Decizia civilă nr. 188/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 188/A/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - F. IANCU M. JUDECĂTOR - C. C. GREFIER - F. B.
Pe rol fiind examinarea apelului declarat de către apelanta P. L. C. (căsătorită TERPE) în contradictoriu cu intimata SC E. B. T. SRL, împotriva sentinței civile nr. 11437/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă apelanta și reprezentantul intimatei, d-l avocat Matusan V. imir, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
- în data de 25 septembrie 2013, din partea apelantei, în susținerea cererii de apel și a argumentelor privitoare la admiterea apelului, o copie de pe cererea formulată pe rolul Judecătoriei C. -Napoca de către reclamanta Irimie
, în dosarul nr._ având același obiect și aceiași intimată;
în data de 18 octombrie 2013, din partea intimatei, întâmpinare la cererea de apel, însoțită de acte în anexă;
în data de 7 noiembrie 2013, din partea apelantei, răspuns la întâmpinarea intimatei, însoțită de acte anexe. Un exemplar al răspunsului la întâmpinare, se comunică și reprezentantului intimatei.
Instanța pune în discuție aspectul privind competența soluționării apelului.
Apelanta apreciază că, competența de soluționare a apelului aparține T. ului Specializat C. .
Reprezentantul intimatei arată că lasă la aprecierea instanței, aspectul privind competența de soluționare a apelului.
Instanța de apel, reține faptul că este competență general, material și teritorial să soluționeze prezentul apel, în conformitate cu prevederile art. 131 din Noul Cod de procedură civilă și pune în discuție aspectul privind durata de soluționare a apelului.
Apelata și reprezentantul intimatei apreciază că apelul ar putea fi soluționat la acest termen.
Instanța de apel în ceea de privește durata de soluționare a acestei etape procesuale apreciază că apelul ar putea fi soluționat la acest termen.
Reprezentantul intimatei arată că înțelege să susțină excepția decăderii apelantei din dreptul de a formula apel, în temeiul art. 470 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, cererea de apel fiind redactată cu încălcarea prevederilor art. 470 alin. 1 lit. c din Noul Cod de procedură civilă, întrucât nu este motivată în drept.
Apelanta solicită respingerea excepției invocate de către intimată, arătând faptul că apelul a fost motivat în drept, în cuprinsul cererii de apel au fost indicate prevederile art. 471 și 480 alin. 3 din Noul Cod de procedură
civilă, astfel că temeiul de drept a fost arătat, cerința prevăzută de art. 470 alin. 1 lit. c din Noul Cod de procedură civilă fiind îndeplinită.
Instanța de apel, în urma deliberării respinge excepția decăderii apelantei în ceea ce privește indicarea motivelor de drept ale apelului, reținând faptul că apelanta chiar dacă nu a formulat distinct o rubrică referitoare la aceste motive a indicat în filele 1 și 3 ale cererii de apel, dispozițiile legale care reglementează din punct de vedere procedural apelul, și a indicat tot în cuprinsul motivelor de fapt ale apelului, dispozițiile de drept material pe care le-a considerat încălcate, acestea regăsindu-se în toate filele apelului.
Apelanta și reprezentantul intimatei arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat.
Instanța de apel, nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată apelul în stare de judecată și acordă părților, cuvântul pentru dezbaterea apelului pe fond.
Apelanta arată că susține apelul astfel cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia și pe cale de consecință anularea sentinței apelate ca netemeinică și nelegală și reținerea cauzei spre rejudecare, cu solicitarea de obligare a intimatei la restituirea sumei de 6.200 lei. Arată că intimata, pentru denunțarea unilaterală a contractului nu a respectat prevederile contractului la distanță, noțiune prevăzută la art. 3 din O.G. nr. 130/2000, care stabilește în sarcina comerciantului obligația ca " înainte de încheierea contractului la distanță să informeze consumatorul în timp util, corect și complet asupra dreptului de denunțare unilaterală a contractului";. Arată de asemenea că denunțarea unilaterală a contractului de prestări servicii a fost efectuată în termenul de 90 de zile prevăzut de lege de la data încheierii contractului, iar refuzul restituirii sumei achitate este nejustificat. În acest sens depune la dosar un contract încheiat la distanță. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că se opune administrării probei cu înscrisul depus de apelantă, raportat la momentul depunerii lui, respectiv cu ocazia cuvântului pe fond, după terminarea dezbaterilor, motiv pentru care solicită să nu se țină cont de acest înscris ca nefiind depus procedural. În ceea ce privește critica apelantei referitor la nerespectarea prevederilor legale de citare de către instanța de fond, arată că nu corespunde realității, instanța de judecată respectând întocmai prevederile art. 1029 din Noul Cod de procedură civilă care reglementează procedura cu privire la judecarea cererilor cu valoare redusă care se desfășoară în Camera de Consiliu, menționând faptul că intimata nu a fost citată pentru termenul din_, așa cum în mod eronat a interpretat apelanta. Cu privire la criticile formulate de apelantă pe fondul cauzei, învederează faptul că acestea sunt simple speculații pe marginea textului de lege, în speță O.G. nr. 130/2000, drept pentru care solicită a fi înlăturate deoarece ele nu corespund adevărului. Menționează faptul că nu se poate vorbi despre incidența în cauză a prevederilor art. 14 din O.G. 130/2000, apelanta neaflându-se în intervalul celor 10 zile de la momentul încheierii contractului, adică data de_, iar aceasta a participat la două cursuri din cele șapte. Menționează de asemenea că apelanta nu contestă încheierea contractului, faptul că s-a semnat, că a fost valabil încheiat, că a participat la două sesiuni din curs, nu a contestat prevederile acestui contract, nu contestă prezența lectorilor la cursuri sau faptul că nu s-ar fi prestat serviciile ci face aprecieri legate de calitatea serviciilor, aceasta nu poate veni să solicite restituirea integrală sau parțială a sumei pe care a achitat-o pentru curs, în condițiile în care avea cunoștință
încă înainte de încheierea contractului de prestări servicii că în cuprinsul acestuia existau prevederile de la pct. 3 privind retragerea înscrierii la curs. Precizează de asemenea că apelanta a formulat reclamație și către A.N.P.C. și din procesului verbal de constatare nr. 20/1254 din_, întocmit de către aceasta, rezultă că intimata nu a încălcat prevederile O.G. nr. 130/2000, reclamația formulată de către apelantă fiind neîntemeiată. Arată de asemenea că apelanta avea posibilitatea de a denunța unilateral contractul și de a-și recupera suma achitată până în data de_, și anume 10 zile calendaristice înainte de începerea cursului, prin urmare denunțarea sa ulterioară este lipsită de efecte, astfel încât intimata nu poate fi obligată să îi restituie suma achitată.
Instanța de apel, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 11437/2 august 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. L. C. în contradictoriu cu pârâta SC E. B. T. SRL, reclamanta fiind obligată să-i achite pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut faptul că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract la distanță în urma înscrierii acesteia la un curs organizat de pârâtă având ca obiect pregătirea pentru proba juridică la admiterea în INM și Magistratură.
S-a mai reținut faptul că formularul de înscriere a fost expediat de reclamantă la_ și că pârâta a confirmat înscrierea la aceeași dată, cursul începând cu data de_ . La_ reclamanta printr-un e-mail adresat pârâtei a anunțat-o că înțelege să nu se mai prezinte la cursuri și i-a solicitat restituirea parțială a sumei achitate, cu reținerea sumei aferente celor două cursuri la care participase, iar la data de_ i s-a comunicat pârâtei de către reclamantă denunțarea unilaterală a contractului.
Prima instanță a reținut faptul că susținerile reclamantei conform căreia nu i-ar fi fost adus la cunoștință în mod legal dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță încheiat cu pârâta sunt nefondate, atâta timp cât formularul de înscriere la cursul organizat cuprindea mențiunea potrivit căreia în cazul anulării înscrierii cu mai mult de 10 zile înainte de data desfășurării concursului suma achitată de către reclamantă urma a-i fi restituită în întregime.
S-a apreciat că introducerea acestei mențiuni în formularul de înscriere, mențiunea ușor de observat în cuprinsul formularului, echivalează cu respectarea dreptului consumatorului, conform dispozițiilor OG nr. 130/2000, de a denunța unilateral contractul și că, pe cale de consecință, prev. art. 14 din actul normativ invocat nu sunt aplicabile în speță, după cum în speță nu sunt aplicabile nici prev. art. 7 alin. 1 lit. b din aceeași ordonanță.
Judecătoria a considerat că reclamanta avea posibilitatea de a denunța unilateral contractul și de a-și recupera suma achitată pârâtei până la data de_ și anume cu 10 zile înainte de începerea cursului și că denunțarea ulterioară este lipsită de efecte, pârâta nemaiputând fi obligată, prin urmare, la restituirea sumei achitate.
În plus, s-a reținut că se impune a fi înlăturate susținerile reclamantei potrivit cărora clauza inserată în formularul de înscriere nu ar fi identică cu clauza pe care pârâta avea obligația să o prevadă în contract, fapt ce echivalează cu lipsa clauzei. Formalismul invocat de către reclamantă s-a considerat că nu trebuie totuși interpretat strict și fără observarea scopurilor pentru care a fost edictat, scopul textului de lege inserat la art. 4 alin. 1 lit. b
din OG nr. 130/2000 fiind acela de a înlătura posibilitatea comercianților de a include în clauza prin care este anunțat cumpărătorul cu privire la dreptul său de a denunța unilateral contractul, clauze obscure pe care un consumator mediu nu le-ar înțelege.
Drept urmare, s-a apreciat că modul cel mai adecvat de a citi textul de lege menționat este obligația consumatorului nu de a insera o clauză cu un conținut exact cu cel al clauzei legale, ci de a nu insera o clauză având un conținut mai puțin clar.
Clauza pe care reclamanta o critica îi oferea în realitate drepturi suplimentare față de cele prevăzute de lege, câtă vreme îi permitea să denunțe contractul într-un termen mai lung decât cel legal și anume cu 10 zile înainte de începerea cursului.
S-a apreciat că împrejurarea că în cuprinsul contractului nu era menționată o clauză cu o relatare identică cu cea din textul legal este menită să promoveze formalismul rigid, fără o finalitate reală.
Împotriva sentinței pronunțate de judecătorie a formulat apel în termen legal reclamanta P. L. -C. căsătorită TERPE solicitând admiterea apelului și anularea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, cu evocarea fondului și obligarea intimatei la restituirea sumei de 6.200 lei.
În motivarea apelului, partea reclamantă a susținut că procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu în conformitate cu prevederile art. 1029 alin. 1 din N.C.P.C. și că odată ce instanța a apreciat necesară citarea părții pârâte pentru soluționarea cererii conform alin. 2 ala articolului menționat era necesară și citarea reclamantei, procedura neputând fi legal îndeplinită în condițiile în care doar una dintre părți a fost citată pentru termenul de judecată la care s-a pronunțat hotărârea supusă căii de atac.
În plus, s-a arătat că nerespectarea cerințelor legale invocate se impune a fi reținută chiar în condițiile în care solicitarea pârâtei de administrare a probei constând în interogatoriul reclamantei a fost respinsă.
Prin raportare la dispozițiile art. 480 alin. 3 din N.C.P.C. apelanta invocă nulitatea întregii proceduri ulterioare și a hotărârii judecătorești ca urmare a omiterii întocmirii procedurii de citare cu reclamanta.
În motivarea solicitării de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 6.200 lei se invocă faptul că achitarea acesteia s-a făcut de către reclamantă cu titlu de contravaloare a unui curs organizat de pârâtă pe parcursul a 7 zile, la intervale diferite de timp, sâmbăta și dumineca, conform unui orar prestabilit și că în urma constatării unor neconcordanțe între publicitatea realizată de pârâtă și derularea cursurilor, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 1 din OG nr.130/2000 i-a comunicat pârâtei denunțarea unilaterală a contractului de prestări servicii, iar în baza dispozițiilor art. 8 i-a adresat solicitarea de a-i restitui suma achitată.
Apelanta consideră că are calitatea de consumator iar pârâta cea de comerciant și că încheierea convenției de prestări servicii la distanță dintre părțile litigante este guvernată de dispozițiile OG. nr. 130/2000.
În baza prevederilor art. 3 din actul normativ invocat, comerciantul avea obligația de a informa consumatorul în timp util, corect și complet asupra dreptului de denunțare unilaterală a contractului, înainte de încheierea contractului, iar în baza disp. art. 4 avea obligația de a transmite consumatorului, în scris sau pe un alt suport de informații durabil, la dispoziția sau accesibil acestuia, în timp util, în perioada executării contractului condițiile și modalitățile de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală, pentru cazurile prevăzute de ordonanță sub forma unei clauze
având un conținut expres pe care actul normativ îl prevede, clauză ce nu se regăsește în contract.
Apelanta consideră că pârâta în calitate de comerciant nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege în sarcina sa referitor la informarea asupra denunțării unilaterale nici la data încheierii contractului și nici pe parcursul executării lui.
Denunțarea contractului se susține că a fost efectuată în condițiile prevăzute de art. 7 din OG nr. 130/2000, fiind solicitată și restituirea prețului și că termenul de 10 zile prevăzut de norma legală invocată începe să curgă de la data încheierii convenției sau, după încheierea contractului, din ziua în care obligațiile prevăzute de art. 4 fost îndeplinite, cu condiția ca întârzierea să nu depășească 90 de zile.
Întrucât comerciantul a omis să comunice informațiile prevăzute de art.4, apelanta apreciază că era îndreptățită să formuleze cererea de denunțare unilaterală în termenul de 90 de zile, termen ce începe să curgă de la data încheierii contractului,_, termen care a fost respectat .
Apărările pârâtei referitoare la faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile invocate și că cererea reclamantei se impune a fi respinsă deoarece denunțarea nu a fost efectuată în termenul de 10 zile sunt considerate de apelantă ca nefondate, apreciindu-se că nici răspunsul primit de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului nu pot fi luate în considerare atâta timp cât reclamantei i s-a recomandat să se adreseze instituțiilor abilitate ale statului.
Apelanta consideră în plus, că denunțarea unilaterală a contractului la distanță în forma în care se regăsește în formularul de înscriere nu întrunește cerințele prevăzute de lege și că mențiunea făcută la punctul 3 din formularul de înscriere care se referă la retragerea înscrierii de la curs nu echivalează cu clauza de denunțare. Mențiunea făcută în cuprinsul formularului de înscriere cu privire la "anularea înscrierii"; se consideră că nu poate echivala cu
"denunțarea unilaterală a contractului";, cele două noțiuni având înțelesuri diferite.
Chiar dacă judecătorul a apreciat că acea clauză criticată îi conferă reclamantei drepturi suplimentare față de cele prevăzute de lege, apelanta susține că aprecierea este susceptibilă de o interpretare critică și că această clauză ar fi completate dispozițiile ordonanței în condițiile în care prevederile legale obligatorii r fi fost respectate și ar fi fost recunoscute drepturile consumatorului.
Aplicarea termenului de 10 zile calendaristice calculate de la data înscrierii la curs nu poate fi reținută în cauză întrucât acest termen prevăzut pentru exercitarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului începe să curgă în cadrul serviciilor din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului, din ziua în care obligațiile prevăzute la art. 4 au fost îndeplinite cu condiția ca întârzierea să nu depășească 90 de zile.
Întrucât se apreciază că în speță comerciantul a omis să transmită consumatorului obligațiile prevăzute de art. 4, termenul de denunțare a contractului este de 90 de zile și începe să curgă de la data încheierii contractului.
Aprecierile primei instanțe referitoare la faptul că pârâta nu avea obligația de a insera în contract chiar clauza reglementată de lege în cuprinsul art. 4 alin. 1 lit. b sunt interpretate de către apelantă ca reprezentând o recunoaștere a instanței referitoare la forma prevăzută de lege pentru denunțarea unilaterală a contractului și, implicit, cu o recunoaștere a
împrejurării că față de profesionist consumatorul se află într-o poziție de inferioritate.
Adoptarea unei legislații specifice privind protecția consumatorului a avut la bază premisa că la momentul încheierii contractului, indiferent de natura acestuia, consumatorul se găsește într-o situație de inferioritate față de profesionist, împrejurare față de care se impune recunoașterea drepturilor egale ale acestora și promovarea formalismului pentru asigurarea unei protecții legitime a consumatorului.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare la data de_ solicitând respingerea apelului formulat de reclamantă și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală.
În motivarea poziției procesuale pârâta a susținut că cererea apelantei a fost redactată cu încălcarea disp. art. 470 alin. 1 lit. c NCPC, nefiind motivată în drept, astfel încât trebuia să-i fie aplicată sancțiunea decăderii prin raportare la prev. art. 470 alin. 3 NCPC.
Critica apelantei referitoare la nerespectarea prevederilor legale de citare de către prima instanță este apreciată ca nefiind reală, susținându-se că pârâta nu a fost citată pentru termenul din_ cum în mod eronat a apreciat reclamanta, în condițiile în care mențiunea făcută în încheierea din ședința publică din 26 iulie 2013 se referă la comunicarea adresei emise la_ în temeiul prev. art. 1029 alin. 3 NCPC, pârâtei fiindu-i comunicată o copie a formularului de cerere completat de reclamantă împreună cu un exemplar al formularului de răspuns pe care pârâta trebuia să-l completeze și să-l depună la dosar și care echivalează cu întâmpinarea prin raportare la prev. art. 1029 alin. 4 NCPC.
Pârâta susține că prima instanță a respectat prev. art. 1201 alin. 2 NCPC, nefiindu-i comunicat răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă întrucât despre acest răspuns urma să ia cunoștință de la dosarul cauzei, studiind dosarul.
Se apreciază că prima instanță a respectat principiul egalității părților în proces, judecata făcându-se în camera de consiliu fără citarea părților, la termenul de judecată din_, în temeiul art. 1029 NCPC și că, drept urmare, a fost respectat principiul contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil.
Cu privire la criticile aduse de apelantă pe fondul litigiului, pârâta susține că sunt simple speculații și că potrivit formularului de înscriere la cursul intensiv pentru proba juridică de admitere la INM și Magistratură postat pe site-ul său, la pct. 3 intitulat "Retragerea înscrierii la concurs"; era menționat faptul că în cazul anulării înscrierii cu minim 10 zile calendaristice înainte de desfășurarea cursului suma achitată urma să fie rambursată în întregime, iar la pct. 3.2 din același formular se menționa că anularea înscrierii cu mai puțin de 10 zile calendaristice înainte de data desfășurării cursului, dar nu mai mult de 5 zile, atrage după sine perceperea unor penalități de 25% din suma achitată pentru acoperirea cheltuielilor organizatorice, în timp ce la pct.
3.3 se menționa faptul că pentru retragerea înscrierii cu 5 zile calendaristice înainte cu începerea cursului sau neprezentarea la curs pârâta își rezerva dreptul de a reține suma achitată în întregime pentru acoperirea cheltuielilor aferente.
Pe cale de consecință, se consideră că au fost respectate de către pârâtă prev. art. 3, 4, 14, 7 din OUG nr. 130/2000 și că reclamanta a participat la două cursuri din șapte iar intenția de reziliere a contractului trebuia exprimată și adusă la cunoștința pârâtei cu cel puțin 10 zile sau 5 zile înainte de
începerea cursului atâta timp cât nu se contestă încheierea contractului și faptul că acesta a fost valabil încheiat și obligațiile executate de pârâtă.
Se susține că reclamanta avea cunoștință încă înainte de încheierea contractului de prevederile art. 3 privind retragerea înscrierii la curs, contractul fiind postat pe site-ul SC E. B. T. SRL iar contractul este legea părților de la prevederile căruia nici una dintre părți nu poate deroga.
Pârâta apreciază că reclamanta era îndreptățită să procedeze la denunțarea unilaterală a contractului și avea posibilitatea de a-și recupera suma plătită până la data de_, cu 10 zile înainte de începerea cursului, denunțarea ulterioară fiind lipsită de efecte, astfel încât pârâta nu poate fi obligată să îi restituie suma achitată.
In plus, respectarea prevederilor OUG nr. 130/2000 rezultă și din procesul verbal de constatare nr. 20/1254 din_ încheiat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Pârâta a mai considerat că prima instanță a procedat în mod corect analizând buna și reaua credință a reclamantei, în condițiile în care nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într- un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe conform art. 15 NCC.
Aceasta în condițiile în care formularul de înscriere la cursul organizat cuprindea mențiunea potrivit căreia în cazul anulării înscrierii cu mai mult de 10 zile înainte de data desfășurării cursului suma achitată de către reclamantă urma să-i fie restituită în întregime.
Mențiunea era ușor de observat pe formularul respectiv, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut că introducerea acestei mențiuni echivalează cu respectarea obligațiilor impuse de OG nr. 130/2000 cu privire la informarea consumatorului referitor la dreptul său de a denunța unilateral contractul, astfel încât în speță nu poate fi incident textul art. 14 din actul normativ invocat, care exonerează consumatorul de orice contraprestație față de comerciant și nici termenul de 90 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 lit. b).
Denunțarea ulterioară datei de_, respectiv cu nerespectarea termenului de 10 zile înainte de data desfășurării cursului, se apreciază că nu produce nici un fel de efecte, astfel încât pârâta consideră că nu poate fi obligată să-i restituie reclamantei suma achitată.
În plus, sunt contestate și susținerile reclamantei conform cărora neinserarea în formularul de înscriere a unei clauze identice cu cea prevăzută de lege ar echivala cu lipsa acesteia, apreciindu-se că prima instanță în mod corect a reținut că acest formalism ar fi excesiv și că ar fi contrar scopurilor pentru care a fost edictat
Scopul textului de lege este acela de a evita posibilitatea comercianților de a include în acest gen de informări clauze obscure, pe care un consumator mediu nu le-ar putea înțelege.
În plus, pârâta apreciază că acea clauză inserată în formularul de înscriere îi conferea drepturi suplimentare reclamantei față de cele prevăzute de lege, întrucât îi permitea să denunțe contractul într-un termen mai lung decât cel legal și anume cu 10 zile înainte de începerea cursului și că, în aceste împrejurări, faptul că această clauză nu are o redactare identică cu cea din textul de lege este doar un exercițiu juridic steril, menit să promoveze formalismul excesiv.
Analizând apelul formulat de reclamantă, cu luarea în considerare a disp. art. 466 coroborate cu disp. art. 478 și 480 NCPC, ținând cont de motivele de apel invocate în cuprinsul cererii, de apărările formulate de intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul constată următoarele:
Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract la distanță, în condițiile în care pârâta oferea tuturor potențialilor acceptanți posibilitatea de a participa la un curs intensiv pentru proba juridică - INM și Magistratură ce urma să fie organizat în perioada 9 februarie-23 martie 2013.
Formularul de înscriere publicat pe site-ul pârâtei reprezenta, astfel cum se menționa în cuprinsul său, o comandă fermă în baza căreia, în urma acceptării de către potențialii participanți la acest curs, urma să-i fie comunicat pârâtei SC E. B. T. SRL acceptul cu privire la participarea la cursul respectiv corelativ cu obligația participantului de a achita o taxă de participare înainte de începerea cursului.
Reclamanta a completat formularul de înscriere, acceptând oferta făcută de către pârâtă, acceptarea acestei oferte reprezentând în fapt manifestarea de voință a reclamantei cu privire la încheierea contractului în condițiile stabilite în oferta ce i-a fost adresată în acest scop.
În cazul în speță, acceptarea ofertei s-a făcut în formă scrisă de către reclamantă, acceptarea fiind pură și simplă, în concordanță cu oferta făcută de pârâtă.
În ceea ce privește momentul încheierii contractului dintre cele două părți litigante, prin raportare la disp. art. 5 din OG nr. 130/2000, instanța apreciază că se impune a fi reținut ca fiind data la care pârâta a confirmat cererea de înscriere expediată de reclamantă la_, confirmarea făcându-se la aceeași dată, fapt ce rezultă din înscrisul existent la dosarul instanței de fond la fila 56.
La data de_ reclamanta, prin e-mail, i-a comunicat pârâtei denunțarea unilaterală a contractului, după ce anterior, la_, i-a comunicat prin aceeași modalitate faptul că nu înțelege să se prezinte la cursuri și că solicită restituirea parțială sumei achitate cu titlu de 6.200 lei, cu titlu de taxă participare la curs, cu reținerea aferentă a celor două cursuri la care participase.
Prima instanță a apreciat că cererea de denunțare unilaterală a contractului de către reclamantă se impunea a se face până la data de_, respectiv cu 10 zile calendaristice înainte de începerea cursului și că denunțarea ulterioară este lipsită de efecte, apreciind totodată că pârâta și-a îndeplinit obligația de informare a consumatorului astfel cum este reglementată de disp. art. 3 alin. 1 lit. f) și art. 4 alin. 1 lit. b) din OG nr. 130/2000.
Primul motiv de apel invocat de reclamantă în cuprinsul cererii cu care a fost învestit tribunalul se referă la faptul că în cauză nu au fost respectate disp. art. 1029 alin. 2 NCPC, apelanta arătând că pârâta a fost citată pentru soluționarea cererii cu valoare redusă dedusă judecății, în condițiile în care dispozițiile legale enunțate reglementează soluționarea acestor cereri în camera de consiliu, instanța putând să dispună înfățișarea părților, dacă apreciază necesar, situație față de care s-ar impune citarea ambelor părți și nu doar citarea pârâtei, în vederea respectării principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO.
Susținerile apelantei conform cărora doar pârâta a fost citată pentru soluționarea cererii, fapt care ar rezulta din cuprinsul practicalei încheierii din camera de consiliu din 26 iulie 2013, nu pot fi reținute de către instanță întrucât, astfel cum rezultă din analizarea înscrisurilor existente la filele 23-38 din dosar, pârâta nu a fost citată, comunicându-i-se doar formularul de răspuns și formularul de cerere completat de reclamantă cuprinzând pretențiile deduse judecății, în condițiile prev. de art. 1029 alin. 3 NCPC.
Această obligație de comunicare a formularului de cerere completat de către reclamantă este reglementată de dispozițiile alinatului 3 al art. 1030 NCPC și are în vedere dispozițiile alineatului următor, conform cărora pârâtului îi revine obligația de a depune sau trimite formularul de răspuns completat și copii ale înscrisurilor de care înțelege să se folosească în apărarea sa.
Menționarea făcută în cuprinsul încheierii din data de_ conform căreia procedura este legal îndeplinită nu se referă la procedura de citare la care face referire apelanta, ci procedura reglementată de dispozițiile referitoare la cererile de valoare redusă, astfel cum sunt prevăzute de art. 128 și urm. NCPC.
Pe cale de consecință, tribunalul apreciază că solicitarea apelantei de a se dispune, în principal, anularea sentinței civile nr. 11437 pronunțată de judecătorie la data de_, prin raportare la disp. art. 480 alin. 3 NCPC, ca urmare a nerespectării disp. art. 154 NCPC referitoare la citarea părților, se impun a fi înlăturate ca fiind nefondate, prima instanță nedispunând citarea părților, soluționarea cererii făcându-se fără citare.
În ceea ce privește fondul apelului dedus judecății, instanța va reține faptul că în conformitate cu disp. art. 7 din OG nr. 130/2000, consumatorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv, termen ce începe să
curgă din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului din ziua în care obligațiile prevăzute la art.4 au fost îndeplinite, cu condișția ca întârzierea să nu depășească 90 de zile, litera b) a articolului menționat
reglementând dreptul la denunțarea unilaterală pentru servicii, cum este cazul în speță.
Prevederile art. 4 reglementează obligația comerciantului de a comunica consumatorului în scris sau pe un alt suport durabil, la dispoziția sa și la care consumatorul trebuie să aibă acces, în timp util, în perioada executării contractului și până cel mai târziu la momentul livrării, în speță până la momentul începerii cursului, condițiile și modalitățile de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală pentru cazurile prevăzute în ordonanță, sub forma unei clauze pe care legea o menționează în cuprinsul literei b) ca având un anumit conținut precis determinat, clauză redactată cu caractere îngroșate.
Conform acestei clauze, "consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunță la cumpărare fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului sau, în cadrul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului";.
În partea finală a literei b) a art. 4 legiuitorul reglementează și sancțiunea omiterii acestei clauze, serviciul fiind considerat livrat fără cerere de comandă din partea consumatorului în această situație, conform art. 14.
T. ul apreciază că obligația pe care legiuitorul a inserat-o în cuprinsul art. 4 lit. b) și anume aceea de a comunica consumatorului în scris condițiile și modalitățile de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală se impune a se analiza în cauză prin raportare la clauza pe care legiuitorul o stabilește în cuprinsul normei legale enunțate ca fiind o clauză având un anumit conținut precis determinat și, mai mult decât atât, care se impune a fi redactată cu caractere îngroșate.
În concret, instanța apreciază că pârâtei îi revenea obligația de a insera în cuprinsul formularului cererii de înscriere depus la dosar în copie la filele 12-13, clauza pe care OG nr. 130/2000 o prevede la art. 4 lit. b ) și că această clauză se impunea a fi inserată în contract în modalitatea pe care legea o prevede, fără a se aduce nici un fel de atingere și modificare conținutului său,
în această manieră asigurându-se consumatorului în raport cu comerciantul profesionist informarea cu privire la condițiile de denunțare a contractului.
Obligația de informare constă în obligația de a comunica creditorului acestei obligații un summum de cunoștințe necesare exprimării unui consimțământ valid la încheierea contractului, executării în bune condiții a acestuia și folosirii serviciului achiziționat în mod corespunzător.
Această obligație de informare este reglementată, de altfel, de art. 3 și există atât înainte de încheierea contractului, cât și în faza executării contractului, în condițiile în care informațiile nu au fost comunicate consumatorului înainte de încheierea convenției, aspect pe care îl statuează art. 4 din OG nr. 130/2000.
Obligația de informare și respectiv de transmitere a informațiilor, astfel cum este reglementată de disp. art. 4 este o obligație de rezultat, neîndeplinirea acestei îndatoriri făcând să se prezume culpa debitorului.
Astfel, în condițiile în car debitorul nu și-a îndeplinit obligația de informare în mod corespunzător are drept consecință angajarea răspunderii acestuia, în condițiile în care dispozițiile OG nr. 130/2000 înțeleg, în scopul protejării consumatorului, să stabilească în sarcina comerciantului, ca și persoană de specialitate, o anumită conduită și obligații expres determinate
și să confere consumatorului o poziție de echitate în ceea ce privește derularea contractului.
Dispozițiile art. 3 lit. f) din OG nr. 130/2000 reglementează, de altfel, obligația comerciantului de a informa consumatorul în timp util, corect și complet, asupra dreptului de denunțare unilaterală a contractului, cu excepția cazurilor prevăzute în actul normativ, înainte de încheierea contractului la distanță.
Prin obligația de informare stabilită în sarcina comerciantului de către legiuitor, astfel cum este reglementată de art. 3 lit. f) și 4 lit. b), legiuitorul a urmărit exprimarea de către părți a unui consimțământ valabil la momentul încheierii contractului.
Unul dintre cele mai preventive mijloace legale cu vocație universală prin care poate fi protejat consimțământul îl constituie, de altfel, promovarea și dezvoltarea unei politici de informare precontractuală a părților, informare care se realizează în etapa premergătoare realizării acordului de voință ce stă la baza încheierii contractului.
Această politică de informare se bazează pe o serie de mijloace și practici precontractuale care fac posibilă prevenirea alterării consimțământului cocontractanților, printre care se înscrie și obligația generală de informare, precum și cea specială de informare a cocontractantului, menirea lor fiind aceea de a duce la cunoștința consumatorului neprofesionist o serie de avantaje și dezavantaje care rezultă din existența și executarea unui anumit contract în scopul evitării exprimării unui consimțământ fără ca în prealabil consumatorul să reflecteze la decizia sa.
Dispozițiile OG nr. 130/2000 mai sus menționate, în cadrul cărora se reglementează dreptul consumatorului și, implicit, obligația comerciantului la informare, au drept scop protejarea consimțământului părților contractante și, în special, al consumatorului, legiuitorul impunând o serie de reglementări mai rigide și uneori chiar inflexibile, situând pe poziții de inegalitate cele două părți contractante, pornind de la premisa că aceste contracte la distanță se încheie între un profan, respectiv consumatorul neprofesionist și comerciant, profesionistul care oferă serviciile sau bunurile spre vânzare.
Informațiile pe care comerciantul este obligat să le ofere consumatorului trebuie să fie complete, clare și neechivoce, legiuitorul reglementând într-o
anumită modalitate obligația de informare prevăzută la litera f) a art. 3 și litera
b) a art. 4 în considerarea faptului că, de regulă, consumatorii sunt persoane care nu depășesc un nivel mediu de informare în legătură cu obiectul și conținutul contractelor pe care le încheie, fiind dependenți informațional în raporturile lor de profesionist.
În acest scop legiuitorul a reglementat în cuprinsul art. 4 lit. b) obligația imperativă în sarcina comerciantului de a comunica în scris sau în orice altă modalitate care permite consumatorului acces la informațiile respective, în timp util, chiar și în perioada executării contractului, acea clauză referitoare la condițiile și modalitățile de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a convenției.
Susținerile primei instanțe conform cărora inserarea de către pârâtă în contractul său a clauzei prevăzute de norma legală în modalitatea în care aceasta este reglementată de legiuitor ar presupune aplicarea unui formalism excesiv între raporturile dintre consumator și comerciant, se impun a fi înlăturate ca fiind combătute chiar de obligativitatea pe care legea o prevede legat de menționarea clauzei în formatul în care legea îl impune, cu atât mai mult cu cât se impune ca redactarea acestei clauze să se facă cu caractere îngroșate.
Utilizarea de către legiuitor a ghilimelelor pentru clauza ce se impune a fi
inserată în contract, clauză ce reglementa condițiile și modalitățile de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală, nu este întâmplătoare, instanța considerând că legiuitorul a înțeles în această modalitate să impună preluarea clauzei în forma în care a fost legiferată, această modalitate considerându-se că este de natură să îi permită consumatorului să ia cunoștință în modul cel mai clar și neechivoc de dreptul și respectiv procedura pe care trebuie să o urmeze pentru denunțarea contractului în mod unilateral.
Omiterea acestei clauze, de altfel, este sancționată prin trimitere la prevederile art. 14, serviciul fiind considerat livrat fără cerere de comandă din partea consumatorului.
T. ul apreciază că acea clauză inserată de către pârâtă în contractul încheiat cu reclamanta nu poate să înlocuiască dispoziția reglementată de art. 4 lit. b) din OG nr. 130/2000, atâta timp cât în cuprinsul art. 3 alin. 3 pct. 1 este menționat dreptul consumatorului de a se retrage de la curs pentru situația anulării înscrierii cu minimum 10 zile calendaristice înainte de data desfășurării cursului, situație în care suma achitată urma să fie rambursată în întregime.
Clauza pe care pârâta trebuie să o insereze în contract trebuia să fie identică cu cea prevăzută la art. 4 lit. b) din OG nr. 130/2000, formalismul fiind în materia dreptului consumatorului o condiție și, implicit, o modalitate de protecție pe care legiuitorul a înțeles să o acorde profanilor în raport cu profesioniștii, tribunalul considerând că acea clauză trebuia să îmbrace forma pe care legea o impune pentru a înlătura orice posibilitate a comercianților de a încheia un contract în condițiile în care consimțământul consumatorului nu era pe deplin, valabil exprimat.
T. ul consideră că susținerile intimatei pârâte în sensul că instanța de fond a procedat la analizarea în mod corect a bunei sau relei credințe a reclamantei se impun a fi înlăturate, întrucât în speță nu se pune în discuție reaua sau buna credință a părților, atâta timp cât legiuitorul a înțeles să
instituie niște obligații legale în sarcina comerciantului în scopul de a evita analizarea în cadrul raporturilor dintre părțile contractante a modului de îndeplinire a acestor obligații pe care părțile și le asumă, reglementând o
prezumție de culpă în sarcina comerciantului în condițiile în care clauzele contractului nu sunt conforme legii.
Dat fiind faptul că în cauză obligația de informare nu a fost respectată de către comerciant, tribunalul apreciază că pot fi reținute susținerile reclamantei conform cărora denunțarea unilaterală a contractului urma să se facă prin raportare la disp. art. 7 alin. 2 lit. b), respectiv 90 de zile începând cu data încheierii contractului.
Prin raportare la această normă legală denunțarea unilaterală s-a făcut de către reclamantă în cadrul celor 90 de zile prevăzute de lege, respectiv la data de_, în condițiile în care încheierea contractului a avut loc la data de_ .
Drept urmare, instanța apreciază că apelul formulat de reclamantă se impune a fi admis, prin raportare la disp. art. 480 alin. 2 NCPC, cu consecința schimbării în tot a hotărârii apelate și admiterii cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei și a obligării acesteia la plata sumei de 6.200 lei, sumă achitată de reclamantă cu titlu de contravaloare servicii, aspect pe care, de altfel, pârâta nu l-a contestat.
Se impune a fi înlăturate susținerile intimatei conform cărora respectarea dispozițiilor OG nr. 130/2000 sunt confirmate de faptul că prin procesul-verbal de constatare nr. 20/1254/_ încheiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor s-a apreciat ca nefondate reclamațiile formulate de reclamantă, în condițiile în care instanța nu este ținută de constatările efectuate de instituția menționată în cuprinsul procesului-verbal, probele administrate în cauză confirmând nerespectarea dispozițiilor actului normativ.
Se impun a fi înlăturate și susținerile intimatei conform cărora reclamanta avea posibilitatea de a denunța unilateral contractul doar cu 10 zile calendaristice înainte de începerea cursului, întrucât în speță sunt aplicabile disp. art. 7 alin. 1 lit. b), atâta timp cât obligația de informare prevăzută de art. 4 lit.b) nu a fost respectată de către comerciant.
Cererea formulată de reclamantă de a se dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond se impune a fi respinsă ca fiind nefondată, dat fiind faptul că în cauză nu s-a făcut dovada ocazionării acestor cheltuieli de judecată, nedovedirea lor făcând inaplicabile prev. art. 451 și 452 NCPC, chiar în condițiile în care pârâta este în culpă procesuală.
În ceea ce privește calea de atac a apelului se impune a se constata faptul că apelanta nu a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, astfel încât acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul formulat de apelanta P. L. C. (căsătorită TERPE), CNP 2., domiciliată în Dej, str. Ion C., nr. 29A, jud. C., în contradictoriu cu intimata SC E. B. T. SRL, cu sediul în B., calea M.
, nr. 296, bl. 46, sc. 2, et. 8, ap. 69, sector 2, CUI 21030918, J_, cont_ L 04101202 E64311XX, împotriva sentinței civile nr. 11437/2 august 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o schimbă în întregime, după cum urmează:
Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta P.
L. C. (căsătorită TERPE) în contradictoriu cu intimata SC E. B. T. SRL și, în consecință:
Obligă pârâta SC E. B. T. SRL să plătească reclamantei P. L. C. (căsătorită TERPE) suma de 6200 lei, reprezentând restituirea prețului contractului la distanță încheiat între părți având ca obiect un curs intensiv pentru proba juridică - INM și magistratură, 9 februarie - 23 martie 2013.
Respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamantei P. L. C. (căsătorită TERPE) având ca obiect cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.
Ia act că apelanta reclamantei P. L. C. (căsătorită TERPE) nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
F. | -IANCU M. | C. | C. | F. | B. |
Red.CC/MM 4 ex./_
Judecător fond: I. P., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 616/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 79/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
