Decizia civilă nr. 671/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.671/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D. JUDECĂTOR: F. -IANCU M.
JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta SC A.
R. A. V. INSURACE G. SA împotriva sentinței civile nr.5875/_, pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC N. C. S., având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta intimatei, d- na avocat I. T. a Cătinean, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar, la data de 28 noiembrie 2013, din partea recurentei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 443,15 lei și 6 lei și timbre judiciare în cuantum de 5 lei, la data de 10 decembrie 2013, întâmpinare la cererea de recurs, iar la data de 13 decembrie 2013, din partea recurentei, o adresă de înaintare a timbrelor judiciare în cuantum de 5 lei.
Reprezentanta intimatei arată că nu are alte cereri în probațiune.
T. ul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra recursului formulat.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 5875/2013 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis cererea formulata de reclamanta SC N. C. S. împotriva pârâtei SC A. R. - A. V. I. G. SA, fiind obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 12700,45 lei reprezentând despăgubiri civile, precum si la dobânda legala aferenta acestei sume calculata de la data pronunțarii hotărârii si până la plata efectiva a debitului și la plata sumei de 886,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că între părți s-a încheiat contractul seria IC nr.0090634 din_ de asigurare facultativa de incendiu si alte calamități a clădirilor si altor construcții, precum si a conținutului având ca obiect imobilul apartament nr. 14 situat în C. -N., str. Observatorului nr. 134-138, et.2, corp A, pentru tipul de asigurare AC - acoperirea cuprinzătoare (toate riscurile). Potrivit 7.3 lit c din contract asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin pagubele produse clădirilor/alte construcții și/sau conținutului asigurat ca urmare a avariilor accidentale la instalațiile de apă, gaze, canal si încălzire centrala. Se acoperă daunele materiale directe cauzate bunurilor asigurate de avarierea neașteptată produse la conductele de apă, gaze, canal aflate la adresa menționata în contract.
De asemenea, potrivit art. VIII din contract sunt excluse pagubele produse de revărsare sau refulare a canalelor si conductelor de scurgere. Instanța de fond a
reținut declarațiile martorului Nagy Istvan care a relatat că a constatat spargerea conductei de apa la nivelul ap. nr. 14, ca urmare a căderii unui bucăți de beton, ce a obturat scurgerea normală a apei conducta si revărsarea acesteia în imobil. Martorul a apreciat că singura explicație rezonabilă a identificării bucații de beton în conducta este aceea că aceasta a căzut sau a fost aruncată intenționat, imobil fiind nou construit. Bucata de beton era de o dimensiune apreciabilă, de natura să determine prin socul mecanic cauzat de cădere, spargerea conductei si inevitabil revărsarea apei, căderea acesteia în conducta fiind singura explicație pentru justificarea locului în care a fost găsita.
Interpretând în mod coroborat dispozițiile art. 7.3 lit c și disp. art.VIII din contract, s-a concluzionat în sensul în care se includ în categoria avariilor accidentale a instalațiilor de apa, prevăzute de art. 7.3 lit c cele rezultate prin acțiunea mecanica a unui corp străin, cazurile de avarii rezultate din intrervenții asupra instalațiilor (lit f), îngheț (lit g), fiind expres prevăzute ca fiind excluse de la despăgubiri. Ori, în lipsa unei excluderi exprese și apreciind asupra noțiunii de
"avarie accidentală"; instanța de fond a reținut că incidentul poate fi inclus în categoria riscurilor pentru care asiguratorul este ținut să răspundă. În ceea ce privește incidența în speță a cazului prev. de art. VIII lit j, instanța a apreciat că acesta se refera la refularea conductelor, ca urmare a înfundării acestora si nu spargerii, revarsarea apei ca o consecință a spargerii conductei fiind un fenomen previzibil, independent de limbajul cu care reprezentanții reclamantei au înțeles să expliciteze fenomenul survenit .
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului si neluarea măsurilor necesare pentru diminuarea acestuia, instanța de fond a reținut din declarațiile martorilor că apa a fost oprita imediat ce s-a constatat revărsarea apei în apartamentele nr. 6 si 14, deplasându-se la fața locului un instalator autorizat, intervenția realizându- se a doua zi din motive obiective, reprezentanții societății si administratorul imobilului luând toate măsurile imediate si necesare pentru diminuarea pagubei. Cuantumul prejudiciului rezulta din devizul de lucrări de la f. 15-16 depus de către reclamata în dos. de dauna deschis la asigurator, lucrările fiind efectuate de către societatea reclamanta, prin angajații săi. Nu s-a putut aprecia asupra unei valori minime a despăgubirii, persoana păgubita fiind îndreptățita să efectueze toate acele lucrări, în cantitatea si calitatea necesară aducerii bunului în starea anterioara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta A. R. A.
INSURACE G. SA B. EȘTI, solicitând casarea sentinței civile nr. 5875/2013 a Judecătoriei C. N. si trimiterea cu rejudecare, in vederea suplimentarii probelor prin efectuarea unei expertize tehnice judiciare.
În motivele de recurs, recurenta a arătat că a refuzat acordarea despăgubirii, conform art. 12 lit j din condițiile de asigurare, respectiv asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru pagube produse de revărsarea sau refularea canalelor. Asa după cum s-a demonstrat, aceasta refulare, revărsare s-a datorat înfundării conductei cu un corp străin. Evenimentul survenit ca urmare a unei avarii accidentale, ca urmarea a spargerii conductei de către o bucata de beton, căzuta sau aruncata in interiorul conductei. Mai mult decât atât, s-au acordat despăgubiri in baza unui deviz estimativ -oferta efectuat de către o societate, deviz care nu avea la baza o factura. In vederea stabilirii clare a cauzelor si a cuantumului reparatiilor, recurenta a arătat că a solicitat in probatiune efectuarea unei expertize tehnice, expertiza care nu a fost incuvintata. Ori, instanța prin rolul sau activ, in temeiul art 129 alin 5 Cod Procedura Civila, avea îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala prin aflarea adevărului, in cauza. De asemenea, el putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca părtile se împotrivesc.
Recurenta a mai arătat că în atare situație, considera ca instanța de fond nu si-a exercitat rolul activ si, de asemenea, i-a incalcat dreptul apărare si la un proces echitabil, neadmitand cererea in probatiune. Doar o expertiza tehnica de specialitate poate stabilii cauzele producerii inundației respectiv daca este refulare
sau avarie accidentala, si de asemenea aceeași expertiza poate stabili si cuantumul reparațiilor.
Raportat la cele de mai sus, se impune casarea sentinței si trimiterea spre rejudecare aceleași instanțe in vederea suplimentarii probatoriului, prin dispunerea unei expertize tehnice judiciare, efectuata conform legii.
Intimata SC N. C. S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, arătând că imobilul situat în C. -N., str. Observatorului nr.136-138, corp A, et.2, ap. 14 face obiectul Antecontractului de vânzare cumpărare nr. 140/1 încheiat la data de_ în care recurentă în calitate de promitentă cumpărătoare, antecontractul fiind notat în cartea funciară, având posesia acestuia. Acest apartament face obiectul Contractului de asigurare seria IC nr.0090634, beneficiind de asigurarea pentru toate riscurile, așa cum este prevăzut la punctul 7.3. din Contract, prevăzându-se că recurenta va acoperi inclusiv pagubele produse ca urmare a avariilor accidentale la instalațiile de apă, canal, avarierea neașteptată produsă la conductele de apă canal.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, s-au depus planșe foto, rezultând din ansamblul probator faptul că inundarea apartamentului s-a produs ca urmare a spargerii conductei de apă-canal, spargere cauzată de căderea de la un etaj superior a unei bucăți de beton care a obturat scurgerea normală a apei și a determinat inundarea apartamentului. Acest eveniment intră în categoria avariilor accidentale.
Intimata a mai arătat că s-a dovedit și faptul că a luat măsuri imediat pentru diminuarea daunelor și rezolvarea situației, împreună cu administratorul blocului. Cuantumul prejudiciului a fost demonstrat cu devizul de lucrări aflat la dosar, completat cu declarațiile de martori. De asemenea, intimata a arătat că nu apreciază pertinentă și utilă cauzei administrarea probei cu expertiza judiciară, atâta timp cât la această dată apartamentul este refăcut, apreciind că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare solicitată de recurentă întrucât nu sunt întrunite condițiile art.312 C.pr.civ. pct.5 C.pr.civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor intimatului din întâmpinare, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prima critică a recurentei vizează aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 7.3 lit. c) din contractul de asigurare încheiat cu intimata. Contrar susținerilor recurentei, tribunalul reține că revărsarea apei în apartament a fost cauzată de căderea unei bucăți de beton și spargerea conductei de apă la nivelul apartamentului nr. 14. Așadar, inundarea apartamentului asigurat, respectiv revărsarea apei în apartament a fost doar efectul incidentului mai sus menționat, respectiv al avariei accidentale a conductei de apă, neintrând în categoria excluderilor prevăzute de art. VIII din contractul de asigurare.
Nu este fondată nici critica referitoare la neexercitarea rolului activ de către instanța de fond, recurentei fiindu-i asigurat dreptul la un proces echitabil. În acest sens, tribunalul observă că recurenta a fost citată pentru termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2013 cu mențiunea de a depune răspunsurile la interogator. La ora la care au avut loc dezbaterile în cauză, s-a constatat că aceasta nu se conformase dispozițiilor instanței, la dosar negăsindu-se răspunsul la interogatoriul formulat de reclamantă. În condițiile în care nu erau alte cereri în probațiune și instanța era lămurită asupra litigiului cu care era investită, au fost închise dezbaterile, iar cauza a fost lăsată în pronunțare.
Ulterior acelui moment, în cursul aceleeași zile s-a constatat că recurenta pârâtă a depus răspunsul la interogator și o cerere prin care se solicita încuviințarea efectuării unui raport de expertiză tehnică. Tocmai pentru a respecta dreptul părților la un proces echitabil, instanța de fond a dispus repunerea pe rol a cauzei, la următorul termen de judecată stabilit punând în discuție cererea formulată de către recurentă în probațiune.
T. ul reține însă că această cerere în probațiune a fost formulată de către recurentă cu nerespectarea dispozițiilor art. 115 și art. 132 C.pr.civ., nefiind formulată prin întâmpinarea depusă la dosar pentru primul termen de judecată.
Nici nu s-a invocat faptul că necesitatea probei ar rezulta din dezbateri și, chiar dacă s-ar invoca, o astfel de susținere ar fi neîntemeiată. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 indice 1 C.pr.civ., recurenta nu poate invoca în recurs omisiunea sa de a solicita încuviințarea efectuării raportului de expertiză tehnică în condițiile legii, adică prin întâmpinarea depusă.
Mai mult, tribunalul reține că proba nu ar fi utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, dat fiind faptul că recurenta, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, nu a contestat cauza inundației, ci interpretarea dată de intimata reclamantă clauzelor contractuale. De altfel, expertul nici nu ar putea aduce lămuri cu privire la cauzele producerii inundației, respectiv dacă aceste cauze au survenit ca urmare a refulării apei pe conductă sau ca urmare a unei avarii accidentale, în condițiile în care de la data producerii incidentului au trecut mai bine de doi ani, starea imobilului nefiind aceeași cu cea de la data producerii incidentului. Nici daunele nu ar putea fi stabilite printr-un raport de expertiză dat fiind faptul că la data la care expertul ar efectua expertiza, inclusiv la data la care a fost sesizată prima instanță, daunele provocate erau remediate, neputându-i-se pretinde intimatei să aștepte pronunțarea unei hotărâri pentru a putea remedia daunele produse de inundație.
Nu sunt fondate nici criticile referitoare la nedovedirea prejudiciului, acesta fiind pe deplin dovedit de către intimată prin declarațiile martorilor și înscrisurile depuse în fața primei instanțe. T. ul observă că prejudiciul suferit de intimată nu depășește suma asigurată, astfel că nici aceste critici nu pot fi primite.
Fata de toate aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul va respinge ca fiind vădit neîntemeiat recursul declarat de către recurenta SC A. R.
V. INSURACE G. SA, împotriva sentinței civile nr. 5875/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
Totodată, având în vedere că intimata nu a dovedit avansarea cheltuielilor de judecată în recurs, va respinge, ca neîntemeiată, cererea acesteia privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta SC A.
R. A.
V.
INSURACE G. SA împotriva sentinței civile nr. 5875/_
, pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei, pentru obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D. M.
D.
F.
-IANCU M. E. B.
GREFIER
VLAIC
Red./E.B./2 ex./_
← Decizia civilă nr. 1085/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1338/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|