Decizia civilă nr. 656/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 656/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: E. B. JUDECĂTOR: I. P. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. E. A.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta SC V. M. S., împotriva sentinței civile nr. 248/2013 pronunțată la data de_ de Judecătoria Gherla în dosarul nr. 12._ privind și pe intimata SC DS, având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, prin raportare la dispozițiile art.1591alin.4 coroborat cu art. 2 pct.3 Cod.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, recurenta a achitat taxele judiciare stabilite de către instanță în sarcina sa, precum și faptul că a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că intimata, la data de 3 decembrie 2013, a depus întâmpinare prin care invocă nulitatea recursului pentru motivul că acesta nu a fost motivat astfel cum impun dispozițiile art. 306 C.pr.civ.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepția nulității recursului.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 248/2013 pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei Gherla s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V. M. S. - B. S. împotriva pârâtei SC D.
S. și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata sumei de 5006,42 lei, în favoarea reclamantei, reprezentând diferență de preț neachitat plus dobânda legală aferentă debitului până la data achitarea integrală a acestuia Instanța a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii penalizatoare.
De asemenea, în temeiul art.276 C.proc.civ., a obligat pârâta la plata sumei de 433 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru.
Analizând pe fond acțiunea dedusă judecății, instanța a reținut că, în 2006 între părți au fost derulate raporturi comerciale fără să se fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare mărfuri în formă scrisă detaliată; între ele a fost încheiat un contract comercial în formă simplificată, constând în comandă/ofertă urmată de acceptare și executare.
În acest sens a fost emisă de reclamantă factura nr. 8208618 din_, care constituia contractul dintre părți fiind semnată de ambele părți, devenind și dovada raporturilor comerciale dintre părți.
În baza acestei facturi reclamanta a livrat marfă pârâtei în valoare de 15.401,58 lei, din care s-a achitat o parte, mai rămânând de achitat un debit de 5006,42 lei.
Ca urmare a faptului că între părți nu s-a încheiat un contract comercial scris cu termene, condiții și clauze precis determinate, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, art. 1361, 1362 cod civil vechi, art. 53 Cod comercial, 1073, 1104 Cod civil
vechi, plata trebuia să se facă într-un termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, însă această factură a fost plătită parțial, în șapte tranșe, așa cum chiar reclamanta recunoaște în interogatoriul luat, fiind achitată în total suma de 8700 lei, din totalul de 15.401,58 lei.
Astfel, a rezultat cu claritate că nu s-a putut reține prescripția dreptului la acțiune al reclamantei împotriva pârâtei, întrucât cursul prescripției a fost întrerupt de mai multe ori ca urmare a plăților parțiale făcute de pârâtă.
În consecință, această excepție a prescripției invocată de pârâtă dar în final nesusținută, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Continuându-se aserțiunea, instanța a reținut în continuare că între părți nu au avut loc operațiuni de compensare sau vânzări reciproce de mărfuri, neexistând la dosar nici o probă în acest sens, ci între părți a existat o înțelegere prin care s-au returnat de către pârâtă mărfurile nevândute, urmată de refacturarea acestora la un preț mai mic decât cel inițial, reducându-se astfel debitul inițial; aceste operațiuni au fost reflectate în cele două facturi depuse la dosar sub nr. 6094 și 6095/_ .
La data de_, în cursul procesului, pârâta a depus la dosar un inventar al mărfurilor livrate de reclamantă, aflate în stoc în valoare de 5414,5 lei. Raportat la întreaga stare de fapt mai sus menționată și la întreg ansamblul probator administrat, instanța a reținut că între părți s-au derulat raporturi comerciale în formă simplificată, în baza cărora a fost emisă factura nr. 8208618 din_ în valoare totală de 15.401,58 lei din care s-a achitat suma de 8700 lei, mai rămânând un debit restant de 5006,5 lei care nu a fost achitat nici până în prezent.
Ca urmare a faptului că reclamanta a făcut dovada creanței sale rămase de achitat, iar pârâta nu a făcut dovada stingerii ei prin plată sau compensare, instanța, ținând cont și de dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă, art. 1073Cod civil vechi și art. 43 Cod comercial, a admis cererea reclamantei împotriva pârâtei privind obligația pârâtei la plata sumei rămase de achitat de 5006,42 lei din debitul total de 15.401,58
lei.
Sub aspectul dobânzii legale cerute, instanța a reținut că disp. art. 1088 Cod civil vechi prezumă că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale, astfel că s-a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului rămas de achitat până la achitarea integrală a debitului.
În privința dobânzii penalizatoare cerute de reclamantă, instanța a respins-o întrucât prin acordarea dobânzii legale ce s-a calculat conform OG 13/2011, în temeiul art. 18 din acest act normativ, s-a cuantificat deja de instanță întinderea prejudiciului suferit de reclamantă pentru neîndeplinirea la scadență de către pârâtă a obligației de plată a debitului datorat.
În consecință, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 5006,42 lei, în favoarea reclamantei, reprezentând diferență de preț neachitat plus dobânda legală aferentă debitului până la data achitarea integrală a acestuia, respingând cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii penalizatoare.
În temeiul art.276 cod procedură civilă a obligat pârâta la plata sumei de 433 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru.
Împotriva acestei hotărâri, precum și a încheierii f.n. din data de_, recurenta SC V. M. S. a declarat recurs precizând că a formulat cerere de lămurire și completare a hotărârii supusă controlului judiciar, menționând faptul că prin această cerere nu pot fi înlăturate dispozițiile privitoare la dezlegarea pricinii.
De asemenea, recurenta a mai menționat faptul că motivele recursului vizează neacordarea dobânzilor și modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată și vor fi formulate și depuse în termen legal, după soluționarea și comunicarea cererii de lămurire și completare a hotărârii.
La data de 03 decembrie 2013, intimata S.C. DS a formulat întâmpinare față de recursul formulat de SC V. M. S., solicitând respingerea recursului ca
netemeinic și, pe cale de consecință menținerea sentinței civile nr. 248/20.02.013, ca temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale, intimata a apreciat că recursul este nul, deoarece nu a fost motivat, acesteia comunicându-i-se numai declarația de recurs, alăturat citației.
Astfel, s-a învederat că art. 306 alin. 1 C.proc.civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. 2, potrivit cu care motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanță care este însă obligată sa le pună în dezbaterea părților.
În ședința publică din data de 09 decembrie 2013, tribunalul, în baza art. 137 C.pr.civ. raportat la art.306 alin.1 coroborat cu art.306 alin.2 C.pr.civ., a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului.
Analizând excepția invocată, tribunalul constată că în cauză sunt incidente disp. art.306 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, precum și disp. art.303 alin.1 și 2 C.pr.civ., potrivit cărora recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen care se socotește de la comunicarea hotărârii și în ipoteza în care recursul a fost făcut înainte.
Din perspectiva acestor dispoziții legale, tribunalul reține că în cauză recurentei i s-a comunicat hotărârea atacată la data de 26 aprilie (fila 102 dosar judecătorie), recursul fiind declarat la data de 14 mai 2013, deci în interiorul termenului de recurs prevăzut de disp. art.301 C.pr.civ., însă fără a fi motivat.
Ca atare, tribunalul constată că în cauză, față de considerentele reținute, este aplicabilă sancțiunea nulității recursului prevăzută de disp. art.306 alin.1 C.pr.civ., ca urmare a încălcării dispozițiilor legale imperative referitoare la motivarea recursului declarat și, în consecință, va constata nul recursul declarat de recurenta SC V. M.
, în contradictoriu cu intimata SC DS împotriva sentinței civile nr. 248/2013 pronunțată la data de_ de Judecătoria Gherla în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția nulității recursului și în consecință:
Constată nulitatea recursului formulat de către recurenta SC V. M. S. in contradictoriu cu intimata SC DS împotriva sentinței civile nr. 248/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
E. B.
I.
P.
S.
I.
GREFIER
-E. A.
Red.SI/AA 2 ex./_
Judecător fond: C. Stănilă, Judecătoria Gherla.
| ← Sentința civilă nr. 10/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 68/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
