Decizia civilă nr. 73/2013. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 73/2013
Ședința publică din data de 20 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR :A. M. C. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantele SC E S. ZA DS și SC E SA E. N., împotriva sentinței civile nr. 1447 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, cauza privind și pe intimata SC U. E. Z. SA, având ca obiect cerere de ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri .
Procedura de citare este îndeplinită.
A. ul promovat este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar un înscris din partea apelantelor la care s-a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate ( f. 22-23).
De asemenea, în data de_, intimata a trimis la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului în totalitate, întâmpinarea care a fost trimisă la dosar și prin poștă în data de_ .
Totodată, se constată că, în data de_, s-a înregistrat la dosar răspuns la întâmpinare din partea apelantelor, iar în data de_ Note scris.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 999 NCPC este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză și apreciază că, la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1447 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de SC U. E. Z. SA în contradictoriu cu SC E SA E. N. Budapesta care au fost obligate să nu împiedice furnizarea agentului termic către consumatorii finali și să permită utilizarea tronsonului de rețea primară de energie termică în lungime de 9857 m până la finalul sezonului rece 2012-2013.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că cererea formulată de pârâtă privind conexarea prezentei cauze cu dosarul_ a rămas fără obiect având în vedere că în acest dosar instanța s-a pronunțat deja în data de_ .
Cu privire la ordonanța președințială, instanța reține că în cursul anului 2012 între Municipiul Z. și SC U. E. Z. a intervenit contractul nr.
2239 al căreia obiect constă în dreptul și obligația de a furniza / presta serviciul de alimentare cu energie electrică, activități de transport, distribuție inclusiv dreptul de a administra și a exploata infrastructura tehnică . edilitară serviciului în aria administrativ teritorial a orașului Z. ( f.7-15).
Pe de altă parte, între Municipiul Z. în calitate de delegatar și E S. ZA
DS în calitate de delegat, s-a încheiat contractul de delegare a gestiunii nr. 48062/_, în baza căruia s-a delegat către E S. ZA DS pentru o durată de 49 de ani, efectuarea activităților de transport, distribuție și furnizare a energiei termice în aria administrativ teritorială Z. .
Producerea energiei termice a fost asigurată de către U. E. Z. SA cu care E S. ZA DS a avut încheiat un contract de vânzare cumpărare energie termică cu valabilitate până în anul 2015, însă începând cu data de _
, U. E. a reziliat unilateral acest contract.
Între părți există și acum o situație litigioasă legată de modalitatea de stabilire a prețului de achiziționare a rețelei primare de transport. Pe fondul acestor neînțelegeri reclamanta a fost notificată în legătură cu închiderea rețelei primare de transport energie iar în data de_ s-a și încheiat un proces verbal de executare a dispoziției cuprinsă în împuternicirea emisă de E S. ZA D.
S. de închidere a rețelei primare de transport energie termică aflată în proprietatea SC E SA E. N. ( f.21).
În prezenta cauză reclamanta solicită să i se permită de către cele două pârâte utilizarea tronsonului din rețeaua primară de transport energie termică aflată în patrimoniul acestora în lungime de 9857 mp până la finele sezonului rece 2013.
Tribunalul consideră că aceasta poate fi considerată drept o măsură vremelnică și grabnică pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere și care nu s-ar putea recupera așa cum este ea reglementată de prevederile art. 996 Cod procedură civilă.
Din cuprinsul cererii rezultă că se urmărește protejarea unui interes public prin luarea de urgență a unei măsuri provizorii, în folosul unor cetățeni și instituții publice, până la clarificarea raporturilor contractuale dintre părți.
Urgența este justificată de situația critică în care se găsesc instituțiile publice care beneficiază de acest sistem de termoficare și care sunt în principiu unități de învățământ a căror activitate poate fi grav perturbată .
O altă parte de beneficiari sunt persoane cu venituri mici și cărora le-a fost imposibil să-și asigure un sistem individual de încălzire.
Condiția vremelniciei este de asemenea dovedită atâta timp cât se solicită luarea acestor măsuri până la sfârșitul sezonului rece 2013.
De asemenea părțile mai au pe rol două litigii cu nr. de înregistrare_ și_ dar prin prezenta cerere nu se solicită, rezolvarea problemelor ce privesc fondul dreptului litigios, ci doar măsuri provizorii care tind să preîntâmpine o pagubă iminentă.
Condiția neprejudecării fondului este îndeplinită prin însăși natura cererii care are ca obiect permiterea utilizării tronsonului de rețea primară de transport . În concluzie, tribunalul a constatat îndeplinite prevederile art. 996 Cod procedură civilă și pe cale de consecință a admis cererea de ordonanță președințială formulată de SC U. E. Z. SA în contradictoriu cu pârâtele SC E SA E. N. și SC E S. ZA DS pe care le-a obligat să nu împiedice furnizarea agentului termic către consumatorii finali și să permită utilizarea tronsonului de rețea primară de energie termică în lungime de
9857 m până la finalul sezonului rece 2012-2013.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele SC E-SA ENERGIASZOLGALTATO N. și SC E-S. ZA DS
solicitând instanței de
apel să admită apelul formulat de societatea pârâtă și reiudecând cauza pe fond, să respingă cererea formulată de intimata-reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtele au invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive că deși reclamanta a mai formulat două cereri de ordonanță președințială cu identitate de obiect sau cel puțin scop, cauză și părți, iar împrejurările de fapt nu s-au modificat între timp, reclamanta nu are calitate procesuală fiind delegatul activității de furnizare, distribuție și transport, având în vedere prevederile art 51 din Legea nr 51/2006.
In ambele cereri formulate, precum și în prezenta cerere, reclamanta solicită să i se permită utilizarea tronsonului de rețea primară de transport aflată în proprietatea E-SA N. în scopul asigurării furnizării energiei termice către consumatori în mod gratuit deși exista obligația de aplăti o chirie .
Astfel, Municipiul Z. a înaintat în 15 octombrie 2012, o cerere de ordonanță președințială prin care a solicitat predarea până la soluționarea procesului de fond, a tronsonului de rețea primară de transport, cerere care a fost judecată de către Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, si care a fost respinsă atât de către Tribunal în primă instanță cât și de Curtea de A. C. în recursul formulat de Municipiul Z. .
Pe fond arată că nu se justifică nici admiterea pe fond în raport de motivele invocate prin întâmpinare nefiind îndeplinite condițiile pentru o ordonanță președențială .
Reclamanta a invocat urgența motivată de necesitatea asigurării continuității serviciului de furnizare energie termică către consumatori, reclamanta arătând că rețeaua primară de transport este un bun care face parte din infrastructura de alimentare cu energie termică a Municipiului, iar în litigiul de fond afirmând chiar că rețeaua primară de transport este un bun care face parte din domeniul public, asta în condițiile în care E-S. ZA DS a cumpărat această rețea de la U. E. Z. S.A. prin contractul de vânzare- cumpărare nr. 393/_ , potrivit obligației impuse de către Municipiul Z. chiar prin contractul de delegare a gestiunii.
Indiferent că se solicită permiterea utilizării sau neîmpiedicarea furnizării energiei termice, se poate lesne constata că în toate cererile s-a urmărit același scop: obținerea de către reclamantă a dreptului de utilizare a tronsonului de rețea primară de transport energie termică aflat în patrimoniul pârâtelor, iar această cerere nu se poate admite fară a leza dreptul de proprietate al pârâtelor sau fară a se prejudeca fondul cauzei.
Reclamantul intimat Municipiul Z. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea apelului ca nefondat (filele 25-28).
Examinând apelul declarat, Curtea constată că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
Primordial Curtea va analiza excepția lipsei calității procesuale active având în vedere prevederile art 245 și următoarele NCPC deși este o apărare care vizează condițiile de admisibilitate a litigiului în fața primei instanțe întrucât admiterea uneui astfel de apărări ar exonera instanța de control de examinarea celorlate apărări .
Excepția lipsei calității procesuale active a fost motivată prin invocarea faptului că fiind delegatul activității de furnizare, distribuție și transport ,în raport prevederile art 51 din Legea nr 51/2006 nu justifică legitimare activă .
Interconexiunea dintre calitate și interes și existența lor relativ autonomă rezultă din împrejurarea că uneori cel care acționează în justiție o face în considerarea unui drept subiectiv propriu și se îndreaptă împotriva aceluia care
are obligația corelativă respectivului drept, alteori însă legea indică în mod expres persoanele care, în anumite situații, pot acționa în justiție.
Legitimarea procesuală activă implică îndreptățirea persoanei, fizică sau juridică, de a participa în calitate de reclamant în proces, calitatea procesuală analizându-se în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiție, iar legitimarea procesuală pasivă implică îndreptățirea persoanei de a participa în calitate de pârât în proces, calitate ce se justifică prin analizarea existenței unei identități între persoana obligată în raportul de drept dedus judecății și pârât.
Municipiul Z. și SC U. E. Z. au încheiat contractul nr. 2239 al căreia obiect constă în dreptul și obligația de a furniza / presta serviciul de alimentare cu energie electrică, activități de transport, distribuție inclusiv dreptul de a administra și a exploata infrastructura tehnică . edilitară serviciului în aria administrativ teritorial a orașului Z. ( f.7-15).
Municipiul Z. în calitate de delegatar și E S. ZA DS în calitate de delegat, au încheiat contractul de delegare a gestiunii nr. 48062/_
, în baza căruia s-a delegat către E S. ZA DS pentru o durată de 49 de ani, efectuarea activităților de transport, distribuție și furnizare a energiei termice în aria administrativ teritorială Z. .
Producerea energiei termice a fost asigurată de către U. E. Z. SA cu care E S. ZA DS a avut încheiat un contract de vânzare cumpărare energie termică cu valabilitate până în anul 2015, însă începând cu data de _
, U. E. a reziliat unilateral acest contract.
Între părți există și acum o situație litigioasă legată de modalitatea de stabilire a prețului de achiziționare a rețelei primare de transport. Pe fondul acestor neînțelegeri reclamanta a fost notificată în legătură cu închiderea rețelei primare de transport energie iar în data de_ s-a și încheiat un proces verbal de executare a dispoziției cuprinsă în împuternicirea emisă de E S. ZA D.
S. de închidere a rețelei primare de transport energie termică aflată în proprietatea SC E SA E. N. .
Existența unui litigiu referitor la fondul drepturilor pretinse existent între părți asigură legitimarea procesuală activă pentru investirea instanței în acest moment nefiind analizată și temeinicia cererii de investire
Instanta de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intirziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executar, potrivit disp. art. 996 NCPC .
Condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială cuprinse în dispozițiile legale invocate sunt existența posibilității de a se ordona o măsură vremelnică sprijinită pe existența aparenței de drept, caracterul vremelnic raportându-se de cele mai multe ori la existența unei acțiuni pe fond, neprejudecarea fondului cauzei care determină vremelnicia, existența unui prejudiciu iminent și care nu s-ar putea repara.
Existența condiției vremelniciei este asigurată prin înregistrarea acțiunii formulată de reclamantă, însă contrar celor afirmate de reclamantă, instanța
investită cu soluționarea cererii de ordonanță președințială verifică doar existența unui astfel de litigiu și nu temeinicia acțiunii .
Măsurile dispuse de către instanța de fond nu pot fi apreciate ca neprejudecând fondul întrucât măsura are ca efect lipsirea proprietarului bunului în intervalul de referință de atributul folosinței, și generând noi litigii pentru refacerea echilibrului contractual .
Prima instanță a reținut că nu se prejudecă fondul însă analiza realizată de aceasta evidențiază că dreptul de folosință a fost atribuit prin măsurile dispuse ceea ce evidențiază că nu suntem doar la etapa aprecierii aparenței .
Neîndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor instituite pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială arată că o astfel de cerere este nefondată și în consecință în temeiul disp. Art 996 NCPC, Curtea apreciază ca nefondată cererea și reținând prevederile art 480 NCPC va admite apelul declarat de pârâtele SC E S. ZA DS și SC E SA E. N. împotriva sentinței civile nr. 1447 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o va schimba în tot în sensul că va respinge cererea de ordonanță președințială formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtele SC E S. ZA DS și SC E SA
E. N. împotriva sentinței civile nr. 1447 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o schimbă în tot în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
M. | SA | M. | C. | V. | D. |
Red.A.M.C./S.M.D.
4 ex./_
← Decizia civilă nr. 5612/2013. Ordonanță președințială | Decizia civilă nr. 268/2013. Ordonanță președințială → |
---|