Decizia civilă nr. 648/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 648/2013
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P. JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR V. C. GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul B. V., împotriva sentinței civile nr. 431/2013, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul_, în contradictoriu cu intimații SC
R. B. SA, SC E. S., G. M. L., având ca obiect contestație la executare .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 13 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula eventuale concluzii scrise pentru termenul din 20 noiembrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi.
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 431/2013, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul_, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul B. V. , în contradictoriu cu intimatele SC. R. B. SA B., SC E. S. N., și G. M. L. .
S-a respins ca neîntemeiată și cererea contestatorului privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
SC. R. B. SA, a încheiat la data de_ cu societatea Expostar S. în un contract de credit în descoperit de cont înregistrat sub nr. 104/b, ulterior modificat prin acte trei acte adiționale prin care banca în calitate de creditoare a acordat acestei societăți un împrumut în cuantum de
150.000 lei, iar acest împrumut a fost garantat de către intimata G. M. L. ca și garant ipotecar și garant fidejusor, îndeplinirea de către împrumutat a obligațiilor asumate fiind garantată cu ipoteca de rang I asupra imobilului înscris în CF 4741, nr. topo 238 N., reprezentând casa P+1 compusă din 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol - la parter, iar la etaj 3 camere, 1 baie și 1 hol, curte și teren intravilan în suprafață totală de 622,5 mp. Ca urmare a neplății mai multor rate la scadență R.
B., în baza titlului executoriu - contractul de credit, a formulat cerere de executare silită împotriva garantului ipotecar G. M. L. în vederea recuperării creanței datorate prin contractul de credit mai sus indicat.
Așa fiind, executorul judecătoresc Onișor Ionel Marin a format dosarul execuțional nr. 184/2012, iar imobilele casă de locuit și terenul aferent înscris în CF 4741, nr. topo 238 N. au fost evaluate la valoarea reală de piață, respectiv la suma de 60000 euro, astfel că s-a procedat la vânzarea acestora prin licitație imobiliară conform dispozițiilor legale în materie și reglementate de art. 500 și urm. Cod procedură civilă.
La data de_ s-a organizat prima licitație iar prețul de pornire a fost de la suma 60000 euro, însă neprezentându-se nici o persoană interesată, s-a procedat la organizarea unei a doua licitație, respectiv pentru data de_, astfel că prețul de pornire al licitației a fost unul diminuat cu 25%, respectiv la suma de 45000 euro.
În fapt, prin procesul verbal de licitație publică încheiat în data de_, de către executor judecătoresc Onișor Ionel Marin în dosarul de executare silita nr. 184/2012, întrucât nici unul dintre licitatori nu a oferit pentru imobilul ce a făcut obiectul executării silite suma de 45000 euro, iar prin adresa nr. 59219/_, creditoarea Sc. R. B. Sa, si-a exprimat opina cu privire la licitația în speță, în sensul că nu este de acord cu adjudecarea bunului, la un preț mai mic de 75/% din valoarea de evaluare, s-a constatat că bunul imobil nu este adjudecat, urmând a se proceda la întocmirea formelor de publicitate prevăzute de lege (f.34-35).
În drept, potrivit dispozițiilor art. 509, alin. 5 Cod de procedură civilă, în cazul în care nu este oferit prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la alt termen de cel mult 60 zile pentru care se va face o publicație de vânzare, în condițiile art. 504 alin 3 Cod de procedură civilă, termen la care licitația va începe la prețul de 75 % din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obține prețul de începere al licitației, la același termen bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, vânzarea putându-se face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.
Așadar, instanța reține că, contestatorul B. V. contestă refuzul executorului judecătoresc de a-l declara adjudecatar al imobilului ce a constituit obiectul licitației organizate în data de_, deși avea obligația legală de a-l declara adjudecatar, având în vedere că la al doilea termen de licitație, în calitate de licitator a oferit cel mai mare preț, fiind încălcate dispozițiile art. 509 alin.5 Cod procedură civilă.
Astfel, din analiza procesului verbal de licitație publică încheiat în data de_ de către executorul judecătoresc Onișor Ionel Marin în dosarul de executare silită nr. 184/2012, precum și din adresa nr. 59219/_ emisă de banca R., coroborat și cu susținerile intimatei creditoare exprimate în întâmpinare, se constată faptul că Sc. R. B. Sa ca și creditoare s-a opus adjudecării, motivat de faptul ca prețul oferit pentru imobilul scos la licitație publică este unul derizoriu, neconstituind așadar o cauză suficientă pentru transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil evaluat inițial la suma de 60000 euro, putând fiind prejudiciată în acest fel atât banca cât și debitorii băncii.
Instanța a constatat că în condițiile în care practic, creditorul s-a opus adjudecării imobilului la un preț sub procentul de 75% din valoarea lui de evaluare, executorul judecătoresc care acționează în baza contractului încheiat chiar cu creditorul, în interesul acestuia din urmă, a dat eficiență principului disponibilității titularului cererii de executare silită.
Principiul disponibilității care guvernează și faza de executare silită impune obligația executorului judecătoresc, investit prin cererea creditorului, de a opri executarea când constată din poziția creditorului faptul că acesta nu dorește continuarea executării silite.
În aceste condiții, executorul judecătoresc nu poate depăși limitele mandatului său și nici nu poate trece peste voința părții în interesul căreia acționează.
Totodată, instanța mai reține că opoziția creditoarei intimate a fost justificată în condițiile în care evaluarea inițială a imobilului stabilește valoarea bunului imobil la suma de 272.268 lei ( echivalentul a 60.000 euro), iar oferta se ridică la suma de 137.000 lei, deci la circa 50% din valoarea reală de circulație a bunului, iar interesul urmărit era satisfacerea creanței băncii, situație în care executorul judecătoresc trebuie să acționeze tocmai în interesul creditoarei în vederea realizării creanței sale.
Este adevărat faptul că dispozițiile art. 509 din codul de procedură civilă dau posibilitatea vânzării unui bun la cel mai mare preț oferit la licitație, însă atât procesul verbal de licitație publică cât și actul de adjudecare, reprezintă acte juridice, care pentru a fi valabile, trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate a oricăror acte juridice, inclusiv cauza.
Mai este adevărat și faptul că vânzarea la licitație publică este o sancțiune împotriva debitorului, dar prin aceasta este inadmisibil să se creeze un prejudiciu mai mare decât cel suferit prin vânzarea silită a unui bun, adică prin lipsirea de proprietate asupra unui bun în condițiile în care scopul executării silite este obținerea unui preț real în vederea acoperirii pe cât posibil a întregii creanțe a creditorului, evitându-se astfel imposibilitatea recuperării creanței dacă debitorul nu mai are alte bunuri, respectiv vânzarea altui bun la licitație aparținând debitorului.
Prin urmare, apreciem că dacă executorul judecătoresc ar fi declarat ca adjudecatar pe contestator, atât creditoarea cât și debitoarea ar fi fost prejudiciate, în condițiile opoziției exprese la vânzare manifestată de banca creditoare.
Concluzionând, instanța a constatat că executorul judecătoresc Onișor Ionel Marin a procedat în conformitate cu dispozițiile legale în materie de executare silită în data de_ cu ocazia celui de-al doilea termen al licitației nedeclarând adjudecatar pe contestatorul B. V., întrucât avea mandat din partea creditoarei Sc. R. B. Sa. să nu vândă imobilul la licitație sub limita de 45.000 euro (adică sub procentul de 75% din valoarea bunului evaluat), așa cum rezultă din adresa emisă de creditoare nr. 59219/_, respectându-se astfel principiul disponibilității părții care declanșează executarea silită.
Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art. 399 și urm. raportat la art. 500 și urm., art. 509 Cod procedură civilă vechi (texte legale aplicabile în speță fiind în vigoare la data declanșării executării silite), instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul B. V. în contradictoriu cu intimatele Sc. R. B. Sa, SC E. S. și G. M.
L. .
În baza art. 274 Cod procedură civilă, prin prisma soluției adoptate, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea contestatorului privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal,reclamantul B. V., care a solicitat admiterea recursului și să de modifice în tot sentința recurată, în sensul de a admite contestația la executare și să se dispună anularea în parte a procesului verbal de licitație înregistrat la 2264/29.l0.20l2 în dosar exec. 184/ex/20l2 al BEJ Onișor Ionel Marin, respectiv a mențiunii și dispoziției din finalul procesului verbal și să se constate că urmare a licitației din 29.l0.20l2 a devenit adjudecatar al imobilului scos la licitație, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
In motivarea recursului contestatorul B. V. a arătat, în esență, că deși au fost parcurse etapele prevăzute de art.509 alin.5 C.pr.civ, în care nu a fost obținut prețul de începere a licitației și nici cel scăzut la 75 % din prețul evaluat, după aceste două etape, în condițiile legii, a oferit prețul cel mai mare, fiind prezent și un alt licitator, și în mod nelegal executorul judecătoresc a refuzat să- l declare adjudecatar, luând în considerare opunerea creditorului urmăritor, în baza principiului disponibilității . Prin aceasta, s-a arătat în recurs, a fost adăugat la prevederile imperative ale art.509 alin.5, art.5l0 și art.5ll C.pr.civ, cu precizarea că și faza executării silite este guvernată de principiul disponibilității, însă, numai în măsura în care este vorba despre drepturi de care titularul, în speță, creditorul, poate dispune, legiuitorul fiind cel care stabilește în mod expres care sunt aceste drepturi și care sunt situațiile în care creditorului i se recunoaște un drept de dispoziție sau opțiune.
In fine, s-a susținut că prețul oferit de către contestator, care reprezintă cca 50 % din prețul de evaluare a imobilului scos la licitație nu poate fi apreciat ca fiind un preț derizoriu, cu mențiunea că art.509 alin.5 C.pr.civ, nu stabilește o limită minimă de preț, iar art.845 alin.8 NCPC prevede o limită de 30 % din prețul de pornire al primei licitații.
Intimata Raiffesein B. SA a depus întâmpinare (f.l9) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond, în mod corect a dat eficiență principiului disponibilității titularului cererii de executare silită, banca cerând executorului judecătoresc să nu vândă bunul la un preț mai mic de 75 % din valoarea de evaluare, în acest fel fiind protejat atât creditorul dar și debitorii . In cazul în care bunul adus în garanție ar fi vândut la un preț care nu acoperă creditul, acest fapt atrage continuarea procedurii de executare silită și prin aceasta se creează o situație împovărătoare față de debitorul său.
Recurentul a depus și concluzii scrise, prin avocat (f.28,29). Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
Este adevărat că potrivit disp.art.509 alin.5 teza ultimă C.pr.civ, dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la cel de al doilea termen la care licitația începe la prețul de 75 % din cel la care a fost imobilul evaluat, acesta va fi vândut la cel mai mare preț oferit, vânzarea putând să se facă chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.
In practică, s-a constatat, de multe ori, că la cel de al doilea termen se prezintă, de conivență și o altă persoană, tocmai pentru a se eluda aceste dispoziții și a se aprecia că este legală vânzarea bunului la cel mai mare preț oferit, dar care în realitate este cu mult inferior prețului de evaluare.
In aceste condiții, practica judiciară este cea care a dat eficiență principiului disponibilități titularului cererii executării silite, care impune interdicția de vânzare a bunurilor în procedura de executare silită, sub un anumit preț (în speță, sub 75 %).
Prin decizia nr. 207/2003, Curtea Constituțională a făcut aprecierea că rațiunea pentru care legiuitorul nu a considerat necesar, în cazul mai multor ofertanți, să instituie o limită inferioară a prețului de adjudecare a constituit-o convingerea că, cel puțin în principiu, concursul dintre aceștia este de natură să asigure creșterea respectivului preț, făcând astfel puțin probabilă ipoteza în care prețul cel mai mare oferit să fie inferior prețului de începere a licitației.
In acest fel, se realizează o protejare prin neprejudicierea creditorului urmăritor prin oferirea unui preț derizoriu, sub valoarea de piață și care nu ar acoperi creanța garantată iar, pe de altă parte, este protejat și debitorul care ar fi supus continuării procedurii de executare silită în cazul în care garanția acoperă doar în mică parte creanța creditorului său.
Aceasta se impune, cu atât mai mult cu cât banca este singurul creditor urmăritor în speță și are dreptul de dispoziție cu privire la suma la care se vinde imobilul, însă nu i se poate cere să adjudece ea însăși imobilul executat, în contul creanței sale, potrivit disp.art.5l2 alin.2 C.pr.civ.
Față de aceste considerente, în baza disp.art.3l2 alin.l C.pr.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. V. . Domiciliat în B., B- dul D. nr.35, sc A,ap. l9, jud. B. -N., împotriva sentinței civile nr.43l din 25.02.20l3 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._ .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. P. I. U. | V. C. | L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR 2 ex/ l2.02.20l4
Jud.fond; Pârlețan A. R.
| ← Decizia civilă nr. 17/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 660/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
