Decizia civilă nr. 676/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 676/R
Ședința publică din 21 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
J. ecător C. G.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC
P. SS PRIN LICHIDATOR J. C. T. I., cu sediul în B. M., str.
H., nr. 4/12, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 804 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC F. LS, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.804/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P. S.
S. prin lichidator judiciar C. T. I.P.U.R.L., cu sediul în B. M. str. H. nr. 4/12 județul M., în contradictoriu cu pârâta SC F. LS, cu sediul în O. str. N. J. nr. 53 județul Bihor.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta, prin acțiunea promovată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.842,96 lei, compusă din suma de 11.512,31 lei contravaloarea facturilor neachitate și suma de 4.330,65 lei dobânzi legale calculate potrivit OG nr. 9/2000 la nivelul dobânzii de referință a B.N.R. și în continuare până la data achitării efective.
Conform art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.În cauză reclamanta nu a făcut dovada comunicării cu pârâta a facturilor fiscale, astfel nu s-a dovedit scadența sumei în litigiu.
În condițiile în care pârâta nu a recunoscut existența și întinderea debitului, reclamanta s-a prevalat, în dovedirea pretențiilor, doar de facturile fiscale menționate, deși codul comercial consacră o mai mare libertate în plan probator decât dreptul comun.
Astfel, după ce enumeră mijloacele de probă, art. 46 al. final Cod comercial consfințește principiul potrivit căruia obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează "prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă";.Ca orice înscris sub semnătură privată, factura comercială face dovada
împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei. Dacă este acceptată de destinatar, ea face dovada și în favoarea emitentului.
Facturile fiscale depuse în probațiune la dosarul cauzei de către reclamantă nu au fost acceptate de pârâtă, prin semnare și ștampilare, astfel încât acestea nu fac dovada raporturilor juridice existente între părți și implicit a creanței în litigiu, în condițiile art. 46 din Codul comercial.
Pentru considerentele mai sus expuse, urmează a respinge acțiunea civilă formulată de reclamantă.
Reclamanta SC P. SS, reprezentată prin lichidator judiciar C. T. I.P.U.R.L., a formulat recurs
, prin care a solicitat modificarea sentinței și admiterea în tot a cererii.În motivarea recursului sentința este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se punctual următoarele critici:
În mod nelegal instanța de fond a dispus respingerea acțiunii ,fără a analiza și a se raporta la probațiunea administrată și procesul verbal de conciliere încheiat sub nr.497/_ prin care pârâta a recunoscut recunoaște și se obligă la plata eșalonată a acestuia.
În mod netemeinic a apreciat prima instanță că debitul nu ar fi scadent și că reclamanta s-a prevalat în dovedirea pretențiilor doar de facturile fiscale menționate întrucât, mai precizează recurenta, i-au fost comunicate pârâtei facturile fiscale iar aceasta a efectuat deja plăți parțiale conform graficului anexat acțiunii introductive, plăți care de asemenea nu au fost avute în vedere la pronunțarea soluției în cauză.
Pârâta s-a angajat să achite în rate suma datorată,( în acest sens s-a încheiat procesul verbal de conciliere directă nr. 497/_ ) aceasta nu și-a mai respectat angajamentul de plată motiv pentru care s-a procedat la inițierea acestor demersuri judiciare.
Mai mult, pârâta a recunoscut sumele pe care le datorează către P. S.
, fapt ce rezultă și din achitarea parțială a debitului, aspecte omise a fi avute în vedere de instanța fondului la momentul soluționării cauzei.
Având în vedere motivele de recurs invocate T. a analizat conform art. 304¹ Cod de procedură civilă.
Intimata-pârâtă SC F. LS a formulat întâmpinare
(f. 9-10) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pe cale de excepție se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune în susținerea căreia se arată că dreptul la acțiune s-a exercitat în cauză după împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958. Pretențiile recurentei se întemeiază pe facturi emise în perioada_ -_, fiind prescrise.
Pe fond, intimata susține că nu s-a făcut dovadă că marfa făcută de recurentă a fost livrată și acceptată de intimată. Chiar dacă la concilierea directă s-au stabilit două modalități de stingere a datoriei, lichidatorul judiciar al recurentei nu a înștiințat-o asupra modalității de plată. Procedura de conciliere nu este angajament de plată și nu întrerupe prescripția. Admiterea unei părți din datorie atestă doar buna-credință a intimatei în achitarea sumei prescrise.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând recursul potrivit art. 304¹ Cod de procedură civilă prin prisma actelor și probelor de la dosar, T. constată următoarele:
Prima instanță a făcut o greșită apreciere a probațiunii administrate în cauză, omițând să analizeze complet probele pe care le-a încuviințat.
Pentru dovedirea pretențiilor care fac obiectul litigiului, recurenta- reclamantă s-a prevalat atât de facturile depuse la filele 6-14 din dosarul de fond cât și de procesul verbal de îndeplinire a procedurii de conciliere din data de_, înscris sub semnătură privată la depus la fila 16 din dosarul de fond pe care intimata-pârâtă SC F. LS nu l-a contestat în primă instanță și nici în recurs.
Concluzia primei instanțe, care a înlăturat facturile cu motivarea că nu s- a făcut dovada accepțiunii și nu au forță probantă potrivit art. 46 Cod comercial, este eronată.
În primul rând, T. reține că nu a fost avută în vedere valoarea probatorie a mărturisirii extrajudiciare constatată în cuprinsul procesului verbal de conciliere directă prin care reprezentantul intimatei-pârâte a recunoscut integral debitul constatat prin aceleași facturi.
În consecință, T. apreciază că recunoașterea creanței în cuantum de 14.456, 31 lei ,consemnată în procesul verbal de conciliere directă, are și semnificația acceptării tacite a facturilor, ceea ce le conferă valoare de probe specifice raporturilor comerciale în temeiul art. 46 Cod comercial, aplicabil în cauză conform art. 230 alin.1 lit.a și c din Legea nr.. 71/2011.
Coroborând facturile acceptate cu mărturisirea extrajudiciară consemnată în procesul verbal de conciliere directă, admisibilă în materia litigiilor între profesioniști conform art. 46 Cod comercial și art. 1204 din Codul civil de la 1864,de asemenea aplicabil în cauză, T. constată că recurenta- reclamantă a făcut dovada existenței creanței principale, urmând a fi analizate celelalte condiții pentru angajarea răspunderii contractuale prin prisma apărărilor invocate de către intimata-pârâtă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată în recurs de către intimata -pârâtă pentru prima dată, T. constată că este admisibilă conform art. 162 din codul de procedură civilă de la 1865 ,aplicabil în cauză, coroborat cu art. 6 alin.4 din Noul cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011.
Excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune rămâne o excepție de ordine publică pentru prescripțiile începute înainte de intrarea în vigoare a Noului cod civil care poate fi invocată pentru prima dată în recurs.
Litigiul dedus judecății se întemeiază pe creanțe a căror scadență s-a împlinit în intervalul de timp_ -_, deci anterior datei de_ când a intrat în vigoare Noul Cod civil. Prin urmare, în cauză ,termenul general de prescripție al dreptului la acțiune pentru realizarea unor creanțe având ca obiect plata unor sume de bani a început să curgă la data împlinirii scadenței potrivit art.3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, dată situată sub aspect temporal anterior intrării în vigoare a Noului cod civil.
constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2512 și 2513 din Noul cod civil în conformitate cu care excepția prescripției dreptului la acțiune nu mai are caracter de ordine publică, iar potrivit noii reglementări poate fi invocată în limite litis, până la termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării în fața primei instanțe.
Art.6 alin 4 din Noul Cod civil dispune în mod expres și explicit că prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse în întregime, deci inclusiv sub aspect procedural, legii sub care a început să curgă.
Examinând excepția prescripției dreptului la acțiune potrivit Decretului nr.167/1958 T. constată că este neîntemeiată.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la judecătorie la data de_ .
Facturile au fost emise în intervalul de timp_ -_ .
Din valoarea totală de 14.456, 31 lei recurenta - reclamantă a solicitat plata sumei de 11.512 lei, rămasă restantă după achitarea de către intimata- pârâtă SC F. LS a două plăți parțiale în valoare de 1.472 lei fiecare la data de_ 2 și_, recunoscute de către aceasta din urmă și dovedite cu înscrisul depus la fila 15 din dosarul de fond și mai depuse în recurs la filele 11- 16.
Cu excepția facturilor nr. 842/_ 8 și nr. 933/_, toate celelalte facturi poartă mențiunea scadenței la 30 zile, respectiv 60 și 80 zile calendaristice de la data facturării.
Intimata-pârâtă nu a contestat modul de calcul a dobânzii legale și nici scadența indicată pe facturi, iar pentru facturile nr. 842/_ 8 și nr. 933/_ scadența indicată de către recurentă la data emiterii facturilor.
Fiind chestiuni necontestate și de ordine privată, T. le-a recunoscut forța probantă în temeiul principiului disponibilității, apreciind că nu se impune suplimentarea probațiunii.
Prin urmare, în temeiul art. 7 din Decretul nr. 167/19858 termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă în mod distinct, pentru fiecare factură în parte, începând cu data scadenței.
Primul și cel mai îndepărtat termen de prescripție sub aspectul duratei a început să curgă la data de_ și s-ar fi împlinit la_ .
Toate celelalte termene s-ar fi împlinit ulterior acestei date.
Procesul verbal de conciliere directă în cuprinsul căruia intimata-pârâtă a recunoscut expres și necondiționat întreaga datorie are valoarea probantă a unei mărturisiri extrajudiciare în temeiul art. 1204 și 1205 Cod civil coroborat cu art. 16 alin.1 lit.a din Decretul nr. 167/1958 care a întrerupt cursul prescripției pentru întreaga sumă restantă, cu consecința că a început să curgă un nou termen de prescripție de la data de_ când intimata-pârâtă a semnat procesul verbal de conciliere și actul de recunoaștere.
Se mai reține de către T. că a intervenit cazul de întrerupere înainte de data de_ când s-ar fi împlinit termenul de prescripție pentru prima creanță.
Efectul întreruptiv al prescripției se produce și cu privire la dobânzile legale care au caracter accesoriu.
În mod neîntemeiat s-a apărat intimata-pârâtă în sensul că procesul verbal de conciliere nu poate fi valorificat ca un act de recunoaștere a datoriei, întrucât legea nu conține nici o interdicție în acest sens.
Dimpotrivă, recunoașterea expresă poate rezulta din orice înscris care constată mărturisirea dreptului de creanță.
Intimata-pârâtă a invocat în mod nefondat lipsa de efecte juridice a recunoașterii, față de modalitățile de plată alternative convenite în cadrul concilierii și anume în șase rate egale fără penalități de întârziere, respectiv în 12 rate cu penalități de 3.204,77 lei.
T. apreciază că esențială este recunoașterea expresă a creanței principale, fără ca în prezentul litigiu să fie solicitate penalități de întârziere, ci exclusiv dobânda legală pe care intimata-pârâtă o datorează de drept ,de la data scadenței, conform art.1088 din vechiul cod civil, art.1 din OG 9/2000 și art.1 din OG 13/2011,fiind de drept în întârziere raportat la calitatea de profesioniști/comercianți a ambelor părți.
Conform art.6 alin.3 Cod civil și art.4 din Legea nr. 71/2001 raporturile dintre părți de natură contractuală sunt supuse vechiului cod civil sub a cărui reglementare s-au născut.
Pasivitatea recurentei-reclamante decurgând din aceea că nu a comunicat intimatei-pârâte modalitatea efectivă de plată aprobată de adunarea creditorilor, dat fiind că este supusă procedurii insolvenței ,nu înlătură efectul întreruptiv de prescripție al recunoașterii creanței principale.
În acest context T. mai reține că intimata-pârâtă a făcut plăți parțiale în contul creanței începând cu data de_, respectiv_, adică după 11 luni de la data încheierii procesului verbal de conciliere.
Ulterior a continuat să facă plăți parțiale în același cuantum prin alte trei operațiuni de plată și anume la data de_ ,_ și_ conform înscrisurilor noi depuse în recurs(f.11-16).
Întrucât niciuna dintre plățile efectuate de către intimata-pârâtă nu respectă, sub aspectul scadenței, cele două modalități de plată stipulate în procesul verbal de conciliere, fiind realizate așa cum s-a reținut anterior în considerentele deciziei, la circa 11 luni de la conciliere,T. apreciază că nu se poate da eficiență conduitei culpabile a intimatei-pârâte, debitoarea obligației de plată a cărei scadență nu a respectat-o din motive imputabile acesteia.
Totodată, T. mai constată că aceste plăți parțiale au valoarea unui act de recunoaștere tacită a creanței căruia art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr. 167/1958 îi conferă efect întreruptiv al cursului prescripției.
În concluzie, T. constată că raporturile dintre părți supuse reglementării din vechiul cod civil și codul comercial sunt dovedite, ca și nerespectarea de către intimata-pârâtă a obligației de plată a facturilor restante, cu consecința atragerii răspunderii contractuale a acesteia în temeiul art. 969 din Vechiul cod civil.
Este prin urmare fondat recursul recurentei pe care în temeiul art. 304¹ și art. 312 alin.3 Cod de procedură civilă T. îl va admite cu consecința modificării în tot a sentinței și admiterii cererii de chemare în judecată, însă numai în parte, în limita sumei de 8.568,31 lei, rămasă neachitată după cele două părți în valoare totală de 2944 lei pe care intimata-pârâtă le-a făcut la data de_ și_, deci ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată,conform extraselor de cont depuse în recurs la f. 11 -16.
În temeiul art. 1088 din Vechiul Cod civil coroborat cu art.1 și art.3alin. 7 din OG nr.9/2000, respectiv art.1-3 din OG 13/2011(începând cu_ ), intimata-pârâtă datorează și daune interese moratorii pentru neexecutarea
obligaților de plata la scadență, sub forma dobânzilor legale care vor fi acordate și calculate la valoarea restantă a debitului principal, diminuat în funcție de cele trei plăți parțiale.
Conform art. 316 și art.298 coroborat cu art. 274 Cod de procedură civilă intimata-pârâtă, în culpă procesuală, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial achitat de către recurentă conform chitanței depuse la fila 20 din dosar.
PENTRU ACELEAȘI MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenta-reclamantă SC P. SS PRIN LICHIDATOR J. C. T. I. împotriva sentinței civile nr. 804 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în dosarul nr._ pe care o modifică și, în consecință:
Admite în parte cererea formulată de recurenta-reclamantă SC P. S.
în contradictoriu cu pârâta SC F. LS, cu sediul în O., str. N. J., nr. 53, jud. Bihor.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 8.568,31 lei reprezentând contravaloare facturi și dobânzi legale în cuantum de 4330,5 lei calculate până la_ .
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei dobânzi legale calculate de la data de_ până la_ la valoarea de 11.512,31 lei, dobânzi calculate la valoarea de 10040,31 lei de la data de_ pânăla_, precum și dobânzile calculate la valoarea de 8568,31 lei începând cu data de_ până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pe intimata-pârâtă să plătească recurentei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M. H.
C.
G.
M.
P.
concediu de odihnă semnează Președintele instanței
G. ier,
H.
în concediu de odihnă semnează grefier șef secție
Red. M.H./_
Tred. O.M.O./_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND D. D.
| ← Decizia civilă nr. 424/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 752/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
