Decizia civilă nr. 755/2013. Întoarcere executare silită

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 755/R

Ședința publică din 05 Iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. B.

- judecător

JUDECĂTORI: V. F.

V. P.

G. ier: A. O.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul declarat de recurenta - pârâtă K. G. , cu sediul ales în B., sector 1, str. Polonă, nr. 68-72, et. 1, Clădirea Busines Center, împotriva sentinței civile nr. 1305 din_ a J.

ecătoriei B. M.

, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, având ca obiect întoarcere executare, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC C. S.,

cu sediul în Satu Nou de Jos, comuna Groși, nr. 276G, J. ețul M. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentanților fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra recursului de față,constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1305 din_, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Baia Mare a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de reclamanta SC C. S. B. M., cu sediul în B. M., Bd. B. nr. 35A, jud. M. în contradictoriu cu pârâta K. G., cu sediul procesual ales la SCA Gilescu Văleanu & Partenerii din B., str. Polonă, nr. 68-72, et. 1, sector 1, a constatat desființate actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 838/2010 al Biroului Executorilor J. ecătorești Asociați

"Dumitrache și Dumitrache";, inclusiv a proprii înființate în dosarul execuțional, conform sentinței civile nr. 2270/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu numărul_, soluție menținută prin Decizia civilă nr. 1058/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în același dosar, a restabilit situația anterioară a reclamantei SC C. S. B. M., în sensul că:a obligat pârâta creditoare K. G. să restituie reclamantei debitoare SC C.

S. suma de 71351,78 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 199 lei.

Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut următoarele:

În dosarul execuțional 838/2010 al Biroului Executorilor J. ecătorești Asociați "Dumitrache și Dumitrache";, s-a pornit executarea silită împotriva reclamantei SC C. S., în baza titlului executoriu hotărâre străină pronunțată de J. ecătoria Teritorială Klagenfurt în dosar 22Cg 150/07 m din data de _

.

La data de 19 august 2010, a fost înregistrată la BEJ B. Dumitrache cererea de executare silită formulată de către creditoarea K. G. (fila 26).

Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite la J. ecătoria Sectorului 3 B. (fila 44 verso), cerere admisă prin Încheierea din data de_, pronunțată în dosarul cu nr._ (fila 47 verso), cu privire la executarea silită ce urma a se efectua în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 B. .

În același timp, cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată și pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B. (fila 43). Această instanță a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui B. (sentința civilă 20720/_ ). Prin sentința civilă 841/_, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. ui M. .

La rândul său, Tribunalul Maramureș a respins cererea de încuviințare a executării silite (Încheierea 5508/_ - filele 74 verso - 75).

Tribunalul București, Secția a V-a civilă, prin Încheierea din_, a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea pronunțată de J. ecătoria Teritorială Klagenfurt în dosar 22Cg 150/07 m din data de_ (fila 112).

În temeiul acestor hotărâri de încuviințare a executării silite BEJ

"Dumitrache și Dumitrache"; a început executarea silită prin poprire, emițând în acest sens adrese de înființare a popririi către unitățile bancare de pe raza Municipiului B. .

La data de 22 decembrie 2011, Alpha Bank B. M. - Sucursala Decebal a virat în contul BEJA "Dumitrache și Dumitrache"; suma de 71351,78 lei, reprezentând debit în dosarul de executare 838/2010. Executarea silită a fost efectuată la sediul debitorului, prin poprire asupra conturilor debitoarei deschise la Alpha Bank România - Sucursala B. M. .

SC C. S. a formulat contestație la executare, înregistrată sub nr. _

, iar Judecătoria Baia Mare a anulat actele de executare efectuate în dosarul execuțional 838/2010 al BEJA "Dumitrache și Dumitrache";, inclusiv poprirea înființată în dosarul execuțional (sentința civilă 2270/_ ).

Instanța de judecată a reținut faptul că executarea silită s-a efectuat prin poprire la sediul debitorului și la sediul terțului poprit. Or, având în vedere că sediul terțului poprit unde a fost efectiv efectuată poprirea este sediul Alpha Bank - B. M., executorul competent să efectueze executarea silită în cauză este executorul judecătoresc din circumscripția Judecătoriei B. M., instanța de la sediul debitorului.

De asemenea, instanța a reținut faptul că, potrivit art. 39, al. 2 din Regulamentul CE privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în materie de executare, competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare.

În același sens, potrivit art. 47, al. 3 din același Regulament, pe durata termenului de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării silite și până la pronunțarea unei hotărâri în cazul acestei acțiuni, nu se poate proceda decât la luarea unor măsuri de conservare a bunurilor părții împotriva căreia se solicită executarea.

Astfel, instanța a concluzionat că executarea silită a fost începută și actele de executare au fost efectuate de un executor judecătoresc necompetent, că executarea silită s-a desfășurat în temeiul unei hotărâri de încuviințare a executării silite date cu încălcarea dispozițiilor art. 373, al. 3 din codul de procedură civilă și art. 39 din Regulamentul CE 44/2001 și că actele de executare au fost efectuate înainte de soluționarea acțiunii promovate împotriva hotărârii de încuviințare a executării silite.

Împotriva Sentinței civile 2270/2012 a formulat recurs K. G., recurs respins prin Decizia civilă 1058/R/_ pronunțată de către Tribunalul Maramureș. Acesta a menținut soluția instanței de fond, potrivit acelorași argumente, și a respins apărările K. G., în sensul că poprirea efectuată în dosarul execuțional 838/2010 ar fi doar o măsură de conservare și nu o măsură de executare propriu-zisă.

Potrivit art. 404, ind. 1 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

De asemenea, potrivit art. 404, ind. 2, al. 3 din Codul de procedură civilă, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile al. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

Rezultă, așadar, că pentru a se ajunge la întoarcerea executării trebuie să se înlăture, prin anulare, temeiul acesteia - titlul executoriu - sau să se invalideze executarea însăși.

Desfășurarea legală a procedurii de executare silită este asigurată prin existența contestației la executare, care este mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței competente, în scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare.

În situația în care s-a desființat executarea ca efect al admiterii contestației la executare, iar titlul este în ființă, cel interesat este, de asemenea, îndreptățit să solicite întoarcerea executării, deoarece restabilirea situației anterioare nu decurge numai din constatarea ineficacității titlului executoriu, ci din orice încălcări ale legii care atrag ineficacitatea actelor de executare.

Având în vedere faptul că, prin admiterea contestației la executare formulate de SC C. S., au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul execuțional 838/2010, inclusiv a popririi înființate în acest dosar, instanța urmează să admită cererea de restabilire a situației anterioare, fiind îndeplinite exigențele impuse de lege în acest sens.

Apărările pârâtei nu pot fi primite, întrucât toate aspectele invocate de către aceasta sunt, de fapt, reiterarea motivelor de recurs depuse în dosarul având ca obiect contestație la executare, aspecte care nu justifică în nici un mod respingerea prezentei cereri. Astfel, reproșurile aduse sentinței pronunțate în contestația la executare, în sensul că executorul era, de fapt, competent să procedeze la efectuarea executării silite sau că poprirea este doar o măsură de conservare și nu de executare propriu-zisă, nu schimbă starea de fapt din prezenta cauză, având în vedere faptul că s-a stabilit printr-o hotărâre rămasă irevocabilă faptul că actele de executare nu au fost îndeplinite cu respectarea prevederilor legale. Consecința firească ce decurge din soluția dată în dosarul_ al Judecătoriei B. M., coroborată cu prevederile art. 404, ind. 1 din Codul de procedură civilă, este aceea a admiterii cererii de dispunere a restabilirii situației anterioare executării silite.

În raport de prevederile art. 274, al. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că pârâta K. G. a căzut în pretenții și având în vedere solicitarea expresă a reclamantei, instanța urmează să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 199 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod de procedură civilă creditoarea K. G., persoană juridică străină, cu sediul ales la SCA Gilescu, Văleanu Nathanzon & Partenerii din B., str. Polonă, nr. 68-72, et. 1, sector 1.

În motivarea cererii de recurs s-a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restabilirea situației anterioare executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. 838/2010 al Biroului Executorilor J. ecătorești Asociați "Dumitrache și Dumitrache" în sensul restituirii către C. a sumei de 71.351, 78 lei.

S-a susținut în mod greșit prin cererea de chemare în judecată faptul că anularea formelor de executare s-a dispus raportat la aceea că executarea s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 47 alin.3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară.

Împotriva Sentinței civile nr. 2270 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ de Judecătoria Baia Mare - Secția civilă precum și

împotriva încheierii de ședință din data de_ prin care s-a respins excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. M., invocată de subscrisa, am formulat recurs.

Creditoarea a arătat, astfel, în cuprinsul motivelor de recurs, faptul că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că este competentă să judece contestația la executare formulată de contestatoarea C., trecând astfel peste dispozițiile art. 400 alin (1) și (2) Cod procedură civilă.

Așadar, potrivit art. 400 alin. 1 C.pr.civ, contestația se introduce la instanța de executare și. deși nu se arată în mod expres, rezultă că acest prim alineat are în vedere contestația la executare propriu-zisă, din moment ce în alin. 2 se prevede care este instanța competentă să soluționeze contestația la titlu.

Potrivit Deciziei XV a ICCJ din data de_, "din coroborarea art. 400 alin. 1 cu art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care prevede că instanța de executare este judecătoria în raza căreia se face executarea, dacă Ieșea nu prevede altfel, rezultă că, în ceea ce privește competența soluționării contestației la executare propriu-zisă, aceasta aparține întotdeauna judecătoriei, indiferent că este vorba despre un titlu executoriu în materie comercială sau în materie civilă ".

Pe de altă parte, creditoarea a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 din C. pr. Civ, in conformitate cu care "P. rirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit", în cauză terțul poprit fiind Alpha Bank România SA B., cu sediul în B., Calea Dorobanților, nr. 237B, sector 1.

Totodată potrivit art. 39 alin. 2 din Regulament, "Competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare ".

Instanța de judecată care încuviințează executarea silită a titlului executoriu poartă denumirea de instanță de executare.

Instanța de executare are competență de a soluționa toate incidentele ivite în cadrul și în cursul executării silite. Ea are căderea de a soluționa și contestațiile la executare silită.

În mod greșit, instanța de fond, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C., reținând că executarea silita a fost începută și actele de executare au fost efectuate de un executor judecătoresc necompetent, executarea silită s-a desfășurat în temeiul unei hotărâri de încuviințare a executării silite date cu încălcarea dispozițiilor art. 373 alin.3 Cod proc.civ. si art. 39 din Regulamentul CE 44/2011, reținând că actele de executare au fost efectuate înainte de soluționarea acțiunii promovate împotriva hotărâri de încuviințare a executări silite contrar dispozițiilor art. 47 din Regulamentul CE 44/2001.

Având în vedere forma de executare silită utilizată, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 din C. pr. Civ "P. rirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit"; în cauză terțul poprit fiind Alpha Bank România SA B., cu sediul în B., Calea Dorobanților, nr. 237B, sector 1, astfel încât nu poate fi reținută motivarea instanței de fond.

Mai mult decât atât, potrivit art. 39 alin. 2 din Regulament, "Competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare", în cazul popririi înființate de BEJA Dumitrache și Dumitrache, locul de executare fiind în mod evident sediul terțului poprit Alpha Bank România SA B., respectiv B., Calea Dorobanților, nr. 237B, sector 1.

P. rirea, îndeplinește două funcții la fel de importante în procedura executării silite, și anume una de conservare a creanței, cu care debutează, constând în blocarea valorilor urmărite în mâinile unei terțe persoane, la rândul său debitoare a debitorului urmărit, și alta de executare, ce implică transferul judiciar al creanței urmărite și substituirea terțului debitorului poprit. Primul efect al popririi, instituit în prezenta cauză, de indisponibilizare a sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile în mâinile terțului, este unul specific oricărui act de conservare, pentru că are drept scop prevenirea insolvabilității debitorului, însă actul nu se oprește numai la acest efect și instituie în sarcina terțului obligația ca în termen de 15 zile de la comunicarea adresei de înființare a popririi să consemneze suma de bani sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite, certificând această operație printr-o dovadă ce se va comunica executorului

judecătoresc .

Față de terțul poprit, adresa de înființare a popririi nu îndeplinește decât funcția procedurală a unui act de conservare, astfel încât nu se poate aprecia că a fost încălcat termenul prevăzut de Regulamentul CE nr. 44/2001.

În speță, adresa de înființare a popririi are data de înregistrare la Alpha Bank România, 28.11.2011. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, la expirarea unui termen de 15 zile din data de_, am fi vorbit de un act de executare, concretizat prin consemnarea sumei aferente creanței de către executorul judecătoresc. Or, la expirarea termenului de 15 zile de la indisponibilizare (conservare) a disponibilităților bănești, respectiv_, termenul de recurs, potrivit Regulamentului expirase, de asemenea, fără ca K. să fi fost citată în acest sens. Citația privind recursul declarat de contestatoarea ne-a parvenit în data de_ .

Mai mult, potrivit prevederilor din Preambulul Regulamentului "(17) In virtutea aceluiași principiu al încrederii reciproce, procedura în temeiul căreia o hotărâre pronunțată într-un stat membru devine executorie în alt stat membru trebuie să fie eficientă și rapidă. In acest sens, hotărârea de încuviințare a executării unei hotărâri trebuie să fie făcută practic automat în urma unor

verificări pur formale ale documentelor furnizate, țară ca instanța să aibă posibilitatea de a invoca din oficiu unul dintre motivele de neexecutare prevăzute în prezentul regulament.

Cu toate acestea, respectarea dreptului la apărare impune ca pârâtul să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune, procedura fiind contradictorie, împotriva hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care consideră că unul dintre motivele de neexecutare este îndeplinit. Dreptul la acțiune îi este recunoscut și reclamantului în cazul în care hotărârea de încuviințare a executării este respinsă. "

Din interpretarea textelor comunitare invocate mai sus, se desprinde în mod evident ideea formulării unei acțiuni împotriva hotărârii de încuviințare a executării silite, numai pentru motivele de neexecutare enumerate în cadrul Regulamentului. Or, atâta timp cât intimata - reclamanta nu a invocat în cadrul recursului formulat împotriva hotărârii de încuviințare a executării silite, motivele de neexecutare prevăzute de Regulamentul în discuție, este evident că aceasta nu a făcut decât să abuzeze de un drept procesual conferit prin Regulament.

În consecință a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința respingerii cererii de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată.

Examinând recursul, tribunalul constată că este nefondat din următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate nu constituie veritabile critici aduse motivării ce se atacă, nu sunt în acord cu cadrul procesual din prezentul litigiu, ci reprezintă de fapt reiterarea criticilor formulate la recursul declarat în contestația la executare, etapă deja epuizată motivele invocate primind o dezlegare în recursul irevocabil.

În atare condiții, constatând inexistența vreunui motiv de casare sau modificare a sentinței atacate, urmează a respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

RESPINGE

ca nefondat recursul declarat de creditoarea K. G.,

cu sediul ales la SCA Gilescu, Văleanu Nathanzon & Partenerii din B., str. Polonă, nr. 68-72, et. 1, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1305/_ pronunțată de J. ecătoria B. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 Iulie 2013.

Președinte, J. ecător, J. ecător,

  1. B., V. F., V. P.

    în concediu de odihnă semnează președintele instanței

    G. ier,

    1. O.

Red.N.B. / _

Tred. O.M.O. /_ / - 2ex

J. ecător la fond M. E. Fărcaș

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 755/2013. Întoarcere executare silită