Încheierea civilă nr. 1643/2013. Poprire asiguratorie
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA C. NR.1643/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 05 iunie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind cererea de restituire a cauțiunii a cauțiunii în cuantum de 147.233 lei consemnată la dispoziția Tribunalului Specializat C. în dosarul_ prin recipisa de consemnare nr. 762051/1 din 8 octombrie 2012 eliberată de SC CEC B. SA - Sucursala
C. și consemnată în registrul de valori al instanței la poziția 100/_ cerereformulată de petenta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M. C. T. SA, cu sediul în C. T.
Procedura este legal îndeplinită, soluționarea cererii făcându-se în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 25 aprilie 2013, petenta SC
A. SA a solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 147.233 lei achitată conform recipisei de consemnare nr. 762051/1 din data de_ și consemnată în Registrul de valori al Tribunalului Specializat C. la poziția nr. 100/_, cauțiune achitată în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Specializat C. .
În motivarea cererii petenta a arătat că în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Specializat C. a achitat o cauțiune în cuantum de 147.233 lei prin recipisa de consemnare nr.76205/1/_, recipisa fiind consemnată în Registrul de valori al Tribunalului Specializat C. la poziția 100/_ .
Petenta a arătat că cererea de instituire a măsurilor asigurătorii a fost admisă prin încheierea civilă nr. 3214/2012, dispunându-se instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor SC M. C. T. SA la terții popriți SC U. T. B. SA, SC B. T. SA, SC B. C. R. SA, SC R. B. SA, SC B.R.D. - GROIUPE S.
GENERALKE SA și SC BANC POST SA în favoarea petentei până la concurența valorii unei creanțe de 736.168,53 lei. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins în mod irevocabil de către C. ea de Apel C. prin decizia civilă pronunțată la data de _
.
S-a arătat că potrivit art. 7231alin. 3 C.pr.civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra cesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește
obligarea părții la despăgubire pentru prejudiciile cauzate.
În condițiile în care în dosarul nr._ soluționat irevocabil încă de la data de_ nu mai subzistă posibilitatea de a suferi o pagubă de către partea adversă SC M.
C. T. SA, prezenta susține că în prezent nu se justifică păstrarea cauțiunii la dispoziția
1
instanței, fiind întrunite cerințele imperative impuse de art. 7231C.pr.civ. privind restituirea acesteia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 7231C.pr.civ.
Deliberând, din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 3214/2012 în Dosarul_ al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea formulată de petenta SC A. SA și s-a dispus instituirea unei popriri asiguratorii asupra conturilor debitoarei SC M. C. T. SA până la concurența sumei de 736.168,53 lei. Prin Decizia civilă pronunțată la 18 aprilie 2013 în dosarul_ al Curții de Apel C., debitoarea a fost obligată la plata sumei de 736.168,53 lei, iar în prezent împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței..
Față de cele de mai sus, instanța constată că cererea de restituire a cauțiunii este întemeiată, și raportat la dispozițiile art. 7231alin. 3 Cod procedură civilă, va admite cererea petentei SC A. SA și va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 147.233 lei consemnată la dispoziția Tribunalului Specializat C. în dosarul_ prin recipisa de consemnare nr. 762051/1 din 8 octombrie 2012 eliberată de SC CEC B. SA - Sucursala
C. și consemnată în registrul de valori al instanței la poziția 100/_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Admite cererea formulată de petenta SC A. SA, cu sediul procesual ales în C. -N.
, str. B., nr. 1, ap. 3-4, jud. C., în contradictoriu cu pârâta SC M. C. T. SA, cu sediul în C. T., str. L., nr. 145, jud. C., și în consecință:
Dispune restituirea către petenta SC A. SA a cauțiunii în cuantum de 147.233 lei consemnată la dispoziția Tribunalului Specializat C. în dosarul_ prin recipisa de consemnare nr. 762051/1 din 8 octombrie 2012 eliberată de SC CEC B. SA - Sucursala
C. și consemnată în registrul de valori al instanței la poziția 100/_ . Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
2
← Decizia civilă nr. 527/2013. Poprire asiguratorie | Decizia civilă nr. 49/2013. Poprire asiguratorie → |
---|