Decizia civilă nr. 82/2013. Poprire asiguratorie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 82/R

Ședința publică din 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.

J. ecător S. O.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta SC R. F. S., cu sediul în B. M., b-dul R., nr. 41/17, județul M., împotriva încheierii civile nr. 6329/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata SC L. C. T., cu sediul în T., str. N. A.

, nr. 55, având ca obiect poprire asiguratorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de_ s-a depus la dosarul cauzei cerere formulată de apelanta- reclamanta SC R. F. S., prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecata apelului și să se dispună restituirea cauțiunii în cuantum de 11.836,63 lei consemnată prin recipisa aflată la dosar.

Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 95 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

În temeiul art. 394 Noul Cod de procedură Civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 6329 din_ a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de înființare a popririi asigurătorii formulată de reclamanta SC R. F. S., CUI 9250957 RO, înscrisă la Registrul Comerțului sub nr J_, cu sediul în B. M., B- dul R. nr 41/17, județul M., în contradictoriu cu pârâta SC L. C.

  1. , CUI 24673721 RO, înscrisă la Registrul Comerțului sub nr. J_, cu sediul în T., str. N. A., nr. 55, județul Timiș.

    În considerentele încheierii s-a reținut că reclamanta SC R. F. S. a formulat în contradictoriu cu pârâta SC L. C. S. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. sub nr_ prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 23673,25 lei, sumă consemnată la dispoziția executorului

    judecătoresc. A arătat reclamanta că restituirea sumei de 23673,25 lei reprezintă suma cu care pârâta s-a îmbogățit fără justă cauză, între societăți neexistând raporturi obligaționale. S-a arătat că suma de 23673,25 lei a fost consemnată la dispoziția pârâtei întrucât aceasta a completat și a introdus spre decontare două bilete la ordin în valoare totală de 20000 lei, reclamanta dorind să evite înființarea unei popriri asupra conturilor bancare. S-a precizat că cererea formulată de reclamantă cu privire la anularea biletelor la ordin a fost respinsă atât pe fond, cât și în cale de atac. Reclamanta a arătat în motivarea cererii din dosar nr_ că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, neexistând temei juridic pentru efectuarea plății sumei de bani către pârâtă.

    Potrivit art 969 cod procedură civilă "poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite la art. 952";. Prin urmare, poprirea asigurătorie se poate înființa în cazurile în care se poate înființa sechestrul asigurător, respectiv: 1. creditorul nu are titlu executoriu, dar creanța este constatată în scris și este exigibilă; 2. creditorul are o creanță exigibilă dar a cărei existență nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată; 3. se poate încuviința sechestrul asigurător atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la art. 952 alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.

    Reclamanta nu a indicat nici prin cererea introductivă și nici la solicitarea instanței motivarea în drept a cererii de înființare a sechestrului asigurător prin raportare la dispozițiile art 952 cod procedură civilă. A consemnat cauțiune în valoare de 11836,63 lei conform recipisei nr. 585257/1 din_ .

    În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 952 cod procedură civilă pentru ca cererea formulată să fie admisă. Reclamanta nu a deține împotriva societății pârâte o creanță exigibilă constatată prin înscris (art. 952 alin 1 c.p.c.), o creanță exigibilă fără a fi constatată printr-un înscris (art. 952 alin 2 c.p.c.), reclamanta nu a indicat și nu a făcut dovada existenței uneia dintre condițiile prevăzute de art. 952 alin 3 c.p.c. pentru a se dispune înființarea popririi asigurătorii în condițiile existenței unei creanțe neexigibile.

    S-a constatat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 969 raportat la art. 952 cod procedură civilă cererea formulată a fost respinsă.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal, reclamanta SC R. F. S., solicitând admiterea apelului, modificarea încheierii instanței de fond în sensul înființării popririi asiguratorii,iar în subsidiar anularea încheierii atacate și judecarea cererii evocând fondul, în măsura în care se va

    observa că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului..

    La termenul de judecată din data de_, apelanta-reclamanta SC R.

    F. S., a formulat și depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecata apelului, solicitând totodată restituirea cauțiunii în cuantum de 11.836,63 lei consemnată prin recipisa aflată la dosar.

    Potrivit art. 406 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

    Față de cele arătate, instanța va lua act de renunțarea la judecată, conform dispozitivului.

    Având în vedere, că reclamanta a depus cauțiunea la judecătorie,urmează ca cererea de restituire a acesteia să fie depusă la instanța de fond ținând seama de dispozițiile art.1063 din același cod.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    În temeiul art. 406 Noul Cod procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantei SC R. F. S., cu sediul în B. M., b-dul R., nr. 41/17, județul M., împotriva încheierii civile nr. 6329/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata SC L. C. T., cu sediul în T., str. N. A., nr. 55, având ca obiect poprire asiguratorie.

    DEFINITIVĂ.

    Pronunțată în ședința publică, azi, din_ .

    Președinte, J. ecător,

    1. I. S. O.

      G. ier,

      1. H.

Red. I.V. / Tred. A.H.

_ ex.

J. ECĂTOR LA FOND A. R. A.

DOSAR NR._

DECIDE:

În temeiul art. 406 Noul Cod procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantei SC R. F. S., cu sediul în B. M., b-dul R., nr. 41/17, județul M., împotriva încheierii civile nr. 6329/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata SC L. C. T., cu sediul în T., str. N. A., nr. 55, având ca obiect poprire asiguratorie.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi, din_ .

Președinte, J. ecător,

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 82/2013. Poprire asiguratorie