Decizia civilă nr. 720/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 720/2013
Ședința publică din 11 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta I. C. L. SA împotriva Sentinței civile nr. 2931/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata SC. G. A. SA, având ca obiect pretenții.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 27 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru termenul din 04 decembrie 2013 pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat la data de azi, când:
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată;
Prin sentința civilă nr. 2595/2009 pronunțată inițial în dosarul civil nr._ de către Judecătoria Bistrița, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta I. C. L. SA în contradictoriu cu pârâta Societatea de asigurare - Reasigurare BT A. T. SA obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 40.491 lei reprezentând indemnizația de daună și suma de
2.062 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de asigurare a autovehiculelor utilizate in leasing pentru avarii și furt cu nr. K 1. (f.5) cu o valabilitate de un an până la data de_, in baza căruia autoturismul marca Mercedes Benz, an de fabricație 2002, nr. de înmatriculare BN-4002 a fost asigurat CASCO pentru avarii si furt în România la suma de 40.491 lei. La data asigurării acest autovehicul se afla in posesia și folosința SC "OVIVAL"; SRL din Farcașa, jud. Neamț în baza contractului de leasing nr. 473/2006 (f.14).
La data de_, potrivit procesului verbal seria PCA nr. 2599575, întocmit de către agentul de la Postul de Poliție Poiana Teiului, acest autovehicul a fost implicat într-un eveniment rutier din care a rezultat avarierea sa totală.
În fapt, martorul Fărcășanu Constantin aflat la volanul microbuzului circula pe ruta Târgu Neamț - Poiana Teiului, iar in jurul orei 01,00 a pierdut controlul mașinii in încercarea de a evita unele gropi din carosabil, ulterior văzând că mașina se îndreaptă spre prăpastia din partea stângă a drumului, a sărit din mașină, iar aceasta s-a răsturnat in prăpastie. La locul producerii accidentului nu au fost prezente alte persoane, iar primii sosiți in zonă au fost cei de la poliție care au întocmit procesul verbal mai sus arătat.
Urmare a demersurilor făcute de către reclamantă la asiguratorul BT A. T. pentru a fi despăgubită cu suma asigurată (f.42), asigurătorul a refuzat plata indemnizației de daună, potrivit actului nr. 43951/_ (f.8) pe considerentul că din expertiza tehnică extrajudiciară efectuată reiese că există unele incompatibilități între unghiul de ieșire a autovehiculului de pe carosabil, aspectul urmelor existente pe terenul înierbat și avariile la portiera față stângă.
Pe baza probelor administrate în cauză, prima instanță nu a reținut vreo cauză de exonerare a răspunderii contractuale a pârâtei fiind exclusă astfel vinovăția vreunei persoane sub forma intenției în producerea acestui eveniment rutier.
Astfel, conducătorul auto audiat in instanță a declarat cu certitudine faptul că, căderea autovehiculului in prăpastie a avut loc în urma imposibilității de redresare și a pierderii controlului acestuia.
În ceea ce privește raportul de expertiză întocmit la mai mult de o săptămână după producerea accidentului, din concluziile finale ale acestuia reiese că există probe materiale care să susțină un mecanism al producerii evenimentului rutier în conformitate cu cele declarate de conducătorul auto. Enumerarea de către expert a unor incompatibilități între urmele de ieșire de pe carosabil și aspectul urmelor sau viteza cu care trebuia să se deplaseze înainte de părăsirea carosabilului nu sunt de natură să schimbe starea de fapt reținută de instanță și nici să înlăture răspunderea pârâtei.
În privința prejudiciului și a cuantumului acestuia nu au fost formulate obiecțiuni de către
pârâtă.
Ținând seama de aceste considerente și având în vedere prev. art. 969 C.civ., art. 24, art. 25,
art. 27 din Legea 136/1995, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.062 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE - REASIGURARE BT A. T. SA, actualmente SC G. A. SA,
solicitând instanței de judecată, în principal, admiterea recursului și, în temeiul art. 3041Cod procedură civilă, casarea hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate de reclamantă cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 520/30.l0.2009 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr.l009/l90/2009 s-a admis recursul formulat de pârâta SC BT A. T. SA, actualmente SC GROUPANA A. SA C. -Napoca împotriva sentinței civile nr. 2595/_ a Judecătoriei
B. în contradictoriu cu intimata SC I. C. L. SA și în consecință s-a dispus casarea sentinței mai sus menționată și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
In motivarea deciziei de casare, instanța de recurs a reținut următoarele:
Deși la dosarul de daună, depus în copie la filele 42-73, exista raportul de constatare tehnico-științifică efectuat la solicitarea asiguratorului, raport care în cuprinsul său releva incompatibilități între dinamica producerii accidentului și declarațiile conducătorului auto, a se vedea pct. 4.2, 4.3, 4.4, respectiv incompatibilități între unghiul de ieșire al vehiculului de pe carosabil, aspectul urmelor existente pe terenul înierbat din apropierea muchiei taluzului, raza de curbură a acestuia și viteza cu care ar fi trebuit să se deplaseze vehiculul înaintea părăsirii carosabilului; faptul că portiera față stânga era închisă în momentul impactului cu solul, ceea ce indica închiderea voluntară a acestuia, prima instanță a reținut că acest raport de expertiză nu contrazice susținerile conducătorului auto, astfel încât să poată fi înlăturată răspunderea pârâtei, procedând la admiterea acțiunii.
Or, în condițiile în care prin întâmpinarea depusă pârâta invoca disp. art. 8.26 din condițiile generale de asigurare care o îndreptățeau să nu plătească contravaloarea pagubelor dacă cererea de despăgubire era frauduloasă, avea la baza declarații false …., instanța de fond în baza rolului activ, conform art. 129 alin. 5 C.p.c., trebuia să pună în discuția contradictorie a părților necesitatea suplimentării probatoriului chiar prin efectuarea unei expertize tehnice judiciare și care să stabilească clar dinamica producerii accidentului pornind de la declarația conducătorului auto, procesul verbal întocmit de postul de poliție și avariile descrise, constate și evidențiate în dosarul de daună aflat la asigurator.
Cum în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, conform art.305 Cod procedură civilă și față de prevederile art. 312 al. 1, 2, 3 și 5 Cod procedură civilă, s-a apreciat că prima instanță a realizat o cercetare insuficientă a fondului, astfel că s-a admis recursul și s-a dispus casarea sentinței nr. 2595/_ cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, respectiv Judecătoriei B. .
Prin Sentinței civile nr. 2931/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, după casare, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC I. C. L. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G. A. SA și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în cuantum de 3.231 lei, din care 1.900 lei reprezentând onorarii experți
contraexpertiză, 300 lei reprezentând onorariu expertiză inițială și 1.031 lei reprezentând taxă judiciară timbru recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În rejudecarea cauzei a fost administrată proba cu contraexpertiză tehnică auto, concluziile echipei de experți fiind în sensul că accidentul a fost provocat în mod intenționat la o oră și într-o zonă puțin circulată. Ambele părți au achiesat la concluziile contraexpertizei, nefiind formulate obiecțiuni.
Însă, reclamanta a susținut în continuare admiterea cererii sale, întrucât ea nu se face vinovată de fraudă, situație în care asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare, urmând ca acesta să recupereze prejudiciul de la persoana ce se face vinovată de producerea fraudei.
Instanța a apreciat că nu poate îmbrățișa un asemenea punct de vedere, astfel că a respins cererea pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Astfel, potrivit art. 8.26 din Condițiile Generale de Asigurare Facultativa Casco, condiții contractuale la care reclamanta a achiesat și de care a luat cunoștință prin semnarea contractului, pârâta are dreptul să nu plătească contravaloarea pagubelor în cazul în care cererea de despăgubire este frauduloasă, are la bază declarații false, iar dacă asiguratul ori altă persoană acționând în numele sau a contribuit în mod deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei.
Prin urmare, există mai multe ipoteze în care pârâta are dreptul de a nu plăti indemnizația de asigurare, una dintre acestea fiind cea în cazul în care cererea de despăgubire este frauduloasă. Altfel spus, dacă se încearcă obținerea indemnizației de asigurare prin fraudă, asigurătorul are dreptul de a nu plăti contravaloarea pagubelor. Este adevărat că cel ce a încercat fraudarea asigurătorului nu este o persoană ce reprezintă reclamanta, însă acest aspect nu are relevanță câtă vreme nu se distinge după cum încercarea de fraudă aparține asiguratului sau unui terț, întrucât ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Pe cale de consecință, simplul fapt că riscul asigurat a fost provocat în mod fraudulos, indiferent de calitatea persoanei ce a acționat în frauda intereselor asigurătorului, conduce la aplicabilitatea prevederilor art. 8.26, pârâta fiind îndreptățită a refuza plata indemnizației de asigurare, rămânând la îndemâna reclamantei să se îndrepte împotriva persoanei vinovate.
Față de cele expuse, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei, situație în care în temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în cuantum de 3.231 lei, din care 1.900 lei reprezentând onorarii experți contraexpertiză, 300 lei reprezentând onorariu expertiză inițială și 1.031 lei reprezentând taxă judiciară timbru recurs.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, recurenta I. C. L. SA, care a solicitat admiterea recursului,, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată cu consecința obligării societății G. A. SA (fosta BT
A. C. Napoca) la plata sumei de 40.49l lei cu titlu de indemnizație de daune și cheltuieli de judecată, în fond suma de 2.062 lei și în recurs suma de 9l0 lei.
In motivarea recursului s-a arătat,în esență, că soluția instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, aducând următoarele critici:
In primul rând, s-a susținut că Contractul de asigurare facultativă s-a perfectat la data de _
, iar " Condițiile generale de asigurare";, la care se face referire în considerente, sunt valabile din data de l9.l2.2007, astfel că acestea nu sunt aplicabile pentru contractul încheiat anterior.
In al doilea rând, s-a arătat că și în situația în care s-ar accepta valabilitatea Condițiilor generale, la art.8.26 din aceste condiții, se prevede că "BT A. are dreptul să nu plătească contravaloarea pagubelor în cazul în care cererea de despăgubire este frauduloasă, are la bază declarații false sau dacă asiguratul ori altă persoană acționând în numele său, a contribuit în mod deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei";, însă instanța de fond a reținut această clauză fără să fie invocată vreo probă din care să rezulte că reclamanta, în calitate de asigurat, a făcut declarații false, ori a contribuit deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei, așa cum, prevede textul.
De asemenea, nu s-a administrat nicio dovadă din care să rezulte că șoferul în cauză - angajat al societății "Ovival"; SRL Farcasa ori administratorul acestei societăți, atunci când au provocat intenționat avarierea autovehiculului, ar fi acționat în numele reclamantei.
Pe de altă parte, recurenta a arătat că în mod nelegal a dispus respingerea acțiunii, făcând aplicarea adagiului - unde legea nu distinge, interpretul nu trebuie să distingă, considerând că nu
are relevanță faptul că încercarea de fraudare a asigurătorului nu este o persoană ce reprezintă pe asigurat (pe reclamantă), câtă vreme nu se distinge după cum încercarea de fraudă aparține asiguratului sau unui terț.
Sub acest aspect, s-a arătat că "Condițiile generale pentru asigurarea facultativă de avarii a autovehiculelor"; în vigoare din l9.l2.2007, nu reprezintă "legea"; la care se referă adagiul latin, în înțelesul strict al acestei noțiuni, acela de act normativ care emană de la puterea legislativă a statului și făcând motivarea hotărârii prin prisma clauzei de sub art.8.26 din Condițiile generale, cu neobservarea și a disp.art.20 din L.l36/l995 privind asigurările și reasigurările în România, în forma anterioară abrogării prin L.7l/20ll, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii .
In cauză, sunt aplicabile disp.art.20 din L.l36/l995, în vigoare la acea dată, norma de drept care face distincția situațiilor și persoanelor care exonerează asigurătorul de plata indemnizației de daune și aceasta dacă astfel de situații sunt menționate în contractul de asigurare ori în contractul de asigurare Kl57073/_ nu există o astfel de clauză de nerăspundere a asigurătorului.
In fine, s-a susținut că instanța de fond nu a motivat nici în fapt dar nici în drept, respingerea acțiunii cu consecința exonerării asigurătorului de obligația asumată prin contractul de asigurare, conform art.9 și cu aplic.art.24 din L.l36/l995, în condițiile în care, legea permite asigurătorului să se subroge, în limitele indemnizației plătite, în drepturile asiguratului potrivit art.22 din același act normativ, având în vedere că prin raportul de contraexpertiză tehnică judiciară s-a stabilit că avarierea autovehiculului a fost provocată în mod intenționat.
Intimata G. A. SA a depus întâmpinare (f.l0-l3), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile 293l/20l3 a Judecătoriei B. cu motivarea, în esență, că riscul asigurat pentru care s-a solicitat plata despăgubirilor a fost provocat în mod fraudulos și în mod corect a stabilit instanța de fond că sunt aplicabile disp.art.8.26 din Condițiile de asigurare.
Sub acest aspect, s-a susținut că Condițiile generale pentru asigurarea facultativă de avarii a autovehiculelor"; este un act normativ valabil din 06.ll.2006, depunând copie la dosar f.l4-20 și acestea au fost reluate și în varianta din l9.l2.2007 (f.2l-27), fiind astfel în vigoare la data încheierii contractului de asigurare din_ .
Cu privire la dispozițiile art.20 din L.l36/l995, invocate de recurentă, s-a arătat că la acest articol se precizează că "în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, asigurătorul nu datorează indemnizația de daune …";, un astfel de caz fiind și cel prevăzut la art.8.26 din Condițiile de asigurare, iar legea nu distinge în mod expres și limitativ situațiile în care asigurătorul nu acordă indemnizația de daune, întrucât acestea nu se pot stabilit decât prin contractul de asigurare, după cum arată art.3 din același act normativ.
Obiectul contractul de asigurare este un autovehicul care este utilizat în sistem leasing, societatea utilizatoare fiind Ovival SRL, prin urmare este evident că nu societatea de leasing care figurează în calitate de asigurat era cea care urma să folosească autovehiculul printr-un prepus al său și, mai mult, societatea utilizatoare poate fi considerată beneficiara acestui contract de asigurare, fiind aplicabile prev.art.8.26 din Condiții generale de asigurare.
Recurenta a depus un răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, susținerile din cererea de recurs și faptul că apărările intimatei sunt neîntemeiate, iar intimata a depus și concluzii scrise (f.40).
Recursul este fondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Prin hotărârea recurată instanța de fond a respins acțiunea reclamantei pe considerentul incidenței disp.art.8.26 din Condițiile generale de asigurare, potrivit cărora " BT A. are dreptul să nu plătească c/v pagubelor în cazul în care cererea de despăgubire este frauduloasă, are la bază declarații false sau dacă asiguratul ori altă persoană acționând în numele său a contribuit în mod deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei";.
Trecând peste faptul că până în acest al doilea ciclu procesual, faza de recurs, asigurătorul nu a depus la dosar Condițiile generale valabile din 06.ll.2006 și despre care se afirmă că ar fi fost aduse la cunoștința asiguratului la data încheierii contractului de asigurare K l57073 din _
(f.l4-20), tribunalul apreciază că soluționarea prezentei cauze se face prin examinarea obligațiilor contractuale din contractul de asigurare și a dispozițiilor legale din Legea asigurărilor și reasigurărilor în România nr.l26/l995, în forma în care era în vigoare la data încheierii contractului de asigurare și care, se poate completa cu clauzele convenite de părți existente în condițiile speciale și condițiile generale de asigurare.
In primul rând se reține că părți în contractul de asigurare sunt reclamanta Societatea C. L.
SA, care are calitatea de asigurat și plătitor al primelor de asigurare și fosta BT A., devenită ulterior G. A. SA, în calitate de asigurător, așa cum rezultă din contractul de asigurare depus la fila 5 dosar nr.l009/l90/2009.
Potrivit art.9 din L.l36/l995, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite.
Pe de altă parte, la art.20 din același act normativ, în forma în vigoare la data încheierii asigurării (_ ), se prevede în mod expres că, "în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizație, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică, dacă părțile convin, și în cazul în care riscul asigurat a fost produs de către:
persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul;
prepușii asiguratului sau ai beneficiarului";,
iar la aliniatul 2 se prevede că " în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute de contractul de asigurare. În situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului indemnizației de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluționat prin negocieri sau de către instanța judecătorească";.
Din examinarea contractului de asigurare, prin raportare la dispozițiile legale menționate, rezultă că asigurătorul se obligă să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite, iar asigurătorul nu datorează indemnizație, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat sau de către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
O dispoziție similară este prevăzută și la art.24 din lege, care prevede în mod expres că"; în asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire";.
Prin condițiile generale la art.8.24 nu a fost introdusă o clauză de nerăspundere a asigurătorului, ci s-a stipulat că acesta are dreptul să nu plătească pagubele în cazurile în care cererea de despăgubire este frauduloasă, are la bază declarații false sau dacă asiguratul ori altă persoană acționând în numele său a contribuit în mod deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că asiguratul (reclamanta I. C. L. SA), ar fi făcut declarații false și nici faptul că persoana care reprezenta societatea utilizatoare a autovehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing, ar fi produs intenționat dauna, cu acordul ori știința asiguratului.
Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a disp.art.20 din L.l36/l995, întrucât riscul asigurat nu a fost produs cu intenție de către asigurat iar utilizatorul nu poate fi asimilat prepusului la care face referire legea, instanța de fond reținând în mod forțat că "societatea utilizatoare poate fi considerată beneficiara contractului de asigurare";, întrucât noțiunea de beneficiar al asigurării desemnează persoana în favoarea căreia s-a stipulat în contractul de asigurare că va încasa indemnizația de asigurare în locul asiguratului, ceea ce nu este cazul în speță.
In aceste condiții, este de reținut, în aplicarea art.969 C.civ.( aplicabil raporturilor de asigurare încheiate înainte de intrarea în vigoare a NCC), că cea mai importantă obligație care îi
revine asigurătorului, după producerea evenimentului asigurat este plata indemnizației de asigurare, dacă nu sunt operabile clauzele de exonerare de răspundere menționate expres în contract, urmând ca asigurătorul, după plata indemnizației, să se îndrepte cu o acțiune în regres împotriva celui vinovat de producerea pagubei, potrivit disp.art.22 alin.l din L.nr.l36/l995, potrivit cărora "în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei…";.
In cazul în care asigurătorul apreciază că poate face dovada producerii riscului asigurat în mod fraudulos cu intenție din partea reprezentantului societății care a deținut autoturismul în leasing, acesta se poate prevala de disp.art.22 menționate mai sus.
Pentru toate aceste considerente, se va admite recursul și în temeiul disp.art.3l2 alin.3 C.pr.civ., se va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei I. C. L. SA și obligarea pârâtei G. A. SA la plata către reclamantă a indemnizației de asigurare de 40.49l lei, sumă cu care nu este contestată de părți, iar în temeiul art.274 C.pr.civ, intimata G. A. SA va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar achitate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul declarat de intimata I. C. L. SA (fosta C. SRL), cu sediul în B.
, str.L. B. nr.9, jud.B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 293l din 09.04.20l3 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.ll230/l90/2009 pe care o modifică în totalitate, în sensul că :
- admite acțiunea formulată de reclamanta I.F.N. C. L. SA împotriva pârâtei G. A. SA (fosta BT A. T. SA ) și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 40.49l lei cu titlu de indemnizație de daună și suma de 2.972 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de ll decembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
I. U. V. C. | I. P. L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR 2 ex./ 05.03.20l4
Jud.fond: O. C. V.
L.A. 18 Decembrie 2013
| ← Decizia civilă nr. 1176/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 180/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
