2 a procesului - verbal (filele 143 - 146).
Din succesiunea acestor înscrisuri reiese că procesul verbal de recepție finală din data de_ are semnificația juridică stabilită de art. 32 . 39 din HG 273/1994 în conformitate cu care recepția finală constată starea construcției la expirarea perioadei de garanție.
Mai mult în art. 6 din acest proces verbal se menționează în mod expres că beneficiarul CAS M. va contracta un alt executant pentru înlăturarea neregulilor semnalate în cazul în care antreprenorul nu va remedia deficiențele până la_, urmând ca lucrările să fie suportate din garanția de bună execuție.
Obiecțiunile consemnate în procesul verbal de recepție finală nu au fost înlăturate integral până la încheierea raportului de expertiză tehnică judiciară, cu completări, de către d-na exp. Mojolic Ana care confirmă că deficiențele constatate în procesul - verbal de recepție finală existau și la data efectuării expertizei.
Din cele două contracte de lucrări analizate în cauză reiese că garanția de bună execuție se materializează în procentul de 5 % din valoarea lucrărilor și care a fost reținut de către beneficiarul CAS M., respectiv de către
intimata - pârâtă pentru fiecare operațiune de plată făcută pe parcursul executării lucrărilor.
Această concluzie se întemeiază și pe adresele nr. 3021 din_ și nr. 1949 din_ ale CAS M. (filele 104, 209 din dosarul de fond) prin care se confirmă reținerea garanției de bună credință dar și pe desfășurătorul operațiunilor de intrare și ieșire, evidențiate în contul bancar special deschis la BRD Sucursala M., (f. 210) pentru toate sumele reținute și restituite cu titlu de garanție de bună - execuție aferentă contractului principal de antrepriză.
În ceea ce privește contractul de subantreprziă pe care recurenta își întemeiază cererea, reținerea garanției în valoare totală de_ lei este confirmată de înscrisul încheiat la data de_ între părți, semnat și de către reprezentantul CAS M. . Acest înscris are relevanță în plan probator și sub aspectul recunoașterii de către intimata - pârâtă a executării lucrărilor de către recurentă până la nivelul sumei de 8._ RON din care se menționează că s-au emis facturi pentru suma de_ lei, achitatăe prin compensare, rămânând o diferență neachitată de_ lei.
Prin aceasta se justifică creanța stabilită de părți prin tranzacție, la nivelul sumei de 100.000 lei, deși, așa cum T. a reținut anterior, cuantumul sumei acceptate de către părți poate face obiectul cenzurii de către instanțele de judecată numai în situația în care s-ar fi atacat valabilitatea tranzacției.
Revenind la argumentele care înlătură condiționarea plății de respectarea termenului pentru recepția finală, T. a apreciat că în absența unei clauze expres stipulată de către părți în cuprinsul tranzacției și având în vedere rolul garanției de bună - execuție analizat anterior, nu există temeiuri juridice care să susțină apărarea intimatei - pârâte. Plata lucrărilor obiect principal al celor două contracte nu are rolul de garanție a executării lucrărilor la nivelul calitativ și cantitativ pretins de către beneficiarul CAS M., acest rol revenind sumelor reținute cu acest titlu conform clauzelor contractului.
În consecință, în mod neîntemeiat s-a respins în integralitate cererea reclamantei de către instanța de fond, fiind obligată intimata - pârâtă să plătească în temeiul art. 1704 - 1711 Cod civil coroborat cu art. 1413 Cod civil diferența de preț neachitată, excluzând penalitățile de întârziere, în temeiul efectului extinctiv al tranzacției.
Părțile au recunoscut că din valoarea totală de 100.000 lei stabilită prin tranzacție nu s-a achitat suma de 5.000 lei ce reprezintă penultima tranșă și pentru care fila CEC a fost refuzată la plată (f. 156 - 157 dosarul de fond). Întrucât această filă CEC nr. 01261364 în valoare de 15.000 lei a fost girată de către recurentă către SC Trust Comin"; (f. 110) nu se ridică problema dublei plăți a aceleiași obligații și a îmbogățirii fără justă cauză a recurentei care a pierdut calitatea de posesor al cecului și dreptul de a începe executarea silită.
Cu privire la garanția de bună - execuție a cărei restituire a fost respinsă de către prima instanță, T. a constatat că hotărârea recurată se impune a fi modificată conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Reținerea acestei garanții de către intimată este lipsită de temei legal în condițiile în care conform adresei beneficiarului CAS M., depusă la fila 104 din dosarul de fond, acesta a refuzat eliberarea către SC C. M. SA a sumei de 20.902,97 lei din valoarea totală de 126.293,9 lei a garanției de bună execuție aferentă contractului de antrepriză.
Suma reținută de CAS M. din valoarea totală a garanței de bună execuție reprezintă o cotă procentuală de 16%. Pe cale de consecință, aceeași cotă procentuală poate justifica și pentru intimata - pârâtă refuzul de restituire a garanției de bună execuție în condițiile în care, așa cum se constată prin completarea raportului de expertiză (f. 330 - 334 din dosarul de fond), în absența unei evidențe contabile și a întocmirii riguroase a situațiilor de lucrări, imputabile ambelor părți, nu poate fi făcută o identificare și cuantificare exactă a lucrărilor pe care fiecare parte le-a executat.
În absența unor criterii exacte, T. a considerat că potrivit principiului general de drept al echității, restituirea garanției de bună - execuție către recurentă să se facă în condițiile în care a beneficiat și intimata - pârâtă, urmând ca într-o eventuală acțiune în despăgubiri determinată de o cerere a beneficiarului lucrărilor întemeiată pe obligația de garanție a constructorului să fie clarificată existența și ponderea culpei fiecărei părți.
Din valoarea totală a garanției de 48.170.170,760 lei reținută pentru recurentă se deduce cota de 16% din garanția reținută, rezultând 40.463 lei, sumă pe care intimata - pârâtă va fi obligată să o restituie";.
Așadar, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în recurs prin care a fost evocat fondul, încadrându-se în cazurile de admisibilitate generală prevăzute de art. 322 alin., 1 C.pr.civ. în care este admisibilă revizuirea.
Singura critică adusă deciziei privește greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive la fond invocată în recurs de către revizuenta
S.C. C. M. S.A. întrucât aceasta nu era înființată la data încheierii actelor juridice care au constituit cauza litigiului.
Aceste motive nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire enumerate expres și limitativ în art. 322 C.pr.civ.
Întrucât revizuenta/contestatoare nu a fost asistată de avocat la formularea cererii și nici în proces, T. a analizat calea de atac și sub aspectul contestației în anulare de drept comun și speciale, conform art. 317 și art. 318 C.pr.civ. față de criticile invocate în legătură cu judecarea recursului la trei termene și lipsa calității procesuale pasive întemeiată pe constituirea și înmatricularea S.C. C. M. S.A. ulterior datei de_ la care s-a încheiat contractul de execuție de lucrări.
Niciuna dintre critici nu se încadrează în motivele de contestație în anulare. Referitor la cea de a doua critică, T. constată că, art. 318 C.pr.civ. are în vedere exclusiv greșelile materiale cu caracter procedural, nu și cele de judecată. Or, în considerentele deciziei nr. 332/R/_ instanța de recurs se pronunță în mod expres și argumentează prin analiza probatoriului
administrat și a probelor administrate soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Pentru toate aceste considerente, T. va respinge calea extraordinară de atac formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge cererea de revizuire/contestație în anulare formulată de către revizuenta/contestatoare SC C. M. SA, cu sediul în B. M., str. N., nr. 20, jud. M., cu sediul în B. M., str. Hortensiei, nr. 5 A, județul M., împotriva deciziei civile nr. 332/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarulnr._, cerere formulată în contradictoriu cu intimata SC E. P. SA, cu sediul în B. M., str. V. Alecsandri, nr. 72, județul M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
Judecător,
Judecător,
M. H.
C. G. M.
în concediu de odihnă semnează președintele instanței
P.
în concediu de odihnă semnează președintele instanței
G. ier,
H.
în concediu de odihnă semnează grefier șef secție
Red. M.H / T.red. A.D.N.
_ /2 ex.
← Decizia civilă nr. 310/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 1700/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|