Decizia civilă nr. 68/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.68/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C.
G.: V. D.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta SC XS S. C. S., împotriva sentinței civile nr. 3220 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu intimata C. -D. R. DE D. ȘI P. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul promovat nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6225,91 lei și timbru judiciar de 5 lei, apelanta fiind citată cu mențiunea timbrării fila 8 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar întâmpinare din parte intimatei, prin care în principal s-a solicitat respingerea apelului ca tardiv, iar în subsidiar s-a invocat excepția netimbrării apelului.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art.1591alin.4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art.3 alin.2 din C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul apel. Având în vedere lipsa taxei de timbru, mențiune cu care apelanta a fost citată, invocă în temeiul art. 20 din Legea nr.146/1997, excepția netimbrării apelului, care urmează a fi soluționată cu prioritate față de excepția tardivității, iar cu privire la excepția invocată reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3220/_, Tribunalul Maramureș a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CNADNR - DRDP T. și a obligat-o pe pârâta SC XS S. C. S. la plata sumei de 834.082,55 lei, reprezentând debit și a sumei de 12.452 lei, reprezentând taxa judeciairă de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, pentru care i s-a pus în vedere, prin citația emisă pentru primul termen de judecată, să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 6225,91 lei și un timbru judiciar de 5 lei, conform art.11 alin.1 liniuța a doua din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.2 din OG 32/1995.
Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, iar potrivit art.9 alin.2 din OG 32/1995, în
cazul netimbrării cererii cu timbru judiciar, se va proceda conform dispozițiilor Legii 146/1997.
În consecință, având în vedere textele legale menționate, precum și faptul că apelanta nu a timbrat cererea de apel astfel cum i s-a pus în vedere, instanța, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția netimbrării și va anula cererea de apel ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC XS S. C. S., împotriva sentinței civile nr. 3220 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | ||||
C. P. | A. | M. | C. | V. | D. |
Red./Dact.CP 4 ex./_
Jud. fond: N. B.
← Decizia civilă nr. 656/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 926/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|